marți, 11 decembrie 2018, 5:44
Când Nicolae Robu, Gheorghe Falcă, Ilie Bolojan și Emil Boc au semnat Alianța Vestului, lumina din sala Primăriei Timișoara a fost oferită de becuri conectate la o rețea națională de energie.
E un sistem coordonat și complex, care costă mulți bani, atrage resurse din toate colțurile țării, cărbuni din Oltenia, vânt din Dobrogea, apă de la Porțile de Fier și soare din Banat, plus specialiști divers localizați, cu rostul de a nu lăsa în beznă niciunul dintre cele 40 de județe ale României.
Primarii din Timişoara, Arad, Oradea şi Cluj-Napoca pot face multe lucruri.
Uneori, suntem 9 provincii, alteori suntem o singură țară.
Putem să sunăm la 112. E sistemul național de urgență, crescut de un palestinian inteligent și încăpățânat pe străzile din Târgu Mureș și devenit SMURD, ceea ce este astăzi, abia după ce bugetul național i-a oferit, pe merit, sute de milioane de euro.
Putem să jucăm la Campionatul European de Handbal feminin, unde nu găsești în niciun clasament Alianța Vestului, ci găsești echipa României, după cum putem să ne omagiem cei 158.854 de militari români morţi, răniţi şi dispăruţi la Stalingrad, unde de asemenea n-am luptat pe regiuni, ci sub un singur steag. Cifra aparține revistei Historia, o publicație tot națională, căci publicul a câteva județe n-ar putea-o susține niciodată.
Națională e și rețeaua de telefonie mobilă la care au putut vorbi Boc, Robu, Bolojan și Falcă ca să se pună de acord. Orange, Vodafone, Telekom sau Digi lucrează pe harta mare a țării.
Putem să importăm vaccinuri pentru copii, putem să discutăm ce ne doare în UE, putem să ne simțim protejați în NATO, putem să călătorim pe baza unui pașaport recunoscut, putem să ne încredem în Armată. Putem să ne gândim că avem o Constituție perfectibilă, putem să ne apărăm în fața dezinformărilor Rusiei și tentațiilor Chinei și putem să le oferim copiilor noștri un alt sistem de învățământ. Putem să dublăm dascălilor salariile, așa cum am procedat cu cei peste 110.000 de angajați din Sănătate, căci avem garanția statală să ne împrumutăm pe piețele internaționale și niciun scop n-ar fi mai bun decât acela de a plăti dobânzi ca să ne educăm viitorul!
Multe proiecte minunate poate face Alianța Vestului, dar niciunul dintre aceste lucruri!
Da, uneori suntem 9 provincii istorice, alteori suntem 40 de județe, dar când vine vorba de nevoile naționale, suntem o singură țară.
george • 11 decembrie 2018, 17:58
Ca sa ma exprim plastic : le-a dat-o la operatie ! PRICELESS !
CN • 11 decembrie 2018, 18:04
Draga Tolo, Nu-ti sunt fan, dar bravo pt acest articol. Multe din punctele propuse de AVE sunt fix de imagine. Sunt foarte curios cum poate face o administratie locala autostrazi, de exemplu (?!). Pe de alta parte, este un semnal de alarma tras pentru impotenta si incompetenta guvernului. Ca incheiere, daca primarul din Galati sau Constanta o vrea si el in alianta asta, o putea intra? AVE e organizatie regionala, PNL-ista, si una si alta? Sau cum?
Straton • 11 decembrie 2018, 18:11
Tolo, bucurestean ***, nu iti mai da tu cu parerea despre Vest. Stai *** cuminte acolo *** *** ***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Alina • 11 decembrie 2018, 18:15
Totusi... daca se poate rezolva ceva local muult mai rapid decat national, de ce nu?
Cătălin Tolontan • 11 decembrie 2018, 18:16
@Alina: sigur ca anumite lucruri se pot si trebuie rezolvate local. Dar altele, acolo unde apar mizele si nevoile nationale, se rezolva de catre noi toti. Asta e ideea articolului, nu-l cititi intr-o cheie beligeranta. Am scris despre ce putem face impreuna.
Ion • 11 decembrie 2018, 18:17
Da Cataline, de acord cu tine, doar ca Alianta asta doare rău de tot pe sudistii din Bucale, asa cum i.a durut pe cei din Vest cand unu destept din bucale a zis ca : "Vreau Ardealul, dar fara ardeleni"... si desteptu asta era tot un fel lider de la bucale cum av acum
vasco • 11 decembrie 2018, 18:20
Din NV-ul TARII te pupa un roman,d-le Tolontan!Traiasca tara NOASTRA intreaga!Numai impreuna putem reusi!Toti!
Dan T • 11 decembrie 2018, 18:35
Alianta Vestului vrea sa ia toate fondurile europene repartizate Romaniei. Rusinos !
ManX • 11 decembrie 2018, 18:41
Categoric, sunt pentru unitatea României dar apreciez foarte mult aceasta initiativa. Regret ca nu a încaput si Hunedoara în aceasta alianta. Carbuni sunt si in Valea Jiului, Centrala termoelectrică Mintia-Deva , aurul din zona Brad...zone turistice si istorice unice. Aceasta alianta ar putea foarte bine sa functioneze fara ceea ce enumeri, mai ales ca vântul de la Dobrogea se face praf pâna la Carpati, pe apa de la Portile de Fier se duce sâmbata tot ce s-a realizat în cursul saptamânii. Pâna sa ajunga la Teleorman. La 112 suna toata Europa. Interesanta poate sa fie o Alianta a Sudului. Calarasi, Giurgiu, Teleorman si Olt, de exemplu. Pe copilul premiant trebuie sa-l feresti de batausul clasei. In felul asta o sa primeasca si el ceva de munca datorita premiantului. Imi pare un articol leger scris în week-end din plictiseala probabil. Anchetele tale devin rutina si ar fi pacat sa nu continui cu subiecte serioase. Nu ma refer la acest articol. Sanatate si sa vedem un meci de handbal frumos si sa fim bucurosi dupa meci pentru ca joaca România.
comabi • 11 decembrie 2018, 18:42
Sunt ragatean mutat in vestul Romaniei. Imi iubesc locurile natale, insa admit ca Transilvania (locuiesc in Tm de cativa ani) a ajuns sa creeze asemenea organism juridic nu din cauza lipsei de apartenenta nationala, ci, in special, din cauza imobilitatii (again, cauzate de lipsa de dorinta factorilor decidenti de la Bucuresti, de a construi pentru ceilalti, mai degraba decat pentru cei pe care ii reprezinta) se misca altfel decat rrstutl provinciilor. Fara sa am salariu de parlamentar, imi place feel8ng-ul pe care il am aici. Oamebi mai calmi, fara nu stou cate claxoane la prima secunda de verde... Pur si simplu sunt oameni care se bucura de viata mai devreme decat o facem noi, cei din Regat, obisnuiti cu nebunia, inselaciunea si lupsa (in mare parte) de empatie si, as putea spune, bunul simt de care "ma lovesc" in aceasta zona numita Transilvania. Cu siguranta nu se doreste delimitarea fata de Romania, ci fata de clica ce inca o suportam care conducem. By the way, ati observat ca fff multi dintre cei care fac si desfac lucrurile nu sunt din Transilvania. Evident... Dupa exemplu Grindeanu sufla si in iaurt!!! Eu, ragatean fiind, am descoperit ca pot locui/trai aici, in Romania, qproape ca in Occident (macar dpdv al dialogului comportamental cu cei din jurul meu). Asa ca DA, inteleg de ce s-a ajuns pana la AVE (macar sa iasa!!!). Este o Romanie asa cum as vrea sa o vad si in alte regiuni istorice.
Alex • 11 decembrie 2018, 18:49
Salut Catalin, Emil Boc din postura de prim-ministru a reusit sa inaugureze 40km de autostrada. Cam cati crezi ca poate inaugura din postura de primar? Alex
pacific ionel • 11 decembrie 2018, 18:50
Cred că este prima oară când sunt în totalitate în același gând cu dvs domnule Tolontan. Situația aceeasta cu Alianța Vestului în România nu este chiar recentă și poate constitui un precedent foarte periculos pentru stabilitatea și unitatea românilor. Deunăzi a mai apărut și articolul domnului CTP 'Transilvania nu va urma această cale' care nu știu la reacții se aștepta dânsul, dar articolul se pare că a creat multă vâlvă în mediul on line și mai mult i-a ''încăierat'' pe românii din toată țara și așa dezbinați decât să-i conștientizeze. De ceva vreme România este ''împărțită'' în toate mediile între Vest și Est, se tot vorbește atât în țară cât și afară de Transilvania ca o entitate de sine stătătoare și se omite că această provincie românească este parte componentă a unui stat național suveran. Se bate ''apa în piuă'' că poate Transilvania este altfel și poate reprezenta o nouă Elveție a Europei și păcatul mare că există nenumărați ''pițigoi'' care înghit aceste intoxicări ca pelicanii și nu realizează cât de păguboasă este această situație pentru toți românii de oriunde ar provenii ei. Poate acest articol al dvs domnule Tolontan, să fie începutul unei campanii de dezamorțire al conștiinței naționale până nu este prea târziu și poate toată presa care într-o țară civilizată reprezintă ''câinele de pază al democrației'' schimbă ''macazul'' dintr-o presă de scandal într-una a românilor și explică tuturor ce ne paște dacă nu ne trezim. Și bine ar fi așa cum ați făcut dvs referire la propanganda și pericolul nemiloas venit de la est (care otrăvește încet încet tot ce reprezintă valori românești și europene ) să continuați să explicați ce înseamnă dezimformarea, manipularea, intoxicarea și consecințele lor. Sper să dea bunul Dumnezeu o minune și să ne trezim la timp.
victor L • 11 decembrie 2018, 18:51
Alianta Vestului nu este sperietoare, dle Tolontan. Nu va fie teama, nu se vrea sciziune, ci dezvoltarea unei parti de tara care nu e linga Bucuresti. Nu doar voi reprezentati Romania. @ comabi , zici ca traiesti in Timisoara, dar Timisoara nu e in Transilvania, ci in Banat. Altfel, iti urez viata placuta.
Sezz • 11 decembrie 2018, 18:53
Din partea mea sa isi vada de drum,eu unul nu o sa le duc lipsa..și-asa Ardealul de'a lungul istoriei,în afara de cateva răscoale eșuate nu a miscat un deget..au stat si au privit spre sud. Iar acum au devenit plini de ei,superiori fata de toti.. Nu am mai vazut atata răutate..
di livio • 11 decembrie 2018, 18:55
ma asteptam la reactii de genu asta da nu de la tine...ma asteptam de la binomu Gidea-Badea...nu-mi place nici unu din aia patru...cel putin Robu si Falca is doi pacalici...da oamenii au ajuns la exasperare cu Liv jong unu ca daca nu esti pesede nu existi...astia patru vor sa faca sosele si cai ferate...pricepi?...te-ai luat de astia de parca vor sa fure Ardealu...spune-i lu Liv jong unu de retelele nationale si de militarii romani...o sa-ti rida in nasuc...nu-l intere sosele si cai ferate, il intere completele de judecatori...cit despre educarea viitorului, las-o balta...presa ar trebui sa participe la educarea viitorului?...ce faceti voi pe gsp.ro si libertatea ii manelizarea viitorului...atacuri frontale, scandaluri si socuri socante...am vazut pe Digi24 si Hotnews reportaje superbe despre sport, la voi nu...numa scandaluri socante si devastatoare...asa ca nu va speriati ca nu va fura Robu unu-unu-doiu...eventual il face 113
Silviu • 11 decembrie 2018, 18:55
Vorbim de regionalizare si o sustinem doar cand ne convine. Dar atunci cand "Bucurestiul" nu e in stare si nu vrea sa atraga fonduri europene pentru a rezolva problemele structurale ale tarii, cand miticii din ministere te aduc la exasperare si iti vine sa emigrezi, cand muschiu' lui Dragnea directioneaza discretionar fondurile tarii, ce ramane de facut? Sa actionezi. In contextul teleormanizarii Romaniei, Transilvania ar putea deveni o Elvetie a Balcanilor, un model de urmat si de altii.
