Dosarul „Țăndărei”, simbolul unei Românii unde mafioții capătă tot mai multă putere. Polițist: „România, o țară unde infractorii ne sfidează de la bere!”

Un ofițer român care a lucrat chiar în Anglia la cazul celor aproape 200 de copii romi abuzați povestește despre o întâlnire șoc pe care a avut-o cu șeful clanului Țăndărei, „care era bine mersi, fără griji, la o terasă”

miercuri, 20 februarie 2019, 4:21

Investigație de Adriana Oprea, Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Cazul în care 26 de inculpați au fost iertați în primă instanță i-a șocat pe polițiștii englezi și români care au făcut echipă comună. Investigațiile ofițerilor britanici au pornit de la cazul unei cehoaice reținute de poliția britanică în 2006 pe un aeroport.

Femeia era însoțită de trei copii pe care-i avea trecuți pe pașaport, iar doi dintre ei nu comunicau cu ea.

A fost o scenă frapantă, care i-a făcut pe polițiști să se întrebe dacă nu cumva femeia nu era un curier, un „transportor” de copii.

Peste 1.000 de copii scoși peste graniță

Polițiștii au descoperit că cei doi care nu vorbeau cu cehoaica erau din România.

La repatriere, ofițerul de poliție M.C., care vorbește azi pentru cititorii Libertatea, a fost pe aeroportul din Otopeni să îi preia și a descoperit că familiile celor doi erau din Hațeg și Țăndărei.

A doua familie a trezit unele suspiciuni și ofițerii au verificat numele șoferului și mașina cu care minorul a fost scos din țară.

Mergând pe acest fir au descoperit că în perioada 2004-2007, peste o mie de copii au fost scoși din țară în mașini aparținând grupării din Țăndărei.

Titi Aghiotantu, nevinovat în România, fiul și nora lui, condamnați în Anglia

În Țăndărei erau 4 clanuri și mai mulți lideri, dar cel supranumit Titi Aghiotantu era cel mai important.

La 13 ani de la începutul cercetărilor și după 9 ani de proces, Titi Aghiotantu e liber și nevinovat.

Abia acum polițistul înțelege liniștea interlopului, după un episod care la vremea respectivă l-a șocat.

Ofițerul povestește cum, cu câțiva ani în urmă, mergând la o terasă din Slobozia, „l-am văzut la o masă alăturată pe Titi Aghiotantu, liber și fără griji. Văzând relaxarea lui, la bere, m-am întrebat dacă eu sunt în siguranță, având în vedere că în aprilie 2010 am participat la descinderile din Țăndărei și la percheziționarea casei lui Titi. Asta e, România e o țară unde infractorii ne sfidează de la bere!”.

Asta în timp ce, conform The Guardian, Adrian Radu, fiul lui Titi Aghiotantu, și nora liderului, Claudia Radu, au fost ambii condamnați în Anglia!

Transferuri de bani din abuzarea copiilor

Britanicii au descoperit că banii pe care mafioții români îi obțineau din exploatarea copiilor în UK se întorceau în țară printr-un transfer bancar, Western Union sau MoneyGram.

A fost un caz în care s-au găsit și bani gheață în mașina unui traficant care se întorcea în România.

La perchezițiile din UK, britanicii au găsit caiete cu însemnări de genul „2.000 de pounds, copilul X”.

La cercetările din UK au participat în jur de 15 polițiști, avocați, consilieri și procurori din România.

Pentru ziua descinderilor din UK, englezii au amenajat o întreagă secție de Poliție în care să se desfășoare audierile pentru acțiune, precum și reținerile.

Regretul unui polițist

În cazul Țăndărei, englezii nu au putut dovedi traficul de persoane, dar i-au acuzat de rele tratamente aplicate minorilor și de fraudă în sistemul social.

„În UK, problema statului de drept a fost tranșată de multă vreme; când bănuiesc că există suspiciuni la o persoană, o vor percheziționa chiar de a doua zi. Pe când în România se merge în direcția opusă, a protejării infractorilor și a drepturilor acestora. Se ajunge până la aberația de a propune să se anunțe percheziția înainte de a fi făcută”.

„Am prins vremurile de glorie ale DIICOT, când la noi în birou aveam și polițiști din Germania, din Franța, din Anglia, colaboram cu toții, dădeam imediat un telefon la Budapesta dacă era nevoie, limba engleză era curentă și cea mai folosită între noi”, povestește M.C., polițistul din cazul Țăndărei.

El își reaminește un episod amar.

Momentul de perplexitate

„La finalizarea operațiunii Golf, șeful meu direct s-a adresat publicului, inclusiv polițiștilor britanici, și a spus «printre cei peste 1.000 de copii pe care i-ați reținut putea să fie chiar și fiica mea pentru că ați adunat tot ce ați găsit pe stradă»”.

A fost un moment jenant, de maximă perplexitate, îl descrie ofițerul, pentru că a trebuit ca britanicii să explice cum acei copii fuseseră monitorizați în prealabil și că nu fuseseră luați la nimereală, la grămadă.

La finalul discuției, M.C. se uită la cei de la mese. Țara în care se tem polițiștii, nu infractorii.

