sâmbătă, 29 septembrie 2018, 4:45
Libertatea a publicat vineri, și în ediția tipărită și pe site, un articol de opinie al antropologului român Radu Umbreș, referitor la referendumul despre familie care se va ține săptămâna viitoare, pe 6 și 7 octombrie.
Lector la SNSPA, Radu Umbreș are master și doctorat la două prestigioase universități din Marea Britanie, Oxford și UCL și a fost cercetător post-doctoral in cadrul Institutului Jean Nicod, Ecole Normale Superieure din Paris.
Radu Umbreș și-a ilustrat singur articolul cu o imagine a unei ciocolate belgiene de cea mai bună calitate, dar care semăna cu un excrement uman.
De ce a făcut asta?
Pentru că articolul vorbea despre felul în care dezgustul ne influențează judecățile.
Dezgustul, spune antropologul, este unul dintre instrumentele evoluției speciei. De pildă, el ne-a împiedicat să ne îmbolnăvim sau să fim vânați. Nu e nici o rușine să simțim repulsie atunci când vedem ceva care ne confruntă puternic obișnuințele.
Așa se explică sentiment de dizgrație sau chiar de repulsie pe care îl resimt mulți oameni când se gândesc la un act sexual între doi bărbați.
Asta apropo de referendumul pentru familie, despre care Umbreș va scrie în Libertatea un ciclu de articole.
Radu Umbreș nu-și pitește opțiunea în privința referendumului, el este din tabăra ”NU”.
Întrebarea e, explică cercetătorul, ce facem după ce realizăm că suntem cuprinși de repulsie? Căci dacă ne transformăm dezgustul în judecată morală abandonăm însăși rațiunea și dilemele, care ne definesc ca specie.
Analistul și ziaristul Petrișor Obae, de la siteul paginademedia.ro, a postat un NO COMMENT îngrețoșat la imaginea publicată de Libertatea, aleasă, încă o dată, chiar de autor, tocmai pentru că ea făcea parte din demonstrația articolului.
”Astăzi, iar, într-un ziar printat, am văzut un…”, sună titlul dat de Obae, de unde lipsește cuvântul ”rahat”.
Să rostim cuvântul, nu e nici o rușine! ”Într-un ziar printat am văzut un rahat”. Și după aceea? După ce simțim repulsia, primul reflex e să începem să judecăm de pe poziții de autoritate morală, căci Perișor Obae se comportă exact așa cum a anticipat Radu Umbreș că suntem tentați să reacționăm noi, oamenii.
Siteul Pagina de media condamnă în numele dezgustului pe care l-a resimțit! ”I-ai validat argumentul antropologului”, adică ai judecat fără să raționalizezi, remarcă, amuzat, chiar unul dintre cititorii paginademedia.ro.
În acest caz concret, opinia unui cercetător despre referendumul pentru familie, e mai greu de înțeles cine e ”tabloidul”:
Ieri, în redacția Libertății, față în față cu ziarista Sorina Ionașc a stat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. A fost un dialog interesant. Căci asta e treaba unei redacții, să asculte ambele părți, să încerce să fie platforma pentru o conversație națională polemică și civilizată. E interesant cum purtătorul de cuvânt al Bisericii arată mai multă moderație și deschidere către înțelegerea poziției celuilalt decât unii dintre analiști.
Noi alegem cum vrem să purtăm dialogul.
Se poate să scandăm unii la alții judecăți morale indignate, precum Pagina de media sau precum cameramanul TVR care a început să strige, în direct, la președintele Coaliției pentru Familie, care era invitat în studioul televiziunii publice!
În articolul pe care l-a publicat în Libertatea, și în cele care vor urma, Radu Umbreș nu revoluționează antropologia. El explică, atractiv și aplicată pe o temă de mare actualitate, o teorie de anul 1 de facultate.
Cititorii Libertatea au primit foarte bine articolul. A fost unul dintre cele mai citite ale zilei, pe site.