Mihai • 11 decembrie 2018, 18:56
Alianta asta e doar una 100% electorala, deh urmeaza alegerile locale si primarii trebuie sa se faa ca muncesc. Lasand la o parte ca doar guvernul poate lansa proiecte de autostrazi, cale ferata....bugetul Clujului+Timisoara+ Arad+Oradea in total nu ajunge la 1.5 miliarde de euro in conditiile in care pe proiectele mari de autostrada sau cale ferata vorbim de cel putin miliarde daca nu zeci de miliarde de euro.
Liviu • 11 decembrie 2018, 18:59
Tolo nu l-ai scris in stil beligerant, dar asa suna. E vb de un pact doar dpdv economic, nu se rupe nimic de nimeni dpdv al economiei generale. Dar ca sa stai pt o hartie tampita de la un functionar incompetent , mai bine eviti acest lucru. Bineinteles ca fara ajutorul statului nu se vor face multe, dar interventia lui ( a statului ) se vrea mai mica.
NR • 11 decembrie 2018, 19:05
Vă salut domnule Tolontan. Nu văd nimic greşit în inițiativă, deşi există agențiile pentru dezvoltare regională.:)
Vestul • 11 decembrie 2018, 19:08
Eu cred că ești invidios, tot ce se face bine în tara asta trebuie criticat și pedepsit. Toți banii din Vest s au dus în București. Uita-te ce salarii sunt în București și ce salarii sunt în Timișoara. In 89 Timișoara prima s a ridicat împotriva dictaturii, acum din nou se trage semnalul de alarmă din Vest. Ne am cam săturat să se blocheze mii de proiecte frumoase din Guvern. Ne am saturat de legi oribile făcute pentru infractori și dictate de la București. În multe case istorice din centrul TM locuiesc oameni (știți dumneavoastră ce fel de oameni) fără nici un act de proprietate, dar legea nu l lasă pe primar să recupereze imobilele deja distruse. Cam prea multă birocrație care avantajează pe cine nu trebuie!
Gabi • 11 decembrie 2018, 19:10
Buna . Sunt din Cluj . Ideea e f buna .va dau câteva exemple 1.am fost cu o mașină la rar Cluj, unde a trebuit să revin pentru Nr de omologare care da Bucureștiul și evident a trebuit să aștept 10 zile ,2 am pierdut cardul de sănătate , am cerut alt card . De 3 luni aștept cardul deoarece vine din București , 3 la casa părintească a trebuit să fac o rectificare la cartea funciara , evident cerere pentru București a durat fix2,5 luni ,4. Am un prieten în Bistrița , are un fond de vînătoare asociat cu încă 5 prieteni de 19500 hectare , pt orice vînătoare trebuie sa ceară aprobare de la minister ,care durează în funcția de calitatea și cantitatea de care de vânat , care evident se duce Intr un loc stabilit din înainte , 5 spitalul regional care nu se mai face desi sunt bani europeni pt că Bucureștiul nu vrea să facă. 6 pt a largi aeroportul din Cluj Someșul trebuie deviat pe o distanță de 400 m . Se așteaptă de 5 ani că misterul mediului să facă această deviere deoarece numai ei o pot face, aprobă și etc încă nimic și pot da și alte exemple . Pt treabă asta eu ca și clujean nu vreau sa aud de ....pai Bucureștiul aprobă , sau de București depinde
Napolion • 11 decembrie 2018, 19:13
Regret sa vad accente de superioritate exprimate de orice parte a Carpatilor. Cand cobori in detaliu vezi ca lucrurile sunt cam la fel. Eu sunt din "bucale" dar circul mult si pri tzara si pe afara. Nu am gasi ceva care in afacar de aspecte anecdotice sa-mi atraga atentia. Decat daca vreau eu sa vad ceva anume. Atrag atentia tuturor ca "bucale" este oglinda tzarii: aici vin si isi pun opera in arta toti politicienii din toate partile. Am avut din Dobrogea, din Iasi, din Cluj (mamam mama... Boc, Blaga), Banat... acum TL care au facut si desfacut.... si ce crezi.... ei sunt noi iar noi suntem ei (Margineanu... cetire). Asa ca fumuri din astea sunt din pacate.... tragice. Sunt curios ce vor obtine domnii in plan economic (reulile de cheltuire a banilor nu vor fi schimbate .... Insa sunt si mai curios daca le e clar ce consecinte de trategie politica aduce gestul lor pe o relatie Orban-Putin. Sau de treaba asta nu mai sunt responsabili si ramane sarcina la "bucale".... Sunt trist.... De ce nu a facut Boc asociatia asta cat a fost prim ministru? De ce nu s-a miscat dl Blaga cat a putut... Ce sa inteleg ca Oprisan si Mazare au fost mafioti locali iar astia vad lucrurile mai in mare .... daca m-as lasa furat de placerea de a da cu noroi in cei care isi clameaza superioritatea as vrea sa imi amintesc de exemplu de Caritas-ul din trecut. Mi-e teama ca si asta imi miroase un pic a un caritas politic.... Liga Lombarda.... nationalism local ..... Si ce e mai trist.... puteau sa astepte sa se termine anul asta al Cenenarului.... Oameni politici mici mici... "mitici" pe intelesul "Transilvanians Uber Alles"
ManX • 11 decembrie 2018, 19:16
Sezz • 11 decembrie 2018, 18:53 Sper ca esti bun la chimie pentru ca la istorie esti repetent.
