Suntem unii în mâinile altora. Cum s-au comportat oamenii când au scăpat de o altă pandemie

duminică, 19 aprilie 2020, 5:24

”În vara anului 430 î.e.n., o navă din Egipt a ajuns în Pireu cu un oaspete neinvitat la bord: „ciuma”. Simptomele acestei boli încă identificate – ipotezele variază de la febra tifoidă la febra hemoragică virală – au inclus durere de cap extremă, gâturi și limbi sângeroase, strănut, răgușeală și tuse, dureri în stomac provocând vărsături, corpuri roșiatice și livide, febră ridicată și sete”, amintește istoricul grec Angelos Chaniotis într-un editorial scris în ziarul atenian Ekathimerini, chiar înainte de Paște.

***

„Febra a ucis majoritatea pacienților în termen de șapte până la nouă zile, alții au murit ulterior din cauza slăbiciunii. Medicii care au încercat să o trateze au fost primele victime”
Angelos Chaniotis, Ekathimerini

Izvoarele antice au descris nu numai simptomele molimei, ci și impactul pe care epidemia l-a avut asupra societății și psihologiei oamenilor de acum 2.500 de ani.
Rezultatele sociale au fost altele decât cele pe care le imaginăm noi astăzi, când luăm aproape ca pe un fapt împlinit ideea că pandemia COVID-19 va pleca destul de repede, lăsând în urmă o lume înțelepțită.

Când ciuma a lovit epoca de aur a lui Pericle, după disperarea în rândul pacienților, care „mureau ca oile”, a urmat o încredere extremă în rândul celor care au supraviețuit.

”Devenind imuni, s-au gândit că nu vor muri niciodată de nicio altă boală”

Oamenii au neglijat riturile, religioase sau profane, au scăpat repede de cadavre și, pe măsură ce au început să trăiască pentru a doua zi, totul a devenit permis.
„Nici teama de zei, nici legile oamenilor nu au trezit pe niciun om – pentru că au ajuns la concluzia că nu face nici o diferență dacă se închină sau nu, întrucât au văzut că toți au pierit deopotrivă, nici pe cei din urmă, pentru că niciun om se așteaptă să trăiască suficient de mult pentru a fi judecat și a primi pedeapsă pentru crimele sale”, a descris epidemia istoricul Tucidide, după ce el s-a îmbolnăvit și i-a supraviețuit.

***

Nimic nu ne garantează că am devenit mai buni decât înaintașii noștri. Suntem unii în mâinile altora.

”Dacă un fluture care dă din aripi în Brazilia poate lansa o tornadă în Texas, poate supa de lilieci din Wuhan să ucidă 16.000 de oameni în Italia?”, se întreabă istoricul grec.

Răspunsul e că poate, pentru că suntem unii în mâinile altora. Când nu ne înțelegem și ne judecăm, suferim împreună.

”Regiunea Bruxelles a interzis toate evenimentele interioare cu peste 1.000 de persoane, în timp ce orașul Anvers, aflat la 53 de kilometri nord, a refuzat să facă același lucru”.

Astăzi Belgia are cea mai mare rată a mortalității relativă dintre țările occidentale: 14,28%. 1 din 7 oameni depistați cu COVID-19 a murit în Belgia.

Amestecul geografic și întreaga țesătură a vieții moderne ne fac să depindem unii de alții. Ne realizăm vulnerabilitatea.

E nevoie nu doar ca îngerii din noi să învingă demonii din noi. Depindem și de rezultatul luptei interioare din semenul nostru. Probabil că ni se pare imposibil de gestionat, însă adevărul e că încă de când nava din Egipt a ancorat în Pireu au fost unii în mâinile celorlalți. De aceea, e doar un aspect al legăturii, e vital să ne alegem cu grijă conducătorii.

Indiferent dacă urmăm sfatul unui expert sau pe al unui politician, asta poate face diferența între viață și moarte. În cazul schimbărilor climatice, această diferență se va observa în decenii, în cazul coronavirusului, în câteva zile
Angelos Chaniotis, Ekathimerini

***

Bobocul de rață care ilustrează articolul a fost fotografiat de Eli Driu în strânsoarea degetelor unui cioban din Constanța, înainte de Paște. Omul care tocmai tăiase și jupuise mieii ocrotea un nou suflet, fragil.

Nu suntem simplu de înțeles și asta ne face să tresărim. Stăm unii în mâinile altora.