Firea a numit-o șefa CA la Spitalul Filantropia pe fosta consilieră a lui Gabi Oprea: 26 de ani, nicio expertiză pe Sănătate, master la Academia SRI și colecționară de 4 funcții publice, de la spitale la Ciclop!

Azi, după publicarea articolului în Libertatea, medicii și asistentele au contestat pe holuri conducerea, iar Gabi Firea și-a trimis urgent omul de încredere în spital

marți, 4 iunie 2019, 5:11

UPDATE: DIRECTOR PENTRU TREI ORE! După publicarea situației în Libertatea, oamenii au prins curaj și au început să se mobilizeze, iar primarul Capitalei a trimis-o pe Daniela Blându, șefa ASSMB, instituția care are în subordine spitalele municipalității bucureștene. Evenimentele s-au derulat cu viteză în spitalul Filantropia. O preferată a conducerii, Anca Simionescu fusese numită azi director medical de către managerul Cristinel Macarie. Dar reacția de respingere a personalului la adresa întregii șefimi, acuzată de amatorism și de instalare prin intervenția Gabrielei Firea, a făcut-o pe Simionescu să demisioneze tot azi, după doar trei ore.


foto: Pe 21 mai 2019, de Sfinții Constantin și Elena, Gabriela Firea a felicitat-o la primărie pe Alexandra Elena Dobre. Imaginea a fost postată pe Facebook-ul primarului general și pe pagina Alexandrei Elena Dobre

de Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Pe 18 martie 2019, 23 de medici și angajați ai Spitalului Filantropia din București, cea mai mare maternitate din sudul României, semnează o petiție împotriva managerului interimar Cristinel Macarie.

„Stimată doamnă primar general, vă aducem la cunoștință situația deosebit de gravă cu care se confruntă Spitalul Clinic Filantropia în ultimele luni, fapt care a adus spitalul în imposibilitatea de a asigura servicii medicale de calitate”, își încep medicii petiția.

Filantropia aparține de Primăria Municipiului București, iar Macarie face parte din noul val de manageri numiți de Primăria Municipiului București la conducerea spitalelor din Capitală.

Principalele acuze din interior îl vizează pe managerul interimar Cristinel Macarie, care, „prin deciziile sale, a dus la bulversarea întregii activități a spitalului”.

Filantropia, un mare spital fără epidemiolog

Doctorii revoltați semnalează că spitalul a rămas fără medic epidemiolog de la sfârșitul anului 2018, în plină epidemie de gripă și în perioada în care Maternitatea Giulești era închisă pentru infecții cu MRSA (stafilococ auriu rezistent la antibiotice).

Într-un sistem medical performant, epidemiologul este vital în combaterea infecțiilor nosocomiale și în stabilirea tratamentului antibiotic pentru bolnavii infectați și ajunși în stare gravă.

Iar absența epidemiologului nu e decât o piesă din puzzle-ul disperării corpului medical de la Filantropia.


foto: Spitalul Filantropia din București

Demisii una după alta

„Managerul a hărțuit, stresat și jignit personalul”, conform medicilor, ”a creat o atmosferă conflictuală în tot spitalul, creând probleme de sănătate unui număr mare de persoane din spital (ajungând până la depresie severă, HTA), o parte dintre aceste persoane luând decizia de a-și da demisia (personal medical, RUNOS, achiziții, singurul medic epidemiolog din spital etc.)”.

Medicii susțin că managerul Macarie:

„Lasă-le pe gravide să aștepte, doar sunt în spital public!”

Medicii afirmă că, atunci când managerul Macarie a fost solicitat să modifice programul în ambulator pentru a reduce timpii mari de așteptare, el a afirmat: „Lasă-le pe gravide să aștepte, doar sunt în spital public!”.

A caracterizat spitalul „în dispreț drept spital de moașe”.

Referitor la personalul Universității de Medicină și Farmacie, la studenți și rezidenți, Macarie ar fi declarat: „Să plece, nu avem nevoie de ei”.

