VIDEO Scrisoarea tulburătoare și imagini cu bebeluși scoși la cerșit, trimise de ofițerul de poliție care a coordonat operațiunea „Țăndărei” în UK: „E o perioadă tristă pentru Justiția din România”

În câteva rânduri, inspectorul britanic Bernie Gravett arată ce se întâmplă atunci când Justiția eșuează

marți, 19 februarie 2019, 5:47

„Ultimele câteva zile reprezintă o perioadă tristă pentru Justiția din România. Oamenii din țara dumneavoastră sunt primitori și minunați. Din păcate, tot ei au de suferit când eșecurile Justiției lasă baltă victimele!” Bernie Gravett, inspectorul principal în operațiunea care a destructurat rețeaua de exploatare a copiilor romi

Investigație de Mirela Neag, Adriana Oprea, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Totul a început pe Oxford Street.

Primii minori cerșetori și infractori mărunți de origine romă monitorizați de polițiștii britanici au fost cei care frecventau artera comercială din centrul Londrei. Unii dintre copii au fost ridicați. După care au început să fie observați în cartierele rezidențiale selecte ale capitalei britanice.

Și-au dat seama că e o rețea

Pentru că era vorba despre minori străini care nu puteau fi instituționalizați de către autorități, ei erau eliberați de fiecare dată după ce erau ridicați de pe stradă. Pe asta mizau și interlopii din Țăndărei care-i exploatau.

Un polițist britanic a avut ideea de a-i căuta în baza națională de date a poliției.

A constatat că aceiași minori fuseseră reținuți și în alte orașe britanice și a realizat că au de-a face cu o rețea.

Un inspector acuză

Bernie Gravett a fost inspectorul principal în Operațiunea Golf, care a operat sub legile Uniunii Europene ca o investigație făcută împreună cu Poliția Română, DIICOT, Europol, Eurojust și alte agenții între 2008 și 2010.

El s-a pensionat acum 6 ani și, în acest moment, se ocupă de pregătirea oamenilor legii, a procurorilor și a judecătorilor în combaterea traficului de persoane.

Gravett a dorit să vadă și cititorii Libertății cum au pregătit ei cazul, în Marea Britanie. Și a trimis un film care arată ce probe zdrobitoare au adunat. Este un film pe care inspectorul Gravett îl folosește în toată lumea, ca să le explice polițiștilor cum se face o urmărire a suspecților.

Aceste probe n-au fost administrate în România.

Femeia care cerșea cu trei copii, nici unul al ei

În imagini apar mai multe femei care împing cărucioare prin Londra în august și septembrie 2009.
E vorba despre trei filmări diferite în care apare Speranța Mihai. În cele trei clipuri diferite, femeia are câte un bebeluș diferit, nici unul dintre aceștia nefiind al ei!

Speranța Mihai și unul dintre micuții traficați încă din cărucior

Cel mai mic dintre copiii romi folosiți de traficanți avea doar două luni.

În prima filmare a camerelor de supraveghere apare însoțită de o fată de 13 ani, “care era sclavul casei”, spun oamenii legii din UK. Nici această fetiță nu era a Speranței.

Speranța și soțul acesteia, Gheorghe Mihai, locuiau în condiții insalubre la vest de Londra, în orășelul Slough.

Pâlcuri de femei din România scoteau copiii aduși din Țăndărei la cerșit

Victimele, culcate cu cearșaful pe jos și un frigider aproape gol

Condițiile în care erau exploatați copiii alcătuiesc un decor dickensian postmodern.

Culcușul copiilor este improvizat pe jos.

Doi dintre aceștia sunt filmați de autoritățile engleze cu cearșaful pus direct pe podea.

În imagini se observă cum unicul frigider, scos din priză, are o singură bucată de carne, o pungă cu legume și, alături, o ladă cu cepe.

Frigiderul soților Mihai, aproape gol, sursă de hrană pentru 7 copii

Speranța și Gheorghe Mihai au fost condamnați în Anglia pentru mai multe capete de acuzare, printre care neglijarea copiilor și spălare de bani. Aceștia au pledat “vinovat”.