Napolion • 11 decembrie 2018, 19:18
@Gabi te rog fa o lista cu ultimii ministri ai sanatatii si sefi ai CAS din ce zone ale tarii au venit. Satragem o concluzie ca ... suntem cam noi insine ... http://old.ms.ro/?pag=160&ab=2 Nu am timp sa ma uit si la casa nationala... dar cred ca e la fel. E mai usor sa spui ca mizeria este la vecin si ca noi suntem asupriti.
Georgiana • 11 decembrie 2018, 19:48
Ca bucureștean la a treia generație, ma doare sufletul de tot ce se întâmpla cu orașul meu. Abuzat si chinuit de toți cei care au năvălit aici in ultimii 20 de ani, cei mai mulți fără niciun fel de bun simt si respect fata de societate si regulile conviețuirii. Toți înjură Bucureștiul si bucureștenii fără sa ia in calcul ca noi, aia care ne-am născut aici, ai căror bunici s-au născut si sunt îngropați aici, suntem SĂTUI si SUFOCAȚI de toate neamurile proaste care nu au nici cel mai mic atașament fata de locul asta. Nu au rădăcinile aici, nu ii leagă de locul asta nimic. Doar il înjură, il aglomerează si abuzează. Si noi, bucureștenii, vrem o alianță. Împotriva provincialilor care au dat buzna peste noi.
Andrei F • 11 decembrie 2018, 19:49
Deci pana la urma ati auzit de ROBU?Curios.cand domnul balacarea presa nu pareati ca auziti,cunoasteti...Sau poate are dreptate Robu de exemplu cu asta?,,Primarul Timișoarei, liberalul Nicolae Robu, DEZLĂNȚUIT - Jurnalist numit lichea și agent cu fise, din cauza unor dezvăluiri,,Stiripesurse.ro....Ati auzit si de Falca?Pai pe cand articolul despre bancile de milioane?Sau de astia nu aveti ,cum zicea Robu...?F...
Luca • 11 decembrie 2018, 19:49
Alianta Vestului da un semnal puternic guvernului de la Bucuresti. Sper sa nu ramana numai pe hartie . Daca Clujul isi face si metrou inainte de a se finaliza linia de metrou Dr Taberei ... o sa ne scoatem palaria in fata lui Boc !
CabaNelu • 11 decembrie 2018, 19:55
Toată țara ar avea de câştigat,văzând că birocrația şi centralizarea actuale SÎNT ANTIPRODUCTIVE!... Iar într-o bună,într-o fff bună zi,Ardealul tot se va scutura de...cei ce astăzi îs disperați!...
