joi, 4 octombrie 2018, 9:55
Elena Udrea a fost condusă la poliție exact din fața cafenelei Starbucks de lângă ”Estadio Nacional”, locul ei preferat din San Jose.
În luna mai, aici a avut loc interviul cu jurnalistul Costin Ștucan de la gsp, înainte de condamnarea ei definitivă la 6 ani de închisoare. ”Udrea e așa de cunoscută la Starbucks că vânzătorii îi scriu numele direct pe pahar, fără să o mai întrebe”, scria Costin Ștucan, cel care, în această dimineață a recunoscut imediat locul, din imaginile arestării.
În față la Starbucks! Brandurile internaționale nu cunosc granițe, ele ne însoțesc peste tot și modelează lumea modernă. Precum în celebra expresie a unui economist ce observa că ”nu a avut loc nici un război între două țări care au Mc Donald’s”. Reținerile urmăriților general funcționează mai ușor între țări care au ambele Starbucks. Nu știm dacă și extrădările funcționează, vom afla.
Interesul pentru eveniment în România este uriaș.
Televiziunile au deschis în ”breaking news” încă de la 6 dimineața. Cei de la Digi 24, de pildă, au fost printre primii în emisie prelungită, în zorii zilei. Siteurile s-au înroșit și ele, odată cu răsăritul. ”Elena Udrea și Alina Bica reținute!”.
Ce stârnește o asemenea reacție publică?
Cred că oamenii sunt interesați pentru că au sentimentul că povestea Elenei Udrea, a Alinei Bica, Mazăre, Adamescu, Ghiță, Popovici și a celorlalți fugari bogați și puternici nu este despre trecut! E despre prezent, e concretă și-i sufocă nu doar de indignare, ci și în aspectele concrete ale vieții lor. Corupția ne afectează pe străzi, în școli, în spitale.
Zbaterea din acest ultim an, modificările legilor justiției, fantoma amnistiei și grațierii, pe care Liviu Dragnea o aduce chiar acum, aproape zilnic, în fața opiniei publice, toate presează în aceeași direcție.
Până și amenințarea cu ”Roexistul”, desigur ridicolă, dar nu imposibil de aplicat, vine tot din ideea ”Dacă nu se vor șterge toate procesele din ultimii ani, atunci ieșim din UE și le ștergem noi, de capul nostru!”.
În interviul din mai pentru Gazeta Sporturilor, Udrea spune că ”din țară vin mereu vești bune despre justiție”. Apoi a venit o veste proastă pentru ea, cea a condamnării, dar s-a reluat imediat cursul veștilor bune pentru grupul extraordinar de influent de personaje, fugari în străinătate sau politicieni din țară, care nu vor să fie egalii concetățenilor lor.
Aici e miza știrii din această dimineață!
O lege nu e lege dacă nu e pentru toți. Un stat de drept e stat de drept dacă însuși statul și reprezentanții săi cei mai potenți se supun acelorași reguli.
Reținerea Elenei Udrea și a Alinei Bica, două personaje care au votat și au scris legile de care azi fug, stârnește o enormă pasiune pentru că e genul de veste care se opune teoriei că ”nu se poate face nimic, nu se schimbă nimic, România este fără speranță”!
Consecințele juridice concrete sunt greu de anticipat. Îi va acorda Costa Rica statut de azilant politic sau va fi extrădată? Nu știm. Ceva e însă sigur.
Pregătiți să lanseze balul cu amenințarea Roexit, domnii și doamnele cu puterea lor de-a dreptul himalayană se trezesc brusc în ”dimineața Starbucks-Interpol” a realității: dacă nu iese România din UE, ci intră Costa Rica în faza aplicării legii?!
Și apare ministrul Tudorel Toader, cu un aer de stupoare agasată, nu cu atitudinea celui care reprezintă legea, spunând că se fac pașii normali și că nu e cazul ca ziariștii să facă din Elena Udrea un caz național!
Tocmai ministrul justiției spune asta, cel care, în Articolul 2 al propriului HG, este delegat cu ”asigurarea înfăptuirii justiției ca serviciu public”.
