duminică, 24 noiembrie 2019, 11:05
Pe acul ascuțit de seismograf al diasporei și pe rezultatul spontan al votului din țară s-a ridicat o nouă Putere. Speranța e la cer.
Nu e prima oară când dreapta va conduce România. A făcut-o în 1996, în timpul Convenției Democratice, a făcut-o, cu intermitențe, începând cu 2004, sub cupola lui Traian Băsescu.
De fiecare dată, guvernarea de dreapta a fost incapabilă să se perfecționeze și să se consolideze în opțiunile de vot, să administreze țara mai multe cicluri electorale, printre altele pentru că a fost ostilă la critici, la fapte și la norme.
Dreapta s-a bizuit pe simpatia elitei și a intelectualilor. Și pe frica presei de a-i critica pe politicienii de dreapta, pentru a nu fi considerată, automat, ”pesedistă”. Și pe clemența UE și SUA. Și, mai ales în ultima vreme, pe sprijinul serviciilor secrete.
Din lipsa criticii și a unei prese constant vigilente, s-au născut întâi monstruozitățile politico-economice de genul Cocoș – Udrea – Microsoft – Ghiță. Sub alibiul ”politicii de dreapta” s-a petrecut, de fapt, o combinație suprarealistă între interesele corporatiste și târgoveții vicleni care au transformat România într-un Obor în care orice afacere trecea pe la ”jupân”. Dar nu numai asta!
Elena Udrea și Dorin Cocoș
Problema dreptei n-au fost doar malformațiile, ci mai ales eficiența scăzută a politicilor publice, a actului de guvernare însuși. De aici s-au născut dezamăgirile.
Cu cât a fost mai mare entuziasmul înscăunării dreptei, cu atât mai amară a fost deziluzia. Pe acest fond, PSD mereu a revenit mereu pe valul dezamăgirii. Și am luat-o de la capăt, cu un PSD clientelar, la rîndu-i tot mai rudimentar și mai lipsit de perspective. În urma votului din 24 noiembrie 2019, stânga va fi din nou înlăturată din structuri, iar acum poporului i se promite că definitiv, gata, Iohannis a răpus balaurul.
Rezultatul de azi testează capacitatea lui Iohannis și a PNL de a guverna profesionist și onest țara. Scopul nu e să cîștigi alegerile, ci să faci ceva cu ele pentru toată lumea, fie că te-a votat, fie că nu.
Din păcate, primele zile ale guvernării PNL a arătat apariția unei noi cete din care se întrezăresc naționaliști falimentari, oameni fără profesii și miniștri fără însușiri. Dar, nu-i nimic, au zis alegătorii, ideea nu e să te îndrăgostești de candidat, ci să alegi pe cel mai calificat pentru funcția de președinte, dintre cei de pe buletinul de vot. Și au ales.
De acum înainte însă, doar vigilența îi va ajuta să nu-l lase pe Klaus Iohannis să o dea în bară. În democrație, contăm pe adevăr pentru a-i trage la răspundere pe cei care ne guvernează.
Va fi greu de arătat adevărul în următorii ani, ca și în trecut. Se adaugă însă un bonus: va fi specific greu pentru că președintele cu imagine de democrat a cedat unui discurs populist și, dacă îl critici, devii suspect.
Sunt deja semne că, lipsiți de competențe reale pentru multe dintre domeniile unde au descălecat, oamenii președintelui sunt tentați să se foloseacă de replicile ”ești userist”, ”ești pesedist”, ”n-ai bască”.
Ori chiar aici este pericolul. Presa trebuie să fie independentă și e corect să i se ceară nonpartizanat (sigur, după ce PSD a fost învins), însă politicienii lui Klaus (ei își spun așa ca să ne intre în cap că-l cunosc personal) demonizează celelalte partide și pe susținătorii acestora. De când a devenit ”a fi altfel” o dizgrație? De când dreptatea s-a mutat la Cotroceni, iar președintele poate pretinde e singurul care a stat între stat și prăbușirea României, cum explicit a spus, în timp ce în subton se citea că dacă nu ești ca el ești vinovat?
Jan-Werner Muller, un strălucit profesor de la Princeton și una dintre vocile esențiale ale expertizei în populism, susține că populismul nu este dușmanul elitelor, ci este, întâi de toate, inamicul pluralismului.
Jan-Werner Muller. Foto: princeton.edu
Populistul pretinde că este singurul care îi identifică pe adevărații americani, englezi sau români. Restul politicienilor și celelalte partide, zice populistul, nu sunt doar slabi, ci ilegitimi. N-ai ce discuta cu ei. Vă sună cunoscut?
”Populismul transformă guvernarea în ceva total personal și total moral, în ceva ce trebuie să rezolve, întotdeauna, problemă de maximă urgență”, spune Jan-Werner Muller. Vă sună cunoscut?
