Cătălina, ultima bîrnă

UPDATE: La concursul de la sol, Cătălina Ponor a luat argint, decizie care a stîrnit fluierături în sală, spectatorii văzînd-o pe româncă peste americanca Raisman, aceeași sportivă care o scosese de pe podium la bîrnă.
”No regrets” a declarat Cătălina pentru televiziunile americane, chiar la coborîrea de pe podium. Dar ceva s-a schimbat apoi în starea ei de spirit pentru că a apărut în lacrimi la zona mixtă și a refuzat orice declarație.
Ce s-a petrecut aflați în Gazeta de mîine!

marți, 7 august 2012, 6:15

UPDATE: La concursul de la sol, Cătălina Ponor a luat argint, decizie care a stîrnit fluierături în sală, spectatorii văzînd-o pe româncă peste americanca Raisman, aceeași sportivă care o scosese de pe podium la bîrnă.
”No regrets” a declarat Cătălina pentru televiziunile americane, chiar la coborîrea de pe podium. Dar ceva s-a schimbat apoi în starea ei de spirit pentru că a apărut în lacrimi la zona mixtă și a refuzat orice declarație.
Ce s-a petrecut aflați în Gazeta de mîine!

Un român antrenor la SUA a făcut contestația care ne-a luat bronzul la bîrnă.

Prima parte a concursului de azi a fost o agonie pentru Cătălina Ponor

de Luminița Paul și Cătălin Tolontan (North Greenwich Arena)

La intrarea în Sala O2, un voluntar orb era ghidat de o colegă îmbrăcată în culorile olimpice și de un golden retriever. Cîinele mergea pe lîngă gard, iar fata îl ținea de brațul celălalt.

Într-o oră începeau finalele pe aparate, ultima zi a concursului la gimnastică. Ca somonii care străpung rîul la deal cu tăria unei săgeți, spectatorii urcau scările metroului și se risipeau, ghidați de nevăzătorul cu cîinele.

Un om care se oferise să ajute, fără să primească nimic în schimb, era el însuși ajutat de bucuria colorată la care participa.

15,066, nota la limită
În sală, Bitang dă trambulina la o parte, ca în Polivalentă, cînd, împreună cu Belu, i-au ajutat pe muncitori la împachetat aparatele după concursul triunghiular de la București, ultimul înainte de Olimpiadă.

Cătălina Ponor intră pe bîrnă cu handicapul notei excelente, 15,500, a chinezoaicei Sui Lu. Tripla campioană olimpică de la Atena are 25 de ani și nu vîrsta, ci conștientizarea mizei și a riscurilor e ceea te uzează ca sportivă. Cătălina ezită, își revine, apoi ezită din nou. Nu mult, dar suficient cît să înțeleagă, împreună cu toată sala, că medalia a devenit o utopie.

”Cu cît înaintezi în vîrstă, cu atît gîndești mai mult, cu atît ești mai lent și mai emotiv”, spunea Mihai Covaliu acum cîteva zile.  Mai departe de stilul direct care-ți aduce victoria. El însuși a pățit asta.

Cătălina coboară de pe bîrnă. Ia 15,066.

Aduceți și trăgătorii!
Aici a pus punct speranțelor la un nou titlu olimpic. Un punct sprijinit de parapetul zmeuriu. La cîțiva centimetri de capul ei, fotoreporterii continuă să declanșeze în căutarea perfecțiunii.

Românca Iordache, americanca Douglas și rusoaica Komova se preling pe bîrnă. E un aparat inuman. Mai lipește să-l chemi pe Alin Moldoveanu ca să tragă cu alice în gimnaste și acestea să se ferească în timpul exercițiilor ca să fie chinul complet. Bîrnă inumană ce ești!

