Instituțiile conduse de Arafat și Streinu-Cercel decid care pacienți cu COVID beneficiază de servicii medicale cu standard privat la Monza

de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

sâmbătă, 7 noiembrie 2020, 3:36

Deși Ministerul Sănătății nu a anunțat niciodată, în România a existat un spital, iar acum există un centru unde s-a asigurat tratarea și se asigură triajul și investigațiile medicale pacienților bolnavi de cornavirus la standarde de medicină privată. Contractele și actele adiționale au fost semnate întâi de spitalul manageriat de Adrian Streinu-Cercel și apoi de DSU, condusă de Raed Arafat, și tot ele, împreună cu DSP, se ocupă de transferul bolnavilor, răspunsurilor chiar de Ministerul Sănătății pentru ziar.

1.581 de pacienți cu COVID au fost transferați, internați și tratați la secția externă Monza Metropolitan Chitila în perioada 9 septembrie-25 octombrie, conform unui răspuns al Ministerului Sănătății către Libertatea.

Construit de stat cu ajutorul unor firme, Auchan și Leroy Merlin, și a voluntarilor, pavilionul din Bucureștii Noi a fost inaugurat de președintele Iohannis, în prezența lui Raed Arafat.

Apoi, fără vreo informare publică, construcția a fost dată spre operare clinicii private Monza, căpătând și numele privat Monza, mai exact “secția externă Monza Metropolitan Chitila de suport COVID”.

Aici se asigură un triaj al pacienților, cărora li se fac analize, inclusiv tomografie pulmonară, conform unor oficiali Monza, care au acceptat să explice situația, fără a fi citați cu nume. După o zi, două de spitalizare, în funcție de gravitatea bolii și de locurile disponibile, sunt trimiși acasă sau în spitalele unde sunt tratați.

Practic, fără a mai sta la coada camerelor de gardă de la spitalele publice, cei care ajung la Monza din Bucureștii Noi sunt evaluați sub aspectul bolii COVID și apoi transferați.

Dar cine decide cine ajunge aici?

Răspunsul ministerului

Potrivit ministerului, pacienții sunt direcționați către Monza Metropolitan Chitila de suport COVID, operat de privați prin decizia:

De altfel, Cercel și Arafat sunt și cei care au participat la parafarea înțelegerilor și actelor adiționale cu Monza. Întâi Cercel, iar apoi s-a adăugat și Arafat.

MS: “Un exemplu de colaborare public-privat”

Instituția condusă de Nelu Tătaru susține că proiectul Bucureștii Noi este “un exemplu de colaborare public-privat ca răspuns al sistemului la pandemia de COVID-19”.

Acest parteneriat public-privat nu a fost anunțat însă publicului niciodată.

“Grupul Policlinico di Monza a semnat împreună cu Departamentul pentru Situații de Urgență, INBI Matei Balș și partenerii actul adițional 1/6.08.2020 la contractul de comodat nr. 3853973 și 4791/23.04.2020, în calitate de operator medical”, a comunicat MS către redacție.

Cei numiți “parteneri” în act sunt firmele care au ajutat la construcție și dotare, Auchan și Leroy Merlin.

Acest parteneriat din Bucureștii Noi nu e însă primul făcut în pandemie între instituțiile publice și Monza. Revenind în primăvară, a mai fost încheiat un parteneriat cu italienii.

Streinu-Cercel și Arafat au făcut înțelegerea

În aprilie, Adrian Streinu-Cercel a făcut o primă înțelegere cu grupul Monza, care a tratat pacienți cu COVID trimiși de stat în Metropolitan Hospital Monza din București, din Calea Șerban Vodă.

Între 6 aprilie și 7 iulie, 200 de pacienți cu COVID au fost internați și tratați la Monza, în condiții de spital privat, fără a plăti însă nimic, totul fiind decontat la Casa de Asigurări.

“Pe toată această perioadă, Spitalul Monza a avut încheiat un protocol de colaborare cu Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș, cu numărul 4201/10.04.2020. Pacienții au fost transferați prin intermediul Institutului Național Matei Balș sau CNCCI”, sunt singurele informații oficiale oferite de Ministerul Sănătății după ce Libertatea a semnalat lipsa de transparență a autorităților privind colaborarea cu rețeaua privată Monza.

