joi, 23 august 2018, 6:56
de Mirela Neag și Cătălin Tolontan
Pesta porcină africană se întinde cu repeziciune. Trei sferturi din țară este afectată, fie cu focare, fie cu restricții la vânzarea cărnii de porc.
Guvernul României a solicitat ”convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Apărare a Țării”, incvocând rectificări bugetare și asigurarea fondurilor pentru combaterea pestei porcine.
De fapt, susțin specialiști din ANSVSA pentru ziarul Libertatea, alerta națională a pestei porcine e ceea ce determină Guvernul să convoace CSAT.
Molima a ajuns în 18 județe „roșii”, inclusiv în București și județul Ilfov, iar în alte 12 județene „albastre” învecinate s-au impus restricții de comercializare a cărnii de porc.
În urmă cu două săptămâni erau 13 județe cu focare și 14 în care s-au impus restricții.
Harta este cea oficială, a Comisiei Europene, alcătuită cu date furnizate de ANSVSA, de la București.
Codurile de pe hartă înseamnă:
Printre cele 30 de județe afectate s-a adăugat și Teleorman, cu restricții la comercializarea cărnii de porc.
Județele noi cu focare, înroșite pe hartă, sunt Giurgiu, Prahova, Dâmbovița, Ilfov și București.
Județele noi cu restricții de comercializare sunt Teleorman, Argeș și Brașov.
Practic, frontul de infestare din sud și cel din nord mai au doar bariera lățimii frontului unui singur județ – Suceava, Mureș sau Sibiu.
Specialiștii de la fostul Sanepid veterinar spun că extinderea la nivelul țării ”e o chestiune de când, nu de dacă”.
„Ministrul Petre Daea și președintele ANSVSA Geronimo Brănescu sunt depășiți de situație și, pe fondul acestei crize, se va încerca trecerea ANSVSA în subordinea Ministerului Agriculturii”, explică surse din ANSVSA.
Aceiași specialiști care au estimat corect pentru Libertatea extinderea crizei, încă de la începutul lui august, susțin că Guvernul ascunde în continuare numărul de focare.
„În Ilfov, s-a făcut public numai focarul din Tunari, Ilfov, dar există focare și în comuna Tâncăbești, iar sătenii au început să-și taie porcii și să-i vândă”, certifică oamenii din ANSVSA.
„E posibil ca, în CSAT, Guvernul să avanseze chiar și suspiciunea unei eventuale acțiuni bioteroriste care ar fi introdus și extins pesta în România”, spun specialiștii.
Max • 23 august 2018, 7:34
Articolul este foarte corect,dar dacă stam sa ne gandim ca razboiul în zile noastre nu se mai duce cu arme convenționale ci a devenit un război hibrid care poate căpăta diferite forme ,gasesc oportună declarația celor care spun că această criză în rândul animalelor ar putea fi provocată.Sa nu uitam ca noi români,majoritatea ,am reusit sa trecem cu bine peste perioadele de criza economica datorită faptului că peste 80 %dintre noi am practicat sau practicam agricultura și creșterea animalelor pentru consumul propriu, al nostru și al celor din jurul nostru.Discutia este lunga pe această temă.NU VREAU SA CRED CA CINEVA ESTE ATAT DE DIABOLIC INCAT SA PROVOACE ASA CEVA.Este foarte bine ca se convoacă CSAT.ESTE O PROBLEMĂ FOARTE GRAVĂ.
Nelu • 23 august 2018, 7:39
De unde e preluata harta?
Tavi • 23 august 2018, 7:42
Dupa cum am vazut, anything goes, chiar daca sfideaza cele mai elementare reguli ale civilizatiei, conduitei etc. ale minimei morale in general LA ACEST GUVERN...
