joi, 23 august 2018, 3:27
de Remus Vlad și Cătălin Tolontan
Jandarmeria a comunicat puțin din 10 august și până acum.
Motivele sunt mai multe.
TĂCEREA LEGALĂ. Deși mai multe echipe de analiză au văzut cu ochii lor fotografii și filme cu sute de agresori, ”acestea nu pot fi arătate oamenilor, ca să se convingă cum arată huliganii care ne-au atacat, pentru că sunt probe în dosarele penale”.
TĂCEREA PRIN ORDIN. În afară de ieșirea ministrului de interne Carmen Dan și a șefilor Jandarmeriei, cei care au participat la acțiunea din Piață nu au fost lăsați să vorbească și să explice, nici măcar fără să le apară fețele și numele.
TĂCEREA SUPĂRATĂ. Jandarmii se consideră sub asediul presei și al opiniei publice, asalt doar parțial justificat, cred ei. Interviul colonelului Paraschiv realizat de Alexandru Căutiș și desființat apoi în studioul Realitatea TV, ”deși jurnalistul își făcuse doar meseria”, a inhibat alte luări de poziție ale celor din cadrul forțelor de ordine.
În plus, mai există magistrații militari.
În ultimele câteva zile, în corpul jandarmilor a apărut surpriza și nemulțumirea că ”procurorii militari pun o presiune enormă pe noi”.
Libertatea a insistat și a discutat cu jandarmi care au fost în 10 august 2018 în Piața Victoriei.
Subofițerii și ofițerii au acceptat să povestească ce au văzut, ce au simțit, ce cred că s-a întâmplat în cea mai violentă înfruntare publică din ultimele decenii.
Așa cum se spune, sunt oameni care nu vor să se știe cine vorbește, dar vor să se știe ce știu.
”Cel mai șocant lucru a fost comportamentul mulțimii, al oamenilor obișnuiți, care nu veniseră puși pe bătaie”, spune unul dintre jandarmi.
Convenția dialogului cu ziariștii a fost ca nicio parte să nu judece, ci doar să împărtășească, pentru a ajunge la informații.
200 este numărul cererilor de informații publice sosite la Jandarmeria Română de la presă de la proteste și până azi
”Chiar nu judec, vă povestesc ceea ce am văzut. Am participat la zeci de manifestații, unele chiar mai mari. De data aceasta însă, nu doar că oamenii nu s-au delimitat de cei violenți și nu s-au dat la o parte. Mai mult decât atât, oamenii obișnuiți ne înjurau sau ne îmbrânceau când stăteam sau când ne apropiam de ei”, povestește jandarmul.
Constatarea este confirmată și de unul dintre cei care are acces la imaginile TV pe care, de două săptămâni, le analizează echipele speciale ale Jandarmeriei.
”A fost un comportament colectiv schimbat și aici nu vorbim despre galerii sau despre cei veniți la bătaie, ci de masa de oameni”, recunosc jandarmii care centralizează informația și mărturiile de la colegii lor.
Întrebarea firească este de ce mulțimea s-a comportat așa.
Există mai multe explicații pe care jandarmii le-au conturat. Iar cauzele, în opinia lor, se completează, nu se exclud.
”Încă din primele minute ne-au apostrofat, ne-au reproșat că suntem acolo, ne-au strigat că avem aceleași probleme și ne-au împins”, spune un alt jandarm.
Din descrierile lor, comportamentul oamenilor e mai degrabă unul specific regimurilor în care cetățenii ajung să nu se mai simtă reprezentați și nu mai au încredere în instituții.
Practic, ceea ce se vede la televizor și se simte pe internet, fractura evidentă nu doar dintre taberele partizane, dar și între public și autorități, totul s-a vărsat într-o formă violentă în piață.
În ciuda opiniei strecurate inițial către public, nu oamenii din galerii au provocat majoritatea scandalului.
”E vorba de microgrupuri violente, care se mișcau sincronizat, din rândul trei sau patru, și care prindeau la mijloc, între ele și jandarmi, oamenii obișnuiți. Și manifestanții pașnici din urmă se iritau”, susțin jandarmii.
Ce înseamnă microgrupuri?
”Microgrupurile sunt, în general, patru, cinci sau șase oameni provocatori, care se mișcă permanent, care au obișnuința înfruntării și a fugii și care mi-au amintit de protestele violente pe care le-am avut de înfruntat în Bosnia”, spune unul dintre jandarmii care au susținut ordinea în Balcani.
El susține că acum a întâlnit același comportament în București.
Bine, dar dincolo de acest sandvici în care au fost prinși oamenii obișnuiți, nu a contat și comportamentul mult mai agresiv al jandarmilor înșiși în reacția ostilă a protestatarilor pașnici?
”Probabil că da”, recunosc oamenii în uniformă.
Cu jumătatea de gură, jandarmii își mărturisesc excesele ”unora dintre noi”.
O mulțime agresată reacționează, la rându-i, agresiv.
”Da, așa e, însă, fără să ne scuzăm, mai spunem o dată că am avut în față o mulțime cu o stare de spirit pe muchie. Probabil că e doar un eșantion reprezentativ a ceea ce am ajuns, cu toții, în România de azi”, spun ei.
”Cu precizarea că voi sunteți antrenați ca să vă păstrați cumpătul și în situațiile cele mai dificile”.
”Da, dar nu trăim în altă țară!”, sună ultimul răspuns al unuia dintre jandarmi.
Ted • 23 august 2018, 18:20
@ vasile, AndreiF, Anca, Mihai: mai rasfirati copii, mai rasfirati. 1. Pentru o manifestatie in spatiul public nu e nevoie de autorizare 2. PMB a emis autorizatie pentru manifestatie 3. Manifestatia a fost asumata 4. Nicaieri in Europa jandarmeria nu bate doar ca sa bata. 5. Oriunde in Europa jandarmeria cauta in primul rand sa retina turbulentii. 6. Nicaieri in Europa, cu exceptia Romaniei, jandarmeria nu loveste cu bastonul sau pulanul in cap. 7. Nicaieri in lume jandarmeria nu da cu gaze in mijlocul a 100000 oameni. Este nebunie curata, in dezorientarea creata oamenii se pot calca in picioare. Jandarmeria da cu gaze in primul rand si apoi in grupuri reduse, care au spatiu de evacuare. 8. Intre jandarmi sunt unii oameni si altii brute. Brutele nu difera cu nimic de ultrasii cu care se bat pe stadioane, sunt doar angajati in Jandarmerie. Habar n-au de legi si regulamente, nici macar juramnatul pe care l-au depus nu-l inteleg. Bucuria brutelor e sa bata alti oameni, ei n-au nicio treaba cu ordinea publica. Brutele sunt tinute de sefi tocmai pentru ca executa fara sa gandeasca. Brutele sunt cele care lovesc oameni inofensivi, oameni cu mainile ridicate, care dau in cap cu placere. Libertatea a vorbit cu jandarmii oameni. Doar jandarmii oameni ii cunosc pe jandarmii brute. Daca jandarmii oameni nu ar accepta sa mai lucreze alaturi de jandarmii brute, lucrurile s-ar rezolva si Jandarmeria ar putea castiga eficienta si incredere. 9. Ma rog sa ne fereasca Bunul Dumnezeu de un atac terorist real, precum cele din Franta, Germania sau Marea Britanie, pentru ca atunci am vedea incompetenta crasa a conducatorilor jandarmeriei si a jandarmilor brute.
