vineri, 26 octombrie 2018, 4:25
De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Un nou termen din dosarul Hexi Pharma a avut loc ieri, la Tribunalul București.
În sala de pe cheiul Dâmboviței, ”fostul magazin Junior”, cum știu bucureștenii locul, e puțină lume.
Încăperea se înclină în partea apărării. Aici stau, compacți, inculpații, soțul directoarei Flori Dinu, avocații și martorii, angajați ai Hexi Pharma.
Dincolo de culoar, se zgribulesc, străini unul de celălalt, cei trei reprezentanți din totalul de 132 de spitale ce se consideră înșelate de dezinfectanții falsificați.
Spitalul Colentina, UM0264, ”Noi suntem Centrul Farmaceutic al Ministerului Apărării, onorată instanță!”, și ”Spitalul de Urgență București” sunt singurele care au avocat sau consilier juridic în sală.
Și asta se întâmplă lună de lună, căci lunară e ritmicitatea ședințelor.
3 spitale prezente din 132 care s-au constituit parte civilă!
E și aceasta o scară a implicării și responsabilității.
La trei ani de la Colectiv, din cele 340 de spitale unde se livrau dezinfectanți diluați, doar 132 au vrut să devină parte în proces și numai 3 participă la termenele procesului.
În acest timp, aceleași spitale absente au început să simtă usturimea!
Ele plătesc, din bani publici, despăgubiri de sute de mii de euro pentru victimele care au suferit infecții nosocomiale.
Pentru că judecătorii primesc probele suferinței pacienților.
Pe lista martorilor sunt patru nume, dar grefiera anunță că ”Constantinescu Constantin a murit”.
Constantinescu Constantin e ”nea Bebe”, explică cineva din Hexi, pentru ziar.
”Nea Bebe era un om vechi în fabrică, unul dintre cei care amestecau substanțele active, care participau la prepararea dezinfectanților. Ieșise la pensie, dar continua să vină la muncă, însă era bolnav”.
”Pentru astăzi, rămân ceilalți trei martori”, constată judecătorul Mitu Stegaru.
Toți cei trei martori sunt foste angajate de la contabilitate și devine clar că instanța nu va scoate nimic de la ele.
În septembrie 2016, contabilele Florina Miluț, Mihaela Stan și Mihaela Agafiței au povestit în fața procurorilor că auziseră că spitalele declarau dezinfectanții Hexi drept neconformi și cereau storno pe factura mărfii.
”Adică o returnau”, după cum explică Mihaela Agafiței.
În fața instanței însă, fostele angajate Hexi Pharma își nuanțează sau chiar își schimbă sensul declarațiilor de la DNA.
”Am auzit de un singur caz când un spital a refuzat marfa”, spune Mihaela Stan.
Judecătorul intervine.
-De unde ați auzit?
-De la un agent de vânzări.
-Ce produs era cel refuzat?
-Polyodin.
-Și de ce vi s-a trimis înapoi dezinfectantul?
-Pentru că ardea, nu știu exact, eu lucram la contabilitate. Era tare produsul și ardea, la noi veneau doar facturilor storno. Nu știu mai mult.
Avocatul Hexi intervine. ”Onorată instanță, să se consemneze că martora a vorbit despre un caz, nu despre mai multe”.
Judecătorul admite. Se macină în gol.
Procurorul de ședință Octavian Tiba nu e nici el în mare formă, deși e limpede că martora a declarat una la DNA și alta spune în instanță.
La DNA, citează chiar avocatul, ”ați spus că se făceau ședințe unde se discuta despre dezinfectanții refuzați de spitale”.
”Nu știu ce se discuta, erau ședințe de vânzări, eu nu participam”, revine ea.
”Dar cine participa la ședințe?”, intervine instanța.
”Erau conduse de Flori Dinu, care ne spunea ce să facem cu facturile”, spune contabila, deși, cu câteva minute înainte, tot ea explicase că directorul general Florin Dinu ”nu știa ce făceam noi cu facturile”.
Poate că e Lună plină și Parchetul e darnic, poate că martorele de azi sunt o miză mică pentru acuzare, cert e că procurorul lasă contradicțiile să plutească prin fața ochilor tuturor, precum vacile sacre de pe Gange.