Despre asistenta șefă care i-a adus la cunoștință lipsa dezinfectanților, acesta s-a exprimat: „Vine să îmi spună ultima proastă că lipsesc dezinfectanții”, mai scrie în memoriul corpului medical către primărie.

„Medicii ăștia au doar avioane în cap”, crede Macarie.

Pe 18 aprilie 2019, Primăria București răspundea, prin Direcția de Integritate, menționând că plângerea a fost înregistrată și „aspectele semnalate de dumneavoastră în aceste petiții fac obiectul unei acțiuni de control dispuse de către primarul general al municipiului București”.

Alexandra Dobre: „Am putea să-i sancționăm pe medici”

Imediat după petiția medicilor, într-o ședință a Consiliului de Administrație, președintele CA, Alexandra Dobre, a propus inclusiv sancționarea medicilor: „Am putea să îi sancționăm pe medicii care au făcut petiția”.


foto: Alexandra Dobre

„Ne gândeam de ce primăria nu reacționează, însă Alexandra Dobre, cea care are, practic, cea mai importantă funcție a spitalului, pentru că ea aprobă tot ca președinte CA, este o apropiată a Gabrielei Firea”, susțin surse medicale din spital pentru Libertatea.

Cine este Alexandra Dobre?

Patru funcții concomitent: se pricepe de la spitale la Ciclopul de mașini!

Dobre ocupă în acest moment patru funcții în instituții din subordinea PMB:

1. director general al Centrului pentru Seniori al Municipiului București;
2. membru în CA de la Spitalul de Copii Gomoiu;
3. președintele CA de la Spitalul Filantropia;
4. membru în CA la Societatea Service Ciclop SA, firmă deținută de Consiliul General al Municipiului București.

În trecut, ea a fost:

1. director general al Centrului Cultural Nicolae Bălcescu, din subordinea Primăriei Sectorului 4 (2016-2018);
2. consilier personal pentru doi miniștri: Elisabeta Lipă (MTS, 2016) și Gabriel Oprea (MAI, 2014-2015), pe când avea 21 de ani.


foto: Neculai Onțanu, Gabriel Oprea, Alexandra Dobre și Anghel Iordănescu 

Întreaga ei carieră este o ascensiune din funcție publică în funcție publică și mai bună.

În 2009, pe când era încă în liceu, a fost președinte al Parlamentului Local al Tinerilor Sector 2, o apropiată a primarului Neculai Onțanu, cel care, în baza relațiilor apropiate cu Gabriel Oprea, a propulsat-o și la MAI. Așa a devenit consiliera lui Oprea, iar după aceea și-a susținut masterul la Academia SRI Mihai Viteazul.

„Aștept întrebările”

Libertatea l-a contactat pe Cristinel Macarie, managerul Spitalului Filantropia, și l-a rugat să explice situația care a provocat memoriul cadrelor medicale.

Macarie a spus: „Știu despre ce e vorba, dar nu pot comenta pe telefon. Aștept întrebările”. Până la închiderea ediției, răspunsurile nu au sosit.

Ziarul Libertatea a căutat-o și pe Alexandra Dobre:

„Încă de la numirea mea în funcție de membru CA al Spitalului Filantropia, ulterior nominalizată și votată de colegii mei din CA pentru funcția de Președinte al Consiliului de Administrație, vot care m-a onorat, nu am făcut altceva decât să susțin programele spitalului și să încurajez măsurile de motivare pentru medicii din spital, inclusiv actualizarea sporurilor, conform legislației, pentru fiecare dintre aceștia. Mai mult decât atât, am avut mai multe inițiative de a invita șefii de secție din spital la ședințele de CA, pentru a ne cunoaște și a discuta despre posibilele probleme pe care le au. Nu am pus niciodată problema unei sancțiuni pentru că au făcut o petiție. Este dreptul dumnealor, garantat prin Constituție, la liberă exprimare. Mai mult decât atât, la momentul la care mi-au fost aduse la cunoștință petițiile, exact în forma în care le-am înaintat și eu membrilor CA, acestea nu erau semnate și asumate de nimeni, nominal. Prin urmare, nu are sens această acuzație. Pe lângă toate acestea, adaug faptul că nici nu am calitatea juridică de a sancționa personalul medical, astfel de măsuri ar reveni în sarcina managerului sau a directorului medical, dacă ar fi cazul, ipotetic vorbind, desigur”, a declarat Alexandra Dobre, pentru Libertatea.

