Primăria a pierdut contestația în licitația celor 100 de tramvaie! Firea e obligată să anuleze anunțul că au câștigat turcii și să facă ”reevaluarea ofertei Durmazlar”

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a obligat instituția condusă de Gabriela Firea să anuleze anunțul prin care îi declara pe turcii de la Durmazlar câștigători ai contractului de 180 de milioane de euro, pe bani europeni.

vineri, 13 decembrie 2019, 4:04


De Mirela Neag, Răzvan Luțac, Cătălin Tolontan

 

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a decis joi, 12 decembrie, să admită, parțial, contestația făcută de Astra Vagoane, după ce Primăria anunțase că Durmazlar a câștigat licitația pentru dotarea Bucureștiului cu 100 de tramvaie noi.

Pe 7 noiembrie, ziarul Libertatea începea dezvăluirile despre această licitație. În urma lor, Gabriela Firea a spus că îi va da în judecată pe jurnaliștii de investigație.

.
CNSC a constatat că, la mai multe capitole, Primăria a greșit felul în care a evaluat oferta firmei din Bursa și o obligă să o reevalueze.

Consiliul a descoperit mai multe nereguli în licitație. La unul dintre punctele argumentării, CNSC scrie că Primăria a acordat 8 puncte firmei turcești, ”care a condus la ocuparea primei poziții în clasament”, pe baza unor simple declarații ale Durmazlar, cum ar fi cele referitoare la ”graficului de livrare și a angajamentului ferm.

Consecința deciziei CNSC e că achiziția publică se reia din punctul evaluării ofertei companiei Durmazlar, primăria fiind pusă să anuleze anunțul de câștigarea a licitației.

În același timp, PMB e obligată de CNSC să plătească onorariul avocaților angajați de Astra pentru contestație, în valoare de 35.000 de lei.

Comentează