Belphegor • 23 august 2018, 7:54
Dle. Tolontan Dvs. ȘTIȚI că nu sunteți credibil și nimeni nu mai ia în seamă articolele Dvs. super subiective (DELOC obiective) care marșează doar într-o direcție , indiferent CARE ar fi adevărul. Singurii care mai "cred" ce scrieți sunt cei care SE PREFAC cum că ar crede (ce scrieți)... sau cei deja ÎNDOCTRINAȚI și care indiferent de CE și CUM ar fi în lumea reală de sub nasul lor merg înainte pe o singură idee FIXĂ , dar aceștia chiar nu contează în economia unei Națiuni , a unei democrații.
Cătălin Tolontan • 23 august 2018, 7:55
@Nelu: este harta oficial a exitinderii, alcatuita de Comisia Europeana, conform datelor comunicate de ANVSA. Dar aveti dreptate, trebuia sa precizam asta si vom adauga, multumim.
victor • 23 august 2018, 8:15
tolo tu pe zi ce trece te prostesti, ce legatura are titlul cu continutul???
Victor • 23 august 2018, 8:20
Convocarea CSAT și introducerea pe ordinea de zi a finanțării pentru ppa se face cu un singur sccop: acoperirea legală pentru dezinfecția mijloacelor de transport pe drumurile publice. Întrucât nu exista o astfel de baza legală după ce și-au dat seama ca aceste cheltuieli sunt imense și fără reguli prestabilite, e nevoie de acoperire. Istoria din gripa aviară se repeta, iar deciziile CSAT sunt clasificate strict secret.
Mama lui Belphegor • 23 august 2018, 8:26
@ Belphegor mama, treci acasa si nu mai abera pe site-uri! Hai ca a venit nen-tu drakknea cu sorici proaspat jupuit si cu o galeata psd plina "cu de toate". Si ti-a adus si *** pentru ***. Hai odata, ce mai stai?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Cristi • 23 august 2018, 8:31
Stiti ce nu inteleg eu? Se spune ca pesta porcina a "plecat/pornit" din Satu Mare, atunci cum se face ca aceasta epidemie s-a extins majoritar in partea Moldovei aproape in totalitate si Dobrogea?. Ardealul si Banatul fiind cu cea mai mica extindere.... este doar o intrebare....
gabriel valeriu • 23 august 2018, 8:31
CSAT are in componenta sa oameni cocotati in diverse functii pentru ca sunt propulsati de partide, nu de merite personale, nu de valoare profesionala si umana! Situatia grava a porcului romanesc e generata tocmai de amestecul grav si necalificat al politrucilor autohtoni in domeniul respectiv. Unicul lucru cu adevarat valoros si cu urmari benefice pe care l-ar putea face CSAT ar fi sa constate incapacitatea cronica, sistemica, a statului roman de a guverna in interes public si sa identifice drept responsabili pentru situatia actuala pe fix reprezentantii acestei clase politice inepte si incapabile de generat politici publice eficiente. In rest, orice ar decide CSAT e fix apa de ploaie!
Raadu • 23 august 2018, 8:38
Belphegor, de ce scrii sub pseudonim și nu îți asumi numele adevărat de Liviu Plesoianu? Scrierea, grafia unor cuvinte cu CAPS, propozițiile și cuvintele, totul are marca Plesoianu, nu e păcat să nu ți le asumi?
rexrapidistul • 23 august 2018, 8:49
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Belphegor • 23 august 2018, 8:54
Și apropo Dle. Tolontan , Dvs. ați scris: 1."Este pentru prima oară în istoria post-decembristă a României când solicitarea de convocare vine din partea membrilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării, și nu din partea președintelui". 2."De asemenea, este prima oară când motivul convocării CSAT este rectificarea bugetară".________________________ Păi da, și CAAARE este problema? Rectificarea bugetară este un lucru de MAXIMĂ IMPORTANȚĂ în anumite situații și circumstanțe. Există întotdeauna o "prima dată"!!! Președintele nu ar fi convocat niciodată CSAT-ul nici dacă ar fi invadat tătarii România și asta numai pentru ai pune într-o lumină proastă pe cei din Guvernul României , pentru că Dl. Werner nu este interesat de România și de români , el este interesat de Bruxelles , de UE , de ce spune Junker , Macron și Angela Merkel că TREBUIE să facem noi ca și colonie a lor... și Dl. Președinte mai este interesat să mai obțină un mandat CU ORICE PREȚ , chiar dacă trebuie să mintă și să inducă în eroare și să dezinformeze , să pună în primejdie viața și integritatea românilor (inclusiv a românilor "lui"...)... Dar hai să mă opresc aici că dacă încep CU ADEVĂRAT nu mai termin nici până la Crăciun!!!