Totodată, Libertatea a primit și răspunsurile Primăriei Capitalei în privința criteriilor pe care le-a folosit în numirea Alexandrei Dobre în pozițiile de administrator la spitalele Filantropia și Gomoiu.

1) Care au fost criteriile pentru numirea ca manager interimar a domnului Cristinel Macarie?

Pentru asigurarea interimatului nu exista prevederi legale care stabilesc criteriile de desemnare. Cu toate acestea, numirea domnului Macarie s-a facut tinand cont de faptul ca acesta a absolvit Facultatea de Medicina, are experienta de X ani in domeniul medi al si este absolvent al cursului de management sanitar.

2) Ce s-a întâmplat cu petițiile medicilor de la Spitalul Filantropia, înregistrate în aprilie 2019?

3) Care a fost finalitatea controlului Direcției Integritate din cadrul PMB? Au fost luate măsuri?

In lunile martie si aprilie 2019 au fost inregistrate la PMB mai multe sesizari semnate de angajati ai spitalului clinic Filantropia, cu privire la activitatea managerului interimar, precum si o solicitare din partea managerului spitalului clinic Filantropia, de efectuare a unui control specializat (pentru clarificarea unor deficiente si nereguli administrative in domeniile: achizitii publice, resurse umane, financiar, contabilitate si verificarea relatiei dintre spitalul Filantropia si Fundatia „Maternitatea Filantropia 1883”).

Ca urmare a acestor petitii si solicitari a fost dispusa o misiune de control a Directiei de Integritate din cadrul PMB, cu privire la aspectele semnalate.

Controlul s-a derulat in perioada 25 martie 2019 – 5 aprilie 2019. Raportul a fost finalizat si se afla in prezent in analiza pentru dispunerea masurilor care se impun.

4) Care au fost criteriile pentru numirea ca președinte al Consiliului de Administrație al domnișoarei Alexandra Dobre, aflată, în același timp, și în CA al Spitalului Gomoiu și director general al Centrului pentru Seniori al Municipiului București?

Doamna Alexandra Dobre, director al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucuresti a fost numita prin act administrativ ca reprezentant al Primarului General in consiliul de administratie al Spitalului Clinic Filantropia si nu ‘presedinte’ al CA. Pozitia de presedinte a rezultat un urma votului membrilor consiliului de administratie al spitalului.

Potrivit art. 186 din legea 95/2006 actualizata,

(1) În cadrul spitalului public funcţionează un consiliu de administraţie format din 5-8 membri, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, de organizare şi funcţionare a spitalului.

(2) Membrii consiliului de administraţie pentru spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sunt:

a) 2 reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii sau ai direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, iar în cazul spitalelor clinice un reprezentant al Ministerului Sănătăţii sau al direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti;
b) 2 reprezentanţi numiţi de consiliul judeţean ori consiliul local, după caz, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, din care unul să fie economist;
c) un reprezentant numit de primar sau de preşedintele consiliului judeţean, după caz;
d) un reprezentant al universităţii sau facultăţii de medicină, pentru spitalele clinice;
e) un reprezentant al structurii teritoriale a Colegiului Medicilor din România, cu statut de invitat;
f) un reprezentant al structurii teritoriale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu statut de invitat.

(7) Membrii consiliului de administraţie al spitalului public se numesc prin act administrativ de către instituţiile prevăzute la alin. (2) şi (3).

