În instituția care trebuia să prevină pesta porcină ”se păzeau șpăgile luate din teritoriu cu pușca de vânătoare!” » Cine-i președintele Geronimo Brănescu

O instituție cu 2.300 de oameni, condusă politic, a eșuat să protejeze siguranța alimentară a românilor

sâmbătă, 4 august 2018, 7:00

Un porc atins de pesta porcină zace mort în fața unei gospodării din satul Luciu, chiar în județul ”Grupului de la Ialomița”, din care face parte și Geronimo Brănescu // Foto: Vlad Chirea (Libertatea)

 

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Strigă la el, îl ceartă că de unde au apărut porcii morți!

E iulie 2017, imediat după ce la Satu-Mare se descoperă un focar de pestă porcină africană.

Scena are loc în biroul președintelui ANSVSA, Geronimo Brănescu, din corpul central al Casei Presei Libere.

”N-a făcut nimic important ca să prevină pesta porcină africană!”

”Brănescu șterge pe jos cu președintele de la Satu-Mare, Nicolae Dumuță! Dar nu are curaj să-i facă nimic, pentru că Dumuță este sprijinit de Dragnea”, descrie momentul unul dintre martorii oculari, coleg cu cei doi.

”Acest episod este edificator pentru stilul lui Geronimo Brănescu. Și-a însușit niște termeni de specialitate, vorbește, se enervează, dar nu ia nicio decizie ca să nu-și pericliteze poziția. Pentru că și puterea lui e mărginită politic!”, explică un specialist ANSVSA pentru Libertatea.

”Iar întârzierea lui ne va costa enorm în bani și suferință! N-a făcut nimic important deși aveam o sumedenie de semnale severe și studii de încredere că focarele de pestă porcină africană vin spre România!”.

Și molima porcilor a venit.

Gospodăriile obișnuite vor fi cele mai afectate

Medic veterinar, specializat în castrarea cailor, Geronimo Brănescu a căpătat fulgerător, de câteva zile, o reputație națională în castrarea industriei românești a porcilor.

60.000 de porci au fost sacrificați până acum în încercarea de a limita epidemia

Dincolo însă de industrie, de fermele mari, și ele cu o importanță specială, dar care au măsuri de protecție mai bune, în zeci de mii de gospodării țărănești sunt ucise animalele.

Iar specialiștii din ANSVSA spun că sacrificările se vor extinde la sute de mii de cazuri!

Ca de obicei, nota de plată e achitată întâi și cu cea mai mare împilare de către oamenii obișnuiți.

Fără un răspuns adecvat în timp din partea instituției condusă de președintele de 52 de ani, epidemia s-a întins azi în 8 județe și Comisia Europeană estimează ca molima porcilor să crească la 13 județe într-o lună de acum înainte.

Președintele ANSVSA, numit politic

Geronimo Brănescu a fost numit politic pe 9 ianuarie 2017 și reconfirmat în 12 februarie 2018, pentru încă 5 ani.

Este, susține el în fața colegilor, finul lui Nicușor Constantinescu.

Familia Constantinescu a negat însă, pentru Libertatea, că i-ar fi fini.

”În plus, Brănescu se sprijină pe Sevil Shhaideh și pe interesele unui alt personaj important din agricultura românească, Sorin Paul Stănescu”, spun angajații din ANSVSA.

Dar ar fi confortabil, reducționist și inexact ca toată criza pestei porcine să stea pe umerii unui singur om.

De pildă, susțin cei din Autoritate, secretarul general al ANSVSA Stelian Caramitru e și acum în concediu, deși președintele a anulat în aceste zile toate vacanțele oamenilor săi.

Per total, povestea pestei e povestea degradării a încă unei instituții prin politizare, corupție și incompetență la vârf.

Geronimo se mândrește în CV specializări, cum ar fi „Controlul bolilor veziculoase”, obținut în Kenya // Foto: Facebook

Cum am stricat o instituție bună

Fondată în 2005 ca parte a aderării țării la UE, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) este fostul Sanepid veterinar, un inspectorat de control aflat cândva în subordinea Ministerului Sănătății.