Acab • 23 august 2018, 18:24
"...acei colegi ai nostri, care si-au pierdut cumpatul"...pe bune?!...pai daca isi pierd cumpatul, sa-si schimbe meseria, nene...ce ne facem daca un chirg isi pierde cumpatul?...sau daca un sofer pe o cisterna de benzina se enerveaza?...penibila explicatia asta cu pierdutul cumpatului
Cristian • 23 august 2018, 18:37
Oamenii prezenti in piata au fost iritati de comportamentul jandarmilor care au dat cu gaze de pe la 18 (sau mai devreme) pana seara tarziu. La cateva minute, aruncau gaze asupra multimii. Acum, serios ... nu e normal sa te irite aaa ceva?!
Mircea • 23 august 2018, 18:38
Intr-un conflict sunt doua parti implicate asa ca ideea ca jandarmii sa-si expuna parerea este excelenta ! Da, au fost abuzuri din partea jandarmilor si este foarte usor sa abuzezi de putere cand esti constient ca detii puterea fortei. Asezarea provocativa a jandarmilor a fost mai degraba o gafa uriasa a conducerii, lipsa de profesionalitate.
C.M. • 23 august 2018, 18:55
Observ ca nimeni nu ia in considerare in analizarea diverselor situatii care implica agresivitate crescuta sau alte manifestari psihologice problematice care s-au intamplat in ultima vreme in Romania, un factor care ar fi trebuit sa devina deja suficient de bine cunoscut la nivel de public, avand in vedere ca se intampla deja de vreo cativa ani - ma refer la saturarea aerului din mari orase ale Romaniei, ca Bucuresti sau Cluj-Napoca, dar si din alte localitati mai mici, mai ales cele de la periferia marilor orase, cu substante neurotoxice, cu efect neuropatologic si nu numai, cu persistenta in mediu si care sunt aruncate in aerul respirat de milioane de romani prin metode care fac inevitabila inhalarea repetata chiar si in spatiile inchise private si, ca o consecinta, aparitia intoxicatiilor, care se pot manifesta in diverse moduri, inclusiv prin cresterea nivelului de anxietate, prin hiperactivitate si nervozitate, mai ales in cazul persoanelor cu sensibilitate la substante chimice si cu un anumit tip de temperament sau stare psihica. Mai exact, ma refer la campaniile agresive de dezinsectie care au loc de cativa ani in Romania ca parte a Planului national integrat si unitar de dezinsectie, una din obligatiile Romaniei ca stat membru al UE, prin care substante toxice de genul Aqua K-Othrine sau K-Othrine de la Bayer, cele mai folosite in acest moment in Romania, sunt aruncate in mod repetat, de primavara pana toamna, in aerul pe care foarte multi dintre noi il respiram zilnic. Pe cei care considera acest factor ca fiind unul fara relevanta sau nesemnificativ in discutarea unor situatii de agresivitate crescuta ii invit sa citeasca foarte atent fisele acestor doua produse toxice din categoria nocive si iritante, care, in ciuda asigurarilor repetate ale firmelor de dezinsectie, sunt periculoase pentru sanatatea noastra fizica si psihica. Ii rog sa ia in considerare si faptul ca avizele acestor produse nu includ avertizari cu privire la riscurile aparitiei de efecte la expunere chiar si in cazul unor concentratii sub cele admise (in cazul anumitor persoane vulnerabile), ca efectele secundare pot fi foarte diferite de la individ la individ, ca pot aparea efecte care nu sunt mentionate in acele fise sau efecte contrarii (de exemplu, iritare in loc de somnolenta), ca pot sa apara efecte sinergice daca sunt folosite mai multe produse intr-o anumita perioada de timp, ca fisele nu precizeaza clar perioada de persistenta in mediu, care a fost apreciata ca fiind de cel putin 8-12 luni de zile in cazul primeia de catre persoane care au dezvoltat hipersensibilitate la substante chimice. In 2018, in Bucuresti, populatia orasului a fost expusa timp de cateva luni de zile anterior evenimentelor din Piata la cel putin una dintre aceste substante si in comparatie cu 2017 au fost programate un numar dublu de actiuni de dezinsectie. In urma acestei administrari repetate, de lunga durata si fara discriminare, de substante cu efect inclusiv psihologic, la o populatie ca a Bucurestiului e posibil sa apara sute sau chiar mii de cazuri de intoxicatii nedetectate ca atare pentru ca in Romania aceasta problema este putin cunoscuta de catre medici. Pe fondul acestei intoxicatii deja existente, orice noua expunere la substante chimice din anumite categorii (cum ar fi substantele folosite de Jandarmerie) poate avea, chiar aplicata "corect", efecte dintre cele mai serioase. E foarte posibil ca reactia severa la gaze a anumitor persoane din Piata, persoane care aveau probabil o sensibilitate cunoscuta sau nu la substante chimice, si chiar moartea uneia dintre ele la cateva zile distanta, sa se fi produs si din cauza expunerilor anterioare prelungite la substantele toxice folosite intens in dezinsectiile din oras. Exista numeroase alte situatii in care acest factor poate avea un impact semnificativ si ma mira faptul ca acest pericol real pentru populatie pare sa treaca aproape complet neobservat.