Riscul populismului nu e doar la nivel politic, e și la nivel uman. Căci, pentru populiști, cei care au alte idei despre țara lor devin ”nu tocmai buni români”, capete țuguiate, asistați social, frîne în calea progresului sau cetățeni de rang secund. Așa au fost portretizați votanții Vioricăi Dăncilă.
Klaus Iohannis și PNL au folosit o campanie de tipul ”distruge populiștii din PSD imitând populismului lor!”. Acum rămâne să demonstreze că au fost doar niște imitatori demoagogi și că, de fapt, sunt departe de tacticile, pilele și guvernarea incompetentă și coruptă a PSD pe care românii au penalizat-o.
Aurel Craciun • 24 noiembrie 2019, 23:25
Cătălin, pentru prima dată după turul 2 din 2000 nu am fost la vot. Și atunci fusese singura dată când nu votasem. În urmă cu 5 ani chiar în noaptea de după alegeri am plecat (definitiv sper) din România. Atunci chiar dacă plecam am votat actualul președinte al României. Azi nu am avut nici un motiv să o fac. Practic în ultima luna am retrăit sentimentele care le-am avut după 2009 până la plecarea mea. Să dea domnul să mă înșel dar eu nu văd decât o schimbare a conducerii cu alți oameni la fel de neinteresat de soarta românilor și care dacă nu ești cu ei ești împotriva lor. Comunismul are multe fețe iar una din ele e aceasta cu întoarcerea unora împotriva celorlalți. Chiar nu conteaza partidul, dacă e același comportament tot comunism rămâne.
cetatean • 24 noiembrie 2019, 23:42
Eu cred ca PNL nu va respecta ce au promis si nu va da in septembrie 2020 punctul de pensie de 1775. Sunt asa cum sunt cu Johannis cu tot. Abia de miine vor emite frinturi de adevar.
pawn • 24 noiembrie 2019, 23:48
pronostic (si ma cam pricep la pariuri): cel tarziu in primavara lui 2021, bucuresti = santiago de chile.
Lila • 25 noiembrie 2019, 0:14
Astept multe de la dreapta- sa aduca flota inapoi, sa impadureasca ce-au taiat si trimis in austria, sa ne dea gazul si petrolul inapoi, sa recupereze pamantul romanesc instrainat, sa aduca aurul in Tara si sa preia minele de aur in folosul statului roman si abia atunci va fi dreapta! Bietul popor roman (poate mai degraba ingenuncheatul deoarece ii place in genunchi!) isi aduleaza, venereaza si ii si voteaza, calaii si odata cu asta disparitia ca natie in urmatoarele cateva decenii! pacat!
Ioana Tomozei • 25 noiembrie 2019, 0:27
Victoria obtinuta la aceste alegeri s-a facut doar prin transportul spre PNL tocmai a alora needucati, care n-aveau nevoie de niciun program, de nicio dezbatere, pentru care a fost suficient sa se faca misto de Veo si sa se dea cu pericolul de ciuma rosie. Castigatorii, asa cum ai mentionat, sunt o alta gasca de interese - targoveti si corporatisti, mai vicleni decat cei care au mai ramas la pesedei. Asa ca te intreb, care dreapta, care elite, care intelectuali? Democratia reprezentativa e pe duca in toata lumea, deep state-ul, din ce in ce mai viguros
Șerban • 25 noiembrie 2019, 0:34
Rămân să demonstreze că sunt mai buni ? După antecedentele și "aspectul" majorității miniștrilor din noul cabinet, m-aș mira foarte tare să reușească. De aceea, nu-mi fac nici cea mai mică iluzie ! Nu de alta, dar nu vreau să mă culc seara viu și să mă trezesc dimineață mort, vorba unei clasice în viață ...
cetatean • 25 noiembrie 2019, 1:55
Am facut un comentariu scurt,decent [nu am facut ce fac toti postacii platiti] si GS nu mi-a publicat comentariu. Nu este vorba de orgoliu , dar amestecul politicii in un ziar de sport nu mi se pare normal absolut deloc si ati pierdut un cititor.
Alex • 25 noiembrie 2019, 5:26
Nu am fost la vot pentru ca sistemul ma punea sa aleg intre o *** si un om cu multe probleme in justiție ( dar care beneficiază de imunitate) Daca ăsta mai este democrație. ... Sper sa fie bine dar am mari semne de indoiala ca actualul guvern va fi in stare sa faca ceva. O parte din actualul guvern au demonstrat de ce sunt in stare in guvernarea PDL. La parlamentarele din toamna Psd va avea iar majoritatea in parlament.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Clujcampion • 25 noiembrie 2019, 6:11
Daca pnl nu va face decat sa inlocuiasca clientela psd ce clientela pnl, in toamna psd va fi iar partid stat prin alegeri libere. Ma ingozeste faprul ca de exemplu, la Cluj pnl e de fapt ex pdl. Si pdl in guvernarea trecuta, cel putin la Cluj a fost mai rapace ca psd. Ma tem ca aceeasi oameni fara nici o pregatire , fosti pdlisti actualmente mari pnlisti, sunt gata sa sprinteze spre posturile de sefi si sefuleti din care au fost alungati de mania oamenilor in 2014. Si atunci nu am facut nimic.
