Un om la capătul lumii. De ce votez cu Nicușor Dan

vineri, 1 iunie 2012, 12:35

Apar dinspre fostul ”Luceafărul”, acum ”Cinema Pro”, și pedalează legănat spre Piața Universității.

Cu cîteva luni în urmă, cînd în București nu venise încă musonul, ci doar frigul, un frig cîinesc, aici au avut loc ciocnirile primei nopți de revoltă. Și o sută de metri mai încolo, spre restaurantul ”Budapesta”, lume, lume, transmiteau toate televiziunile, stătea primarul Piedone, cu pieptul bombat în față, pufff, pufff, ”gata să apăr sectorul 4 și pe locuitorii săi de vandali”. ”Pe”-ul l-am adăugat eu.

Îl văd. Ca acum îl văd. Toate posturile îl difuzau live. Piedone plîngea ”de mila băncuțelor și a florilor la care am muncit atîta”. Pufff, pufff! Primarul gospodar lăcrima indignat, făcînd un adevărat spectacol de operă pe scena de dublă lumină; lumina albastră a girofarurilor poliției comunitare și lumina albă, marțială ca petalele calelor, care creștea din moțul camerelor TV. Pufff! Pufff!

Acum, ei vin spre Piața Universității și nici o televiziune nu-i filmează.

Nu sînt nici violenți, nici n-au sădit flori la preț de ouă Faberge și nici nu vor ajunge primari.

Sînt susținătorii lui Nicușor Dan, o adunare de bicicliști cu pălării colorate, studenți cu gîndul la sesiune și mame hipiote care-și țin copiii în brațe. Unul dintre tineri duce pe coarnele biclei un panou pe care scrie ”Omul este singurul stăpîn al vieții sale”. Sau poate nu.

Oricum ar fi, stăpîn pe viața mea sau, mai degrabă, nesigur c-o pot controla, eu îl voi vota pe Nicușor Dan.

La urma urmei, au și stațiile TV dreptate, ce să te mai deranjezi pentru un candidat care în ultimele sondaje, făcute de la începutul lui mai, avea 6% intenție de vot?! Plus că omul n-are bani.

De atunci nu s-au mai publicat sondaje. Nici dezbateri televizate nu se organizează. Oprescu a anunțat că nu vine cu Nicușor Dan la nici o discuție. E prea mic pentru el și cam enervant. Nicușor Dan a cîștigat 23 de procese cu Oprescu și cu ceilalți primari de sector ai Capitalei. De-a dreptul enervant!

În fond, ce să te mai deranjezi pentru alegeri? Bucureștiul apare ca un pariu pierdut pe harta suspansului oricum mediocru al acestor alegeri locale. Televiziunile sînt deja plictisite.

La Universitate, cîțiva dintre zecile de tineri entuziaști poartă măști cu fața lui Nicușor Dan. Va împlini în decembrie 43 de ani, dar arată mult mai tînăr și, de la un metru de el, senzația de aproape copil te izbește de-a dreptul.

Are fața ”unuia dintre acei puști la care mamele se uită tandre, căci nu s-au instalat încă irevocabil în propria lor personalitate”, cum scrie Cunningham în ”O casă la capătul lumii”.

Asta ne și inhibă, așa-i? Pe Oprescu îl cunoaștem, el este favoritul suprem. Pare că nu poate pierde aceste alegeri nici dacă va striga, ca Birlic, ”Nu mă votați!”.

Ceilalți sînt de asemenea pe lista starurilor, chiar și fără mari șanse. Prigoană e o figură, Anghel Iordănescu e un nume, Gigi Becali defilează cu ajutorul crucii, fiecare e fixat într-un model care nu ne mai poate surprinde. Dar Nicușor Dan? Cine-i Nicușor Dan, cel neinstalat în personalitatea sistemului?