Bibi • 23 august 2018, 18:55
Foarte tare informatia cu microgrupurile, ar putea fi interlopii lui Dragnea. In seara in care un grup de protestatari a plecat la plimbare pe Calea Victoriei, insotit de jandarmi, mi-a atras atentia ca in urma tuturor era un microgrup de interlopi, care urmareau si monitorizau indeaproape convoiul. Si se vedea din gesturi ca erau cu treaba acolo.
ana f • 23 august 2018, 19:17
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Toader • 23 august 2018, 19:19
Cel puțin umate din „forțele de ordine” trebuie să fi fost în civil printre manifestanți. Prin multe părți ale lumii, părțile cele mai democratice, au fost prinși cu mîța'n sac. De altfel, dacă ne punem în bocancii lor, este la mintea cocoșului. Succesurile sau insuccesurile, de cînd cu EBA nu mai știu cum se zice, „forțelor de ordine” depind numai și numai de ceea ce s-a hotărît de dinainte.
gogu • 23 august 2018, 19:22
de ce sa fie paharul plin? olguta le-a dublat pensiile, le-a dublat salariile si atunci de ce sa fie paharul plin? va dati seama cat de greu de cap considera dragnea poporul daca-i spune ca acu doi ani soros a vrut sa-l omoare si culmea cei care privesc televiziunea respectiva CRED. Aici e marea problema a acestei tari, si jandarmii sant oameni si ei au parinti si ei au pareri politice dar daca primesc ordin bine la revolutie armata a primit ordin sa traga si a tras acum unde o fi adevarul ,de fapt cei care striga au mereu dreptate si daca erau vinovati jandarmeria nu trebuia sa-i loveasca
Mihai • 23 august 2018, 19:38
@ted - prietene tu nu sti ce vorbesti - diasporenii sa faca o manifestatie neautorizata oriunde in occident sa vedem.cum se va comporta politia pe acolo. Nu mai zic de pietre,garduri aruncate spre fortele de ordine ...
PIF • 23 august 2018, 19:52
Da Tolo, toti anticomunistii sunt fascisti, falsifica valuta, isi pierd capul. In mod sigur asta i-a enervat si pe mineri in 90. Colegul badea e bine, ca parca primise 2000 de amenintari cu moartea de la fascisti?
bragovici • 23 august 2018, 19:55
mare securist esti tolontanem te invata bine tactu.... pt cei ce nu cunosc: acest articol este cu scop....
Alegz • 23 august 2018, 20:06
@ Ted 1) S-o crezi tu .. bineinteles ca ai nevoie de autorizatie mai ales cand manifestatia blocheaza zona, traficul, metroul,magazinele si birourile din jur, pune in alerta Politia, Ambulanta, ISU, etc. 2 + 3 ) ' Federaţiei Românilor de Pretutindeni' a trimis email pe 1 aug prin care cer anularea autorizatie si mentioneaza ca nu isi asuma raspunderea organizarii, inclusiv ei o recunosc. 4-7) Poftim? Hmm exemple, hai sa o luam cronologic de curand a) Hamburg iulie 2017 Germania intervine cu tunuri cu apa, gaze lacrimogene si forte speciale impotriva protestatorilor sumitului G20. b) Ai vazut Referendumul de independenta in Catalunia in Octombrie 2017? Ai vazut cum au intervenit acolo jandarmii indiferent de sex, religie sau varsta? Nu?? ghici ce .. dadeau in toate directiile si ii scoteau pe sus din sectiile de votare. c) Italia feb 2018 cu alegerile? Cauta sa vezi cum se bat jandarmii cu prostestatrii la greu. d) Ai vazut Turul Frantei 2018? Pe 24 Iulie 2018 agricultorii francezi au declansat un protest spontan pe traseul etapei. Si acolo jandarmii i-au executat rapid in vreo 10-15 minute, i-au luat cu fulgi cu tot si au dat cu gaze lacrimogene, care au afectat atat turistii cat si ciclistii. In UK sunt mai cuminti protestarii, dar acest lucru se datoreaza legilor extreme impotriva huliganilor. Acolo si pentru ultraj faci ani de inchisoare. Dar noi gata am gasit vinovatii .. Jandarmeria, sau cum mai specifica unii comentatori pe aici sau prin media .. jandarmi infiltrati si mascati care isi atacau proprii colegi. Pe bune, crezi ca acesti 'formatori de opinie' au IQ mai mare decat brutele pe care le mentionezi? Sau ca Domnul Rares Bogdan care considera viral si gluma cand un jadarm este facut KO de catre unul dintre acei huligani. Ne facem ca nu vedem acei manifestanti 'pasnici' care constant de gardurile inca de la inceput .. probabil ca scria Dragnea pe ele si fiecare vroia o bucatica din ele. Daca voi considerati ca asa reusiti sa atrageti cei neutri la vot va inselati amarnic .. doar o parere.
Nic Niculae • 23 august 2018, 20:13
...si ***, toi (tot de Mihai vorbesc(!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
adrian • 23 august 2018, 20:14
jandarmii au provocat iritarea celor ce manifestau . au dat cu gaze in mijlocul multimii cand manifestatia era pasnica , inca de la ora 17 .
jindariipsd • 23 august 2018, 20:28
si asta explica faptul ca nu au respectat nici o regula din manualul ala de interventie al jindarilor? Doar la cap au lovit cu pulanu si jetul de lacrimogene de la distanta mica direct in fata... Niste criminali nenorociti, doar printr-o minune nu au murit mai multi oameni
haisictir • 23 august 2018, 20:32
profesionisti, nene, ati batut tot ce ati prins, pina si babele si turistii rataciti
Chill • 23 august 2018, 20:39
Oricât ar încerca ei sa scuze ceea ce s-a întâmplat sa nu uitam ca: ei erau pregatiti de intervenție cu mult inainte sa apara grupurile de instigatori. Nu poti sa nu te astepti ca oamenii sa nu devina nervoși cand in loc de tricou te vad îmbrăcat cu echipament de protecție si cate un coleg “mai scapa gazul” aiurea. Ca grupurile de agitatori erau in piata pana se fie 100k de oameni si putea fi extrași din mulțimea panica . Ca ascunzându-si identitate si dand vina pe cei pașnici”ca nu s-au dat la o parte” nu fac altceva decat sa le dea dreptate celor care ii fac slugi ai unui sistem- pentru ca se complac in el. Ca justificările nu ajuta cu nimic cand dai cu gaze si cu bastoanele in jurnaliști, in oameni care nu reprezentau un pericol, scuzele poate ar ajuta mai mult. Ca au lasat doi colegi de-ai lor in multimea “încrâncenata” cum spun ei, dar tot de oamenii din mulțime au fost salvați , agresati fiind nu de oameni pașnici. Ca nu se spune cine sunt agitatorii. Ca lipsa transparenței va face si mai vinovați decat ati putea sa fiți. Ca stiti in ce hal a ajuns tara asta si de ce a ajuns asa, si cu toate astea Nu faceti nimic in aceasta privința.