Nealiniatul • 25 noiembrie 2019, 8:06
Din pacate este greu sa definesti doctrina partidelor din tara. PSD este in general o grupare de oportunisti fara nici un fel de orientare politica. Se pretind de stinga sa poata manipula si cumpara voturi cu banii contribuabililor, iar ei isi pastreaza pozitiile si fura pe rupte. Alianta care este acum la guvernare , populista sau nu, este fortata sa ia niste masuri mai dureroase pentru o parte a electoratului. Din start, asocierea lor cu serviciile secrete , naste mari semne de intrebare. Daca chiar vor sa faca ceva, trebuie sa inceapa cu reorganizarea aparatului de stat care a devenit exagerat de mare si costisitor. Asta implica masive concedieri. In domeniul privat, trebuie sa vina cu o inlesnire a regulilor ca sa stimuleze acest sector. Daca la 1 Ianuarie aceste lucruri nu sut incepute si daca la 1 Iunie nu se vad ceva rezultate, atunci este clar ca nu or sa faca nimic din nou. Nereusita lor va pune din nou tara la cheremul oportunistilor pentru inca 20 de ani. Ramine de vazut.
doru • 25 noiembrie 2019, 8:21
Multi au votat impotriva psd-lui nu ptr. iohannis,nici nu ai cum sa votezi astfel caci "dom profesor" e mai degraba aliatul firmelor straine care jefuiesc tara ,HOLZ ,OMV,etc,el la materia care se pricepe mai bine ,invatamantul, e repetent,nu a scos nici un cuvant ,nu a luat atitudine si nu a incercat sa schimbe ceva in acest domeniu,el un dinozaur cu postul de titular de pe vremea lui ceausescu tine postul blocat de cand a fost ales primar,sa cred eu ca il intereseaza tinerii care parasesc tara cand el blocheaza postul unui tanar profesor absolvent ?niciodata.Cine crede ca pnl-pdl va aduce o schimbare in bine e naiv,o sa vedeti in scurt timp concesionarea perimetrelor din Marea Neagra americanilor cu o redeventa de 3 sau 5 %.
Luca • 25 noiembrie 2019, 9:04
Raspuns : nici de una , nici de alta ! Mai ales daca isi vor asigura o majoritate confortabila in Parlament .
17 Nentori Tirana • 25 noiembrie 2019, 10:11
@Craciun, gresiti, mergeti la anul la vot. Johannis a spus in campanie: „va fi la fel de rau daca la anul venin noi, ii inlaturam pe psd-isti si ii punem pe ai nostri !“ iar Orban a promis ca nu vor mai fi strict numiri politice in functii, apropo si de cazuri marunte cum ar fi Caracal, inspectoti de tot felul, directori de scoli si licee – toti titularizati prin numire politica, ori mascarada de concursuri, altfel majoritatea n-ar lua nici un examen de titularizare. Dupa opinia mea trebuie facuta, incepind din pacate doar de la anul – cind sper ca o sa mergi cu toata familia la vot !!! - , o curatenie generala, trebuie inlaturati din societate absolut toti pacientii sectiei d-v, incepind de sus de la Pop Ioana Aurela, pina si din gradinite ! Educatia e cea mai importanta, ori astia sint nocivi, aduc tot felul de indivizi si „bunatati“ sa predea stiinta si tehnica Vasilicai Viorica, mai ceva ca in ministere unde Orban a facut deja intindere la semnat „restructurari“ - a dat numai peste cumetrii, amanti, amante si coafezele lor. De ce sa nu vorbim - data tot esti in strainatate unde intimpini probabil greutati - si de scolile cu predare in alta limba decit romana, unde „cadrele“ aduse fac ce vrea partidul, adica sa provoace si sa-i lase pe toti cit mai prosti: ------------- exemplu liceul Honterus cu peste 1600 de elevi din Brasov unde a fost parasutat un Chivărean, fesenist, care cum a venit a filmat acolo „Ramona“ dupa celebra carte „Su*** Ramona“. Am recunoscut peisajul, am fost curios si i-am citit individului CV-ul - ca in filme, de la meteo-hidro neterminate la geografie la tata care venise cu pluta linga Brasov, apoi directoras, 8 ani !!! inspector judetean care se ocupa de dirigentie si educatie, intors iar la tata la scolisoara generala la caderea lui Ilici, apoi premiat de Ministrul Pop sa-i termine munca de o viata a unui etnic german – Wagner - , sa produca tensiuni, sa puna profesoare sa controleze elevii in WC-uri, sa se certe cu parintii si nu numai : „Prim-preotul Bisericii Negre, Christian Plajer, care are doi copii în Honterus, subliniază că e foarte important ca aici să se învețe foarte bine limba germană, căci elevii nu vorbesc în familie limba. E o dorință pe care o are și Thomas Șindilariu de la FDGR, care spune că e îngrijorat de nivelul de predare în limba germană: „Nu poți să zici că ești o școală de predare de limba maternă în română cu română predată la nivel Dăncilă.” Citat din: www.scoala9.ro/oamenii-scolii-ii-/304/
Octavian • 25 noiembrie 2019, 11:21
Cataline, pica greu infrangerea asa e? Ai onoare si recunoaste meritele învingătorilor! Lasa-i sa miste lucrurile, da-le ragaz! Fata de Dragnea nu aveai conentarii asa de acide nici la 2 ani de la preluarea guvernării!
