Economistul Karagounis și soarta Europei

Cum un penalty neacordat putea schimba istoria sensibilă a acestor zile

duminică, 17 iunie 2012, 12:12

Cum un penalty neacordat putea schimba istoria sensibilă a acestor zile

Nimeni nu se aștepta la asta, după ce Rusia încîntase la debut și se înscrisese pe lista polemică și mereu schimbătoare a favoritelor turneului. Schimbătoare, dar nici chiar așa! Grecia a învins și a eliminat Rusia. S-au calificat ei și cehii!

Elenii au fost formidabili la Varșovia. Plecau practic cu șansa a patra în dubla Rusia – Grecia și Cehia -Polonia. Au făcut un meci total, de dăruire și fantezie deopotrivă, una dintre acele întîlniri cu istoria care fac mîndria unui fotbal și care se povestesc sub măslinii din piețele mărunte și proaspăt văruite ale Cicladelor.

Au fost cum am fost noi la Cardiff sau pe Wembley, cînd Vasile Iordache plonja la sacrificiu, deasupra inimilor noastre gata să pocnească. Așa au fost grecii și ei au rezistat inclusiv teribilei nedreptăți de a li se refuza un penalty la 1-0 pentru ei. A fost un moment de neuitat!

În minutul 61, Karagounis a șerpuit printre ruși, evident a fost atins și evident că a căzut abil și repede, dar acesta e jocul și merita un 11 metri care ar fi lămurit totul. Arbitrul n-a văzut! Refuzul său ne-a oferit imaginile  fabuloase ale protestului căpitanului elen.

Nimic nu e mai expresiv pentru om decît fața altui om. Karagounis a fost cîteva fracțiuni de secundă împietrit, apoi figura lui a prins viață, viața disperării și a dramei. S-a închinat de trei ori, crucea incorectă politic, cică UEFA e împotriva manifestărilor religioase, dar crucea pe care n-o vom uita multă vreme de acum înainte, crucea așternută pe albul tricoului și pe jurămîntul că a fost lovit și că spune adevărul.

O cruce limpede și parcă izbăvitoare peste un continent care tremură și peste 11 milioane de oameni care, ce mînă are uneori destinul!, vor participa peste cîteva ore la niște alegeri capitale pentru ei, grecii, și pentru noi, restul.

E tîrziu aici, în Est, e tîrziu pe malul Mediteranei, și fața lui Karagounis e tot ce am văzut mai uman în acest an fotbalistic. N-am avut nevoie de nici o reluare, ele au venit și l-au confirmat, dar nu mai era cazul, pentru că fața lui spunea tot, așa cum nimeni nu avea nevoie să-l creadă pe Herodot, pentru că, de la el am învățat, istoria este cea crezută, nu neapărat cea întîmplată.

Nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi întîmplat de la Atena la Salonic și pînă în sudul Cretei, unde apa e caldă pentru că se simte căldura Mării Libiei, dacă rușii ar fi egalat pe fondul neacordării acestui penalty pentru greci!

E cam ridicol să faci la 12 noaptea asocieri geopolitice pe marginea unui meci, dar nu pot să-mi reprim rîsul sănătos că, fără economistul Karagounis, planul Merkel și al tuturor specialiștilor riguroși s-ar fi dat peste cap în fața unor greci care s-ar fi trezit duminică dimineață mahmuri și furioși, cu sentimentul autovictimizării, îl cunoaștem atît de bine, că li s-a luat un penalty și că, la urma urmei, hai să le-o tragem noi la vot europenilor ăstora!

Comentarii (49)Adaugă comentariu

Jandarmu de Serviciu  •  17 iunie 2012, 0:19

Crucea noastra e si a lor. Sau invers. Cand o sa o faca si ai nostri asa de curat si de demn, se va schimba si soarta noastra.

