vineri, 28 februarie 2020, 4:19
de Mirela Neag, Cătălin Tolontan
• Din cauză că nu au suficiente combinezoane (echipamente de protecție pentru ei), medicii nu le schimbă când consultă pacienții nediagnosticați, unul după altul, și-i pun pe aceștia în pericol.
• Câtă vreme nu știu rezultatul analizelor pentru pacienți, medicii ar trebui să respecte procedurile ca și cum fiecare dintre cei consultați ar fi purtător de coronavirus.
• Un alt lucru reclamat de medici este faptul că circuitele în spital sunt deficitare și ”După ce ne-am dezechipat am trecut pe holul ăla din spate, printre pacienți”. Iar coronavirusul poate fi luat, de pildă, prin strănut.
• Conducerea și specialiștii din spital nu au comentat ceea ce susțin medicii.
Ieri, la ”Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Matei Balș” a fost adus primul pacient confirmat cu coronavirus din România. Altor zeci de oameni, cu sau fără simptome, li s-au prelevat analize.
Chiar din această primă zi, descriu medicii din spital, a devenit clară lipsa de organizare și ”am ajuns să ne temem pentru siguranța noastră și a pacienților”, spun ei
Conversațiile pe WhatsApp au început ieri devreme și au continuat cu apeluri telefonice pe tot parcursul zilei. ”Azi ne blocasem cu 25 de oameni care așteptau rezultatul la coronavirus. Unii de ieri. Nemâncați. Fără pastile. Vai mama lor”, a comunicat un medic epidemiolog din Balș unui coleg.
I-am băgat pe cei simptomatici la asimptomatici. Nu mai erau bețe pt recolare. Și de la 14 nu mai aveam asistentăMedic epidemiolog din spitalul Balș
Doctorii, atât cei din spital, cât și cei din afară, cu care au discutat, au solicitat ziariștilor Libertatea ”păstrarea confidențialității”. Conform propriilor spuse, ei se tem de repercusiuni, pentru că, așa cum au observat foarte mulți dintre cei familiarizați cu sistemul medical, aceiași trei oameni care au asigurat publicul după Colectiv că răniții au toate condițiile sunt astăzi principalii comunicatori ai Guvernului pentru criza de coronavirus: Raed Arafat, Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel. Ultimul este directorul Spitalului Balș.
Adrian Streinu-Cercel este cel care, imediat după dezvăluirile de după Colectiv ale Gazetei Sporturilor legate de infecțiile nosocomiale, a adus în spațiul public varianta că informațiile nu sunt adevărate și că ”pacienții sunt colonizați, nu infectați”. Imediat după, ziarul a publicat fișele medicale ale pacienților infectați, furnizate de medicul Camelia Roiu, care și-a asumat apoi public dezvăluirile, în calitate de avertizor de integritate.
33 de victime de la Colectiv dintre cele internate în spitale au murit infectate cu bacterii intraspitalicești, unele arse doar 10-15%
Medicii de la Balș descriu cum, în chiar prima zi în care pacientul cu coronavirus a fost adus la București, ei nu respectă regulile de carantină.
Consultăm TOȚI PACIENȚII CU ACELAȘI ECHIPAMENT. Adică dacă unul e pozitiv le dăm tuturorDiscuție pe WhatsApp între medicii de la Balș și cei din afară
În discuția lor, medicii se referă la combinezonul de protecție, ”costumul de cosmonaut” cum îl descriu. ”Timp de trei ore cât am consultat pacienții nu am schimbat costumul. Așa am și fost antrenați zilele trecute. Să consultăm toți pacienții cu același costum. Dacă unul strănută și mă împroașcă cu secreții riscul să-i contaminez pe restul e foarte mare. Nu cred că aceasta este procedura corectă”, a explicat telefonic unul dintre epidemiologii de la Balș colegului lor.
Ei susțin că procedura nu-i protejează pe pacienți, și nici medicii nu se simt protejați.