(8) Şedinţele consiliului de administraţie sunt conduse de un preşedinte de şedinţă, ales cu majoritate simplă din numărul total al membrilor, pentru o perioadă de 6 luni

Ziarul i-a adresat întrebări și managerului Spitalului Filantropia, doctorul Cristinel Macarie. Răspunsul l-am primit după publicarea articolului:

1. În decembrie 2018, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB) a efectuat mai multe controale la care se impunea și prezența medicului epidemiolog. Acesta asigura asistența de specialitate în cadrul unui contract cu program parțial de muncă și și-a declinat disponibilitatea de a presta acest serviciu. Astfel că, la 1 ianuarie 2019, postul de medic epidemiolog a rămas vacant. În acest timp, din cauza lipsei acute de medici în această specialitate, în temeiul legii, am solicitat asistență din partea DSPMB, însă aceasta instituție nu a putut să ne acorde suport din același motiv. În consecință, postul de epidemiolog a fost scos la concurs ( aflat în desfășurare), iar atribuțiile epidemiologului au fost preluate de un medic din cadrul spitalului, pana la ocuparea postului prin concurs.

Colaborarea cu medicul epidemiolog a fost în standardele relațiilor profesionale.

2. Am o relație profesională foarte bună cu personalul spitalului și nu cunosc angajați care să aibă probleme de sănătate ca urmare a unor neînțelegeri cu mine. De la preluarea mandatului de manager, au existat așa zise ,,sesizări” neasumate, însă fac precizarea că toate controalele efectuate de autoritățile în domeniu nu au relevat nicio neregulă. Mai mult decât atât, personal am verificat unele aspecte reclamate, însă acestea s-au dovedit a fi neadevărate. ,,Anonimele” i-au revoltat pe majoritatea colegilor mei care le-au și dezavuat.

3. Nu am făcut afirmațiile pe care le invocați, dimpotrivă, am solicitat întregului personal să manifeste atenție și grijă deosebită față de paciente.

4. Doamna Alexandra Dobre nu a propus sancționarea angajaților spitalului.

Citește și:

Revolta personalului la Spitalul Filantropia împotriva divei numită de Firea în CA și contra managerului! Primarul și-a trimis de urgență omul de încredere în spital!

Comentarii (41)Adaugă comentariu

vasco  •  4 iunie 2019, 19:37

Cum e turcu si pistolul.Este vreunul din aceasta poza care sa fi primit vreo functi sau grad pe merit vreodata?

Facsimil  •  4 iunie 2019, 19:55

Era un domn tare drăguț inainte la centrul pentru seniori. Era voluntarez din anturajul lui pandelica. Firea l a dat afară si a pus o pe Alexandra Dobre.. ceva e dubios cu firea. Si nu vorbesc de sarmulite.. decat *** *** din pmb, mai bine noua ordine locală cu usr ul de peste un an.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei F  •  4 iunie 2019, 20:51

Eeeeee,se schimba situatia daca doamna era bschetbalista!!! Desigur,orice asemanare cu fapte reale sunt intamplatoare!!! Ce bine este sa avem *** *** ca in rest poporenii uita!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vlad  •  4 iunie 2019, 21:03

E ok articolul. Doar că folosiți termeni pe care nu îi cunoașteți. Se spune că nu are experiență, nu expertiză. Expertiza este o lucrare scrisă de un expert. Nu mă așteptam de la voi! În rest, e bine că se mai rezolvă lucruri cu ajutorul presei în țara asta. Felicitări!

Mocanu  •  4 iunie 2019, 23:11

"nicio expertiză pe Sănătate" ... EXPERTIZA inseamna altceva (verificati in DEX), am observat ca de multe ori se foloseste gresit cuvantul EXPERTIZA in loc de EXPERIENTA

monica  •  4 iunie 2019, 23:17

Catalin poate vezi si jjaful de la CSM Bucuresti unde a fost pusa Gabi Szabo doar ca e prietena cu Firea. Bani cu sacul, performante ioc si explicatii de doi bani date de Szabo si gurul ei Nicolae Luca dar si sfaturile geniului financiar Chesnoiu. Sa toci 15 milioane de euro si zero performante, dar sa dai 600.000 de euro pe chirii de apartamente, e totusi o performanta reusita de Szabo cu Firea.

cn  •  4 iunie 2019, 23:45

Cu numiri de genul asta a reusit PSD sa isi indeparteze o parte din propriul electorat. Eu, care imi doresc sa nu mai vad partidul asta in politica, nu pot decat sa-i multumesc dnei Pandele. Pe de alta parte, nu pot sa nu ma gandesc cum m-as simti ca medic, dupa atatia ani de scoala si cu atata responsabilitate in munca de zi cu zi, sa am sefa a CA o parashutta de 26 de ani.