Belphegor • 23 august 2018, 8:59
@Raadu@ Raadule ești un om care are haz și admir asta. Adevărul este că semănăm la stil , dar asta pentru că Pleșoianu mi-a COPIAT stilul!!! Hai să trăiești și... "Să Trăim Bine"!!!
Florea • 23 august 2018, 9:01
Se ascund detaliile ca pe vremea comunismului cu accidentul de la cernobil. In scurt timp o sa aflam ca nu mai exista porci in Romania, o sa ne ducem la zoo sa vedem cum arata. O sa mai aflam ca e vina lui Ciolos pentru asta. Ati gresit in articol, probabil ati vrut sa spuneti ca vor sa subordoneze CSAT ministerului agriculturii, nu ANVSTA, atat a mai ramas nepreluat de guvernul competent pe care il avem acum. Cat despre tot praful in ochi care ni se arunca, cu asasini la hotel, cu actiuni bioteroriste la adresa ***, nu trebuie sa aduca si probe in acest sens?? Guvernantii astia sunt atat de nesimtiti incat pot spune orice fara sa fie trasi la raspundere. O sa ne spuna Dancila ca a vazut 4 barbati in negru cum hraneau un porc dintr-o canistra care avea un cap de mort pe ea? Si noi o sa credem si o dam in teoria conspiratiei? Avem parchete care ii pot intreaba pe ce baze fac ei declaratiile astea?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Luca • 23 august 2018, 9:12
Chiar credeti ca grupului de la Teleorman ii pasa ? Mai ales ca ei si-au rezolvat treaba ?! Urmeaza sa auzim ca cei 4 barbati in negru cazati la At.....e P......e au raspindit aceasta boala , stiind ca Dragnea are ferma de porci ... :-(
Andrei F • 23 august 2018, 9:16
Va reamintesc...1...In articole precedente ,,vorbeati,,ca aveti date certe pe care o sa le faceti publice cum ca pesta porcina a ajuns in Delta mult mai repede decat ce au spus autoritatile- prin 2017!!!Pana la aceasta ora nu ati produs probele!!! 2... De curand ati spus tot intr- un articol ca din cauza jandarmilor numarul manifestantilor se v- a dubla...Deci nu gasiti nimerit sa nu mai faceti apel la nu stiu ce specialisti si sa nu va mai dati,,Mama Omida,,? Eu ca un nespecialist am inteles ca in problema pestei africane, ANSVA ese doar o rotita si ca deciziile se iau intr- un for in care sunt implicate multe institutii care colaboreaza cu specialisti ai Uniunii Europene! Daca tot o dati ca pesta porcina africana este o mare problema,ba chiar o problema de siguranta alimentara a tarii nu credeti ca CSAT trebuia intrunit de mult timp pe aceasta problema? Cand Guvernul spune ca prin rectificarea bugetara o sa se dea bani mai multi si pentru masurile necesare in cazul pestei porcine africane neconvocarea CSAT nu produce daune fermierilor?Cand s- a construit bugetul pe 2018 pesta porcina africana nu era vazuta ca o mare problema ca acum nici de marii specialisti ai dv. pe care- i rog sa ma ierte dar nu au spus nimic! Intelegeti ca de fapt va dati sah propiului ,,Rege,,?