Mihai  •  17 iunie 2012, 0:29

Bine zis! Chiar mi-a scos cateva zambete, bravo! Si eu ma bucur pentru greci 🙂

pytysh  •  17 iunie 2012, 0:32

Una dintre cele mai urate echipe din istoria fotbalului (la rivalitate poate numai cu Slovenia), Grecia, merge mai departe. Nu face decat sa sublinieze, ink o data, ce Euro de kko avem anu asta

maistor kokir  •  17 iunie 2012, 0:34

sa inteleg ca uefa avea interes ca grecii sa fie fericiti maine la urne, astfel ca votul lor sa nu fie in defavoarea uniunii europene ??

pase scurte  •  17 iunie 2012, 0:40

penalty neacordar si eliminare gratuita cu polonia, gol valabil anulat cu cehia, penalty neacordat si eliminare pt rusia in ultimul meci. in aceste conditii grecii au reusit calificarea

Vlad Dracul  •  17 iunie 2012, 0:41

Karagounis s-a scos, era păcat să-şi încheie cariera având pe conştiinţă penalty-ul ăla ratat (şi totodată eventuala ratare a calificării Greciei…)
Mă bucur pentru greci, băieţi fără mult talent dar muncitori şi cu cam puţin noroc în viaţă (cel puţin aşa a arătat naţionala lor la Europenele astea).

aldy  •  17 iunie 2012, 0:45

Cand un fotbalist isi face cruce si apoi primeste imediat cartonas galben mi se pare incalificabil pentru o tara ortodoxa.Dupa 2000 de ani de crestinism sa fii penalizat cu un cartonas galben pt ca iti faci cruce este ceva incredibil.

Cătălin Tolontan  •  17 iunie 2012, 0:50

maistor kokir: nu e vorba de interes din partea UEFA, pur si simplu mi s-a parut simpatic, si nu intrutotul lipsit de adevar, cum poate ajunge o intimplare fotbalistica sa schimbe starea de spirit a unei natii si, de ce nu, o margine de vot

pase scurte  •  17 iunie 2012, 0:57

cataline sa-ti spun o chestie. daca grecia nu era ciupita rau de arbitrii in primele doua meciuri, rusia se califica in dauna cehiei

Yannis Jean Valvis  •  17 iunie 2012, 1:03

Bravo Dle Tolontan…foarte frumos descris, bine reflectat !!!
Ati vorbit ca un Elen…pe acelasi sentimente si gandurile am trecut si eu !
Iti multumesc !

Marius  •  17 iunie 2012, 1:20

„Nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi întîmplat de la Atena la Salonic și pînă în sudul Cretei, unde apa e caldă pentru că se simte căldura Mării Libiei, ……..!”

Cred c-ai vrut sa spui Marea Mediterana. Pentru Marea Libiei (chiar daca ai vrut sa fie o figura de stil, cu toate ca nu este) va trebui sa rescrii nitel geografia…….Sau istoria?……

mihai  •  17 iunie 2012, 1:23

@pytysh Urata,frumoasa nu conteaza.Ar trebui sa invete si alde dodel si restu de la nationala ce e darzenia si daruirea de la ei.Sincer ma bucur ca au castigat,ca au putut sa le ofere celor de acasa o bucurie printre multele neplaceri ce le ofera viata din Grecia.

Cătălin Tolontan  •  17 iunie 2012, 1:27

marius: imi pare rau, nu ai dreptate, este corect ce am scris. Marea Libiei este portiunea de Mediterana dintre Nordul Africii si sudul insulei Creta.

Uite aici,am cautat pentru tine, vezi si explicatia foto, poza este facuta in Creta.

http://en.wikipedia.org/wiki/Libyan_Sea

c  •  17 iunie 2012, 1:27

Sa vina Germania. Pentru mine asta e finala turneului.

coco  •  17 iunie 2012, 1:42

cu siguranta o partida ca asta schimba starea de spirit a grecilor si cred ca pilula lui merkel li s-a parut mai putin amara in seara asta. grecii au meritat calificarea si, pericolul maine la urne va fi pentru elen sa nu nimereasca patratul dorit…sa vedem cum se va comenta daca grecia va avea acelasi rezultat si dupa un meci cu germania in sferturi…

Flaviu  •  17 iunie 2012, 1:58

E un an trist pentru fotbal. Cu Champions League castigata de Chelsea, cu grecii calificati, si cine stie ce alte grozavii de echipe calificate in optimi.
Grecii nu merita sa fie in zona euro, in UE sau la Campionatul European.
Doamne fereste sa se mai califice Italia sau alte fantome.

