luni, 14 septembrie 2020, 10:31
În licitația pentru cele 100 de tramvaie cumpărate de Primăria Bucureștiului “vicierea calculului punctajului”, cu expresia dureroasă a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, deschide o discuție interesantă.
Pe ce garanții s-au bazat oamenii din comisia Primăriei ca să manipuleze, fățiș și fără teamă, o achiziție publică de 160 de milioane de euro? Mai ales că era doar prima parte a unui proces de modernizare care va costa miliarde de euro din bugetul bucureștenilor.
foto: Valer Blidar, patronul Astra Vagoane
Cine poate să-și asume așa ceva? Când l-am întâlnit pe patronul Astrei, Valer Blidar era confuz și resemnat. Unul dintre cei mai vechi și unși cu toate alifiile antreprenori români din ultimele trei decenii, arădeanul vorbea, stins, despre protecția Gabrielei Firea, despre faptul că licitația e deja adjudecată înainte de încheiere și că nu se mai poate face nimic. O declinare pe șinele de tramvai a deziluziei populare: “În țara asta, domle, nu se schimbă nimic”.
Din discuție, părea că răspunsul la întrebarea “Cine a decis?” era o combinație între primăria lui Firea, gașca de interese a lui Pandele, ofițeri din serviciile secrete române, obligații statale față de Turcia lui Erdogan și Sfântul Petru însuși. Cert e că patronul fabricii arădene nu mai credea că ceva poate fi întors.
Nici nu era treaba noastră, ca jurnaliști, să se întoarcă ceva, treaba era doar ca informația să ajungă la public.
Am fost la întâlnirea cu patronul Astrei împreună cu Mirela Neag și i-am povestit-o imediat, citând din notițe, lui Răzvan Luțac, care făcea documentarea cazului. Dacă n-ar fi martorii, poți crede că a fost un vis.
O parte a discuției noastre rămâne confidențială, pentru că Blidar ne-a rugat să nu dăm niciunul dintre numele de șefi de televiziune, de redacții sau de aranjori publici, politici și apolitici care au luat bani de la el. Bani ca să fie ajutat, bani de “politețe blestemată”, vreme de decenii, sume date publicitate sau în altfel de contracte.
“Nici unul nu îmi mai răspunde acum la telefon”, spunea șeful fabricii, fără vlaga de a se revolta. “Așa s-a decis”, adăuga el, iar „Sfînta Treime” era acolo. Bărbatul masiv arăta când către cerul de toamnă al terasei, când către numele intangibil al Gabrielei Firea, care plutea în aer, și încheia cu atingeri discrete pe propriul umăr, vechiul gest al românilor, atunci când, pasămite, vrem să fim misterioși și invocăm serviciile secrete atotputernice pentru tot ce nu ne iese în viață. La 30 de ani de când trăim în democrație, noi ne comportăm ca disidenții care n-am fost.
Încheierea conversației a fost antologică. Mulțumiri pentru informații. A zis că ce mai are de făcut. Nu s-a înțeles. A repetat. Tăcere stânjenită. “Păi, ceva?”. Liniște la galerie. “Măcar publicitate”. “Nu”. “Așa ceva nu se poate. Cum nu? Acum câțiva ani, unii mi-au cerut 10% dintr-un contract, dar nu le-am dat, că era nesimțire”.
Când ne-am despărțit, fiecare a rămas în cântecul trist al dodiilor lui. Minute bune, în drumul către metrou, Mirela înjura colorat la Șosea, întorcând privirile de noiembrie ale oamenilor.
Nu l-am crezut pe Blidar, am verificat.
Condusă de directorul de achiziții Eugen Davidoiu, adus de Gabriela Firea, comisia de licitație secretizase într-adevăr dosarul.
O achiziție publică legată nu doar de 160 de milioane de euro, ci, în primul rând, de nevoile și siguranța a sute de mii de călători, arăta în documentele vopsite cu negru precum un episod din “Homeland”, plin de secrete și de baze de date de siguranță națională.
Nivelul de zgomot măsurat la tramvaiul firmei turcești era secret, arhitectura interioară era alta decât cea cerută în caietul de sarcini, lățimea vagoanelor era mai mare, iar la tramvaie lățimea e vitală, că nu schimbi șinele într-un oraș întreg dacă vezi că nu încape rădvanul în curbe.
Practic, nimeni dintre milioanele de cetățeni contribuabili nu putea verifica în ce fel a fost stabilit clasamentul final: Durmazlar Makina Sanayi 99 de puncte – Astra Arad 98 de puncte. Asta în condițiile în care achiziția publică este, prin definiție, un standard al transparenței.
Dar dintre toate condiții neîndeplinite de firma din Bursa, cea mai uluitoare a fost absența certificatului de omologare a tramvaiului câștigător, cerință cu care, practic, începuse caietul de sarcini.
Să participi la achiziția publică pentru livrarea de tramvaie fără să ai certificat de omologare pentru tramvaiele respective e adaptarea strălucită în transportul urban a unei vechi înțelepciuni din fotbal: “Ai, n-ai mingea, tragi la poartă”.
Peste această neregulă, ar mai fi fost posibilă doar o eroare legată de partea tramvaiului care circulă pe șine.
Astfel a tras comisia lui Davidoiu de clasamentul licitației, în sus și în jos, a ciumpăvit criteriile și a ignorat documentele din dosarele de ofertă, până când Durmazlar a câștigat.
Era noiembrie 2019 când cazul a explodat public. Ceea ce a urmat se știe.
Trei instituții publice, ultima Curtea de Apel București, au desființat procesul de achiziție ca pe unul incorect.
După 10 luni, în septembrie 2020, primăria lui Firea a fost silită să refacă licitația și a declarat-o pe Astra câștigătoare.
În Arad, o mie de familii se bucură, asta dacă li se vor mări și lor salariile, pentru că fără munca, dedicarea și priceperea lor nu se ajungea niciodată aici. După cum, fără reacția de atenție a societății, care a fost revoltată de achiziția trucată, de asemenea, cazul putea trece în tăcere.
Sigur că Astra a făcut contestațiile, sigur că a luptat cu argumente în mai multe instanțe specializate sau civile, însă nimic nu era posibil dacă toți acești oameni în funcții publice, până sus, la magistrați, nu se simțeau parte a unei comunități care nu mai rezistă, care nu mai suportă, care riscă să facă implozie din cauza corupției.
Iar finalul nu e aici.
Finalul e acesta: faceți tramvaie bune și la timp! Lăsați mita, sub orice formă a ei, lăsați “sponsorizările” pentru candidați și pentru partide, lăsați presa în pace!
Ca firmă privată, când accepți să corupi aparent puțin și “la limită”, nu e deloc puțin și nu e la limită. Va veni un corupător mai mare decât tine care te va înghiți.
Fiecare firmă care continuă să “se descurce” în relația cu cei pe care îi crede puternici și influenți continuă cercul vicios al abuzului și al unei economii a intermediarilor, a combinatorilor.
Dincolo de datoria polițiștilor și procurorilor de a-i prinde pe infractori și de cea a judecătorilor de a cântări obiectiv acuzațiile, iar presa pisează zilnic problemele din justiție, există o responsabilitate a companiilor private din România pentru perpetuarea unei incorectitudini economice care întreține sărăcia.
Până la conspirațiile universale, ne mănâncă gesturile personale, acceptarea șpăgii ca singură soluție. Ce eficiență mai are plângerea, dacă la rândul tău, în mod activ sau întorcând privirea, întreții mediul?
Da, politicienii, magistrații, funcționarii publici sunt mereu în vizor. Dar companiile private nu pot cere totul de la stat și nimic de la ele.
Astra are o singură datorie: să livreze la timp. Că, o spun surse credibile, deja există întârzieri la alte contracte publice.
Andrei F • 14 septembrie 2020, 11:17
Daca am trai intr-o societate normala acum ne-am aminti de o replica data de Crin Antonescu lui Basescu intr-o campanie electorala...Din amintire replica suna asa...,,Domnule Basescu,eu nu pot sa afirm ca ati furat flota dar unde ne sunt vapoarele,unde este flota Romaniei una dintre primele din lume ...?,,...Asa trebuie intrebat si Tolontan,,,..Domnule ,nu stim care a falsificat sau nu licitatiile ,ce interese o fi aparat Astra...dar sigur stim ca tramvaiele nu au fost cumparate si asta nu numai la Bucuresti ci si in nenumarate orase ale patriei!Si mai ales stim ca multe licitatii pentru tramvaie au fost facute la nivel guvernamental si mai ales ca tremvaiele erau achitate din fonduri europene si uite ca tramvaie ioc,fonduri europene aduse in tara pe aceste proiecte ioc,transport modernizat ioc...,,...In revistele de specialitate-exista asa ceva!-suntem informati ca la nivel european au fost multe orase care au cumparat tramvaie pe fonduri europene!!!!Si o intrebare pentru seful de la Astra...Daca la Bucuresti era cloaca asa de mare de ce Astra Arad nu a castigat -reformulez-de ce nu s-a inscris la licitatiile pentru livrarea de tramvaie pentru orase ca Ploiesti,Braila,Botosani,Craiova,Galati...?Valoarea acestor contracte se ridica la 120 milioane euro si uite ca Astra Arad nu plange ca nu a ajuns si la acesti bani...Si inca o intrebare pentru Tolontan...Timisoara cum a putut cumpara tramvaie turcesti?Ati urmarit si licitatia pentru Timisoara?Dar cea de la Iasi...?Intereseaza pe cineva ca defapt Romania pierde iarasi fonduri europene?Astra Arad unde era cand turcii au castigat contracte la Timisoara si Iasi?
launclikdistanta • 14 septembrie 2020, 12:06
O asa mare lipsa de profesionalism nu am mai vazut. Conform L 101/2016 orice persoana care se consideră vatamata in cadrul unei proceduri poate depune contestatie, fie la C.N.S.C fie pe cale judiciara instantei de judecata. Conform Lg 98 sau Lg 99, HG 394 sau HG 395, anumite documente pot face obiectul confidentialitatii. Nu poti veni si afrima ca documentatia a fost secretizata de catre comisie. Fiecare ofertant depune o declaratie prin care precizeaza ce documente considera el ca sunt confidentiale si motivul (ART. 129/HG 394). ART. 231/Lg99 "(4) Ulterior finalizării procedurii de atribuire, dosarul achiziţiei sectoriale are caracter de document public. (5) Accesul persoanelor la dosarul achiziţiei sectoriale potrivit alin. (4) se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii sunt confidenţiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, potrivit legii." etc....
Florin • 14 septembrie 2020, 12:24
https://www.libertatea.ro/stiri/contractul-de-180-de-milioane-de-euro-durmazlar-omologare-de-tramvaie-cum-explica-turcii-2821230 Puteati sa faceti un articol mai bun decat asta ***. Tabelul cu autoritatile care pot da certificate pentru tramvaie l-ati luat de aici: https://ec.europa.eu/docsroom/documents/25302/attachments/1/translations/en/renditions/pdf Citez: "to gaseous and particulate pollutant emission limits and type-approval for internal combustion engines for non-road mobile machinery", deci nici vorba de tramvaie. De altfel, certificaul obitnut de Astra este tot de la RINA dupa cum se poate vedea chiar aici: https://www.astra-passengers.ro/certificari.html#!prettyPhoto[galeria]/0/
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Andrei F • 14 septembrie 2020, 12:26
,,Valer Blidar este un om de afaceri român. Deține companiile Astra Vagoane Călători Arad, Astra Vest, Sirv Titu, Marmura București, Tristar București și Astra Trans Carpatic. Este cunoscut ca fiind apropiat al Partidului Democrat Liberal și sponsor al partidului.,, Wikipedia.....Nici asta nu o sa publicati domnule...?Va pot proba reaua intentie a Astra Arad la orice ora...De ce trebuia Valer Blidar sa castige sau sa incurce licitatia de tramvaie doar la Bucuresti iar la alte licitatii pentru alte orase Astra Arad nici nu a prezentat o oferta????Astra Arad tergiversand-tracasand licitatia de la Bucuresti a avut o pierdere econoica din nerealizarea contractului sau nu avea capacitatea de executie a comenzii pentru Bucuresti?.........Pentru postarea mea de la 11.17 minute de la cine trebuie sa vina acordul?
Ilie • 14 septembrie 2020, 12:54
Totuși, nu se explică prezența banner--ului cu Roșia Montană Gold Corporation pe site lângă poza ta atunci când peste 20000 de oameni protestau împotriva otrăvirii românilor . Așa că, deși articolul este excelent, ești necredibil.
viorel • 14 septembrie 2020, 13:06
Felicitari inca o data pentru atitudine, civism, curaj, verticalitate. E mare nevoie in Romania si evident in presa romana. Domnule Tolontan pe cand o ancheta, investigatie jurnalistica de calitate, obiectiva, corecta, cu privire la pozitia rusinoasa, inexplicabila, a Romaniei de unic stat membru UE si NATO in care: mai exista unitatile militare sportive infiintate de armata rosie in 1947 (armata) si 1948 (militie); mai este permis amestecul armatei si politiei in sportul de performanta prin cluburile lor sportive CSA si CS Dinamo; se construiesc stadioane noi de 31 mii locuri, cu investitie de 100 mil euro, in incinta unei UM, dupa ce neintretinerea si nefolosirea fostului stadion a dus la ruinarea acestuia fara ca nimeni sa raspunda pentru prejudiciul creat, musamalizat, de altfel, cu noua investitie; se irosesc anual de la buget 50 milioane euro pentru mentinerea unor structuri anacronice, precum cazarmile sportive ale armatei si politiei. Cum se administreaza aceste fonduri si care este rezultatul concret in plan sportiv! Pe ce s-au cheltuit peste 1,55 miliarde euro in perioada 1990-2020 in cele doua UM sportive! Va rugam dl Tolontan sa acordati atentie si acestor teme importante pentru sportul romanesc, pentru societate, pentru tara. Pana cand abuzul, risipa si dispretul fata de valorile si principiile democratice???
Nae • 14 septembrie 2020, 13:36
Daca avem firma in tara care produce tramvaie de ce trebuie sa mai organizam licitatie ? Pentru rachete sau avioane de vanatoare am organizat licitatie ? De ce nu se incurajeaza firmele din Romania , toate taxele si locuri de munca ar ajuta economia tarii !
Adi • 14 septembrie 2020, 15:16
1. DNA - ul de ce nu intra peste cei care au organizat licitatia? Cine o sa plateasca ptr golaneala asta? 2. Domn patron Valer Blidar , de ce nu a facut plangere penala atunci cand i s-a cerut 10% dintr-un contract? Sa mearga la DNA , sa faca plangere penala iar apoi sa faca public numele celui care i-a cerut șpagă. 3. Tolo uite un caz asemanator , la Constanta cu licitatia ptr PUG. ( vezi presa locala). Un copy -paste al licitatiei de tramvaie. La fel , DNA -ul doarme , DNA C-ta este ca si inexistent. PS. Salariile magistraților ar trebui sa fie direct proportionale cu performanțele din munca, nu cum e la DNA C-ta , unde iau banii degeaba.Mai aresteaza si ei 2-3 găinari care iau spaga maxim 100€ , si asta asa de ochii lumii .
tictris • 14 septembrie 2020, 16:06
Din pacate, asemenea "dezvaluiri" ale presei in general si ale platformei gsp.ro, in special, nu-mi mai starnesc nicio reactie. De niciun fel! Nu contest articolul si veridicitatea informatiilor expuse pe acest subiect pe blogul lui Tolo.ro si sub semnatura jurnalistului titular al acestuia; sunt convins ca e asa cum a descris domnia sa. Cu ceva timp in urma, eram activ aici postandu-mi parerile pro si contra, cu argumente mai mult sau mai putin obiective; toate insa sub un limbaj decent si fara derapaje deranjante, iesite din comun, care sa fi depasit vreodata regulile site-ului si ale comunitatii sau cele ale bunului simt public. Insa, credeti-ma, deja mi-e lehamite de toti si de toate. Cata vreme presa insasi se complace intr-o mediocritate sinistra si o viziune stramba asupra notiunii de "libertate de exprimare", cenzurand la greu opiniile societatii civile, astfel de dezvaluiri nu-mi mai sensibilizeaza absolut deloc simtul civic si nici sentimentul de "corectitudine, lege, bun simt, adevar si dreptate". Cata vreme gsp-ul poate oricand bloca/sterge un cont de user doar pentru ca parerile exprimate de acesta nu coincid cu cele personale ale asa-zisilor "moderatori" angajati ai ziarului, sau cu cele ale "politicilor editoriale" ale sefilor si patronilor lor, desi nu au incalcat nicio regula a comunitatii si a regulilor site-ului, in conditiile in care sunt lasate la liber sute de comentarii inepte ce abunda in injurii si insulte ale celor considerati de catre moderatori "useri prosti si vulgari, dar nepericulosi si neimportanti pentru mesajul articolului", va declar sincer ca NU ma mai intereseaza absolut deloc cat a furat Firea la primarie sau de ce n-a castigat Astra Arad licitatia pentru tramvaie in Bucuresti!!! Intelegeti, pentru un om de rand e totuna... nu-i pune pe masa nici mai multa paine si nici nu-i mareste salariul sau pensia! Pe de alta parte, desigur, oricine isi poate face alte zeci de conturi pe gsp, cate vrea el... dar, dupa parerea mea, nu asta e solutia corecta. Si nici benefica pentru site-ul in sine. De ce? Cred ca intuiti si dvs raspunsul! In fine, asta e, asta traim, asa suntem... mai mult de-atat e doar pierdere de timp si agitatie inutila; un stress degeaba... pentru NIMIC! La urma urmei, inainte de a afla ce si cum fura un primar din Romania, ce legi incalca si in folosul cui un politician sau un guvernant, mai important pentru comunitate ar fi sa afle pe mana cui a incaput presa "independenta", cainele de paza al democratiei... a patra putere intr-un stat de drept... n-asa??? Imi cer scuze, dar la halul in care cenzurati opiniile, sunteti departe de asa ceva, oricate tramvaie ar fura Firea prin licitatii trucate la primaria ei! O zi buna va doresc, dvs si "moderatorilor" blogului dvs!
Mircica • 14 septembrie 2020, 17:24
O ciorba reincalzita (subiectul a mai fost tratat si anul trecut) menita a-i aduce voturi unui candidat la PMB. Din cite-mi amintesc Dl. Blidar nu poate produce mai mult de 15-17 tramvaie pe an, dovada ca la alte licitatii nici n-a mai depus oferte (era specificat clar termenul de livrare). Ii doresc succes Dl. Blidar in tentativa sa dar mai bine s-ar concentra pe extindrea capacitatii de productie, atunci cu siguranta ar cistiga contracte
EugenQy • 14 septembrie 2020, 17:26
Cand din postura de prienten, servitor si aparator al unor INFRACTORI DOVEDITI si PEDEPSITI partial de Justitia tarii noastre, te erijezi in ATACATORUL VALORILOR SPORTIVE NATIONALE, al brandurilor cu impact INTERNATIONAL si al ORICAREI reprezentari FUNDAMENTALE a SPORTULUI ROMANESC , nu faci decat sa iti arati nesimtirea in fata evidentei si a BUNULUI SIMT ! Fiitu insuti echidistant si recunoaste ca *** oierul INFRACTOR si FARISEU, nu si-a platit o mare parte a datoriilor catre STEAUA Bucuresti , Ca STEAUA te roade la ficat, si astfel a dus la sabotarea VADITA a Clubului Sportiv al Armatei STEAUA Bucuresti cu VADITA INTENTIE REA, prejudiciind-o de cateva milioane bune de euroi , cu crae se putea INTRETINE repara si moderniza pana la cel mai inalt nivel intreg CLUBUL ARMATEI ! Cand aceasta sectie a fost *** de la STEAUA de Oierul piperean, ati privit cu ochi buni "afacerea"***. Nu se explica in niciun alt fel REACTIA, bolnav de acida La construirea Noului Stadion al CSA STEAUA Bucuresti, in locul celui VECHI demolat din cauza ***, care dupa ce a *** sectia de FOTBAL si-a luat ANGAJAMENTUL ca va FINANTA TOATE SECTIILE Clubului Sportiv al Armatei STEAUA Bucuresti si nu si-a respectat-o , ci mai mult a pus bete-n roate desfasurarii competitiilor sportive ale celorlalyte sectii si continua sa puna piedici si mare presiune (printre care si prin aceste NENUMARATE interventii ale tale si ale celorlalte clone ale tale) echipei de FOTBAL STEAUA Bucuresti generata de CSA STEAUA, tocmai ca sa contrabalanseze si sa REPARE intr-un fel *** celui mai important element al Clubului de catre *** cu sprijinul unor oameni politici si cu sprijin si dintre OFITERII TRADATORI DE PATRIE precum si al serviciilor straine care actioneaza in tara noastra si pe care dezvoltarea fara precedent a unor Cluburi romanesti urmand pilda INCONTESTABILA a STELEI le-a deranjat TERIBIL !!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
viorel • 14 septembrie 2020, 18:35
pt eugen de la oi! Incredibil ce discurs delirant despre valorile nationale, serviciile straine, patriotism si idealurile revolutionare! Dar normal pentru un simpatizant de cazemata sportiva anacronica, educat in cazarma de comisraii sovietici si convins de rolul conducator al partidului unic si armatei sale revolutionare in sport. Cluburile sportive militare trebuie sa obtina rezultate extraordinare in exterior pentru a arata superioritatea societatii socialiste multilateral dezvoltate asupra capitalismului aflat in putrefactie. Incredibil ce individ defazat, incomplet, perimat, fantoma ce vine de departe, din trecutul autoritar toxic!!!
vasile roaita • 15 septembrie 2020, 8:53
https://mainnews.ro/exclusiv-primaria-capitalei-cumpara-troleibuze-de-la-o-firma-din-turcia-care-a-prezentat-la-licitatie-certificatul-de-omologare-al-unui-autobuz-suspiciuni-de-incalcare-a-caietului-de-sarcini/ Alta licitatie PMB
adi • 15 septembrie 2020, 10:04
Presimt ca s-a semnat ceva precontract cu turcii si va trebui sa le dam vreo 100 de milioane despagubiri..... in timp ce nu vom primi nimic in schimb! :)
QCD • 15 septembrie 2020, 12:16
Sunt impresionat de puterea de manipulare a personajului extrem de toxic numit G. Firea. O intreaga armata de troli sau simpatizanti mai mult sau mai putin rafinati, luptand de pe meterezele tastaturii sa-si apere stapana generoasa. Tovarasul pesedist cu rosu-n gat Andrei F. , de dragul lui Firea, esti intr-o contradictie de convingeri, ce face partea "nationalista" din tine aia pe care v-o tot epatati cu nerusinare? sta si lacrimeaza in tacere? Cum ramane cu firmele romanesti private de sanse si competitie onesta? Tictris, daca pe tine nu te intereseaza deloc cat a furat unul sau altul, in cazul asta *** de Firea, si te streseaza doar amorul propriu, du-te in fata oglinzii si admira-te 48 de ore si nu te mai complica inutil cu problemele cetatenilor capitalei, fii zen si lasa-ne. Ce se va intampla cu Davidoiu si ceilalti lingai, *** in trucarea licitatiei si in final cu hidra de Firea,
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Tedros Tigray’s Liberation Front • 15 septembrie 2020, 13:28
Domnilor si chiar tovarasi, eu nu sunt nici pesedist, nici peneledelistuseristplusist. Aceasta neutralitate imi permite sa mictionez cu presiune pe polemicile voastre de inaltimea labei gastei, in timp ce va imbranciti reciproc, neo marxismul se instaleaza tot mai ferm in lumea occidentala, a carei periferie suntem. Iar ofiterii de pressa naimiti cu 40 milioane coco doar va incing ca sa va impungeti pe teme de nimic. Succesuri si strangeti masca supraevluata pe mufarine.