Gazeta a ajuns în orașul care va găzdui Jocurile Olimpice » Prima zi la Londra

vineri, 20 iulie 2012, 10:00

 Despre amenințări teroriste și despre viața scumpă la propriu și la figurat. Corespondență din Londra, de la Cătălin Tolontan

Fluturele cu sînge pe aripi de la Burgas și pachetul suspect de pe aeroportul din București au aprins cîteva luminiţe discrete pe harta securităţii Londrei, hartă invizibilă publicului larg.

Miercuri după-amiază, 7 oameni au fost omorîţi în Bulgaria, la Burgas, după ce o bombă a explodat într-o parcare. Imediat, un pachet părăsit descoperit pe aeroportul Henri Coandă a oprit la sol o cursă București – Tel Aviv și a alertat alt avion, un Elal care sosea dinspre Israel.

Joi dimineaţă, la Londra sînt 17 grade Celsius și 17 mii de soldaţi în stare de alertă.

„Este cea mai mare concentrare de forţe armate pe care a văzut-o Anglia de la Al Doilea Război Mondial”, spune Sabina Balea, absolventă de Relații Internaționale aici, la Londra, și corespondentă pentru “Decît o revistă”.

Rachetele de pe blocuri

Pe străzi se întîmplă lucruri nemaivăzute pentru localnici. Poliţia oprește camioane chiar în City și le controlează.

A opri și a legitima un trecător este un eveniment rarisim în Marea Britanie, mai rar chiar decît frecvența occidentală, pentru că britanicii sînt fanatici ai drepturilor individuale. Dar Olimpiada mută lucrurile, și nu întotdeauna în direcţia pe care și-o doresc gazdele.

O altă româncă, din mediul bancar, sînt mulţi compatrioţi în lumea finanţelor din Londra, povestește cum vecinii ei din cartierul Bow și-au angajat o firmă de avocatură, dînd în judecată guvernul pentru că le-a instalat o baterie antirachete pe bloc. Pe blocul de locuit, ca să fim exacţi.

“Dar am pierdut procesul, pentru că tribunalul a decis că securitatea tuturor e acum mai importantă”, povestește ea. Așa că bateriile au rămas cu ochii pe cerul din care plouă la fiecare jumătate de oră.

Oricum, Ministerul Apărării a plătit pentru închirierea locului unde a montat instalaţiile defensive. Așa cum plătesc firmele de ţoale pentru mash-urile publicitare atîrnate pe blocurile din România.

Orașul cu 1 milion de musulmani

Londra vine cu multe argumente pentru a nu se întîmpla nimic rău.

“Este orașul cu cei mai mulţi musulmani care a găzduit vreodată o Olimpiadă”, scrie revista Time, amintind că 1 milion de musulmani trăiesc și muncesc aici. Oficial, totalul locuitorilor era de aproape 8 milioane în 2011, probabil că Times a luat în calcul și aglomerarea urbană din jurul orașului propriu-zis.

Spre deosebire de alte ţări europene, gradul de integrare al musulmanilor în Marea Britanie poate fi prezentat drept un model.

Ca ziarist la patru Olimpiade, aceasta va fi a cincea, știu care sînt miturile negative în avans ale Jocurilor:

1. Teama de atentate teroriste
2. Viața orașului care va fi dată peste cap de amploarea Jocurilor
3. Jocurile însele, care vor fi disturbate de trafic

Viața dincolo de mituri

În afară de Atlanta 1996, unde a existat un incident cu bombă, soldat cu două victime, îngrijorările nu s-au confirmat.

Asta se întîmplă, evident, nu pentru că lumea ar deveni neapărat mai bună, ci pentru că undeva, pe o hartă invizibilă, niște oameni privesc cum se aprind beculeţele pe hartă.

Desigur, ajungem la cine îi păzește pe paznici. Aici a izbucnit recent un scandal serios, după ce compania G4S, un contractor extern de securitate, a eșuat în a furniza suficient personal și a fost nevoie de suplimentarea forțelor armate, pînă la cei 17.000 de oameni.

Vinovați, cei de la Ministerul de Interne au venit spășiți în fața Parlamentului, recunoscîndu-și problemele. Iar oamenii au continuat să dezbată eterna problemă a privatizării serviciilor de securitate și să facă socoteli.