Sper sa fie eliminati din CE si, poate, cu putin noroc, din EU, ca prea li s-a urcat la cap ca ei sunt parintii democratiei si alte povesti vechi de 2 milenii…

Arxontas  •  17 iunie 2012, 2:21

pytysh…nu ai vazut echipa mai urata din istoria fotbalului,ai fi vrut tu sa fii grec sa vezi cum este sa fii campion european 2004 si in curand si 2012!!!

Rational Idealist  •  17 iunie 2012, 2:29

Legatura intre meciul asta si crucialele alegeri din Grecia nu e chiar o gluma… Uite ce scria Forbes INAINTEA meciului: http://www.forbes.com/sites/chrissmith/2012/06/16/euro-2012-could-a-greek-victory-over-russia-decide-the-nations-elections/

newentry  •  17 iunie 2012, 2:39

Cu atat cu cat vedem impotenta in stare pura ne pare rau de noi. Ne doare ca ne jucam cu anii , ca ne jucam cu performanta pe care am fi putut face-o cu o administratie realista. Si cu un antrenor crescut pe oriunde, nu prin balariile D-lui Radulescu.

ionut  •  17 iunie 2012, 3:13

pytysh : se vede ca esti habarnist de fotbal. nu este un CE slab. este un CE echilibrat pt ca toate echipele sunt bune. Fiecare cu stilul ei.. de atac sau de aparare ..sau de posesie sau de faze fixe. daca se califica San Marino era normal sa fie spectacol 10-12 la 0. Grecia s-a calificat de pe locul 1 cu doar vreo 4 goluri luate deci nu e SLABA.

Adrian  •  17 iunie 2012, 3:18

Catalin,
Locuiesc in SUA si toti grecii care ii cunosc sunt impotriva Uniunii Europene. Sunt multe de spus despre asta, nu urmaresc politica europeana, dar nu fii convins ca vor fi atat de paneuropeni la urne. Ciudat ca au batut singura tara( pravoslavnica )care ii poate scoate din marasmul economic. Nu iesi din asta prin smecherie ci prin cruce si suferinta. Nu am vazut meciul, dar ca intotdeauna comentariul tau mi-a placut si m-a starnit sa-l vad. (ce noroc cu netul si meciurile inregistrate). Le-am spus prietenilor ca vreau sa castige rusii ca sa mai castige si o tara ortodoxa. Uite ca rusii au comis-o din nou (cred ca felinarele rosii din Amsterdam sunt de vina), iar o alta tara ortodoxa merge mai departe. Cu ce sanse, nu stiu.

Moş Ion Roaită  •  17 iunie 2012, 4:05

Cătălin ai plecat în argumentaţia ta de la un 11 metri inexistent la Karagounis, însă concluzia a ieşit bine: noi ne amuzăm, iar ei votează 🙂 Cum? Vom vedea.

cristian b  •  17 iunie 2012, 4:50

Grecia a meritat sa castige.
Cred ca Samaras, dupa 2 meciuri in care nu a existat, este omul meciului.
A fost prezent la toate degajarile grecilor, a driblat, a pasat, a scos faulturi pretioase.
Bravo Greciei!Rusii si-o luasera-n cap si se credeau buricul pamantului.
Daca joaca tot asa ajung in finala(daca nu intalnesc Germania sau Spania) si de data asta meritat.
Crucile lui Karagounis si disperarea lui, cred ca au contat enorm in ceea ce a urmat.

dan  •  17 iunie 2012, 4:55

atit o lalaiti cu grecii astia care au cel mai urit fotbal de 10 ani …o sa joace cu Germania ..asa ca vai mama lor