PETRU Romanul  •  4 iunie 2019, 23:48

Dnu Tolontan n-ar fi trebuit sa scrieți art. ăsta..Păi ce Doamne iarta-mă dați în colegele și colegii dvs din SNSPA..? Aceste atacuri fraticide pe mine mă surprind. Chiar în halul ăsta s-au canibalizat serviciile..?

Cătălin Tolontan  •  4 iunie 2019, 23:49

@PETRU Romanul: E complet neadevarat ce scrieti. N-am nici o legatura cu SNSPA. Observ ca va irita ori de cite ori dezvaluim cum sunt furati banii publici sau cum se instaleaza incometente pe pozitiile unde oameni buni ar face diferenta.

dan65  •  5 iunie 2019, 6:30

@PETRU Romanul ,o face pe deontologul dar nu mai pacaleste demult pe nimeni.in plus fatuca-i victima colaterala,ca el in Firea bate(ca asa-s ordinele acum)

Carol_K  •  5 iunie 2019, 7:17

Domnisoara Dobre este mascota Intereselor Politice din Ilfov, au plasat-o peste tot pe unde s-a gasit cate un post "parfum", a mai ramas ca Becali sa-i dea o functie la FCSB(sefa lui MM, Mache si Lutu)... ca sa fie tabloul complet. De remarcat durata scurta de repliere a primaritei, de la inchiderea lui Dragnea, cat de putin a durat pentru ca Firea sa revina la vechile ei obiceiuri. Toate pe banii, nervii si sanatatea bucurestenilor. Pana la urma...ei au ales-o, acum sa rabde.

ciprian  •  5 iunie 2019, 8:09

nu știu de ce nu mă miră absolut deloc aceste informații cuprinse în articolul de față. să fim serioși, avem impresia că distinsa doamnă Firea este altceva, vreo lumină nemaipomenită, în comparație cu dragnea?! cine a crezut acest lucru, cu siguranță s-a înșelat, dacă o exista acel cineva, mă îndoiesc, sincer. evident că toți acești politicieni de modă veche așa înțeleg să slujească cetățeanul și interesele sale, jucând fals de fiecare dată, impunându-și interesele personale și de grup, nu așa se aplică în psd?! nu este un stăpân și un roi de slugi în jurul lui?! dacă nu s-ar întâmpla așa, abia atunci ar fi o problemă, nu-i așa?! Mă gândesc că nu toți acei medici sunt nebuni, doar cei acuzați au dreptate, iar spusele lor întruchipează adevărul. să fim serioși și raționali, evident că lucrurile stau așa cum le prezintă personalul spitalului. din păcate, sigur, nu trebuie să ne mințim, cazul prezentat nu este singular, putând fi întâlnit în multe dintre spitalele din țară, generate de oameni la fel ca Firea, mare creștină, cu frică de Dumnezeu! da, multă evlavie, nu-i așa?! trebuie să scăpăm de astfel de politicieni, de astfel de oameni care-și bat joc de semenii lor, de interesele acestora și de misiunea pe care o au de dus la îndeplinire. să le fie rușine tuturor celor ce aleg să trateze funcția publică precum pe propria moșie.