După ce ne-am dezechipat am trecut pe holul ăla din spate, printre pacienți. (…) Apoi intram pe holul principal și vedem pacienții
Discuție între medici pe Whatsapp
La telefon, ei au detaliat colegilor cum procedează după ce se dezechipează de costumul-combinezon de protecție. ”Ne punem pe noi un hălățel de protecție de hîrtie și ca să ieșim din clădire trecem din nou printre pacienți expunîndu-ne astfel unei posibile contaminări”.
În spitalul Balș există mai multe pavilioane. Descrierile medicilor se referă la pavilionul I.
Adică ăia de vin la noi sunt victime sigure Medic din Spitalul Balș
Libertatea a luat legătura cu medicii care discută cu colegii lor din spital. ”Teama celor din Balș e atât de mare încât unii și-au făcut singuri teste rapide de gripă, dar care nu au o acuratețe deosebită, și care au ieșit pozitive. A doua zi nu au mai venit, Apoi, la testele detaliate, nu s-au confirmat. Pe de o parte s-au bucurat că nu au gripă, pe de altă parte însă, ar fi preferat să stea acasă, pentru că dezorganizarea e un pericol la adresa cadrelor medicale și a pacienților și nu vor să participe la ceea ce autoritățile au anunțat că e impecabil planificat”, au povestit medicii.
Inclusiv aducerea pacientului confirmat la Balș, când există centre regionale, a fost un spectacol de imagine pentru ca Arafat și Streinu-Cercel să facă paradă de dotările lor, izolete cu presiune negativă. Ce vor face dacă vom avea 200 de infectați? Îi aduc pe toți la București?!Medic infecționist din București
Un alt medic, de la un spital de urgență din Capitală, intervievat de Libertatea, a atras atenția că ”abia ieri, a doua zi după ce s-a confirmat coronavirusul, directorii spitalelor au fost chemați la ora 12 la minister ca să primească instrucțiuni”. ”Nu a existat un program centralizat de achiziții și stocurile firmelor mondiale s-au epuizat, sunt mari probleme”, a confirmat unul dintre specialiștii care livrează consumabile spitalelor.
În privința problemelor de la Matei Balș, oameni din firme care asigură dotările au explicat pentru ziar că ”într-adevăr, trebuie schimbate mănușile, măștile și echipamentul medicilor la fiecare consult. Dar trebuie să aibă! Cei de la Balș s-au mișcat și au luat câteva sute de costume acum o lună și jumătate, că atâtea au găsit, în absența unei preocupări la nivelul statului”
”Ca institut național, Matei Balș ar trebui acum să apeleze la stocul DSU pentru costume de protecție a medicilor. Care, însă, nu există”, a spus același specialist în echipamente medicale.
Convorbirile pe WhatsApp purtate ieri între medicii din interiorul spitalului Balș și un coleg de-ai lor, epidemiolog din afara institutului
Managerul spitalului Balș, Adrian Streinu-Cercel, nu a putut fi contactat în această dimineață, în ciuda insistențelor ziarului.
Doctorul Adrian-Gabriel Popescu, unul dintre cei mai reputați specialiști ai spitalului, a răspuns apelurilor. ”Bună ziua, avem mesaje din interiorul spitalului în care medici susțin că ei consultă pacienții nediagnosticați încă folosind același combinezon. E adevărat?”.
”Nu vă supărați, dar trebuie să încheiem această convorbire acum”, a fost singurul răspuns al medicului Popescu, când a auzit care este tema
bg • 28 februarie 2020, 19:05
Incep sa se confirme supozitiile! Sist. sanitar romanesc: pe afara-i mar frumos, inauntru-i gaunos! Institutul M. Bals nu duce lipsa de specialisti, bine pregatiti, care vor sa faca treaba pe bune, dar sunt "pusi" sa lucreze exact anapoda, cu riscuri uriase pentru pacienti si ptr. personalul medical. Bine spunea un medic de la sp. Coltea cand a fost ars un pacient cu bisturiul electric: " lucram in conditii de MALPRAXIS INDUS". A recunoscut cineva? NU. Spitalele nu mai sunt de mult locuri de vindecare, s-au transformat in focare de infectie. Din pacate, IMAGINEA bate realitatea, adevarul. Cand OMS recomanda izolarea imediata a suspectului, te apuci sa plimbi un bolnav extrem de contagios din Gorj in Bucuresti? Insa orgoliile d-lor dr. profesori univ. sunt uriase, nemasurate, iar pacientul nr. 1 cu coronavirus trebuia sa fie confirmat la Bals. La noi, nu se combat bolile transmisibile, se face spectacol mediatic. Cu ce pret? Nu vom afla niciodata.