Deseori, publicul e mai pregătit să se angajeze în argumente, și nu doar cu cele cu care ești de acord, decât suntem noi, ziariștii, care ne refugiem în refuzul de cunoaștere.
nica fara frica ! • 30 septembrie 2018, 20:15
tolontane , pt homosexuali trebuie tolrenta .....zero !!!!...*** !!!....Fa un exercitiu de imaginatie si imagineaza-ti ca ai fi rams orfan copil fiind si ai fi fost adoptat de 2 homosexuali !!!!!.....gandeste-te sa-ti vezi baiatul de mana cu un barbat si sa ti-l prezinte ca....."sotul meu"!!!!!....cu cat suntem mai toleranti cu ei cu atat vor deveni mai multi !!!!......*** !!!!....*** !!!!.....Orice parinte isi doreste sa mearga la nunta copiilor si sa aiba nepotei !!!....ce-ti ofera un copil homosexual !!!!!!????...jale si tristete la batranete tolontane !!!!!!!!!!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
vasile • 30 septembrie 2018, 20:42
Dle Tolontan, vad ca pe multe stadioane galeriile au afisat masiv banner-re pro-referendum. Nici despre aia nu puteti pomeni in ziare? V-au interzis la organizatie? :-)
Vali • 30 septembrie 2018, 22:16
D-le Tolontan, d-l Radu Umbres *** ideile psihologului american Jonathan Haidt din cartea "The Righteous Mind".
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Alex • 30 septembrie 2018, 22:20
E un articol....... Cu alte cuvinte autorul acestui articol ne ...sugereaza sa incercam aceste chestii si apoi sa vorbim daca ne place sau nu,))) asemeni ciocolatei belgiene care la prima vedere e scarboasa ca forma da ca gust e delicioasa))PS/ ca formator de opinie aveti dreptul sa incercati dumneavoastra si sa ne informati tot intr-un articol daca v-a placut)
Spectator • 30 septembrie 2018, 22:42
Că tată de fată nu știu ce e rău? Să îmi duc fica de 20+ ani la altar cu o altă fată sau sa o duc cu un bărbat de 50+ ani. Care familie e mai tradițională?
Crimson Veritas • 30 septembrie 2018, 23:28
Am avut ieri o luare de pozitie impotriva ... campaniei #rezist de a boicota referendumul ... pentru ca face parte dintr-o campanie mai ampla ... de a boicota democratia din Romania. Orice campanie prin care se urmareste ca sa se suprime opinia majoritatii cetatenilor exprimata prin vot ... este dezgustatoare ... si este mptivul pentru care s-a constituit aceasta miscare #rezist ... care prin accesul la mijloace moderne si rapide de informare si disemnatie ... au ca scop sa inlature si sa decredibilizeze Votul si Optiunile Majoritatii ... fie politice, fie de alta maniera. Dpmdv ... #rezistii sunt un pericol (pentru democratie, stat de drept, justitie si orice altceva ce pp convietuirea civilizata in aceasta unitate teritorial administrativa) ... cei care au opinii arhaice si religioase ... sunt doar ... o inconvenienta. Pericolul are prioritate! Vizavi de subiectul Referndumului ... de acesta data va castiga ... 'familia traditionala' ... in viitor se va schimba mentalitatea, dar si rezultatul ... si membrilor comunitatii LGBT ... li se vor permite toate drepturile pe care le au si ceilalti cetateni ... asa cum este normal. Orice tip de discrimnarea impotriva unui grup de cetateni ... nu are sorti de izbanda pe termen lung ... si nu face parte din civilizatie! Din tot ce am citit la ... miliutantii pentru familia traditionala ... nu am retinut nici un motiv ... pentru care niste indivizi care s-au nascut diferit ... ar trebui discrimnati, si sa nu se bucure de acelesi drepturi ca si ceilati ... cei 'binecuvantati'! Am vazut ... caini care se casatoresc ... sorry argumentele voastre ... nu sunt suficient ... si sunt mai mult prejudecati, decat argumente obiective! Deasemnea ... nu este vorba de actul reproducerii sexuale ... dintre un barbat si o femeie ... ci de uniunea civila / juridica si religioasa ... dintre 2 persoane, acestia avand drepturi fundamentale recunoscute ... atat cele civile cat si cele de adera la oricare religie. Subiectul ... atinge cote ridicole ... cand cei din majoritatea 'familiei traditionale' ... prefera sa vada copii abandonati in centre sociale ... decat parte dintr-o familie LGBT, avand acces la educatie, sanatate, viata sociala, etc ... este de-a dreptul ridicol. Daca exista Un singur copil abandonat in Romania ... si nici un cuplu heterosexual care sa si-l doresca ... argumentul adoptiei nu are nici o valoare ... este ipocrizie ... din categoria care ma enerveza. PS... in loc sa avem o discutie serioasa, aplicata pe subiect ... practic se cearta ... surdu cu #chioru! In cele din urma LGBT va obtine si aceste drepturi ... Romania insa nu este la momentul acesta ... la nivelul in care macar sa intelega ... Liberalismul ... daramite sa-l accepte.
