112 – prefix Alianța Vestului

Precum orice inițiativă comunitară, Alianța Vestului este bună, dar există lucruri pe care nu le putem rezolva decât împreună, ca o singură țară

marți, 11 decembrie 2018, 5:44

Când Nicolae Robu, Gheorghe Falcă, Ilie Bolojan și Emil Boc au semnat Alianța Vestului, lumina din sala Primăriei Timișoara a fost oferită de becuri conectate la o rețea națională de energie.

E un sistem coordonat și complex, care costă mulți bani, atrage resurse din toate colțurile țării, cărbuni din Oltenia, vânt din Dobrogea, apă de la Porțile de Fier și soare din Banat, plus specialiști divers localizați, cu rostul de a nu lăsa în beznă niciunul dintre cele 40 de județe ale României.

Primarii din Timişoara, Arad, Oradea şi Cluj-Napoca pot face multe lucruri.

Uneori, suntem 9 provincii, alteori suntem o singură țară.

Putem  să sunăm la 112. E sistemul național de urgență, crescut de un palestinian inteligent și încăpățânat pe străzile din Târgu Mureș și devenit SMURD, ceea ce este astăzi, abia după ce bugetul național i-a oferit, pe merit, sute de milioane de euro.

Putem să jucăm la Campionatul European de Handbal feminin, unde nu găsești în niciun clasament Alianța Vestului, ci găsești echipa României, după cum putem să ne omagiem cei 158.854 de militari români morţi, răniţi şi dispăruţi la Stalingrad, unde de asemenea n-am luptat pe regiuni, ci sub un singur steag. Cifra aparține revistei Historia, o publicație tot națională, căci publicul a câteva județe n-ar putea-o susține niciodată.

Națională e și rețeaua de telefonie mobilă la care au putut vorbi Boc, Robu, Bolojan și Falcă ca să se pună de acord. Orange, Vodafone, Telekom sau Digi lucrează pe harta mare a țării.

Putem să importăm vaccinuri pentru copii, putem să discutăm ce ne doare în UE, putem să ne simțim protejați în NATO, putem să călătorim pe baza unui pașaport recunoscut, putem să ne încredem în Armată. Putem să ne gândim că avem o Constituție perfectibilă, putem să ne apărăm în fața dezinformărilor Rusiei și tentațiilor Chinei și putem să le oferim copiilor noștri un alt sistem de învățământ. Putem să dublăm dascălilor salariile, așa cum am procedat cu cei peste 110.000 de angajați din Sănătate, căci avem garanția statală să ne împrumutăm pe piețele internaționale și niciun scop n-ar fi mai bun decât acela de a plăti dobânzi ca să ne educăm viitorul!

Multe proiecte minunate poate face Alianța Vestului, dar niciunul dintre aceste lucruri!

Da, uneori suntem 9 provincii istorice, alteori suntem 40 de județe, dar când vine vorba de nevoile naționale, suntem o singură țară.

 

 

Comentarii (95)Adaugă comentariu

Sergiu  •  11 decembrie 2018, 21:34

Logica stramba,articol tendentios....nu,nu este nimic national in aceasta tara...e doar un centru incompetent,care a distrus tot,care administreaza prost,care si-a batut joc de Transilvania...sa muriti de ciuda,miticilor,dar sper ca Alianta Vestului sa fie inceputul de a scapa de voi,cu toata abureala voastra nationala...

Napolion  •  11 decembrie 2018, 21:36

@Vlad Am si eu o intrebare: cand Base a venit la bucale era provincial sau capitalist ? Dar acum cum e ? Dar Boc ? Cand s-a intors la Cluj a ramas capitalist sau a redevenit provincial ? Nu mai continui lista cu Grindeanu/Tm, Iliescu/Is, Dragnea/Tl, Rasvan Ungureanu/Is. Discutiile astea local-nationaliste mi se par de o odiosenie teribila. Mai chiar asa se poate gandi binar si simplist ? Ajungem sa intram in logica lor ca sa incercam sa dovedim contrariul? Eu personal ma foarte bucur cand se mai deschide o fabrica in orice parte a tarii si nu la Bucuresti.... Nimeni nu are nimic cand se constituie un pol de dezvoltare insa acesta nou lansat are o geneza mai delicata are deschide alte categorii de discutii. Povestea asta am venit la Bucuresti si acolo nu m-au lasat unii sa fac treaba si acuma ma intorc inapoi si arat lumii ca aia de la Bucuresti sunt niste nasoi iar eu sunt un nedreptatit.... mi se pare un "soap opera"

Curca Mugurel  •  11 decembrie 2018, 21:37

Excelent si de mult bun-simt comentariul.

victor L  •  11 decembrie 2018, 21:38

Inca un subiect pentru un alt articol: "Mai multe localităţi şi consilii judeţene din Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa vor lansa, până în 15 ianuarie 2019, o asociere numită „Provincia Transilvania de Nord”". Probab il urmeaza Tara Har-Cov :P

alt Sorin  •  11 decembrie 2018, 21:42

Domnule Tolontan, Ca haterii care-ti canta in struna dovedesc ca nu stiu , nu ma mir, dar refuz sa accept ca dumneavoastra nu stiti ca exista niste fonduri europene dedicate aglomerarilor urbane cu un numar mare de locuitori. Edificand aceasta alianta regionala pot accesa fonduri din aceasta masura lucru imposibil individual pentru oricare din cele patru orase. Va propun sa militati in continuare pentru ramanerea strans uniti a tututor romanilor incolonati si cantand noul imn national: "Tara te vrea prost". Uneori reusiti sa fiti asa o mare dezamagire!