Uite că, indisciplinați, oamenii au făcut din această știre un caz de interes public.
IO • 4 octombrie 2018, 10:10
Asa!... si care e scopul acestui articol? Chiar nu putem sa traim fara can-can... Nu vad ce e atat de deosebit daca omu' a spus ca se fac pasii normali.... e ok ce a zis.... Aia e deja condamnata!!! Si trebuie adusa in tara sa o execute!!!! Acu sa vedem daca Costa Rica o impacheteaza si o trimite acasa....
vasglo • 4 octombrie 2018, 10:13
"Uite că, indisciplinați, oamenii au făcut din această știre un caz de interes public." Care oameni, maestre?? :)
Cătălin Tolontan • 4 octombrie 2018, 10:16
@vasglo: oamenii obisnuiti, ca noi, ca dumneavoastra.
Radu • 4 octombrie 2018, 10:16
Acest personaj Toader Tudorel, ***, este avocatul penalilor. Neoficial, dar este. Cum pana mea a fost asta judecator la Curtea Constitutionala a Romaniei, cum pana mea a ajuns asta judecator la Comisia de la Venetia, cum pana mea tot acesti pui de securisti *** au reusit sa detina puterea??? Romania are nevoie de o reforma politica radicala, de o curatare completa a dinozaurilor din politica, pentru ca politruci ca TT *** sa nu ajunga in pozitii din care sa distruga tot ce a fost construit de altii.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
a dica • 4 octombrie 2018, 10:17
Ce stire... Ce trebuia sa faca ministrul Toader, sa topaie de bucurie spre satisfactia jurnalistilor? Sigur ca se fac pasii normali. Doriti niste pasi anormali, domnule Tolontan?
Azet • 4 octombrie 2018, 10:20
Mie mi se pare ca ce a spus ministrul justitiei iti confirma articolul cu egalitatea tuturor oamenilor in fata legii: Elenea Udrea este doar un fugar condamnat penal si nu merita alta atentie decat orice alt fugar condamnat la inchisoare..
nausea • 4 octombrie 2018, 10:20
Asta e un articol din cele bune, felicitari. Un ghita, un mazare, cand credeti ca prindem? Ca Serbia si chiar Madagascar sunt si mai aproape
Mishu • 4 octombrie 2018, 10:22
Trebuie sa fii pregătit Tolo...sa nu crezi ca postacii au plecat și ei în Costa Rica...incepe curând campania de susținere a lui nutzi
Cătălin Tolontan • 4 octombrie 2018, 10:23
@Mishu: ai dreptate, e parte a fisei postului unui jurnalist sa accepte criticile. Dar meseria nu ne-o negociem, o facem la fel. Daca ne-am fi luat dupa postaci, nu scriam nici un articol in Gala Bute :-)
Florian • 4 octombrie 2018, 10:25
Te-ai trezit , plictisit, off.. slow news day ...clink , clink , breaking news Udrea ! Thank God ma scot si azi. Fatza spre Est si trei cruci mari.
Radu • 4 octombrie 2018, 10:32
Pentru cei care se tot intreaba de ce este aceasta stire atat de importanta, sa va uitati la sumele pe care Udrea si Bica le-au furat. Si nu doar ele, ci si complicii lor. Si nu vorbim de maruntis, vorbim de multe milioane de euro, care in loc sa fie folositi in multe lucruri utile pentru tara, au ajuns in conturile acestor corupti. Pentru ca vorbim de sume enorme de bani, care din munca cinstita in Romania nu ii poti face intr-o viata de om (ma refer la un job cu salar mediu pe economie). De-asta este important, pentru ca din cauza acestor corupti, Romania ramane codasa Europei si dezvoltarea este una mult prea lenta fata de potentialul pe care il are.
Tom • 4 octombrie 2018, 10:36
Tolontane, cu toată antipatia ce i-o port ***, tu ce ai fi vrut să facă? Ce să facă altceva, decât paşii normali, procedura lagală_ Spune tu, cu cuvintele tale!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
seft • 4 octombrie 2018, 10:39
...,suntem egali in fata legii..,doar ca unii sunt mai egali ca altii..,asa si Tudorel..,de la judecator la avocat-aparare a penalilor...