daniel • 23 august 2018, 9:43
aceasta pesta este motiv de a elimina producatorii romani,cineva are interes economic pe fondul prostiei si incopetentei autoritatilor locale si centrale iar exemplele sunt clare
?????? • 23 august 2018, 9:44
Domnule Tolontan , deci , pe vremea lui Boc, ,,aviara gripa" era colorată portocaliu ?
andy • 23 august 2018, 11:10
si totul pleaca de la incompetenta si prostia guvernului veoricai, dupa cum a scris Catalin intr-un articol anterior, s-au eliminat controalele preventive ale veterinarilor, ca sa economiseasca cateva milioane la buget. S-a ales praful de tot apoi. La ce eminente cenusii sunt in guvern, si cu valcov condamnat la 8 ani pt diverse porcarii, ca si consilier al lui dragnea si al veoricai, la ce poti sa te astepti bun din partea acestui guvern? Scarba cat cuprinde pt oamenii astia de la conducere, dar avem ce am votat...poate ne trezim de la anul, la alegerile ce vor urma, dupa cate porcarii au facut astia numai intr-un an jumate.
Mozzie • 23 august 2018, 11:13
am vazut o poza in care "autoritatile au facut o groapa mare, cu excavatorul, a umplut-o 2/3 cu porci in viata, mici, mari... si au inceput sa puna pamant peste ei" ... Unde in lumea asta este admis asa ceva? De ce ati ajuns mai Guvernule si mai Partidelor de la Guvernare intr-o astfel de situatie limita? Te ocupi cu alte golanii iar acum esti disperat de propria incompetenta? Guvern ***, atat cu oamenii iesiti in strada la proteste cat si cu animalele. Dar lasa ca va veni Antena 3 si RTV si-ti vor spala cu grija ***.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Bercia • 23 august 2018, 11:17
Problema e alta de baza : cum naiba ca in comunism pe vremea lu nea nicu romanica era tara cu comportamentul cel mai ciudat si anormal care croncanea mereu prostii diverse cu accente de maretie inchipuita iar acum e tot la fel si in asa zisul capitalism tot cu multa gargara si tot felul de bancuri nu cu nea nicu ci cu dady elementul esential comun fiind abureala si gargara intr o lipsa evidenta de civilizare si dezvoltare , normala la tarile din jur ? Asta i de fapt problemuta ...
Andrei F • 23 august 2018, 11:24
@andy • 23 august 2018, 11:10 Cred ca totul pleaca de la felul dumitale de a gandii!Daca porcii care contacteaza boala mor in cel mult 20 de zile ce credeti dumneavoastra ca faceau acele controale?Dumneata nu ai sa te trezesti...ramaneti la fel de directionat...
andy • 23 august 2018, 11:28
@Raadu, nici nu merita sa ii scrii numele cu majuscule; cel la care te referi e doar un ***, pus mereu pe scandal, cu gura mare ca o tata, atata poate. Vorba celor de la Parazitii, isi *** sefu ca sa ajunga un sef mai mic, e limitat omul, merita ignor total. Doar la antena mai are succes, in rest zero pe linie.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Andrei F • 23 august 2018, 11:44
@Mozzie • 23 august 2018, 11:13 E mare pacat ca un mare specialist ca tine nu a aflat ca ingroparea *** atinsi de boala este legala!Chiar este cuprinsa in masurile venite de la europeni!!!Incinerarea *** din toate focarele gasite ar putea chiar raspandii molima daca ar fi singura masura posibila...Voi cu mintea voastra puteti gandii?Dupa ce ca nu va informati nici macar la nivel minimal voi mai si ,,semnalizati,,?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
uwe • 23 august 2018, 11:53