VLAD  •  5 iunie 2019, 8:21

Tare articolul cu ***. Lipsa de inteligenta, nu de deontologie. E normal ca cineva care detine peste 5% dintr-o companie sa aiba pe cineva in CA. Iar salariul e mic pentru asa o functie. Nu isi face *** reclama la voi?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

aldo_m  •  5 iunie 2019, 8:37

bine ca n a pus de la videle ma andrei f DE CE NU LASATI OAMENI SA VOTEZE zi ma sau vrei sa faci ca olguta sa puneti futunele de apa pa ei ,ma din toata tara asta cu tineri frumosi si dastepti DOAR MELESCNU puteti voi comunistilor,mergeti cu statul paralel

Un om  •  5 iunie 2019, 8:39

Si? Care este rezolvarea gasita de Blindu, apropiata lui Firea? Nu prea investigheaza nimeni activitatea acestei directoare si mafia care este in toate spitalele subordonate si oamenii incompetenti si spagari numiti...manageri cu educatie bun simt si inteligenta mai putine ca un animal din jungla, cu comportamente greu de exemplificat si cu un limbaj exact ca la *** iar in fata oficialilor toti sunt numai lapte si miere...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

un postac  •  5 iunie 2019, 11:00

Bre, dar cand *** tehnocratu' si-a numit partenerii de afaceri in functii publice n-ai zis nimic.... mama ei de deontologie cu ***..... sau cand a facut afaceri cu sotul actualei sefe d ela DNA.....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gilos  •  5 iunie 2019, 13:25

Firea pandelizeaza Bucurestiul, este un accident al istoriei, o rusine. Traficul este catastrofal, adat aprobari de chioscuri si dughene in tot orasul, a inventat companiile-sifonataore-municipale-ilegale, a impanzit administratia de pile incompetente, a tocat banii pe asa-zise concerte, pe iepurasi de Paste spanzurati , pe autobuze turcest, pe vouchere pt pensionarii psdisti pentru vacante in Grecia...si muuuulteeee alte bazaconii

daniel  •  5 iunie 2019, 13:41

bai tolontane am tot citit articolele tale sincer te credeam un jurnalist ok dar vad cu amaraciune in suflet de ceva timp te iei de acesata femeie non stop nu o apar nu ii tin partea nu stiu ce face si ce fel de om este sunt apolitic dar sa o ataci intruna prin niste articole de 2 bani doar doar crezi ca o vor lega mi se pare josnic de fapt nu tu esti cel care comanda articolele 100% dar ai ajuns rau in mocirla ptr mine esti 0 ca jurnalist rusine ai atatia cu bube grele intr-adevar si te iei de niste nimicuri atacand o persoana non stop orice prost vede ca esti pus de cineva si asta denota ca esti spagar RUSINE

facetime  •  5 iunie 2019, 13:47

5. eu stiam ca e in consiliul de la administratie si de la C.E.T.T.T. SF. STELIAN..

turq  •  5 iunie 2019, 13:54

Domnisoara Alexandra Dobre e si in CA la Spitalul Sf Stelian intr-o companie selecta... Dr. Horia BUMBEA, doua angajate ASSMB, Paula BĂLAN și Cristiana ANGHEL, Dr. Mihaela ULICAN si Dr. Chirică Angelica. Interesant ca in acest spital condus de o "tehnocrata", madama Ciolompea, Dr. Chirica Angelica e si angajata a spitalului si a fost si presedinte de C.A. a micutului spital de toxicodependente. Romania, Te iubesc!

Un roman  •  5 iunie 2019, 14:14

Pai si sa ne miram? Stim din ce partid face parte Firea.. Acela cu 99% corupti (poate sunt prea bland cu cifrele).

anton  •  5 iunie 2019, 15:28

Va mirati ? Asta este Firea foasta protejata a lui Dragnea

Garido  •  5 iunie 2019, 16:09

Asta e , ce sa facem , doamna tehnocrata Gushetz este ocupata , se zice ca asteapta cu gura cascata un post in noul guvarn al mafiotului ghinion shasa casa frumoasa . Eu zic s-o aduca pe ebba de la camara de comerzz , are si experiza , cadreaza si cu optiunile electoratului de dreapta si da bine si pe la mufele ambasadorilor straini .