Cosmo • 11 decembrie 2018, 20:00
Ce facem toți împreună, tolo? Ca pana acum am făcut un ***.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Gabi • 11 decembrie 2018, 20:05
Domnule Tolontan, sunt Român, desi Timisorean cu sânge de sarb si ungur (asa cum e la noi în Vest), când se aude imnul României....Deșteaptă-te Române (ca destul ai fost prost - vorba din Vest, din Banat si Transilvania) ma ridic în picioare și pun mana la inima. Sunt de aici, din Vest, prieten cu Belo (sarbul roman din nationala României) și Boloni (ungurul roman din nationala României). Sunt de aici de unde eu în 89 m-am gândit și la cei din Est, deși noi nu am salvat nimik pentru ca a venit la putere Ceaușescu 2. Alianta aceasta e geniala, extrem de necesară. Singura care poate să ne apere și nouă interesele decimate de diverse guverne care luau de aici, din Vest, și dădeau la Est, ca un fel de Robin Hood care fura de la bogați și da la saraci ( din păcate la niște saraci leneși și hoti, dacă erau muncitori hai treacă merge). Gata, poate a venit vremea sa ne mai uitam și la noi și să nu mai tot dam la saraci ca intr-o cerșetorie legală. Sunt dezamăgit de articolul dumneavoastră, presupun ca unul comandat politic, asta pentru ca aveam o părere infinit mai buna despre moralitatea dumneavoastră. Nu am sa va mai urmăresc........imi pare rau ca ati abuzat de încrederea mea.
diana_napoca • 11 decembrie 2018, 20:08
Un articol care va defineste,d-le Tolontan:cartitor,invidios,pizmas,incorect,murdar. Sunteti acelasi Tolontan care s-a dat in stamba la conferinta de presa a doamnei Laura Codruta Kovesi,acelasi Tolontan care s-a gudurat pe langa patronul Trustului Impact si a bagat strambe si fitile si porcarii doamnei LCK. Ciudat d-le Tolontan,nu v-am vazut DELOC la conferintele lui Viorica vasil;ica sau ale lui Dragnea Liviu,nu v-am vazut sa combateti aprig si adanc PSD sau PSDisti.Nu v-am vazut chestionand OUG pentru amnistie si gratiere,taceti-la acest capitol-precum acel animal in cucuruz.Iata-va acum intr-o operatiune dezgustatoare de improscat noroi impotriva unei initiative a romanilor din Vest,a romanilor care s-au saturat de sleahta de infractori din Bucuresti care au teleormanizat Romania. Cum apare ceva bun,iata-va la datorie ca sa va multumiti angajatorul. Ce ciudat,cand Dragnea vorbea le inceput despre regionalizare nu am citit vreun articol de-al domniei voastre.Oare de ce?Pentru ca nu vi s-a dat permisiunea?Acum v-au lasat stapanii ,v-au asmutit sa muscati si sa umpleti de *** dovada ca transilvanenii s-au saturat de Romania PSDului? Nimeni din Cluj sau Timisoara nu isi doreste desprinderea de Romania,stiti bine acest lucru insa ati primit porunca sa aruncati cu *** si ca un naimit obedient o faceti...sa nu va imaginati ca prestatia d-voastra de la conferinta d-nei LCK este uitata.Noi romanii suntem un popor tolerant si va vom ierta insa nu va vom uita iar cand va vom intalni pe strada va vom privi-toti-cu dezgust ...Nimeni nu va uraste d-le Tolontan,romanii doar va dispretuiesc pentru lipsa de caracter care va defineste...
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
dottore • 11 decembrie 2018, 20:08
aia 110.00 de angajati din sanatate sunt doar medici si asistenti, mai nou si moase. restul nu au primit un leu, mai mult, li s-a furat prin 41 la suta impozit pe tichete de masa/norme de hrana, ca sa se plateasca voucherele de vacanta...cadou. a la radio erevan, nu li s-a marit, li s-a furat.
Tiberius • 11 decembrie 2018, 20:10
Eu vad o singura problema: denumirea. Daca se numea Alianta pentru Descentralizare (de ex) eram total de acord cu ea. Astfel incât sa poata adera la ea si Alexandria sau Giurgiu de exemplu. Apoi cred ca textul articolului ar fi putut sa aiba la fel de bine inca o ideea: "Putem face infrastructura la nivel de tara, impreuna, dar putem face si pe regiuni. Daca la nivel de tara nu vrem / nu stim / nu putem, dar vrem / stim / putem la nivel regional, cum procedam? Eu inteleg ca in '89 s-a iesit si pentru dreptul la libera initiativa. De ce ne-ar fi frica atunci de descentralizarea initiativei?