ticbis • 23 august 2018, 20:53
Citesc si nu-mi vine sa cred! Asadar, jandarmii pregatiti cu bate si gaze au constatat de la inceputul mitingului ca lumea era ostila! :) Au citit in ochii manifestantilor ura si ostilitatea, si nu le-a placut :) Drept care, preventiv, s-au pus cu batele si cu tunurile cu apa pe ei si i-au gazat pe toti, la gramada, sa se sature de ura si de ostilitate! :) Tolo, pe bune acum, te credeam mai cu picioarele pe pamant, mai conectat la realitati. Sa fim seriosi; conform legii, jandarmii nu erau trimisi acolo pentru a evalua psihologic sentimentele de ostilitate ale oamenilor si nici ura din privirile lor; datoria lor era sa-i extraga din multime pe cei violenti si provocatori, pentru a-i proteja pe ceilalti ce manifestau pasnic, indiferent cata ura si ostilitate aveau in ochi si in suflete! Altfel, s-ar intoarce lumea pe dos si am trai intr-un scenariu de Kafka; ar mai lipsi doar sa-i inaintam in grad si sa-i decoram pe jandarmii aia care au ripostat violent si barbar pentru ca nu le-a placut ostilitatea cu care i-au privit cetatenii! Acum, nu stiu ce sa zic, chiar n-am cuvinte, dar un astfel de aricol e deprimant pentru oricine mai spera la ceva normal in tara asta... *** :) Jenant!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Mandarinul • 23 august 2018, 20:55
Mihai stă prost nu numai la capitolul percepția realității-respectiv la motivațiile „diasporenilor”, cetățeni români si ei, probabil exasperați de faptul că sunt nevoiți să-și părăsească țara, părinții, strămoșii și prietenii, să-și câștige existența, probabil destul de amară, printre străini și, să constate că guvernul țării lor nu se ocupă de problemele cetățenilor țării, ale lor dragă Mihai. Nu este reconfortant să constați că aleșii poporului au, ca primă grijă propria pricopseală și perpetuarea pozițiilor privilegiate pe care le dețin, de foarte ori fără merite, prin minciună, ignorând binele comun, minima decență politică și obligația de a-și justifica prezența și pozițiile ocupate. Dacă tu, prietene Mihai, ai avea onestitatea de a analiza ce pare să spună jandarmii nu ai dovedi atâta rea credință. Concetățene Mihai, încearcă să fii sincer cu tine și explică-ți acele precauții ale jandarmilor de a-și ascunde teama de a vorbi ; de ce oare nu au curajul de a fi dechiși și sinceri în a-și exprima părerile unii dintre jandarmi? Nu cumva pentru că se tem pentru postul lor și că ar fi nevoiți să-i urmeze pe „diasporeni”, plecând în alte zări?! Este normal să trăiești cu frica în sân în țara ta? Și acum te rog, dragă Mihai, să revezi gramatica de clasa a 6-a ca să știi să scrii corect românește; nu așa Mihai CITAT „@ted - prietene tu nu sti ce vorbesti”.
dan65 • 23 august 2018, 21:26
@Catalin Tolontan : este usor s-o faci pe interesantul dupa ce mi-ai cenzurat postarea.dar hai si-asa. nu au atacat fortele de ordine si nu au fortat intrarea in sediul guvernului zeci de mii de oameni,ci doar cele cateva sute(sub o mie) care au fost pregatite de servicii sa dea jos guvernul.spre nenorocul lor jandarmeria nu a pactizat cu pucistii si si-a facut treaba.tot respectul pentru zecile de mii de oameni care au demonstrat dar nu s-au raliat cu nemernicii care nu inteleg ca schimbarea puterii politice se face LA VOT.pe bune ,dupa ce ca faceti toate nebuniile astea securistice ,mai trebuie sa si ne facem ca nu le vedem?
Ion • 23 august 2018, 21:30
Ce articol tendentios! ,,Jandarmi,,au spus! Pai si jandarmii sunt ca Romania! Desi nu trebuie sa aiba afinitati politice tot oameni sunt si ei!Tolontan nu ne spune cu cati jandarmi s- a vorbit! Poate a fost unul,doi sau se face un articol cu spusele unui jandarm din 100 care au cazut pe ce dorea jurnalustul!Poate restul de 98 au spus cu totul altceva!Oare iti trebuie telescop ca sa vezi ca acum Romania este divizata? Si uite citesc intr- un comentariu- ticbis- cica jandarmii trebuiau sa caute batausii in piata publica! Acum nu stiu daca ticbis este major , o fi facut armata sau e doar rau intentionat dar cum poti spune ca jandarmii erau in Piata Victoriei pentru ordinea publica cand de fapt jandarmii aveau in consemn in primul rand sa apere un obiectiv strategic al statului roman? Cum sa parasesti consemnul si sa pleci in multimea de oameni la vanatoarea de batausi certati cu legea? Cum sa faca fata 3000 de jandarmi in fata a 100000 oameni despre care nu stii ce scopuri au?Dar de ce sa nu se ocupe de extragerea elementelor turbulente serviciile sau acele institutii ai caror oameni nu au fete publice? Jandarmii sunt oameni cunoscuti de manifestantii de profesie.Cum sa intrii prin marea de oameni cand nu stii cine este omul din randul 2?Si ce dovada ar mai fi avut daca in randul 4 erau agresati?
rammstein • 23 august 2018, 21:33
da cum sa fie mai ***??..cand va vad ca veniti ca pentru razboi,ce-ar putea sa faca ?...voua va plac conducatorii vostrii?...va veni ziua dreptatii si atunci sa va vad pe cine dati vina pentru atrocitatilor facute ??..***....***...***!!!!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
constantin • 23 august 2018, 21:34
Citesc, recitesc şi nu înţeleg... Cred că sunteţi un om serios şi interviurile cu jandarmii sunt reale, nu mă îndoiesc, dar concluziile sunt halucinate. S-a umplut paharul... Oamenii nu se mai simt reprezentaţi... Dar ce s-a întâmplat în ţara asta de am ajuns în această situaţie? Şomajul se află la un minim istoric, avem cel mai mare PIB din istoria României, salariile şi pensiile au crescut, redevenţele au fost stabilite urmărind interesul ţării. Care-i problema?! Nu avem autostrăzi şi spitale la nivel occidental. Da...dar nu avem de 28 de ani...Dacă acum cetăţenii nu se mai simt reprezentaţi, în 2010 cum s-au simţit? Preşedintele care câştigase alegerile promiţând că România NU va fi afectată de criză , promiţând şi creşterea salariilor profesorilor cu 50%, a anunţat apoi reducerea salariilor cu 25%. La scurt timp a mărit şi TVA-ul... Românii s-au simţit reprezentaţi? De ce? DE CINE? Mai vreţi o tură cu ei? Sunt în PNL...Dar în 2015, vara lui 2015, v-aţi simţit reprezentaţi? Ponta era la operaţie în Turcia iar premierul Oprea a anunţat TRIPLAREA salariilor pentru preşedinte, premier, preşedinţii celor două camere ale parlamentului, şefii SRI, SIE etc., promiţând că din toamnă vor creşte şi salariile celorlalţi bugetari cu 10%... Unii 300%, alţii 10%... Ce-a spus Iohannis? Este biinee... Ce s-a întâmplat în toamnă? A fost Colectiv, a picat Ponta şi a venit CIOLOŞ... CE A FĂCUT CIOLOŞI? A spus că nu sunt bani pentru 10%... Întreb şi eu oamenii zdraveni la minte din ţara asta: Dacă nu erau bani pentru prostime, nu era normal ca şi salariile mărite cu 300% să revină la cuantumul iniţial? A făcut Cioloş asta? Aud? V-aţi simţit reprezentaţi? Cât de neom trebuie să fii ca tu cu salariul mărit cu 300% de către Oprea, să anunţi prostimea că nu poţi un 10% şi pentru ei? Iar tu să încasezi în continuare un salariu mărit cu 300% + vreo 8 000 de euro de la UE, pentru faptul că fusese comisar UE... Cioloş, bugetarul de lux care vrea să fie liderul Dreptei româneşti. Dacă Cioloşi îşi tăia salariul atunci când a anunţat poporul că nu are cei 10% promişi de Oprea, JUR că îl votam EVER. Dacă ţara asta a avut bani să le plătească lor salarii mărite cu 300%, atunci trebuie să aibă şi pentru ceilalţi. Aşa-i cinstit. Acum, cu o ipocrizie maximă, Ioannis şi Cioloş critică PSD-ul pentru faptul că a mărit salariile şi pensiile celorlaţi... Încă o dată întreb: cât de neom trebuie să fii pentru a avea un asemenea comportament? Credeţi că ipocriţii ăştia vă reprezintă? Ei sunt soluţia? Să revenim la miting... Ce s-a spus în spaţiul public de către haştagi şi diasporă în lunile premergătoare mitingului din 10 august? Că va fi revoluţie, că va curge sânge pe străzi, că vor fi UN MILION! Cum trebuia să se pregătească jandarmii? Ca pentru revoluţie, ca pentru un milion de demonstranţi....cu efective mărite, cu gaze lacrimogene, cu tunuri de apă... NU ERA NORMAL? Violenţele au început încă de la ora 16,30, iar de la ora 23,00 se aştepta începerea revoluţiei... Aşa anunţase diaspora şi haştagii pe internet. În situaţia asta ne aflam. De ce omiteţi să aduceţi în discuţie situaţia de fapt. Nu a vorbit nimeni despre o manifestaţie paşnică, ci despre revoluţie şi sânge pe străzi...Asta vuia internetul! Revin la concluziile dumneavoastră, cum că cetăţenii (din Piaţa Victoriei) nu se simt reprezentaţi. Nici n-au cum, ei au votat altceva. Dar dumneavoastră, donmule Tolontan, o să vă simţiţi reprezentat de către Iohannis sau Cioloş, cei care au acceptat un salariu mărit de către Oprea cu 300%, spunându-le celorlalţi că pentru ei nu se găsesc un 10% ???... Puţeţi mesteca o asemenea ipocrizie? EU NU POT. Închei prin a spune că este previzibilă căderea PSD-ului de la putere până în ianuarie 2019, la presiunea unei minorităţi extrem de vocală şi violentă, şi instalarea unui guvern Iohannis. . Care vor fi consecinţele? Un preşedinte PSD în 2019, iar în 2020 PSD-ul va înregistra scorul FSN-ului din 1990. PS Accept faptul că doamna Dăncilă face nişte greşeli de exprimare impardonabile, dar nu pot să uit faptul că România a ajuns codaşa Europei condusă de şefi de promoţie... Petre Roman, Adrian Năstase, Victor Ciorbea, Emil Boc, MRU... ŞEFI DE PROMOŢIE! Şi la ce ne-a folosit? Mă lasă rece faptul că doamna Dăncilă încurcă nişte capitale, mă interesează că şomajul este la un minim istoric, PIB-ul este la un maxim istoric, salariile şi pensiile au crescut, redevenţele sunt ok şi trăiesc mai bine ca niciodată. Cioloş şi Iohannis nu voi vota NICIODATĂ!
GUVARNUL MAU • 23 august 2018, 21:38
Hai ,sanatate si-o pensie speciala de 20.000 lei pentru interlopii din romanica .
balea adi • 23 august 2018, 21:52
Mi se par putin partinitoare comentariile jandarmilor. Reactia oamenilor ( si aici nu cred ca au fost asa multi cum zic jandarmii) este oarecum de inteles, asta se intampla cand lovesti oameni batrani fara motiv(jandarmul Raducu), cand blochezi oamenii sa vina la miting(faza cu pasajul de la Universitate), cand scotii caii la niste proteste pasnice, cand nu lasi oamenii sa marsaluiasca prin Bucuresti pentru a-si arata nemultumirea fata de conducatori, cand protejezi un infractor cand merge la proces iar apoi acel infractor este aparat ( locul jandarmilor este luat de niste interlopi) de interlopi, cand amendezii oamenii fara nici o justificare, cand pe cei adusi de PSD ii tratrezi diferit fata de cei care sunt impotriva PSD-ului, cand vi la protest imbracat ca de razboi si multele alte situatii cand jandarmii au fost aroganti si au tratat oamenii de buna credinta ca niste infractori. Jandarmii trebuie sa inteleaga ca oamenii vad filmulete, vad cu ochii lor abuzurile jandarmeriei plus o mare parte din amenziile date de jandarmi au fost anulate de instantele de judecata. Asta irita si genereaza tensiune si iritare in societate. De ce infractorii au mai multe drepturi decat oamenii cinstiti?
Zbor deasupra.. • 23 august 2018, 21:55
Oamenii acestia, jandarmii, nu mai inteleg nimic.Odata bagata in cap marota cu '' daramarea guvernului prin violenta'' o vor tine asa , gaia-matu', protestatarii sunt vinovati pe toate planurile, ei au actionat legal cap-coada.In fond e vorba de cariera lor, nu vor recunoaste nici o greseala.Acum nu se mai simt iubiti, inca e bine.
bazileon • 23 august 2018, 22:16
Dvoastra ati facut armata, dle T?
Asta de acolo • 23 august 2018, 22:22
Cum *** sa reacționeze aia din piață când au primit gaze în gura de la ora 16? Sa ii aplaude pe săracii jandarmi?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Mircea • 23 august 2018, 22:33
@constantin: asa cum gandesti tu, asa gandesc turcii despre Erdogan.... Doua chestii: conducerea unei tari nu trebuie limitata numai la economie si trebuie sa te intrebi continuu de unde provin banii cu care psd-ul arunca .... Care sunt trucurile murdare ?
constantin • 23 august 2018, 22:47
@ Mircea Tu te întrebi de unde provin banii cu care PSD /ul a mărit salariile medicilor şi profesorilor, că alte măriri nu au fost. A...şi a primarilor... O mare prostie, recunosc. Dar cei 300% pentru preşedinte, premier, şefii celor două camere ale parlamentului, şefii SRI, SIE etc, DE UNDE PROVIN?! Şi de ce Iohannis a spus că este biinee... Dacă România nu avea bani, atunci de ce Cioloş nu a revenit la salariile anterioare? Aşa făcea un om responsabil şi onest. Eu sau tu aşa făceam. DE CE NU A FOST ÎN STARE ŞI CIOLOŞ? Eu nu spun că PSD-ul este plin de îngeri, dar ipocrizia celorlalţi mă sperie.
Ramon • 23 august 2018, 22:49
cel mai bine a ieșit din mitingul respectiv presa, care a avut ce să rumege atâtea zile. Suntem într-o ipostază anormală: deși pretindem că avem democrație, cei care vorbesc și se luptă sunt ziariștii, împărțiți și plătiți de cele două tabere. Populația este sătulă, ea este atrasă în lupta celor care plătesc. Ea știe că nu are pe cine alege, marea majoritate a parlametarilor de după 1990 nu au avut nicio activitate, niciun ajutor pentru alegători, care sunt puși să voteze neunoscuți care ne disprețuiesc. Ce a fost la 10 august a fost o răzbunare a PSD care a servit și la denigrarea jandarmilor în corpore (ceea ce sesizați în articol), dar atât timp cât opoziția nu are nimic de oferit populației și nimeni nu o crede, sondajele de opinie sunt favorabile celor care au dat ceva, dar nu de la ei ci de la îndatorarea statului. Va continua lupta, atunci când modficicarea legilor va ajunge la scadență și vom vedea dacă populația va ma avea atunci vreo putere. Herr Klaus este din altă lume, cea în care se vorbește puțin și se acționează în limitele mandatului, nu a scandalului autohton. Rămâne de văzut dacă nu-și va însuși soarta lui Constantinescu din anul 2000. Păcat de acest popor înrăit de mass-media care este singura care profită, având activitate (bine plătită)
elle • 23 august 2018, 23:11
Ultimul raspuns al unuia dintre jandarmi , spune totul despre organizarea si meseria in sine de jandarm , in Romania. Trebuie sa exerciti aceasta meserie in alta tara ca sa intelegi functia ta : Jandarm ? Trist ! Multumec Echipa !
valentin • 23 august 2018, 23:11
pentru ca cineva vorbea de revolutie. am fost soldat la revolutie si am fost in cordon in piata, in primul cordon. comandantul nostru (un tanar locotenent cam de varsta noastra) ne-a spus, mai copii, atentie la ce faceti, respectam ce ni s-a ordonat, dar nu cumva sa trageti sau sa loviti oamenii. in fata noastra sunt tot ai nostri, fratii, parintii nostri, nimeni nu ne obliga sa fim criminali, nimeni nu a spus clar sa tragem, asa ca fiti oameni...asa si cu jandarmii astia, sunt de aocrd ca ei trebuie sa respecte legea, dar nimeni nu i-a pus sa fugareasca oameni nevivovati si sa-i bata cu salbaticie...ati vazut cum s-a spalat pe maini doamna prefect, a zis ca ea nu a spus nimanui sa bata oameni...
Mircea • 23 august 2018, 23:24
@constanctin: ma intreb la modul general de unde provin banii... In fine, nu asta cred ca este problema ci modul feudal si mafiot prin care psd-ul guverneaza ceea ce nu are nimic de a face cu social democratia europeana. Social democratia europeana nu se limiteaza numai la a da bani la popor pt a-i inchide gura. Adevaratii social democrati se implica in structurile societaitii, se implica in progresul societatii, au idei si ooncepte inovative, sunt preocupati de drepturile tuturor, vizeaza o politica clara de separare a puterilor, etc... Acum hai sa ne uitam ce face acest Dragnea: a fost condamnat iar reactia lui este sa submineze justitia pt a-si intari puterea. Comportament atat feudal cat si mafiot prin care da mana libera coruptiei. Sunt de acord cu tine, nici opozitia nu este mai breaza, este ca si cum toata scena politica a Romaniei este foarte putreda dar schimbari trebuie sa aiba loc daca doriti sa progresati cat de cat...pas cu pas... Si mai este o chestie: acest psd a fost ales democratic deci daca doriti sa schimbati trebuie sa iesiti la vot !!! Imi dau seama ca increderea in clasa politica este egala cu zero iar asta este si ea o problema fundamentala in Romania. Dar daca nu iesiti la vot nu veti schimba nimic
Leo Messi • 23 august 2018, 23:31
De ce au venit cu castile acoperite sa nu li se vada numerele de identificare? Au ajuns militia politica a lu' Dragnea, rusine!!!
nick70 • 23 august 2018, 23:37
ca lumea tolontan ăsta, ce mai combate el, *** .
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
vlad • 23 august 2018, 23:41
e amuzant sa vezi dilemele unora :))) Jandarmeria sau orice organizatie militara este cam peste tot la fel pe planeta asta. Tot scopul spalarii pe creier din armata este ca oamenii aia sa ajunga la concluzia "te'ai luat de unul d'al meu, te'ai luat de mine"(esprit du corps cand vrei sa sune bine :))). Jandarmii au facut ce ar face oriunde in lume: s'a dat in ei, au inceput sa dea. Iar teoriile astea puerile cu intratul in multime si arestatul "tulburentilor" sunt cel mult hilare. In multime, poti intra in numar mic. Iar daca multimea te vede "putini si izolati" o sa te manance de viu. Chiar daca in mod normal n'ar face asta, adrenalina o sa aiba de grija s'o faca. D'aia si pe stadion cand incepe un scandal intr'un sector, nicaieri nu intra sa aresteze/izoleze. Intra de sus pana jos si dau pana evacueaza sectorul... N'o fi elegant, dar e singura metoda.
Mihai • 24 august 2018, 0:02
@mandarinule nu voi cereti o tara ca afara ?....afara oriunde in occident doar pt o manifestatie neautorizata toti protestarii erau luati violent pe sus si bagati in dube iar apoi la sectii primeausi o corectie fizica, nu mai zic ca prin america doar daca multimea pare violenta se trag focuri de avertisment si apoi daca lumea nu se disperseaza se trage in plin, nicaieri nu se ajunge pana la bolovani garduri si pumni in capetele fortelor de ordine.
