luni, 12 noiembrie 2018, 9:12
Când, în februarie 2016, a venit direct din televizor și a anunțat că va candida la Primărie, Gabi Firea a uitat să spună bucureștenilor că le va cheltui banii împreună cu nașul său de cununie, Gigi Becali.
Care naș a primit oricât de mulți bani publici a dorit ca să întrețină gazonul de pe Stadionul Național. Peste 30.000 de euro pe lună, fără niciun fel de licitație și fără limită de sumă!
Toate acestea s-au aflat abia în 18 iunie 2018, când Gazeta Sporturilor a publicat protocolul nedezvăluit de părți, dintre FCSB și Primăria Capitalei, prin care clubul lui Becali devenea șeful gazonului.
Astăzi, Gabi Firea vine și-i minte pe oameni, spunându-le că ”o gazetă de sport, care şi-a terminat subiectele sportive, ne-a făcut plângere la DNA”.
Câteva fapte ușor de verificat.
După ce s-a prezentat drept victimă a GSP și a DNA, ”care a fost asmuțită pe colegii mei”, Gabi Firea a anunțat că închide Stadionul Național ”vreme de două, trei luni”.
Dar de ce să nu închidă direct Bucureștiul?
E un oraș mare, complicat și populat cu oameni din ce în ce mai nemulțumiți de administrația PSD, centrală și a sectoarelor.
În ultimii ani ai domniei sale paroxistice, Nicolae Ceaușescu a închis Calea Victoriei pentru mașini, ca să se poată deplasa nestingherită coloana sa oficială.
În ultimele ore, Gabriela Firea a decis să închidă Arena Națională pentru spectatori, ca să poată asculta, în voie, pe un stadion gol, amintirea huiduielilor din momentul ”Simona Halep”.
Singură în ovalul colorat, ea va depista în liniște care e sectorul infam de unde au pornit fluierăturile la adresa sa, organizate, desigur, de forțe străine, care-i hărțuiesc nerealizările.
Toate părțile investigației GSP:
Ali Bec • 12 noiembrie 2018, 21:25
RESPECT Tolo !!!
Frenemy • 12 noiembrie 2018, 21:38
Nu sunt bucurestean, locuiesc intrun oras de 30 de mii de suflete si ma sufoc de masini, incompetenta, ipocrizie si minciuni ordinare. Numitor comun? PSD.
Ioan Ionescu • 12 noiembrie 2018, 21:40
Bun, ce a ti realizat cu acest articol? A ti spus ceva nou? Sunteti organ al DNA ? Acum pupati in dosulet becaliada , secunda doi ieșiți cu genul asta de articol! Un fel de joc dublu! :))) Vreti sa intrati in politic sau ce? Penibil din nou a ti demonstrat că sunteți! Amin! Va recomand cu căldură : Grasu X & Guess Eu i- Doamne ajuta!
Adrian • 12 noiembrie 2018, 21:43
La puscarie zic! Dar cu tot Cex al PSD si bine nteles, Nasicu! Hai ajuta ne doamne!
Cristi -SFO • 12 noiembrie 2018, 21:44
Felicitari!!! Foarte la obiect articolul!!! Dupa Oprica a venit randul Gabrielei sa se joace monopoly cu banii publici. Ea joaca monopoly iar nasu joaca Fifa19 varianta fcsb.
Radu_pnt • 12 noiembrie 2018, 21:45
Lumea ar trebui sa fie in strada din nou, si pentru acest gest dar si pentru ultima veste despre posibilitatea activario articolului 7 pt Romania de catre UE
Arthur • 12 noiembrie 2018, 21:46
Bine Tolo!i-ai nenorocit!
Sadikul • 12 noiembrie 2018, 21:47
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Cris • 12 noiembrie 2018, 21:50
Asta cu inchiderea circulatiei pe Calea Victoriei, ba chiar a intregului centru (cu exceptia mijloacelor de transport in comun), ar fi cea mai buna masura luata in ultimii 100 de ani (in defavoarea comoditatii lenesilor societatii, dar favoarea vietii sanatoase).
