De Dan Duca, Daniel Ionașcu, Ciprian Ranghel, Cătălin Tolontan
joi, 23 februarie 2023, 3:47
De Dan Duca, Daniel Ionașcu, Ciprian Ranghel, Cătălin Tolontan
Printre ”criteriile sale cheie” de evaluare, BERD susține că ține cont de ”Mass-media pluralistă independentă care funcționează fără cenzură”. Libertatea a întrebat BERD cum comentează, în acest context, că o companie unde are 10% din acțiuni, e vorba despre asiguratorul Euroins din România, amenință ziariștii cu instanța, după dezvăluirea unor fapte despre activitatea companiei, fapte bazate pe documente oficiale ale regulatorului de piață. BERD, instituție condusă în România și Bulgaria de americanul Mark Davis, n-a răspuns la această întrebare.
BERD are 10% din acțiunile firmei bulgare Euroins, care a devenit lider de piață pe asigurările RCA în România. După ce a devenit public faptul că ASF a trimis trei plângeri penale împotriva conducerii Euroins, compania bulgară a amenințat cu judecata Libertatea, ziarul care a prezentat public informațiile.
Euroins are deja o tradiție a tacticilor de SLAPP, intimidarea presei prin procese repetate și excesive. Un alt proces deschis de Eurohold, patronii Euroins din Bulgaria, la adresa presei de la Sofia a stârnit preocuparea Comisiei Europene în decembrie 2021.
Libertatea a explicat către BERD că ASF a adresat plângeri penale la adresa Euroins și că reacția Euroins a fost aceea că va da presa în judecată. Libertatea a adresat următoarea întrebare către BERD: ”Fiind o instituție financiară internațională deținută de peste 70 de țări și două instituții europene, ne puteți spune cum vedeți libertatea presei, care garantează dreptul publicului de a fi informat?”
Un oficial a transmis în scris, în numele companiei, despre situația Euroins în România: ”Pentru moment, nu putem spune decât că situația rămâne fluidă. Până nu există mai multă claritate, este prea devreme să comentăm. Monitorizăm cu atenție situația și discutăm cu toate părțile implicate”. BERD a răspuns fără să se refere la amenințarea Eurohold și Euroins contra presei.
Americanul Mark Davis a preluat mandatul de șef al filialei din România și Bulgaria a Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în data de 1 aprilie 2019, urmându-i lui Matteo Patrone, care a devenit șef pentru Europa de Est și Caucaz.
Anterior, Davis a fost consilier al vicepreședintelui BERD Alain Pilloux și și-a desfășurat activitatea la Londra.
Davis și-a început activitatea în cadrul BERD în anul 2013, când a fost șeful filialei din Armenia, conform descrierii sale de pe site-ul instituției.
Înainte de a activa în cadrul BERD, Davis a fost directorul executiv al băncii americane de investiții Goldman Sachs în Moscova (2010-2012) și director executiv al băncii de investiții Morgan Stanley în Londra (2007-2010).
Și-a început cariera inițial în cadrul Băncii Mondiale, la Washington, în SUA, unde a fost economist senior pentru Moldova, Ucraina și Kazahstan în perioada 1996-2006.
Mark Davis are un doctorat în economie obținut în 1996 la Universitatea Tulane, New Orleans, Statele Unite, conform paginii sale de LinkedIn.
Potrivit descrierii sale de pe rețeaua profesională, Davis conduce un colectiv de 45 de bancheri din București și Sofia, iar împreună manageriază investiții de aproape 3 miliarde de euro în cele două țări.
”Mandatul BERD poate fi diferit de cel al altor instituții financiare internaționale prin faptul că are un caracter politic”, scrie în documentele fundamentale, pe care BERD își bazează activitatea. Asta înseamnă, explică BERD, că banca ține cont, în parteneriatele și finanțările sale, de respectarea drepturilor omului și de celelalte criterii de evaluare democratică. BERD a institut ”14 criterii cheie”. Printre ele apare și respectul față de presă, ca garant al liberei informări.
”Mass-media pluralistă independentă care funcționează fără cenzură” este criteriul cu numărul 4, dintre cele 15, folosite în evaluările făcute de BERD.
Foto: Agerpres