Vine la bară Mihaela Agafiței. Ea știe cele mai multe, a lucrat la Hexi din 2007 până în 2016, ”întâi ca economist, apoi am fost contabil”.
”Jur să spun adevărul și să nu ascund nimic din ce știu, așa să-mi ajute Dumnezeu!”. Așa sună jurământul făcut cu mâna pe Biblie, în fața instanței. Dacă nu ești credincios, textul e fără partea cu Dumnezeu. Și apoi urmează avertismentul judecătorului că ”mărturia mincinoasă e pedepsită de lege”.
Agafiței știe cele mai multe și spune cele mai puține.
”Nu cunosc motivele stornării facturilor cu dezinfectanți”.
Flori Dinu întreabă din sală: ”Dar nu erau livrate alte produse în schimb?”.
”Uneori, da, alteori, nu”, răspunde contabila.
”Însă contractele continuau, nu?”, insistă Flori Dinu, folosindu-și dreptul de a pune întrebări martorului ca să arate instanței că spitalele era mulțumite de dezinfectanți și prelungeau relația cu Hexi.
”Continuau, da”, o aprobă contabila.
Cum se întâmplau, de fapt, lucrurile, conform surselor Libertății?
Contabilitatea și echipele de vânzări lucrau în același loc, chiar în blocul angajaților SRI de lângă Pasajul Mărășești, unde Hexi Pharma avea sediul social.
”Birourile lor erau față în față”, povestește cineva din firmă.
”Oamenii de la contabilitate aflau de la agenții de vânzări care e motivul refuzului mărfii din partea spitalelor și de ce trebuia stornată suma. În plus, ori de câte ori erau ședințe cu scântei la vânzări, din cauza problemelor cu biocidele, se auzea aproape tot pe hol, iar oamenii vorbeau în firmă”.
Încă ceva, despre SRI.
Nici azi, la trei ani după ce președintele Klaus Iohannis ne-a asigurat că ”ne considerăm informați”, nu știm ce conțineau rapoartele SRI.
După ce Gazeta Sporturilor a publicat în mai 2016 un document întocmit pentru ofițerul de caz de către un biochimist care lucra pentru SRI, Serviciul a confirmat că a trimis informări beneficiarilor legali.
Ce e în ele deocamdată n-avem voie să știm.
Au trecut trei ani de la Colectiv.
Hexi Pharma nu e singurul proces.
Mai multe dosare pornite după incendiul de la Colectiv, schije disjunse din corupția și din secretele însângerate ale sistemului medical, se judecă la diferite instanțe.
Cel cu secretele SRI despre Hexi, deschis de România Curată, a ajuns la Curtea de Apel.
Aici, judecătorul din contencios a obligat Serviciul Român de Informații să aducă documentele Hexi!
Nu le poți vedea însă decât dacă ai autorizare ORNISS.
Fiecare pas e greu, ca și cum cei care au fost scoși la iveală după Colectiv continuă să țină frontul tăcerii.
Au trecut trei ani.
Lucrurile se mișcă greu, dar nu poți să nu te gândești că, oricât de frustrant ar fi, societățile sunt egale cu capacitatea lor de a urmări sistematic faptele până la capăt și de a discerne adevărul.
tindalescu • 26 octombrie 2018, 16:48
Ar fi corect daca s-ar face o comparatie cu rata mortalitatii "arsilor"-din cauza infectiilor nosocomiale-si in tarile din Vest!
VLAD • 26 octombrie 2018, 17:30
Excelent articolul. Iar comparatia cu vestul nu are sens. Cautati pe google Ernest Marples si veti intelege ca exista coruptie peste tot.