Belphegor stimabile… rectificarea bugetară poate fi un lucru de maximă importanță doar în cazurile în care cine-a făcut bugetul a dat cu el în gard și nu se poate conta pe timpul pierdut deja cu el. În ceea ce te privește nu TREBUIE să faci nimic, poți face doar dacă vrei, și depinde dacă știi ce și cum, în ce scop și dacă îți folosește la ceva. Noi restul am mai vrea să FACEM câte ceva, pentru că VREM, pentru că întâmplător știm CE și CUM, dar fiecare pe unde poate, pentru că ”dăcât românia” e colonizată de teleorman, nicidecum de merkel, junker, etc (deși ar fi de dorit) și deci doar cozile de topor POT. Așa că vă aflați într-o mare eroare, dar la tâmpeniile pe care le debitați e destul de clar că nu puteți avea o percepție a realității corespunzătoare unui individ sănătos la cap. Așa că profitați, timpul trece, proștii care vă votează mor, cei care n-or muri n-or mai avea bani să-și plăteaqscă curentul ca să poatăp fi infectați la televizor. Noi restul între timp am colonizat Europa și contribuim din plin la PIB-ul ei, ne convine, și NU! NU mai trimitem bani acasă că nu prea mai avem cui. Faceți 8 rectificări bugetare pe an dacă doar la atât vă pricepeți. Veniturile scaaaaaaaad………
andy • 23 august 2018, 12:11
@Andrei F, Poate sunt eu directionat cum ziceti, astea sunt convingerile mele si nu mi le schimb pt o galeata de ulei sau zahar, sau alte beneficii. In schimb dvs. aveti greșeli elementare de gramatică și de ortografie, sa dau numai cateva exemple din acest articol: ” a gandii”, „se v- a dubla”. Daca ma duc si la alte articole, trebuie sa umplu pagini intregi de greseli.
In alta ordine de idei, sa inteleg ca veterinarii care au cerut explicit sa se efectueze aceste controale in primavara, sunt neica nimeni nu? Mai ales cand se stia cu cateva luni inainte de cateva focare de pesta, si ca se puteau extinde.
Dupa dvs, veterinarii nu au nici o calificare, nu s-ar fi rezolvat nimic cu aceste controale, nu se putea face o izolare a acestor focare mai din timp. In fine, ce sa mai comentez eu, cand sunt altii care se cred mai destepti fata de cei care activeaza in domeniu de ani de zile sau zeci de ani. Mergeti pe aceeasi linie a guvernelor din ultimul an si jumatate, oameni pusi in functii cheie, dar care nu au pregatire pt acele functii, sunt doar oameni de casa ai partidului de guvernare, rude, prieteni, cunostinte, datorii la alte rude. Cand pui astfel de aga rici la ministere si in alte functii de conducere din aparatul de stat, care cred ca se pricep la toate, dar ei de fapt sunt vai de steaua lor (si multi agramati intre ei, ce sa mai zic de competente profesionale), nu mai trebuie sa ai nici o pretentie sa se intample lucruri bune in tara. Stai linistit, astepti falimentul , sau te tirezi frumos intr-o alta tara civilizata si iti vezi de viata fara sa te stresezi cu toate porcariile astea.
adi • 23 august 2018, 13:53
Daca ar fi adevarat, s-ar ingropa porcii omorati sau s-ar arde in crematorii porcine ? Cine raspunde de o izbucnire de infectii de nestapanit ? Si cu buna stiinta se organizeaza acest pericol !!!
gruscanu • 23 august 2018, 13:59
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Nelu • 23 august 2018, 16:10
Mulțumesc de informații. Știți ca nu corespunde ca și județe cu ce se vehiculează prin presa de la noi. De exemplu jud Buzău. O sa tai porcii ce ii am la părinți.
