Pleacă Belodedici, vine Bumbescu

Hannah Arendt spunea undeva că „a face justiție înseamnă a restabili ordinea stricată a lumii”.

joi, 18 aprilie 2019, 9:34

Ne îndreptăm spre o ciocnire frontală. „Dreptate până la capăt”, a clamat acum câteva minute premierul Viorica Dăncilă, când a anunțat „demisia/demiterea” lui Tudorel Toader.

Tot „dreptate până la capăt” vor, în continuare, și milioanele de români, reprezentați de sutele de mii de manifestanți care de la „Colectiv” încoace continuă să iasă în piețele României.

PSD și-a scos artileria grea, aia pe motorină și kerosen, căci Eugen Nicolicea mărșăluiește cu lucruri grele, are genul de aroganță care i-a disperat pe opozanții politici și i-a revoltat pe protestatari.

Toader și Iordache împreună nu fac o jumătate din cota de egolatrie promovată de Nicolicea. Pleacă Belodedici, vine Bumbescu, pentru a mai zâmbi puțin că oricum atmosfera arată ca la război.

Toader a fost insuficient de obedient, iar la Nicolicea nici nu se pune problema că n-ar asculta. El este însăși vocea, mesajul și decizia de a face din justiție ceea ce-și dorește partidul.

Ce nu înțelege însă PSD e că, de partea cealaltă, oamenii sunt la fel de hotărâți în a nu accepta ordinea țării, așa cum e ea acum. În ceea ce-i privește pe români, tăvălirea justiției nici măcar nu e o chestie de acceptare. Ei nu vor să trăiască într-o lume cu capul în jos. Într-o atmosferă deja aprinsă, Eugen Nicolicea nu are nici temperamentul, nici imaginea publică și nici intenția de a reprezenta neutralitatea justiției.

Oare Bumbescu nu era liber pentru postul de ministru?

Comentarii (22)Adaugă comentariu

dorian  •  18 aprilie 2019, 9:57

asta e un sarpe mai mare decat TT.

serban parvulescu  •  18 aprilie 2019, 10:17

Dacă nu ai fi avut atâtea infecții nosocomiale și dezinfectante diluate 4000/1, adică o cisternă la un litru, poate ai fi fost bun tu de PM, Tolontane ?

stelian  •  18 aprilie 2019, 10:18

domnul nicolicea reprezinta la momentul actual o propunere pentru postul de ministru la justitie. sper ca domnul presedinte sa dea dovada de la fel de multa luciditate ca si in cazul olgutei si sa nu accepte propunerea.

??????  •  18 aprilie 2019, 10:23

@Ați zice domnule Tolontan că este ca și cum ați susține că vă pricepeți la farmaceutică mai bine decât Condrea, ?

??????  •  18 aprilie 2019, 10:28

@Vă considerați domnule Tolontan un Gigi Becali al ziaristicii de investigație, ?

Andrei F  •  18 aprilie 2019, 11:00

Cred ca nici dumneata nu vezi sutele de simpatizanti PSD care insa majoritatea nu sunt pesedisti,sunt antiVOI!!!!O sa-i vedeti...Cat o sa suporte si ei ca oameni clar vinovati sa nu pateasca nimic?Cum pot fi ei de acord ca violenta in cazul lor nu doare?Cum se poate ca daca ii ceri demisia Presedintelui sa fi amendat dar altii sa nu pateasca nimic cand sunt violenti in public?Daca la Croiova am fost 40 000 ,cati o sa fim in Bucuresti,iarasi...?-----------Poate tara asta o fi satula sa auda de Drepturile Omului,elita, doar in cazul vostru...

vasglo  •  18 aprilie 2019, 11:12

"În ceea ce-i privește pe români, tăvălirea justiției nici măcar nu e o chestie de acceptare. Ei nu vor să trăiască într-o lume cu capul în jos..." Bravo, Tolo! :) Ti se pare cumva ca justitia lui Basescu/Iohannis, Macovei, Kovesi, Lazar, Stanciu, Tarcea, Coldea, Dumbrava, Tarcea, Portocala, Man si altii ca ei ar fi una imaculata si "netavalita", in care oamenii sa traiasca cu capul sus?! Hai sa fim seriosi!!.....

diana_napoa  •  18 aprilie 2019, 11:18

Ia te uita,Tolontan cel Varan si Ortoman s-a trezit la realitate... Chiar sunteti lipsit de rusine,domnu' Tolontan,dup[a ce ati aruncat *** asupra doamnei LCKovesi,va treziti ca PSDistii nu sunt oameni de caracter... Chiar nici un 1 garm de decenta elementara nu aveti? Chiar atat de *** ati ajuns? Doar azi v-ati trezit?Inseamna ca v-am supraestimat IQ-ul...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihai  •  18 aprilie 2019, 11:46