bg • 26 octombrie 2018, 18:14
Adica cum :" a murit nea Bebe, cel care amesteca substantele active din dezinfectanti"? Multe substantele active sunt toxice, inflamabile, caustice, foarte periculoase ptr. sanatatea omului si ptr. mediu. Ele au un anumit regim de circulatie si se manipuleaza numai cu respectarea unor conditii de stricta siguranta ptr. angajat. Vaporii de glutaraldehida sunt extraordinar de toxici si provoaca disconfort, iritatii si in timp mutatii genetice, cancere. Luati fisele toxicologice ale subst. active de la Hexi Pharma! Unde ati mai auzit si vazut ca intr-o fabrica de biocide sa amesteci subst. active manual, cu facaletul...Exclus. Angajatul nici nu intra in contact cu subst. active. Exista dozatoare automate care se alimenteaza singure cu subst. active din butoaie si sunt programate sa amestece cu exactitate substantele active, incat loturile preparate in zile, luni, ani diferiti, din acelasi biocid, sa fie identice in compozitie. Nu ai voie sa schimbi nimic din compozitia chimica dupa ce biocidul este autorizat si circula pe piata. INCREDIBIL... In ce tara traim, de ev mediu? Nimeni nu controleaza, nu verifica nimic, totul este pe propria raspundere a producatorului...Trebuie sa se intample nenorociri ca filmul minciunii zilnice in care traim sa se developeze incet, greu si dureros? Cat valoreaza pentru noi viata unui semen de-al nostru? ZERO...Nu mai exista constiinta, moralitate, empatie, compasiune, nici macar legalitate...Exista BANII...si PUTEREA.
Mihai • 26 octombrie 2018, 19:24
@tindalescu - in vest rata de deces e mai ica decat cea care a fost la colectiv, e drept ca e greu de comparat gravitatea ranilor insa au fost cazuri in america, anglia, franta....in care rata de supravietuire a fost sub 10% in cazul incendiilor fata de colectiv unde rata de supravietuire a fost undeva in jurul a 30% din cei aproape 100 de mari arsi.
tindalescu • 26 octombrie 2018, 20:00
Mihai,nu prea inteleg!Zici ca"in vest rata de deces e mai mica decat la "colectiv"..."insa au fost cazuri in care rata de supravietuire a fost sub 10% fata de undeva in jurul a 30% la Colectiv"!Pai asa,si la Colectiv a fost doar "un caz"!Eu ma refeream la rata de mortalitate a "arsilor"in spitale, timpul tratamentului- nu in incendiu-din cauza infectiilor nosocomiale!Adica voiam sa stiu daca dezinfectantii de la ei sunt mai buni!Personal, consider ca instanta de judecata ar trebui sa solicite din oficiu aceste relatii, de la institutiile de resort din tarile vestice, considerate de referinta in tratamentul spitalicesc!
bg • 26 octombrie 2018, 22:30
Mi-am permis sa raspund eu domnului de mai sus. Da, dezinfectantii din vest, facuti de firmele cu traditie, sunt mai buni pentru ca producatorul isi ia toate autorizarile si certificarile pe bune, fara smecherii (prin relatii, cunostinte, mita) respecta reteta, sunt testati pentru eficacitate, ai garantia ca ce este pe eticheta este si in flacon, ai N laboratoare acreditate unde poti sa-i verifici, iar in spitale sunt utilizati conform recomandarilor, fara rabat, economie, conform graficului stabilit. Si dezinfectantii nostri ar putea fi buni daca noi toti ne-am comporta ca cei din vest: seriozitate, transparenta, corectitudine, profesionalism, munca de inovare, investitii in afacere, prestigiu, onorabilitate, concurenta loiala, etc.
?????? • 27 octombrie 2018, 8:45
Bogdan Lobonț a acceptat oferta! Fostul portar urmează să devină noul antrenor al unei divizionare secunde
vasglo • 27 octombrie 2018, 13:00
Au trecut trei ani si tot nu am aflat cine/ce/cum a generat incendiul/deflagratia teribila de 150 secunde. Ceva comentarii maestre fata de investigatia luju.ro??..
st.il. • 27 octombrie 2018, 15:27
Domnule Tolontan , cu tot respectul (sincer) ce vi-l port dumneavoastră și echipei de investigații pe care o coordonați, vă sugerez să "transferați" aceste subiecte fierbinți "trustului a3", acelor mitici ce se pot metamorfoza în killeri la simpla comandă..."șo pe el (ei) "!...Cu siguranță , au fost dresați (contra hrană , bine-nțeles !) , să rezolve orice "urmă", indiferent de...damf !...Acest text este un simplu...pamflet !.( Parcă asta e frazeologia asiguratorie de final , nu-i așa ?)...:)...:(((
st.il. • 27 octombrie 2018, 15:46
Făcând abstracție (sau nu !), de comentariul anterior , vă asigur maestre de toată considerația mea !. Sunteți și veți rămâne un "ghimpe" în coasta multor ticăloși , vânzători senini de neam , profitori și oportuniști ordinari , patrioți de mucava , analfabeți funcțional (și nu numai) !...Indiferent de "alte comentarii" , trebuie să continuați !. Onoarea v-o cere (și ne-o cere) !...
