Între timp, au apărut rapoarte din străinătate, cum e cel dezvăluit ieri în prima parte a investigației jurnalistice a Libertății, care descriu schema de fraudare practicată de City la adresa a milioane de asigurați.

  • În primăvara lui 2021, când insolvența City Insurance, a treia la rând a liderului de piață, a devenit clară pentru ASF, directorul de la supraveghere și control al instituției, Florin Golovatic, a fost retrogradat pe poziția de analist financiar.
  • La finalul lui 2022, când dezastrul City a început să fie uitat, președintele ASF, Nicu Marcu, a desenat o poziție nouă în organigrama instituției: cea de șef serviciu la Serviciul Autorizare și Avizare Asigurări. Șef serviciu a fost promovat Florin Golovatic.
  • În același timp, specialiștii în insolvență care au analizat intestinele falimentului au explicat, intervievați de Libertatea, că societatea a fost păgubită de propria conducere prin foarte multe feluri, lucru care i-a afectat și pe asigurați. De pildă, printr-un singur contract, 18 milioane de euro au fost scoase din țară de către City, drept comisioane la împrumuturi care nu au existat.
  • Paul Dieter Cîrlănaru, CEO al Casei de Insolvență Transilvania: „Vom cere instanței antrenarea răspunderii tuturor persoanelor care au administrat City, în perioada analizată de noi, 2017-2021”. Ce au descoperit cei de la casa de insolvență?

Tânărul prezentabil, îmbrăcat în straie perfect negre și cu o cruce mare ortodoxă la gât, i-a impresionat pe toți cei prezenți. Și-a făcut apariția în sediul ASF de pe splaiul Dâmboviței, lângă Piața Națiunilor Unite, într-o zi ploioasă din vara lui 2021.

Omul cu crucea

„Era un preot educat în America și venea din partea ministrului de finanțe al Bisericii Ortodoxe din Grecia. L-au însoțit reprezentanții City Insurance”, povestește unul dintre martorii oculari ai întâlnirii.

Reprezentantul Bisericii din Grecia, recunoscută pentru bunăstarea patrimoniului său, încerca să-i convingă pe oamenii din ASF că City are banii ca să iasă din insolvență.

„Cei din ASF i-au spus să aducă banii, pentru ca City să reintre în criteriile de solvabilitate. Preotul, în schimb, a început să scoată hârtii cu proprietăți de valori imense din Grecia, de sute de milioane de euro”, relatează același om. „Bineînțeles că n-a ieșit nimic, era același teatru”.

Sub umbra crucii neputincioase, într-o manieră suprarealistă, simbolică pentru dezastrul epic care urma, se încheia astfel activitatea City Insurance. La scurt timp, companiei care convinsese peste 4 din 10 clienți din piață să se asigure la ea și care avea încasări în 2020, potrivit datelor oficiale, de 2,3 miliarde de lei din prime brute subscrise i-a fost ridicată licența de activitate. ASF aflase, cu ajutorul unor probe scrise, că City a păcălit asigurații și statul, vreme de mulți ani. Cum aflase?

Florin Golovatic, fost director de supraveghere și control, a revenit la finalul lui 2022 ca șef în ASF | Foto: zf.ro

Banca Axion SWISS: „Numărul de cont 14878488 prezentat de City nu a existat niciodată la noi la bancă”

În aprilie 2021, cu câteva luni înainte de vizita cucernică și ineficientă a eruditului preot grec, Swiss Financial Market Supervisory Authority (ASF-ul din Elveția) răspundea unor întrebări ale autorităților de reglementare din România. Nu răspundea direct, nu fără o luptă diplomatică, la nivel european.

„În general, băncile dintr-un stat nu colaborează sau colaborează dificil cu autoritățile financiare din alt stat. Iar băncile elvețiene reprezintă «standardul de aur» al secretului. Ca ASF să poată verifica exact câți bani are City la banca Axion SWISS Bank din Elveția, s-a apelat la o instituție UE: EIOPA, Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale”, explică un om care a avut acces la dosarul întocmit ulterior.

Swiss Financial Market Supervisory Authority a transmis un mesaj sec și care, potrivit celor familiarizați cu momentul, „l-a făcut pe președintele ASF, Nicu Marcu, să sune direct la Parchet”.

Conform regulatorului elvețian, banca Axion Swiss, din cantonul de limbă italiană Ticino, a confirmat că „nu am avut relații comerciale cu societatea City Insurance SA, iar numărul de cont 14878488 prezentat de City către autoritatea financiară din România nu a existat niciodată la noi la bancă”.