ADRIAN P. • 30 septembrie 2018, 23:33
TOLONTAN, INTRE *** SI REFUZ DE CUNOASTERE.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Mircea • 1 octombrie 2018, 0:21
@caine: a-ti vedea de treaba ta intr-o societate ti se atribuie si tie nu numai celor gay. Daca tu gasesti ca cineva este scarbos, nu are voie sa infieze un copil. Cam aste spui. Pai asta este exaxt ce Tolo incearca sa explice in acest articol: ca nu suntem in stare sa trecem de propriul dezgust.
TC • 1 octombrie 2018, 8:13
Câte tertipuri si subterfugii gasesc oamenii să-și justifice neputințele!!! Hai să ne rugăm împreună, cum făceau strămoșii noștri iluștri: Decebal, Zalmoxe, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare (cei care au realizat ceva!!!), etc, și să vedem ce raspuns primim in sufletele noastre de la Dumnezeu!!! Aveti curajul?, sau si aceasta este discriminare?? Dumnezeu a lăsat lucrurile pe pământ într-un anume fel, doar omul le schimonoseste, dar o sa ziceți că sunt fanatic religios..... cat se poate de eronat, va este sufletul in suferinta si vrei să-i atrageti si pe altii, ati uitat sa aduceți bucurii celor din jur, pentru ca dumneavoastra nu mai aveti de mult. Citiți Psaltirea toată si apoi mai gânditi-va la veninul care l-ați vărsat în această societate, care are alte nevoi decât lipsurile dumneavoastră aflate în formă agravată și agravantă! Sa va lumineze Dumnezeu, sa vedeti binele, frumosul, lumina!
Ciprian • 1 octombrie 2018, 8:49
Un referendum fără nicio utilitate, bani cheltuiți aiurea, care ar fi putut servi la rezolvarea unei probleme serioase din multitudinea celor cu care se confruntă însăși familia românească. Practic, prin intermediul acestuia, se caută un răspuns la o întrebare nepusă de nimeni până în momentul de față și, sunt ferm convins, nici nu s-ar fi pus. Nu înțeleg care este scopul precis determinat al acestui referendum, mă refer la substanță și nu la scopul declarat, oare e acela să-i învrăjbească pe unii împotriva altora? să creeze un clivaj și mai evident și profund în societate? să ne scufunde într-un ridicol și mai pronunțat? să tragă unii un folos de pe urma unei teme care trezește „spiritul național” al românismului? ăsta fiind, consider eu, și motivul real. Se pare că societatea noastră sau unii inconștienți aflați la putere, într-o perioadă sau alta, au tendința bolnavă de a minimaliza drepturile și interesele unor minorități, numai pentru a fi în asentimentul majorității și pentru a-și însuși astfel capitalul dorit. Nu o fac dintr-o convingere, nu o fac pentru niște principii, nu o fac pentru o cauză reală și nu o fac pentru a uni, ci pentru a dezbina, cum se întâmplă și în cazul de față. Să fiu sincer până la capăt, nici eu nu sunt de acord cu înclinațiile categoriei , care este victima referendumului de față, însă nu trebuie să mă îndrept împotriva ei și să o trimit la „coșul de gunoi”, pentru simplul fapt că nu-mi convine mie. Cine sunt eu, să inițiez procese de conștiință cuiva? Ce calitate am eu să mă erijez în judecătorul cuiva? Biblia, după minimele mele cunoștințe de bun creștin, spune: „Nu judeca, ca să nu fii judecat!” Nu spun că sunt vreun mare credincios, mi-aș dori eu acest lucru, dar mai bun creștin, decât toți acești militanți ai referendumului, cred că sunt. Câți dintre aceștia merg regulat la biserică cu sufletul deschis? Câți fac o faptă bună? Însăși ignorarea formelor de discriminare, este un prim pas spre o faptă bună. Aș fi înțeles totuși rostul acestui referendum dacă numărul cererilor de astfel de căsătorii ar fi