de Cătălin Tolontan

Vreme de trei ani, 2019-2022, o rețea de medici și personal medical au prelucrat „la negru”, în Spitalul Județean de Urgență din Zalău, 3.200 de teste Papanicolau. Sunt analizele standard pentru cancerul de col uterin.

„La negru” înseamnă că testele au fost lucrate de către personalul spitalului public și cu dotarea spitalului public, fără să fie înregistrate în sistem.

Analizele au provenit din clinici private, unde lucrau unii dintre medicii de la stat și unde femeile au plătit 130 de lei pe test. Au plătit, deși ele aveau dreptul la teste Papanicolau gratuite. Au plătit pentru că, potrivit unui fenomen național, cunoscut și logic până la un punct, testele decontate de Casa de Sănătate se termină rapid.

Numărul testelor Papanicolau „la negru”, spun procurorii, a ajuns să fie dublu în județul Sălaj față de numărul testelor efectuate gratuit.

Mai puține vieți avertizate și salvate

Când pacientul devine în primul rând client, se limitează numărul femeilor care au acces la analize. Iar acest lucru se întâmplă în România, țara din Europa cu cea mai mare incidență a cancerului de col uterin.

Stupefiant în cazul din Sălaj este faptul că toată lumea din spital știa, cel puțin cei care aveau legătură cu serviciul de anatomie patologică, unde se lucrau testele. Se știa încă de la angajare. Dacă nu erai de acord, nu te angajai.

Elita de pradă

Dar nu doar pacientul devine consumator. „Moda” transformării tuturor relațiilor într-una furnizor-client este cultivată de elita prădătoare care acționează în România, a explicat recent Valentin Lazea, economistul-șef al BNR. Nu contează dacă elita e locală sau internațională. Câtă vreme operează în țări ca România, ea își permite aproape orice.

Citat de Hotnews, Lazea a spus la „Gala Curs de Guvernare” că statul român arată ca un „Leviathan de hârtie”. Ceea ce înseamnă că statul este, deopotrivă, despotic și absent. Asistăm la „o combinație generată de dorința din partea elitelor de a menține relații clientelare în care clienții să poată fi ușor controlați”, crede Lazea.

Cititorul devine „user” și cetățeanul devine cumpărător

Dacă ne uităm cum se modifică limbajul public vom înțelege mai ușor fenomenul. În presă, de pildă, sute de ani s-a vorbit despre „cititor” sau, mai recent, despre „telespectator” Acum se discută despre „user”, adică utilizator, punct de audiență, client.

În vreme ce cititorul este cetățean, utilizatorul este consumator, este tratat exclusiv ca un deținător de cont. Are „dreptul” de a consuma, nu de a se informa. Unele dintre trusturile media și-au făcut o strategie din a elimina din limbaj „publicul”, preschimbat în „user”.

În politică, e la fel. Pentru politicieni, „publicul” devine tot mai mult nu „cetățean”, ci „utilizator al rețelelor sociale”, un element care trebuie microtargetat și influențat ca să cumpere promisiunea partidului. „Votantul” este transformat în consumator pe parcursul singurului proces care mai pare interesant pentru partide: alegerile.

O transformare uriașă și riscantă

Aceasta nu e o schimbare minoră, de vocabular. Nu e o modificare doar de sistem medical: nu se ia numai o analiză medicală de la privat ca să fie procesată la stat. E mult mai mult de atât.

E parte a unui proces, în care o elită converge politic, mediatic și economic cu un scop clar: să extragă totul de la o umanitate redusă la rolul de consumator.

Într-un articol publicat zilele trecute în The New York Times, Guido Alfani, profesor de istorie economică la Universitatea Bocconi din Milano, arată cum, fuzionând și preluând toate rolurile sociale, de antreprenor și de lider politic, cei din puterea lumii încalcă o veche înțelegere. Bogații „au renegat un contract social vechi de secole”. Este vorba despre acordul de a fi solidar și de a nu acumula o putere disproporționată (economică, politică și mediatică). Până la urmă, este vorba de principiul simplu de a ține cont și de cel de lângă tine. În absența acestei norme democratice triumfă mișcările populiste și furia, spune profesorul Alfani.

Pentru că, dacă omului i se iau toate aceste trăsături sociale, aceea de pacient îngrijit, de om informat și de cetățean respectat, el se va comporta exact ca un client. Dar unul neîncrezător, nemulțumit, furios. Și, într-o democrație redusă la alegeri, „clientul” va cumpăra singurul lucru despre care știe că îl face și pe el remarcat, ceva ce măcar îl destabilizează pe „furnizorul” său: frica. Ne vedem în 2024.