Andrei F  •  11 decembrie 2018, 22:01

Cati extraterestrii comenteaza la acest articol! Cica ar fi bine ca patru orase mari se unesc pentru ca asa infrastructura se realizeaza mai repede! Pai extraterestrilor ,Boc a fost Prim Ministru! Ce sa vezi,din intamplare din Autostrada Transilvania s- a facut un flecustet pe timpul maretiei partidului sau fix ,dar fix in apropierea Clujului!Exista pe net un film.Povesteste cum toate resursele materiale si umane destinate autostrazii au fost mutate la tronsonul Gilau- C.Turzii.A fost bine? Timisoara este legata de o autostrada de tarile din Vest! Aradul la fel! Extraterestrilor,din ce banuti s- a realizat asta? Aradul are gara noua,aeroport modernizat,mobilier stradal de milioane- ma rog ,s- a deteriorat deja! Dar asta pe banii lui Falca...Gresit nici asta!!! Cand Constanta sau Iasi baga banii locali in subventii- transport local,caldura...- Falca lua bani de la Guvern pentru subventii! Asa a avut bani Falca pentru mobilier de milioane- (cofinantarea...)! Desigur,gara,aeroportul au fost facute cu bani guvernamentali.De ce la Arad? A fost bun Falca! Nu,Falca era din partidul ales! La fel si Clujul,cum o fi ales Nokia fix ...?Acum cand banii mai ajung si la altii vai ,e de rau,nu mai au bani primarii fosti basisti!!! Desigur,Clujul,Timisoara,Aradul trebuie sa aiba n autostrazi iar ca ex.Iasul ...lasa ca vine Falca sa caute muncitori pentru fabricile din Arad!!! Le da o pitza!Ne- a spus Falca ,mandru!---- Nu va place ce v- am spus? Probabil ca asa nu le place nici europenilor cand ne da bani noua ,celor mai putin bogati?! Voi de ce credeti ca ei vor si ne da bani????Bogatii din Europa sunt cele 4 orase care insa NE AJUTA!!! .

dan b  •  11 decembrie 2018, 22:09

@ alt Sorin: Pentru fondurile respective exista regiunile legal constituite. "Miticii", prin contributiile lor, au bagat multi bani in acesta zona. Acum beneficiarii fondurilor "judicios" distribuite de la Bucuresti de Boc & co. scot capul si se bat cu caramida in piept. N-au nimic in plus, ba daca ar trebui sa le gasim defecte... Aceasta asa zisa alianta este o capcana in care s-au prins cativa primari dint-un partid ce-si zice "national"?! Este singurul articol non-sport gazduit aici cu care sunt de acord.

Mircica  •  11 decembrie 2018, 22:11

1. Nu ma intereseaza aceasta alianta, nu poate face autostrazi, nu poate face cai ferate (asa cum au spus ei) pentru ca UE nu poate da bani unor orase pentru proiecte de infrastructura regionala ci numai, eventual, consiliilor judetene. 2. Vad ca sint multi care spun ca foarte bine cu aceasta alianta, ba chiar induc ideea de secesiune. De acord cu ei, ca bucurestean, sint satul de invadatorii veniti din toata tara (inclusiv din Banat sau Ardeal) si carora le pute locul unde stau acum. Aici ii includ si pe politicieni care cind sint la ei acasa critica Bucurestiul iar cind se muta aici ling bordurile de fericire. Acasa cu totii, e mai bine pentru toata lumea. 3. Pentru cine nu stia, Johannis e ardelean. Daca dupa ce a cistigat alegerile Ardealul era in extaz iar restul tarii privea cu mare optimism catre el acum vad ca si ardelenii incep sa se rusineze cu el. Pai cum ramine cu miturile alea despre ardeleni? 4. Evreii au citeva "vorbe de duh", 2 dintre ele sint: "pamintul este singura resursa neregenerabila" si "poporul care-si poate asigura papica si curentul va exista, celelalte, nu". Uitati-va cu totii pe harti si vedeti unde sint

