Nici mayaşii n-au prevăzut o asemenea întorsătură meteorologică planetară! ”Ies din hibernare”, anunţă Borcea de la Miami, unde sînt plus 25 de grade Celsius, real feel 27 cum anunţă siteurile cu pretenţii. Poate ştie el ceva de se animă să revină în Europa. Poate că Florida se pregăteşte de glaciaţiune.
vineri, 6 ianuarie 2012, 10:12
Nici mayaşii n-au prevăzut o asemenea întorsătură meteorologică planetară! ”Ies din hibernare”, anunţă Borcea de la Miami, unde sînt plus 25 de grade Celsius, real feel 27 cum anunţă siteurile cu pretenţii. Poate ştie el ceva de se animă să revină în Europa. Poate că Florida se pregăteşte de glaciaţiune.
Dar nu vremea, ci grijile îl fac să revină acasă, potrivit propriilor exclamaţii. ”Aşa nu se mai poate!”, a strigat el. Da, are dreptate, întotdeauna are, nu se mai poate aşa! Dar cum aşa? Dinamo e pe primul loc, are un vestiar unit şi un antrenor respectat de fotbalişti. Financiar, clubul se administrează cum poate, nu sînt vremuri în care să licitezi fotbaliştii ca pe tablouri, dar acţionarul din Miami spune că asta e insuportabil.
De fapt, el vrea să spună că nu se poate să se poată fără el. Este logic. Pentru că, în realitate, nu Dinamo este invenţia lui Borcea, ci invers. Nerăbdarea şi frustrarea lui sînt naturale. Identitatea sa publică nu există fără această echipă. Ce ar rămîne Cristi Borcea în afara ei? Un exilat genial, acest Bălcescu al şaormelor, afacerist care a avut ideea sclipitoare de a deschide un fast-food în America. Cam puţin.
De aici şi atacurile lui Borcea la Dragoş Săvulescu, cel care îl copiază instinctiv, deocamdată la scară modestă, dar nu mai puţin amuzantă. Săvulescu era un anonim înainte să fie anunţat în prim plan la Dinamo. Imediat, a dat interviuri TV, a intervenit în emisiuni de dezbatere fotbalistică şi s-a pozat ca tînăr om de afaceri. Fundalul era decupat din biblioteca milaneză a lui Umberto Eco, iar Săvulescu stătea la poză cu atitudinea zîmbitor încordată de om aflat în sala de forţă. Cum să nu se enerveze Borcea?! De atîta umor involuntar, nici el n-a fost în stare.
Aşa că Borcea ameninţă că revine în România ca să facă ordine la echipa lider al campionatului. Şi foloseşte pretextul transferurilor ratate de Dinamo în faţa naşului său, Gigi Becali. Căruia îi declară război. E ca şi cum ai declara război cursei de a-ţi arde propriii bani. Pentru că asta face Becali. În absenţa punctelor, stelistul transferă jucători. Nu e nimic nou, acum e perioada cumpărăturilor, iar peste două luni va veni momentul decepţiei post achiziţie, ca la doamnele de lume, care suspină după o poşetă şi o uită de cum ajung acasă.
Deocamdată însă, salvatoarea reîntoarcere a lui Borcea e doar o intenţie. Totuşi, la Miami sînt 25 de grade! În timpul ăsta ploaia îneacă România, iar zăpada a lovit inima Europei, dacă nu crezi dă-i un telefon prietenului Nicu Gheară la Kitzbuhel, acolo unde ruşii bogaţi stau în recepţie uitîndu-se la telescaunele legănate de vînt şi bînd whisky de 15 euro paharul de 50 ml.
În schimb, în Florida, cînd bate vîntul dinspre Caraibe, oamenii simt cele 25 de grade Celsius ca pe 27, parfumate.
jucarii • 8 ianuarie 2012, 15:41
Felicitari pentru articol … super.
nicky • 8 ianuarie 2012, 21:35
Tolo, pe care il asteptam si cu alte articole la fel de savuroase, a realizat o ironie perfecta a ceea ce se intampla in fotbalul nostru; nimic nu-i nou, stim deja ca borcea, 185 cm (tall) si ochii albastri, asa cum a fost prezentat de una din ultimele sotii, este penibil in tot ce ceea ce face: plecand de la dansul Shakira, si continuand cu pregatirea pentru CL, administrarea clubului, „boala cauzata de mercur” (probabil n-a stiut ca nu este bine sa nu faci exces de fructe de mare!), nunta, mai ales (cel mai chicios eveniment a anului 2011, in frunte cu mireasa), lupta „de la distanta” cu cei ce au adus Dinamo pe primul loc, „hibernarea”, iesirea din hibernare, supararea lui gigi pentru ca borcea a fost exilat si va alungat definitiv din fotbal etc. etc.
Gica Duru • 9 ianuarie 2012, 10:18
Borcica nu mai vine in Rom niciodata ca il asteapta DNA-ul. E doar de forma tot tam tam-ul asta. Nu-l bagat-ti in seama ca e pierdere de vreme si cerneala.
banks • 9 ianuarie 2012, 10:42
Excelent titlu..aproape ca nici nu mai e nevoie de restul articolului.
brod • 10 ianuarie 2012, 15:06
excelentă analiză! pomădatul mercurial face valuri, aşa cum au făcut toţi cei dinaintea lui (copos, becali, porumboiu) că se retrag şi lasă echipa. n-o va face…. decât dacă fbi ar descoperi, doamne fereşte, ceva „special” în reţeta şaormăriei din miami. ceea ce, în fond, nu este chiar atât de greu de conceput:))
pescuit • 27 ianuarie 2012, 23:41
super idee.. chiar nu ma gandeam la asa ceva, dar exact asa este cu borcea …ha ha.