Doar din ochi s-a uitat și graficul s-a înmuiat

miercuri, 25 noiembrie 2020, 6:40

de Cătălin Tolontan

Conferință de presă la Cotroceni. Președintele explică efectele carantinării. Pe ecran apare un grafic.

După câteva secunde, slide-ul dispare și transmisia TV revine la figura președintelui. Klaus Iohannis vede și cere, în mod corect, să rămână cifrele pe ecran, să le vadă oamenii. „Vă rog să lăsați graficul pe ecran”.

Peste două minute, aceeași derulare. Președintele este iritat că nu se arată suficient graficul și de data asta, privește o secundă aspră către colegii săi din „regia de emisie” a Palatului Cotroceni. E suficient, căci oamenii din culise se prind că au călcat pe bec. Îi simți cum le trec laserele pe lângă. Doar din ochi s-a uitat și epidemia s-a diminuat.

„PE-SE-DE”

În scurt timp încep întrebările. Președintele este rugat să spună dacă e normal să ia parte la campania electorală. Lovește din nou în „PE-SE-DE” și spune că e normal să o facă: „Ca și președinte mă simt chemat să am opinii în felul în care funcționează instituțiile publice”.

Peste două minute, când i se aduce aminte despre investigația Recorder cu Ovidiu Ianculescu, inginerul schimbat politic, unde Administrația Prezidențială l-a dat pe om pe mâna celor din ministerul care îl schimbase,  Klaus Iohannis spune că nu e la curent cu situația omului.

Cazul vorbește exact despre felul în care instituțiile publice sunt piratate de partide.

Dar, așa cum a procedat de luni bune, șeful statului pasează întrebările care nu-i convin. Spune că va reveni. Nu face niciun efort să înțeleagă situația care îi este descrisă.

În situația expusă public a inginerului Ianculescu, proastă decizie au luat consilierii să nu-l informeze. Și, chiar așa, greșit a procedat președintele să nu vrea să discute, să ia act de ceea ce s-a întâmplat.

Emoția cazului prezentat de Recorder a născut genul de reacție David și Goliat. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare.

Când se uită la angajații Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis se poate aștepta să nu fie nevoie să vorbească, pentru că ei se tem.

În cazul celorlalte 20 de milioane din România, nimeni nu se teme de președinte, toți avem nevoie să explice.

Căci dacă „regizorul de montaj”, omul nefericit cu graficele, e angajatul Administrației Prezidențiale, președintele e angajatul nostru.