duminică, 5 august 2018, 9:56
Firma se numește Carniprod.
Îi aparține lui Nicolae Ciuleac și a avut, conform Ziarului Financiar, afaceri de 16 milioane de euro anul trecut.
Pesta africană, boala care nu afectează oamenii, dar omoară fără cruțare porcii, boala care se transmite prin deplasarea, prin migrarea și prin hrana animalelor, lovește Carniprod.
Avertizat din februarie 2017 de Comisia Europeană că nu face suficient pentru prevenirea pestei africane, Guvernul susține că și-a îndeplinit datoria.
500 de angajați are Carniprod la fermă, abator și fabrică, toate oprite
Numai că, în iulie 2017, primul focar apare în România, în Satu Mare. Apoi urmează unul în județul Tulcea, ținut secret, tot în 2017.
În iunie 2018, epidemia se întinde și abia atunci un secretar de stat, povestește Nicolae Ciuleac, e primul reprezentant al vreunei autorități care îl avertizează că ”Vine pesta!”.
Trec câteva zile și statul îi închide lui Nicolae Ciuleac ferma, abatorul și fabrica, pentru că acestea sunt regulile luptei cu epidemia.
-Domnule Ciuleac, sunteți cel mai afectat crescător de porci din România de pesta africană.
-Da. Ca să fiu foarte exact, mi-au fost luați de către stat și omorâți 48.030 de porci.
-Asta înseamnă că 80% din porcii sacrificați până acum din toată țara vin din crescătoria dumneavoastră.
-Cum ați făcut calculul?
-Guvernul, prin ANSVSA, a raportat vineri 61.000 de porci sacrificați din cauza epidemiei.
-Eu vă spun doar atât. La noi sunt 48.030. La o fermă vecină din Babadag, încă vreo 19.000 de luat și omorât. Adunați-i!
-Ies deja 67.000, doar din Tulcea. Și restul țării?
-Vreau să-mi cântăresc cuvintele, pentru că am pierdut afacerea, dar mai am viața. Așa că înțelegeți dumneavoastră ce trebuie!
300.000 de euro trebuie să adune Nicolae Ciuleac până pe 10 august ca să plătească salariile
-Primul focar de pestă a fost declarat pe 31 iulie 2017. Guvernul spune că a luat măsuri ferme de atunci. Dumneavoastră când ați fost avertizați?
-Era o duminică, cred că 17 iunie anul ăsta, oricum jumătatea lui iunie. Stăteam liniștit acasă și m-a sunat subprefectul de Tulcea că să mă văd cu secretarul de stat de la Agricultură.
-…scuze, cum îl cheamă pe subprefect?
-Nu știu.
-Cum nu știți? E subprefectul județului unde aveți și crescătoria, și abatorul, și fabrica de procesare a cărnii.
-Nu știu nici cine sunt ei, nici cum îi cheamă, nici ce fac, că oricum nu fac nimic!
-Și ce s-a întâmplat în continuare?
-I-am zis că ne vedem luni la fabrică. Mi-a zis că e urgent și că să mă duc atunci, duminică. M-am dus. A venit secretarul de stat Alexandru… stați că-mi scapă, e de la APIA, Alexandru Ț… Țachianu parcă. Mi-a spus că e un focar de pestă africană în Deltă.
-Și?
-Auzisem de la oameni ceva de câteva zile, dar noi avem o biosecuritate deosebită. Nu e voie nici să aducă mâncare în fabrică. Fabrica e la 1 kilometru distanță de zootehnie.
”La noi, niciun om nu intră în schimbul de lucru fără să facă duș, fără să-și lase și chiloții, ia alte haine, care se spală” Nicolae Ciuleac, patron Carniprod
-Scuze că insistăm. E puțin probabil să vă amintiți corect. ANSVSA a descoperit un focar în România, la Satu Mare, în iulie 2017, apoi altul în Deltă, tot în 2017, cum să fiți avertizat abia în iunie 2018?!
-Așa cum auziți! Nu vă supărați, e adevărat că sunt nedormit, supărat și tulburat, dar rămân un om care peste câteva zile, pe 10 august, trebuie să dea 500 de salarii, așa că știu ce vorbesc! La jumătatea lui iunie 2018, abia atunci am fost avertizați că vine! Asta mi-a și zis: ”Vine pesta!”. Vreau să mai spun ceva oamenilor care citesc Libertatea.
-Vă rugăm!
-Cu câteva săptămâni înainte de vizita secretarului de stat de la Agricultură, au venit câțiva medici veterinari. Au verificat biosecuritatea și era în regulă.
-Și nu v-au spus nimic despre amenințarea pestei?
-Vă repet: nimic! Acesta e adevărul.
-Veți fi despăgubit, da?
-Da. Dar când? Că asta e ideea. Băncile nu vor să-mi dea credit, mi s-au oprit și abatorul, și fabrica de procesare a cărnii.
-Și câți bani veți primi?
-Se plătește prețul de piață. Porcul de consum e cam 6,2 lei pe kilogram. Dar într-o crescătorie e și genetică, vă dau un singur exemplu: un vier costă și 12.000 de euro! Am calculat, probabil că putem deconta cel puțin 5 milioane de euro, dar se poate ajunge și la 8 milioane. Totul se va plăti corect, da, însă cum dau salariile pe 10 august pentru 500 de familii, asta e răspunderea mea! Că la cât protejează ei producătorii români… Oricum, duminică la ora 14 voi fi la B1 TV, la o emisiune şi o să spun mai multe.
-Se va extinde?
-Sigur că se va extinde. Dau oamenilor un singur exemplu. Oficialităile spun că vor împuşca mistreţii din Deltă. Dar unde o să-i ducă, pentru că sunt mii în locuri greu accesibile? O să-i lase acolo, vor putrezi, dar virusul rămâne viabil.