În România, doar Speranța Mihai apare în dosar, însă ca martor.

40 de victime au dispărut, 140 și-au schimbat declarațiile în România!

Britanicii au ținut ca audierile și declarațiile celor 181 de minori victime să le facă în așa fel încât ele să fie valide și în instanțele din România, ca să poată fi folosite și de procurorii români.

Audierile victimelor în UK au respectat toate prevederile Codului de procedură penală din România, fiind trimise în UK echipe întregi de specialiști, printre care psiholog și anchetator.

“După ce au fost repatriate cele 181 de victime, am remarcat că acestora nu le-a fost oferită în România nici un fel de protecție pentru că 40 au dispărut!”, spune o sursă Libertatea.

Procurorii români au ales să fie reaudiați în țară, toți cei 140 dând declarații opuse celor din UK. Și anume că adulții care-i supravegheau în stradă nu-i exploatau, ci le asigurau protecție, le ofereau casă și masă și că-i îngrijeau.

Copii-victime expuși pe just.ro chiar de către procurorii români

Din victime, copiii au devenit martori și 140 de minori au fost expuși pe portal.just.ro, portalul Justiției din România, cu nume și prenume. Această înlănțuire a 140 de nume a unor minori abuzați, făcută chiar de către procurorii români, echipa fiind coordonată de șefa de birou DIICOT Olga Vrânceanu, este fără precedent în justiția noastră!

În plus, britanicii au realizat că procurorii nu au folosit probele trimise de ei, deoarece nu au pus față în față declarațiile date în România cu filmările lor, care demonstrau exploatarea.

După ce, pe 12 februarie, Tribunalul Harghita i-a iertat pe toți inculpații din România, în timp ce justiția britanică a condamnat 120 de inculpați, inspectorul Gravett a trimis o scrisoare publicului din România, prin intermediul Libertății.

“Aceste persoane care n-au un trecut în nici o muncă au acumulat milioane de lire din exploatarea celor mai vulnerabili copii din România”

“Ultimele câteva zile reprezintă o perioadă tristă pentru Justiția din România și supremația Dreptului într-o țară pe care am vizitat-o de multe ori și de care m-am atașat foarte tare. Oamenii din țara dumneavoastră sunt primitori și minunați. Din păcate, tot ei au de suferit când eșecurile Justiției lasă baltă victimele. Cele 4 grupări din Țăndărei au fost denumite de Europol în 2008 drept “cea mai mare grupare de trafic de persoane din Europa”. Nu am nici o îndoială că au traficat mii de oameni, femei și în special copii prin toată Europa, punându-i să cerșească ori să fure.

În opinia mea, existau dovezi incontestabile care arătau că 26 de suspecți urmăriți de procurorii din România erau vinovați de infracțiuni de traficare a 181 de copii, spălare de bani, de a fi membri ai unui grup infracțional organizat și vinovați de infracțiuni legate de arme de foc.

Acest caz ar fi trebuit măcar să fi ajuns în instanță pentru ca evidențele să fie văzute și auzite.
Cascadoria, artificiul cazului este că exact asta nu s-a întâmplat în peste 8 ani de zile. Aș invita pe oricine să se uite la imagini și să își facă propria judecată despre cum aceste persoane care n-au un trecut în nici o muncă au acumulat milioane de lire din exploatarea celor mai vulnerabili copii din România. Cele care au pierdut în acest caz nu sunt doar victimele inițiale, ci și cele care n-au fost niciodată identificate ori găsite. Gruparea a continuat să opereze în anii în care suspecții au fost liberi și acum ei doar capătă mai multă încredere că sunt deasupra legii”.

Semnează Bernie Gravett.

 

Citește și:

120 de condamnați în Anglia, niciunul în România! Același procuror DIICOT care nu i-a cercetat pe colonelul SRI Predoiu, fratele șefului SIE, și pe ceilalți ofițeri din dosarul de trafic de minore „Shanghai” a ratat toți inculpații în „Academia de Trafic de Minori Țăndărei”!

