David, peste China

Grație lui Popovici, Team Romania e în clasamentul natației peste China, Japonia și la egalitate cu Franța

miercuri, 31 iulie 2024, 10:00

de Cătălin Tolontan

Ordinea în clasamentul olimpic pe țări este, prin tradiție, determinată de medaliile de aur. Cu alte cuvinte, dacă ai 3 sau 4 medalii de argint, dar nu ai un titlu olimpic, medaliile mai multe nu punctează peste medalia de aur. 

Clasamentul pe țări, la toate sporturile

În acest moment, la începutul zilei olimpice de miercuri, 31 iulie, în clasamentul oficial Paris 2024, Team Romania este  pe locul 16 cu o medalie de aur – o medalie total , într-un clasament deschis de:

  1. Japonia 7 aur – 13 total
  2. China  6 aur – 14 total
  3. Australia 5 aur – 18 total

Franța, Germania, România, Africa de sud – o medalie de aur

Cum arată clasamentul natației, una dintre cele mai spectaculoase, urmărite și concurențiale discipline ale Olimpiadei, încă de la fondarea Jocurilor moderne în 1896?

Asta s-a întâmplat la doi ani după ce Pierre Baron de Coubertin a format Comitetul Internațional Olimpic, la Paris. De aici și simbolismul puternic al JO Paris 2024.

Revenind la natație și la ierarhia ei: ea conține câteva mari surprize.

Primele două țări din clasamentul general, Japonia și China, sunt slab clasate la natație, deși sunt cunoscute ca forțe ale acestui sport.

Pe locul 7 în clasament, România este peste China (locul 11) și Japonia (locul 12). Grație medaliei lui David Popovici, Team România împarte poziția a 7-a cu țara gazdă Franța, Germania și Africa de Sud, forțe ale înotului mondial.

Cum s-a derulat seara în care Popovici s-a calificat în a doua sa finală

În sesiunea de seară, de marți, cea în care David Popovici s-a calificat în finala de 100 de metri liber, care va avea loc astăzi, Australia a rămas în fruntea clasamentului pe medalii, cu patru medalii de aur și opt în total.

Australia are un avans de două medalii de aur, deoarece SUA și Italia au doar câte două medalii de aur fiecare.

Kaylee McKeown a fost singura australiancă medaliată cu aur în a patra zi de natație, câștigând proba feminină de 100 spate și apărându-și titlul de la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

SUA este lider la numărul total de medalii, cu 15, și a obținut încă patru aseară, dintre care două la 100 spate feminin: Regan Smith a câștigat argintul și Katharine Berkoff, bronzul.

Marea Britanie a luat primul său aur al întâlnirii, bărbații apărându-și titlul în ștafeta 4×200 liber, cursa care a închis ziua.

Irlanda a urcat în clasamentul pe medalii chiar deasupra României, prin Daniel Wiffen, campionul care a cucerit la 800 de metri prima medalie olimpică masculină a Irlandei, exact precum David Popovici, primul bărbat înotător român medaliat la JO.

Ca și David, Wiffen s-a străduit să nu plângă la imn

Irlandezul Wiffen a oferit unul dintre cele mai emoționante momente ale serii. După ce a câștigat cursa dură de 800 de metri, la ceremonia de premiere irlandezul de 23 de ani a apărut extrem de emoționat. El a venit spre podium cu o atitudine modestă, de bun simț, aproape stingheră.

Urcat pe cea mai înaltă treaptă, cu medalia la gât și toții ochii pe el, Wiffen și-a șters lacrimile pe sub ochelari, străduindu-se, într-un moment în care a amintit de imaginile cu David Popovici la ceremonia de premiere de la 200 m liber, să nu plângă atunci când s-a cântat imnul țării sale. Acestea sunt momentele care definesc Jocurilor Olimpice.

Daniel Wiffen (foto: Imago)
Daniel Wiffen (foto: Imago)

Irlanda e peste România în clasamentul natației, pentru că nu doar Wiffen a luat medalie, ci și compatrioata sa Mona McSharry a câștigat medalia de bronz în proba feminină de 100 de metri bras.

Cum arată clasamentul natației mondiale

Înaintea finalelor de astăzi, când David va lupta din nou pentru o medalie, la ora 23:40, clasamentul pe națiuni la PARIS 2024, la natație, este:

Clasamentul natației mondiale
Clasamentul natației mondiale
  • BT X COSR, un parteneriat pentru susținerea efortului sportivilor români. BT a devenit Banca Oficială a Echipei Olimpice Team România pentru susținerea performanței și a sportivilor români care se pregătesc să ne reprezinte la Jocurile Olimpice. Susținem tot efortul lor și miile de ore de antrenament.

Comentarii (1)Adaugă comentariu

Sorin  •  11 august 2024, 20:42

Felicitari David. Suntem o natie harnica, isteata, descurcareata insa ne place sa lasam partea rea sa ne reprezinte de multe ori.

Comentează