Primăria din Jibou spune că nu sunt probleme la spitalul unde a angajat ca manager pe directorul condamnat că a delapidat un alt spital

Instituția condusă de primarul PSD Dan Ghiurco susține că problemele sunt, de fapt, la presă. Potrivit primăriei, jurnaliștii „prezintă într-o manieră eronată starea de lucruri de la Spitalul Orăşenesc Jibou”, acolo unde Florin Secureanu a ajuns manager

miercuri, 17 august 2022, 12:00

de Mirela Neag, Răzvan Luțac, Cătălin Tolontan

Florin Secureanu a fost condamnat, în aprilie 2022, în primă instanță, de către Tribunalul București, la 5 ani și 10 luni închisoare pentru că și-a făcut casa din banii delapidați de la Spitalul Malaxa. El a fost manager la spitalul bucureștean în perioada 2007-2016. Secureanu mai are pe rol încă un proces în care este acuzat de DNA că a furat echivalentul a două milioane de euro din același spital.

Florin Secureanu | Foto Hepta
Florin Secureanu | Foto Hepta

La o lună după condamnare, în mai 2022, Florin Secureanu a fost angajat, în urma unui concurs, ca manager al spitalului municipal din Jibou, județul Sălaj.

Odată cu venirea lui Florin Secureanu ca director, au apărut presiunile la adresa personalului medical și administrativ și afaceri cu diverse persoane sau firme, conform documentelor, înregistrărilor și mărturiilor publicate recent de Libertatea.

Invitat de ziar, înainte de publicare, să comenteze angajarea lui Secureanu ca manager, primarul din Jibou Dan Ghiurco nu a dorit să dialogheze. Și managerul spitalului a procedat în același mod.

Spitalul Municipal din Jibou
Spitalul Municipal din Jibou

Marți, primăria din Jibou a făcut public un răspuns, la întrebările ziarului local Graiul Sălajului.

Potrivit primăriei conduse de Dan Ghiurco, problema nu e angajarea lui Florin Secureanu, ci „articolele apărute în presă și televiziune, în care se prezintă într-o manieră eronată starea de lucruri de la Spitalul Orăşenesc Jibou «Dr. Traian Herţa»”.

Instituția susține că managerul Secureanu are dreptul să stabilească politica de personal și angajările. Primăria nu comentează faptul că directorul a angajat-o la spitalul public pe avocata sa privată, cea care îl apără în procesele de corupție.

În privința contractelor cu firmele, Florin Secureanu este cel care are dreptul să negocieze, afirmă primăria condusă de edilul Dan Ghiurco.

Primarul Dan Ghiurco
Primarul Dan Ghiurco

Primăria din Jibou spune: „În cuprinsul contractului de management au fost stabilite drepturile şi obligaţiile managerului. De asemenea, este precizat cadrul legal în baza căruia managerul îşi îndeplineşte atribuţiile, acesta având dreptul de a negocia şi de a semna în numele şi pe seama spitalului, contracte cu alţi furnizori de servicii, având răspunderea deplină pentru legalitatea acestora”. Instituția neagă conflictele din spital, confirmate de înregistrările audio și de declarația pentru ziar a directorului medical, medicul somat de Secureanu să demisioneze. Comunicatul integral al primăriei aici.

 

 

Comentează