Dacă era un „simplu” scriitor, el putea fi ignorat și ironiile se închegau mai greu în jurul său. Dar Mircea Cărtărescu e o personalitate publică.

„Acești intelectuali, pentru că aici e problema, Mircea Cărtărescu are profil de intelectual, nu este, dacă se poate spune așa, «doar» un scriitor, ci un intelectual care nu se eschivează de la vocea publică, a participat la proteste, a scris denunțând rele politice, atunci când a fost cazul, trebuie ironizați, făcuți irelevanți, împinși înspre margini”, a scris, vineri, Magda Grădinaru, în Spotmedia.

Jurnalista și-a intitulat articolul: „Voluptatea eșecului: De ce vrem să-i tragem și pe cei mai buni în naufragiu. Cazul Mircea Cărtărescu”.

În pânza freatică a sfârșitului de săptămână, a simțit ziarista, în pregătirea a încă unor zile blânde de vară indiană (am verificat, prognoza spune că abia luni se răcește în majoritatea țării), ni se strecoară dorința de a face încă o glumă amară. Încă un brânci al invidiei. Uite, iarăși Cărtărescu a dat-o în bară cu Nobelul.

E ca în sport. Dacă echipa câștigă, spunem „am bătut”, ne includem. Dacă e înfrântă, atunci ei sunt „fraierii care au pierdut”.

Dar să vezi ce se întâmpla dacă Mircea Cărtărescu ar fi câștigat premiu Nobel! Abia atunci ar fi devenit weekendul său un coșmar. Să te ții. Dintr-o dată, premiul era aranjat, oferit pe criterii politice, un trofeu #rezist. Dacă nu chiar, există posturi de televiziune și analiști specializați în interpretări la minut, Nobelul ar fi fost dobândit de-a dreptul pe pile, cu un văr de al doilea din Berceni.

Când totuși reușim ceva, când după zeci de ani de muncă cineva urcă o scară, atunci coborâm noi scara, recalculăm nivelul. La urma urmei, nici Polul Sud, Marte sau Nobelul nu mai sunt ce au fost. Mont Blanc tocmai a scăzut cu 2 metri. Greu de spus dacă e ceva specific nouă, zonei sau, cumva timpurilor. Ori ceva care ține de structura umană, de momentele când diavolii din noi sunt mai puternici decât îngerii din noi.

Pe 13 august 2022, înotătorul David Popovici a triumfat în proba de 100 de metri liber a Campionatului European de la Roma. Niciodată, nimeni, nu înotase la o competiție precum tânărul de 17 ani. El a parcurs cei 100 de metri în 46 de secunde și 86 de sutimi, doborând un record care dura de 13 ani. David a continuat, a confirmat, a obținut titlu după titlu. Apoi au venit și eșecurile, victoriile, traseul normal al oricărui om.

Într-unul dintre comentariile de atunci, de pe internet, cineva copia, fericit, titlul unuia dintre marile ziare ale lumii: „Românul David Popovici e cel mai rapid înotător al planetei”.

La care altcineva i-a răspuns, cu tonul sobru al celui care pune lucrurile la punct. Să mai terminăm cu exagerările: „Eeee, hai, domne, serios acum: cum adică e «cel mai rapid înotător al planetei»?! Dacă am arunca un delfin în bazin, îl face delfinul pe David Popovici din două mișcări de coadă. Ce, delfinul nu e tot pe planetă?”.

Opriți planeta, vrem să coborâm.