Vaccinăm ministerele și TVR, dar oamenii simpli care ne curăță orașele nu intră la ”activități esențiale”?!

Dacă femeile și bărbații care bat străzile și parcurile nu ar mătura, aspira și strânge gunoiul, am intra în epoca molimelor renăscute. Dacă poștașii nu ar mai duce pensia din ușă în ușă în orașele și în satele românești, guvernul Orban ar avea popularitatea unui pangolin. Nici una dintre autorități n-a rostit o vorbă despre ei când s-a referit la lista priorităților

sâmbătă, 28 noiembrie 2020, 4:35

Rufele au început să miroasă a iarnă, în curând oamenii de la salubritate vor încleșta mâinile roșii de ger pe mături, iar ”activitățile esențiale” vor fuma în birouri, că trage curentul pe la colțurile gotice ale ministerelor.

Vor veni primele doze ale vaccinulului anti-Covid, cam într-o lună, conform estimărilor guvernanților.

Care-i ordinea?

Am fost anunțați de către oficiali că, după personalul medical, peste 100.000 de mii de oameni ca număr, urmează grupurile vulnerabile și, ”pe același nivel de prioritate”, ”activitățile esențiale din infrastructura critică”.

Ori de câte ori limba orwelliană, ”activitățile esențiale din infrastructura critică”, își face apariția în comunicarea autorităților, în spate se ascund de fapt, lucruri foarte simple. Când guvernanții vorbesc despre “concepte”, e util să vedem dacă mai avem cricul în portbagaj.

Gabriel Oprea e ”activitate esențială”?

Prin tradiția statului nostru, ”activități esențiale”, înseamnă omul care stă semiculcat în limuzina cu girofar, al cărui drum prin noapte e deschis de motociclistul Gigină și de frații lui de meserie.

Iar ”infrastructură critică” e persoana care nu coboară odată cu Gabriel Oprea din mașină, ca să nu fie văzuți, dar candidează pe listele parlamentare.

Valeriu Gheorghiță, tânărul colonel care coordonează vaccinarea, nu a detaliat ce înseamnă ”activități esențiale”. Expresia ne sugerează centrala nucleară de la Cernavodă sau trupele pompierilor eroici de la intervențiile grele, numai că presa i-a surprins pe guvernanți cerând liste prin ministere. Vlad Mixich a atras atenția că e complet irațional să vaccinezi personalul de la Ministerul Fondurilor Europene, să zicem, înaintea oamenilor în vârstă, că nimeni din Europa nu face asta.

Dacă punem pe lista de ”priorități zero” Armata, serviciile secrete, ministerele, TVR, unde Doina Gradea consideră că a toca peste 100 de milioane de euro pe an e o ”activitate esențială”, Pfizer și Asociații pot lucra și de Revelion și tot nu au cum să livreze atât.

Sigur, putem renunța la centrele de bătrâni, că ei nu mai sunt ”infrastructură critică”, sunt tusea, junghiul și costuri mari pentru o lume eficientă, care mustește de ”activități esențiale”.

O lume civilă și o campanie militarizată de vaccinare

Toate profesiile care au stat în crivățul Covid un an, printre care gunoierii, oamenii de la supermarketuri, poștașii, unde sunt ei oare în excel-ul cu parafa ”Secrete de stat”?!

În curând ni se va prezenta strategia națională de vaccinare. Personajele, limbajul și tonul sunt, până acum, mai degrabă milităroase.

Poate că nu așa va decurge procesul și nu răstit se va discuta cu oamenii ca să fie convinși, dar guvernanții au nevoie de reamintirea că suntem o democrație civilă.

”Cu cât o societate se preocupă mai mult de soarta celor mai dezavantajați cu atât mai mult se poate numi cu adevărat civilă”, a spus Papa Francisc pe 31 mai 2019, la București, în fața autorităților României.

Comentarii (11)Adaugă comentariu

Red Fan  •  28 noiembrie 2020, 16:55

Sunt foarte curios cate cadre medicale se vor vaccina ??