Liviu • 12 noiembrie 2018, 21:55
Sunt un RAPIDIST din bistrita si nu as tine cu echipa pe care o simpatizezi tu pentru toti banii din lume,dar iti multumesc din toata inima pentru tot ce faci,sunt "rapidisti" pe care nu-i pot suferii si stelisti pe care-I iubesc.respect maxim.
Sadikul • 12 noiembrie 2018, 22:01
Mai bine inchideti si acest ziar de sport .....ca nu aveti nici o treaba cu sportul !!!!
Codin • 12 noiembrie 2018, 22:18
Tolo, pe tine te poate contrazice cineva? Mai precis, are voie? Pe tine stapanul autoritar al adevarului. Pe tine care ai bagat in puscarie citiva demnitari romani si *** Dar, probail ca ai auzit de legea nescrisa ce ne guverneaza: in viata totul este relativ si exista o balanta nevazuta care face ca totul sa fie platit, functie de actiunile nostre. Pregateste-te.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Cătălin Tolontan • 12 noiembrie 2018, 22:20
@Codin: sa stiti ca genul acesta de insunuari, ca sa nu le zicem amenintari, nu ne impresioneaza. Ne facem profesia si aici nu e nimic de negociat. Noi suntem mesagerii informatiei, daca nu va place informatia, ganditi-va va cei care au produs realitatea din stire, nu pe cei care v-au oferit stirea.
Dragos C • 12 noiembrie 2018, 22:28
Dragilor, Treaba asta nu are legatura cu un partid! PSD-ul conduce Bucurestiul de 2 ani, dar pana acum, de 30 de ani a fost condus doar de alte partide sau de asa-zis independenti. A fost altfel? Am locuit pana acum 2 ani intr-o Vienă estică si nu stiu eu??? Cand am jucat cu Danemarca pe si mai mult nisip decat acum, cine conducea Bucurestiul? Tot Firea sau PSD? Toti sunt o apa si un pamant! Videanu, Viorel Lis si ceilalti au facut ceva? Acelasi nimic! Problema este de sistem, nu de partide! Atata timp cat primarii sunt oameni politici, ei vor face totul pentru partidele care i-au pus in functie, nu pentru oameni si orase! Pe primari si pe consilieri nu ii intereseaza de oameni si de nevoile comunitatii! Pe ei ii intereseaza doar luptele pentru ciolan si pentru resursele financiare, care sa fie directionate catre partidele care ii sustin si catre interesele proprii. Ideea celor aflati la conducere este sa stranga cat mai mult pentru partid si pentru ei, iar a celor din opozitie, oricare ar fi acea opozitie, este sa faca tot posibilul sa le puna bețe in roate celor ce conduc, pentru a nu face nimic care sa-i faca sa se laude mai apoi la electorat. Ar trebui ca primarii sa fie apolitici, manageri de profesie, alesi pe o perioada de 5-7 ani si care sa faca un bilant contabil anual, cu fonduri la vedere, venituri si cheltuieli, pe site-urile primariilor, astfel incat oricine sa poata vedea cati bani a avut la dispozitie si ce a facut cu ei. Restul este gargară ieftină si polițe platite intre ziaristi si fosti ziaristi, unii care au ramas *** ***...
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
iris • 12 noiembrie 2018, 22:57
Tovarășu Prim (mă refer la vânător) s-ar fi bucurat și el (săracu) că visele sale s-au materializat, că (după lupte seculare) românii au ajuns pe noi culmi de progres și civilizație. N-a îndemnat el să fie cultivate spațiile verzi dintre blocuri? Ceapă, roșii, cartofi (banane, smochine, plopi cu mere ș.a) ,produse românești în ciuda străinilor (vizigoți, avari ș.a.) pe care-i rugăm să ne acapareze (pe nimic) terenul arabil. În naivitatea sa (și a sfetnicilor proletari) , tov.Prim (vânătorul) a omis cultivarea terenurilor de fotbal, de rugby (pe vremea aceea mai exista rugby), considerând pauza competițională prea scurtă deși soluția era floare (albastră) la ureche : Fotbalul pe Arătură fără nici o pauză. Sus în tribune spectatorii ce vopsesc gardul cu lozinci centenare iar Jos fotbaliștii schingiuiți de leopardul de pe tarlaua medievală a primăriei (cred că tov.Prim...vânătorul regretă și mai mult că n-a apucat Colectiivizarea Forțată 2018 a românilor de toate vârstele ce locuiesc la bloc și metodele = tot medievale legiferate în acest scop în sec.XXI).
Șerban • 12 noiembrie 2018, 22:58
Marin Preda a scris odată, ehei acum vreo 50 de ani, că, în condițiile în care ți s-a întâmplat să calci în străchini, nu-i bine să te scuzi, să explici - dimpotrivă trebuie să continuui în același mod, pentru că ai șanse mari să se zică: Stați mai oameni buni, nu vă grăbiți, o avea omul ceva în cap, că doar nu-i nebun!
Andrei F • 12 noiembrie 2018, 23:17
Aveti memoria scurta domnule Tolontan! Nu vreau sa mai revad ce ati scris dar parca Primaria ne spuneati ca platea 20 sau 30 de mi in functie de anotimp sau daca era sezon fotbalistic...Acum vad ca o dati cu peste 30 de mi!!!!Sa vorbesti acum ca Becali sau Firea s- a imbogatit din contractul pe 8 luni cand atunci gazonul arata impecabil?Cat putea sa se fure in urma unui lucru bine facut,gazonul find bine intretinut?Sa spunem ca toti banii ii lua Becali.8 ori 30 egal 240 .Deci Becali se uita la 240 de mi si gazonul arata impecabil? Ce este 240 de mi pentru Becali? Pai a dat in jur de 500 de mi pe un jucator facut retur la Iasi dupa cateva meciuri!!! Si ori Firea cu Becali fura din ingrijirea gazonului si plangeti pentru asta ori plangeti ca se inchide stadionul...?! Fiti barbat si asumati- va ca erati deranjat ca stadionul avea gazonul bun.Acum cand gazonul este praf nu se poate ca tot dv. sa aveti dreptate...Cand amintiti de huiduielile cu Firea si Halep sper ca va amintiti si dezinformarea cu Halep care dorea intalnirea cu suporterii in piata publica...Se pare ca se intampla si in cazul dv. sa uitati ce ati afirmat.De ,e greu sa ti minte toate gogoritele...
Stella Artois • 12 noiembrie 2018, 23:18
E cumva aceeași primadonă care primea umilă cei trei trandafiri însângerați de la galantul și mereu certatul-cu-dentiștii Liviu Dragnea? Săraca de ea. După ***i pentru idiotul experiment al închiderii unei benzi la Podul Băneasa (pe spezele și nervii noști, se făcuse coada până la Săftica!) acum *** asta mai are tupeul să ne spună că rața împunge.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Raddu • 12 noiembrie 2018, 23:21
Sunt curios cum va remedia problema ca din cate stiu eu, o licitație publica dureaza 6 luni, de unde acum contract? Domnul Tolontan, pe legea achizitiilor publice nu am vazut sa faceti articole cu trimitere la DNA. Numai noua in România ni se pare 30k euro pe luna o suma fabuloasa pentru mentenanța gazonului pe Arena Națională, asta se întâmplă cand nu vrei sa ii dai. Cercetari in Europa nu am vazut, cat costa pe Wembley, Allianz Arena, Bernabeu, etc. mentenanta suprafeteo de joc.
dan b • 12 noiembrie 2018, 23:21
Draga (s)Tolo, sunteti asa de buni in anchete penale incat nici nu e nevoie sa mai faceti si plangere penala. Se decupeaza articolul- ancheta din ziar, se scrie sus "rechizitoriu" si se trimite in instanta. Dar cu sportul ce mai facem? Mai jucam si noi ceva? Mai avem ce scrie, ce comenta?
Maxentiu • 12 noiembrie 2018, 23:24
D-na Firea are dreptate, punctual, sa acuze GSP pentru blocajul in ce priveste intretinerea Arenei Nationale. Un articol pe care l-am catalogat inca de atunci ca tendentios a dus la "autosesizarea" DNA (ce pacat ca DNA nu se autosesizeaza si in cazul marilor fapte de coruptie savirsite de corporatiile straine, ci doar constata tardiv ca faptele s-au prescris). Din cauza anchetei DNA, contractul a fost suspendat si Primaria nu poate incheia un alt contract. Inchiderea arenei pare singura solutie in acest moment. Dintr-un contract care putea naste cel mult citeva semne de intrebare, ati scos o "bomba" de presa care a blocat activitatea celui mai mare stadion al tarii. Si nu e un caz singular, am informatii din teritoriu ca multi primari si factori de decizie se tem pur si simplu sa mai incheie contracte si stau cu banii necheltuiti de frica DNA-ului. De ce? Cine are interesul paralizarii institutiilor publice din Romania? E adevarat ca se incearca eliminarea firmelor romanesti de pe piata licitatiilor publice pentru a fi inlocuite cu firme straine agreate de binomul SRI-DNA?
gio • 12 noiembrie 2018, 23:41
Daca dati in Firea il ajutati indirect pe Dragnea. Oricate nemultumiri am avea fata de Firea (si avem destule!) realitatea momentului este suficient de grava incat sa ne uitam mai putin la gazoanele lui Firea, macar o perioada.
Costinel • 12 noiembrie 2018, 23:49
Poti sa fii multumit , mancator sinistru de rame ... asta , E OPERA TA ...in toata splendoarea . Du-te acasa ba!!!
basilio • 12 noiembrie 2018, 23:54
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
BENKO ROBERT • 13 noiembrie 2018, 0:11
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Ovidiu • 13 noiembrie 2018, 1:27
Incredibil titlu dat articolului...recidiva...
Vlad • 13 noiembrie 2018, 1:31
Vad ca manipularea merge pt multi. Ce legatura are investigatia DNA cu gazonul? Nu opreste nimeni primaria sa incheie alt contract sau sa forteze pe actualii sa-si respecte angajamentele. Oricum, sa nu aveti impresia ca nu se ocupa de gazon, este intretinut zilnic, se plimba instalatia de iluminat... doar ca o fac neprofesionist si primordiala a fost actiunea aia de campanie politica. Gazonul se semi-refacuse, l-au terminat miile de copii. DNA-ul doar a cerut niste documente, nu exista un proces.... dar de frica pt ca se stiu vinovati, pt ca stiu ca nu sunt capabili sa incheie un alt contract corect fara sa se dea de gol cat de praf era cel vechi lasa lucrurile asa. Mizele sunt mai mari decat supararea lui Becali. Asta se intampla de fapt.... decat scandaluri, se prefera musamalizari, pe asta mizeaza Firea. Pe memoria noastra scurta!!! Vin luminitele, vine centenarul, ocazii sa iasa bine in presa..... Sper sa se insele si sa nu uitam NIMIC!!! PS: Azi se plangea de maniera stalinista de conducere a PSD-ului. Ipocrizie la maxim cand pe postarile ei nu se pastreaa nici macar un comentariu negativ. Dar ce zic eu negativ, nici macar vreunul ambiguu.... cenzura ca asta rar mi-a fost sa vad
Urod • 13 noiembrie 2018, 3:29
Intodeauna hoții ii gasesc vinovați pe cei care îi demasca... In lumea lor strâmbă, asta este percepția... Oamenii cinstiți si utili societății, sunt de fapt prostii de pe spatele carora ei fură. Continua sa-i demasti Catalin, dar mai e mult până departe.... Pp
Cătălin Tolontan • 13 noiembrie 2018, 3:30
@dan: sunt milioane de romani care muncesc din greu, in tara si in strainatate, care-si cresc copiii sa fie onesti, care platesc taxele si respecta regulile. Ei merita ca banii lor dati statului sa fie corect folositi.
dpd • 13 noiembrie 2018, 4:04
Tolontan=mama Omida .El stie ce va fi in viitor:,, in curand Gabi Firea va inchide Bucurestiul pentru ca nu-l poate gestiona,,. Logica de om bolnav!
jos_cenzura • 13 noiembrie 2018, 6:02
Privatizarea stadionului (și a multor lucruri din sfera publică) este singura soluție. Și cea mai morală.
r adu • 13 noiembrie 2018, 6:15
Închiderea stadionului de către Primăria București poate fi o soluție temporară de rezolvare a problemelor de mentenanță ale locației. Totuși problema cred că este mmmuuulllttt mai mare și se referă la deficiențele manageriale ale Primarului și ale echipei sale. În trecut, doamna Primar, a avut funcții și atribuții de șef de agenție de organizare evenimente și publicitate, de redactor și prezentator de emisiuni, de purtător de cuvânt, de scriitor recunoscut de confrați, ..... atribuții efectuate atunci meritoriu de doamna Primar, dar ........ conducerea-coordonarea și managementul unei capitale reprezintă o CHESTIE MARE, ce se acumulează și exersează în timp și care necesită calități deosebite, umane și profesionale ...... chestii care nu apar instant la câștigătorul alegerilor. Locuitorii din București au avut răbdare 2 ani, dar la votarea următoare cred că nu vor mai fi înțelegători, iar votul va căuta alt candidat. Comportamentul Primarului actual al capitalei arată că meseria de Primar este grea, e chiar FOARTE GREA, iar exercitarea funcției e cea mai grea. Ca primar de comună, doamna Firea, poate făcea față, dar ca primar de localitate cu 2 milioane de locuitori, de locație principală a unei țări ........ nu prea pare că poate. Poate dacă ar fi exersat o legislație ca primar de sector, sau de capitală de județ, ar fi putut fi mult mai eficientă ca Primar de capitală ......... sau nu ...... sau ar fi avut timp să i se dezvolte calități profesionale adecvate funcției, ..... ceea ce ar fi fost benefic posesorului, dar mai ales celor conduși.
Ion • 13 noiembrie 2018, 6:29
Domnule Tolontan ați reușit și cu AN.Felicitari!!!Ce urmează!De gimnastica românească vă mai amintiți?Mai știți campania pornită împotriva lui Belu și Bitang?Se mai vorbește ceva de medalii la olimpiada sau alte competiții?Bravo,tineti-o tot așa!Mai avem ceva care ar trebui distrus?Ganditi-va bine că poate mai găsiți ceva!
Florin Bejan • 13 noiembrie 2018, 6:51
Tolo, eu nu te plac dar te invidiez. Sa poți să treci prin viață atât de relaxat, sigur și convins că ai întotdeauna dreptate... trebuie să fie o binecuvântare. Eu nu îi invidiez pe Bill Gates, Jeff Bezos sau Jack Ma cât pe oamenii ăștia fericiți, ca tolo.
Belphegor • 13 noiembrie 2018, 7:20
V-aș spune eu ăstora care tot o mușcați de popou pe Firea ce va închide ea , dar o să-mi cenzurați postarea. Firea este un primar MULT mai bun decât aproape toți bărbații care au fost primari INDIFERENT de culoarea politică (și asta în condițiile în care Dragnea o șicanează la greu și-i taie din fonduri la (și mai) greu) , dar voi vă tot legați de fundul ei!!! Cât subiectivism... câtă ipocrizie... câtă josnicie!!!
dan • 13 noiembrie 2018, 7:58
@Frenemy : "Numitor comun? PSD". Gresit ! Numitor comun -ROMANII ! Indiferent de partid, popor neserios, needucat, etc
arcu de triumf • 13 noiembrie 2018, 8:10
In primul rand fara bani nu poti sa faci lucruri in Bucuresti. Si daca ai bani trebuie sa stii unde sa-i trimiti si ce faci cu ei. Cand bagi o gramada in catedrale in biserici in floricele si stelute n-o sa faci mare lucru. Apoi mai e si treaba cu licitatiile, daca o contestatie te blocheaza 2 ani mai bine n-o mai faci. Pana nu faci un transport public civilizat si inteligent iar nu faci nimic cu traficul. Ganditi-va ce era daca nu facea nea Nicu metroul. Nici in 2030 nu aveam reteaua pe care o avem acum cu UE cu tot. Cu niste tramvaie noi elegante linia 41 ar prelua tot Dr Taberei. Cu niste linii expres de autobuze (adica cu mai putine statii) iar s-ar prelua din trafic. Dar nu lasa nimeni masina ca sa stea inghesuit in mirosuri de nespalati si zapuseala sau frig sau sa astepte 20 min sa vine un tramvai. Iar baietii care asfalteaza uneori peste canale ar trebui sa gandeasca putin ca la un moment inevitabil o sa ploua, si daca ploua se fac balti, si ca sa nu fie balti strada ar trebui sa fie inclinata spre canal. Sa caute pe youtube daca nu-i duce capu. La asta se adauga faptul ca suntem multi tot mai multi cu mai multi bani care se duc in bemveuri si VW.
olot • 13 noiembrie 2018, 8:13
Stimate domn Tolo, Va aduc la cunostinta articolul colegului dvs din 2009: https://www.gsp.ro/fotbal/nationala/ieftin-si-prost-154586.html Sincer, mi se par exagerate costurile respective, daca nu s-au prescris faptele, va rog sa luati atitudine, in rem indicat. Multumesc frumos.
bg • 13 noiembrie 2018, 8:14
In 2017, Gabrielea Firea si reprez. ASSMB (adm. sp. si serv. med. din Mun. Buc.) anuntau un amplu program de renovare, igienizare, extindere si dotare a celor 19 spitale din Buc. Nu s-a facut nimic. Vedem ca banii nostri sunt cheltuiti pe tot felul de cursuri gratuite ("Scoala parintilor" - in 4 maternitati) si cursuri de educatie sanitara in scoli ("Maini curate"). In loc sa inceapa cu lucrurile efectiv importate si vitale ptr. bucuresteni (infrastructura), primaria (in bunul obicei al puterii) cheltuie banii pe cursuri. Banii zboara, o data cu vorbele si noi nu ne alegem cu nimic. Nu zic, ca si educatia sanitara este importanta, dar ca sa te speli pe maini trebuie mai intai sa ai apa curenta.
Obiectiv • 13 noiembrie 2018, 8:16
Catalin, demersurile tale sunt bune in privinta Sanatatii; in schimb, cu justitia si cu sportul o dai in bara rau, cum ti-au semnalat deja unii cititori! Aduci deservicii cu exagerarile tale! Recomandare: ocupa-te doar de abuzurile din domeniul asitentei sanitare! O.
ioan • 13 noiembrie 2018, 8:19
Firea este campioana la inchideri; inchide scoli pe timp de ploaie, vant, furtuna fie reale fie prevazute de buletine meteo inexacte; inchide piete publice sa nu aiba loc demonstratii; inchide artere de circulatie temporar sau definitiv si limiteaza circulatia prin constructii de piste pentru biciclisti; a anuntat ca va inchide centrul Bucurestiului pentru posesorii de auto poluante; acum inchide stadionul!
Cătălin Tolontan • 13 noiembrie 2018, 8:28
@Urod: multumim, nici nu se pune problema sa ne oprim ca nu poate nimeni opri o meserie, iar a oferi informatiile publicului este profesia noastra.
NapocaRepublic • 13 noiembrie 2018, 8:33
Multzumim primarului Emil Boc pentru modul in care conduce orasul Cluj Napoca...fara mitici acum eram la ani lumina
bg • 13 noiembrie 2018, 8:49
Mai mult decat atat. Au inscriptionat autobuzele STB, care circula in tot Bucurestiul, cu aceste cursuri, ca sa induca subliminar bucurestenilor activitatea primariei. Totul este IMAGINE facuta pe banii nostri. Caci asa se conduce un popor...prin imagini.
cc • 13 noiembrie 2018, 8:59
Bravo Tolo. Sunt de acord cu Urod. Mergi (mergeti) mai departe.
Gruiță • 13 noiembrie 2018, 9:00
Este doar o replică. Ar fi fost mai bine ca acest articol să nu apară doar din orgoliu rănit. Oricum: țara arde...
bg • 13 noiembrie 2018, 9:13
A se citi subliminal...
gabriel valeriu • 13 noiembrie 2018, 9:21
Cata vreme numitorul comun al unei adminstratii politizate este obedienta fata de seful politic iar numirile si angajarile in sistemul de stat se fac fara criterii de competenta, avem rezultatul in fata ochilor: o tara subdezvoltata, administrata de un aparat de stat majoritar incompetent si intens corupt. Singura zona unde acesti oameni performeaza e contul personal.
alt sorin • 13 noiembrie 2018, 9:52
Domnule Tolontan , ati raspuns cuiva mai sus "a oferi informatiile publicului este profesia noastra." . Vazand cum arata presa in Romania astazi - implicata in tot felul de partizanate pe care toti , dar absolut toti si le apara invocand aceeasi deontologie pe care o invocati dumneavoastra ma loveste dezgustul. Sa explic : 1. mai intai sunt convins ca inca de la momentul "dezvaluirii" dumneavoastra ati stiut ca nemernicul preacucernic cioban nu a facut intelegerea ca sa castige vreun ban de la Primarie (ma simt stanjenit sa fiu de aceeasi parere cu Andrei F.)2.apreciez ca ati avut cinismul de a sti exact ce o sa urmeze - suspendarea contractului cu trimisul lui Dumnezeu pe pamant urmata de demararea procedurilor de licitatie cu rezultatele care se vad - si ati asteptat pentru a culege roadele "imformandu-ne ". 3. Nu pot sa nu apreciez ironia suprema a situatiei actuale - atacati si va ataca o demna ex-ziarista care mai acum vreo cativa ani facea *** invocand dreptul la informare a publicului atunci cand promova tot felul de atacuri nenorocite.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Obiectiv • 13 noiembrie 2018, 10:02
@ NapocaRepublic Cineva care scrie astfel despre un om mic (nu la stat, sa fim intelesi!) nu poate fi decat detestat! N-am auzit ca parizienii sa-i dispretuiasca pe cei din alte regiuni ale Frantei, desi ei locuiesc in capitala culturala (pentru totdeauna) a lumii! Revenind la individul obedient (fata de sefi) pe care-l laudati, as vrea sa stiu daca gazonul de pe Cluj Arena a fost inlocuit vreodata, desi n-a fost in cea mai buna stare niciodata! Iar dupa evenimentul muzical dedicat adolescentilor (adevarati, sau ... intarziati) din august, terenul arata nu cu mult diferit fata de cel al Arenei Nationale! Sigur, acel eveniment aduce multi bani, astfel ca micul om are ocazia sa va fac unele hataruri, poate-l mai alegeti! O.