“În ambele protocoale, sumele facturate în urma serviciilor medicale oferite de Monza sunt plătite prin Casa Asigurărilor de Sănătate, conform HG 252/2020”, susține instituția condusă de Nelu Tătaru și afirmă că “documentele parteneriatelor nu se regăsesc la nivelul Ministerului Sănătății”.

Susțin că acolo s-au tratat în mare parte medicii

“Cei 200 de pacienți cu COVID tratați la Metropolitan Hospital Monza din Șerban Vodă au provenit, în mare parte, din rândul cadrelor medicale”, a declarat pentru Libertatea un oficial din conducerea grupului medical privat.

“Nu noi ne-am ocupat de repartizarea pacienților, dar e adevărat că au avut prioritate cadrele medicale infectate cu noul coronavirus”, a confirmat și patronul Monza, Luca Militello, în cadrul unei emisiuni la MedikaTV.

Spitalul Monza, cel situat în Calea Șerban Vodă din Capitală, a pus la dispoziție toate cele 50 de rezerve, ridicând capacitatea de internare la 70 de paturi. Dintre acestea, 12 au fost pentru ATI.

“Am avut și cazuri grave, din păcate și un deces”, a spus oficialul din Monza.

Patronul de la Monza a afirmat că în cazul unei noi crize medicale și dacă Ministerul Sănătății le va cere, vor redeschide spitalul pentru COVID. “Vom ajuta sistemul medical public românesc în continuare”, a spus Militello.

“Balș” tace, DSU răspunde parțial

Libertatea le-a solicitat atât Departamentului pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat, cât și doctorului Adrian Streinu-Cercel, managerul de la INBI Matei Balș să facă publice cele două protocoale și să explice care sunt criteriile în baza cărora sunt selecționați pacienții cu COVID care sunt direcționați către Monza, Bucureștii Noi.

În acest loc nu se stă la coadă niciun minut pentru evaluare clinică, paraclinică și imagistică cu computer tomograf.

Până la ora publicării acestui articol, DSU a trimis un răspuns parțial, oferind două documente anonimizate.

E vorba de contractul de comodat, semnat pe 24 aprilie 2020, prin care DSU și “Matei Balș” au preluat centrul medical construit și dotat de Auchan și Asociația “Zi de Bine” pentru “a putea funcționa ca un centru de triaj și tratare a cazurilor noncritice de infecție cu SARS-COV-2 – secție exterioară a Institutului Național Matei Balș”.

DSU și “Balș” nu l-au folosit și l-au predat în august, pentru operare, către Monza, printr-un act adițional.

Mai exact, la contractul de comodat a fost semnat pe 6 august un act adițional, avizat de Raed Arafat, beneficiar fiind Centrul Medical Policlinico di Monza. Secția externă a Spitalului Matei Balș din Bucureștii Noi a devenit astfel secția externă a Spitalului privat Monza.

Rezumând, Ministerul Sănătății spune că:

Comentarii (21)Adaugă comentariu

Dorin  •  7 noiembrie 2020, 17:06

Asta nu e știre. Știam cu toții cine e adevăratul Arafat. Doar DNA se face că nu știe...cel puțin momentan.

Horia  •  7 noiembrie 2020, 18:09

Arafat, Streinu-Cercel, Rafila mândria roșie a medicinei românești. Mă duc să vomit

Cornel  •  7 noiembrie 2020, 19:04

...a inceput campania electorala...daca tot faceti politica la un site de sport, de ce comentati situatia pitelor agroalimentare vs. supermaketuri...

Luca  •  7 noiembrie 2020, 19:15

Ar fi o naivitate din partea noastra sa credem ca romanii “ favorizati “ sunt tratati de Covid la fel ca noi , oamenii de rand - platitorii de taxe si impozite ...

Miruna  •  7 noiembrie 2020, 22:05

Știrea nu e surprinzătoare. Nu cred că se astepta cineva că nu se fac astfel de favoruri. E clar că și Arafat e la fel ca ceilalți că altfel nu avea așa susținere. Deci, Doamne, ajută-ne să trecem cu bine de pandemie că doar tu ne poți ajuta!