Citește și:
REPORTAJ/ Țara plânge, Guvernul minte, porcii mor! România abator (VIDEO)
Ileana • 5 august 2018, 22:21
pana la daea si porcii lui dragnea nu se acordau subventii pentru porci,deci hai sa ne infigem dintii in fonduri europene,iar daca tot ne plac fondurile europene hai sa declansam si o pesta africana si sa acoperim si despagubirile.perdanti sunt toti cu afaceri curate,castigatori toti care au porcii numai in acte.cine stie cati porci vii si bolnavi de pesta au escrocii,oricum agricultura romanesca este intr-o mare proportie fara acte.
symy • 5 august 2018, 22:32
Nu avem voie sa mancam sanatos....numai ce ordona UE...***.suntem prea multi,trebuie sa ne disipam in spatiu..in sol...:)))))
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
DANA • 5 august 2018, 23:16
Dragi romani, cei care ati muncit sa va faceti o afacere , nu v/ati gandit ca acest scop de/a ucide porcii pe motivul pestei, este plecat de dincolo? noi romanii, trebuie sa cumparam totul din alta parte , nicidecum de la noi din tara! Sub orice forma , suntem si noi poporul sacrificat si umilit in toate modurile posibile! intr/un cuvant> Daca vreti sa mancati, cumparati din alte tari. Vom ajunge foarte rau ...dar pana nu ne ajunge cutitul la os, inca suntem orbiti si delasatori ignoranti.
Andrei • 5 august 2018, 23:21
Oare cum sa procedam sa priceapa si Tolontan ca asta e ziar de sport, nu de investigatii in sfera politicului? BlogSport iti spune ceva, domnule Tolontan? Chiar nu se gaseste alta platforma unde sa iti vehiculezi anchetele? E normal sa capusezi spatiul unui ziar de sport si sa profiti de traficul de pe site?
?????? • 5 august 2018, 23:27
Au și legi și programe de prevenire și combatere a epidemiilor și epizootiilor ?
Show-ul rosu • 5 august 2018, 23:52
Vor ramane doar porcii de teleorman de la *** In sudul tarii se va sta la coada la salam ca pe veremea precedentei dictaturi
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Mihai • 6 august 2018, 7:47
Rau ai ajuns Cataline daca citezi din libertatea. Pasul urmator e sa-ti iei informatiile din can-can ?
max • 6 august 2018, 8:10
Boala nu tine cont de politica,propagarea virusuluiprin AER ,imposibil de gestionat intr-o tara cu GP(gospodarii particulare)
bg • 6 august 2018, 8:41
Intamplator, in prima saptamana a lunii iulie, ma aflam in judetul Tulcea. Atunci au aparut primele informatii la TV despre PPA. Doua lucruri mi-au spus oamenii locului: ca au vazut porci mistreti morti plutind pe apele repezi (sa nu uitam inundatiile) ale Dunarii si ca la Carniprod au murit (in mod inexplicabil) porci in ferma. Ca ANSVSA-ul este vinovat de parunderea virusului si raspandirea epidemiei asta este clar. Dar, sa nu uitam ca si patronul a ascuns boala (chiar nu a fost curios sa afle de ce-i mureau porcii?) a continuat sa abatorizeze porci contaminati pana cand s-a descoperit virusul intr-un rinichi de porc ce provenea de la Carniprod. In incercarea disperata de a-si salva afacerea, patronul Carniprod manipuleaza opinia publica prin intermediul mass-media, aruncand vina in totalitate pe ANSVSA care ii omoara porcii, ii inchide abatorul si il duce in faliment. Sigur, noi vedem doar efectele, dar sa luam in considerare si cauzele pentru care virusul a patruns si s-a raspandit in ferma respectiva.
Mă-ta • 7 august 2018, 1:08
Plecăm de la întrebarea „de ce ÎNCĂ serviciile acționează voit împotriva poporului din care provin? Pt că puiul de viperă își devorează mama. O să dispărem într-o sută de ani.
Mă-ta • 7 august 2018, 1:13
Gripa aviară, pesta porcină, vaca nebună...urmează oaia canibală. Suntem cei mai proști din curtea școlii. Nu vedem cum producătorul autohton e sugrumat sistematic. Mergem să mâncăm *** la KFC si la Mc, ne merităm soarta.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Ionut • 7 august 2018, 3:13
Politica drăcească!😲 Până la urmă nu te mai lasă să ai nimic Noroc că avem mulți porci in parlament🙂
Doru • 7 august 2018, 18:27
O tara distractiva. Foarte dragut de vazut oameni care nu pot invata sa se spele pe dinti si-si fac nevoile in fundul curtii cum sunt specialisti in teorii ale conspiratiei internationale. Inflatie de genii imbecile.
Marius • 7 august 2018, 19:59
Nu inteleg cum atatia inculti si agramati intra aici sa comenteze.
Lucian • 8 august 2018, 11:12
Pt. Andrei. Pe blogsport poti tu sa-ti versi frustrarea, din cate vad sunt pe tolo.ro Fa-ti blog si plangi pe acolo ca ramai fara ceafa de porc si cartofi prajiti, iti da fiul lui dragnea niste carcasa de porc...dar stai nici asta nu plateste furnizorii si intra in insolventa. problema e reala, sute de mii de porci vor fi sacrificati, pt ca oameni ca tine, ignoranti si prosti ca cei din guvernul Romaniei, isi bat joc de tara asta si de banul public. in interes personal si mai ales politic.banuiesc ca cel mai afectat e fiul lui dragnea, care va beneficia si de amnistie fiscala>)))) Ia niste lichid din placutele de inmatriculare si taci troll.