tindala • 25 noiembrie 2019, 11:35
@cetatean Nu te grabi!Serviciile-straine of course-au destui specialisti!Care au tras invataminte dupa guvernarea Ciolos-Johannis,guvernare care a dus la dezamagirea electoratului si la resuscitarea PSD-la alegerile parlamentare cu 46%!Asa ca...vom avea anticipate!Pana nu intervina trezirea electoratului, la nemiloasa realitate!E simptomatic ca Moldova cea saraca, a votat cu Klaus!Abia dupa anticipate-cand se preconizeaza si reducerea PSD la un partid nesemnificativ-vom "beneficia" de o guvernare"de dreapta"!In scopul pregatirii anticipatelor si a distrugerii PSD,iata ca serviciile nu pierd timpul si au facut deja prima mutare-in zapaceala provocata de socul scorului catastrofal!L-au impins pe faimosul Gabriel Oprea,inapoi in PSD!Si nu ca lipitor de afise,ci direct ca...vicepresedinte si membru de drept in Comitetul executiv!Acelasi Gabriel Oprea pe care serviciile l-au folosit -la timpul respectiv-pentru a prelua Partidul Poporului-al lui Dan Diaconescu-dupa inlaturarea brutala a lui Dan Diaconescu-si apoi inglobarea lui in...USR!E clar ca soarta PSD este pecetluita!Va avea soarta PPD-ului lui Dan Diaconescu!Si nici nu va fi greu!La cat de"dosariabili"sunt fruntasii PSD,santajul va face minuni!Ia sa ne amintim cateva din "minunile"politicii de la noi,din acest"teritoriu":Cine dadea cea mai mica sansa sa fie inlaturat Ion Iliescu de la conducerea PSD ,atunci cand a fost"parasutat"Mircea Geoana din Statele Unite?La fel si cand guralivul Ponta i-a luat locul lui Geoana,retras la"baza"?
Andrei F • 25 noiembrie 2019, 11:38
Jurnalistul se doreste brusc echidistant dar...cum sa reuseasca dupa ce el insusi nu a aplicat dogmele afirmate?Cum sa scrii ca dreapta a fost protejata de criticile presei si apoi ca dreapta nu a acceptat critica presei???De fapt te demasti...tu ca jurnalist ai avut treaba si ai vazut doar raul pesedist in mod voit....Cum sa afirmi ca oamenii de dreapta inscaunati sunt imaculati juridic doar cu ceva probleme morale cand daca ,,barna,,unuia era la un pesedist vuia presa luni intregi?Desigur,barna aceea care a umflat o casa si desigur a trecut dincolo de autorizatia de constructie-daca o fi fost...-si de lege si desigur ,vinovat este tot pesedistul pentru ca era primar...?Ce trebuie presei sa auda si sa se aplece la ce se tot intampla la Timisoara???Pai Firea a fost pusa la colt pentru un cuvant moale -asta-i hartuire...-iar Robu calca in picioare presa locala!!!Ba chiar sunt jurnalisti care afirma ca asupra lor au avut loc actiuni de intimidare ....?Apoi sa nu fie nici un ziarist care sa faca o paralela Robu-Piedone,incendiul Colectiv-gazarea mortala la Timis...???Unde in democratie se intampla asa ceva?Sa afirmi ca dreapta este mana in mana cu serviciile...?Ca a avut parte de clementa USA si UE...?Si care dreapta a castigat acum ?Mostenirea FSN???Tara de ...
victor L • 25 noiembrie 2019, 11:45
Asa e, dle Tolontan, dreapta este o plaga cancerigena pentru tara. Iliescu- Nastase - Ponta - Dragnea si Dancila sint salvarea.