Nebunul singuratic de la Atlanta e o variantă, dar cea mai mare teamă a organizatorilor britanici vine din rucsacul negru al sinucigașului bine planificat de la Burgas sau din genţile mari pe care comandoul palestinian din 1972, de la München, le-a aruncat peste gardul Satului Olimpic înainte de a ataca delegaţia israeliană.

Pătrunderea în Satul Olimpic este, astăzi, o versiune infinitezimală a realităţii. “Paza este practic ermetică”, spune Alexandru Epuran, șeful de misiune al delegaţiei olimpice a României. Mai multe rînduri de garduri, sîrmă ghimpată, sisteme electronice de supraveghere, senzori de mișcare… Mileniul al treilea va fi sigur sau nu va fi deloc.

“Nu vrem confuzie”

Cît despre orașul dat peste cap de Olimpiadă, hmmmm, în privinţa Londrei lucrurile stau niţel invers.

Este CIO cel mai mare imperiu al lumii, organizaţia cu mai multe state membre (204) decît ONU (193), dar Londra are tradiţia îndărătniciei și a propriei glorii. La 2,5 lire o cafea și 15 lire o porţie de friptură la un restaurant normal, are și ce apăra.

Oamenii sînt binevoitori, “suportăm că ne cade netul mai des de cînd au apărut elicopterele pe cer”, dar în nici un caz această metropolă nu va intra în hibernarea afacerilor, a vieţii și a cheltuirii banilor pe timpul Jocurilor.

Deocamdată sînt puţini voluntari vizibili pe străzi, dar municipalitatea sau companiile de transport și-au creat propriile servicii.

La fiecare ieșire de metrou există oameni îmbrăcaţi în combinezoane colorate, care-i îndrumă pe rătăciţi. Calculul e simplu: confuziile creează dezordine și dezordinea stingherește fluxul vieţii de zi cu zi a locuitorilor și oaspeţilor deopotrivă.

Larisa Iordache și Alia Mustafina

Despre sportivii români nu se vorbește prea mult. Cele două mari săptămînale rivale ale lumii, Newsweek și Time, și-au împărţit preferinţele în gimnastică.

Time a nominalizat-o pe Larisa Iordache drept “cea care va deveni sigur una dintre favoritele publicului”. În schimb Newsweek-ul apărut în această săptămînă o recomandă pe Alia Mustafina printre cei “10 Olympians to watch”, lîngă Oscar Pistorius, omul căruia i-au fost amputate picioarele la 11 luni și care va face istorie aici, devenind la Londra “primul sportiv amputat care va concura la Jocurile Olimpice”.

Pentru multă lume, gimnastica rămîne un remake inocent al Războiului Rece, totul reducîndu-se la o bătălie în doi: SUA și Rusia.

Calculele specialiștilor ies însă din stereotipuri. La proba pe echipe, cu SUA favorită și China cu șansa a doua, Războiul Rece va fi, de fapt, mai degrabă o înfruntare între România și Rusia, pentru un bronz cît un aur. Pe aparate însă, lucrurile se schimbă și putem surprinde pe oricine.

Ce a pățit Ion Iliescu

De altfel, gimnastele vor fi și primele sportive din România care sosesc la Londra, mîine, pe 21 iulie.

Astăzi aterizează, cu o cursă Tarom, partenerul oicial al delegației olimpice, cîţiva oficiali, care vor intra în caruselul organizării. În baze se fac ultimele repetiţii de securitate. Nu există concesii, nu se înghit excepţii.

“În 2004, cînd Ion Iliescu era președintele României, acesta a venit la concursul de gimnastică de la Atena. La final, de entuziasm, a fugit din tribună să le îmbrăţișeze pe sportive”, povestește un martor ocular, oficial olimpic.

Imediat, în faţa lui a apărut un om de la securitate. “I’m the president of Romania”, a spus Iliescu. “So, what?!”, i-a răspuns tipul, nemișcîndu-se nici măcar un centimetru. “I’m the president of Romania” a plusat președintele. “And I am George Bush”, i-a răspuns, glumeţ și sever, deopotrivă, omul în uniformă olimpică. Și n-a trecut. Este un episod real.

Și este genul de întîmplare care încearcă să lase fluturele din Burgas să bată din aripi fără să stîrnească nimic rău la Londra.