pacientuedevina • 27 octombrie 2018, 16:29
Nu conteaza ca au trecut 3 ani, important e ca victimele sistemului medical din Rou sa nu cedeze (nervos, afectiv, financiar, la amenintari, la discreditari etc., cum se intampla prin judete, cu victimele malpraxisurilor, la presiunile baronilor locali medicali). E extraordinar ca s-au constituit parte civila si lupta, nu lasa sa se musamalizeze cazurile lor - rezista, iar mafia medicala nu se mai poate baza, ca pana acum, pe lasitate, defetism, vulnerabilitate emotionala). Ei au dat un semnal exceptional, si tot mai multe victime se adreseaza justitiei, a se vedea si decesele din spitalele private. Din nou, ieri, dr. Arafat a solicitat recunoasterea incompatibilitatii public/privat a medicilor (la Digi24). Apelarea la justitie e singura posibilitate pe care o avem noi pacientii cetateni contributori beneficiari ai serviciilor de sanatate, pentru responsabilizarea medicilor. Ca parlamentul si ministra sanatatii nu emit acte normative riguroase si severe sa me apere, iar colegiul medicilor isi bate joc de victime
pacientuedevina • 27 octombrie 2018, 16:59
Iar pentru medicii si aparatorii celui mai corupt si iresponsabil serviciu public din Rou, cel medical, care continua sa incerce sa ne manipuleze cu statistici si cu amestecarea merelor cu prunele pe comparatii anomice cu Germania sau alte state (unde medicii si spitalele sunt servitorii pacientului, nu dumnezei medicali), pentru trezirea la realitatea crunta si palpabila, dovedita, a diferentelor MAJORE fata de tarile civilizate, cititi postarea pa Fb a victimei de la Colectiv, Alexandra Furnea, publicata ieri si de Mediafax. Asa ca pianissimo cu manipularile si minciunile despre sistemele medicale din Vest
pacientuedevina • 27 octombrie 2018, 17:14
Asta nu suporta ei, marturiile concrete ale victimelor, ale pacientilor batjocoriti si umiliti, abuzati si neglijati...Asta ii innebueste, adta vor sa impiedice si sa acopete cu orice pret. Ei nu vor sa fie confruntati cu respectarea regulilor si protocoalelor, ca in Vest. Si atunci vin cu vrajeli, precum statistici, sforaieli semidocte si pseudostiintifice
tindalescu • 27 octombrie 2018, 20:03
Pentru unii "pacienti" si statisticile sunt "vrajeli"!
antonia • 28 octombrie 2018, 9:32
Pe cei care ar fi putut face ceva, i-au alungat, i-au gazat, pe cei care au indraznit sa ramana sperand ca o sa poata trai normal, i-au ucis cu sange rece, cei care am ramas traim ca intr-o inchisoare, supusi experimentelor monstruoase puse la cale de niste infractori diabolici cu comportament patologic! Pana si Dumnezeu a cazut la "pace" cu ticalosii...
pacientuedevina • 28 octombrie 2018, 16:10
da, statisticile anomice, trunchiate si manipulate sunt vrajeli. daca masori merele cu merisoarele...