VIDEO/ Cum s-a făcut de râs justiția din România! Imaginile complete ale perchezițiilor DIICOT din Țăndărei, 2010: elicoptere, 120 polițiști, 200 jandarmi, oameni ridicați din pat, bani și AK-47 confiscate. Finalul: toți interlopii au scăpat în primă instanță

Prima reacție după articolele Libertatea: DIICOT a făcut apel în cazul Țăndărei!

Comentarii (24)Adaugă comentariu

dan65  •  19 februarie 2019, 17:59

daca stie ca presedintele ii asigura spatele ,pe taica Lazar il doare in basca de sezvaluirile vostre de presa.degeaba apar probe si dezvaluirei despre modul jalnic in care este condus Parchetul General,daca Werner Johannis este multumit de activitatea Procurorului General.

Andrei  •  19 februarie 2019, 18:05

Tolo, articolul e transant si nu cred ca sunt obiectii la maniera josnica in care justitia Romana prin reprezentantii ei considera sa ii protejeze pe cei mai vulnerabili. As fi curios sa stiu care e punctul de vedere al oficialitatilor. Nici o reactie pana acum?

Cătălin Tolontan  •  19 februarie 2019, 18:06

@Andrei: https://www.libertatea.ro/stiri/diicot-apel-tandarei-2550803 si https://www.libertatea.ro/stiri/inspectia-judiciara-face-verificari-la-tribunalul-harghita-2551113

terro  •  19 februarie 2019, 18:08

din pacate justitia noastra a fraternizat de mult cu infractorii sant mana in mana ba chiar ne rad in nas asa zisii interlopi avand in vedere ce se intampa in viata acestei tari care a ajuns sa fie condusa chiar de ei .sa speram ca vom reusi sa scapam vreodata de ei ,,AMIN

Doru  •  19 februarie 2019, 18:23

La nici sase luni de la eliminarea vizelor pentru Canada am fost extrem de surprins sa vad femei cu copii in brate la cersit in diverse locuri publice. Asa ceva este de neconceput aici. Poate la aceast aspect se referee si acea parlamentara canadiana care a cerut reintroducerea vizelor.

Andrei F  •  19 februarie 2019, 18:40

Probabil ca greseste ofiterul asta strain ca doar nu credem ca in Romania 10 ani o problema asa de mare nu a fost rezolvata,nu?A,aaaa desigur, europenii ACUM vor ca Procuror Sef pe cineva din Romania,desigur pentru ca au mare incredere in procurorii romani!Doar au fost laudati de europeni in zeci de rapoarte...Iata dovada!(Desigur...,,va rog,nu generalizati...,,-nu va mai deranjati).Ramane intrebarea de ce Tapalaga....?

Tutucea  •  19 februarie 2019, 18:43

@ Doru , in State inca exista viza si e plin de *** la cersit asa ca ...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vlad  •  19 februarie 2019, 18:46

Dacă dorim să nu stricăm tradițiile diferitelor minorități, trebuie să înțelegem că așa sunt țiganii. Cu bune și cu rele. Ca și românii, maghiarii, evreii, englezii și celelalte nații. Arabii își țin femeile mascate cu văl și e ok. Așa și țiganii procedează cu copiii lor. Cunosc bine această minoritate și pot să vă asigur că își iubesc foarte mult copiii. Doar că așa e la ei. Deci, ori acceptăm bunele și relele de la toate națiile, ori interzicem tuturor practicile dubioase. Altfel este discriminare și nu e ok.

Andrei F  •  19 februarie 2019, 19:13

@Vlad • 19 februarie 2019, 18:46 Recititi articolul!Englezii au demonstrat ca bebelusi erau inlocuiti de la o zi la alta...Asta sigur nu inseamna ca cineva iubea copiii...Pe ai lor sigur ii iubeau ...dar nu erau ai lor.