 

 

Citește și: 

Comentarii (7)Adaugă comentariu

adi_stelistul  •  20 februarie 2019, 16:36

Un prieten politist mi-a spus cat de mare ii e frustrarea, lui si colegilor lui, cand vede cum sunt scapati oameni pentru a caror urmarire ei si-au dedicat luni intregi, inclusiv cu resurse materiale, pe mici amanunte procedurale, nici macar foarte clare, dar interpretate astfel de cate un judecator ... hai sa-i zicem "chitibusar". Deci cred ca e un fenomen general in justitia romana.

zzz  •  20 februarie 2019, 16:56

"sa nu uitam de toti cei care au suferit abuzuri" Multmim ***!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

jos_cenzura  •  20 februarie 2019, 17:12

Și care este soluția? Să dăm mână liberă poliției să rețină pe oricine la cea mai mică suspiciune? Normal că este greu ca poliția să primească mandat ca să urmărească pe cineva, așa și trebuie. Sistemul nu e perfect și mai scapă infractori, din păcate, dar imaginați-vă opusul - o societate unde poliția are mână liberă să facă ce vrea. Prefer sistemul actual - și deocamdată, în comparație cu restul lumii, România nu are probleme cu violența sau cu infracțiunile - deci nu trebuie să procedăm ca Bolsonaro sau Duterte, care chiar aveau o criză mare de rezolvat.

Constantin  •  20 februarie 2019, 17:31

Domnule Tolontan, oare mai are rost sa faceti investigatii , cand dumnevoastra nu ajungeti niciodata la adevar ,pentru ca el pur si simplu nu exista, nu este recunoscut de cei care reprezinta chiar adevarul, slujitorii adevarului?

addriann  •  20 februarie 2019, 19:08

Felicitari, ati devenit experti in cunoasterea sistemului de justitie, dar si al celui medical... Chiar daca majoritatea informatiilor nu se pot scrie pe site, ar fi interesant un articol despre marile asemanari care exista, la ora actuala, intre aceste 2 sisteme, teoretic total diferite, facultatile de medicina neavand puncte comune cu facultatile de drept... Si nu ma refer aici la salariile ( destul de ) mari, cu toate ca si ele ar fi trebuit sa amelioreze ,, problemele" acestor sisteme...

bg  •  21 februarie 2019, 13:31

Politistul M.C. are perfecta dreptate! Asa arata sist. de justitie din Romania: pervertit, distorsionat, rasturnat. De fapt, toata tara asta a ajuns up-side-down. Cum s-a ajuns aici? SIMPLU...Dupa aderarea Romaniei la NATO si UE, neavand niciun plan postaderare ptr. tara, am lasat-o mai moale, ne-am culcat pe-o ureche. Partidele s-au multumit sa castige alegerile laudandu-se ani buni cu aceasta actiune reusita si cam atat. Numai ca autostrazile nu ti le face UE( iti da bani pe proiecte) , iar democratia, drepturile cetatenilor, nu se respecta de la sine, trebuie sa fii vigilent, sa stai de paza. Organisme similare in UE si create la noi (vezi DIICOT) s-au erodat constant, s-au depopulat prin pensionari anticipate si repetate ale profesionistilor si au fost mentinute in viata cu angajati neprofesionisti si fara anvergura internationala (actualul seful DIICOT nu cunoaste nicio limba straina), fiind selectati pe criterii de simpatii politice si obedienta. Romania a devenit incet, incet, paradisul hotilor, infractorilor, caci nu-i asa, politistii rateaza probe, procurorii si judecatorii mai inchid ochii, legea este blanda si permisiva...LASA ca MERGE si ASA...Stiti ce lipseste multor romani? SERIOZITATEA, RESPONSABILITATEA si CREDINTA in utilitatea sociala a muncii lor... Daca nu reusim sa ne schimbam caracterul, comportamentul, sist. actual de nonvalori, nu avem de ce sa speram ca vom avea vreodata o TARA ca AFARA...O astfel de tara trebuie sa ne-o CONSTRUIM noi, singuri, din interior...

Ciprian  •  22 februarie 2019, 7:48

Domnule Tolontan, nicodată n-am avut noi o justiție nemai pomenit de eficientă, dacă am fi avut-o, unii, astăzi, nu s-ar fi aflat în funcții atât de înalte, sfidându-ne cu o aroganță și cu un tupeu incredibile. Dar în momentul în care justiția a dat semne de revigorare, fără a-i minimaliza carențele, a-nceput să i se dea în cap cu multă insistență și neobrăzare. Toate schimbările din legile aplicabile acestui domeniu, în rău și nu în bine, din ultimii doi ani, conferă infractorului sau potențialului infractor un sentiment de siguranță și îl îmbie să comită nelegiuiri, nu vi se pare?! Opinia mea este că, prin schimbările mârșave promovate, s-a încercat și se dorește punerea pe butuci a sistemului judiciar astfel încât să nu mai fie încurcați de nimeni și să acționeze infractorii în voie fără a le mai fi frică de repecusiuni. Pentru unii, importantă este siguranța lor de a acționa liber și nestingherit, nu-i importantă securitatea și siguranța cetățeanului, a resurselor acestuia și protejarea climatului național propice unei dezvoltări sustenabile pentru toți cetățenii. Se încearcă slăbirea tuturor instituțiilor și decredibilizarea lor și nicidecum întărirea lor. Veți vedea că numărul celor ce vor părăsi țara, în următorii ani, va fi tot mai mare. Așa se va distruge țara noastră, distrusă din interior de niște iresponsabili, cărora le pasă de propria soartă și nicidecum de soarta țării. poate asta se dorește de către „sfătuitorii de taină” ai celor ce adoptă tot felul de măsuri halucinante pentru orice om cu un dram de raționament.

Comentează