VLAD • 4 octombrie 2018, 10:47
Desi cred cu tarie ca Tudorel Toader e un om care face orice pentru ca el, familia lui si stapanii lui sa se simta foarte bine ( vezi sloganul cu mai putina ura), acum a avut o reactie ok. Ce ar insemna ca un om care se ocupa de toate problemele justitiei sa se ocupe de fiecare infractor, suspect, posibil suspect in parte? ***? Eram treaz si am dat drumul la TV si era singurul post fara teleshopping. Deci, scrii ca sa te afli in treaba. Si te inteleg de ce esti impotriva referendumului. ***.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
goe • 4 octombrie 2018, 10:49
astazi domnule Tolontan ati cam exagerat…..
eugeniustin • 4 octombrie 2018, 10:50
Elena Udrea NU este un simplu fugar, cine scoate enormitatile astea pe gura are probleme de logica. Elena Udrea a fost MINISTRU in tara asta, nu a fost un baiat de cartier care aducea masini busite in Romania sa le vanda cu acte false.
Andrei F • 4 octombrie 2018, 10:51
Iarasi articol unidirectional...Ce trebuia sa faca Toader dupa intelepcinea dv.?Trebuia sa faca conferinta de presa ,sa anunte cu surle si trambite,sa politizeze stirea?Pai de exemplu domnul ticbis nu ar fi spus ca asupra lui Udrea a actionat forte si interese parajudiciare?L-ati mai auzit pe ministrul Toader care sa fi dat amanunte despre un caz juritic?Dar domnule jurnalist va rog de ce nu va ocupati si de Monica Macovei si distinsul jurnalist care va este prieten care au intrat si au recunoscut in arhiva SIPA fara sa aiba drept?Despre asta nu ati vrea sa vorbeasca domnul Toader?Dar daca domnul Toader ar face o conferinta de presa cu fostul procuror Lazarescu v-ar place?Ati vazut ca europenii sunt atenti la ce scrie presa,cata dreptate nu ati fi facut pentru Romania...----Am vazut reactia d-luiToader despre care vorbiti negativ.Pai d-l Toader a spus ca el nu are cum sa vorbeasca de un caz distinct-acum Udrea-pentru ca altfel ar fi trebuit sa vorbeasca despre toate cazurile asemanatoare...Mie mi se fare corect,asta este impartialitate...Ori vorbesti despre toti ori despre niciunul!----Dati un citat dar nu ne spuneti din cine ca sa putem sa-l verificam:”Dacă nu se vor șterge toate procesele din ultimii ani, atunci ieșim din UE și le ștergem noi, de capul nostru!”. Daca va referiti la Dragnea iarasi sunteti rau intentionat.Dragnea a spus ca trebuie ca in cazurile unde serviciile secrete au intervenit in Justitie sa fie revizuite!Asta este achitare ,amnistie?Tocmai cind si Consiliul Europei cer anchetarea Protocoalelor despre care pana acum se faceau ca nu le-au cunoscut dar ei taiau la sange in Romania-deci trebuiau sa cunoasca tot?Cand dumneavoastra singurel ne aratati in articole ca Justitia nu functioneaza ce ar trebui sa se intample?Dumneavoastra sunteti acum egal in drepturi cu Tariceanu?Dumneata ai primit instiintare ca ai fost urmarit in ultimii 7 ani?Nu dumneata ai facut mare caz ca intr-un proces avocatul advers a adus probe false...?Sau poate dumitale ti s-a accelerat respiratia cand ai auzit ca Macovei vorbeste de presa asuprita in Romania!Fiti pe pace,nimeni nu pare a stii ce multe ati indurat de la anumiti politicieni....PENTRU CA NU ATI VRUT SA SE STIE!Desigur presiunile si amenintarile de care ne-ati vorbit se pare ca palesc in fata unui banal de ,,hartuire,,la care ati facut caz.-----Dupa atatea unidirectionalitate imi permit sa va intreb:aveti cumva protocol semnat cu serviciile sau cu o autoritate din Justitie?
