sâmbătă, 18 ianuarie 2025, 12:00
de Cătălin Tolontan
Sportul este, în mare parte, luat peste picior. Andrea Petkovic, prima jucătoare germană intrată în Top 10 WTA de la Steffi Graf încoace, își amintește cum a intrat pe YouTube ca să vadă un meci pe care-l câștigase în fața Mariei Sharapova. A analizat jocul.
”Apoi am făcut o greșeală gravă, cu consecințe”, spune Petkovic. ”Am derulat în jos pentru a citi comentariile de sub videoclip”.
Primul dintre comentarii era: ”Întotdeauna câștigă cei urâți”.
Altul: ”De când au permis bărbaților să joace în competiția femeilor?”.
Și altul: ”Oare în timpul sexului, tot așa gem? :-)”.
Andrea Petkovic a realizat că ”Parcurgerea comentariilor era o modalitate lentă de a ucide încrederea în propria persoană, iar eu am gustat-o din plin”. A închis comentariile de pe internet și a scris o carte.
În finalul episodului legat de comentarii, jucătoarea din Top 10 a spus: ”Sfat prietenesc: Dacă prietena ta scoate exact aceleași zgomote în timpul sexului ca noi, jucătorii de tenis în timpul exercițiilor fizice extrem de intense, atunci poate că faci ceva greșit”.
Fostul fotbalist Alexandru Bourceanu își amintește cât l-a afectat un obicei la modă. Acela de a te pune în genunchi în fața suporterilor când echipa pierde rău. „Dar poți pierde cu 6-0 și tu să dai fotbalului tot ce poți în acel moment”, a explicat el. Iar, dacă asta nu a fost de ajuns, dacă prestația a fost cu adevărat catastrofală, atunci am greșit cu ”ce am făcut”, nu ”cu cine sunt”, spune Bourceanu, într-un interviu pentru GOLAZO.ro.
”Această diferență -între ce faci și ce ești – trebuie învățată de la grădiniță”, crede fostul jucător al FCSB și al echipei naționale.
Numai că jucătorii, precum mulți dintre noi, aflăm această diferență târziu, dacă reușesc să o afle vreodată. Iar unii antrenori, povestește mijlocașul lui FCSB și al echipei naționale, ”se folosesc de ego-ul jucătorilor și suprapun ego-ul legat de “cine sunt eu” peste cel de “ce fac eu” ca să obțină mai mult”.
Apoi, pe parcursul discuției, Bourceanu s-a uitat la ziarist. ”De exemplu, i-a spus el reporterul, dacă podcastul ăsta nu iese bine, unul dintre voi va lua chestia asta personal și va spune: ”Aaaahhh, nu sunt bun”. Ba nu, tu ești același om, chiar dacă cel intervievat se descurcă sau nu”.
Aici e interviul cu Alexandru Bourceanu.
Dean Windass, fostul atacant din Premier League, a primit un diagnostic de demență la vârsta de 55 de ani, a scris The Guardian. Sportivul a acceptat să i se facă publice suferința și diagnosticul pe fondul discuției mai largi din prima ligă britanică, explicând legătura dintre fotbal și encefalopatia traumatică cronică (CTE), o afecțiune degenerativă cauzată de lovituri repetate la cap, care poate duce la demență.
Când și-a explicat diagnosticul către suporterii săi și ai echipelor mici pe care le-a ajutat să ajungă în Premiere League, reacția atacantului a fost: „Am fost încântat să aflu că am un creier”.