constantin  •  11 decembrie 2018, 22:11

FOARTE BINE SPUS! FELICITĂRI! Nu vreau să intru într-o polemică inutilă cu cei care locuiesc în Transilvania, deşi m-am săturat să fiu făcut Mitică, doar pentru că locuiesc în Regiunea Bucureşti-Ilfov. Stimabililor din Transilvania, Regiunea Bucureşti-Ilfov nu vă ia banii pentru ai arunca pe Dâmboviţa. Nu! Regiunea Bucureşti-Ilfov vă DĂ BANI şi o face cu toată dragostea. Regiunea face peste 27% din PIB-ul naţional! O treime din PIB-ul României se produce în Regiunea Bucureşti-Ilfov! Cu un PIB pe cap de locuitor de 131% din media europeană, Bucureştiul se situează peste alte capitale europene precum Atena (98%), Madrid (128%), Berlin (113%) sau Budapesta (108%). Înţelegeţi? Dacă este să vorbim despre Elveţia Balcanilor, doar Bucureşti-Ilfov poate fi. Suntem peste Berlin... Dar eu/noi nu dorim separarea, pentru că doar împreună putem fi o ţară adevărată, daţi-i naibi de bani! În curând, foarte curând, vom intra în Schengen...vă imaginaţi cum va arăta din punct de vedere financiar Regiunea Sud-Est? Cea în care se află Constanţa. Portul Constanţa?... Noul Rotterdam? Regiunea Sud-Est: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea. Port la Marea Neagră, porturi la Dunăre, Delta Dunării şi nu vreau să vorbesc despre Vrancea şi Buzău... Să facă şi ei o alianţă? Nu vreau să vă reproşez, dar nici nu vreau să uitaţi, în mândra Transilvanie au murit doi români de excepţie, singuri şi trădaţi: Avram Iancu şi Mihai Viteazul... Sângele lor se află pe hainele voastre. Nu suntem nici noi fără de păcat, dar haideţi să fim o ţară, cu bune şi cu rele. Boc, Blaga sau Oltean au condus România, acum au aflat de tirania Bucureştiului? Nu le este ruşine! Domnul Tolontan a vorbit foarte frumos despre faptul că avem o Constituţie. Avem una dintre puţinele constituţii din UE care a fost avizată de Comisia de la Veneţia. Să nu uităm asta. România suntem toţi, pe regiuni, noi nu însemnăm nimic. Nu mai urâţi Bucureştiul, nu mai vorbiţi urât despre Mitici, aici se face o treime din PIB-ul României.

Catalin  •  11 decembrie 2018, 22:32

Nu are legatura articolul cu proiectul sau cu ideea de regionalizare a tarii bazata pe proiecte economice, de infrastructura. Patriotismul invocat in articol nu ne tine de foame sau ne ajuta sa evolum dinpotriva. Toate aceste orase cotizeaza cu varf si indesat la centru, ar fi momentul sa si primeasca direct proportional, nu ?

ultimul  •  11 decembrie 2018, 22:33

Ok. Câteva întrebări/interpretări, dacă-mi permiteți: Ce legătură are proveniența naționalelor sportive cu evoluția regională? Dacă eu și alți 3 vecini din 3 blocuri vecine, decidem să facem curat, să zugrăvim, să punem flori, să schimbăm tubulatura la ghenă la scările noastre, asta nu înseamnă că ne-am deconectat de sistemul energetic național care ne furnizează curentul electric necesar să facem toate astea. Înseamnă că vrem să fie curat. Poate acum la noi, poate mâine și la alții, prin puterea exemplului. Nu înseamnă că nu mai facem parte dintr-un cartier, a cărui imagine nu se va schimba doar cu 4 scări curate și puse la punct. Deocamdată vor fi doar 4 scări curate și puse la punct. Vom apela tot la 112, pentru că nu vom inventa o ambulanță proprie cu mașina vecinului de la 3. Chiar dacă uneori, bunăvoința și mașina vecinului de la 3 s-ar putea să fie mai rapide decât ambulanța de la 112. Iar uneori, doar uneori, asta face diferența dintre viață și moarte, dintre umanitate și sistem perceput și interpretat doar ca un sistem abstract. Ce demonstrați aici? Că inițiativa lor nu poate depăși anumite limite? Da, așa este. Că problema reprezentativității nu poate fi extinsă dincolo de anumite bariere? Da, așa este. Și? De dragul unor concepte, oamenii de-acolo n-au dreptul la o viață mai bună? La elemente fundamentale cum sunt educația, sănătatea și mobilitatea? Credeți că nu sunt conștienți că sunt conectați la niște rețele naționale? Intervine în vocea dumneavoastră o frică ciudată: sentmentul că ei se desprind în mod inconștient de România. Părerea mea (și subliniez această sintagmă) este că ei nu se desprind de România și nici nu sunt inconștienți. Vreau și eu, la București, să mă aliez. Cu cine? Cu cine pot. Nu scuip pe stradă, n-arunc gunoi aiurea, nu fac blatu' pe tramvai și dacă mă comport aiurea, plătesc amenzi. Vreau și eu un drum decent până în Brașov. Sau Craiova. Am plătit zeci de mii de lei statului pe taxe, pentru că așa e legea. N-am comentat-o; am plătit. Ce-am în schimb? Că sunt român și țin cu ”naționala”. Că sunt conectat la un sistem național care ne servește pe toți cum poate. Și nimic în plus. Oamenii aceia de acolo poate vor avea ceva în plus. Repet: nu cred că vor fi mai puțin români pentru că la ei va fi mai bine. Toți ar trebui să ne sesizăm să facem ceva. Strict local. Să nu amestecăm lucrurile.

Mihai  •  11 decembrie 2018, 22:42

În cel mai ciudat mod posibil, în vreme ce după '89 socitatea Română s-a debarasat de centralismul specific epocii anterioare, perceperea impozitelor și repartizarea cheltuielilor au devenit ultracentralizate! Cea mai evidentă și absurdă este efectiva preluare a finanțelor județene de către nou înființatele sisteme regionale!

Thomson&French  •  11 decembrie 2018, 22:45

Regret Cătălin, dar oferi cele mai slabe argumente posibile fata de aceasta Alianță. Cel mai important argument este ca acum 100 de ani TRANSILVANIA A DORIT CU TOATĂ FIINȚA EI UNIREA CU ROMÂNIA! Restul sunt politici economice contemporane. Din păcate argumentele tale nu sunt nici măcar pragmatice. Ceea ce tu prezinți ca avantaje naționale, Transilvania le va putea, la nevoie, realiza foarte ușor. Nu uita, ca istoria europeană a Transilvaniei va conta enorm. Si am impresia ca Europei ii plac statele mici, pe care le poate controla mai ușor. Sau poate m-a înșel...