Valerian • 4 octombrie 2018, 10:53
Asa cum d-ul Tolontan este vanator de nepesedisti tot asa Tudorel Toader este preocupat doar de cum sa ii scape pe pesedisti. Niciunul nu mai are vreme si de alte analiza.
eugeniustin • 4 octombrie 2018, 10:57
@Valerian Elena Udrea sti din ce partid vine sau nu ti-au baut cafeluta inca?
Tulceanul • 4 octombrie 2018, 11:02
Tudorel este un tip destept , nu putem contesta asta . A intuit imediat ca retinerea Elenei Udrea si a Alinei Bica si eventual extradarea catre Romania ii ingreuneaza lectiile pentru amnistie . Cum ar fi , ce ar simti opinia publica , condamnate sa fie aduse si aministiate ?
vasglo • 4 octombrie 2018, 11:06
@Catalin Tolontan: atunci hai s-o punem de o noua iesire in strada ca sa ne manifestam indignarea pentru ca ministrul justitiei are un "aer de stupoare agasată" - ca asa i se pare lui Tolo - la aflarea teribilei vesti a retinerilor Udrei si Bicai! :) Hai sa fim seriosi, omul era clar obosit dupa ce tocmai sosise in noapte, cu cateva ore in urma, de la Strasboug. Un jurnalist de talia lui Tolo ar fi trebuit sa stie asta si, mai ales, ce a facut pe acolo! *** "***"! :)
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
larus • 4 octombrie 2018, 11:10
Fiind un recunoscut partizan politic, Tolontan a ”uitat” sa menționeze ce a mai zis Toader despre Udrea: ”un cetăţean care a comis infracţiuni, care a fost condamnat definitiv”. Si eu ma simt agasat de Tolontan.
doilaunu • 4 octombrie 2018, 11:12
Toader are dreptate: Elena Udrea este doar un caz. Sigur ca presa de la noi (televiziuni, Libertatea, tolo.ro... ) vor incerca sa creeze un lucru fabulos dintr-o intamplare normala. Este insa meritul ministrului ca nu intra in acest joc. Bravo, Tudorele!
Alex One • 4 octombrie 2018, 11:12
Ai uitat poza cu Udrea pe plaja in costum de baie si cu picioarele desfacute. Jenant,penibil !
Mircea Voda • 4 octombrie 2018, 11:15
Si ce este anormal in ce a declarat Toader? Faptul ca a respectat legea si a urmat procedurile nu lasa loc de alte procese si tertipuri prin care sa scape. Udrea este un "caz national" pentru ca a detinut niste functii si pentru mediatizarea excesiva. Daca am retinut bine sint si alte persoane care pentru aceleasi fapte dar sume mult mai mari (zeci de milioane de E) nici macar nu sint arestati desi sint aici, la botul calului. PS Nu mai sustine ca esti o persoana ca toate celelalte, esti formator de opinie indiferent ca-ti place sau nu.
nic • 4 octombrie 2018, 11:35
acest caz UDREA SI BICA ar fi putu fi rezolvat foarte simplu ,dupa ce s -a inceput urmarirea penala ,sa se ridice ,CARTEA DE IDENTITATE ,SI PASAPORTUL si gata nu mai aveau cu ce pleca ,pt .uz intern se poate elibera un buletin prvizoriu ,toata vina e la M.DE JUSTITIE nu conteaza cine e ministru ,DOMNULE TOLONTAN VIN CU INTREBAREA ,ORARE CAT COSTA O ZI ,CU MASA ,CAZAREA ,SI ALTE CHELTUIELI IN COOSTA RICA !!!?? FIINDCA SUNT SIGUR CA ,UDREA SI BICA NU AU LOCUIT LA CAMIN DE AZILANTI ,CAU UN SIMPLU REFUGIAT ,SAU LA MOTEL DE 2 STELE AS DORI SA AFLU IN REST SANATATE .PS.AU FURAT ACESTE 2 PERSOANE DE AU STINS CUM SE ZICE DE POT TRAI LINISTIE ACOLO .