Kendo  •  17 iunie 2012, 5:54

@aldy – esti batut in cap sau te prefaci? A luat galben pentru ca arbitrul a considerat ca a simulat. Crucea si-a facut-o oricum dupa ce a luat cartonasul, daca nu ma insel.

motanul incaltat  •  17 iunie 2012, 6:52

Am impesia ca s-ar putea sa gresesti.Grecia nu e Romania…Noi ne autovictimizam-la noi,au fost de vina turci,rusi,americani….Nimeni nu spune de politica de cum bate vintul practicata de poporul roman de vreo 2000 de ani…Nici acum ,macar presa sportiva nu spune adevarul in fata,ca, in situatia de fata nu vom avea nici cea mai mica sansa pt.calificarile la mondiale.Faceti o revolutie si schimbatii pe toti,daca vreti echipa Romaniei la mondiale… Cine se bucura ca Olanda nu e in forma e pur si simplu prost sau inconstient…Cu echipa lui Piti,or sa mature pe jos.Si nu numai Olanda.Si Turcia si Ungaria.

bale  •  17 iunie 2012, 7:30

@pytysh De ce este una dintre cele mai urate? Ca a fost defavorizata la toate meciurile din acest euro? Pt ce joaca cu SUFLET? Poate ar trebui si noi, ROMANI, sa invatam cate ceva de la aceasta nationala a grecilor, nu crezi?

rammstein  •  17 iunie 2012, 7:35

o margine de vot pentru Grecia si o margin call pentru unii care au avut ”inspiratia” sa ia pe piata forex pozitii impotriva euro. Catalin, ai vazut bine lucrurile. si nu pot spune ca astept cu nerabdare ziua de luni sa vad exact cu cat. neputinta rusilor ( si penibilitatea lor – sa nu uitam ca pasa pe culoar la gol a venit de la un fundas rus)imi va toca din pacate nu doar nervii…desi arbitrul facuse aproape totul ca sa imi incep saptamana perfect. una peste alta, felicitari grecilor si asteptam fascinanta confruntare intre ei si germani.

sut bara gol  •  17 iunie 2012, 8:08

Grecii au inviat pentru ca au fost rastigniti de arbitri!

Radu  •  17 iunie 2012, 8:13

Ca si acum 8 ani Grecia ne-a oferit un exemplu de vointa, de perseverenta, de demnitate si de putere de lupta. De acord ca nu-s niste jucatori stralucitori dar is niste monumente de vointa. Bravo lor pt ce au facut aseara. Samaras mai avea un pic si lesina pe teren de atata efort dar oricat de istovit era nu statea locului, facea presing, incerca deposedari. Si sa nu uitam ca Grecia s-a calificat luptand si impotriva arbitrilor. A fost cea mai furata echipa a acestui european. Arbitrii i-au facut bucati in toate cele 3 meciuri si cu toate astea s-au calificat. Cinste lor ! Am toata admiratia pt ei.

zagna  •  17 iunie 2012, 8:37

de-asta deschid zilnic laptopul cu „parola” gsp! bravo cataline!

Ricanantul  •  17 iunie 2012, 8:43

Și, totuși, cel mai mizerabil fotbal din Europa cel puțin, dacă nu chiar de pe întregul glob, este cel practicat de eleni.

Dăruirea, abnegația, (mono)mania cu zgândăritul adversarilor și arbitrilor, dublajul violent, bubuirea-tip Țurcă, tragerea de timp — toate pot să aibă fațada devotamentului și a patriotismului, deci scuzabile și, la limită, lăudabile, dar, în fond, rămân matricea (stilistică 🙂 ) a celui mai odios fotbal, enervant pentru orice spectator neutru, a fotbalului care REFUZĂ fotbalulul, care înlocuiește talentul cu șiretlicul, actoria- cu cabotinajul, siguranța cu șansa și, cel mai grav, frumusețea cu meschinăria perfidă a ”eficienței”- o marotă a diletanților comentatori sportivi.

