Al doilea mort cu COVID-19: nefrologul a văzut semnele de coronavirus pe radiografie, dar directorul medical de la Universitar nu a aprobat testul

Mărturii făcute pentru publicul Libertatea de către mai multe cadre medicale din Spitalul Universitar de Urgență, cel mai mare din România, descriu că bărbatul avea febră și tuse seacă din 13 martie, dar a fost testat abia o săptămână mai târziu

duminică, 22 martie 2020, 4:00

de Alexandra Nistoroiu, Cătălin Tolontan

Bărbatul, internat luni seara pe secția de nefrologie a Spitalului Universitar București, plasat pe cheiul Dâmboviței, în zona Eroilor, era bolnav încă din 13 martie. Pacientul de 74 de ani avea febră și tuse seacă. A ajuns la Universitar, după ce un centru privat de dializă l-a respins din cauza temperaturii foarte crescute: 38,3.

”Avea febră și tușea sec”

Pacientul făcea dializă trei zile pe săptămână: luni, miercuri și vineri. A început să se simte rău încă de vinerea trecută, pe 13 martie. Avea febră și tușea sec. La centrul privat de dializă l-au redirecționat spre sistemul public.

În primă fază, nu i se putea face testul pentru COVID-19, fiindcă nu avea ”context epidemiologic”, adică nu avusese contact cu alți pacienți infectați și nici nu călătorise în afara țării.

Luni seară a ajuns la Spitalul Universitar, unde medicii l-au testat pentru celălalt ”suspect obișnuit” pentru simptomele lui: virusul gripal. Nu avea însă gripă.

Pe a doua radiografie, medicul curant a văzut semnele

A rămas pe secția de nefrologie, alături de alți doi pacienți dializați, încă 5 zile până să i se pună diagnosticul corect.

Nefrologul său a cerut, de la început, consult de medicină internă, iar internista de gardă a decis să trateze cazul ca pe o pneumonie, deși radiografia nu era suficient de limpede în acest sens, spun surse din spital, care cunosc cazul. Bărbatul a fost trecut pe antibiotice.

Medicul curant, o femeie nefrolog, s-a alarmat după ce, de la o zi la alta, saturația de oxigen se modificase brusc, în jos. Așa că joi a decis să repete radiografia pulmonară.

Pe radiografie a văzut imagini specifice cumva celor pe care le are pe radiografie un bolnav cu COVID-19Medic din spital

Refuzul directorului medical de a face testul

Nefrologul  și-a anunțat întâi șeful de secție și infecționistul spitalului. Decizia a ajuns însă la directorul medical, care a decis pe moment că nu este necesar testul molecular pentru COVID-19, pentru că, din nou, bărbatul ”nu avusese context epidemiologic”.

Reținerea de a face teste de coronavirus a venit, în mai multe spitale, pe fondul crizei de teste și a insuficientei capacități de testare a laboratoarelor, pe care Ministerul Sănătății a recunoscut-o abia după ce Libertatea a adus situația în spațiul public

După noaptea de joi spre vineri însă, bărbatul a început să se simtă tot mai rău, a făcut febră, iar dificultățile de respirație s-au agravat. Vineri a fost aprobată testarea pentru COVID-19, iar testul prelucrat la Institutul Cantacuzino s-a întors pozitiv spre seară, spun surse medicale apropiate cazului.

17 persoane, printre care și medici, așteaptă testul

Vineri seară, pacientul și unul din colegii de salon au fost transferați la Spitalul ”Victor Babeș”, iar celălalt coleg de salon a ajuns la ”Matei Balș”. Medicii au făcut apoi o listă cu oamenii care intraseră în contact cu bolnavul.

17 persoane este posibil să fie infectate, de la acest caz nedepistat la timp. Toți așteaptă ancheta epidemiologică a DSP, care momentan nu a început, spun medici din spital.

Trei dintre cei 7 nefrologi ai secției sunt acum acasă, în izolare, așteptând să fie testați. Dacă sunt însă infectați, este posibil să fi dat deja infecția mai departe.

Pe secția de nefrologie nu se poartă mereu măști. Nici nu sunt suficiente, iar noi trebuie să semnăm de fiecare dată într-un tabel dacă luăm măști. Cei care l-au tratat direct au o mare șansă să fie infectați, chiar dacă n-au încă simptome.Medic de la ”Universitar” , cel mai mare spital din România

Medicii spun că nu au fost instruiți ce să facă, în caz de infecție cu COVID-19

”Nu am fost instruiți deloc legat de ce facem noi când avem un caz de COVID-19 în spital. Nu s-a discutat cine când și cum face dacă ajungem în această situație”, spune același cadru medical.

Prima dată când medicii au folosit echipamente de protecție în acest caz, mai spun sursele Libertatea, a fost abia după diagnostic, când medicul șef UPU le-a făcut și instructajul celor de la nefrologie despre cum ar trebui folosite aceste echipamente.

În prezent, personalul medical așteaptă ca oamenii DSP să facă ancheta epidemiologică, sperând să nu mai împrăștie virusul în restul spitalului Universitar, cel mai mare din România.

