luni, 18 noiembrie 2019, 8:33
Cel mai mare spital din Timiș a luat deja legătura cu specialiști din afara țării. “Am contactat toxicologi din Berlin”, a menționat, pentru Libertatea, Dorel Săndesc, șeful secției ATI al Spitalului Județean Timișoara.
Aici au ajuns, conform declarațiilor managerului Marius Craina, 3 persoane, toate internate la toxicologie. Alte 10 persoane se află sub observație “şi vor primi ajutor imediat dacă manifestă simptome”, după declarațiile conducătorului instituției.
Profesorul Săndesc afirmă că persoanele internate “sunt stabile, nu există vreuna în stare gravă”.
Medicul a subliniat că nu știe care este toxina care a provocat cele 3 decese. “Nu vreau să speculez, însă a fost ceva foarte puternic. A atacat la nivel celular, asta a reieșit și din discuțiile pe care le-am avut cu hotline-ul de la Berlin. E un centru specializat în cazuri de incidente cu toxine cu care ne putem consulta în astfel de urgențe”.
El a mai spus că, din păcate, greutatea scăzută a celor doi copii și a mamei lor a făcut ca aceștia să recepționeze mai repede “o doză fatală de toxine”.
Dorel Săndesc a fost, timp de doi ani (2014-2016), secretar de stat în Ministerul Sănătății, fiind numit în Guvernul Ponta. Acesta a demisionat în martie 2016.
Sursa foto: Agerpres
Citește ultimele informații despre cazul deceselor din Timișoara după deratizare