Andrei F • 23 august 2018, 17:13
@andy • 23 august 2018, 12:11 Domnule,demonstreaza ca un control veterinar facut cu cateva luni inainte de pornirea molimei in Delta ar fi avut cat de mica eficacitate daca animalele mor dupa cel mult 20 de zile de cand pesta porcina africana este contactata...Pentru ca vad ca sunteti asa de deranjat de greselile altora...Ce spuneti, Ciolos merita o statuie pentru ca in timpul lui au murit si au fost bolnavi multi sugari?Cunoasteti ca nici la ora actuala nu se stie sigur care a fost cauza?Ce credeti controalele veterinare din timpul lui Ciolos au fost bune de ceva daca patronul de fima din Ciatalcoi unde a fost omorate peste 40000 de animale la o singura ferma spunea ca in fata fermei lui animalele circulau libere?Cunoasteti ca si Ciolos a dat un ordin privind pesta porcina africana?Cunoasteti ca in acest ordin se vorbea ca Delta are un risc maxim de patrundere a acelei boli?Ati citit articolul de aici unde primarul din Ciatalcoi vorbea de animale ascunse de localnici?Cunoasteti ca Ciolos a fost Comisar european pe Agricultura?Ma credeti ca pe timpul lui Ciolos fermierii nu au primit subventiile la timp?Ma credeti cand va spun ca s-a dat mita electorala constand si in camioane de pui?Ma credeti cand va spun ca acum este ancheta la un partid care a strans semnaturi contra penalilor si ancheta are ca scop tocmai banii folositi in campaniile electorale?
Victor • 23 august 2018, 20:06
Inspecțiile exploatațiilor din primavara depistau toți porcii din gospodarii. Se înregistrau și se știa câți și unde sunt. Așa nu se știe și fiecare cetățean i-a tăiat și a distribuit boala sau ia vândut. Inspecțiile in exploatații au dublu rol de a depista animalele neindentificate și neînregistrate și de a depista eventualele boli, plus o consiliere a proprietarilor. De ce oare ele se efectuează in toate țările europene de doua ori pe an in exploatațiile de porci? De ce oare Romania s-a angajat ca le face de doua ori pe an? De ce oare Legea sănătății animale din UE prevede ca aceste inspecții sunt obligatorii? De ce oare ANSVSA nu explica de ce județele BZ, VN și BC sunt in zona roșie când ele nu au ppa? Ordinul dat de Cioloș adică HG e o compilație a actelor normative subsecvente care erau in vigoare, dar adevărat cu putere mai mare pentru atribuțiile altor ministere . Dar de ce nu S- a ținut cont de rapoartele de Audit și de strategia UE pentru ppa și acum ne întrebam de ce nu da UE bani, iar reprezentanții UE spun in Comunicate ca cerem României sa aplice legislația specifica.De ce nu ne întrebam dacă exploatațiile de tip A sunt legale din punct de vedere juridic, dar sunt permise și constituie un risc mare pentru ppa deoarece au dreptul de comercializare.....
Orjan Gheorghe • 24 august 2018, 11:09
Pesta porcină a fost răspândită de către OMUL needucat sau răuvoitor în urma deplasării din zonele contaminate sau prin mâncarea luoată la pachet cu ocazia petrecerii concediului în alte zone, sigur o să avem pestă porcină africană și în vârful muntelui indiferend care este. PPA nu poate fi eradicată decât prin vaccinare, trebuie să înțelegem că este singurul antidot, dacă nu, să ne schimbăm obiceiul alimentar așa cum recomanda anterior pe toate posturile publice de televiziune o cucoană grasă (soție de senator) de la ministerul sănătății să mâncăm furnici, gândaci, melci, scoici, omizi, fluturi....etc.