Razvan Radu • 11 decembrie 2018, 20:24
Un articol prost facut si partinitor. Sistemul centralizat e daunator, dovedit prin cotele de impozitare si inabilitatea autoritatilor centrale de a gestiona proiecte majore de infrastructura. Dezvoltam partea din tara care produce PIB, ca momentan totul merge la oala cu pomeni salariale din Teleorman, Giurgiu, Vaslui, Braila etc. Regiunile productive sunt gatuite pentru pomeni electorale. Va respect activitatea, chapeau bas mai ales pentru anchetele Colectiv si Hexi, insa acest articol de fata este pur si simplu prost. Locuiti in Bucuresti si nu aveti cum sa simtiti frana de mana pusa provinciei prin lipsa avizelor, cadrului legislativ si a finantarii. E de inteles, insa reclama negativa nu-i.
Valentin • 11 decembrie 2018, 20:25
O tara care isi condamna nou nascutii sa se nasca in maternitati mizere ,o tara care isi condamna marii arsi la moarte , o tara care isi forteaza tinerii si elitele sa emigreze , o tara care construieste catedrale si biserici in loc de scoli, o tara fara apa curenta si canalizare , o tara fara autostrazi ,o tara in care porcii se cresc in curte de foame , CE TARA E ASTA ??????????
Andrei • 11 decembrie 2018, 20:43
Stimate domnule Tolontan, Va citesc de mult si va admir, dar logica dvs in acest articol o cam da cu oistea-n gard. De mult nu am vazut argumente atat de patetice si insiropate atat de fad. Inceputul articolului e demn de vremurile bune ale revistei "Romania Mare" a lui Vadim. Sincer nu-mi vine sa cred ca semnati acest text. Cu becuri din TM, carbuni din Oltenia (acolo unde delapidarea si managementul de partid fac pierderi anuale de zeci de milioane de euro), cu apa de la Portile de Fier (alea unde s-au facut reparatii capitale ce au costat de 5 ori mai mult decat pe partea sarbeasca) etc. Ma pisc de uimire ca sunt toate pe tolo.ro. Demersul celor 4 primari e unul economic si politicianist, NU politic. Si sincer, daca bucatile din drumurile nationale ar fi date judetelor care le "gazduiesc", s-ar face mai mult si mai repede decat acum, cand le gestioneaza Guvernul. Pt ca in ultimii ani investitiile si dezvoltarea sunt sacrificate (a se citi li se iau banii) pt promisiunile electorale de salarii si pensii. Care salarii si pensii sunt ok sa creasca, dar sa gasim niste oameni care sa faca bine 2 sau mai multe lucruri odata, nu doar unul.
dottore • 11 decembrie 2018, 20:48
ia sa vedem, domnule tolontan, va prindeti ca e criza financiara mondiala? Psd a motivat refuzul de a se mari tichetele de vacanta conform legii, pentru noul salar minim, cu ordonanta lui Boc, din 2009! Cum vine asta, sa minti ca e criza financiara mondiala pentru a fura si banii cuveniti? poate scrieti de consecintele maririi salariului minim in voucherele de vacanta si normele de hrana, definite ca fiind un salariu sau doua salarii minime pe economie. Trebuie sa mergem la avocatul poporului pentru a recupera banii neplatiti de psd?
Nealcosu • 11 decembrie 2018, 20:50
Decat sa comentati aiurea mai bine ati lua exemplu! Sa indemnati primarii, consiliile judetene, sa se asocieze si sa se puna pe treaba! Nu sa stea cersetori la usile ministerelor! Da voua asta va place .... sa "rezolvati lucrurile" nu "sa faceti treaba"! Fiti sanatosi!
Garido • 11 decembrie 2018, 20:54
Lasati-i domnilor sa-si faca ce vor , drumuri ,case cu turnulete , masini zburatoare ...