pacientuedevina • 28 octombrie 2018, 18:01
statistica e o stiinta, sestudiaza la facultate, are reguli si rigori stiintifice. Nu e o jucarie de decupat colaje
Ervin • 28 octombrie 2018, 19:44
in momentul in care fii, fiicele ,fratii și surorile noastre același sânge cu noi, mor cu zile din cauza hienelor fără suflet ,fără Dumnezeu, fără iubire de neam și țară și noi ii uităm și nu facem nimic ca sa se schimbe lucrurile in bine și nu luăm atitudine și doar contemplam dispretuitor la aceste crime înfăptuite de acești “ conducători “ ,ptr ca sa nu ne ascundem după vorbe ,ceea ce fac ăștia sunt crime, ei bine atunci nici noi nu suntem cu nimic mai bun decât aceste hiene, acești monștrii .....continuam sa atipim in umilințe și sa ne trezim frugal in regrete și neputința ....este imposibil sa nu putem mai mult ,sa nu existe onoare, credință și dragoste de neam și de țara in memoria noastră COLECTIVA ....trebuie sa fie undeva și trebuie sa iasă la lumină....altfel suntem sortiți pieirii....vine 1 Decembrie și ne găsește mai egoiști și mai dezbinați si mai fără speranța ca niciodată , ne creștem copii sa poată pleca din România cu orice preț, ne gonim viitorul cât mai departe de aici....aproape ca ai putea spune ca dușmanii acestei țări ne-au învins . Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe cei de la Colectiv.
Pacientuedevină • 28 octombrie 2018, 20:54
Si mai este un fenomen foarte îngrijorător: diverși șefi din sistemul public medical (spitale, inclusiv colegiul medicilor, case de asigurări de sănătate, MS - șefi de secție, manageri de spitale, directori medicali, profesori universitari etc.) sunt #frati în organizații masonice, în grupuri rotariene ș.a.m.d. Fără să trebuiască să depună declarații de interese cu privire la aceste apartenențe și frății care dau naștere la conflicte de interese, inclusiv pe banul public! Și apoi se mai salvează între ei, mușamalizări...Magistrații au fost obligați să declare apartenența la asociațiile tip masonic! Ce se mai așteaptă în sistemul public medical??! Doctorița, care a operat la privat copilul recent decedat, este soția șefului lojii masonice din Rou (cumulard cu director medical spital public, profesor univ. la univ. de stat etc.). Punem pariu că nu va păți nimic de la Colegiul medicilor, Ministra Sănătății etc. #frații
Luca • 29 octombrie 2018, 8:28
Tolo, nu sunt chiar asa de optimist ... sper , dar nu cred ca procesele acestea se vor finaliza corect si logic .
paul cristian stefanescu • 29 octombrie 2018, 9:47
Mai Tolontane, tu chiar nu iti dai seama care e conspiratia aici? Si te mai dai mare ziarist... La Colectiv, buretele a fost imbibat cu produse fabricate de Hexifarma! Pentru ca pe 28 fusese ziua lui Dragnea, care cantase intr-o formatie rock si era invidios pe succesul cantaretilor si al lui Ponta! Ai prins-o p-asta?
bg • 29 octombrie 2018, 10:06
Avem mici sanse ca in dosarul Hexi Pharma sa aflam tot adevarul si sa se faca dreptate. Procurorii nu sunt de capul lor si sunt consiliati de experti inregimentati politic care distorsioneaza adevaruri si informatii stiintifice. Astfel, in dosarul Hexi Pharma, instrumentat de procurorul Varga, regasim afirmatii trunchiate si scoase din context facute de prof. Dr. Streinu Cercel si dr. Alex. Rafila privind inf. nozocomiale cu bacterii rezistente din spitalele noastre. Procurorul nu are de unde sa stie adevarul stiintific si ia de buna afirmatia expertului. Sunt aceeasi oameni la varful puterii legati intre ei prin interese economice si politice.
Mihai • 29 octombrie 2018, 10:08
@tindalescu - cum am spus - e greu de facut asemenea comparatii. Dupa ce raporteaza spitalele in Romania rata de infectii cu nosocomiale e mai mica ca cea din spitalele din germania si franta, iar daca luam cazuri concrete la colectiv rata de supravietuire a fost mai mare decat cea la unele incidente asemanatoare din franta, america sau anglia. Oricun comparatiile din start nu au rost - cred ca nu vreti sa stiti cam cat plateste in medie pe an un german pt sanatate si cat plateste un roman, fara sa mai luam in considerare ca-n germania platesc 45 milioane pt o populatie totala de 80-85 milioane fata de Romania unde platesc 6-7 milioane (5 milioane de angajati+ 1-2 milioane de pfa-uri, notari, avocati, cab med...) pt 19 milioane de persoane.