Ca urmare, sumele de garanție pe care City Insurance pretindea că le are acolo în martie 2021, echivalentul a 615 milioane de lei, nu existau nici ele. City prezentase acte false în numele Axion SWISS Bank, unde nu a avut niciodată bani.

Pentru ASF începea al treilea coșmar în serie: Astra, în 2016, Carpatica, în 2017, și acum City, în 2021.

Cine este Nicu Marcu?

Președintele Nicu Marcu fusese numit relativ recent în fruntea ASF, în 2020, cu sprijinul greilor PSD din zona Olteniei. Poziția este una dintre cele mai bănoase din întreaga administrație românească, direct proporțională cu uriașa răspundere de a veghea o piață de miliarde de euro și de a proteja milioane de clienți pe an.

În acel an, 2021, președintele Marcu a câștigat 748.324 de lei, echivalentul a 12.500 de euro net pe lună, potrivit declarației sale de avere.

„Marcu realizase încă din februarie 2021 că e în fața unui cutremur. City plătea tot mai puțini dintre asigurați”, spune unul dintre cei care au asistat la evenimentele din ASF. Solvabilitatea de pe hârtie arăta așa și așa, cea din practica plăților semnala cu claritate altceva: imposibilitatea lui City de a mai opera.

Nicu Marcu, președintele ASF, a fost numit politic pe funcție | Foto: Agerpres

Golovatic, retrogradat de la 8.000 la 2.000 de euro pe lună

Ce supraveghease și ce controlase ASF, de vreme ce se prefigura căderea celui de-al treilea colos în nici șase ani? O direcție a ASF a fost vizată de președinte.

„Marcu l-a trecut imediat, chiar atunci, de la 1 martie, pe linie moartă pe Florin Golovatic, directorul Direcției de Supraveghere și Control”, povestesc oameni din ASF.

În cazul lui Marcu era primul eșec, dar Golovatic nu mai putea fi șef, cu trei prăbușiri de companii la rând, a explicat președintele oamenilor săi de încredere. Directorul a fost retrogradat. Golovatic a ajuns analist financiar.

Fără funcție de conducere, Golovatic a coborât la 2.000 de euro pe lună net. Dar nu se știe exact de la cât a căzut, pentru că, atunci când era director la supraveghere și control, și-a șters salariile din ultimele două declarații de avere, 2020 și 2019.

În 2017, el câștiga ca director de control și supraveghere la ASF 415.730 de lei net pe an, echivalentul a aproape 8.000 de euro pe lună.

City a falsificat și adresele de e-mail ale Axion SWISS Bank

Dincolo de retrogradarea directorului de supraveghere și control, ASF a înaintat acte la Parchet. „Ce a prezentat ASF în aprilie 2021 la Parchet, din tot ce primise de la elvețieni, e greu de știut, de vreme ce, în fața unei asemenea fraude, procurorii nu au acționat”, arată o altă sursă.

Conform constatărilor venite de la elvețieni, puse cap la cap cu documentele aflate în posesia autorităților românești, City a falsificat până și adresele de e-mail ale băncii Axion SWISS și a prezentat extrase false de cont, pentru sume pe care, de fapt, nu le avea.

Oameni din City și complicii lor din afară au făcut bani pe baza acestor sume fictive, sume care nu existau. Dobânda la nimic poate fi, în anumite condiții, foarte mare.

„S-au plătit comisioane la împrumuturi fictive”

Când, în 2022, a fost numită de judecător „lichidator judiciar” al falimentului City, Casa de Insolvență Transilvania (CITR) a alocat 100 de oameni, interni și externi, pentru a analiza documentele firmei de asigurări. Au periat jumătate de milion de pagini, susțin ei.

La un moment dat, CITR a spus public că „City a plătit comisioane la împrumuturi fără substanță economică”.

După aproape doi ani de când elvețienii sesizau Bucureștiul, falimentul City a intrat într-o tăcere generală. Statul a plătit 603 milioane de lei către creditori, ceea ce face din acest caz cel mai mare faliment din istoria asigurărilor din România. Dar e un faliment sau o schemă de înșelare a celor care au dat bani, schemă demnă de Bernie Madoff?

La cererea ziarului, Libertatea a discutat, în ianuarie 2023, cu Paul Dieter Cîrlănaru, CEO al CITR, și cu Oana Munteanu, managerul de caz care analizează dosarul City.

Ziarul i-a întrebat pe cei doi dacă „împrumuturile fără substanță economică” invocate de ei acum 6 luni fac referire la schema dezvăluită inițial de autoritatea elvețiană. Mai exact, dacă actele găsite de ei demonstrează că Vivendi, compania lui Dan Odobescu, proprietarul City Insurance, a pretins că a împrumutat City în conturile din banca Axion SWISS, conturi care, de fapt, nu existau?