Gabriela  •  5 iunie 2019, 19:05

Nesimtire maxima si insulta la adresa meritocratiei. Un adevarat model promovat de acesti "puternici" batraiori, Oprea, Ontanu, etc. De ce nu? D-ra Irina Tanase la 20 de ani era "consiliera" lui Ghita, apoi la 21 a trecut la Dragnea. Pe ce teme i-o fi consiliat, la ce o fi atat de priceputa? Poate ne explica d-na Firea la ce se pricepe d-ra Dobre, recomandata de Oprea si Ontanu. Acum are 26 de ani, Ontanu nu mai e primar din 2015, deci d-ra Dobre consilia de la 21-22 ani. In ce este experta, va rog ? Motivul principal pt care pleaca tinerii valorosi, in vreme ce puterea psd anunta proiecte grandioase de aducere in tara a romanilor plecati. Uite asa!

??????  •  5 iunie 2019, 19:36

Opinați că în eventualitatea unui rezultat nefavorabil în Norvegia ar trebui înlocuit Stoichiță de Comitetul Tehnic al FRF, ?

Andrei  •  5 iunie 2019, 19:56

Este interesant cine a sarit sa ii ia apararea doamnei Dobre in aceasta controversa: domnul Gigel Lazar, reprezentant al societatii civile in calitate de presedinte al CIADO si client al celor mai corupte administratii in tara. Poate ca ar trebui sa va uitati si la domnul acesta care pretinde 'le spune pe bune'.

Fane  •  5 iunie 2019, 21:09

Catalin, de situatia de la Spitalul Colentina mai stiti ceva? Si acolo erau niste numiri facute cu cantec. Tot duamna la butoane.

Seap  •  5 iunie 2019, 21:50

Asul din maneca al dnei Blandu Daniela este......fosta judecatoare Cotofana Lavinia, exclusa disciplinar din magistratura in anul 2017, primita cu bratele deschise de dr. Lupusor-gasit incompatibil de ANI-angajata la Assmb pe functia de inspector. A fost numita Director Juridic si a inceput sa faca "curatenie" prin spitalele Primariei, incepand cu Coltea, Colentina, Filantropia etc. Pentru dansa toata lumea este proasta, numai ea este desteapta si buna de gura, mereu pusa pe scandal. Primaria se bazeaza pe experienta de doi ani magistratura ignorand sfaturile celorlati avocati. In rest sa auzim numai de bine.

Valentin  •  6 iunie 2019, 3:39

Pacienți alergici la alcool nu sunt, sunt alergici la iod.

Adrian  •  6 iunie 2019, 6:02

Tolo, stim ca domnisoara face parte din categoria " frumoase fara căpătâi "( vorba lui Dinescu), dar da mai bine la public decat : Nicolicea ,electricianul ajuns mare jurist , sau Serban Nicolae soferul ajuns si el mare jurist al Romaniei, ambii cu studii la universitati obscure ( fabrici de diplome) . Si acum ,Tolo, de ce sa aruncam cu pietre in Firea, ce vroiai sa faca ?Daca " frumosul fara căpătâi " al partidului este ocupat cu finantele si discotecile tarii ,atunci pe cine vroiai sa puna? L-a intrebat pe " Gabi minte scurta "( SOV a spus asta , nu eu),iar acesta a venit cu " nepoata de soacra" cum s-ar spune, aceasta frumoasa fara căpătâi , dar cu experinta manageriala( asa a declarat PMB in comunicatul de azi) PS. 1. Tolo , tu nu vrei sa intelegi , ca acesta este nivelul politicienilor romani,mai ales a cadrelor de partid, adica a specialistilor ?Tolo, eu sunt constantean si cineva mi-a spus ca la regia de apa RAJA, daca te uiti mai cu atentie pe listele angajatilor o sa observi ca acolo sunt doar 3-4 familii ,adica gasca din conducere si-au angajat toate rudele posibile si imposibile,nepoti,nepoate,amante ,cățel, purcel etc. Daca intr-un oras decazut ,zero investitii,zero spatii verzi , se intampla asa ceva,atunci tu crezi ca Bucurestiul va scapa?Tolo,chifteaua e mare acolo,si fff.multi au de mancat. 2.Sa nu uit, sincer imi place poza de familie ,domnisoara si venerabilii.Gabi Oprea poate lansa un nou curent in moda , cu nasturele de la sacou deschis la mijloc. Inainte se purta ori cu sacoul inchis total ori inchis la mijloc.La Oprea e altfel ,poate l-a influentat "nepoata"???

