sâmbătă, 29 iunie 2019, 1:33
Dacă le-ați ratat, în tumultul de breaking news al zilei, sau pur și simplu nu ați avut timp să le citiți, veți găsi aici, sâmbătă de sâmbătă, o selecție de investigații curajoase, opinii argumentate și povești (scrise sau video) care ne ajută să înțelegem mai bine lumea în care trăim.
de Alexandra Nistoroiu
Vasile Mutu, 36 de ani, și Florentina Pătru, 32 de ani, părinții necăsătoriți ai bebelușului Constantin, nu trăiesc în România într-o sărăcie lucie, cum au fost portretizați de The New York Times. Proprietățile lor, case, mașini și terenuri, n-au fost pomenite în reportaj. Mama a spus că a fost sterilizată forțat în România, deși cererea scrisă cu mâna ei e la Spitalul Județean. Povestea adevărată a familiei portretizată idilic de The New York Times, într-o investigaţie de Delia Marinescu, Adriana Oprea şi Cătălin Tolontan.
După ce a revenit de la AKH Viena, bărbatul a fost plimbat prin cinci spitale româneşti, iar acum face naveta cu ambulanţa între două dintre ele. Acolo unde face recuperarea nu i se pot schimba pansamentele, şi invers. Mihai Sfetcu nu-şi poate folosi încă mâinile şi mai trebuie să facă şi alte operaţii în următoarele luni. Cristiana Sfetcu, soţia pompierului: „Să fie întrebat sistemul ăsta: ce-a făcut pentru acest pompier rănit în misiune?”. Întreaga poveste, în materialul semnat de Alexandra Nistoroiu.
Mădălina Mezei, fosta şefă a agenţiei TAROM de la Bruxelles, a fost numită director general pe 19 iunie. În aceeaşi zi, compania de stat a renunţat la două procese intentate împotriva ei şi a soţului său, Laurenţiu Mezei. Cei doi șefi de agenţii internaţionale au fost acuzați că au adus pagube companiei. Detalii în materialul realizat de Cătălin Doscaş.
“Cred că trebuie să vorbesc mai mult despre privilegiul pielii albe.” Georgiana Lincan are 24 de ani și de 6 ani lucrează în cadrul Asociației E-Romnja, un ONG care se ocupă de promovarea drepturilor femeilor rome. Editorialul său, aici.
Primăria Sectorului 6 vrea aceleași garduri de 12 ani, firma care le vinde a înțeles și și-a scos brevet pe model. Pentru gardurile cu brevet, instituția dă acum aproape 6 milioane de lei! Un material de Daniel Ionașcu.
Au fost cumpărate tunuri de pulverizat de 32.000 de euro bucata, în condițiile în care unele mai bune costă doar 20.000 de euro! Din acest motiv, au fost cumpărate doar 12 bucăți, deși s-ar fi putut lua 18, iar nevoia pentru București este de 30 de tunuri. Detalii, în materialul realizat de Cătălin Doscaş.
Dacă în 2017, aproximativ 13.000 de copii n-au promovat clasa a VIII-a, în anul 2018, numărul lor a crescut cu peste 9.000. Asta înseamnă că unui număr de 22.000 de copii până în 14 ani sistemul de învățământ le-a spus că nu pot merge mai departe. Detalii într-un material de Florinela Iosip.
Matu Salem • 29 iunie 2019, 16:33
"Cred că trebuie să vorbesc mai mult despre privilegiul pielii albe." - Georgiana Lincan, roma. Ce interesant: si in India, pielea de culoare inchisa este considerata rusinoasa, si un semn al apartenentei la clase sociale inferioare, deci NEDORITA! Intr-un stat tropical, cu o civilizatie veche de mii de ani, ce are 1/3 din populatie negri (la propriu! ...grupul rasial e probabil cel mai vechi de pe teritoriul sub-continentului indian, in Sud, se numesc stiintific si oficial "dravidieni", si se imparte intr-o multitudine de sub-grupuri etno-lingvistice cu pielea de culoare foarte inchisa si cu parul cret), iar din ceilalti 2/3 o buna parte au culoarea pielii in nuante intermediare intre cea neagra-maronie si cea alba, pielea alba este considerata semnul unei anume superioritati. Conceptie generalizata dintotdeauna in cadrul miliardului de populatie indian, in ciuda tentativelor recente din concursurile televizate "corect politice" de "Miiss India" introduse de (cine altii?) smecherii democrati sorosisti americani (in ciuda opozitiei moral-religioase a majoritatii populatiei la astfel de concursuri, considerate ca INJOSESC DEMNITATEA FEMEILOR INDIENE!) de a egaliza sansele intre participantele cu culori diferite ale pielii, reprezentante ale statelor componente ale Indiei federale, deci cu caracteristici rasiale locale evidente. Deci opinia milenara din India a insotit comunitatea roma in migratia ei in Europa! Ghinion...
Vlad • 29 iunie 2019, 17:11
Ar trebui lăsați mai mulți corigenți. Fiul meu are o medie de peste 8.50 la al doilea liceu că valoare din județul cu cele mai mari medii la capacitate. Si nu știe aproape nimic. Vrem să avem generații ușor de manipulat. De tolontani.
Angela Ferkel Parkinson • 30 iunie 2019, 20:44
2 comentarii ba? Asta mai e credibilitatea ta, ba ***.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Gabriel D. • 1 iulie 2019, 1:37
Va recomand sa cititi cartea Richard Wurmbrand - Cu Dumnezeu in subterana. http://booksdescr.org/item/index.php?md5=B5CD5953DF456A59C67BC78F6867F832