Pfff, Cataline, cam deplasata aceasta comparatie! Belo nu are treaba cu ceea ce ai scris! Bumbi a fost un jucator bun, un fundas care isi cunostea meseria! Dur, rudimentar, dar stia ce face! Belo, un mare Jucator! Nici unul nu isi au locul in articolul tau! Sa il comparipe Bumbi cu acest *** si docil, un ***, cu aceasta ***, in fond, mi se pare o ***! Vrei sa fi pe acelasi palier cu ionut cristache, sarmaluta? Parca asa il cheama! Te deranjeaza o asociere? Tolo e sarmaluta! cum e?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

aciduzzo  •  18 aprilie 2019, 12:21

E clar...nu va place ce v-am scris! Ori voua ori celor despre a caror sorginte am facut vorbire! Asta e! Vitejilor de la GSP! Aparatori ai justitiei si ai adevarului! Formatori de opinie...care ne indemnati sa iesim la vot! Formati-le opinia altora...nu mie!!

cornel  •  18 aprilie 2019, 14:32

Dle Tolontan , la nesimțire răspunzi cu obrăznicie ! Mai uitați-vă și...”peste gard” și poate vedeți pe unii care lovesc cu lopata pe cei care trag la o căruță și se străduiesc să facă ceva ! Prost sau bun măcar se străduiesc, decât ceilalți care distrug , discreditează, provoacă și instigă !

Bogdan  •  18 aprilie 2019, 15:16

In calitate de pusti impatimit de fotbal in anii 80, nu pot sa spun decat ca ati facut niste analogii absolut oribile. Comparati un exemplu de eleganta in fotbal cu un narcisist patologic, si un luptator dur, dar cinstit, cu un personaj sinistru, cu diploma de drept luata cand altii sunt demult la pensie. Cel putin in cazul lui Bumbescu,cred ca ar trebui sa va cereti scuze, in mod public.

tindala  •  18 aprilie 2019, 16:32

Mi-e mila de votantii PSD!Ei voteaza PSD dar de guvernat,guverneaza...Dumnnezeu mai stie cine,dar nu PSD!In primul mandat al lui Basescu-prin 2005-la alegerile parlamentare,PSD-ca sa scape de acuzele venite din Vest-ca ar fi un partid neocomunist- a carat in spinare-si a bagat in Parlament, un partid capusa-Partidul Umanist al"profesorului"Voiculescu!Cu toate ca PSD a obtinut cele mai multe voturi Basescu a numit un guvern "de coalitie"-impotriva poporului roman- fara PSD,coalitie care a obtinut majoritatea necesara,prin tradarea...partidului "profesorului"Voiculescu!Cel bagat in parlament chiar de PSD!Primul ministru numit atunci,a fost nimeni altul decat Tariceanu!Printre "ispravile"lui se numara si cedarea zacamintelor de gaze pe cele mai mici redevente din...lume!Iar acum,PSD i-a carat in spate si i-a bagat in parlament pe ALDA,partidul lui...Tariceanu!Care ce-a facut?Pai le-a blocat tot programul de guvernare!Care a "castrat"toate legile menite sa puna in aplicare programul de guvernare si mai ales,pe cele care se atingeau de profiturile multinationalelor!Iar electoratul PSD vede ca a votat PSD, dar guverneaza...ALDE!De ce?Pai din cauza lui Dragnea!De unde vine acest personaj?Pai din PDL-ul lui...Basescu!Ce era Ponta "cu dubla comanda"-cum il acuza acelasi Basescu-dar ce este asta!Cert este ca are "un talent"la numiri,ceva de speriat!Mai intai Grindeanu,apoi Tudose...De ce nu l-o fi pus direct pe Coldea?Probabil,pentru ca acela nu a vrut!Elena Udrea il caracteriza pe Dragnea ca "si-a inchipuit ca si el face parte din "Sistem" si s-a comportat ca atare!Sper sa vada macar acum,ca s-a inselat"!Dupa o atat de lunga-si inutila-introducere,revenind la subiect,eu cred ca nominalizarea lui Nicolicea asta, pare o bataie de joc la adresa propriului lui electorat!Dar bineinteles ca Dragnea -ca de obicei-va zice ca nu l-a nominalizat el,Doamne fereste,noo!L-a nominalizat Viorica Dancila si el ...nu se baga!Chiar,domnu Dragnea,tu ce treaba ai pe acolo?