constantin • 24 august 2018, 0:07
@Mircea Să ştii că, formal vorbind, PSD-ul îndeplineşte condiţiile cerute pentru un partid socialist european. Las-o cu social-democraţia...După 1945, partidele de stânga din Europa şi-au spus că sunt social-democrate pentru a se deosebi de comunişti... Aşa a apărut social-democraţia. Vorbim despre socialişti... Social-democraţia este o poreclă. Revenind la treburile noastre, problema României nu este PSD-ul, ci lipsa unei opoziţii adevărate. Pe mine asta mă intrigă atunci când îi citesc pe domnii Tolontan sau CTP. O ţin langa cu Dragnea, Dragnea şi iar Dragnea... Lăsaţi-l naibi pe Dragnea! Vi se pare că Ioannis, Cioloşi sau urmaşii lui Băsescu sunt opţiuni? Cioloş a avut un an în care putea să demonstreze multe, ne-a demonstrat doar că este un neom. Cum să le refuzi 10% la salariu unora când tu primeşti 300%?.... Mie asta îmi stă pe creier. Iar eu nu sunt bugetar... Cum or gândi bugetarii? De ce domnii Tolontan sau CTP nu văd neantul de pe Dreapta? De la Copos şi Raţiu la Iohannis , Cioloş sau Orban este o cădere din Himalaya în Groapa Marianilor. Şi dânşii tac. Dragnea, Dragnea şi iar Dragnea... M-am săturat. La viitoarele alegeri, Dragnea, dacă va mai fi liber, va spune că România are cel mai mare PIB din istorie, cel mai mic şomaj din istorie, cel mai mare salariu minim pe economie din istorie, cel mai mare salariu mediu din istorie, cele mai bune redevenţe din istorie şi dacă va mai face câteva spitale şi autostrăzi, atunci opoziţia actuală va ieşi la pensie din...opoziţie. Eu nu voi vota niciodată Iohannis, Cioloş sau Orban, asta ştiu sigur. Dacă se întoarce Crin Antonescu se schimbă situaţia. Dar cine-l cheamă?
Catalin Mihai • 24 august 2018, 0:25
Pai cum sa nu fie ostilitate impotriva kandarmilor cand tovarasul Liiceanu instiga la o revolutie cu topoare si furci isi la daramarea guvernului inainte cu 7 zilede mitingul de pe 10 august.Cum sa nu fie ostilitate cand cei care comenteaza pe site-ul Coruptia Ucide indeamna la agresarea jandarmilor.. Jandarmii au fost prea blanzi cu respectivii protestatari care-i tin pe strada de vreo 2 ani ca unii inca n-au stiut sa accepte rezultatul unui vot si care vor sa ajunga la putere prin violente..Pana si jandarmii care au agresat persoane nevinovate au scuza lor perntru ca intr-o interventie de genul e cam greu sa deosebesti protestatarii pasnici de cei agresivi..
Catalin Mihai • 24 august 2018, 0:26
Pai cum sa nu fie ostilitate impotriva jandarmilor*
Vlad • 24 august 2018, 0:56
Ok, e bine ca si-au spus parerea, dar concluzia nu se schimba: SUNT O RUSINE!!! Ce analizeaza ei de fapt aici? 5-10 randuri de oameni aflati langa gard?? care contineau atat agitatorii cat si probabil pe oamenii cu adevarat enervati?? Dar astia sunt o minoritate foarte FOARTE MICA!!! Erau alte 100.000 de oameni in spatele lor, care poate erau foarte calmi, de unde naiba stiu ei jandarmii din cordon ce simteau si cum se comportau?? Odata ce au dat cu grenade, cu gaze in toata piata si au intrat cu caii peste copii la Antipa mai conteaza oare cum li s-au parut oamenii cand i-au evacuat?? Erau agresivi?? Sunt socat ca un om gazat care ajunge sa vomite, sa se sufoce si chiar sa aiba arsuri nu mai este calm!!! Eu nu inteleg ceva dl. Tolontan, daca jandarmii astia sunt toti convinsi ca au fost agitatori profesionisti acolo, in opinia lor cine i-a platit si i-a trimis in piata pe acesti oameni?? Nu era urmatoarea intrebare logica pe care un jurnalist serios ar fi pus-o?
Gho • 24 august 2018, 1:23
Am fost si eu in piata, am stat de la 20:30 pana la 01:00, am stat calm , chiar am analizat tot ce s-a intamplat, si mi s-a parut ca niste oameni foarte “destepti” si-au batut joc atat de jandarmi cat si de populatie. Ca sa rezum: in liniile din fata erau niste descreierati , probabil veniti cu un scop anume, care trageau la cate 5 minute de jandarmi, imbranceau, inflamau si populatia din primele randuri, care imprumuta acelasi comportament huliganic; iar o data la 20 de minute se creea acel carambol cu jandarmii din fata, mai apoi aruncand cu gaze lacrimogene spre populatia pasnica din spate care nu avea nici o vina. Si in randul jandarmilor , erau jandarmi instruiti care creeau starea de panica in randul colegilor lor, li se transmitea impresia ca erau asediati, si au primit ordine care nu i-a avantajat deloc: nu au avut ordin sa extraga huliganii, desi era imperios necesar, si gazau la intamplare, inclusiv prin lansarea de grenade lacrimogene in centrul multimii unde lumea era cat se poate de calma. Am vazut multe filmulete la tv unde jandarmii loveau cu pulanele oameni care ridicau mainile in sus, va spun ca 90% si-au meritat-o , loveau jandarmii prin spate , si apoi fugeau facand pe nevinovatii. Am vazut un jandarm iritat care sarea sa imbranceasca o fata, si am sarit vreo 10 oameni sa-l calmam, in momentul in care un descreierat a venit pe la spate si i-a dat o *** prin cascheta sa-l provoace, stiind ca apoi toti jandarmii or sa sara pe noi ceilalalti 10 nevinovati. Apoi am vazut ca omul(descreieratul) era “protestatar” de serviciu, il cunosteau toti ziaristii “revolutionari”. Concluzia e ca si-au batut joc de noi, cu 40-50 de oameni bine infiltrati in ambele tabere, si ordine bine puse la punct , au inflamat 2 tabere din care ambele au avut de pierdut. Cineva mi-a spus apoi ca ai el a patit-o in 90, cand un “nebun” care stia ce face , a luat o piatra de jos sa dea in jandarmi, si in 2 secunde , toti s-au aplecat dupa pietre sa loveasca jandarmii. Apoi jocul a inceput..