Catalin • 24 august 2018, 11:46
Domnule Tolontan , după cum am mai spus , veterinarul este acela din " linia întâi. VEterinarul privat sau bugetar nu are autoritate și nici resurse umane sau materiale dacă autoritatea locală nu le pune la dispoziție sau dacă , poate nici aceasta nu le are. Veterinarul ar fi făcut inspecțiile în exploatații , dacă i s-ar fi cerut și plătit ( pt că toți suntem privați, mai puțin cei din ANSVSA) și s-ar fi câștigat un lucru important- s-ar fi știut aproximativ unde sunt porcii domestici , cam ce efective sunt , deoarece un efectiv de animale trebuie privit ca pe un organism viu , în care sunt intrări prin fătări și ieșiri prin vânzare , moarte , sacrificare sau chiar dispariții ale animalelor ținute liber. Efectivul de porci este foarte elastic.... mă refer la efectivul din gospodăriile populației ( GP) , în luna ianuarie efectivul scade la 15-20% din efectivul de la 1 dec a anului anterior . În ferme acesta este cât de cât constant dar și aici sunt anumite variații în fucție de fluxul tehnologic și buisness plan-ul proprietarului . Cert este că peste un prag, autoritatea locală poate fi depășită fiind nevoie de resurse mult mai mari . Știu primari care i-au cerut doctorului de comună să nu trimită la laborator sau să raporteze către DSV mortalități la suine , iar asta nu cred că se va întâmpla. Noi ne dăm seama de impactul economic major , ne dăm seama că odată cu fermierii suferim financiar și noi , iar o limitare cât mai rapidă a difuzării bolii este benefică tuturor. Din păcate iarăși spun o vorbă a veterinarului de fermă - Când totul merge bine , ferma are profit , proprietarul are impresia că plătește veterinarul degeaba ,chiar îl ocolește de teamă să nu-i ceară mai mulți bani la onorariu , când apar probleme pt ca nu a ținut cont de opiniile veterinarului , este supărat și pe păsările care zboară pe deasupra fermei. Privit la nivel național este același lucru, dar la o altă scară. Cereți ANSVSA-ului să vă comunice câte amenzi s-au dat la nivel național și pe fiecare județ în parte , pe luni , pe ani , faceți o statistică și veti constata un lucru îngrijorător , că lipsesc. Când spun amenzi mă refer la acelea date pe circulația animalelor fără documente , pe identificare și înregistrare , animale confiscate , nu pe acelea de la igiena alimentară , pe care le tot pun în față . Dvs puteți să cereți asta , dvs v-ar raspunde , dar mie , nu, lucru anormal într-o țară europeana. Vă dau un subiect de investigații - evaziunea fiscală este uriașă în industria cărnii , mai ales de porc și vită , nu în companiile integrate unde este ușor să identifici originea și să faci trasabilitatea ci la abatoarele private care sacrifică animale neidentificate , neînregistrate care apoi nu sunt înregistrate în contabilitate și vândute pe lângă animalele sacrificate legal . Mai pe scurt , una legal și 3 ilegal.
Porcul cu Aripi • 25 august 2018, 12:42
Aveti cumva si o harta regionala? Ma intereseaza judetele/comitatele statelor invecinate cu noi. Altfel spus, boala se opreste la granita sau vine Craciunul si importatorii isi freaca mainile ... Indicatori KPI Romania - distrugere/neutralizare # checked, mari combinate # checked, aviara - păsari # checked, pesta - porci Ce urmeaza?
IMGB • 29 august 2018, 5:38
Aia doi din poza seamana cu Tariceanu si Dragnea ? .... ii eutanaziaza si pe ei ?
Constantin • 5 septembrie 2018, 17:20
Domnul Geronimo Branescu presedintelui A.N.S.V.S.A a emis ordinul 17/2018 prin completarea anexei 1 la ordinul 35/2016 la pct.51 spune clar ca inspectiile in exploatatii ,supravegherea,examinarea clinica a suinelor nu are rost(asta in martie 2018).Tot acelasi domn Geronimo la o adunare profesionala la Cluj a spus de medici de comuna ca sunt "asistati sociali "si nu discuta cu ei despre inspectii.Acelasi domn se indeletnicea cu vanatoarea mistretilor prin multe judete,ma intreb acum ce o sa mai vaneze.
Andrei • 20 septembrie 2018, 15:42
Poate afla și ei ceea ce știe tot poporul, faptul că Pesta,a fost introdusă în țară,prin furaje contaminate..!