alfa • 25 noiembrie 2019, 12:55
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Ilie • 25 noiembrie 2019, 13:26
Gândiți-vă că unul dintre specialiștii PNL este Boc, cel care a inaugurat centura orașului Gherla, cea care nu a rezistat 24 de ore. Altu este Rareș Bogdan, *** lui Gușă, cel proaspăt intrat și dat afară din PSD. Câți kilometri de autostradă a construit Orban în mandatele lui de ministru al transporturilor? Soluția era să nu mergem la vot, pentru că să nu legitimăm hoții, indiferent că sunt pesediști, "liberali " sau useriști.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Ted • 25 noiembrie 2019, 13:57
Dle Tolontan, Ati produs un articol rezonabil de bine orientat, dar ati scapat cateva ochiuri importante in tesatura. 1. Ati remarcat incapacitatea guvernarilor de dreapta să se perfecționeze și să se consolideze în opțiunile de vot, să administreze țara mai multe cicluri electorale, dar ati omis una din motivatiile majore: situația dezastruoasă pe care au gasit-o in finanțele țării la inceputul fiecarei guvernari de dreapta. PSD-ul nu a plecat de la butoane decat atunci cand au terminat de cheltuit "banii altora" (a se citi in sensul declaratiei celebre a dnei Margaret Thatcher). As vrea sa cred ca e doar o scapare a dvs, dar tare mi-e teama ca ati vrut sa ajungeti doar la concluzia ca au fost si sunt incompetenti. 2. Ati pus in text ceva ce nu e sustinut de declaratia Presedintelui reales. Ati scris "poporului i se promite că definitiv, gata, Iohannis a răpus balaurul.", iar in primul speech dupa alegeri, Presedintele reales a spus: "Trebuie să fim realiști, am câștigat o luptă importantă, dar războiul nu a fost câștigat; Trebuie să mergem la vot și la locale, și la parlamentare. Abia când PSD va fi trimis în opoziție, vom putea face România normală, așa cum ne-o dorim." O astfel de denaturare a adevarului nu este demna de profesionalismul dvs, pe care l-ati demonstrat in dese randuri si pe care il pretindeti in continuare.
aciduzzo • 25 noiembrie 2019, 14:11
Domnule Tolontan.....ca tot vad scris cu subiect si predicat......si se si spune nu numai ca se scie.... am vazut pe la tv la tot felul de emisiuni..... ,,Și, mai ales în ultima vreme, pe sprijinul serviciilor secrete.''.....asta ati scis-o dumneavoastra. Si ma intreb...ca prostu'...asta sa fie oare democratia?? Adica votam cu convingerea ca votul meu este respectat si castiga cel care obtine mai multe voturi pe o numaratoare cinstita, corecta si transparenta? Sau natia voteaza cum vrea si iese cine trebuie....acest ,,cine trebuie'' ramanand a fi la aprecierea si latitudinea serviciilor?! Pai in cazul acesta ...ce-am facut domnule Tolontan?? Aduceti-va aminte.....ce fata siderata a facut Mircea Geoana in plina confruntare cu Traian Basescu, Traian Basescu care pana la ,,momentul SOV'' incasase fara numar! Si...zbang...intrebarea.... ,,Ce-ai cautat azi noapte la SOV domnule Geoana??'' Cine i-a servit informatia domnule Tolontan?? Sau mai exact....cine l-a pus pe Geoana domnule Tolontan sa se duca in noaptea dinaintea confruntarii la ,,maestrul'' SOV?? Pot sa cred ca si-a bagat cineva coada aici?? Pot sa cred!! Sigur ca da!! Pot sa cred ce vreau!! Pentru ca cineva si-a bagat coada intr-o anume directie, evident nevrand sa si-o bage in cealalta directie!!! Logic, nu??? Cum care cealalta directie?? Pai daca cineva isi baga coada DOAR in cealalta directie, fara sa-i fie servita chestiunea cu SOV lui Traian Basescu....si cand Basescu tot incerca sa dea de pamant cu Geoana...corolar si similar chestiunii cu SOV......si pe aceeasi linie Geoana ar fi putut sa-i puna si el o intrebare naucitoare lui Basescu...de genul.... ,, Domnule Basescu, numele PETROV va spune ceva???'' Hop!! Si mai dau una mai de curand....pot sa cred ca Dan Barna ar fi fost un adversar mult mai redutabil domnului Johanis?? Sigur ca pot?? Si sigur au crezut-o si altii?? Probabil atat de mult, ca s-au speriat!! Si...ce sa vezi.....hop dosarul la DNA al lui Barna...ca fonduri...ca nu stiu ce complicitati cu PSD-ul.....pana cu doua saptamani inainte de primul tur nimeni nu visa niciun dosar...si deodata cineva si-a adus aminte de el!!!! Si exemple mai am.... 10 la suta Ponta in primul tur pe plus.....apoi dupa turul 2...10 la suta in plus pentru Johanis! In doua saptamani!! Ce facem domnule Tolontan?? In aceste caz...mai mergem sau nu mai mergem sa votam??? Vin anticipatele...cert...asa ne-au asigurat liberalii.....vin localele....vin parlamentarele..........CE FACEM??? MERGEM SAU NU LA VOT!! ASTA-I INTRTEBAREA!! Mai are vreun sens in aceste conditii sa mai mergem la vot!!