Fabius  •  11 decembrie 2018, 22:55

Daca si germanii ar fi gandit la fel ca formatorii Aliantei Vestului, foarte probabil ca si acum am fi avut doua tari cu numele de Germania. In Europa, germanii din vest au ales, pentru o perioada, sa-si sacrifice nivelul de trai pentru a se unii cu germanii din est si in felul acesta sa formeze, in viitor, o Germanie mult mai puternica. De asemenea nu este de neglijat rolul Germaniei in destramarea Iugoslaviei si al Cehoslovaciei. In Europa trebuie sa exisiste doua sau trei tari care sa conduca si restul sa ramana doar regiuni dependente. Momeala intinsa de tarile puternice o reprezinta diferentele de dezvoltare economica si implicit diferentele in nivelul de trai, din tarile mici. Ca urmare si in Romania se observa, in ultima perioada, cum se raspandeste ideea ca este mai usor sa luptam pentru separare in loc sa incercam sa punem in fruntea tarii conducatori corecti si competenti. Din ce in ce mai des se foloseste cuvantul "sudist" in sens peiorativ. Se generalizeaza ideea ca romanul din sudul tarii este mai necivilizat, mai corupt, mai putin inteligent, decat romanul din vestul tarii. Domnilor, imi pare rau sa va spun dar, generalizarea este o dovada a inculturii. Fiecare om trebuie privit in functie de faptele sale, de modul in care gandeste si de pregatirea sa. Nu este nici corect, nici inteligent sa judecam oamenii dupa zona din care provin. Nu sunt eu vinovat ca un conducator sau altul provine din aceeasi zona cu mine asa cum nu sunt vinovati austriecii ca Hitler le era conational. In final, trebuie specificat ca nu orice ratat sau frustrat dintr-o zona a tarii, trebuie sa se considere superior celorlalti cetateni din alte zone ale tarii doar pentru ca absolut intamplator acolo s-a nascut si acolo traieste....

Ciprian  •  11 decembrie 2018, 22:56

"...de ce, ba, sa dau cu var?" descrie exact articolul de fata, D-le Tolontan. Un titlu mai bun ar fi fost "Sa nu facem nimic impreuna". Chiar daca la modul real aceasta asociere a 4 orase fanion din Romania nu va duce in final la rezultate spectaculoase (se va ingriji psd-ul sa aiba suficiente bete in roate), e un semnal ca dezvoltarea si bunastarea nu sta in boii ajunsi ministrii, si nici nu asteapta dupa bunavointa mai marilor zilei. Sa o dai pe brazda nationalismului e pur si simplu infantil. Adevaratul risc este ca Transilvania sa-si mareasca ecartul in termeni economici fata de restul tarii, dar e mai usor sa cartesti decat sa faci.

TransilvaniaLIVE  •  11 decembrie 2018, 22:57

Transilvania nu e Romania

stefan  •  11 decembrie 2018, 23:17

Catalin, cred ca de data asta cazi in boala lui Cumpanasu, adica vii cu argumente de tipul., Dumnezeu e al tuturor, graul creste cu aceeasi apa, etc.; Alianta \Vestului e mai degraba o chestiune de tip economic izvorata din comunitati care, iata, respira romaneste, dar vor sa se dezvolte austriac... probabil nu ai luat suficient gaz de autobuz in nas prin Bucuresti sau nu te-au oprit de destule ori "capitalistele" de pe Grivitei ca sa nu sesizezi totusi niste diferente... o fi vantul in Dobrrogea dar eolienele sunt spaniole/austriece/cehesti; Arafat e totusi un palestinian si nu neaos din Dristor, iar Portile de Fier... noroc cu sarbii ca le mai repara (pe bune, nu pe furaciuni de tip Tariceanu)... finalmente, de ce ar strica o competitie "intraregionala?", asa cum era diviza B de fotbal |(ma mir ca nu a ucis-o ceausescu in fasa pe argumentele invocate de tine); PS: rti-as fi spus sa pleci din Bucuresti dar, se pare, e prea tarziu

SYAOnline  •  11 decembrie 2018, 23:18

Si totusi, intr-o tara in care nu sunt doar 4 oameni, 9 regiuni, 40 de judete poate exista o alianta minoritara care sa ne arate calea catre succes sau esec. Dar sa ii lasam sa incerce intai! Este primul exercitiu de asociere pentru dezvoltare si nu izolare din ultimii 30 de ani. As zice ca merita incurajat si daca e de succes, de urmat. Oricum ar iesi, la final putem invata ceva din asta. Nu stiu ce ati dorit cu acest articol, dar cred ca aveti mai bine decat oricine in paginile blogului dumneavoastra dovezi ale esecurilor nationale si in acelasi timp ale succesurilor unei echipe formata din 3 reporteri din Bucuresti, nu din 40 de reporteri cate unul din fiecare judet.

mg  •  11 decembrie 2018, 23:20

..oamenii au spus-o clar, e vorba de proiecte regionale şi o altă conduită faţă de cei care vor să investească. Mai pe şleau, fără şpăgi.. Guvernul are alte "prorităţi". Cei care roiesc în preajma puterii sunt în marea lor majoritate nişte obedienţi fără calitate. Din cauza asta, lucrurile se mişcă cu viteza melcului în ţara asta. Iar dacă cineva iese din rând şi încearcă să spargă tiparul, devine suspect.. Suntem bolnavi de scenarită..