Vlad  •  18 aprilie 2019, 16:41

Ești după apariția incendiară a Prodancei. Începi să devii de mână a doua.

gicapuia  •  18 aprilie 2019, 17:08

Am citit articolul si comentariile. OAMENI BUNI ! FUGITI CIT MAI PUTETI ! CIT MAI DEPARTE ! Pacat de noi cei care suntem prea batrini si nu mai putem fugi nicaieri.

aciduzzo  •  18 aprilie 2019, 17:13

Conținea limbaj intolerant?? Pe cuvantul dumneavoastra domnule Tolontan! Nu!! Nu nu!! VA E FRICA DOMNILOR!! Si faceti pe corectii....pe tolerantii....pe obiectivii....pe cinstitii.....nu Nu! Nu domnule Tolontan....NU SUNTETI CORECTI IN PRIMUL RANDCU VOI INSIVA! Si aveti pretentii de formatori de opinie, corectitudine si adevar!! M-am lămurit încă o dată daca mai era cazul ca adevarul supăra si corectitudinea este pentru prosti!! Duceti-va la vot dragi romani! Si votați! Ca oricum...nici nu stiti ce votați.....nu contează cine votează, contează cine numara voturile si mai ales.....votați cum vreti ca oricum....iese cine trebuie! Corecțillode la GSP! Va discreditati in ultumul hal! Daca trăia tovarășa Ana va făcea eroi ai muncii socialiste!

vasco  •  18 aprilie 2019, 19:28

Exact ca si in cazul schimbarii lui mircea sandu cu burleanu ,eu zic ca,oricum si cu oricine si de catre cine,sistemul basist,macovist,lazarist,kovesist trebuie schimbat.E un sistem stalinist ,carea permis monstruozitati,cum ar fi condamnarea unor oameni nevinovati,vendete politice si,mai ales,jaful facut de basescu si ai lui fara frica de a fi pedepsiti.Atunci de ce nu se revoltau iohannis si ai lui?

Durden  •  18 aprilie 2019, 19:52

Ce clickbait obosit...

cypry  •  18 aprilie 2019, 20:26

Daca ajunge nulitatea de nicolicea ministrul justitiei eu plec din tara si nu ma mai intorc niciodata.cu familie cu tot si nu ma uit in urma.

Pati Pati  •  19 aprilie 2019, 19:45

In Romania, asa cum este ea, exista o minoritate de oameni profesionisti. Oameni care au facut facultatea pe bune si care au muncit mult sa ajunga la un anumit nivel. In medicina sau in drept perfectionarea este continua. Unii au studii prin strainatate, altii doctorate facute pe bune. Unii in magistratura, altii in privat. Ma intreb oare ce simt cei care chiar au o pregatire si o experienta. Cum o fi sa ai ministru in domeniul tau pe unul cu facultatea la fabrica de diplome... Cred ca e ca si cand tu ai fi Pele, Cruyff sau Maradona si ai primi indicatii de la un antrenor din divizia C...

ion ion  •  22 aprilie 2019, 13:47

nicolicea la justitie e ca bianca dragusanu la ministerul educatiei, pe motiv ca a fost si ea la scoala in clasele 1-8 si ca e discriminare daca o excluzi de la o astfel de pozitie la nivel guvernamental, ea avand experienta cu diverse pozitii in privat ... revenind, asta cu nicolicea depaseste miza, barierele si nivelul luptei politice; daca se intampla, va ramane pentru istorie; e un fel de cal (incitatus) facut senator, pe principiul (inclusiv basescian) ca asa vrea chestia aia a lui - cu care ia decidentul uneori deciziile ...

M  •  25 aprilie 2019, 2:32

..iarta-ma , te rog , Catalin... nu cred ca e normal sa anunti ca certitudini pareri personale . citez , cu aproximatie : "" ceea ce isi doresc romanii ..... "" . la rigoare matematica , pina la urma , -- apropo , eu cu domnul profesor Ilis am facut matematica -- , orice afirmatie de genul asta trebuie insotita de adaugirea -- , dupa parerea mea -- , oricit de buni jurnalisti am fii... riscam mult , ca indivizi , daca noi in capul nostru incepem da credem ca stim ce gindeste poporul... chiar daca eu , personal , sunt de acord cu tine . asta cu doar un an , termen sa vii cu un eventual denunt , e chiar o fortare mare la adresa bunului simt , dupa parerea mea...

Comentează