Republica Securistă Românistan  •  28 noiembrie 2020, 18:20

Mai ține cineva minte când Nelu Tătaru s-a referit la oameni drept: CIVILI? Asta în limbaj de milițian sau securist înseamnă prostimea. Adică fraierii fără pensii speciale și fraierii care chiar muncesc pe bani și își plătesc taxele la statul eșuat. Fraierii care nu au cui să dea un telefon să aibe loc asigurat la spital sau să li se aranjeze un proces sau să își angajeze tot clanul la stat. Nu e de mirare că TVR are prioritate. Această tumoare de nepotism și pile e tare importantă pentru țară. Acolo te primesc eternii: mircea dinescu poetul, ion coroiu și marina almășan cu rânjetul până la urechi și te întreabă ce vrei tu să te întrebe. Acolo s-a mințit în 1989 și la mineriade. TVR este împrejmuită de două rânduri de garduri precum o cazarmă militară. Probabil de „civili” ce sunt cei care lucrează acolo.... La rating se află pe ultimele locuri dintotdeauna, nu produc decât găuri în buget, dar chiar și așa, activitatea lor este absolut „esențială”. Desigur, dacă am trăi într-o țară a logicii, ar avea prioritate angajații televiziunii care are cea mai mare cotă de piață, pentru că mesajul său ajunge la cei mai mulți oameni. Dar România, n-are nici o treabă cu logica. Să nu uităm pensiile speciale, sunt sigur că și ei sunt pe primele locuri la importanță. Să nu uităm cântăreții care locuiesc în vile de un milion de euro din banii primăriilor și ne cer nouă bani. Și să nu îi uităm pe preacucernicii și preabărboșii din cinstita pochime și diaconime. Ei dacă se trag de bărbi la seminarul din Huși, au nevoie de imunitate cât mai ridicată... Toți aceștia sunt mult mai importanți decât pompieri, medici, profesori, personal din transporturi, poștași, curieri, personal din salubrizare sau cei de care depind livrarea de apă, electricitate, gaze, telecom și internet. Da, România a devenit Românistan, o republică securistă bananieră africană nespălată în care venerăm epoleții, decorațiile și uniformele. Un stat eșuat. Se vede în numărul de ziare, reviste și cărți vândute pe an... Nu avem nici o tangență cu știința sau măcar realitatea. Așa arată portretul jalnic al unei colonii în care inteligența și bunul simț lipsesc cu desăvârșire. Așteptăm următoarea comandă de șparangheliști și căpșunari din primăvară. Jawohl!¡Sí señor! Si certo!

di livio  •  28 noiembrie 2020, 23:08

da, populația civilă, vorba lu Neluțu cel cu școli la colegiu național de apărare...Tolo, trăim într-un stat sekuristo-apevist, de aici limbaju de lemn cu structura critică și structurili abilitate...spitale militarizate, dsp-uri militarizate, vaccinare militarizată, probabil urmează parlament militarizat, că parlamentu mere la fel de bine ca spitalele și cică avem guvern liberal...fikușii și lucovizii au redus bugetu sănătății în dec 2019 și au mărit bugetili serviciilor seku, asta-i țara și partidu...da îi bine că avem și presă militarizată, cică UM Digi 24, nu mai știu unde citii...să trăiți

Cris  •  28 noiembrie 2020, 23:32

Lasa tu maturatorii, agricultorii sunt aerul si esenta vietii. Fara ei te ai hrani ***l *** (si ala chimical), bre tolontane. Pe de alta parte, stai relax, ca jum. din dozele de vaccin vor putrezi prin depozite.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Toader  •  29 noiembrie 2020, 13:05

Vaccinul, în cel mai bun caz, este apă de ploaie. La pagina 65 din „Global Report on 2019-nCov: "There is no deadly pandemic"”, raport publicat de worlddoctorsalliances, se vede clar că nici un vaccin nu a schimbat mersul nici unei boli.