birlic • 4 octombrie 2018, 11:41
dupa cum zicea Vadim ca pt Boureanu e prea lung numele se potriveste si pt. Tolo...*** ,se tine cum tine *** Elena ,sa-I fie citita "opera"
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Pazvante Chioru • 4 octombrie 2018, 12:18
Interesul public ar fi cum a ajuns un asemenea personaj să conducă practic România. Cu am avut un nou Cabinet 2? Și aici poate unii dintre noi ne uităm în oglindă. Interesul național ar fi unde sunt milioanele care au dispărut. Din faptele dovedite și probabil alte câteva zeci sau sute nedovedite. Că Udrea ajunge la pușcărie, cu sutien, fără sutien, că se mulge (vezi EVZ) e doar can-can. Din asta nu se construiesc școli și spitale. Nici dacă domnu' Tolo are își reglează conturile cu domu' Tudorel nu se fac autostrăzi.
Chis Alexandru • 4 octombrie 2018, 12:19
Observ ca mai sunt destui romani - printre care si Tudorel Toader - care sunt agasati de faptul ca Elena Udrea si Alina Bica sunt "de interes" pentru opinia publica. Chiar nu inteleg aceste persoane considerate ca sunt "agasate psihic" ca aceste doua personaje feminine au facut mari deservicii Romaniei si Sistemului Judiciar de la noi din tara? Modul in care aceste personaje feminine s-au insinuat in viata social-politica a tarii, precum si modul in care au inteles sa parvina social-politic fac sa se ridice mari semne de intrebare privind ascensiunea sexului feminin in varii domenii, ***. Char nu isi mai aduce nimeni aminte cum Basescu a "racolat-o" pe Elena Udrea dupa ce a ajuns presedinte? Sa ne facem ca nu am auzit de escapadele de prin Palatul Cotroceni la ceasuri de noapte cand titlul de "prima doamna" era uzurpat de o blonda apetisanta ce nu s-a dat in laturi de a arata acestui popor ca o anume femeie poate sa ravneasca inclusiv la postul de presedinte al tarii daca are un "sustinator" care se bucura de favorurile si nurii ei jucausi? Si, in fond, de ce sa nu o ajute si pe buna sa prietena in ale nebuniilor nocturne si sa o instalerze intr-o functie din care sa poate decida asupra cursului vietii multor oameni? Mari "patrioate", cele doua a decis sa paraseasca tara atunci cand Bratul Justitiei atenta tot mai amenintator al libertatea lor, alegand America Latina, concomitent cu gasirea acelor alibiuri prin care sa traiasca, bine-merci, pe banii "Babachii-Statul" bani spoliati cat au haladuit pe meleagurile natale, fiind ajutate prin ajutorul neprecupetit al unor "oameni de bine" cu anumite irizatii in ochi, persiane sus-puse dedulcite la nuri si la bani.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Cătălin Tolontan • 4 octombrie 2018, 12:20
@Chis Alexandru: in toata acesta poveste nu are nici o importanta ca Udrea si Bica sunt femei si istoria lor nu pune in umbra munca a milioane de femei care muncesc din greu ca sa-si faca o cariera.
jhon • 4 octombrie 2018, 12:21
@Radu, asta e părerea ta și e una subiectivă și infantilă aș adăuga ! Pentru tine unii sunt penali și alții curați ! Imi dai și mie doar două exemple din a doua categorie ? Apoi Toader ăsta de îl blamezi tu, nu a fost pus ”de penali” și de ”securiști” pe toate funcțiile pe care le-a avut de când e magistrat, a fost pus și de ăia curați ai tăi ! Îl ultimul rând ...”ce trebuia să facă Toader”, ca să citez pe cineva, stai liniștit și tu și alții, că el era informat înaintea presei numai că nu are rost să facă atmosferă până nu se va rezolva definitiv cazul extrădării ! Pune-ti un discurs al....” ***”, poatete calmezi !