tindala • 25 noiembrie 2019, 15:25
@aciduzzule!Seful campaniei lui Geoana a fost...Cosmin Gusa!Cand zici Cosmin Gusa imediat il ai in vedere si pe...Vasile Dancu!Iar de cand cu "serialul tv"-de mare succes-cu "dezvaluirile"transfugului Sebastian Ghita stim ca acest Dancu isi petrecea concediile-in tari calde-cu... Coldea!Iar Coldea era...Dar "faza"cu intrebarea aia pusa de Basescu,nu cred ca i-a influentat pe alegatori!Un alegator nu si face convingerea in ultima clipa!Nu!"Eu unul, sunt convins ca Geoana facea parte din"regie" si ca juca rolul de..."iepure",pentru castigatorul dinainte stabilit!Pentru ca refuz sa cred ca-el,fiu de general de securitate-ar fi fost atat de inconstient sa "puna botul"la o diversiune atat de cusuta cu ata alba!Nu,faza aia cu "vizita nocturna" la SOV,-poate ca nici nu s-a petrecut in realitate-a fost "jucata"doar pentru a justifica,pentru a explica cumva,cum de a iesit castigator unul ca Basescu!
Adi • 25 noiembrie 2019, 18:22
Stânga și dreapta sunt concepte de secolul trei. Nu le mai folosiți că duceți lumea în eroare
Poli 21 • 25 noiembrie 2019, 18:42
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Cristijansen • 25 noiembrie 2019, 20:30
Acum, ca a castigat alegerile , din nou , sper sa mai scrie vreo doua trei carti .
Aurel Craciun • 25 noiembrie 2019, 20:35
@17 Nentori. Am obosit să votez un candidat doar ca să nu câștige celălalt. Mai mult de atât, nu doresc să fac în viitor acest lucru. De ce? E simplu: cei care vor primi în acest fel voturile știu asta și nu vor face decât să se folosească de votul meu și nu îi va interesa doleanțele mele. Trebuie să ajungem acolo unde să fie trași la răspundere cei care nu respectă votul nostru (nu uita că românii au votat reducerea numărului de parlamentari și nici un partid nu s-a sinchisit vreme de 10 ani să pună în aplicare acest vot). Pe de altă parte degeaba depesedizam statul daca il penelizam (etc). Câtdespre alegeri eu nu m-as bucura prea tare. Chiar sunt un pic îngrijorat de faptul că în doar 2 saptamani a crescut cu 50% numărul votanților PSD. Asta arată că în cazul în care cei aflați acum la putere nu își onorează promisiunile atunci șansele ca PSD-ulsă ajungă iar la putere sunt foarte mari
?????? • 25 noiembrie 2019, 20:43
@Tolontane, ziceai că ești pro-american și zici că "nu ți se mai recunoaște", Adrian Năsase zicând despre americani că nu au prieteni, ci doar interese, ? Tolontane, opinezi că unii dintre comentatori sugerează că, în loc de "stânga și dreapta" să te exprimi cu, "ăl cu paie și ăl cu fân", ?
Aurel Craciun • 25 noiembrie 2019, 20:45
PS: foarte important este ca sa se mărească numărul de parlamentari care să reprezinte diaspora. Altfel se vor pierde (duce spre PSD) foarte multe voturi. Practic 10% din voturi vor înseamna doar 2% ca reprezentare în parlament
Mișu • 26 noiembrie 2019, 0:08
Liberalii vin pe un val frumos, dar când se va lovi de țărm va fi vai de noi...
17 Nentori Tirana • 26 noiembrie 2019, 0:43
@Craciun, ma bucura raspunsul si comentariile. Da, sper si eu ca Johannis si Orban sa se tina de cuvint, caci daca doar ii inlocuim pe unii cu altii – „PNL-izam“ cum foatre bine ziceti – fara sa respectam valoarea omului, ajungem la fel de rau. Si da, Diaspora ar trebui luata in sfirsit in seama caci acolo afara, departe, sint singurii romani care vor binele Romaniei, fara sa aiba un interes personal. Cei care nu cred n-au decit sa-si imagineze cum ar vedea ei tara lor de la Londra. ---- Si da, - eu am ezitat sa comentez aspectul caci nu vreau sa pun bete in roate unuia pe care il apreciez – da, n-am obtinut nici-o victorie. Daca scadem cele un milion de voturi ale celor ramasi doar cu gandul in tara vedem ca pe Vasilica au votat-o aproape jumate din cei care dorm in tara fara sa viseze. E grav !!! Jumate din romani nu aspira in "20 20" la umanismul european, nu viseaza la un trai decent, atit pentru ei cit si pentru vecinii lor. Eu am mai spus-o p-aici – poate nu cunosti – lui Tolo nu i-ar placea sa iasa cu Jeepanu din Vila lui si dea in gropi si peste saraci care traiesc sub limita demnitatii umane, dar exista si baronii locali, politruci si bisnitari ca „Mitraliera“, Bombonel, Base, Borcea, Guse, … pestii Cocos si toate familiile lor de rapidisti amariti, care doar cind stropesc un alt amarit cu Merzanul lor se simt bine ! ---- Presimt ca o sa mai colaboram bine.