r adu • 29 octombrie 2018, 10:37
SRI are documente despre Hexifarma dar trebuie să ai certificat ORNIS să le citești-studiezi-prezinte în instanță. Ce chestie ?!?!?! Adică furturile sunt clasificate la secret ????? Ce chestie urmărea SRI la firma Hexifarma că sunt secrete de importanță tip ORNIS ??? Ceea ce cere instanța și populația sunt dovezile modului de fraudare, care nu are de a face cu secrete ..... de stat! Sau metoda de fraudare utilizată de Hexifarma este secret de stat??? Bucătarii de la marile restaurante gustă din mâncarea făcută de ei..... extrapolând, putem spune că cei ce sunt implicați în acțiunile Hexifarma ar trebui să beneficieze de soluțiile de dezinfecție utilizate în spitalele, soluții ce au folosite de spitale cu bună credință.
Ciprian • 29 octombrie 2018, 14:28
Se împlinesc într-adevăr 3 ani de la groaznicul eveniment ce a avut loc la „Colectiv”, eveniment ce a îndoliat o țară întreagă, dar fără a o trezi! Trist, nu-i așa?! Uitându-ne în perioada respectivă, comparând-o cu cea prezentă, constatăm cu enormă dezamăgire și deziluzie că nu s-a schimbat absolut nimic, ba dimpotrivă, lucrurile degradându-se și mai mult. Nu știu, sincer, ce ar trebui să ni se întâmple sau prin ce ar trebui să trecem pentru a ne trezi odată pentru totdeauna?! Cine și ce ne poate face mai responsabili față de noi și față de țara în care trăim și pe care, mulți, pretindem că o iubim! Cu toată responsabilitatea o spun, îmi asum acest fapt, se pare că nu ne-a afectat întratât de mult, încât, cu adevărat, să ne pese; dacă ne-ar fi afectat întratât de mult pe cât clamăm acest lucru, am fi luat atitudine, ne-am fi implicat sau ne-am implica, astfel încât să nu le permitem „groparilor” aflați la putere să scufunde această țară! Dacă ne-ar fi păsat de drama acelor oameni și de magnitudinea tragediei în sine, am fi pus piciorul în prag și nu am lăsa ca România să fie terfelită de niște indivizi inculți, hoți și de joasă speță, nu am lăsa să calce în picoare imaginea țării, să pună la coș interesele societății și să ne ia în derâdere, nu-i așa?! Trist, dar o spun, totul se va finaliza cu încă o comemorare, încă o „ploaie” de păreri de rău și condoleanțe adresate familiilor afectate, multă compasiune, iar apoi, peste toate se va așterne liniștea și uitarea, și negura în care se scufundă România. Dacă o astfel de dramă, un asemenea cataclism, n-a reușit sau nu reușește să schimbe nimic în țara noastră, ba dimpotrivă, înseamnă că suntem sortiții pieirii. Prezentul peisaj, se prezintă astfel: familii îndurerate, dezordine socială cum nu a fost vreodată, imagine deplorabilă a țării noastre, un grup de neaveniți aflat la cârma țării și dezbinare totală la nivelul societății, ingredientele care ne prevestesc un viitor groaznic de întunecat. Dumnezeu să-i odihnească pe cei dispăruți în cumplitul incendiu, să le aline suferința celor rămași în urmă, să-i însănătoșească pe cei scăpați cu viață, dar confruntați cu grave arsuri, iar pe noi, să ne trezească la realitate până se mai poate...