Ioan C.  •  12 decembrie 2018, 0:07

Domnule Tolontan, argumentarea dumitale împotriva deviaționismului de la centralismul democratic al celor 4 orașe e demnă de un activist cu propaganda al defunctului P.C.R. Iar din punct de vedere al logicii este un caz perfect de ignoratio elenchi.

ticbis  •  12 decembrie 2018, 0:22

Excelent articolul, felicitari Tolo! Problema cu "alianta vestului" este o simpla gogorita, o butaforie pur politica menita sa cante in struna orgoliului populatiei transilvane ca sa mascheze esecul/dezastrul edililor care au manageriat finantele publice locale si, implicit, destinele locuitorilor, in cel mai pur si neaos stil roamanesc! Conform legilor Uniunii Europene, nimeni si nimic nu-i impiedicau pe primarii acestor orase sa acceseze fonduri europene pentru proiecte de dezvoltare locala; daca n-au facut-o pana acum, n-au nicio scuza! Iar daca unii au impresia ca o data cu "alianta" asta se va schimba starea de fapt, se inseala amarnic! Problema nu se rezuma la regiuni din est, din sud sau de la vest, ci de politici publice la nivel de tara si de natiune. Ori aici, cam toata Romania se scalda in aceeasi balta puturoasa; politica, legile, justitia si mentalitatile sunt aceleasi din Oltenia si pana in Banat, de la Videle si pana la Cluj, de la Iasi si pana la Bucuresti!!! Sa fim seriosi; in ultimii 29 de ani au populat guvernul Romaniei o multime de politicieni din "alianta vest"; din Cluj, Timisoara, Arad, Oradea, Brasov, etc; N-AU facut nimic serios si nimic deosebit fata de ailalti proveniti din Iasi, Vaslui, Barlad, Constanta, Craiova, Videle, Mizil, Caracal sau Bucuresti! Toti o apa si-un pamant, toti egali in mentalitati, in cuget si-n simtiri de romani neaosi!!! Pe scurt, in afara de politicieni, nimeni n-are de castigat concret din astfel de ineptii. Sunt profesori, medici, asistati sociali, pensionari, bugetari, etc, ce depind strict de bugetul Romaniei; daca ii transferi la bugetul Clujului sau al Timisoarei, ii condamni la moarte! Place sau nu, Bucurestiul, cu cei 2,5 mil de locuitori ai sai (50% dintre ei fiind clujeni, timisoreni, aradeni, ieseni, suceveni, craioveni, oradeni, constanteni, pitesteni, ploiesteni, brasoveni, giurgiuveni, ilfoveni, dobrogeni), are un buget local anual de peste 2 miliarde de euro; iar populatia Clujului este mai mica decat cea a oricaruia dintre cele 6 sectoare ale capitalei! Problemele Romaniei sunt de sistem si de conducatori, de mentalitati si de legi; nu tin de o regiune sau alta; este o generalitate absoluta si evidenta. Legile sunt tot alea, coruptia este la acelasi nivel; justitia, invatamantul, sistemul de sanatate, administratia publica, functioneaza la fel din nordul si pana in sudul tarii, din estul si pana la vestul ei. Cei ce nu realizeaza realitatea asta, sunt fie diletanti, fie se alinta cu naivitate. Spre exemplu, daca n-am fi avut un ministru al invatamantului la nivelul lui Liviu Pop, daca escrocheria Caritas nu s-ar fi nascut la Cluj, daca infectiile nosocomiale ar fi ocolit spitalele din Timisoara... se mai putea discuta; altfel, NU!!! In fine, discutia asta nu e noua, se poarta si in prin alte parti ale lumii. Scotia si Irlanda de Nord au senzatia ca o sa le fie mai bine daca se vor rupe de Marea Britanie; Marea Britanie a crezut ca o sa-i fie mai bine daca iese din Uniunea Europeana; Catalonia crede ca o sa-i curga lapte si miere daca se separa de tara mama, Spania; fosta Iugoslavie s-a facut praf si pulbere in vreo 7 tari separate si nu mai conteaza din niciun punct de vedere; Gibraltarul s-a facut si el "stat", ca e "la moda"... Mai nou, Italia s-a jucat si ea cu focul, infiintand "Liga Nord" ca sa se separe de Roma, Napoli, Palermo, adica de aia inapoiati "din sud" ce-i impiedica progresul si-i consuma resursele finaciare... Norocul lor e ca n-au reusit, altfel praful si pulberea s-ar fi ales si de Italia...:) Acuma, cu tot respectul, dar daca in Italia nu vorbim despre Roma si Napoli, Milano si Torino nu mai reprezinta nimic, cu tot banetul lor! Este o lege nescrisa a istoriei... Ideea e ca nu divizarea tarilor pe regiuni ar fi solutia la neimplinirile societatilor respective; dimpotriva, coeziunea si unitatea acestora ar fi singura cale ce ar putea furniza sperante de mai bine pe viitor, in folosul tuturor cetatenilor acestora. Sunt zeci de exemple in istorie in sensul asta, insa nu insist acum si aici. Personal, mi se pare aberant ca ardelenii pun botul la o asemenea utopie... dar, la urma urmei, e alegerea lor. Consecintele le vom suporta cu totii... si nu vor fi prea placute, pentru niciun cetatean roman, nici bucurestean si nici clujean. Societatea in care traim e subordonata celei mai abjecte clase politice din istoria neamului; de aici neimplinirile cetatenilor, indiferent de regiunea geografica in care traiesc; de aici si astfel de "aliante" surogat. Profita de pe urma asta exact aia care v-au adus in situatia de a va dori astfel de "aliante": politicienii ce si-au batut joc de voi, indiferent partidul. Toti primarii astia ce va vand iluzii de democratie europeana, Falca, Boc, Robu, Bolojan, au dosare penale, sunt cercetati penal pentru chestiuni ce au ca obiect INCALCAREA LEGILOR! Fonduri europene le mai trebuiau, ca pe alea incasate deja de la bugetul de stat de la Bucuresti le-au facut praf de mult! Acum au nevoie de "autonomie" si de "independenta"!:) Despre asta e vorba...