teekpees • 28 februarie 2020, 19:21
era si pacat sa lipseasca investigatorul sef de la tabloidul libertatea din isteria asta. mot ii lipsea isteriei. acu are. ma mir doar ca a durat atat. lasa bre domn'e tolontane ca ii organizeaza catu cu turcan. si oricum a zis si domnul presedinte ca totul e ok, autoritatile si-au facut treaba exenplar. o sa fie bine. de fapt, nu de asta am intrat sa va scriu... vroiam doar sa va transmit ca sunt alturi de dvs., de #influenceri si mai ales de vladutz in aceste clipe grele. atatea eforturi, atatea articole despre madam pandele... si degeaba... of, of... uite asa isi iroseste romania valorile...
Profa • 29 februarie 2020, 15:41
Pe mine ma deranjează ca au inceput mai marii țării și televiziunile sa bagatelizează boala. Acum au ajuns sa spuna ca se prezintă ca o banală răceală. Păi banală la mine si fatală poate la cei cu care as intra in contact. Mai mult cică e oleacă mai mortală comparativ cu gripa. Cică de gripa s-au îmbolnăvit 42 milioane de oameni si au murit 61 de mii. Păi procentul de moarte este de vreo 1,5 la mie. Pe cand la corona este acum peste 3 la sută. Adică de vreo 20 de ori mai mare. Despre ce vorbim? Bănuiesc ca de-acum încolo care mai da colțul or să-l declare nevaccinat mort de gripa normală.
PACIENTUEDEVINA • 29 februarie 2020, 17:22
Stimate domnule Tolontan și onorată echipă de investigații de la „Libertatea”, ați scris zeci de articole, ați dat interviuri, ați apărut în documentare referitoare la cazul Colectiv și la neregularitățile din sist publ de sănătate, identificând cu obiectivitate și curaj, în interesul nostru public, mușamalizările, indisciplina, lipsa de profesionalism, minciunile, manipulările, corupția, legăturile de tip mafiot etc. (despre asta e „Colectiv”). Și ne-ați mobilizat la luptă și pe noi, cei din societatea civilă. Și totuși, nimic nu s-a schimbat esențial în sistem sub aspectul crucial, decisiv, al lipsei de transparență, a mușamalizărilor și minciunilor, care se REPETĂ nestingherite și în prezent, sfidându-ne. „Colectiv” se repetă zilnic. CAUZA principală o constituie faptul că NU ați mers mai adânc și nu ați demontat piesa centrală a „mecanismului-cerc vicios-perpetuum mobile Colectiv”, și anume Inspecția Sanitară de Stat – ISS (care ar trebui să fie o instituție independentă, sub monitorizarea totală a societății civile, în care medicii controlori să nu mai poată mușamaliza abaterile medicilor controlați). Cum acționează ISS explică în concret „secretul” perpetuării neregularităților sistemului. Situația se repetă în cazul de față, Balș, despre care ați scris aici. Însă, din nou, vă temeți să aprofundați ancheta jurnalistică la esență, la determinarea reală a opririi cercului vicios. În urma dezvăluirilor de la Balș, aveți datoria profesională și morală de a sesiza ISS pt verificarea situației de la Balș (respectarea exigențelor OMS privind coronavir: echipamentele de protecție, tipul de teste folosite cu acuratețea și compoziția acestora etc., totul pe bază de documente verificabile de achiziție și declarații de conformitate). Ca apoi, să ne publicați raportul de control și să dezvăluiți CEA MAI IMPORTANTĂ și cu efecte devastatoare informație și dovadă privind mecanismul sist med din Rou, și anume dacă ISS a acționat independent (politic, profesional, pe linie de UMF, față de grupurile de interese pharma și de echipamente etc.) și a anchetat efectiv, ori numai a mușamalizat pt a nu supăra pe d-nii prof. și politicieni și afaceriști? A sosit momentul ADEVĂRULUI pt Libertatea: vreți să străpungeți inima mafiei medicale și să puneți capăt perpetuului Colectiv la care suntem supuși noi cetățenii, sau vreți doar să asistați la acest spectacol? Aveți acum șansa UNICĂ de credibilitate prin a devoala și învinge jurnalistic mafia, ISS fiind piatra unghiulară dar și „călcâiul lui Ahile”, șansă pe care ați ratat-o cu o imensă naivitate la „Colectiv”...