Matematician, un fost dublu cîștigător al olimpiadei internaționale în 1987 și 1988, Nicușor Dan a reprezentat singura opoziție concretă la fenomenul Oprescu în ultimii ani. Sute de mii de bucureșteni nemulțumiți au tăcut, el a vorbit pentru noi.

Împreună cu organizația sa ”Salvați Bucureștiul” și cu o mînă de alte ONG-uri, Nicușor Dan s-a opus în stradă și în instanță proiectelor faraonice și cheltuirii clientelare a banului bucureștenilor.

Datorită încăpățînării lui, ”e surprinzător cîte poți realiza dacă apelezi la lege în fața unor tipi bogați, dar proști și lacomi, care fac totul cu o aproximare care ne insultă inteligența”,  orașul are cîteva turnuri mai puțin, cîteva hectare de pomi sau parcuri mai multe, clădiri de patrimoniu nedemolate, ”am apărat chiar și Primăria de procese de zeci de milioane” și o utopie în plus. Utopia unui primar care să-și iubească orașul.

Speră să ia peste 12 procente și tresare cînd îi spun, la rîndu-mi suprins de optimismul lui, că ”și 5% ar fi o realizare incredibilă”. Nu înțelege de ce. Pentru că oamenii sînt resemnați, pentru că deficitul de atenție este copleșitor și pentru că 25.000 de voturi se strîng greu.

Speră la mai mult. ”Vă rog, nu vreau să-mi dezarmez susținătorii”, spune el. ”Am o șansă și-o să-mi duc campania pînă la capăt!”.

Îl privesc din nou. Vorbește serios. Vorbește ca o față nouă, greu de încadrat. De mai bine de patru ani se bate pentru oraș. ”Știți că în București benzile de biciclete costă 150.000 de euro kilometrul?”.

El e matematician, dar eu sînt ziarist. Fac o socoteală. Ca să cucerim Marte cu o navetă cu echipaj uman, NASA a estimat investiția cam la 1.000 de euro kilometrul. În preț intră și combustibilul pe care astronauții vor fi obligați să-l producă pentru întoarcere, după ce modulul va ajunge pe suprafața planetei. În București, două dungi galbene de vopsea trase pe trotuar costă de 150 de ori mai mult pe kilometru decît misiunea spre Marte!

Primăria Capitalei are un buget de un miliard de euro anual. Sectoarele adaugă încă un miliard. Este imens după orice standarde. Dar numai  Stadionul Național și Pasajul Basarab, cel puțin dublate față de costul și nevoia reale, au înghițit împreună aproape o jumătate de miliard de euro!

Nu PD-L, care a finanțat mînă în mînă cu Oprescu investițiile, și nici USL, care îi face toate poftele primarului și e deja complicele său, au ceva de spus despre nebunia care ne mănîncă banii. Ci tipul acesta cu față de copil și cu nume greu de trecut pe afișe, Nicușor Dan.

Îl votez. Nu vreau să mizez pe cine va fi ales, ci pe cine merită să fie ales.

Pentru ca să intre în Consiliul General, unde le va face viață grea tuturor, are nevoie de aproximativ 2,5% și de răbdarea de a-l căuta și în buletinul de vot al doilea, cel pentru Consiliu. ”N-am avut timp să comunicăm și asta, că voi figura pe două buetine: cel pentru primar general și cel pentru consiliu”.

Nu doar cifrele contează. Ci, așa cum singur spune, ”speranța că următorul care vine după mine nu va mai pleca de la zero, ci de la un număr de oameni care s-au ridicat împreună pentru orașul lor”.

Vrem candidații pe care-i știm sau un om, ca oricare dintre noi, neinstalați irevocabil în propria personalitate, cu temeri și greșeli?

Pentru mine, asta-i miza alegerilor. Vreau să văd cîți sîntem cei nemulțumiți, neîmpăcați și îndrăgostiți de acest oraș care a ajuns la capătul lumii și care acum merge spre Marte pe șinele trase cu vopsea atît de scumpă că ar putea străluci prin praful de stele dacă am îndrăzni nițel.