12 președinți a avut ANSVSA în 13 ani de existență

Noul statut independent, cerut de arhitectura de siguranță europeană și pus în slujba securității alimentare a publicului, s-a făcut praf!

Din 3 octombrie 2005, data numirii primului președinte, Ion Agafiței, instituția a avut, în 13 ani , 15 numiri și 12 șefi, unii dintre președinții cu rang de secretar de stat revenind de două sau chiar de trei ori pe scaun! Răvășirea medie a conducerii depășește o numire pe an!

S-a ajuns la un grad de corupție intrat în mitologia instituției.

Șpăgi păzite cu puști de vânătoare!

Luau banii din țară, ”pasămite pentru partid”, și îi păzeau cu armele!

”Cu ma bine de 10 ani în urmă, după ce PD-L a venit la guvernare, pe vremea când Narcisa Mirică Georgescu, bună prietenă a Elenei Udrea, era șefa controlului, șpăgile ajunseseră atât de mari încât oamenii care mergeau la control în teritoriu luau puști de vânătoare cu ei în mașini, ca să-și păzească viața și banii” Angajat al ANSVSA

Alte mite curgeau în cartușe de țigări, resigilate. Zeci și zeci de mii de euro, povestesc sursele din Autoritate.

2.300 de oameni sunt angajați la Autoritate, în cele 40 de filiale și trei institute sanitare subordonate

Astăzi, Narcisa Mirică Georgescu este multimilionară la Miami, potrivit dezvăluirilor Antenei 3.

Omul cu ranch în Ialomița

Geronimo Răducu Brănescu este el însuși extrem de bogat.

Originar din Fetești, județul Ialomița, are un ranch chiar la el acasă.

Conform declarației de avere, deține:

Geronimo Brănescu (dreapta) și soția sa, Daniela, la Capul Bunei Speranțe, cel mai sud-vestic punct al Africii // Foto: Facebook

Venituri declarate pentru 2016 sunt de 100.000 lei, pe când era șeful DSVSA Constanța, Sanepidul veterinar de pe Litoral, înainte să ajungă președintele întregii instituții.

Este unic asociat al FARMMARC IMPEX, companie din Fetești fondată în 1996, cifră de afaceri de 53.000 de euro și profit de 4.000 euro pe 2017, cu punct de lucru în Fetești – Farmacie umană și veterinară, unde lucrează soția sa

În ultimul deceniu, Brănescu a lucrat în diverse structuri ale ANSVSA sau a avut contract cu instituția ca medic veterinar.

”Face parte dintr-un grup de oameni influenți cunoscuți drept „Gașca de la Ialomița”, asemănătoare celei de la Teleorman”, spun colegii lui de muncă.

6 lucruri pe care Geronimo Brănescu nu le-a făcut

”Reacția președintelui în fața pestei porcine va rămâne în istoria incompetenței”, povestesc cei din interiorul ANSVSA.

Câteva dintre lucrurile pe care, conform lor, președintele Geronimo Brănescu trebuia să le facă și nu le-a făcut:

  1. ”Nu a convocat Consiliul Științific, unde sunt oameni care se pricep și cunosc fenomenul, decât acum câteva zile, după ce criza s-a propagat național!”
  2. ”Nu a stabilit benzi de protecție pe granița de nord împotriva mistreților, ceea ce Comisia Europeană avertizase de mai bine de un an de zile! Animalele nu au fost omorâte”
  3. ”Nu a luat în calcul metoda folosită de Polonia și țările baltice, care microzonează epidemia, împărțind teritoriul în arii mici, pe care le curăță și apoi le păzesc”.
  4. ”Nu a stopat târgurile de animale decât mult prea târziu, la un an după focarul din Satu-Mare”.
  5. ”Nu a anunțat clar și ferm Consiliilor Județene, în acest an care a trecut de la primul focar, care le sunt obligațiile, nu le-a informat exact asupra pericolului pestei porcine, ca să ofere timp și măsuri concrete Centrelor de combatere a bolilor”.
  6. ”Nu a făcut nicio campanie publică, să anunțe populația și oamenii care au porci, pentru că cei mai afectați vor fi cei 1,4 milioane de porci din gospodăriile individuale”.
Concluziile auditului din februarie 2017 al Comisiei Europene, prin care România este avertizată că vine gripa porcină africană