Selecția norocoșilor  •  7 noiembrie 2020, 22:33

Vă felicit, domnule Tolontan, pentru revenire! După o perioadă mai de apatie ați revenit cu o TEMĂ de investigație jurnalistică și nu numai. Selecția oamenilor pentru beneficierea de tratament medical sună un pic a refuzarea dreptului la viață unor oameni mai puțin norocoși pe criterii numai de domnii Arafat și Streinu-Cercel cunoscute. Pentru că unii primesc moarte în condiții mizere, iar alții, „selectații”, au noroc de ajutor prompt. Aceasta este esența corupției: SĂ LE FIE BINE ALOR NOȘTRI, IAR PE RESTUL SĂ ÎI IA NAIBA. Cum se numea planul acela de *** al somității Streinu-Cercel? Vacanța mare, parcă. Așa se întâmplă dacă nu ești „selectat”. Selectații primesc tratamente la timp, iar neselectații primesc vacanța mare pe lumea cealaltă.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Selecția norocoșilor  •  7 noiembrie 2020, 22:43

Aici sunt de acord cu moderatorul. Mutarea și izolarea unui grup de oameni selectați pe criteriul vârstei înaintate este ceva jignitor pentru ideea de demnitate umană.

Gabenu  •  7 noiembrie 2020, 22:48

Niste doamne, oarecare, de la "Daruieste viata" fac cu banii fundatiei lor si din sponsorizari, de la zero, un spital oncologic pentru copii! Cool! Iar spitalul din articol, construit de stat, este facut cadou unei firme private! Si mai cool!

Cristi  •  7 noiembrie 2020, 23:30

Oameni buni, linistiti-va! Spitalul Monza din Bucureștii Noi este de fapt un fost magazin de bricolaj Baumax detinut acum de Leroy Merlin si care a fost dotat de Auchan și IKEA sa preia cazuri ușoare de covid. Cum spitalele de stat nu au suficient personal, s-a dat spre operare către Monza. Corect, trebuie aflate condițiile financiare, dar în rest, se bat câmpii grav atât în articol, cât mai ales în comentarii...

mihaela  •  8 noiembrie 2020, 0:35

Nu s-a scimbat nimic! O mana de oameni privilegiati au parte de tot, iar ceilalti pot sa moara cu zile.

baba novac  •  8 noiembrie 2020, 1:36

Sunt unul dintre cei care au beneficiat de "serviciile medicale la standard privat" în fostul magazin Leroy Merlin. După ce am așteptat salvarea o zi și jumătate am ajuns la Chitila fără ca cineva să-mi spună de ce acolo. E o hală care poate găzdui vreo 350 de persoane pe paturi/saltele/perne oferite de Ikea separate prin niște cartoane. Nimic spectaculos, nimic fancy. O hală cu paturi. Serviciile medicale au constat în computer tomograf (o unitate mobilă) toracic, analize de sânge și EKG, nimic specatculos. Analize pe care le poți obține în oricare spital de oraș mediu din România. Practic, în afara asistentelor nu am văzut vreun doctor. Oameni buni, nu e un spital, e un centru de triaj cu servicii medicale corecte, dar cu o logistică varză! Eu am reușit să plec după vreo 8 ore de acolo, dar erau oameni care așteptau să plece de 24 de ore pentru că transportul era obligatoriu DOAR cu mașinile salvării, iar aceasta era complet depășită de amploarea fenomenului. Decizia de a fi transpotat către un centru de triaj și înapoi acasă cu mașinile salvării este păguboasă. Salvarea este angajată să facă maxi taxi. E o prostie! Repet, serviciile medicale au fost corecte, nimic spectaculos, dar organizarea DSP+ SALVARE .... VARZĂ!!! Articolul nu are legătură cu realitatea și nu știu care este rațiunea lui. Centrul de la Chitila este o idee bună, dar cu o implementare nereușită la nivel de logistică. Ar fi de folos mai multe astfel de centre, mai ales în zonele cu rata mare de infectare, dar cu o logistică îmbunătățită. Ar degreva sistemul medical de cazurile care nu necesită internare și asta ar ajuta enorm!