„Da, City a plătit comisioane la împrumuturi fictive”, au confirmat specialiștii casei de insolvență. „Pe împrumuturile care n-au existat, pretinse că vin de la Vivendi, City a plătit comisioane de 83 de milioane de lei”, a explicat Oana Munteanu, managerul de caz de la CITR.

 

Oana Munteanu, managerul de caz de la Casa de Insolvență Transilvania

Casa de Insolvență Transilvania: „Vom cere instanței antrenarea răspunderii tuturor persoanelor care au administrat City”

Experții casei de insolvență au întocmit „Raportul privind cauzele falimentului City Insurance”. Documentul, masiv și detaliat, a ajuns la toate firmele de asigurări, pentru că ele plătesc către Fondul de Garantare contribuțiile din care se despăgubesc asigurații City. În raport se arată că „rata de solvabilitate a City era, la 31 martie 2021, de 49,36%”.

Faptul că City vindea foarte ieftin polițele de asigurare obligatorii RCA nu e o decizie în marja riscului unui act de management, consideră Paul Dieter Cîrlănaru, șeful CITR. „Pe City, o poliță o costa 10 lei și ea a cerut 7 lei pe ea. Când spunem «o costa» vedem ce vedeau și ei: cifrele conform daunalității și conform calculelor interne ale companiei”, spune CEO-ul Casei de Insolvență Transilvania.

De ce vindea ieftin? Pentru că City a fost interesată să ia banii, nu să-i dea înapoi. Cum nu erau bani în contul fals din Elveția, solvabilitatea companiei pe Legea 237/2015 stătea în sume de bani care nu existau și într-o reasigurare care nu acoperea, de fapt, nici un risc.

Specialiștii în insolvență insistă pe ideea că ei nu sunt procurori și că legea le desemnează drepturi și obligații concrete, care nu au conotații penale. În privința City, ei au declarat însă că vor face ceva ce e întâlnit destul de rar în falimente: se vor îndrepta patrimonial împotriva tuturor celor care au condus compania. Fără nici o excepție: directori executivi, dar și oamenii din consiliul de supraveghere, toți șefii City Insurance din perioada 2017-2020.

„Există elemente de culpabilitate în ceea ce am constatat în activitatea City Insurance. Vom cere instanței, în luna februarie, antrenarea răspunderii tuturor persoanelor care au administrat City. în perioada analizată de noi 2017-2021” Paul Dieter Cîrlănaru, CEO Casa de Insolvență Transilvania

Paul Dieter Cîrlănaru, CEO al casei de insolvență care va cere în curând instanței ca toți cei care au condus City să plătească falimentul cu propriile averi

ASF a creat un nou post de șef pentru Golovatic

Asta va face administratorul judiciar. Ce face ASF, cea care a supravegheat și controlat?

În noiembrie 2022, primul dintre cei care au dispărut din poziția de șef odată cu prăbușirea City Insurance a reapărut ca șef.

Florin Golovatic, fostul director de la supraveghere și control în timpul triplului faliment Astra – Carpatica – City, a fost avansat recent ca șef de serviciu la Autorizare și Avizare. Poziția nu exista în organigramă, ea a fost proaspăt creată de președintele ASF, Nicu Marcu. Din postura de șef de serviciu, Golovatic a început să discute, din nou, cu societățile de asigurări. „În fața noastră a apărut același om care n-a reușit să supravegheze piața când au dat faliment fiecare dintre cele trei firme, pentru care plătim noi, cei corecți”, a spus unul dintre directorii unei companii de asigurare.

Libertatea a întrebat Autoritatea dacă a existat o analiză internă a responsabilității sistemice a ASF, ca instituție, și a diverselor funcții și angajați, în faptul că City Insurance a intrat în faliment, în condițiile supravegherii și controlului ASF?

Ce responsabilități au fost concret identificate? Ce măsuri au fost luate în interiorul ASF în urma identificării responsabilităților?

Și, în acest context, ziarul a mai întrebat care au fost pozițiile ocupate de-a lungul timpului în ASF de către Florin Golovatic?

ASF nu a răspuns la întrebările ziarului. Continuarea investigației, în zilele următoare.

***

ERATĂ: Într-o versiune anterioară a acestui articol se scria că „rata de solvabilitate a City era, la 31 martie 2023, de 49,36%”. Corect este ”la 31 martie 2021”, după cum ziarul a rectificat.