Teleportați-vă!

Comentariul de la Spania - Croația a avut momente când a semănat cu un meci transmis de pe Lună. Pentru că, în echivalent al capacității omului de a se conecta, atât de departe au fost cei doi comentatori.

duminică, 16 iunie 2024, 7:00

Am avut ocazia, pentru mine, și nefericirea, pentru cei din jur, să comentez câteva meciuri de fotbal la TV. Primul a fost groaznic.

Am plictisit pe toată lumea. Noroc cu Emil Grădinescu, care a alergat pe tot terenul, m-a luat în cârcă și m-a cărat până în minutul 90. Atunci a sunat ceva ce părea gongul Raiului. Știu că nu există gong acolo sus, dar așa a sunat.

Era începutul, orice început e dificil. La următoarele trei, patru, nici nu mai știu câte, a fost și mai rău. M-am oprit.

De aceea, am reținerea să comentez comentariile. În general, o fac atunci când îmi place ceva. Plus că e și greu să găsești un loc la coada nemulțumirilor pământene. Toți ne pricepem la fotbal și la transmisiile meciurilor.

Minunata lume nouă

Comentariul meciului Spania – Croația de la Euro, de sâmbătă de la ProTV, a avut însă ceva ce poate că merită pomenit. Pentru că se oglindesc în el sclipirile unei lumi noi, brutala lume nouă.

Partida derby a zilei, între două echipe de clasă, Spania și Croația, a fost însoțită uneori la microfon de un aer relaxat, decuplat de tensiunea și de nivelul competiției. Cei doi comentatori, Bogdan Nevel și Andrei Grecu, au petrecut mult timp divagând spre alte echipe și situații.

Pe marginea unui joc care avea ce oferi, ei s-au contrazis constant cu utopii, de tipul: „Sper să nu avem nici un 0-0 la acest turneu final” / „Eu sper să avem un 0-0, dar cu 15-14 șuturi la poartă”. Îmi pare rău, dar, cum să zic altfel, comentatorii parcă nu erau acolo. Pentru că nu erau. 

Economii de 150.000 de euro la profituri de 60 de milioane

Compania ProTV a realizat anul trecut încasări de 200 de milioane de euro și un profit de 60 de milioane de euro, potrivit Pagina de Media. Postul nu a vrut să dea cel mult 150.000 de euro, cât ar fi costat să acopere partidele bune de la Euro cu oameni de la fața locului. Cam atât era bugetul pentru hai, nu 51 de meciuri cât are turneul final, ci pentru pentru 40 de jocuri.

Cheltuiești aproximativ 4.000 de euro ca să comentezi un meci de la Euro, pentru că a crescut și prețul locului de comentator, bookingul perceput de organizatori. În 4.000 de euro pe meci intră și oamenii tăi de acolo, transport, cazare. E scump? Foarte scump. Da, costă mult, dar cât costă să nu-l comentezi de la fața locului?

Aproape toate meciurile de la Campionatul European vor fi comentate de ProTV de acasă. Planul, conform surselor din lumea sportului, e să însoțească de la fața locului partidele României și câteva jocuri din fazele finale. De altfel, n-au decât doi comentatori în Germania. Restul sunt în platou. Până acum s-a comentat doar de acasă, pe baza unei pastile mici, concentrate, pe care postul o oferă la intrarea în studio. Pastila de teleportare.

Aleksandras Česnavičius nu conduce ProTV din deplasare

Absența de pe stadion îl transformă pe un comentator autentic pasionat de fotbal, precum Bogdan Nevel, într-un emițător de statistici croșetate cu suferința de a fi interesante. Nici colegul lui n-a putut să se teleporteze și să improvizeze entuziasmul. Nimeni nu poate, nimeni nu e calificat pentru așa ceva.

Ai nevoie, ca jurnalist și comentator, să-ți cufunzi stresul în cel al oamenilor și al întâmplărilor din jur. Să simți sensul jocului și vibrația tribunelor. Și, Doamne ferește, să afli, că de aia ești jurnalist.

Dacă se întâmplă ceva  pe stadion, dacă meciul se oprește, tu, comentator „avizat”, știi cât știu și eu, telespectator.

Când Aleksandras Česnavičius, CEO ProTV, o să poată să conducă postul de televiziune dintr-o cabină telefonică neaerisită din Saigon, atunci o să poată să comenteze și colegii lui un meci din Pache Protopopescu dând senzația că sunt la Berlin. 

Și dacă, totuși, cineva e în stare să depășească handicapul absenței fizice de la fața locului? În acest ritm al economiilor, poate că turneul final al Campionatului European 2024 este ultimul transmis de oameni. Oamenii costă. Vine Inteligența Artificială să comenteze. Poate că vine și să joace. Cu siguranță însă că IA nu va desființa posturile de director. Asta nu.

PS: Dacă nu ne-a scăpat ceva în calitate de telespectatori, la fel de bine informați precum comentatorii, meciul s-a terminat Spania – Croația 3-0.

Comentarii (1)Adaugă comentariu

Cosmin A.  •  22 iunie 2024, 0:35

Bine ca nu transmite TVR, ca banii aia 150-200.000 de euro erau platiti din bani publici pentru niste comentatori aproape la fel de slabi ca cei de la Pro.

Comentează