marius • 26 noiembrie 2019, 9:13
articol foarte ipocrit! care presa independenta? antena 3, rtv, evenimentul zilei, cotidianul, sau catavencii (cu doru buscu, varf de lance)? psd nu s-a bazat niciodata pe serviciile secrete? ei au mers mai departe: au beneficiat de oameni ai serviciilor rusesti si de toata influienta kremlinului... nu stiti nimic, nu-i asa...? mass-media din Romania, s-a simtit bine cu psd, fiindca psd a dat bani multi din bugetul de stat, catre mass-media.
karl • 26 noiembrie 2019, 11:05
Va readuc aminte ca ""ostenii "" de baza ai lui base-matrafox sunt membri de vaza in PNL,DECI CE ASTEPTARI AVETI DE LA O SUPA IN CARE S-A ADAUGAT MATE DE PORC NECURATATE.
Andrei F • 26 noiembrie 2019, 12:00
@17 Nentori Tirana • 26 noiembrie 2019, 0:43 Ai reusit sa ma faci sa rad....!!!Cum ti-ai imaginat asta cu,,a schimbam uniii cu altii,,posibil???Adica ai fi crezut ca este posibil ca stanga in noaptea alegerilor sa atace sediul partidului de dreapta cum s-a intamplat in 2014?Ai crezut ca stanga si-a comandat geaca albastra???Sau ti-ai imaginat ca serviciile secrete ar coti-o spre stanga,ambasadorii cei partinitori din SUA sau UE ar lua partea stangii,jurnalistii cei buni ar da din nas la faptele dreptei ...cum ne spune domnul jurnalist???Ai o normalitate foarte ciudata,frate!!!Partea aia a Vasilicai sa stii ca si ea aspira tot la succesuri-ca asta vad ca a devenit normalitate...
mg • 26 noiembrie 2019, 13:20
..cică PI este un număr iraţional. La fel e şi electoratul. Ok, Iohanis n-are bască, dar cum s-o pui pe Dăncilă în fruntea statului ? Prea seamănă cu cabinetul 2 de pe vremuri, savanta tanti codoi (CO2).. Cât despre presă.. Nu mai e manipulare, e pe faţă. S-au săpat două tranşee şi se trage cu toate armele din dotare. Altminteri, mă uit în jur şi caut un şef de stat care să nu fie populist sau dictator. Ştiţi pe cineva ?
17 Nentori Tirana • 26 noiembrie 2019, 15:32
@Andrei F, ma refer la ocuparea posturilor pe alte criterii decit valoarea omului. ---- Pina azi cei care ajungeau la putere, pentru voi inseamna la ciolan, isi puneau oamenii lor pe unde puteau, pe criterii politice, de rudenie si prietenie, pe cit de buna e Ramonele …, se organizau repede concursuri cu un singur candidat ori nu se organizau deloc, caci o interimara puteau numi oricind li se … Ex in cazul Caracal, nici unul din asa zisii politisti n-ar putea face fata unui examem. Ex Orban a gasit prin ministere numai politruci, cumetrii si Ramone. Cind ii vad pe Mitraliera, Discoteca … cit de barbati sint … le recunosc nevoia. Se pare ca aveti o potenta iesita din comun, mincati si beti bine, nu va surmenati cu ganditul, asa ca niste Ramone prin jur si niste caprari care sa va deschida usile sint ca trandafirii rosii intr-o vaza. Base, Cocos - e grav sa confunzi hoti si bisnitari cu afaceristi - voiau sa ti-o puna Presedinta pe Ramona aia bolonda vopsita din poza. ---- Johannis si Orban au promis alegatorilor ca vor inceta cu aceasta practica.
LIVIU D • 26 noiembrie 2019, 15:37
De azi pun capat celor 20 de ani de citit GSP. O sa ma indreot spre alta platforma sportiva. Imi pare rau ca acest ziar a ajuns atatde rau si am inceput sa impartasaesc parerea celor care declara ca si presa contribuie la decaderea sportului ! Daca pe prima pagina a unui ziar (vezi numarul din 24.11) se ureaza bine-venit golanisnului in sport, cu atat mai mult ca este si titlul principal, intr-o zi in care aveai multe alte evenimente mult mai importante, inseamna ca ... de fapt nu mai inseamna nimic, nu mai reprezinta nimic !