Doru  •  19 februarie 2019, 19:31

Nu conteaza etnia. Este de neacceptat folosirea copiilor. Nu conteaza dac il iubesti sau nu.

gogu  •  19 februarie 2019, 19:59

domnule catalin trebuie sa va spun ca ati acuzat o femeie pe nedrept ati scris zeci de aricole despre doamna .udrea iar justitia din tara noastra a stabilit ca doamna a fost CONDAMNATA PE NEDREPT deci domnule tolontan RECUNOSTE DOMNULE CA SI DUMNEATA GRESESTI si acuzi oameni pe nedrept si ATUNCI EU MA INTREB ARTICOLELE DUMITALE CE VALOAREA MAI AU ,justitia cu cinci sau trei judecatori NU E VALABILA ,oameni pe care dumneata ai vezi vinovati se pare ca JUSTITIA AI VEDE ALTFEL si atunci care e valoarea credibila a dumitale ,deci udrea ,bica ,mazare ,ghita si tu domnule catalin ai devenit cornel nistorecu ,adica un muncitor devenit ziarist pe care al citeste doar partidul ps sant comunist

addriann  •  19 februarie 2019, 20:14

Felicitari pentru un alt subiect ,, fierbinte ", pe care mass media, acoperita sau nu, evita sa-l dezbata pe larg... Dupa 9 ani de procese, instanta a hotarat ca faptele sunt prescrise, iar capii retelei , 26 de persoane, sa fie scapate... Iar instanta a dispus si ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor inculpatilor... Cu toate ca la operatiunea denumita ,, Europa " au participat si specialisti din cadrul Europol si de la Metropolitan Police, ,, specialistii " din Harghita au triumfat...

Toader  •  19 februarie 2019, 21:10

Am un băiat preocupat de sport. De la ce vîrstă ar fi bine să-l las să se uite pe gds.ro? Mulțumesc!

ticbis  •  19 februarie 2019, 23:38

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ticbis  •  20 februarie 2019, 0:37

Tolo, imi cer scuze, dar comentariul meu anterior cuprindea esenta lucrurilor. TOATE afirmatiile pe care le-am facut sunt REALE si pot fi gasite pe site-urile de pe internet. Inclusiv data la care procuroroarea DIICOT Olga Vranceanu a fost avansata in functia de sef de birou in structurile centrale ale institutiei; cam la O LUNA si ceva dupa clasarea dosarului "Shanghai". Daca nici chestia asta nu frapeaza, atunci cazul "Tandarei" nu e altceva decat o continuare fireasca a ceea ce ne-am obisnuit sa traim. Iar "investigatiile" jurnalistice devin apa de ploaie; nu valoreaza nimic!:) Nu ca ar fi ceva de mirare... dupa 30 de ani, nici nu mai conteaza... si nici nu ne mai pasa! E tara lor, nu a mea!

Corect  •  20 februarie 2019, 2:32

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dan  •  20 februarie 2019, 7:18

In cazul expus de voi, presedintele nu se implica sa vina cu un mesaj la adresa procurorilor care nu isi fac datoria. El se focalizeaza pe politicieni, de parca doar acolo e coruptie.

bg  •  20 februarie 2019, 7:46

Chiar daca pestele se curata de la coada, el se IMPUTE de la cap! Proc. Olga Vranceanu apare in dosare, dar cine era deasupra ei? Cine era sef DIICOT cand se petreceau faptele cu interlopii din Tandarei? Raspuns: actualul procuror sef, general de brigada, Parchetul de pe langa ICCJ, sectia parchetelor militare, pe nume *** ***. Intre 2007 si 2013 a fost proc. sef DIICOT. A fost implicat in scandaluri si acuzat de colegi si sefii ierarhici de coruptie (abuz in serv., trafic de infl., fav. infractorului) pentru ca a facut scapata mafia alcoolului din Moldova (statul roman a fost prejudiciat cu 2 milioane de EU). Acest lucru a fost vazut ca un "merit", o "realizare profesionala" deosebita si a fost selectat de pres. T. Basescu, L. C. Kovesi si Monica Macovei ptr. fct. de proc. sef DIICOT. Ce fel de politica credeti ca a facut acest *** *** la DIICOT in aceea perioada? Cea pe care o stia cel mai bine si care i-a asigurat propulsarea spectaculoasa in cariera: sa raspunda la comenzi politice (ca doar fratele presedintelui era nasul copilului lui Bercea care aducea voturi), sa lucreze impotriva justitiei adevarate din Romania, sa faca scapate retelele mafiote, interlopii, infractorii...Mai poate fi numit PROCUROR acest personaj? Ce face CSM, Insp. Judiciara? Ca ce au facut am vazut...TAC. Multi magistrati, din toate structurile, au astfel de "schelete" in dulapuri...Ei devin si se fac utili oricarei guvernari, numai sa ramana pe post si sa-si pastreze privilegiile. Pleaca ai nostri, vin ai vostri, noi nu stam si nici nu ramanem ca PROSTII...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ciprian  •  20 februarie 2019, 7:50