Cornel  •  8 noiembrie 2020, 5:24

Era bine dacă domnul si doamna investigatoare ar fi întrebat personal pe cineva care ar fi fost tratat acolo, sa fi aflat si ei si apoi noi care e de fapt marea schemă pusa la cale de cei doi numiți in titlu. Asa , noroc cu cititorul "baba novac" ca ne lămurește cat de cât.

Banateanul vesel  •  8 noiembrie 2020, 10:27

Au intrat in joc si baietii veseli, Baba Novac, Cristi si Cornel. De fapt Baba Novac si Cristi e unul si acelasi, s-a dat de gol cu ticul sau „oameni buni”.

MZM  •  8 noiembrie 2020, 11:12

Daca cele spuse mai sus de baba novac sunt reale atunci articolul de față al celor doi „investigatori” est o minciuna!

Andrei F  •  8 noiembrie 2020, 12:20

Nici un articol fara putina rea vointa...,,A doua înțelegere aparține lui Cercel și Arafat, iar cine ajunge la Monza Bucureștii Noi decid DSP și, ca și în primul caz, instituțiile conduse de Cercel și de Arafat.,,...Asta este incheierea articolului si se vede clar ca Tolontan se fereste sa bagae in problema si DSP .Nu o stii cine conduce DSP-ul?Doriti ajutor d-le jurnalist?........Si revin iarasi la intrebarea mea....Ati auzit de un oficial al statului raman care sa incerce transferul pacientilor romani in spitale din strainatate????Radoi Erevan raspunde ca doar in noiembrie presedintele tarii a fost singurul oficial care a adus in discutie aceasta posibilitate...Noroc ca urmaresc ....Erevanul...nu Tolontane?

Ilie  •  8 noiembrie 2020, 13:43

Imediat după ce s-a confirmat faptul că Nicușor Dan a fost ales în funcția de primar al capitalei, patronul Spitalului Monza a fost invitat la digi24 unde a salutat în primul rând faptul că Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății în guvernul MISA, pardon, Cioloș și ***, a ajuns viceprimarul capitalei. În aceeași intervenție a menționat că speră ca să nu mai plătească impozit pe clădiri și să beneficieze de alte înlesniri pentru că fac muncă socială. Se regăsește intervenția pe site-ul digi24.ro. Deci, PSD= USR PLUS !!! Restul afirmațiilor au fost dovedite de colegii Dvs. din presă.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Doru  •  8 noiembrie 2020, 13:59

De ce e dat spre administrare spitalului Monza? Ca să se mai sifoneze niște bani de la stat la privat?

Ilie  •  9 noiembrie 2020, 13:23

Cum nu e dovedit că tatăl lui Vlad Voiculescu își turna colegii care ascultau Radio Europa Liberă la Securitate. A recunoscut chiar domnul viceprimar. Nu e dovedită relația unchiului lui Vlad Voiculescu cu Securitatea, deși, având în vedere că unde lucra.....

Ilie  •  9 noiembrie 2020, 13:31

@Gabenu: doamnele nu fac din banii lor, ci din donații și la niște prețuri exorbitante. Pe site-ul fundației nu există, sau nu am găsit, nici o explicație privind folosirea banilor, în afară de " s-au cheltuit 2 milioane de euro pe circa 75 de containere goale și vreo 3 corturi pentru Spitalul Elias ". În cel mai scump scenariu totul costă până în 750.000 euro. Unde e restul? Și, repet, sunt bani donați de persoane oneste sau de firme care vor să își minimizeze impozitele, dar să își facă PR.

Gorge  •  10 noiembrie 2020, 8:59

De ce nu investigati sectia pentru demnitari creeata special la Spitalul Militar din Bucuresti? Aparent a fost creeata special pentru persoanele ''privilegiate din politica'' omul de rand neavand acces la aceasta

Strungariu  •  26 noiembrie 2020, 23:54

Buna seara, soțul meu a fost infectat cu covid,a mers la spitalul cfr iasi pentru un ct la plamani,având probleme cu respirația, acum nu mai vor sa l externeze,îl amenință cu ***, sa l tina în spital,în frig,este legal?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează