joi, 30 aprilie 2020, 4:50
Acum aproape două luni, când șocul COVID-19 a intrat în sufletele noastre prin noaptea pustnicului de la Vatican, ”dacă Papa apare izolat să se roage pentru lume înseamnă că e groasă”, mulți oameni au spus că vom schimba ceva.
Era mai serios decât promisiunea că de luni mâncăm fără sare.
Mai ales antreprenorii, politicienii și liderii de opinie au lăsat capul în pământ și au început un proces de interiorizare din care a dispărut ginul tonic băut pe acoperișul lumii, în clădirile unde aerul condiționat nu se oprește niciodată.
Cunosc oameni din business care, dacă ar fi existat curse aviatice, s-ar fi refugiat imediat într-o mănăstire din Tibet și n-ar mai fi ieșit în penitență înainte de improbabila iluminare din Q4, cel puțin după cum arată rezultatele EBITDA.
Vremea s-a scurs. Mâine e 1 Mai și 228.000 de oameni din toată lumea au murit de COVID-19. Patru stadioane Arena Națională arhipline, scuzați comparația, dar poate că nu realizăm ce se întâmplă.
Mâine e 1 Mai și, dacă ne uităm la imaginile vechi de pe plaje, avem sentimentul că sunt secvențe de pe o altă planetă, cea unde ni s-a născut specia, între timp risipită printre stele.
Ne simțim ca în filmele SF și trăim din gusturi, nostalgii și povestiri imemoriale, transmise de la străbunii noștri. Undeva există Terra, o planetă albastră și înverzită.
Reflecția socială a durat cât un clipit: Firea, Florea, Băluță sunt tot aici și mai puternici decât au fost vreodată.
Însă lașitatea nu ne-a părăsit. Suntem o specie căreia îi place să supraviețuiască. Acum două luni, ziceam că multe trebuie schimbate în societate. Gata cu mediocritatea, cu impostorii care ne-au condus. Stop societății spectacolului și politicii ieftine.
Ne vom orienta investițiile de bani, de timp și de resurse către expertiză și către oamenii care au dovedit ceva.
În noua lume, cheltuielile indecente ale primăriilor, caravanele lor de cântăreți și de pomeni electorale, autoritarismul lui Firea, Băluță sau Florea păreau atât de mici și de ușor de demontat, cu arma bunului simț. Nu ne-a ținut mult.
Artista Wanda Hutira a realizat desenele prin care a intenționat să le mulțumească oamenilor din spitale.
BOR s-a iritat. Delegată prin votul bucureștenilor să se ocupe de lumini de Crăciun, iconografie și spectacole, Gabriela Firea a spus să fie date numaidecât jos desenele satanice.
McCann, care e ditamai agenția de publicitate, și companiile de outdoor, niște afaceri prospere, cu milioane de euro profit anual, s-au executat. Au apărut și explicații diplomatice.
În schimb, cunoscuții de peste tot, din aceste companii îngenuncheate, mi-au făcut cu ochiul, complice, în mesaje codificate, pe SMS. ”Ce tare că le-ai tras-o lui Firea și la BOR!”. Ne exprimăm temător, ca la teatrul de pe vremea lui Ceaușescu, în forme tacite de protest, pentru cunoscători.
Demnitatea și întoarcerea la lucrurile simple, spuse de-a dreptul, ne-au ținut cam cât o ordonanță militară și jumătate.
Între timp, multe alte companii, și mai mari decât cele despre care vorbim, s-au gândit și ele să nu-și mai bage reclamele în articolele, informațiile științifice sau investigațiile despre sănătate, despre epidemie, despre corupția din spitale, că nu dă bine.
Și-au mutat bugetele către divertisment. Este exact ceea ce deplângeam cu toții când a început epidemia. Dar uităm.
Rareori sunt pesimist. Martore sunt mii de articole și zeci de mii de comentarii pe Facebook.
Mă gândesc acum că, de fapt, va fi mai rău, nu mai bine. Cu economia praf, banii rămân la stat. Iar firmele vor găsi și mai multe alibiuri ca să cedeze.
Poate că nu mai am eu resurse de speranță. Sau e apropierea lui 1 Mai. Ceea ce la alții a fost prilej de recunoștință, la noi s-a transformat în lașitate, mascată în percepte estetice.
Azi e Wanda Hutira, cu desenele ei abuzate. Mâine, putem fi toți.
Alin • 30 aprilie 2020, 17:17
Ca sa devii si mai pesimist,iti pun o intrebare : cum au ajuns Firea,Florea ,Baluta primari ? Aici e adevarata drama : romanii ii voteaza pe acesti conducatori ,va dati seama unde suntem ca popor ? Iar acestia sunt primari in Bucuresti ,asta e nivelul celui mai dezvoltat oras . La sate sau orase mai mici suntem cu minim 200 de ani in urma tarilor civilizate,ca mentalitate a oamenilor.
ManX • 30 aprilie 2020, 17:19
Acele desene sunt mai degraba o insulta adusa medicilor. Aura Sfintilor înlocuita cu imaginea COVID-19 este o insulta adusa medicilor. Bine ca nu le-a înlocuit tot capul, era mai sugestiv. Probabil or sa apara sculpturi. Cât despre fotbal, eu nu pot sa-mi imaginez cum o sa se joace acest sezon fara ca urmatorul sa fie influentat, în rau evident. Mai ales cu public. Deci în maxim o luna nu o sa mai aiba nimeni acest virus.
adrian • 30 aprilie 2020, 17:26
”Între timp, multe alte companii, și mai mari decât cele despre care vorbim, s-au gândit și ele să nu-și mai bage reclamele în articolele, informațiile științifice sau investigațiile despre sănătate, despre epidemie, despre corupția din spitale, că nu dă bine”. Cum firmele de publicitate despre care clamați mereu că sunt puritatea absolută, oamenii din publicitate a căror apărare o luați mereu nu bagă bani la trustul unde Tolontan este director? Vă plângeți de milă sau mi se pare mie? Prins între fărașul deontologului și mătura directorului editorial care trebuie să facă profit văd că sfârșiți în ridicole exaltări ideatice. În toate articolele dvs domnule Tolontan pledați pentru fuga de resemnare și respectarea alegerilor...Acum procedați exact cum spuneați că nu este bine...Singurul domeniu unde folosiți sintagma mi-au spus, au vorbit cu mine, mi-au dat SMS, este domeniul publicității. Ani de -a rândul cu o duioșie pe care nu ați folosit-o față de marii campioni ai României sau față de orice altă meserie din România ați lăudat domeniul publcității. Ați ridicat campanii obscure, ați vorbit la superlativ de ideile unora și altora dar acum...brusc ei sunt lași dar vanitatea tot vă trădează în domeniul publcității...Ca și Călinescu pe vremuri aveți aceeași retorică...firme mai mari m-au căutat, oameni importanți mi-au dat SMS...De ce vi se spune că bugetele s-au dus către diferite emisiuni în loc de pușculița Ringier? Ghici...Vine iarna...adică ratele la creditul Ringier
Catalin • 30 aprilie 2020, 17:29
Trist, foarte trist ...
Andrei F • 30 aprilie 2020, 17:41
Uite Hopa-Mictica cum cade si se ridica!!!Ieri apare un articol despre Presedinte si Flutur dar este schimbat cu viteza luminii pentru ca trebuia un nou articol cu Guvernul Orban care ar pompa bani multi dar multi in firmele media!!!Uite ca Hopa -Mitica considera acum ca este de rau banii bagati in publicitate de cativa primari PSD...Domnule jurnalist fost independent esti bun sa ne spui daca banii primarilor PSD din Bucuresti au termeni de comparatie cu banii oferiti de Orban-prim-ministrul Tariii???Daca nu stii sa calculezi cere ajutorul si se gasesc cativa pesedisti rai sa te invete...Frate,cum le-ai aratat nuielusa cum a sarit mormanul!!!Regret ca ieri m-am lasat pacalit...Pisica mereu soarici viseaza,si nu ma mai las pacalit veci....Domnule jurnalist independent cum de in arhiva de pe tolo.ro nu mai gasesc articolul cu Presedintele si Flutur....?A fost ca la benzile desenate editie limitata?Bine ca eu l-am arhivat!!!
Andrei F • 30 aprilie 2020, 17:55
@Alin • 30 aprilie 2020, 17:17 Pai daca Flutur,Falca,Robu nu pot fi clonati mai prind ciolanul si aia rai!!!Dar sunt sigur ca tu chiar crezi ca in zilele noastre Falca,Flutur si Robu sunt exemple mai bune decat orice pesedist ajuns primar!!!!De asta Tolontan mai are pagina legata de GSP....ca sa prinda domni ca tine...Vrei sa-ti spun eu ce nu te informeaza Tolontan despre Flutur,Robu,Falca....?
Mihai • 30 aprilie 2020, 18:04
Tolo, pai tu nu stiai? BOR are monopol pe imaginile cu sfinti :) Conducerea Bor n-are imaginatie sau simt artistic. Uita-te cum arata catedrala neamului. Arhitectural mi se pare zero. Daca nu e "shinny" sau piele "sfintita" de Mercedes nu e bine.
Stelian • 30 aprilie 2020, 19:07
Abuzuri și abuzați exista dintotdeauna. De multe ori abuzurile se săvârșesc din convingeri de bine. Cred că e și cazul actual....la cati bani a băgat firea in catedrala se vede că e o fire religioasă....că nu prea și-a exprimat latura asta atât de proeminenta in campania electorala e alta discuție.
xstelu • 30 aprilie 2020, 19:13
Andrei F,iar ai aparut si aici maaah oropsitule pesedeu si beheheu ,tot nu te lasi deloc mah gica contra?Maaah voi pesedeii sunteti o buruiana rea greu de ucis,dar nu imposibil!
CCC • 30 aprilie 2020, 19:54
Sa fii optimist in Romania, referindu-ma la politicieni si "conducatori" de tara si popor, este ca si cum ai fi total rupt de realitate. Sa ai inca o bruma de optimism, dupa 30 de ani de "democratie originala", a la tatuca Ilici, denota tare si mai profunde decat ruptura de realitate. Putem pune alaturi de politicieni, adica pe romaneste, in aceeasi oala si BOR, si MI si sistemul de sanatate. Da, acel sistem de sanatate romanesc, care la ora actuala se lupta cu pandemia dar nu uita de propriile buzunare si interese. Acelasi sistem medical ce are in componenta lui ministri, secretari de stat, directori medicali de spitale, manageri de spitale, directori de achizitii, etc., ce-si baga-n conturi fara jena, lasandu-l pe Tolontan fara sperante. Cred ca este destul de nasol Tolo cand te trezesti brusc din somn si iti dai seama ca traiesti de fapt un cosmar real si nu imaginar! Poate ca banii din cont, munciti e adevaarat, te-au impiedicat pentru ani buni sa vezi realitatea. Care e crunta. Am mai spus-o, inclusiv pe aici, pentru tara asta nu mai e nici o speranta sa se faca bine! Educatia cetatenilor, sau mai bine zis lipsa ei, a condus la acest paradox, ca cei saraci (inclusiv cu duhul) sa sustina accederea la putere a celor ce i-au furat si inselat timp de 30 de ani. Si "institutii" ca BOR, MI, precum si persoane publice ca AraHat, sa fie in topul preferintelor acelorasi "votanti". Si nu uita Tolo, orice natiune isi are conducatorii pe care-i merita! Si asta, dupa cum bine stii, nu o spun eu. Doar o sustin!
Adrian B • 30 aprilie 2020, 20:01
Nu e vorba de lasitate , ci doar de profit.Un KPI prost pe 2020 si-l zboara pe manager ca pe o masea stricată, asa ca orice ban contează. Actionarii nu se uita cine e primar,premier sau presedinte ci la faptul ca managerul sa faca bani,profit Tolo din câte imi amintesc si tu cu Ovidiu & Co . ati dovedit aceeași "lasitate" , cand la " Procesul Etapei" ii aveați ca invitati pe toți bișnițarii si penalii fotbalului romanesc: neamul Becali, Copos , Netoiu etc, toate in numele " Sfantului profit".Fara clowni precum "Giovani mafiotul " sau" Gigi din Pipera" nu faci rating.Nu faci rating, nu faci profit. Tolo, daca vrei sa schimbi ceva in tara asta de ce nu te implici mai mult? Incearca sa candidezi independent la o primarie. Dovedeste , ca se poate fara compromisuri ,coruptie si lașitate si apoi mai vorbim. PS. Eu traiesc intr-un oras unde toți candidatii la primarie au bube- n cap ,fie ca e vorba de PSD ,PNL sau USR.Este ca si cum ai avea de ales intre Don Corleone, Bruno Tattaglia si Don Barzini.Deci cum ramsne cu " lașitatea " oamenilor cand ai asemenea candidați?
Alex • 30 aprilie 2020, 20:10
Tolontan, ***!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Stefan • 30 aprilie 2020, 20:16
Hristos a înviat nenea Tolo ! Azi până la ora asta s-au născut 300.000 de oameni,cam cat 6 arene naționale daca ar fi să numărăm viețile noi cu stadionul national.Nu mai numarati morții și bombardați lumea cu fel de fel de știri apocaliptice.Numarul lor nu are nici o relevanță daca nu e raportat la ceva.In rest e la moda nu mai atacați Bor ul o instituție care și a făcut datoria comparativ cu justiția,parlamentul etc. chiar dacă regimul ateu și au băgat secături in conducerea bisericii.Dumnezeu lucrează și cu sfinții și cu torționarii.Mi as fi dorit să scrieți mai mult știri pozitive despre viața nu negative "e groasa treabă",pro avort și alte subiecte prioritare altor unor Ong urî cu finanțare externă.Nu tot ce vine de la Vest e bun și se pliază la noi.
Alin • 30 aprilie 2020, 20:59
Andrei F • 30 aprilie 2020, 17:55. Asta e retorica cea mai paguboasa pt. poporul roman : ai gasit tu repede si in tabara cealalta pe unii la fel. Exact cum inainte,orice spuneai de vreun psd-isd care fura in vazul lumii,se dadea repede exemplu : ce,Elena Udrea cat fura ? Nu,mai omule,nu trebuie gandit asa. Cei ce si-au batut joc de cetateni,care i-au jefuit,i-au umilit NU TREBUIE SA MAI FIE VOTATI VREODATA . Nu le gasi alibi prin faptul ca ai descoperit tu pe altii de la alte partide care sunt la fel. NU II MAI VOTA si punct.
Maxentiu • 30 aprilie 2020, 21:08
Da, e trist cind companiile isi urmaresc propriul interes in loc sa puna umarul la campaniile provocatoare ale altora. E deprimant cind companiile isi cheltuiesc banii cum vor ele in loc sa-i cheltuiasca cum vrem noi. Ce pacat ca nu exista solidaritate... Hei, Tolo, in alta ordine de idei, mai stii cind noi eram in strada pentru Rosia Montana si tu faceai reclama pe blog la Gold Corporation?
di livio • 30 aprilie 2020, 21:19
228.000, mulți ,Lombardia, Spania, Franța. Anglia, New York...cîți au murit de cancer în aceeași PEREOADĂ?...nu vă-ntere, canceru nema audiență...știuuu, covidu-i contagios, iese din TV și te infectă-n casă pă fotoliu...canceru nu-i contagios da nu știu cîți se vindecă de el...nu știu dacă s-a vindecat cineva de covid că nu ne spuseși, numa dă morți, 228.000...a drequ covid, nu se vindecă nime dă el...dacă erau și vindecați ne spuneai, doar ești imparțial...repet ca papagalu...anu trecut, Africa, 370.000 decedați malarie, intere pă cineva?...și nu cre c-au fost bătrîni cu comorbidități ca-n Lombardia, cre că erau dă aia tineri și copii...i-a contabilizat presa comorbidă pă ăia?...ei, aș...Lombardia , Lombardia, Lombardia...anu ăsta cică vor fi 750.000 decedați malarie în Africa...din cauza restricțiilor covid nu se pot livra plase antițînțari la africani...dacă mor de malarie propun să-i bage la covizi, să aibă și Africa covizii ei...așa au șansa să fie contabilizați de presa comorbidă...alio, presa comorbidă, ceva gropi comune în Belarus?...nimica, fac față cimitirile în Belarus?...camioane militare cu sicrie belaruse, nema?...nu raportează decedații dictatoru dă Lukașenko
Alex • 30 aprilie 2020, 22:03
Tolontan este foarte sensibil, exact ca un portelan fin si eu, ca un elefant scapat prin Luvru mi-am permis sa ma sictiresc la cugetarea sa. Drept scuze, promit sa votez pe ***. Sa fim mucuresteni!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
George • 30 aprilie 2020, 22:31
Dnul Tolontan ar fi fost normal sa sesizeze de la inceput cat de oribile sunt acelele materiale publicitare, atat pentru simbolul de Icoana cat si pentru imaginea Personalului medical care lupta cu coronavirusul. Grav este ca Dna Firea si prietenii ei au acceptat asemenea panouri oribile si pentru Biserica si pentru Cadrele medicale. Nici nu meritau sa fie prezentate opiniei publice.
loko • 30 aprilie 2020, 22:43
Domnule Tolontan,mă uimește flerul dumneavoastră,în a descoperi unele abuzuri minore,dar altele mai grave nu.Oare cum de nu scrii,de întîrzierea începerii măsurilor de protecție împotriva infectării .Cu ce se ocupa guvernul în toată luna ianuarie și februarie,cînd stocul de echipamente de protecție era zero, lucru știut de prim ministru care incrimina vechiul guvern într-o declarație televizată ,dar fără să știe că e vinavat de întîrzierea măsurilor de achizitionare.Nimic de ordonanțele militare !De exemplu,cu ce se reduce răspândirea virusului ,că cei peste 65 de ani aveau limitat accesul la magazine numai între 11-13 dar cei sub 65 erau în acest interval de 4-5 ori mai numeroși ,se formau cozi precum coloana infinituluide nu știai dacă ești sau virusezi,iar afară unii polițiști se comportau ca milițienii,care le reduceau portofelul,și așa destul de gol.
Mircea • 30 aprilie 2020, 23:22
1. Tolo, de ce nu promovezi tu desenele? Realist vorbind, ai un trafic mai mare decat ar trebui sa fie oameni afara in pseudo starea asta de urgenta. 2. Cand intrii (oficial) in politica? 3. De ce alternezi articole pro-anti-pro-anti-pro? 4. Descrierea numarului de morti cu ajutorul comparatiei cu Arena Nationala e josnica. Ai fost martor la alte evenimente mai semnificative. 5. Cine iti scrie articolele?
Nicolae • 30 aprilie 2020, 23:30
Buna aeara Dl Catalin. Va citesc cu placere articolele. Temele de felul sunt asa, mai mult ca sa ne mai regasim pe aici cam aceiasi cititori, plus gica -contristii. Dvs, precum si majoritatea celor care va citim articolele si comentam, stim f bine cum sta treaba. Asta e natia, astea sunt valorile, astia sunt oamenii. Romanul este exact asa. Nu are rost sa spun cum, si eu sunt la fel, recunosc. Pai ca sa ai caracter, principii, reguli si sa le mai si respcti, ehe... Ar fi trebuit ca acum vreo 400-500 de ani, natia asta sa primeasca niste altceva decat a primit in matwrie de religie, influenta, jug...Dar gata ca nu am chef de scandal, am zis si eu, nu sunt mare destept. Pwrmiteti-mi in final sa repet, penteu cei care aveti copii inca la scoala, faceti cumva sa ajunga in strainatate, sa puna mana pe carte si sa munceasca de 10 ori mai mult acolo, e sansa lor sa porneasca bine. Altfel vor fi, ca si noi, slugile si sclavii grupului inchis format din politicieni, privatizatorii Romaniei, clanuri, functionari pe pile samd
Andrei F • 30 aprilie 2020, 23:56
@ Alin Sunt perfect de acord cu dv ...Eu spun totuși că Flutur,Robu și Falcă nu au egal în țărișoara!!! Va întrebați și de ce aceștia nu au publicitatea necesara?Macar jurnalistul pretins independent a recunoscut că nimeni -deci nici el...- nu vrea sa pară că ar fi apropiat de stânga...Dv. ce scuză aveți????Sunt așa de vinovat că am înțeles din prima că Firea,Florea și Băluță sunt răi???De cate ori trebuie sa mi se repete asta dar nimic - nimic despre eroii de dreapta care și ei cârmuiesc sau au cârmuit mari orașe și încă au fapte de vitejie nebăgate in seama aici...?Uite subiect...spitalele acelea rele din București subiect a zeci de articole aici au fost întrecute in grozăvii de spitalele bune din bătătură domnilor amintiți... Contestați dacă puteți...
Daddy • 1 mai 2020, 0:03
Grav...foarte grav.
Cosmin M • 1 mai 2020, 0:37
domnule Tolo. dacă ați fi un creștin practicant, ați privi cu alt ochi această lume. într-adevăr medicii și asistenții merită tot respectul din lume pentru ceea ce fac, dar ca să îi reprezinți în așa manieră nu se cuvine. trebuiau puse poze cu ei personal. luate aleatoriu poze din spitale cu ei și puse. Din păcate trăim niște vremuri atee și lipsite de viața cea adevărată. numai bine
Radu • 1 mai 2020, 0:51
Popor de oi... Altfel, Firea, Florea, Baluta si BOR nu ar fi ajuns sa taie si spanzure in tara asta. Romanii sunt slabi, acum 30 de ani se spunea ca mamaliga nu explodeaza. Acum, romanul obisnuit nici macar nu mai latra, daramite sa muste. Majoritatea pleaca capul in fata unui Baluta, Florea, Firea sau BOR.
George • 1 mai 2020, 1:15
Sunt exact de aceeași parere
silviu • 1 mai 2020, 1:58
*** prost ai fost, asa ai ramas...
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
conache pavel • 1 mai 2020, 6:10
Asta voteaza , majoritar, romanii, asta avem.
cristian007 • 1 mai 2020, 6:53
O campanie publicitara realizata "outside the box" nu a fost bine primita.....se intampla in fiecare zi. Oamenii incearca ceva nou in fiecare zi, uneori reusesc uneori nu. Puteau pune un doctor si un porumbel cu acelasi mesaj de apreciere a doctorilor dar publicitarii au riscat cu o imagine care stiau ca va isca valuri. A iscat si probabil publicitarii is freaca mainile de bucurie...inclusiv citind acest articol.
cucu ion • 1 mai 2020, 6:59
da d-le tolontan,insa gindirea dvs are o hiba grava de tot.cei enumerati de dvs,au in spate un atuu irefutabil,si anume votul masiv al bucurestenilor.cunoasteti dvs un alt mod de departajare?eu-nu.
Kendo • 1 mai 2020, 7:16
@Stefan - du-te, nene, si pupa niste oase de "sfinti" si lasa-i pe ateii care iti strica tie viata. Baaaaaa! Tu nu vezi ce mizerie e in BOR-ul tau iubit? Daca ar veni Dumnezeul tau pe pamant i-ar zbura cat ai clipi. Iar asta cu guvernul ateu e fenomenala. Mai ales cand articolul asta iti spune clar ce putere are Biserica in politica romaneasca. *** Sanatate!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Alin • 1 mai 2020, 9:02
@ Andrei F , corect. Sunt mulți, Chiar prea mulți pt o țară ca România. Eu propun ca pe buletinul de vot ,în dreptul numelui fiecărui candidat ( la locale ,parlamentare ,consilieri locali,primari,deputați absolut toate) să fie trecută si averea acestuia. Chiar averea familiei ,să fie făcut u total si cu rudele de gradul 1 ,pt.că sunt destule cazuri, gen Nichita de la Iasi al cărui copil în vârsta de 2 ani are vreo 2 vile in proprietate sau mama lui Oprisan care, la fel ,are o avere imensă. Așa alegătorii văd atunci ,pe loc, pe cine pun ștampila.
simplu • 1 mai 2020, 9:16
Afara e vopsit gardul...cu una incepe si tot cu basisme o tinem. Ura si numai ura. Frustrarea marinarului etilic dat afara de pe unde a fost in tinerete a prins. Vindem tot pentru vizichiul gratis. Un mare afront la adresa medicilor acele desene, ducem in derizoriu munca lor. Ii blamam si apoi sarim direct la sfinti cu enspe maini. Jenant, jenant , "arta "de mahala. Folosita pentru scandal ca de obicei. Ma doare la basca de primarii criticati, o merita. Dar, ceilalti sant tari, mama ei de politica! Pentru ca iar NIMIC despre noi! NOI mai exixtam? De trei ani basismul intruchipat astazi de plavan a distrus tara moral in dorinta de a aduce la putere din nou ciuma oranj decolorata, caci ce reprezinta Blaga, Turcan sau Leoreanu,***? Dl Tolontan a pomenit vreodata , un singur cuvintel despre miile de achitari date coruptilor pe articole din cp dezincriminate. Cine " in jacă roșe" ducea la lupta rezistentii usr ca sa fie abrogata o ordonanta care incrimina din nou o fapta penala. Sa citeasca boborul textul articolului din ordonanta si sa judece singur! Mai ales ca a fost prezentata public NUMAI o propozitie care nu avea de a face cu dragnia. Acolo manipulare. Au scapat toti coruptii si acum vorbim despre "arta". Vai noua! Sa iasa lumea si sai dea afara pe toti coruptii.TOTI! Dar ramane intrebarea: Care corupti, care corupatori! Noapte buna popor naiv!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
bunicul • 1 mai 2020, 9:34
Dragi Dâmbovițeni! Purtații sănătoși căci voi i-ați votat. Poate sunteți mai atenți și realiști la următoarele alegeri. Succes, Provincia.
Mihai • 1 mai 2020, 9:59
Un articol foarte bun.
Petru Harnagea • 1 mai 2020, 10:06
Lucrurile sunt nuantate. Foarte multi s-au repezit la libertatea de exprimare , treaba cu artistul care creeaza , etc. In cazul asta nu-i chiar asa, e o arta pe care o institutie a statului roman o gireaza prin aprobarea afisarii. Iar in statul roman nu sunt numai hipsteri progresisti si intelectuali agnostici si open-minded ci si cetateni conservatori pe care genul asta de "arta" ii scoate din sarite. Daca eu ( barbat ,57 ani , conservator) zic ceva naspa sau fac misto de LGBT , Rosia Montana sau alte cauze progresiste, explodeaza hipsterimea si-*** Campania publicitara trebuie sa dea un mesaj pozitiv ( oricare ar fi el, chiar si sa cumparam capace de WC , pt.ca e bine sa ai unul nou ) nu sa enerveze pe cineva degeaba. De asta, statul prin institutiile lui ( adica Primaria ) trebuie sa-mi protejeze mie, o minoritate, sensibilitatile.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
gigi22 • 1 mai 2020, 10:10
Dna Firea este *** si orice asociere cu ea este dubioasa in ochii oricui decent (vezi si cazul Streinu-Cercel). Dar, panourile alea sunt o idee proasta. Nu discut ca pot avea o valoare artistica. Efectul lor negativ major este ca duc mai departe o idee *** despre medici. Ca trebuie sa fie apostoli, sfinti, ce mai vreti voi. Nu oameni cu o profesie, dar si familie, viata personala, frici etc. Sfinti sau criminali in halate albe. Asta sunt singurele categorii pentru multi dintre romani, atunci cand se refera la medici. Si asta face foarte mult rau. VSi
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
dan65 • 1 mai 2020, 11:11
si au aparut in loc posterele lui Werner si Ludovic care aveau deasupra capului cate un mot?
Oana • 1 mai 2020, 13:18
Păi cine e Firea? Nu v-ati lămurit nici acum? O farsoare,mare cumatra de cartier ! Mahalagioaica cu mare tupeu! Vedeți cate reclame cu realizarile ei apar la A3 si la RTV! Cine plătește?
mg • 1 mai 2020, 13:53
..Gabi Firea e fată ambițioasă și n-a uitat că vor veni, mai devreme sau mai târziu, și alegerile alea locale.. A prins drag de bucureșteni și-ar vrea să-i mai apere, încă un mandat, de lupul cel rău. Pentru că ea e fată luptătoare. A-nceput-o prin 2016 cu tehnocrații lui Cioloș care-au dezgustat-o. Niște tipi fără trandafiri, fără șapcă.. un "Accident al democrației", ce mai.. Și au venit băieții buni la putere, dar Gabi a rămas vigilentă. Pe la-nceputul lui 2017 a depistat vreo 50 de copii care se jucau de-a Balena Albastră. A organizat repede show-ul de rigoare undeva prin Drumul Taberei, la o școală, nu departe de promisa stație de metrou Favorit. Cu vânătorii de balene a ținut. Nu și un an mai târziu(la Arena Națională) când a-ncercat să se lipească de trofeul Simonei Halep.. Mai apoi au venit luptele cu Grindeanu, Tudose, primarii de sectoare(și alți peștișori..), toate culminând cu Peștele cel Mare, al cărui nume mai este rostit acum la partid, doar după ce se scuipă-n sân(fără mască și mănuși..) Cu același ritual au fost examinate probabil și panourile alea publicitare. Era clar că, nebeneficiind de busuiocul BOR-ului, vor avea soarta evangheliilor apocrife. De altfel iconoclasmul are rădăcini vechi, bizantine. Vorbim de o gândire de secol VIII-IX. Mirosind oareșce ghișeft, BOR și Gabi Firea o scot iarăși pe tarabă. Fără portretele ale închinate medicilor(ca îngeri sau sfinți protectori), străzile vor fi mai triste ca Bisericile fără Icoane din acele vremuri. Le recomand evlavioșilor să (re)citească cu atenție "Oul dogmatic"..
Ilie • 1 mai 2020, 14:09
Într-o lume normală nu apăreau afișele alea. Nici nu se făcea propagandă gay în școli. Și cei care urmăreau să otravească o țară erau arestați, împreună cu cei care i-au susținut. Dar așa, a devenit Firea eroină. Împreună cu PSD.
Cezar • 1 mai 2020, 14:27
Tolontane, aveam pretentii la tine. Ce te ambalezi asa? Cum poti sa zici ca o firma ca McCann se supune politicului? McCann se supune banilor. Iar Firea le-a zis ca daca nu dau panourile respective jos nu le mai da contracte de publicitate cu Primaria. Deci ca asa intelegi si tu, e vorba DOAR de bani! Capisci?
Dilema • 1 mai 2020, 15:20
Despre ce lașitate e vorba? Nu cred că e lașitate din partea agenției. Scopul lor era maximizarea mesajului întregii campanii. Și au tot dreptul să-și retragă panourile pentru susținerea campaniei. Din moment ce societatea românească nu e pregătită să le primească, mesajul dorit de agentie și transmis (foarte inspirat, dar și "politically correct" aș adăuga) de artist ar avea de suferit de pe urma panourilor. Putem vorbi de lașitatea societății, care nu se revoltă în fața acestui scandal, dar ăsta ar fi un alt articol. Sau de lașitatea politicului, care e extrem de sensibil la sondaje și la aliații înalt prea crescători de voturi, dar atunci intrăm în politică. Deci cine e lașul?
un majoritar • 1 mai 2020, 15:52
Dar lasitatea in fata minoritatilor, unde ne duce?!
Adrian • 1 mai 2020, 16:28
Intre dependenta de zona gri, niciodata complet legala In relatia cu primariile si nevoia de a servi agentiile cu sclipiri creative, companiile de outdoor supravietuiesc gestionand echivocul perpetuu. E o poveste veche si rasuflata care acu capata vizibilitate datorita intersectiei cu religia in epoca Covid. Nu va fi niciodata altfel. Candva toate companiile de outdoor mari erau detinute de companii internationale. Peste 100 mil euro au pierdut si au plecat. Acum sunt toate romanesti unele cu actionari dubiosi. Firmele de outdoor conduse de oameni liberi si independenti? De decenii pe profit? Get real!
Sharp • 1 mai 2020, 18:28
Domnule Tolotan, va respect foarte mult activitatea jurnalistica. Dar trunchiati adevarul in acest articol. Agentia si firmele de care vorbiti actioneaza in linia care deja a fost trasata. Cate materiale despre actele de coruptie comise de multinationale sau abuzurile oamenilor din managementul local al acestor companii gasim in presa de mainstream? Despre KRKA s-a scris pentru ca sunt "doar" sloveni, iar despre Oracle s-a scris 2-3 zile, cand era vorba despre un subiect care merita saptamani de acoperire. Sa fim seriosi, standardele duble sunt norma.
Ilie • 1 mai 2020, 20:10
Pe tolo nu îl interesează decât faptul că nu mai primește reclamă. Lasă că vă dă Guvernul bani. Nu avem norocul să nu mai aveți bani să scrieți!!!!
Carmen B. • 1 mai 2020, 20:12
Incercati sa revedeți arhiva anului 2006 - Dr. Streinu-Cercel și gripa aviară. Merita! Previziunile apocaliptice încearcă să distraga atenția de la...???? Unde a dispărut gripa sezoniera? Sau virozele nespecifice? Se moare de covid-19 sau de gripa? De furt organizat nu se moare?
acelas • 1 mai 2020, 21:32
Cataline, mai lasa-o balta.. Nu stiu de ce te prefaci ca nu intelegi. Este vorba clar se exponenti ai unei noi lumi care se urzeste, au unei noi conceptii de viata, bazata pe religia impusa a "sigurantei", ce sa-ti spun! Cu "sfintii" ei deja "facuti", niste pamanteni, oamenii astia duc procedurile si masurile pana la deificare, si asa se plasmuieste "noua religie", asta chiar un opium pt popor? Cum? acima nu mai esti de acord cu religia un "opium" pt popor, rol care l-a jucat si in viata lui Nesu de ex, la el asa "a mers", cu ortodoxia... Si normal ca eu vazand persiflarea si pocirea credintei mele, pt ca aceasta noua religie se casca tocmai pe "formele" si "simbolurile" credintei crestine ortodoxe ( chiar, oare de ce?), normal ca sunt vexat si afectat, vatamat in crezul si manifestarea credintei mele. Dar pt unii oameni care nu au credinta in general, greu sa fie empatici cu cei care o au, desi judeca de dimineata pana seara si emana principii de conduita pt unii si altii.. Ce sa le ceri la astia??
Emilian • 2 mai 2020, 9:16
Tolo, ai intrat si tu intr-o zona de gandire simplista si zona de can-can. E banal sa arunci sageti in Firea si BOR, e chiar la moda. Probabil ca si-o merita, dar aici nu e vorba de Firea si BOR sau de relatia lor cu bogatii Romaniei. E vorba de un simt artistic discutabil, ca sa nu zic dubios, generator de controverse. Nu cred ca medicii au fost neaparat flatati, si nici nu cred ca trebuie sa le facem icoane. Dar...desigur. la noi e democratie, libertate de exprimare... lucruri pe care presa le venereaza in mod deosebit, chiar daca acestea se manifesta prin kitch, dezinformare, prost gust, prostie chiar. Asa intelegem noi democratia.