Contestația inspirată a lui Brestyan
Înaintea ultimei concurente, Cătălina are bronz. Stă în continuare pe scaun, și-a tras genunchii la piept,  și așteaptă partea ei de consolare. Americanca Raisman are o singură ezitare vizibilă, în rest se lipește de aparat cu disperarea celui care își joacă ultima carte. E suficient? Se afișează nota, e 14,966, Cătălina are bronzul.

Dar nu, nu se termină așa. Mircea Breștean, antrenorul americancei, depune contestație. Un român își face treaba pentru țara care l-a angajat.

Durează un pic, arbitrele observă acum ce n-au văzut în urmă cu cîteva minute și modifică nota. Fix cu o zecime. 15,066. Românul Breștean, Brestyan, așa cum e scris pe acreditare, își merită salariul.

Arbitrele au preferat execuția americancei
Acum e rîndul regulamentului să rînjească. Americanca va primi bronzul, deși are aceeași notă ca Ponor, pentru că Raisman a avut notă mai mare la execuție.

Cătălina privește fix în sus, spre ecranul care afișează rezultatele finale. Fix, trist, definitiv. Preț de cinci minute a avut bronzul olimpic, motivul pentru care încă face gimnastică la 25 de ani.

Acum e la egalitate cu bronzul, dar nu-l poate atinge. Ar  fi fost a noua medalie a României, prima peste Beijing, dar încă nu e momentul.

”Pacemu, pacemu?!”
La zona mixtă, Larisa trece cu o figură împietrită. ”Nu pot vorbi, vă rog”. Merge mai departe.
Rusoaica Komova se oprește. Are aerul trist al unei puștoaice ce-și ține ruscacul în spate, venind de la școală în orice oraș european, de la Salzburg la Manchester. A luat notă mică, părinții o vor certa. Sau poate părinții de azi nu mai ceartă copiii după rateuri.

Reportofoanele îi pun Victoriei aceeași întrebare, iar și iar: ”Pacemu? Pacemu?”. Fata blondă răspunde încet, cu mîinile în buzunare și cu o lumină aparte în priviri: ”Ne znaiu”.

Victoria Komova nu știe de ce a greșit, Cătălina Ponor nu știe de ce s-a terminat așa, dar ambele ne duc înainte pe noi, cei știutori și văzători.

Comentarii (64)Adaugă comentariu

craciun ionel  •  8 august 2012, 0:56

Dl Tolontan……..aceasta contestatie (aparat BARNA) din partea delegatiei USA exista fara niciun dubiu si CLAR e ceva SCRIS ….”pe genunchi”, cum ne place noua, romanilor, sa ne exprimam………….
Ma intrebam, daca e posibil, sa vedem o copie a acestei contestatii, nu de alta, dar sunt ffffffffffff, fffffffffffffffff curios daca s-a mentionat din partea delegatiei USA, ca nota de plecare la dificultate a sportivei a fost „subapreciata” sau TREBUIA „plecat” de la 6.3/6.4/6.5……..

craciun ionel  •  8 august 2012, 1:06

si pt ca mai sus am aberat in exprimare….vroiam sa stiu daca in contestatie e scris vreun numar
…….6.3/6.4/6.5

gina  •  8 august 2012, 1:56

Mai bine ati scrie despre atitudinea INACCEPTABILA a celor 2antrenori,care par cam fara chef…Pe tot parcursul Olimpiadei nu si-au imbratisat fetele,au mentinut o stare de tensiune in echipa..AR trebui ca ceneva sa le atraga atentia si sa ia exempli de la ceilalti antrenori care-si incurajau gimnastele,indiferent daca greseau sau nu…
Bitang e un munte de gheata..si greata,mereu aroganta…sa se intoarca sa fie consiliera slugarnica ..eu nu mi-as lasa copilul in grija ei….!!!!
Bravo antrenorului de la lotul american,arata ca-i pasa de sufletul copiilor pe care-i antreneaza…nu le mai faceti statii lui bitang&belu..ca nu sunt deloc niste zei,cum exagerati de fiecare data….

Cfr_Atlanta  •  8 august 2012, 5:21

Bun articol. Daca arbitri au hotarat asa inseamna ca asa a fost . Antrenrul a facut contestatia la indemnul lui Bela Karoly . Faza ca suntem natie neinsemnata si din cauza asta au avut castig de cauza americanii e rasuflata. Teoria conspiratiei, boala romaneasca…

Paraipan  •  8 august 2012, 5:22

Subscriu si eu la ce a zis Diana. Acest articol a fost scris cand sangele d-lui Tolontan fierbea mult prea mult. Ce e culmea e ca ati reusit, d-le Tolontan, sa ma infuriati gandindu-ma cum o romanca de-a noastra a fost furata ca in codru. Asta pana cand am vazut exercitiile la barna.
Atunci am realizat ca m-am lasat dus de nas de dumneavoastra. Cum, nu ati vazut cele doua ezitari ale Catalinei? Nu ati vazut faptul ca Ally a fost mult mai sigura pe ea? Si eu m-as fi bucurat sa fi castigat Catalina, dar nu in orice fel.
Si mai lasati-ne si cu insinuarile cu antrenorul Brestian. Omul este un profesionist si faptul ca a depus contestatie ptr gimnasta lui a absolut normal. M-ati dezamagit crunt cu articolul asta prin faput ca d-vstra care sunteti un jurnalist de exceptie si un formator de opinie v-ati pierdut luciditatea si a-ti dat apa la moara atator cititori care se simt nedreptatiti si au tot felul de teorii ale conspiratiei paranoice.

@dani  •  8 august 2012, 7:14

ma rtrd, Americanii nu au zis niciodata ca sint perfecti, dimpotriva, dar ce are TOT poporul american cu o decizie de..arbitrii? Daca nu vroiau, nu schimbau nota! Oricine poate contesta, asta nu inseamna nimic! Iddioti ca tine care generalizeaza asa, dupa un incident minor care nu are nimic cu America(sportivii in SUA nu primesc nici un ajutor finaciar de la guvern,e totul privat, ‘geniule’!) Cu 2 zile inainte si americancele au fost ‘furate ‘ in favoarea unei rusoaice, ce vrei acum, al treilea razboi mondial? Iar daca nu erai reettardat si nu te-ai fi uitat la..soba, nu la televizor, ai fi vazut ca , pe general, americancele au fost mai bune decit toate, cu mai putine greseli!~! Esti neinformat! Si vezi, nu mai folosi inventiile americanilor, daca nu ati place de ei, scriei lui.. Putin sa-ti dea un calculator rusesc si „Iphone’ rusesc , sa vezi atunci..generalizari!!

Cătălin Tolontan  •  8 august 2012, 8:52

craciun ionel: evident ca a fost o contestatie rapida, nici nu putea fi altfel, antrenorul american a explicat ca „regulamentar, am avut la dispozitie citeva secunde ca sa facem contestatie”.

paraipan: nu am insinuat nimic in articol, tu, de fapt, nu interpretezi articolul, ci reactiile partizane ale unor cititori, care au strigat „hotie!”. Si te enervezi pe mine, care-s mai vizibil, ca am furnizat elementele de la fata locului. Gindeste-te un pic la rece si vei vedea ca nu am atacat nici un moment gestul contestatiei. Doar am povestit ce se intimpla.

Camuflarea eşecului | Marieta  •  8 august 2012, 9:12

[…] scris Tolo un articolul de gâdilat neuronul tricolor de s-a umplut timeline-ul de răcnete patriotice. Mie […]

Mmm  •  8 august 2012, 9:21

Aproape la fiecare olimpiada sau campionat european, cei 2 antrenori dau declaratii prin care ameninta ca vor pleca de la lot.

