Șucu se culcă patronul lui Chelsea și se trezește al lui Rapid. Ce se întâmplă cu Bergodi?

Giuleștenii sunt favoriți la titlu și echipa cu cele mai mari investiții. Toate acestea în declarațiile patronului.

luni, 14 august 2023, 11:55

Înainte ca Dan Șucu să ajungă patron la Rapid, înainte să fie judecător de afaceri și vedetă TV la „Imperiul leilor”, chiar înainte să conducă sindicatul antreprenorilor și cu siguranță înainte să facă primul milion, mulți oameni au avut răbdare cu el. În primul rând, clienții au avut răbdare. Pentru că Mobexpert, principala investiție a lui Șucu, a avut nevoie de 30 de ani ca să devină ceea ce este astăzi: cea mai mare companie de mobilă din România.

Nu e o regulă ca, atunci când ajung în sport, oamenii de afaceri de succes să păstreze aceeași încredere în ritualul consecvenței, pe care au probat-o în domeniile lor originare.

Într-un mod misterios, timpul din sport li se comprimă, răbdarea intră la apă și te întrebi dacă nu cumva ei cred că fotbalul, de pildă, nu e mare chestie. Înfrângerea de duminică seară a Rapidului, 0-2 acasă cu Petrolul, pune din nou presiune pe Bergodi, antrenorul pe care Șucu îl susține și nu prea.

Degeaba este Bergodi unul dintre cei mai experimentați antrenori al momentului în fotbalul nostru, așa cum a observat și Mircea Lucescu, după meci. Și degeaba când te uiți la valoarea lotului din Giulești îți dai seama că e aproximativ jumătate din FCSB și sub Farul.

Toate aceste argumente factuale nu arată ca și cum îi pot calibra așteptările lui Dan Șucu. El vorbește de ceva vreme despre titlu, performanțe și un viitor aurit.

Succesul în sport nu este proporțional cu bugetul

Experiența fotbalului de pe toate continentele, iar Rapidul, oricât de unic este, nu scapă de această statistică, indică existența unei realități: mulți oameni de afaceri intră în sport cu ideea că rezultatele sunt o reflectare aproape mecanică a bugetelor. Ceea ce e, conceptual, o eroare. Frumusețea sportului vine tocmai din imprevizibilitatea rezultatului său.

Sportul e popular pentru că oamenii văd că talentul, munca, buna organizare și dăruirea pentru spiritul de echipă pot răsturna clasamentul aprioric al bogăției.

Nu mai există multe domenii ale activității umane unde cei mici sau medii pot izbuti, uneori pe termen lung, în fața celor pe care banii îi avantajează. Sportul continuă să-și păstreze acest atu al imprevizibilității.

Fără realitatea sistemică a surprizei, Chelsea ar fi trebuit să defileze în prima etapă din Premier League în fața lui Liverpool, derby jucat în aceeași zi cu meciul din Giulești. Americanul Todd Boehly a cheltuit 600 de milioane de lire sterline în ultimele 12 luni la Chelsea pe 15 jucători. Suma reprezintă aproape o treime din bugetul de achiziții al clubului de pe Stamford Bridge în ultimii 9 ani.

Numai că Liverpool, cu un investitor la rându-i american, dar mult mai calculat, a reușit un 1-1 cu Chelsea și a părut, cel puțin în prima parte a meciului, echipa mai solidă.

Pentru John W Henry, omul lui Liverpool, citat de The Guardian, rețeta este „să investesc înțelept”. Iar dacă asta înseamnă uneori zgârcenie, ceea ce îl acuză deseori suporterii „cormoranilor”, patronul înlocuiește banii cu timp și cu o capacitate de a insufla celorlalți nu doar depășirea frustrării, ci și speranța pentru cei alături de care lucrează.

Dan Șucu e patronul lui Chelsea ca pretenții exuberante și cel al lui Liverpool ca „arici” la buzunar. Numai că, în fiecare dimineață, el se trezește patronul lui Rapid. Și chiar dacă, în fotbal, nimeni nu are, precum în afaceri, 30 de ani de răbdare, nici nu poți comprima anii într-o etapă de campionat.

Comentează