fost unul mare, preoții ar fi refuzat încheierea lor, iar astfel s-ar fi creat un conflict evident, atunci s-ar fi cuvenit, poate, organizarea sa, pentru a solicita punctul de vedere al populației, însă așa!... Atât coaliția pentru familie, cât și personalul clerical ar trebui să fie preocupate să identifice și să elaboreze soluții și politici publice pentru rezolvarea unor probleme reale care afectează familia, printre care aș aminti: anual în România mor, din lipsa dotărilor necesare, circa 10.000 de copii născuți prematur, mulți dintre aceștia putând fi salvați astfel; suntem pe primul loc la numărul de avorturi în UE, suntem fruntași la abandonul școlar, suntem fruntași la numărul de fetițe sub 15 ani, care devin mame înainte de vreme, suntem fruntași la numărul de victime cauzate de violența domestică etc. Sincer, mie acestea mi se par cu adevărat probleme extrem de grave, cărora, instituțiile menționate ar trebui să caute ameliorare, nu-i așa?! Respectându-i pe cei de lângă noi, drepturile și libertățile lor, ne respectăm pe noi, iar astfel vom putea construi împreună o societate trainică și capabilă de a asigura șanse egale tuturor, indiferent de etnie, dizabilități, rasă, apartenență sexuală, politică etc. Vă spun sincer, ieri, în momentul în care unul dintre preoții, săvârșitori ai Sfintei Liturghii, a început să citească epistola prin care îndemna participanții la slujbă, să iasă la vot, am părăsit plecat... Hai să nu judecăm, pentru a nu fi la rândul nostru judecați, și să nu-i condamnăm pe alții, numai pentru faptul că nu sunt ca noi.
Mirel • 1 octombrie 2018, 20:55
Nu dezgustul ma va face sa spun Da la referendum. Dezgust simt si cand ma gadesc la actul sexual dintre 2 parteneri de acelasi sex, dar totusi nu am nimic impotriva casatoriei intre persoane de acelasi sex, in fond asa am venit eu pe lume. Voi spune Da la refendum pt ca acestea sunt valorile mele morale si nu au nimic legat de dezgust. Omul analizeaza pe langa subiect, cel putin in ceea ce ma priveste. Nu urasc pacatosii, ci pacatul. De ce? Ceva mai complexa explicatia, dar nu are nimic legat de dezgust in ea.
gabi • 2 octombrie 2018, 10:18
Dpmdv prozelitismul e foarte enervant si e prezent in ambele tabere. Imi displace profund (!) propaganda pro-homosexuali (ii priveste ce fac in privat) dar imi displace poate si mai mult propaganda contra cu preotii in cap de lista. Nu stiu altii cum sunt dar eu nu uit ca biserica pravoslavnica romana a fost un pilon al sovietizarii romaniei. De asemenea nu am vazut nici 10% din energia pe care o pun in acest referendum sa fie indreptata inspre scolarizarea elevilor defavorizati, de exemplu. De partea cealalta...istoric vorbind, legile oamenilor au la baza morala publica a societatii..morala care s-a impletit in istorie cu excesele religiilor... e greu sa ai un dialog cu oameni care preiau orice idee si tipa la tine de parca ei ar cunoaste adevarul universal, fara sa aiba o minima cultura. Am vazut zilele trecute un argument cum ca dupa acest referendum se poate face unul pentru cei care poarta ochelari ca si ei sunt tot o manifestare ne-naturala. Asemenea tipuri de "rationamente" ma fac sa cred ca prostia e egal impartita intre grupurile de care vorbim. La nivelul inferior al evenimentelor, nu doresc sa legitimez perdeaua de fum a mafiei care-si zice partid asa cum nu am facut-o nici la referendumul pentru cei 300 de parlamentari ai lui basescu. Rezumand, pentru mine adevaratele probleme sunt altele, nu mai intereseaza sa-m consum energia pe prostii.