Andrei  •  12 decembrie 2018, 0:25

”Uneori, suntem 9 provincii, alteori suntem o singură țară”. Aș face o corectare: întotdeauna suntem o singură țară!!

Iulian  •  12 decembrie 2018, 1:53

Exista situații similare la nivel de comune pentru a facilita accesul la proiecte cu impact mai mare și valoare mai mare. Acelasi lucru se întâmplă și aici. Până la urma, naționala ar putea fi și o autostrada care nu se întâmplă. Lipsa ei este un fapt din afara "bunului simț", alianța este de bun simț. Chiar binevenita in contextul patetic-UDMR.

Iulian  •  12 decembrie 2018, 2:28

Ești dezamăgitor în articolul ăsta măi Tolo... Te urmăresc de ani de zile, și uite, în sfârșit îți las un comentariu. Îți las acest mesaj pentru că mai supărat și nu numai. Timișoara a arătat că rețeaua aia "națională" poate fi folosită în beneficiul comunității. Iluminatul stradal la ultima căutare din câte îmi amintesc din Timișoara a plecat, nimic nu sa schimbat. Tot asta înseamnă și Alianța vestului (AVE). Legat de 112 , ce să-ți povestesc. Aveam propriile noastre numere de urgență 955 politie 961 ambulanța 981 pompierii Dar da, trendul spune că trebuie să te aliniezi cu lumea. Deci nu vad meritul lui Arafat aici. Vorbești de o națională a României la handabal care e aproape identica cu cea a Franței la fotbal. (Plină de stranieri) Spui de soldații cazuți care au căzut. Da au cazut din cauza prostiei lui Antonescu . Spui de rețeaua națională care nu mai există demult, spui despre vaccine care le cumpărăm pentru că Românii (guvernul) au renunțat în a-și creea singuri vaccinurile. Spui o grămadă de prostii ce sunt demontate cu un singur click. Serios Tolo? Revino cu picioarele pe pământ. Sper din toată inima să revii asupra articolului pentru că nu ești destul de informat despre ce se presupune a fi această alianță a Vestului (AVE). Mulțumesc.

Bogdan  •  12 decembrie 2018, 9:43

E primul articol in care dl. Tolontan bateti campii cu o eleganta greu de egalat. Alianta Vestului este orice dar nu o chestie separatista! La aceasta alianta poate sa adere si Videle si Craiova si Macin, e o chestie de dorinta! Cine vrea sa se dezvolte, hai cu noi!, cine nu, sa stea cu secretarele si *** care conduc acum Romania. Este un model de urmat pentru cei care doresc dezvoltare este un pas, un mesaj, ca se poate si in tara asta condusa de corupti! Bucurestiul a dovedit in 30 de ani ca nu stie si nu vrea sa administreze tara democratic! Romanii adevarati din Transilvania, Tara Moldovei si Tara Romaneasca vor democratie si dezvoltare, de restul ne putem lipsii, nu vreti , luati-l pe Dragnea si pe Veorica de manuta si plecati in tarile calde (Brazilia, este loc)!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

undeebunulsimt?  •  12 decembrie 2018, 11:37

Toate realizarile nationale amintite in cel mai tendentios articol al Dvs. au fost, sunt si vor fi platite in continuare si de Alianta Vestului, dar cred ca ne-am saturat in 30 de ani de "realizarile marete" ale administratiei centrale

undeebunulsimt?  •  12 decembrie 2018, 11:42

@ ticbis... asta crezi matale, ca mentalitatile (corect, mentalitatea!) este aceeasi in toata Romania... nu va mai mintiti singuri, mai umblati si prin Ardeal, nu numai in Turcia si Grecia :(

Andrei F  •  12 decembrie 2018, 11:44

@Bogdan • 12 decembrie 2018, 9:43 Aveti un comentariu greu de inteles...Adica Bucurestiul se opune dezvoltarii si sunt prodezvoltare cei care au condus de la Bucuresti?Pe langa Cluj,Timisoara,Arad o fi adevarat ca exista ceva autostrazi dar cu ce bani si dirijati de cine spre aceste zone?Dumneata ai vrea ca bogatii sa fie si mai bogati????!!!Ce a oprit pe Boc si ai lui sa construiasca ei autostrazi in Moldova de exemplu?Cumva raspunsul este legat de cine le era sef atunci si considerase el ca pentru Romania nu sunt necesare autostrazile?Nu acest sef a franat demararea unei autostrazi amenintand public cu parchetele?Se mai aude ceva de macar o ilegalitate ce avea acel proiect...?