Și-a făcut cruce, un gest superb, într-adevăr, dar pentru fotbal este o tragedie aproape cât a lui Eschil de mare că această echipă de profitori, speculanți merge mai departe.

Sper să îi altoiască nemții cu 5-0. Eu voi pune un +3 la pariuri. Mă bazez pe Bastian, Mario, Philip și Manuel.
Și să vezi atunci teorii ale conspirației, nervi, nevroze, uri spumegoase și umilința tocmai cu Germania. 🙂

fanulumocanu  •  17 iunie 2012, 10:18

stai sa vezi cand or intra Spania si Italia la morisca , trebuie sa-i tinem vreo 20 de ani campioni mondiali ca sa nu iasa dans…

Stefan2  •  17 iunie 2012, 10:29

Nici vorba de 11m.Rusul a pus piciorul in pamint,iar Karagounis,ca orice fotbalist cu sau fara experienta si-a agatat piciorul sting de al rusului.Asta daca vrem sa fim corecti.Daca nu,atunci putem spune orice. Oricum s-a facut dreptate dupa ce au fost”nedreptatiti”pe fata in meciul cu Polonia.

Horia  •  17 iunie 2012, 10:57

Te-ai gandit ca poate exact asta urmarea UEFA, sa evite cu orice pret un posibil sfert de finala Germania-Grecia?! Consecintele unei victorii germane sunt lesne de anticipat daca ne gandim la ura impotriva Germaniei, coroborata cu psihismul poporului grec. Sa nu uitam de invazia nemteasca din WWII, de atrocitatile savarsite in Grecia. Grecii nu au memoria scurta precum compatriotii nostri – a se vedea comportamentul lor actual. Mai stie cineva ce au facut cu toate, dar cu TOATE urmele unei ocupatii turcesti de sute de ani?!

De asta imi place EURO. Mai vedem si atitudini nationale exprimate in momentul cand baietii astia bat mingea, ca de globalism si internationalism mi s-a acrit pentru urmatoarea suta de ani. Iar daca vreau fotbal cu super-echipe si super-jucatori si super-tactici/strategii, ma uit la Champions League…

hehe  •  17 iunie 2012, 11:16

Sa fiu nebun de parca vad cum Grecii bat Germania:)) uite aici sunt baieti:)) mie mi-au placut cum au jucat grecii..si chiar au si jucatori ce se descurca in actiuni individuale..singurul lor defect este ca au decat 2-3 jucatori…iar restul se apara specific spartan:))

Asa cum am zis Grecii au sanse sa bata Germania…

apoca  •  17 iunie 2012, 11:24

@ricanatul … anul asta ca niciodata echipele pragmatice si „urate” in exprimare castiga in dauna celor exuberante si mai valoroase. Cred ca e o chestie de gust, mie imi plac astea gen Grecia, Chelsea, etc … parca iti dau senzatia ca atat timp cat vrei ceva si esti dispus sa te sacrifici se poate indiferent de cat talent ai de la natura

Florin  •  17 iunie 2012, 12:20

Constructia articolului este total fortata. Aduc 3 argumente:
1) „(grecii) Au făcut un meci total, de dăruire și fantezie deopotrivă” – daruire din partea grecilor a fost indiscutabil, dar fantezie nu am vazut decat la trasul de timp.
2) faza din min 61, faza asa zisului 11 metri este total discutabila. In opinia mea nu a fost. In reluare se vede cum Karagounis isi baga piciorul dupa piciorul rusului care-l deposedeaza. Deci, nu a fost nici pe departe o faza asa clara.
3) nu are rost sa cautam atatea sensuri in gestul unui om muncit la intensitate maxima timp de 61 de minute. A fost pur si simplu iesirea unui om care traia disputa la intensitate maxima fizica si psihica, atat si nimic mai mult.
In rest ideea articolului este OK.
Pentru un redactor sef, o atitudine mai echilibrata da mai bine.
Dupa parerea mea a fost o victorie trista asupra fotbalului sau asupra a ce este normal sa asteptam de la aceasta manifestare.