??????  •  6 iunie 2019, 7:42

@Ce opiniei aveți totuși de spre faptul că Vasile Dâncu ae fi fost uitat în avionul naționalei de fotbal încă de pe vremea lui Mircea Sandu, amintind și de vremurile lui Ceaușescu când echipa națională de fotbal era însoțită de un lider de la partid și de un securist, ?

Un om  •  6 iunie 2019, 7:57

pe cand o ancheta cu ce se intampla la assmb? sunt sute de oameni angajati iar cateva zeci bune sunt dispuse sa dea din casa, dupa cum vedeti si aici printre comentarii...

andrei  •  6 iunie 2019, 10:16

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Tibi  •  6 iunie 2019, 10:21

Tocmai am primit un sms de la ministerul sănătății care ma roagă sa particip la un sondaj referitor la recenta mea internare la Filantropia. Ultima vizită a mea la Filantropia a fost în urma cu aproximativ 3 ani. Sondajul nu îmi da posibilitatea sa reclam asta. Cel mai probabil se folosesc de baza de date pentru a crea internări fictive. Dacă vă pot ajuta cu ceva nu ezitați sa ma contactați.

gheorghe  •  6 iunie 2019, 10:29

Nea Puiu a o cariera frumoasa in fotbal, mare pacat ca setea de bani l-a adus incompania acestor impostori. D-ra Dobre si altele de teapa ei, modul in care sunt promovate, reprezinta exact motivul pentru care tinerii valorosi din aceasta tara aleg sa plece unde vad cu ochii . D-na Firea este exponentul acestui sistem gaunos.

raducanu vasile ion  •  6 iunie 2019, 12:47

o nulitatate de articol, pariu că nu citeste nimeni, te bagi in seamă, ai fost...odată, de mult, păcat...

Cătălin Tolontan  •  6 iunie 2019, 12:48

@raducanu vasile ion: va deranjeaza daca presa publica biografia celor care conduc destinele Sanatatii din Romania?

Cosmin  •  6 iunie 2019, 15:38

Dle Tolontan, imi e cam greu sa cred ca nu cunoasteti diferenta dintre "expertiza" si "experienta". Daca ma insel, consultati DEX, dar pentru articolul de fata, schimbati romglezescul "expertiza" cu cuvantul corect, "experienta"

??????  •  6 iunie 2019, 17:31

Opinați că Bergodi, care a luat o echipă din zona retrogradării și după doar câteva etape a urcat-o în zona locurilor neretrogradante, cam cu același lot de jucători ce în anul anterior disputase barajul pentru rămânerea în Liga întâi și se afla după prima parte a campionatului în zona locurilor retrogradante, arată și calități de selecționer, ?

Alexescu stefan  •  6 iunie 2019, 20:03

Domnu` Tolontan. Nu mai cenzura comentariile. Chiar daca-i licentios limbajul. Eu am 2 facultati si-mi vine sa-mi bag ***-n mortii maicutelor lor. E vreun pacat ? Mai mare ca pacatul tau ? De a baga batzul prin gard pentru a va primi merticul ? Lasa-ma mai nene sa-mi bag ***....macar atat.FMCG

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

florica  •  7 iunie 2019, 2:29

Poate aveti independenta necesara sa faceti o ancheta la spitalul clinic colentina Sa vedeti acolo management interimar de 3 ani managerul actual un doctoras oltenesc (fiu de prefect)post primit cadou de ziua lui ( ce competenta)un copil de bani gata isteric tipa urla pumni in mese (la doamne bineînțeles ca de băiat educat) Iar toti de sub el alesi pe sprânceana care mai de care mai incompetent Deci credeti ma ca Filantropia este GLUMA PROASTApa lângă ce este la COLENTINA Sper sa aveti resurse si independenta necesara realizări unui articol cat mai amplu si vizibil poate asa scapa si Colentina de gripa asta urata

Comentează