Andrei F • 26 noiembrie 2019, 16:02
@17 Nentori Tirana • 26 noiembrie 2019, 15:32 Tare aia cu cumetriile si angajarile pe competenta si TU ai gasit sa-m spui asta astazi cand partidul tau cel bun deja vor sa schimbe un concurs in justitie cu ....desigur...numire directa...???Sau in Justitie nu se pune pentru ca asta este in buzunarul vostru?Vreti competenta?De la partidul cu sefuletul fost angajat cu jumatate de norma...?Hai ca puteti mai mult!!!Pentru ca la amandoi ne place fotbalul....nu ca acel fost impresar este cel mai indicat si competent functionar din Ministerul Invatamantului????Pai fratii Becali ce post ar merita????Dar Prodanca???,,Johannis si Orban au promis alegatorilor ca vor inceta cu aceasta practica.,,Dupa tine acesti domni au trecut si de proba barna care a unflat casa???Stii la cine ma refer???Ma amuza ca tu mai ai asteptari cand deja au fost facute destule numiri scandaloase...Cand vorbesti de cazul Caracal cum se face ca vorbesti numai de Politie?Sa inteleg ca dupa oamenii de bine ca tine procurorii care au inceput ancheta in cazul Caracal au dat pe langa din cauza Politiei?Sau si tu consideri ca procurorii si politistii o pun de claca si apoi vad ce decizie urmeaza?Poate dau si cu zarul...?Foarte amuzanta tara asta a voastra!!!!Cum se face ca plangeti de mila Politiei dar nu vedeti ca in Procuratura de mult timp nu au fost facute numiri...?A,stiu ca numirile trebuiau facute doar de partidul cel bun ,stiu ca acum numirile au sa vina la foc automat...S-a intamplat si pe timpul lui Macovei,daca vrei iti readuc aminte cu n articole din acea vreme...Cam coincide cu perioada in care s-a petrecut celebrul caz Shanghai...
tindala • 26 noiembrie 2019, 20:51
Tolontan in acest articol-de o logica aproape impecabila-nu a vorbit si de "votul Diasporei"!Pe care serviciile l-au scos din palarie la fiecare alegeri-din 2004 incoace-inclinand decisiv balanta de fiecare data!1.-Cum se face ca acea "Diaspora", la alegerile europarlamentare din 26 mai, a votat masiv pentru partidului lui Dan Barna,dar la primul tur din alegerile prezidentiale-cand candida si Dan Barna- nu au mai votat pentru Dan Barna si au votat pentru...Johannis?In conditiile in care "regizorii"erau ingrijorati sa nu cumva Dan Barna sa ajunga in turul 2-in locul inofensivei Viorica!Ce ar mai fi putut ei sa faca,in acea situatie?2.-Si legat de acel vot al Diasporei!Propaganda insistenta, a reusit sa ne induca in constient, ca alegatorii PSD provin din randul celor cu o pregatire medie sau submedie-daca nu cumva de-a dreptul"asistati"-pe cand cei ai"dreptei",sunt numai persoane educate si cu idealuri"europene"!Intrebare:Din cei aproape un milion de cetateni romani care lucreaza in strainatate,toti sunt"creiere"?Toti s-au realizat acolo?Sau majoritatea lucreaza in agricultura -ca sa nu zic ***-sau in servicii urbane-ca sa nu zic ***?Cum se face ca toti, au votat cu partidele"dreptei"sau cu candidatii"dreptei"?Stie cineva sa dea un raspuns logic?Sau numai STS-ul -cel care"numara"voturile-stie?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
17 Nentori Tirana • 27 noiembrie 2019, 1:00
@Andrei F, nenorocirea cu tine este ca stii tu foate bine ca sintem ca si frati de cruce. Asa ca iti permiti sa sari calul iar fratele care se considera mai mare iti mai da cite o scatoalca, spre binele tau. Nu trebuie sa dramatizezi. Recunosc ca a trebuit sa fiu nesimtit si imi cer iertare. Promit solemn, o sa incerc sa ma abtin, tu poti sa scri la fel, chiar ma bucur ca ai opinii chiar si daca sint diferite de ale mele - pe cuvint de onoare - Scuze inca odata. OK ?
Aurel Craciun • 27 noiembrie 2019, 1:27
@ tindala Prima greșeală (făcută de multă lume): la alegerile parlamentare 22,36 % au fost obținute de alianța USR-PLUS (nu doar de USR). Practic USR prin Barna a scos același rezultat la prezidențiale, votanții PLUS orientanduse către alții (în mare parte spre Johanis, așa cum o arată și rezultatele). Apoi o parte însemnată din alegătorii alianței USR-PLUS au fost dezamăgiți de faptul că alianța a făcut cam cadou guvernarea PNL-ului. Legat de ce muncesc cei din diaspora, fiecare la nivelul care a reușit să se impună (afară nu te poți impune prea ușor pentru că sistemul lor nu e făcut pe pile). Și da, foarte mulți din diaspora au studii medii și superioare. Dacă vrei să te convingi mergi și vezi cu ochii tăi. Și în final, cei din diaspora nu sunt bombardati zilnic cu minciuni (la Tv) dintr-o parte sau alta și pot vedea mai ales diferențele dintre sistemele de afară și cel din România.
mg • 27 noiembrie 2019, 13:54
Azi noapte, după 6 ore de Cex intens alături de liderii PSD, tanti Vasilica nu prea părea satisfăcută.. Nu se cunosc amănunte, dar un lucru este clar. Agreabila doamnă se poate "bate" cu toţi aceşti bărbaţi, aşa cum a promis..
Gorghiu Dej • 30 noiembrie 2019, 0:12
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.