Andrei F  •  12 decembrie 2018, 11:54

@undeebunulsimt? • 12 decembrie 2018, 11:42 Nu va suparati dar cunoasteti de unde sunt si cine au fost Victor Ciorbea,Radu Vasile,Emil Boc,Mihai Razvan Ungureanu,Dacian Ciolos si desigur Klaus Iohannis????Daca crampeiele de autostrada din Transilvania si Banat erau in Moldova sa stiti ca va indemnam si eu cu mai mult curaj sa vizitati Moldova!!!!Dar...Vizitati Moldova!!!

Rao  •  12 decembrie 2018, 12:45

...din pacate, un articol dezamagitor, pe care eu, personal, il consider o mica scapare a domnului Tolontan...! Ca o mica paranteza, as dori sa va informez, daca nu stiati deja, ca acel mic crampei de energie folosit de catre cei care au semnat Alianta Vestului, este platita la suprapret de catre cetatenii orasului in care s-a semnat! Tot acei cetateni platesc si ei, de asemeni, taxe de sanatate, pentru ca intr-un alt colt din minunata noastra patrie centraluzata, unii sa fure motorina ambulantelor in timpul deplasarii inspre cazuri grave, unele sfarsite trist...iar exemplele pot continua la nesfarsit. O apologie a unui sistem centralizat putred prin invocarea nationalismului, in anul 2018 mi se pare cel putin ridicola. Vedeti, va rog exemplul Regatului Unit al Marii Britanii unde regionalizarea, normal sub o alta forma, functioneaza foarte bine...eu continui sa consider articolul o scapare de geniu! Multumesc.

valderama  •  12 decembrie 2018, 15:00

Tolo sunt fan dar articolul asta e de 2 lei. Ce spui tu e de fapt sa moara capra vecinului.Sau "mai bine in saracie dar uniti". Si cam atat . Solutii zero. Bravo lor !

Amariei Mircea  •  12 decembrie 2018, 16:49

Domnule Tolontan credeți cumva că sunteți mă naționalist decât noi cei din Ardeal nu cred dacă ne-am lua după voi cei din sud în Ardeal nu ar trebui să se facă nimic autostrada București Constanța, autostrada București Pitești, autostrada București Brașov și cam atât,la un moment dat era vorba de șosea de acces rapida la autostrada Transilvania (pe care nu ați m-ai terminați nici până acum) din SATU MARE Baia Mare Cluj a venit dnl.ministru Berceanu și a spus că nu mai este nevoie, toate se fac doar dacă are ceva beneficiu și Capitala că doar de acolo se dă ora exacta,dacă nu este vreun beneficiu atunci nu se face.O inițiativa că această Alianță sun sigur că va face că și alte zone să facă la fel pentru a atrage fonduri europene pentru o dezvoltare mai rapidă, că dacă așteptăm de la Capitală nu ne vom dezvolta decât ca până acum,iar de o rupere de țară mamă nici vorbă mai degrabă prin ce se întâmplă în ultimul timp Dragnea și a lui ceata dau o parte a țării UDMR și Ungariei apropo nu știu cât de bine cunosc legile dar în parlamentul României au dreptul doar partide politice din câte știu UDMR nu este partid politic!!!!!!

Cristi  •  12 decembrie 2018, 18:29

In orice echipa e bine sa ai 2-3 jucatori care sa traga echipa dupa ei. Daca presedintele si guvernul nu reusesc sa faca acest lucru, hai sa le dam o sansa la cei care incearca, sa-i ajutam cum putem sau, macar, sa nu-i incurcam.

Paul Chinezu  •  12 decembrie 2018, 21:10

Draga Tolo , ca sa-l citez pe Base, apartenenta de Nato si UE nu e conditionata de Unirea din 18. Iar dc vorbim de handbal vezi ca Crna Gora a dat de pamant zilele astea cu patria mama Serbia....Tu esti un gazetar foarte inteligent dar textul asta l-ai scris la o degustare de palinca. Din vest....

Mitica  •  13 decembrie 2018, 3:55

Uhmmmm.... Boc, mitzi-pitzi lu' (miticism, deh) Ioan Rus? :) http://www.ziare.com/emil-boc/premier/emil-boc-activist-de-nadejde-al-pcr-563782

lucian m  •  13 decembrie 2018, 9:11

vorbiti doar de proiecte nationale care sunt corecte,dar proiectele regionale sau locale nu conteaza??

ticbis  •  13 decembrie 2018, 14:31

@undeebunulsimt?: Te asigur ca "mentalitatea" are pluralul "mentalitati" si ca l-am folosit in aceasta forma in textul comenatriului postat perfect acordat gramatical in gen, numar si semantica. De asemenea, te asigur ca in peste 35 de ani de activitate (utila si profesionista), prin natura meseriei, am adunat cel putin 5 ani din viata traiti printre ardeleni, atat prin orasele mari cat si prin orasele minuscule, comune, sate si catune uitate de lume, pe care nici macar tu nu le gasesti prea usor pe harta. Asadar, stiu bine despre ce vorbesc!

undeebunulsimt?  •  15 decembrie 2018, 19:33

Bai tolo... de ce costa autostrada Arad Timisoara 3.5 mil euro/km si "faimoasa" autostrada urbana 6 mil/km?! ... si a iesit UN ***!!! UITE DE CE S-AU SATURAT ARDELENII. PUNCT

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

undeebunulsimt?  •  15 decembrie 2018, 19:50

@ticbis esti bun de secretar de partid dupa toata "expunerea" din primul tau coment... astfel de bla bla-uri nu merita demontate pas cu pas... nu se vede ca ai trait in Ardeal si se pare ca n-ai inteles nimic din "mentalitatile" sanatoase... Eu ma refeream la mentalitatea (una) a zonei in care traiesti... ochelari de cal si idei preconcepute, de multe ori epoca medievala (sorry).

undeebunulsimt?  •  15 decembrie 2018, 19:57

nu stiu cine te-a pus sa faci "reportajul" asta mai Tolo, inca un argument... 20 de milioane de dolari km la autostrada Transilvania??? Cam cea mai scumpa din lume! Pai BA, Bucurestiul numai "sifoneaza" bani si nu realizeaza nimic... Cat sa mai aiba rabdare Ardelenii ??? HA?! Scuza-ma

undeebunulsimt?  •  15 decembrie 2018, 20:11

"cel mai eficient se construiesc drumuri în Singapore, acolo unde 5 km de şosea express cu patru benzi (probabil comparabilă cu autostrada noastră) costă în jur de 3.5 milioane de dolari! Probabil cu aceşti bani în România nu s-ar asfalta nici o alee din spatele unui bloc. Concluzia este că avem autostrăzile şi politicienii pe care le merităm..."

Gabriel Broască  •  16 decembrie 2018, 11:04

Articol făcut degeaba. Alianță vestului este despre legăturile dintre orașe, altele decât București și voia lui, despre legăturile dintre dorințele oamenilor, altele decât ale incompetenților care conduc aceasta tara. Și mai e despre soarta unor oameni sătui de a citi Miorița, Baltagul și alte prostii triste care inoculeaza ideea ca nu se poate altfel decât rău și prost. E despre bine. Mult și bine.

Ervin  •  16 decembrie 2018, 19:30

wooooow!!!! ce discuție faină între cetățeni din orașe și regiuni diferite această discuție in conținut si ton ,ne dovedește că încă suntem o țară, noi oamenii obișnuiți ai României încă alcătuim o țară. nu regiuni, nu județe, dar o țară! nu stiu de politicieni, dar aici se vede ptr prima dată că noi oamenii obișnuiți suntem si putem fi mult mai mult decât vor politicienii de astăzi să ne facă să credem. Dar totusi din pacate ( am detaliat mai demult într-un comentariu acum vreo jumatate de an) dacă se va menține statusul actual al dezvoltării României si diferentele foarte mari între regiunile istorice se vor accentua în următorii ani ,diferente economice, culturale, educaționale și de aici si de mentalitate, deci dacă aceste diferente se vor accentua ,deznodământul nu poate fi decât unul. indiferent de dorința marii majorități a populației. oamenii sau săturat de spitale infestate, scoli ca în evul mediu, sărăcia generalizată in institutiile statului si in gospodăriile oamenilor , lipsa infrastructurii, hoția legiferată, corupția generalizată până si in instituții create sa apere cetățenii si statul in sine, crearea de avantaje financiare masive ptr aleși reprezentate de pensii speciale si tot felul de diurne si compensații financiare. si in momentul în care va exista o masă critică de cetățeni care sa creada că solutia la aceste probleme poate fi, secesiunea de orice fel, atunci ea se va produce indiferent de voința si credința celorlalți cetățeni. intrebarea care se pune sau ar trebuii sa se pună la modul extrem de serios astăzi este următoarea: există instituții, organizații de orice fel care sa" lucreze" in sensul acesta de a creea masa critică de cetățeni care sa își dorească secesiunea? exista sprijin in interiorul statului român ptr aceste organizații/ instituții? indiferent de raspunsul la aceste întrebări realitatea in care traim este aici si o vedem toți desenată in tușe groase si foarte evidente si cumva ne îndreptăm spre un haos controlat..... cine deseneaza aceste tușe groase? in unele instituții extrem de importante ale statului există o lipsă acută de personal, aparatură, mobilier, calculatoare, procese de lucru si standardizări etc.... ia sa fi avut cate un Raed Arafat in aceste instituții cheie...cum ar fi arătat astăzi Romania? E momentul sa ne adunăm si sa strângem rândurile absolut toți, dar absolut toți, ptr un scop comun . Acela de a ne construii un viitor mai bun ptr noi si copii nostri aici in Romania . Si asta va fi posibil doar dacă vom fi toți împreună uniți într-o țară si vom muncii din greu ptr asta. nu in regiuni si nu in județe.

Valentin  •  20 decembrie 2018, 8:44

Tolo, in acest moment ca sa ne unim Romania cu Basarabia trebuie mutata capitala la Cluj. Putem vorbi mai bine cu Kiev-ul cu Budapesta, ei stiu romaneste. Noi astia mai moldoveni putem sa ne revendicam de la Putin si sa-l facem sa intre in UE, macar asa sa vada si el cum e acolo. Oamenii fac ce vor, platesc taxele din proprie initiativa. Este posibil sa dam Covasna, Hargita si mica parte de Mures ungurilor. Ei n-au cum sa fie un stat puternic acolo. Basarabia de Nord, cu Nordul Bucovinei daca ne revin sunt aur. Ca si ungurii o sa-si dea seama ca sunt romani. Este posibil sa stim si noi germana. Nivel Iohannis. Pai?

Valentin  •  20 decembrie 2018, 16:33

Iohannis, de fapt, cere tezaurul nostru de la rusi. Niste raiduri vara cum fac ei, Stim si rusa, Jucam si noi pe contraatac ori asteptam sa ne seteze ceasul...

Comentează