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Macs • 4 octombrie 2018, 12:32
Toader are dreptate. E avocatul infractorilor in costum. La o asemenea veste tristă la ce să ne așteptăm noi cei care am suferit fiindcă ni s au furat banii publici, sau noi care îl plătim lunar doar că să îl deranjam câteodată cu întrebări?
calu lu fat-frumos • 4 octombrie 2018, 12:32
Exact stilul de presa de la noi, ati tabarat pe Toader ca a primit vestea cu stupoare agasata, adica cu surprindere si parere de rau. Pai frati ziaristi, nu datorita lui a fost luata de pe strada Udrea? Nu el a schimbat jdemii de hartii si emailuri si telefoane cu Interpol ca sa o lege? Omu a zis foarte clar, Udrea e ca oricare alt fugitiv care are probleme, ca unii au o obsesie si tinta vietii lor s-o vada 30 de ani in parnaie ca pe marii criminali, e alta treaba. Pana nu se termina stilul asta de reportaje si stiri si articole n-o sa ne facem bine niciodata. Si vezi si colega de la A3 azi dimineata ce intrebari penibil-*** punea avocatilor cu greseli de nume repetate cu balbe cu mna mna aaaa...si ailalta mare reporterita prin telefon care s-a luat de Tabacaru care stia ce vorbeste de l-a enervat si p-ala. Mai vedeti si la voi in ograda ce oameni cresc ca aveti o mare din vina ca ne aflam unde ne aflam.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Andrei F • 4 octombrie 2018, 12:34
@Chis Alexandru • 4 octombrie 2018, 12:19 Domnule ,te informez ca ministrul Tudorel face parte dintr-un guvern care este in opozitie cu ce a reprezentat politic Elena Udrea.Numai spunand asta si e clar ca ministrul a procedat corect.Acuma sa si cred in interesul acelei parti de presa?Care parte de presa mereu sustine sistemul juritic creat de tabara din care a facut parte Elena Udrea?Sa mai amintesc numirile in Justitie la care Elena Udrea a pus umarul si sunt cunoscute de publicul larg?Vadeti in toate astea niste mici contradictii?Da ,e bine ca ministrul Toader nu politizeaza desi...eu as fi vrut!Pentru ca cei ca tine se contrazic ...
Radu • 4 octombrie 2018, 12:41
Sunteti o varianta la Cancan ! Jurnalismul sportiv l-ati uitat cu desavarsire !Din 10 articole 8 cu ineptiile lui Becali si 2 cu "poantele" lui MM !
F Andrei • 4 octombrie 2018, 13:06
Si totusi pentru cei de la Interpol Elena Udrea a fost un subiect. Iar cei de la Interpol, din cate stiu, nu sunt niste bagatori de seama. Domnul Profesor Universitar de Drept, fost Procuror si fost Judecator la Curtea Constitutionala ar trebui sa stie foarte bine cine sunt cei de la Interpol. Exista un curs la Facultatile de Drept, se numeste Drept International, iar Interpolul exact cu asta se ocupa - cu respectarea si aplicarea legilor in plan international. Tacerea dansului, desi eleganta, nu ii face cinste. Cele doua, in calitate de foste demnitare ale Statului Roman *** Justitia din Statul Roman. Domnul Tudorel Toader, daca reprezinta Ministerul Public trebuie sa aibe un punct de vedere, ca doar cu asta se ocupa. Nu i s-au cerut puncte de vedere cu privire la zodiac, tuica de prune sau pacanele. Poate se mai gandeste.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Cătălin Tolontan • 4 octombrie 2018, 13:17
@nic: nu ai voie ca procuror sa ridici cartea de identitate sau pasaportul persoanelor. Drepturile se ingradesc doar de catre instanta. Si e foarte bine ca e asa!