Bogdan • 4 octombrie 2018, 15:52
Motoc avea dreptate. 1. Maine o sa faca un referendum contra ungurilor, *** si altor minoritati. Un referenduml sa iesiti din UE. Pentru un kil de faina o sa iesiti din UE ! 2. Daca din parinti hetero au iesit copii homo de ce nu poate a fie si invers. Toti pot iubii copii si respecta si crerste bine. Voi aveti minti bolnave daca va inchipuiti ca toti oamenii adopta copii ca sa profite de ei. Voi aveti mintea murdara. Va duceti la biserica dar voi pacatuiti ca nu dati sansa unora sa faca bine. Duce-ti-va intr-un camin de copii orfani si vedeti in ce conditii traiesc si ce sansa au sa faca ceva in viaita. 3. Daca parintele este incult si betiv si isi violeaza copii este normal caci este hetero ? Scuza-ti-ma dar ***. Ii lasati pe PSD sa va calareasca si de cand a gazat oamenii taceti malc si numai iesiti sa va exprimati. O sa iesiti din UE si o sa va intrebati cum s-a ajuns aici.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Aad • 4 octombrie 2018, 22:14
Cred ca ar fi fost mult mai multa liniste daca se facea o lege a parteneriatului civil mai intai , care putea regla aspectele juridice ale uniunii (cu mostenire, drepturi asupra proprietatilor, drepturi si indatoriri asupra copiilor rezultati din casnicii anterioare, etc.) si dupa aia puneam problema schimbarii constitutiei. Sunt foarte tentat sa cred ca ar fi fost mult mai putina tensiune in societate.
Soulseeker • 5 octombrie 2018, 12:51
Bani cheltuiti aiurea...
Opinca • 7 octombrie 2018, 15:07
Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la mama si la tata care m-au nascut simt ca am pentru ce trai, parintii mei au fost exemplu pentru mine, de la tata am invatat cum sa ma descurc in viata si de la mama ce inseamna iubirea. Tata si mama m-au invatat sa fiu politicos, sa respect pe cei din jur si sa ajut pe cei aflati in nevoie. Sunt crestin ortodox, imi pasa de Romania, imi pasa de locuitorii ei, imi pasa de toti cetatenii din Romania fie ei ***, maghiari, sasi, secui, catolici, protestanti si neoprotestanti pentru ca toti suntem creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Nu pot sa zic raului -bine, binelui-rau, binele e bine si raul e rau, daca toti oamenii de pe globul pamantesc au fost nascuti intr-o familie normala formata dintre un barbat si o femeie, pot sa zic eu altfel, pot sa fiu eu impotriva Creatorului meu si nefirescul sa il fac firesc, nu pot sa zic asa ceva, pentru ca in vinele mele curge sangele parintilor mei si al rudelor mele din partea tatei si a mamei, bunicii mei, iar amprenta mea genetica cuprinde totalitatea tuturor stramosilor si inaintasilor nostrii. Asist cu stupoare azi la o crasa si indiferenta din partea unor oameni care s-ar numi culti, inteligenti, ziaristi, reporteri, chiar unii dintre profesori universitari ca sunt pro-homosexuali, ca au drepturi, ca sunt discriminati. In dormitorul lor lgbt pot face ce vor, insa sa ai drepturi ca famiilile normale e strigator la cer, ce drepturi vor, sa adopte copii, sa introduca in scoli educatia sexuala, sa fie scos din normal cuvantul de mama si tata si sa fie trecut parinte unu si parinte 2 cum sunt si in alte tari din uniune. Se spune ca se cheltuiesc 43 de milioane de euro pentru referendum, suma nu este veridica, daca doamne fereste cade referendumul si nu se intrunesc cele 6 milioane de DA, statul roman de-a doua zi incepe sa cheltuiasca 70 de milioane de euro timp de 4 ani pentru educarea parintilor, educatie sexuala, in