Comentarii (7)Adaugă comentariu

pawn  •  22 martie 2020, 19:03

bun, bun, s-a rezolvat. a venit domnul doctor (emerit-cacademician-profesor) constantin carstoiu la comanda spitalului, s-o schimbe pe pesedista aia ordinara. n-o sa mai moara nimeni, gata, criza ostatecilor e rezolvata. doar domnul carstoiu e finul lui base, nu? unde ati mai vazut sa moara pensionari in regimul basescu?

iulian  •  22 martie 2020, 22:28

stati acasa, ca se rezolva.. se dau ordonante militare, dar bataia de joc de spitale e aceeasi..

toto  •  22 martie 2020, 23:07

Felicitari pentru munca depusa.

bg  •  23 martie 2020, 6:34

Acum, in plina pandemie de Covid19, unde erau medicul epidemiolog si microbiologul de la centrul de comb. a INF. NOSOCOMIALE din spital? Ei sunt pregatiti si pe boli transmisibile care produc epidemii. Directorul medical a colaborat cu acestia in contextul actual sau a luat decizii de capul lui, dictatorial, abuziv ? Acolo este STAT in STAT, sunt feude pe care nu trebuie sa le incalci. Unii sunt savanti si le stiu pe toate, iau decizii de viata si de moarte, altii sunt tolerati ca asa e schema, sunt etichetati ca nu stiu nimic, sunt "gunoi".

F  •  23 martie 2020, 9:11

Decedat din cauza unei forme de cancer in faza terminala. Cauza mortii? Coronavirus.....In curand , la fel ca in Italia, orice deces, indiferent de cauza, afectiuni, varsta inaintata, va fi consemnat in statistica, ca fiind cauzat de coronavirus...

