Prima Olimpiadă fără finale pentru Potec, ”dar nu știu dacă e ultima”

joi, 2 august 2012, 4:37

Cea mai bună înotătoare din România a momentului a părăsit Londra fără glorie, dar și fără disperări.

Camelia Potec își ia o pauză de trei luni, se gîndește și apoi va decide dacă va continua. Așa cum singură spune, ”la 30 de ani și după 21 de natație, încă nu mi-am pierdut plăcerea de a fi la 6 dimineața în bazin”.

De Cătălin Tolontan și Raed Krishan (foto)

„Scrii prea mult pentru istorie”, mi-a semnalat pe blog un cititor. „Erai mai simpatic altădată”, a continuat omul. Probabil că niciodată n-am fost simpatic, dar prima lui propoziție e adevărată.

Și sportiva din fața mea mi-o arată.

A patra Olimpiadă 

Camelia Potec a terminat penultima seria sa de calificare de azi, de la proba de 800 de metri. A ratat finala și va pleca prima oară acasă de la Jocuri fără să participe la o finală.

E la a patra Olimpiadă, e campioană la Atena în 2004 și venisem pentru un patetism de toată frumusețea, pentru cursa cîntecului de lebădă.

Era clar că nu va prinde finala, avea al 20-lea timp dintre cele 32 de participante la calificări, însă loc de metafore ale tristeții era destul!

La o jumătate de bazin de vechea rivală, Lotte

A înotat pe culoarul 1, cel care i-a adus aurul la 200 de metri liber la Atena, dar nu i-a ajutat.

Primele bazine le-a întors pe locul 8 (30:18 primii 50 de metri, 1:02.32 la 100, 1:34.71 la 150), apoi a încercat să revină și tot ce a reușit fost ca în ultimii 200 de metri să o depășească pe chinezoaica Xin Xin și să ajungă a 7-a la finiș.
Fris Lotte, daneza care i-a suflat bronzul la Beijing, a dominat seria, care e adevărat că a fost a doua cea mai rapidă din cele 6.

8:23.03 Lotte la Beijing
8:23.11 Potec la Beijing

Camelia a terminat cu fix o jumătate de bazin în spatele danezei, românca scoțînd un 8:38.44, în timp ce Lotte, cu 6 ani mai tînără, și-a îmbunătățit timpul de acum 4 ani, terminînd seria în 8:21:89.

La final, ea s-a ținut cu mîna de culoarul din stînga sa, și-a scos ochelarii și a întîrziat puțin în apă, nu erau lumînări parfumate pe margine, dar era încă bine, „Ultima baie olimpică” ar fi sunat titlul.

Cifre în loc de patetisme

Cînd colo, după cursă, la zona mixtă, mă trezesc în față cu o femeie calmă, peste care cei 30 de ani s-au așternut fibră cu fibră.

Zîmbește încurajator și, deși are ambele mîini ocupate cu bluza de trening, îmi pune un sac de cifre și de amintiri reconfortante în brațe.

– Camelia, ai început Olimpiadele la 18 ani.
– Da. Și puteam începe chiar la 14 ani! Mă calificasem pentru Atlanta la cursa de ștafetă de 4×200 de metri, dar au zis că nu mai merg.

– Dar ai mers la Sidney, în 2000, la 18 ani, unde ai prins finala. Ai avut finale la Atena în 2004 și medalie de aur. Trei finale la Beijing. Cum e să pleci fără finală, eliminată atît de repede?
– (Se gîndește foarte puțin) Sînt confuză, mai mult decît dezamăgită. Am senzația că faptul că am continuat să merg și la 200 mi-a stricat și potențialul de la 800.

„Mă miră și mă îngrijorează faptul că am terminat lent, dar neobosită. Ca sportivă, m-am obișnuit să termin cursele epuizată. Asta înseamnă că ai consumat tot. Dacă mai ai resurse înseamnă că n-ai făcut ce trebuia!”

– Ce te-a motivat să tragi încă 4 ani de la Beijing pînă acum?
– Timpii. Eu așa gîndesc. Iau lucrurile pas cu pas și, dacă am rezultate, ele mă împing înainte. Evident că nu decid ele pentru mine, dar mă încurajează. Am fost atît de aproape de podium la Beijing, cînd am atacat de la începutul cursei și am riscat, încît am zis „OK, voi încerca an după an și voi vedea”. În 2009 am scos un 8:16 la Campionatele Naționale ale Franței, apoi am continuat să progresez.

– Și acum, la Londra?
– Nu-mi explic ce s-a întîmplat. Dar nu mă grăbesc să iau decizii. Dacă iei decizii în momente ca acesta le regreți aproape de fiecare dată.

– Simțeai că nu ai șanse la finală. Ce e în mintea unui campion olimpic cînd e în bazin, mai are 600 de metri și știe că nu va prinde finala?

Ce simțea în bazin

Continuă să fie calmă, își amintește, își caută ideile și încearcă să înțeleagă ce s-a petrecut cu ea. S-a dus naibii articolul patetic, dar asta e, uneori adevărul strică un titlu bun.

– Deci ce simțeai?
– M-am setat să încerc să fac cel mai bun timp al meu din acest an. Dar nu am reușit nici asta. Îmi pare rău.

– Spui că nu decizi acum dacă te retragi. Ce poate înclina balanța?
– În primul rînd, ceva mi-e clar. Nu vreau să ajung niciodată la Olimpiadă cu wild card, ca invitată. Un campion olimpic nu face asta! Se califică muncind, cum am făcut și eu pentru Londra, sau stă acasă. În al doilea rînd, vreau o pauză de cel puțin 3 luni. Simt tendoanele că au obosit, am avut probleme și cu umerii, nu neapărat de la antrenamente, uneori și de la vreme. Am nevoie, fizic și psihic, de odihnă și apoi voi decide.

– Unde mergi în vacanță?
– La mare. (Rîde) Simt nevoia să rămîn lîngă apă. Nu mi-am pierdut plăcerea să intru în bazin la 6 dimineața. Așa că plecați de aici fără un răspuns. (zîmbește) Oricum, vă mulțumesc că ați venit!