concluzie 43 e mai mic decat 70x4, si s-ar economisi multi bani la buget. Banii pentru referendum sunt dintr-un fond special, numai pentru referendum, nu sunt luati din salarii, sau pensii, daca era alt referendum banii tot de aici se luau. Fiecare stat din Europa are un fond pentru alegeri, referendum, cum fondul de la armata se duce numai la armata. Trebuie sa mergem la vot este datoria noastra cetateneasca sa ne exprimam acest vot. Dupa cum stiti sunt state care vor sa legalizeze pedofilia si necrofilia, v-ar placea fereasca Dumnezeu sa avem asa ceva in tara noastra????Sunt paisprezece state in Europa care au mers la referendum si au redefinit familia ca fiind uniunea liber consimtita dintre un barbat si o femeie schimband art.48 cu privire la cuvantul soti care poate fi interpretabil. Unii au spus ca iubirea nu se voteaza, e adevarat, noi nu votam iubirea ci familia, in dex iubirea inseamna ceva, familia e altceva, e adevarat ca familia formata din barbat si femeie se intemeiaza pe iubirea dintre cei doi, dar e altceva aici. Referendumul e initiativa celor trei milioane de cetateni ai Romaniei pentru redefinirea familiei, nu e initiativa nici unui partid, sunt cinci partide care voteaza pentru familia traditionala si un partid impotriva, initiativa referendumului e de acum 3 ani cand la putere era guvernul Ciolos, si de atunci s-au tot schimbat guvernele, si oricum sa votezi in Romania ai nevoie de stat, si in orice colt din lume ai nevoie de stat pentru a vota. Si inca ceva impozitul care il platesc cei trei milioane de oameni care vor referendumul, la stat e de 13 miliarde de euro. Cine pe cine vrea sa pacaleasca, votul e liber, democratic, fiecare cetatean al Romaniei are dreptul sa isi manifeste votul asa cum doreste, iar boicotul e un act politic. Ar trebui sa retinem ca dupa validarea sau nevalidarea referendumului rezultatele se vor vedea in timp, iar pericolul ar fi mare pentru viitorul tuturor copiilor si nepotilor nostri daca nu s-ar strange cele 6 milioane de DA pentru redefinirea familiei, cine spune ca nu se intampla nimic se insala amarnic, dar nu mai poate sa faca nimic daca nu a mers sa voteze. Fiecare dintre noi vom da seama pentru tot ce facem, si raspundem pentru fiecare decizie pozitiva sau negativa. Sa nu uitam ca aceasta lupta lgbt este impotriva lui Dumnezeu si a identitatii poporului roman, acest pacat impotriva evidentei divine nu se iarta niciodata!!!! Cititi, documentati-va, ascultati mai multe pareri, dar nu numai cele negativiste din partea unora, i-a sa vad eu ca zice tata si mama despre asta ca eu sunt neclar, i-a sa vad eu ce zice preotul din satul meu despre asta, i-a sa vad eu ce zice diriginta mea despre asta si apoi tragi concluzii, televizorul si presa nu sunt intotdeauna bine intentionate, asculta TRINITAS TV, glasul Bisericii Ortodoxe nu minte niciodata caci cap al Bisericii este Hristos, Bisericii Ortodoxe i-a pasat intotdeauna de enoriasul ei, in aceste zile biserica catolica, cultele protestante si neoprotestante sunt alaturi de familia traditionala si le multumesc pe aceasta cale. SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE. UN MARE DA DIN PARTEA MEA, A SOTIEI SI A FIICEI NOASTRE PENTRU CREDINTA IN DUMNEZEU, FAMILIA TRADITIONALA SI PENTRU NORMALITATE DIN ACEASTA TARA!!! DOAMNE AJUTA
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Jack • 24 mai 2019, 21:53
*** ***... ***'***?! ***... ;)
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.