Piciu’  •  8 august 2012, 10:52

Cred ca trebuie sa analizam brestyans.com vs. Deva S.A.

brestyans.com e pa bani, adica familiile sportivilor baga bani, e un gym privat din cate-mi dau eu seaman. Deci Mihai Brestian are o MARE responsabilitate, trebuie sa se bata ca un leu. Si da, probabil ca i se falfaie de „spiritul olimpic” cand el se intoarce acasa si trebuie 1. sa dea socoteala, 2. mai mult success inseamna mai multi bani in viitor, si in America BANU’ conteaza.

Deva S.A. e pe… orice dar nu pe bani, in sensul ca parintii nu baga aceleasi tone de bani ca in America. Dau Belu si Bitang socoteala undeva ca au stat stana de piatra? Nu prea cred. Poate ca a fost si putin nociva stirea ca Belu e acum freelancer si se cara de la echipa. Sigur, nu sunt adeptul ca antrenorii trebuie sa sara pe gimnasti, stie probabil Bitang ce face ca sa pastreze un calm unde banuiesc ca tensiunea e la apogeu. Banuiesc insa cum vroia Catalina sa se retraga si inteleg ca nu este multumita, ca se putea mai mult, totusi noi suntem mandri de ce s-a realizat.

Unul realist  •  8 august 2012, 12:37

La cate blaturi au foat la aceasta Olimpiada (a se vedea la tenis masculin …) , unul in plus sau in minus … nu conteaza.
Asta-i ! Nu inteleg de ce s-a mai introdus notiunea de arbitru. Daca nu au vazut arbitrii un amanunt, recunoscand aceasta … SA FIE EXCLUSI DIN ARBITRAJ !!!

berila  •  8 august 2012, 14:44

Pentru @dani, imi pare rau sa te contrazic dar americanii au zis ca sint perfectii nu cu mult in urma si anume la sarituri.Nustiu unde vezi tu olimpiada dar unde o vad eu asta au declarat „nu exista nimeni mai bun ca ea la sarituri,nu exista nimeni in sala asta care sa o depaseasca” si totusi Izbasa noastra a reusit dupa ce americanca a dat cu fundul de pamint. Pe tot parcursul Olimpiadei daca ai asculta la comentariile facute la tv cum ei sint cei mai buni si ei sau antrenat cel mai bine si ei merita, sincer sa fiu ti se face greata.O fi totul privat in privinta antrenamentului dar nu vrei sa compari bursa si cit isi iau americani pentru o medalie cu cit isi iau romanii.

Eddie  •  8 august 2012, 15:39

Da… am vazut si eu momentul in care Bela Karoli si sotia lui au sarit in picioare in tribuna si ii cereau lui Brestean sa faca contestatie! Era un fel de Mica Tziganiada! Locuiesc in SUA de 8 ani, dar comportamentul lor mi se pare degradant… au dat intr-o sportiva ca Ponor fara nici cea mai mica ezitare! Rusine, rusine, rusine! Oricum la faza cu medalia, comitetul olimpic international e vinovat pentru aceasta regula stupida!

Carmen  •  9 august 2012, 9:35

De ce sa ne suparam pentru actiunea antrenorului american ? El a depus contestatie in timpul regulamentar. Cu toata admiratia pentru Catalina, trebuie sa recunoastem ca a avut doua ezitari , plus aterizarea. Bitang si Bellu pot sau nu sa ramana la lotul romanesc.Este decizia lor, dar orice ar fi trebuie sa aiba mai multa grija in declaratii, cand spun despre gimnastele mici ca nu au nici o perspectiva. Nu este treaba lor, au alt antrenor, care cu siguranta le cunoaste potentialul mai bine decat cei doi si le va incuraja.Intr-adevar , datorita SI lui B & B fetele au reusit performante mai bune decat la Beijing, dar gimnastica romaneasca nu incepe si nu se termina cu ei. Larisa , sa te faci bine , felicitari tuturor fetelor, va asteptam la Rio.

Comentează