Nimic surprinzător, din păcate, în contextul actual, victimele sunt vinovate, iar infractorii sau rău făcătorii sunt cei victimizați... În sensul ăsta se și lucrează, strădaniile celor ce demolează justiția în țara noastră stau tocmai în aceasta, nu de-a face justiția să fie competitivă, independentă cu adevărat și eficientă, ci de-a o pune pe „butuci”... de ce? simplu, ineficiența acesteia va conduce la obținerea climatului propice producerii de infracțiuni. Să nu credem că toți cei ce au săvârșit faptele cu pricina, nu au avut ramificații și în sfere mai înalte... Ar trebui să fim naivi dacă am crede că nu se întâmpla așa ceva... În ziua de astăzi, să fii corect și cinstit, în România, nu mai constituie mare lucru, tocmai pentru simplu fapt că nu mai reprezintă vreo virtute, ci mai degrabă îți pricinuiește deservicii. Din păcate, cazul prezentat, cu siguranță, nu este singular și nici măcar izolat. Vă dați seama care este influența acestora presupuși vinovați dacă, deși au avut toate probele instrumentate de poliția engleză și totuși n-au pățit nimic?!!! cel puțin ciudat, curios și alarmant pentru orice om cu scaun la cap!

arcu de triumf  •  20 februarie 2019, 8:01

Justitia la noi e in plin haos. Asa haos nici in perioade de razboaie sau schimbari de regim sau ocupatii nu vezi. Toate dosarele si sentintele sunt incerte. Cum zicea cineva mai sus cum ramane cu condamnatii? Cu Udrea? Cat de vinovati mai sunt oamenii astia dintre care unii au apucat sa faca puscarie? La astea se adauga mari dosare prescrise sau clasate ca asta e. Eu nu stiu cum ajung *** in State cand iti trebuie viza nu mai zic de bani. Eu nu trec de interviu ca sunt suspect ca raman acolo e adevarat ca nici fatza nu ma ajuta dar aia au umplut Manhattanul. Incredibil. Si ne batem joc si de munca celorlalti care se chinuie sa-i prinda pe infractori si noi nimic. Cat de jos putem ajunge?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

tindala  •  20 februarie 2019, 9:16

1.-Domnule Tolontan!Va rog transmiteti aceste articole si europarlamentarei-sau ce-o fi ea pe acolo-Monica Macovei si solicitati-ii va rog un punct de vedere!Asta in ce priveste "justitia"in penal!2.Dar si "justitia" in civil-prin sentintele pronuntate in retrocedari-a condamnat pe nedrept acest popor la despagubiri de multe,multe miliarde!De ce a fost o justitie stramba?Simplu,pentru ca dispus retrocedari de terenuri si de paduri -chiar si pe baza de martori-care depasesc suprafata Romaniei!Multe "case"de avocati s-au imbogatit in complicitate cu magistratii!O investigatie la Agentie si la Ministerul Agriculturii ar fi concludenta!

Liviu  •  20 februarie 2019, 12:47

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mario  •  20 februarie 2019, 18:10

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

🐺  •  9 martie 2019, 8:10

Cei care nu au aflat până în acest an(2019) că mafia nu poate fi anihilată și că ea este prezentă și în sistemul medical,înseamnă că nu vrea să accepte realitatea

Comentează