Concluziile auditului Comisiei Europene prin care România e avertizată că vine gripa porcină africană, boala fără vaccin și fără tratament și în urma căreia rata de mortalitate la porci se apropie de 100%. Comisia a avertizat România că ”exploatațiile nonprofesionale”, adică gospodăriile țărănești, vor fi primele afectate!

Asigurări și cereri către populație

Confruntat cu criza, Geronimo Brănescu spune că luptă împotriva epidemiei cu toată puterea statului.

„Noi acţionăm cu toată forţa, cu toate structurile statului, avem sprijin din partea Armatei, Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră”, a afirmat președintele, pe 26 iulie, citat de Agerpres.

Epidemia se extinde însă. Pe 26 iulie erau 440 de focare, iar vineri, ieri adică, ANSVSA a anunțat deja 545!

Directorul Autorității cere și sprijinul populației.

”Noi avem nevoie de tot suportul cetăţenesc, de reacţie cetăţenească pentru că este în interesul comun al tuturor românilor să avem o gestiune cât mai favorabilă a bolii”, a declarat Geronimo Brănescu.

El nu a răspuns încă la întrebările punctuale ale ziarului.

Dar s-a confesat prietenilor, mărturisind că se simte propulsat pe post de țap ispășitor chiar de către cei din Guvern.

”Recunosc unele dintre erori, dar eu am muncit și tot Guvernul decontează acum prin mine, iar alții din Executiv chiar nu s-au ocupat de criza de pestă!”, a mărturisit președintele ANSVSA unor apropiați.

 

Citește și: DOCUMENTE DIN INTERIOR: Guvernul ascunde proporțiile pestei porcine, harta Comisiei Europene cu evoluția focarelor înroșește tot mai mult din țară!

Comentarii (48)Adaugă comentariu

vitrina  •  4 august 2018, 7:38

Vor putea fermierii sa ii traga la raspundere in civil pe acesti banditi, inconstienti? Daca dl. Geronimo si altii ca el din conducerea ANSVSA-urilor judetelor afectate vor raspunde personal, pentru incompetenta si hotia lor, mai avem o sansa. Altfel, daca vor fi despagubiti de la bugetul de stat inseamna ca am legalizat coruptia si incompetenta.

Cătălin Tolontan  •  4 august 2018, 7:39

@vitrina: Va intelegem furia, dar sunt doua chestiuni. Una practica: costurile extinderii pestei africane sunt atat de mari incat nimeni nu are averea de a le acoperi. Si una de principiu: pentru lipsa de solutii profesionale nu e normal ca functionarii publici sa plateasca ca atunci nimeni nu ar mai sta in serviciul public. Dar da, daca se vorbeste despre abuz in serviciu sau despre alte fapte incriminate de lege, atunci e altceva. Oricum, gradul de incompetenta si de iresponsabilitate la care s-a ajuns si in numiri si in exercitarea functiilor publice produce pagube ingrozitoare. Pesta oricum a venit (asa cum a venit in Polonia si in tarile baltice), insa acolo reactia a fost mult mai prompta.

stefan 2  •  4 august 2018, 7:44

dupa mintea mea securitatea alimentara a populatiei este o problema de siguranta nationala! in acest caz, dna-ul sau alte structuri care au atributii in apararea sigurantei nationale trebuie sa intervina!