simplu • 4 octombrie 2018, 13:25
@Dl. Tolontan, faptul ca ministrul a spus ca trebuie sa fie o normalitate infaptuirea justitiei e rau?! Agasarea observata de dv . era in momentul repetarii obsesive a uneia care vroia un raspuns anume. Adica o intrebare tendentioasa. Stiti, obisnuiti fiind cu regiile spectaculoase de la casa de productie dna nu acceptati ca cineva poate fi normal in functie. Sa va puneti intrebarea DE CE sant achitati coruptii din Romania cu dosare dna si apropo de procentul plimbat de unul ca prisca pdl, de 10% achitari puteti nota o condamnare pe abuz sau mita? Ca achitari sant sute. Are vreo legatura cu verner, luluta si gusti ca se amana intrarea codului penal la monitorul oficial cu aceste achitari? Presiunea din strada cel putin aplaudata de dv. ca cp sa ramana asa ca pana acum, adica FARA pedepsirea coruptilor cu fapte de genul celor amintite? Sau presiunea komisarilor in acelasi sens si auci puteti nota vre-un caz de corupator dus pe la dna? Da de microsoft sau eads ceva? Nu cumva ca si Androneasca & co.care au fost spalati de pacate si alti(toti) ordonatori de bugete din institutii,adica si parchete, instante au semnat aiurea pentru licente? Numai unii au luat comision? Ne mai miram ca a explodat Romania cand s-a vrut reintroducerea pedepsirii unor fapte de coruptie in codul penal? Dar Tudorel e agasat, stire nationala! Ca SUTE de corupti sant achitati NIMIC, IOC, TACERE! Mai deunazi Nitu insista si obtine de la ICCJ confimarea ca abuzul in serviciu nu este incriminat de cp. Nimic?/Tacere. Nimeni nu e agasat, mergem inainte , nu raspunde numeni.
nic • 4 octombrie 2018, 13:28
multumesc de raspuns domnule TOLONTAN ,dar mai era cat costa ,o zi in COSTA RICA ,MANCARE CAZARE SI ALTE CHELTUIELI fiindca ELENA UDREA nu locuieste in caminul de azilanti ,sau la un motel de 2 stele am inteles ca au fost ziaristi de la nnoi in COSTA RICA care au sta de vorba cu UDREA si ar putea face un calcul ,A FURAT UDREA DE A STINS DE UNDE ATATIA BANI !!!?? astept si la aceasta intrebare raspuns .
Robert • 4 octombrie 2018, 13:37
Și peste 100 de ani va fi la fel ! De ce ? Pentru ca asta votați in la fiecare 4-5 ani , pentru ca in fiecare zi acceptați sa fiți furați , fraieriți etc. Azi mâine poate scapi dar va veni ziua când acest sistem bolnav te va răpune , o șpagă in trafic , alta la doctori etc . Astfel de știri nu fac decât sa îmbolnăvească și mai mult acest popor sau credeți ca cei care nu au ce mânca azi de mâine vor avea ce pune pe masa ? Nu , nu se va întâmpla asta și zi după zi ne afundăm și mai mult in noroi . Sincer , îmi este scârbă !
Harap Alb • 4 octombrie 2018, 13:38
Dar Ghita oare e asa greu de saltat de peste gard de Interpol? Daca se poate din Costa Rica cred ca se poate si din Madagascar. Ne bucura , fara doar si poate, ca madam Udrea vine sa isi ispaseasca sentinta in tara, dar pana atunci sa vedem daca costaricanii o si extradeaza caci acum este mama unui cetatean de-al lor. Mai vedem ce urmeaza...
Vali • 4 octombrie 2018, 13:45
E ok...a fost retinuta. E bucurie mare@@@ te hranesti din asta stimabile. Fetita doamnei a ramas singura ! Uraaa....te simti bine? Din pct meu de vedere....esti.....si ma abtin.