Gabriel • 11 decembrie 2018, 21:01
Domnule Tolontan, apreciez ca i-ati raspuns Alinei, dar va intreb un lucru, pana cand sa asteptam sa se faca ceva de la centru? Ar trebui sa apreciati ca este o initiativa care poate sa puna in miscare niste rotite daca pana acum de la centru n-a fost nimeni in stare sa le puna. Si cred ca au fost destui 30 de ani sa nu fim in stare sa ne legam de Europa printr-o amarata de autostrada, cand banii pot veni si de la UE. Dar asa e, daca nu se poate fura/ciupi ceva de la Centru, atunci mai bine sa nu se faca nimic?! Priviti aceasta Alianta ca un imbold care poate sa traga pana la urma toata tara dupa ea...tre sa ne umilim sa stam cu mana intinsa ca in TL sa se faca ceva...Cred ca am stat destul...
cvm • 11 decembrie 2018, 21:01
Trist comentariu. Lucrurile împreună sunt cele pe care NU le facem de 29 ani.
Vlad • 11 decembrie 2018, 21:02
Scopul declarat al acestei aliante este imbunatatirea infrastructurii, cresterea economica a zonei. Sa critici astfel de initiative este aberant. Poti critica delasarea, nepasarea, nesimtirea si uneori ingamfarea peste margini a "capitalistilor" prin modul in care trateaza "provincialii"... Fara de orizont acest articol, in mod cert comandat si executat de un lingau!
Istvan • 11 decembrie 2018, 21:08
Toata lumea critică aceasta alianta dar ceea ce fac secui in centrul țării nu vede nimeni. Ținutul secuiesc nu deranjează pe nimeni de la bucurești....
Alin • 11 decembrie 2018, 21:14
Tolontane ai dus discuția în cu totul altă zonă. Ori nu ai priceput tu despre ce este vorba în această alianță, ori e ordin de la partid să joci cartea naționalismului unde nu e cazul. Apropo, pe OUG de zilele astea nimic?! Când văd hoții din fruntea țării și slugile din presă, parcă ar fi o idee să se rupă țara și m-aș muta și eu în vest, să rămâneți voi hoților să vă furați între voi cât vreți.
doilaunu • 11 decembrie 2018, 21:14
azi, la Realitatea, la 19:41 a fost difuzata o stire conform careia impotriva Federatiei nationale de Judo GSP duce o campanie bazata pe minciuni. Mie imi este greu sa verific daca acuzatiile din anchetele difuzate pe tolo.ro sunt sau nu corecte, stiu insa ca am vazut cu ochii mei o stire (nu o opinie) conform careia GSP minte. Cred ca mingea este acum in terenul dvs., dle Tolontan.
Nicu • 11 decembrie 2018, 21:15
Proclamatia de la Timisoara fa spune ceva D-le Tolontan.Nu mai retin daca erati in presa in aceea perioada, aduceti-va aminte ce scria presa de la Bucuresti dupa 12 martie 1990.La fel si dvs. acum, fara nici o legatura cu subiectul,macar ati citit textul documentului semnat?De unde pana unde sunt atacate nevoile nationale?
Puiu Vârsan • 11 decembrie 2018, 21:25
Dureros de adevărat. Dar crezi că le pasă gușaților ăstora?
Dorel • 11 decembrie 2018, 21:27
Catalin , domnule ! si d-ta ai contribuit la acest lucru prin faptul ca ai muncit pentru un infractor care prin televiziunile lui divizeaza societatea care ar trebui sa fie romaneasca dar dupa voi nu ! doar cei care tin cu voi de la antena 3 sunt romani , dupa voi ! Sunteti de o imbecilitate rara si tot voi va suparati ! Personal , nascut in Oradea , as fi bucuros prin aceasta alianta din vest sa se faca ce trebuie ! bunastare , democratie , infrastructura ! Cu voi , cei din sud , nu se poate lucra !
Gabriel • 11 decembrie 2018, 21:29
@cvm, fara suparare, trist este ca din Cluj ajungem la mare mai repede in Croatia decat la noi la mare...asta e trist...
codrin • 11 decembrie 2018, 21:30
Aceasta alianta are ca scop dezvoltarea celor 3 orase. Eu cred ca miticilor le e ciuda ca altii vor sa faca ceva in tara aceasta si nu vor mai sta la mana lor. Acest articol se vrea un indemn la unitate dar s-a transformat in "sa moara si capra vecinului". Pacat, astfel de initiative trebuie sustinute si dezvoltate.