Ion  •  4 august 2018, 7:50

Intrebati-i pe subordonatii pe care i-a avut la Constanta. Cat a fost sef acolo facea zilnic naveta Fetesti-Constanta. Pe timpul verii, cand este Comandamentul Litoral, cei de la televiziunile locale doreau sa il invite la emisiunile de seara, dar nu onora invitatiile pentru emisiunile in direct, pentru ca el, la ora 16:30 pleca la Fetesti. *** ca seara si noaptea, pe timp de vara, terasele de pe litoral comercializau catre clienti alimente nesigure.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Adrian  •  4 august 2018, 7:57

E Tolo , aici este marea greșeală a DNA-ului, de ce au închis ochii in cazul Narcis Mitică Georgescu si mai ales a inspectorilor care carau spagile din tara ?Sa nu-mi spui tu mie ca SRI ul sau DNA ul nu știa de acest fenomen al corupției . Acum ca se stiu toate aceste lucruri, ca ANVSA este coruptă si incompetenta , de ce oare nimeni nu face nimic?De ce nimeni nu ia la puricat aceasta institutie?Ce se așteaptă, *** Cat despre dezastrul economic, patronii români sa nu se vaite.Dl. Sorin Minea, patronul de la Angst si șeful patronatelor din industria alimentară ce a facut pana acum?In 2016-2017 era nelipsit de la A3 unde ridica in slavi PSD ul si pe Dragnea.Acum se plânge in loc sa se ia de incompetentii pe care i-a susținut si carora le ridica osanale pe la A3. Tolo , si sa nu-l uitam pe Ciutacu care a început să vadă conspirații bruxellese si sorosiste in loc de incompetență crasă . PS. Tolo stii care este porecla lui Nicușor Constantinescu ,protectorul lui Geronimo?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

stelu  •  4 august 2018, 8:29

TROMBONEALA asta PESTA PORCINA = GRIPA AVIARA....NE MERITAM SOARTA CA NU AVEM PUMNUL STRANS !!!!

Gogu sudoru  •  4 august 2018, 8:35

Muncesc din greu oamenii: spritzuri și zaruri..

Vitto  •  4 august 2018, 8:48

Geronimo si vicele Ilisoi mai au și altele pe cap. Cu susținerea ALDE și a nelipsitului UDMR urmăresc trecerea hergheliilor naționale din subordinea RNP ROMSILVA sub ANSVSA. In felul acesta vor avea acces la exemplarele valoroase din patrimoniul genetic național. Dacă o sa consultați propunerea legislativă veți vedea ca este chiar hilara: sediul unei societăți naționale la Radauti ( in ograda domnului Ilisoi), posibilitatea de a desfășura orice fel de lucrări cu terții, etc. Așa ca oamenii sunt Ocupați cu interesul propriu. De cel național sa se ocupe alții ca ăștia...

Cosor Ion  •  4 august 2018, 9:13

cand vor intelege oamenii,care cred in psd,ca acest partid este un cuib ***,incompetenti,care manipuleaza prostimea,prin promisiuni neonorate.va amintiti punctele programului cu care psd a castigat alegerile?multi nu s-au dus la vot in semn de protest.imi amintesc ca Banciu de la B1,propovaduia acest sentiment si iata unde s-a ajuns.daca ai dreptul sa votezi,mergi la vot si anuleaza votl.in aceasta situatie se va tine cont si de voi,altfel psd considera ca ati fost de accord.nu va vindeti constiinta,ca deveniti slugile docile ale unor neispraviti,penali,care au pus pe altii sa semneze neregulile,ei trgand foloasele si prostii ponoasele.vezi Dragnea cu clica lui de analfabete.romani,treziti-va ,trimiteti in parlamentul European,numai daca se va vota individual.daca se va vota pe liste,stergeti votul,care ramane si va fi numarat,dar in PE,nu va ajunge niciun mafiot.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mircea  •  4 august 2018, 9:15