acelas • 29 octombrie 2018, 19:56
cum e posibil asa ceva Cataline? intr-un stat de drept pt care pleda dna? Pe cand un articol ceva, sau macar acolo o aluzie .. http://m.luju.ro/martorul-triplat-schema-odioasa-de-paradit-de-la-dna-ploiesti-prietena-anei-maria-patru-denuntatoarea-irina-socol-a-obtinut-la-cerere-alte-doua-identitati-de-martor-protejat-in-dosarul-fostei-sefe-aep-cu-girul-lui-onea-ana-maria-patru-a-fost-infundata-pe
pacientuedevina • 30 octombrie 2018, 9:33
Nu conteniti sa incercati sa manipulati prin statistici anomice, comparand merele cu merisoarele. Sa fie clar: in Rou infectiile nosocomiale (IAAM) NU se raporteaza integral, pentru ca microbiologii nu raporteaza on line imediat si extern, raportarile nu sunt transparente si publice, asociatiilor pacientilor nu li se permite verificarea corectitudinii raportarilor, nu exista un mecanism real de depistare a ocultarilor, la autopsii nu exista obligatia verificarii IAAM etc. Rata de supravietuire a arsilor se compara in aceleasi conditii: suprafata afectata, cauza directa a decesului (sepsis nosocomial sau nu), comorbiditati personale, accesul sau nu la tratamentul de cel mai inalt nivel etc. Cu totul si cu totul altceva este rata de supravietuire a arsilor infectati in spital! Deci, dragi medici, decat sa va ocupati de statistica amatoristica si manipulanta (potrivit careia Rou ar fi cea mai tareee la asistenta medicala), mai bine ati renunta la ipocrizie si ati cere chiar voi schimbari radicale in sistem
Ervin • 30 octombrie 2018, 10:07
citat din ziarul Adevărul de astazi 30.10.2018 "Senatul a adoptat luni mai multe modificări la Legea privind măsurile privative de libertate, care se pliază perfect pe condamnările primite de Elena Udrea şi de Liviu Dragnea. Spre exemplu, detenţia la domiciliu va fi aplicată pedepselor de până la 10 ani în cazul femeilor care au minori în întreţinere (Elena Udrea), dar şi celor cu pedepse mai mici de 5 ani, fără fapte de violenţă (Liviu Dragnea). Aşadar, detenţia la domiciliu va fi aplicată pedepselor de până la 10 ani în cazul femeilor însărcinate şi celor care au minori în întreţinere. Este şi cazul Elenei Udrea, care tocmai a născut în Costa Rica. " no comment. e de prisos :)
Alex • 31 octombrie 2018, 16:02
Pentru a evita indoctrinarile idiotice prin care oameni fara capacitate de intelegere folosesc argumente precum "nici o tara nu e pregatita de un eveniment "Colectiv" sau ca infectiile nozocomiale sunt mult mai de intalnite in vest, o sa las urmatoarele cifre aici: Analyses were made of the overall group (218 hospitals, 64 412 patients), the representative group (49 hospitals), and the core group (46 hospitals). The core group consisted of the hospitals that had participated in the study of 2011. Results The prevalence of patients with NI was 4.6% in the overall group in 2016; it had been 5.1% in 2011 (p <0.01). In the representative group, the prevalence was 3.6% (compared to 5.1% in 2011, p <0.01) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5762998/ La un esantion de 64 mii de pacienti avem 4.6 grad de infectare in 2016 in Germania, adica 2944 de cazuri si procent in usoara scadere fata de 2011. Hai sa comparam informatia cu ce se intampla in Romania in 2015 cand aveam 12.316 cazuri sau in 2017 cand aveam 19607 cazuri https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-22783628-3-ani-colectiv-spitalele-rom-sunt-ntuite-continuare-infec-dar-raporteaz-5-ori-mai-ine-nosocomiale-dec-spitalele-din-germania-medic-nu-fost-schimb-majore-nici-dup-colectiv-nici-dup-scandalul-hexi-pharm.htm In Romania procentul de infectii nosocomiale este intre 1 si 2% fata de un procent raportat in medie de 5% in Europa. Inca va mai simtiti in siguranta in spitalele romanesti in conditiile in care la 19000 de infectii raportate avem o raportare de patru ori mai mica decat media din Europa? A spus Dl. Dragnea ca oamenii din Colectiv au fost ucisi (spera el de statul paralel) dar bunul simt si cifrele din medicina arata ca jumatate din victime au fost intradevar ucise de catre sistemul corupt implementat din 89' incoace, in care avem acelasi guvern PSD la 3 ani dupa incidentul Colectiv si nu avem nimic concret, nici in privinta procesului Colectiv si nici in privinta infrastructurii medicale avand la dispozitie 14 paturi pentru arsi in prezent! Imi este ciuda de situatia asta si de faptul ca votantii PSD de la tara, nu numai ca nu stiu ce s-a intamplat la Colectiv dar nu inteleg cum suntem ucisi cu zile de Coruptie!