mal.  •  29 noiembrie 2020, 14:30

Stimate Domnule Tolontan, regret că în aceste vremuri de mari încercări pentru societatea românească promovați un jurnalism de o calitate îndoielnică, speculând sentimente față de profesii marginalizate. O preocupare minimă pentru bioetică și principiile acesteia v-ar fi ajutat să nu cădeâi în „otevism”. Nu este vorba despre profesii esențiale, ci despre oameni esențiali. Sigur, veți spune, nimeni nu este de neînlocuit dar, de multe ori, această înlocuire are costuri imense. Poate reușiți dvs. și gazele pe care le păstoriți să puneți la punct o serie de criterii corecte din toate punctele de vedere (nu căutați!... așa ceva nu există...) pentru repartizarea resurselor limitate într-o societate în care toată lumea are nevoie de acel lucru! Eu nu găsesc activități ne-esențiale și totuși, nu cred că putem vaccina pe toată lumea din prima tranșă. Chiar dacă vi se pare cinic, vă sugerez următoarea remarcă: de câte ori ați sesizat trecerea dincolo a unor persoane oneste din zona salubrității așa cum ați făcut pentru un personaj care a trăit mai mult în afara legii decât respectând-o, care a fost iertat de toate (vă amintiți când era cu nasul prăfuit în „oficiala” din Rusia) doar pentru că avea un talent: a fost un fotbalist mare (nu cel mai mare); a furat și a trișat chiar în acest domeniu, lucru cu care s-a mândrit și pentru care majoritatea din presă l-ați apreciat!!!

Di Natale  •  29 noiembrie 2020, 15:08

@Toader, frățioare, ești bine? ***. Dacă nu există pandemie, 10000 de români din ce cauză au murit? Din alte cauze, nu? După mintea ta, cel mai probabil,da! Dumnezeule, câtă lume ***!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Patrick  •  29 noiembrie 2020, 16:45

Doamne, ce articol ieftin, ieftin si de un populism gretos. Cum incerci domnule gazetar sa exploatezi niste situatii cu un sentimentalism de taraba. Evident ca daca ai fi pus sa hotarasti in locul guvernantilor n-ai avea raspuns. Asa ne place sa ne aflam in treaba si sa criticam fara obiect doar de dragul de a mai scrie un articol lacrimogen. Planul de vaccinare prezinta categoriile de populatie cu profesiuni critice. Ce faci cind ai resurse limitate ? Vaccinezi personalul de la salubritate , galeriile de fotbal, vinzatorii din piete sau profesorii, medicii, armata, politia, virstnicii cu risc ? Tendentios este si faptul ca pui problema prost, ca si cum celelalte categorii nu ar mai primi vaccinul si ar fi lasati sa moara. NU domnule, nu e lasat nimeni sa moara pentru ca dozele de vaccin vor veni in continuare si pina in primavara va fi vaccinata toata populatia. Celelalte categorii (printre care f. multi nici nu cred in epidemie ) vor trebui sa nu mai faca petreceri in grup mare, sa nu petreaca prin restaurante, sa poarte masca, sa se spele regulat si sa pastreze distanta, doar ca vor trebui sa o faca inca o luna sau doua. Lucratorii de la salubritate oare vor considera ca este prea mult ?

Cap Tudor  •  29 noiembrie 2020, 19:07

Tristă este imaginea unora care fac liste pentru favoruri, fără să știe despre ce e vorba, doar că "e de primit". Diluarea dreptei judecăți ne tulbură pe termen lung. Poate așa ne mai cernem... Unii vor muri cu telecomanda în mână, triști, orbi, îndreptățiți. Dați un telefon fraților, părinților, copiilor, doar ca să aflați că încă sînt bine. Toate trec...

Toader  •  30 noiembrie 2020, 10:24

Di Natale, cum stai liniștit cînd au murit mai puțini oameni decît anul trecut? Dar cînd vîrsta medie a celor declarați morți de covid este mai mare cu cîțiva ani decît speranța de viață în România?

Michael  •  18 martie 2021, 20:25

Trist, dar adevarat... nu ai ce face

Comentează