Stando  •  17 iunie 2012, 12:28

Ricanantul: „Și, totuși, cel mai mizerabil fotbal din Europa cel puțin, dacă nu chiar de pe întregul glob, este cel practicat de eleni”. Da’ la super-fotbalul jucat de nationala lui Piturca te-ai uitat ?

Dan  •  17 iunie 2012, 13:43

Penibil articolul. si-a bagat piciorul in piciorul rusului, care era deja acolo. Dar chiar daca ar fi fost penalti, dramatismul cu care abordezi subiectul e demn mai degraba de o compunere a unei eleve din clasa a 8a, decat a unuia care traieste din scris, dl tontolan.

Cătălin Tolontan  •  17 iunie 2012, 13:55

florin: e un articol scris la 5 minute dupa meci, nu o doctrina 🙂

ricanatul: frumos scris, felicitari chiar daca am alta opinie in privinta raportului dintre fotbalul spectaculos si cel muncit

dan: asta e, imi pare rau ca nu ti-a placut articolul, dar nu e rau sa scriu precum pustii de 14 ani, stiu citiva foarte talentati

mieusa  •  17 iunie 2012, 14:10

In adancuri tot cartier-ist ai ramas.

Gaby  •  17 iunie 2012, 14:59

Se pare ca unii care comenteaza pe aici nu stie sa aprecieze munca unei echipa care chiar a jucat cu inima la acest turneu final,in ciuda dezavantajelor de care au avut parte din partea arbitrilor,se pare ca uni compara Grecia cu echipa gen slovenia,cand aceasta echipa in ultimi ani sa calificat mai mereu la turnee finale,si chiar a castigat un euro….dar cand nu prea te pricepi la fotbal,vorbesti doar de dragul de a comenta,in fine ce sa mai zici,asta e mentalitatea majoritati romanilor,sa vb cu invidie si fara rost de alti…una peste alta sa vazut ca cine rade la urma rade mai bine….Respect Grecia!!!

Cătălin Tolontan  •  17 iunie 2012, 16:34

mieusa: da, ai dreptate. Am jucat impreuna fotbal in cartier?

Mircea  •  17 iunie 2012, 19:47

Hmmm…si totusi fotbalul ramane 50% loterie; cu toata determinarea Greciei gasesc ca Rusii au fost si sunt cu mult mai buni dar,,tja…asta este…:(

ianiu  •  18 iunie 2012, 7:41

Articolul e bun, intr-adevar Karagounis merita scos in evidenta. Insa asemanarea aceea cu Iordache pe Wembley e nepotrivita. Ei au obtinut calificarea in sferturile Campionatului European, iar noi jucam un meci de preliminarii CM cu Anglia, terminat 0-0, dar in urma carora aveau sa se califice pentru El Mundial 1982 Ungaria si…Anglia.

victor L  •  18 iunie 2012, 8:52

In greci sa nu te increzi nici cind iti fac bucurii 😛
dle Tolontan,
ca ziarist nu vi se pare ca recentul caz al anularii/reanularii contractului TVR cu Dolce seamana prea bine cu cazul lui Grajdan?
Ceva e tare putred.

Mike  •  18 iunie 2012, 8:55

Frumos articol ! Ce mi-ar place sa bata grecii pe nemti !
Ai nostri ar trebui sa invete ceva din atitudinea grecilor !

VIDEO Să ne reamintim împreună imaginea disperării pe care am trăit-o împreună cu Karagounis | Liga 1 Program 2012-2013  •  19 iunie 2012, 18:48

[…] S-a închinat de trei ori, crucea incorectă politic, cică UEFA e împotriva manifestărilor religioase, dar crucea pe care n-o vom uita multă vreme de acum înainte, crucea aşternută pe albul tricoului şi pe jurămîntul că a fost lovit şi că spune adevărul” – Cătălin Tolontan […]

Comentează