Cornel • 29 februarie 2020, 17:28
Terminati cu ISTERIA populara si mai ales cu STARNIREA URII impotriva personalului sanitar care face ce poate. Voi ce ati facut??? ca daca stocurile de ulei din magazine au scazut, nu au scazut cele de sapun. Sa ne fie clar, NU AVEM cu ce gestiona corect COVID19, vor fi multe cazuri, multe decese. Toate conducerile anterioare au vina lor si nimeni nu se astepta la asa epidemie (vorbim peste o luna). Doctorii vor face CE SE POATE - si atat. Mortalitatea va fi intre 10% (IRAN) si 5%o (Coreea de sud) - bucurati-va ca nu e gripa spaniola. Nu medicii au vina ca nu e cu ce, Balsul e spital de peste 100 de ani, chiar renovat tot fara circuite ramane
pacientuedevina • 29 februarie 2020, 18:38
Solicitarea societății civile și a jurnaliștilor pt respectarea Legii de către personalul sanitar (disciplină, transparență, oprirea minciunilor de tipul „avem de toate” și „Fă-te, Mirecea, că lucrezi”) nu este nicio ură... Deci nu vă mai autovictimizați, cunoaștem placa, nu ne impresionați. Suntem cetățeni asigurați plătitori patroni, avem Drepturi, iar personalul medical și managerii și toți șefii sunt salariații noștri, sunt în slujba noastră, că noi le plătim salariile. #fără minciuni domnilor medici
bg • 1 martie 2020, 8:26
MESAJ IMPORTANT! Aici nu e vorba de nicio ISTERIE populara si nicio URA contra personalului medical! Oamenii si-au facut provizii ca sa nu mai iasa din case, sa se autoizoleze, atunci cand situatia o va impune. Ce, vreti sa vedeti in mall-uri cozi uriase la casele de cumparaturi in plina epidemie? Nu credeti ca o aprovizionare anterioara ar scadea riscul de raspandire? De ce trebuie sa gandim negativ actiunile populatiei? Ptr. ca POPORUL ROMAN are eticheta de PROST, NEEDUCAT si ca ii uraste pe medici? Personalul medical ar trebui sa-si regandeasca relatia cu PACIENTUL care nu este un dusman, este un aliat in lupta cu boala. Ia mai reflectati...nicio meserie, specialitate, facuta cu profesionalism, corectitudine si pasiune nu este mai presus de alta!