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
bogdan • 24 august 2018, 3:22
Ochii oglinda sufletului ... Acum pe bune care-i faza ?!!!; inteleg ca am evoluat de la `flacara violet` dar totusi sa revenim la normal. 1. Jandarmii CITESC IN OCHII OAMENILOR si vad ostilitatea si se apuca sa-i cafteasca preventiv. 2.DRAGNEA zice ca a fost amenintat cu moartea prin PRIVIRILE CELOR 4 ASASINI ... 3. CODRIN STEFANESCU - PSD - CITESTE IN OCHIUL MAGIC - nu era cel cu conspiratiile guvernelor si reptilienii ? ( vezi interviurile lui celebre :) - 4. LIVIU POP - sau 'genunche' sau cum vrea el .. CITESTE SI EL IN OCHII AMBASADORILOR ca vor sa fure gazul pe care el ca patriot dezinteresat vrea sa-l ocroteasca (nu ala pe care-l arde el degeaba.. ci celalalt :) ..) 5. PREMIERUL PRIVESTE PUTIN *** cand ne reprezinta international ( vezi celebrele gafe 6. Conducatorii MAI au citit in ochii lui Zuckenberg & FB ca vor fi violente. Doar ce si-au aruncat si ei ochii pe wall si au inteles miscarea necesara. 7. De privirea ministrului economiei nu mai zic nimic, chiar nu are sens sa-l deranjam 8. Privirea in trecut ( ce a facul `ala` sau `celalalt`) sau in viitor ( `nu avem pe cine sa punem in loc`) sunt idiotenii. Esti profesionist si ai rezultate pentru oameni - nimeni nu te schimba ca nu e idiot. O arzi aiurea cu pomeni electorale sa umflii porcu' ( na.. oaia..) ghici ce se intampla ? As mai continua cu 'Ochiul magic' si altele dar cred ca cel mai important este ca se pare ca am ramas cu ''ochii in soare''.. Referitor la jandarmi si altele - juramantul este fata de tara si popor nu fata de conducator, e important a chestia asta, sa nu uitam. Sa nu uitam nici faptul ca acesti oameni sunt supusi unei evaluari psihologice legale obligatorii care-i declara apti , antrenati, pregatiti si rezistenti la stres-ul specific atributiilor. Iar pentru asta ei primesc ARME!! !! intrebare: daca ma uit pe net la poza unui anume politician oare e posibil ca acesta sa se simta amenintat cu moartea ? sa stiu sa ma pregatesc... Referitor la unele comentarii cu somajul, pib-ul, cresterea economica si altele hai sa revenim la normal si sa privim ansamblul: - somajul redus ca urmare a unei emigrari fortzate e ok ? - PIB la ceruri si cresteri salariale. Daca nu stii economie si habar nu ai de inflatie, masa monetara, productivitatea muncii, sustenabilitate consum, etc, e bine sa taci sau te duci direct sa-l pupi pe Maduro ca tocmai a marit salariile de 34 de ori ! Olgutza e mic copil ... - 0 ( zero ) metrii liniari de autostrada in 2 ani de guvernare ???? - in continuare mor oameni in spitale datorita infectiilor intraspitalicesti ?!! Ehh va las cu bine ca trebui sa mai si muncesc ca am pasaportul expirat si pana-l inlocuiesc mai dureaza.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Slavescu Marian • 24 august 2018, 3:42
Tovarasul Tolontan e arma secreta, de calibru mare a patidului neo-nazist PSD. Loveste rar doar cind e neaparata nevoie ca acum cind trebuie aparata interventia fortelor SS ale partidului neo-nazist PSD adica Jandarmeria. Urmatoarea luare de pozitie va avea loc probabil cind PSD isi va da foc sediului central precum a dat foc Hitler Reichstagului.
Slavescu Marian • 24 august 2018, 3:50
Constantin vrea sa fie subtil. Ati primit noi ordine Constantine ? Ceva aer nou in propaganda trolilor PAD-isti ? Am inteles ca raul absolut e Ciolos care a guvernat 6 luni si care ca prostul a acceptat sa scoata castanele din foc ca altfel ne lamuream repede ce poate PSD-ul si pierdea alegerile. Da raul FSN-ist si PSD-ist de peste 20 de ani nu-l vezi ? *** dar nu prea se mai pot suci mintile oamenilor ca au inceput sa se cam lamureasca.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Radu Bogdan • 24 august 2018, 4:46
Catalin Tolontan daca as fi un romantic idealist , as fi impresionat de regretele tardive ale jandarmilor poate unele autentice. Populatia este pe muchie de cutit pentru ca acolo a fost adusa de gasca de borfasi care ne toarna venin in cap la micul dejun , prinz si cina. Cit despre jandarmi ca institutie nu au nici o scuza , au venit pregatiti de bataie , s-au dedat la tot felul de provocari , au fost incapabili sa-i prinda pe provocatori si sincer sa fiu nici nu au dorit. Eu ma mir cum nu s-a ajuns la violente majore , lumea ( marea majoritate a fost foarte calma si nu s-a lasat antrenata in balamucul scontat) Rezultatele oricum arata fie incompetenta fie premeditare , nu avem ce s-o mai lungim . Pina una alta principala ingrijorare a corpului jandarmeriei este ca sefii lor plus o proasta si un infractor le-au distrus reputatia contruita in multi ani. Daca au curaj si verticalitate trebuie sa iasa in fata sa spuna ce s-a intimplat si nu sa se plinga ca pun procurorii presiune pe ei . Normal ca pun presiune da de aia sunt procurori ... Numai la noi in tara procurorul trebuie sa fie o fecioara virgina care poate numai sa te intrebe eventual de sanatate. Cu asemenea conceptii am ajuns exact unde meritam.
Gicu • 24 august 2018, 7:16
@constantine Probabil ca locuiesti intr-unul din orasele mari, banuiesc Bucuresti, unde se traieste foarte bine si se castiga, peste media pe tara! Si eu locuiesc tot in Bucuresti si castig bine mare parte pe investitii proprii, insa problema e generalizata. Intrebare: ce ti se pare tie ca merge bine si se produce in romania de are PIB-ul asa de mare? Nu cumva PIB-ul a crescut "fals" pe banii trimisi din afara de diasporeni sau pe imprumuturi publice /bani care trebuiesc returnati undeva in viitor ( de vreun guvern liberal) Ce investitii majore publice se fac, ce locuri de munca s-au créat ? Nu vad autostrazi, nu vad spitale, tot ce s-a creat sa creat prin sectorul privat- constructii , multinationale - tocmai sectoarele hulite de socialistii tai democrati. Ei creaza o birocratie stufoasa, 30% total neproductiva , unde nepotismul , coruptia, minciuna, frauda sunt ridicate la nivel de politica de stat. Treaba cu cresterea economiei, a pensiilor si salariilor e o minciuna gogonata pe hartie, nu e o crestere sanatoasa, vezi valorile inflatiei. Si chiar daca ar creste , cand ajungi sa-ti dai legi cu dedicatie, nu e ok.
Crime impotriva umanitatii • 24 august 2018, 8:20
Deocamdata jandarmerii sunt lachei la nunta fiului Imparatului Mustelor. Sa inteleg ca nunta respectiva este un eveniment al statului roman din moment ce forte armate platite de cetateni asigura paza? Pe mine nu ma sensibilizeaza catusi de putin "sentimentele" unor brute si ale unor tortionari care au murdarit uniforma si onoarea militara atacand civili neinarmati si nevinovati.