gilos • 4 octombrie 2018, 14:00
Este evident ca aceasta veste nu cade deloc bine pentru cei care au furat si au dosare pe rol. Este adevarat, Elena Udrea nu este altceva decat o persoana condamnata definitiv care trebuie sa inapoieze prejudiciul si sa-si ispaseasca pedeapsa. Dar ea este ceva mai mult decat atat. Stie muuuulteee, face parte din sistem!! Probabil ca plecarea ei a fost negociata cu actualele autoritati, ceva de genul "ma lasati sa fug si tac din gura". Eeee. uite ca nu-i chiar asa... Iar daca Elena ajunge in puscarie, s-ar putrea sa inceapa sa vorbeasca... Asta este ingrijorarea, de-asta facea Tutorel Toader fata aceea lunga.
marc • 4 octombrie 2018, 14:07
Dar de ce ar trebui ca udrea să devină un caz național? Că așa ați stabilit voi ,,jurnaliștii” pt a avea ,,carne de tun”? De ce udrea ar fi mai importantă decât restul de peste 20.000.000 de români? Decât cordunenii, de exemplu. Și atunci ce facem maestre, facem ,, cazuri naționale” din toți interlopii? Că dacă ne gândim bine și udrea e tot un interlop. Doar că nu are săbii și pistoale. Cât despre așazisul Roexit ce să mai zic?E un subiect fals, inventat de mințile tulburate ale propagandei, cu scopul vădit de a risipi ură în societate și așa destul de divizată. Rușine
a dica • 4 octombrie 2018, 14:12
Vad ca domnul Tolo raspunde doar celor ce-i tin isonul *** si considera ca ministrul justitiei (nu procurorii, cum o intoarce in raspuns dl Tolo) poate ridica buletinele oamenilor. Ceilalti sunt "postaci" care l-ar cam impiedica sa faca anchete...
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Daniel • 4 octombrie 2018, 14:18
Dle Tolontan, nici Udrea, nici Bica, nici Ghita, Dragnea etc etc ...NIMENI nu va intra in puscarie. Cel mult...suspendare...la domiciliu...de weekend...bratari...etc etc. Atata naivitate! S-a asternut praful peste COLECTIV, peste retrocedari ANRP, peste HEXI, peste MICROSOFT, peste EADS, peste baza Cutezatorii. Ati vazut ce spun angajatele lui Secureanu. Ca erau umilite, ca erau obligate...Pe buneeeee!!!??? Nu e nimeni obligat sa incalce legea!!! S-au complacut. Au facut parte din aceeasi gasca. Eu cand am fost pus intr-o situatie similara, am refuzat. Am demisionat. Pana si sotia a spus ca sunt un idiot pt ca am un copil de crescut...ce ii pun pe masa... Nu a fost usor. Prefer sa imi spuna familia ca sunt idiot. Partea proasta e ca nregulile se fac si dupa demisiile celor care nu vor sa fie partasi. Se gasesc mereu oportunisti! De aceea va spun: nu se va schimba nimic. Iar acesti oportunisti au copii care vor perpetua aceasta mazga in care traim!
Fisher King • 4 octombrie 2018, 14:29
Articolul e o manipulare ieftina. Omul a initiat și parcurs procedura de extrădare. Nu e el cel responsabil de arestarea sau mediatizarea arestarii unui inculpat sau condamnat. Încercați să inflamați spiritele fără nici un fundament. Fără vreo afinitate sau simpatie vis-a-vis de ministru, nu aveți ce să-i imputati in acest caz. Iar articolul dvs ma ajuta de fapt să înțeleg că nu faceți gazetărie, ci partizanat. Citesc cu din ce in ce mai multă îndoială articolele dvs în ultima vreme. Tocmai mi-ați mai oferit un motiv să renunț definitiv la lectura lor.
SILe • 4 octombrie 2018, 14:31
Ce șopârle *** arunci pe Piață....
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Lucian • 4 octombrie 2018, 14:32
Uff! Buna stire! Ati negociat onorariul pentru sedinta foto in zeghe? De nu, sfat: negociati repede, ca altfel, in functie de rezultatul de la referendum, s-ar putea sa fie casatorie intre udrea si bica in zeghe, ceea ce e mult mai scump. Voi faceti sa nu mai para utopie aia cu serialul netflix
Paul Cristian Stefanescu • 4 octombrie 2018, 14:39
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.