Ervin  •  23 martie 2020, 10:34

Carinna Andrada Morlova - facebook MEDICII REZIDENTI, căci ei sunt MEDICI, și nu rezidenti (locuitorii unei țări, care provin din alta țară) sunt trimiși sa fie carne de tun. Sunt recrutați ca la război și aruncați în foc, cu mâinile legate. Știu ca așteptați postarea asta, pe care nu a avut nimeni curajul sa o scrie. În timp ce managerii și politicienii MINT ca avem de toate, medicii rezidenti sunt trimiși cu MAINILE GOALE în fata unui virus de care nimeni nu a mai auzit pana acum, pentru care pana acum nu exista leac, ci doar combinații pe care le încerci la orb, cu frica în gât, în fata morții. Mai sunt și manageri care ies pe post și spun adevărul : nu avem de niciunele. Dar rari. Medicii rezidenti țin o secție în spate. Sunt, de cele mai multe ori, și medici specialiști, și primari, și sac de box. Sunt umiliți, munciți pana la epuizare și nu comentează. De ce? De frica. Nu e cazul meu. Eu nu permit nimănui sa ma trateze asa și fac parte dintr-o echipa unde muncesc și sunt respectata, chiar iubita, și învățată lucruri. Dar sunt o excepție. Un medic rezident e învățat sa tina capul plecat și gura mica, pentru ca, în fond, el este sclavul. Ii e frica sa se impună, pentru ca e prea mic pentru forte atât de mari. De ieri, de la orele 14, a circulat printre noi ordinul de mobilizare a medicilor rezidenti. Am senzația ca acest ordin a fost făcut cumva la repezeala, într-un garaj, pentru ca altfel nu îmi explic cum : medici, oameni care stăpânesc situații de risc - cheamă mii de medici, pana la ora 12 a următoarei zile, sa se imbulzeasca toți la DSP, ca niște soldați orbi, morți de frica, mobilizați cu *** în coaste. Deci chemați mii de oameni în condiții în care nu ar trebui sa se adune nici măcar 100 de oameni într-un loc. La ora 21 a fost citit exact acel document, în declarația de presa. Nici în șapte ore, nici din greșeală, nu s-a prins nimeni ca suntem și noi medici. Nu. "Rezidentii vor veni, vor face, vor drege. " Practic, nici ei nu știu ce vor de la noi. Nu au organizări, protocoale, nimic clar. E ca și când se aprinde focul la tine în casa și tu, panicat, arunci cu ce poți în șemineu : haine, paie, alcool. Crezi ca stopezi sau ca măcar pui un zid între tine și pericol. Vreți sa știți situația reala din spitale? Ți se da o mască chirurgicala pe zi sau pe săptămână. Aia nu mai e buna după 3 ore. Halate de unica folosință nu exista. Botosi nu exista. Bonete nu exista. Ochelari nu exista. (eu mi-am cumpărat de la Dedeman ceva improvizat.). Viziere nu exista. Practic, poți sa ma scuipi direct în masca mea super uzata, ca nu ma protejează la nimic. Medicii își fac măști de hârtie, sau cumpără măști din tifon. Atenție, acelea au zero protecție! Vreți sa răspund la întrebarea : "exista măști cu filtru? "Sau ne punem toți pe un râs isteric? Deci, nu sunt de niciunele. Nu suntem pregătiți! Suntem în mare ***! Ne țâțâie curul de teama ca o sa se afle ca pe medicii de la Gerota ii ținem, cum ar veni, în pivniță, o săptămână, pana testam parlamentarii. Apoi ii testam și pe ei. Pozitivi toți. Nasol. Ghinion, cum ar veni! Pe cine trimitem? Pai mobilizam o masă de oameni și, pana mor ăia (pentru ca o sa ne infectam și o sa murim pe capete), ne mai câcâim și noi ce masuri sa mai luam. Ieri m-am simțit ca la război și ca mine au fost mii. Da, am jurat ca o sa ma lupt pentru oameni. Dar nu am jurat ca o sa îmi sacrific viata mea dintr-un pseudo-eroism și o sa ma bălăcesc de drag în aerul infectat, fără pic de protecție. Nu am jurat ca o sa mor pentru o tara imbecila, care ma sacrifică fără sa ezite! O tara care bâjbâie în prostie și nemernicie. Stau sicriele adunate cu sutele prin Italia. Nici nu au voie sa vina la procesiuni, mai mult de doi aparținători. Urla sirenele și mai preiau câte un mort, câte un mort. Sunt operata pe inima și sunt cu sistemul imunitar la pământ. Chiar și dacă nu ma voi infecta, stresul de a sta în iad câteva luni, pana trece pandemia, o sa îmi distrugă inima. Ok, nu toți or fi ca mine. Dar tuturor ne e frica. Am stat cinci ore treaza, pe masa de operație, cu trei furtune înfipte în femurala, și m-am luptat sa supraviețuiesc, ca să ma duc sa stranute Neluțu Lupu pe mine și sa ma omoare cu buna știință . Ăla a infectat vreo 50 de oameni și 27 medici și asistente. De ce? De-*** și de periculos. Apoi a dat masca jos și a început sa scuipe și alți medici. Am vrut sa îmi trag o palma ieri peste ochi, sperând ca e un coșmar. Am vrut sa ma trezesc din coșmar, dar coșmarul e real. Și nu ne mai trezim. Dragi colegi, o sa murim și tot sub covor o sa fie băgat totul. Nici dreacu nu o sa mai scrie de noi în cărțile de istorie. Pentru ei, suntem doar numere. Numere care se uita în câteva clipe, cum au uitat de ăia de la Gerota. Pentru ei, suntem o mască din carne vie, cu care se protejează, pentru ca la țâțâie fundurile din spatele birourilor. O sa plângă mama scurt lângă sicriu, cât timp la tv ei vor minți calmi în continuare. ***Later edit: Nu am mers cu miile la DSP. S-au dat în noaptea aceea anumite lămuriri : nu se mai aglomerează medicii la DSP, asa cum era în comunicatul inițial . Medicii rezidenti vor aștepta să fie chemati la datorie când va fi nevoie de ei. Se începe cu cei din specialitățile UPU, ATI, infecțioase. Sper doar ca, pana sa se ajungă la aceasta situație, sa stam mai bine cu echipamentele, kiturile de testare care sunt fff puține. Am înțeles ca dl Ludovic Orban a spus ca depozitele de urgenta erau goale. Sunt promisiuni ca vom avea mai multe echipamente și ce e necesar. Eu sper asa sa fie. În Italia, 8% din infectați sunt personalul medical. Nici ei nu mai aveau cu ce sa se protejeze. Nu fac niciun bine pacienților sau lor înșiși dacă se contamineaza. Da, sunt și situații de criza, excepții. de ex: vezi un accident pe șosea, ești primul acolo, pacientul e plin de sânge, resuscitezi, nu ai mănuși, aia e. Nu il poți lăsa să moara. Dar nu poți sa faci eroisme d-astea la infinit. Pentru ca mai rău faci. Pandemia nu trece într-o săptămână. Dr. Adrian Streinu Cercel, un medic pe care îl respect enorm și de la care am avut onoarea sa învăț, a spus sa stam în casa zece săptămâni. Azi în Pitești, lumea forfotea pe afara. Nicio grija. În ritmul asta, nu ne vad prea bine. Am tras niște semnale de alarma, nu ma așteptam ca postarea sa fie atât de masiv distribuita. Eu sper sincer sa ma înșel. Sa fie echipamente de protecție, sa avem cum sa ne facem treaba, sa avem cât mai putini infectați, sa scăpăm cât de repede de această problemă. Dar cu toții trebuie sa fim responsabili! În Argeș tocmai a fost azi o nunta cu 300 invitați, invitați care trebuiau sa stea în izolare. Dumnezeu cu mila!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gavril Constantin  •  23 martie 2020, 19:47

mai este un caz asemanator la spitalul MedLife, unde, desi existau semne de covid, nu au facut testul. Abia acum s-a aflat, in urma unui test, a carui rezultat a fost asteptat 48 de ore ca pacienta este pozitiva

Comentează