Claudiu • 1 martie 2020, 11:19
Nu vi se pare totusi ca prea multe din informatiile prezentate ca fiind din sistem sunt anonime sau de la persoane care nu vor sa-si faca publica identitatea? Nu credeti ca inainte de a le pune pe piata ar fi trebuit sa faceti mai mult pentru a obtine reactie oficiala si asumata? Daca e haos si minciuna ar trebui sa faceti eforturi mai mari sa va asigurati ca chiar e asa. Am fost internat acum o luna in spital, in Iasi, pentru o interventie chirurgicala si le auzeam pe infirmiere cum se plangeau cat de greu le este lor, dar mare parte din ce reclamau, eu personal nu le vedeam (desi clar exista probleme seriose de igiena: am fost dus in sala de operatie proaspat igienizata cu pijamalele de zi cu zi). Mult personal umbla de colo- colo fara rost, intrau multime de asistente si infirmiere in salon de nici nu le mai stiam numarul, fara un scop real, parca incercand sa arate ca au treaba. Fara doar si poate ca e un job greu, la propriu (vorbesc de Sectia ortopedie-trumatologie), dar clar exista si un soi de autovictimizare si o tendinta spre exagerare. Nu ajuta pe nimeni un astfel de articol, in forma asta. Decat poate pe alarmisti si pe adeptii teoriilor conspiratiei. Daca stiti in mod sigur ca exista o problema reala ar fi cazul sa va straduiti mai mult. Prea multa naratiune, prea putine fapte si mai ales dovezi.
Profa • 1 martie 2020, 11:55
Bine zis bg! Și chiar medicii si autoritatile ar trebui să se gândească la măsuri de restricționat aglomerația. Este in ajutorul lor. Nu se mai transmite la a second, thirdhand si deci răspândire limitată. Cazuri mai putine. Japonia la o populatie de 127 milioane si 241 de cazuri declarate pe bune si nu fușerite inchide școlile. Școlile nu sunt un sector care blochează economia. Romania așteaptă un număr de 30 de cazuri sa inteleg, ca sa păstrăm proporția. Numai ca la noi oamenii care au tot venit de afara până acum nu au fost testați ci lăsați să zburde liber prin tara. Japonia pe 22 februarie avea 4 cazuri si acum de 60 de ori mai multe. La noi in 3 zile 3 cazuri. Băi coronavirusului îi e frică de virusurile din Romania sau de fapt nu trebuie sa avem prea multe cazuri declarate? Update la Patriarhie. Se poate veni cu lingurița proprie. Dar linguritele iau vinul din același loc. Si vreau si eu să-l văd pe ala care vine cu lingurița proprie ca mai apoi să-l comenteze ca nu are credință.
bg • 1 martie 2020, 14:57
Mai, oameni buni, suntem in anul de gratie 2020, sec. XXI. Noi, in anul 2000...vom zbura spre luna! Unde a fost dusa de preoti biserica ortodoxa romana? La inceputurile crestinismului, cand oamenii umblau desculti si beau din acelasi pahar? Treziti-va, pana nu e prea tarziu! Ca poate vine sfarsitul lumii fara ca noi, romanii sa ne dam seama... Exista lingurite de unica folosinta din plastic sau ca sa nu contribuim la poluare exista biscuiti de post, fara zahar, bucatele de paine care se pot inmuia in vin si da enoriasului. De ce sa iau painea dupa ce preotul mi-a dat lungurita de vin (contra cost- bani pusi la sertar). Exista clar un interes pecuniar...Individualizati ritualul impartasaniei (cum este la catolici), nu mai plimbati lingurita aia din gura in gura ca sa insamantati adultii si copiii, oamenii bolnavi, cu Streptoccoc B hemolitic, Staphyloccoc auriu, etc...Sau poate ca orgoliile bisericii ortodoxe romane sunt prea mari si nu accepta innoirea, actualizarea ritualurilor...Daca mai vreti sa va mentineti in atentia noilor generatii (care au facut religie in scoala, dar nu s-a prins nimic de ele) aduceti biserica, credinta mai aproape de oameni, de nevoile lor zilnice, mergeti in comunitati sarace, asa cum au facut apostolii care nu au agonisit nimic pentru ei, au daruit...Abandonati atitudinea trufasa, scortoasa, sfidatoare prin opulenta si influenta din mediul politic, atitudinea inchizitoriala fata de cei surprinsi in tragedia de la colectiv! Parerea mea...
Natafletz • 2 martie 2020, 15:11
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.