Nu aveti dreptate domnule Tolontan. Functionarii publici nu trebuie sa plateasca pentru lipsa solutiilor profesionale? In momentul in care ai acceptat o functie de conducere, ai acceptat-o tocmai fiindca in astfel de cazuri ai (trebuie sa ai, prin definitie, fiindca altfel problemele in tara asta nu s-ar rezolva niciuna) solutii profesionale pentru rezolvarea situatiilor. Daca nu ai solutii, constient probabil de "linistea" profesionala care te caracterizeaza si ai acceptat totusi functia cu atat mai mult trebuie sa paltesti

Mircea  •  4 august 2018, 9:17

Scuze , platesti (vezi mai sus)

Nic  •  4 august 2018, 9:28

Sunt multi, prea multi oameni incompetenti si fara responsabilitate pusi in functii de conducere la diferite institutii importante ale statului. Nestiinta, nepasarea, spagareala, nesimtirea duc tara asta la faliment. Numirile astea politice sunt criminale, pur si simplu criminale, nu e deloc exagerat sa spun asta. Iar de raspuns nu raspunde nimeni, se acopera unii pe altii. In aceste conditii, cand nimeni nu plateste faradelegile comise sau inactiunile ce duc la dezastre, de ce ne miram ca ele se repeta , se repeta, se repeta ? E groaznic ce se intampla in tarisoara asta, a fi om corect, onest in Romania e un lucru tot mai rar!

Cătălin Tolontan  •  4 august 2018, 9:29

@Nic: exista foarte multi oameni onesti in Romania, o majoritate covarsitoare. E nevoie de cooperare in domeniile vitale, pentru ca, indiferent cu cine voteaza, oamenii nu trebuie insultati. Integritatea e dezirabila in Romania, oamenii nu voteaza ca sa fie pacaliti, furati sau prost gestionati. Intr-un caz ca acesta nu mai e vorba de partide, dovada ca ASNSVA a fost o institutie corupta in mai multe guvernari, de la PD-L la PSD.

Luca  •  4 august 2018, 9:45

Angajarile pe baza de carnet de partid au ajuns pana la nivel de portar , de aceea consider ca sperantele , ca tara romaneasca , sa ajunga la nivelul tarilor excomuniste sunt aproape nule . Vedeti cum gestioneaza executivul orice problema , cat de marunta ?! De la confiscarea abuziva a unor numere de inmatriculare pana la cazuri gen pesta procina africana ...

Ion Popescu  •  4 august 2018, 9:50

CUM SA TE CHEME GERONIMO?! Daca prin absurd acest om ar fi cel mai bun de la el din sat sau cel mai tare intr-un anumit domeniu - eu nu m-as saluta cu el pe strada. Cum sa spuna lumea despre tine "Asta e prieten cu Geronimo........"

Cătălin Tolontan  •  4 august 2018, 9:52

@Ion Popescu: nu conteaza numele. Nimeni nu-si alege numele. Il aleg parintii.

Gigi  •  4 august 2018, 9:59

1.Nu ca nu a convocat Consiliul Stiintific, ci l-a desfintat inca de la numire pe post fara sa puna altceva in loc. 2.Nu a convocat Comitetul pentru situatii de urgente , care se afla in subordinea presedintelui ANSVSA, conform art.25 din OG 42/2004.((1^1) La nivelul Autorităţii se constituie şi funcţionează, sub conducerea preşedintelui acesteia, Comitetul pentru situaţii de urgenţă' (1^2) Comitetul pentru situaţii de urgenţă prevăzut la alin. (1^1) se constituie prin ordin al preşedintelui Autorităţii şi are în componenţă persoane cu putere de decizie, experţi şi specialişti din aparatul propriu şi din unele instituţii şi unităţi aflate în subordinea Autorităţii, cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă). 3.Conform HG 1189/2009 presedintele ANSVSA este seful untatii centrale operationale. "ART. 8.Unitatea operationala centrala este condusa de presedintele Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor.ART. 9 Atributiile Unitatii operationale centrale sunt urmatoarele: a) centralizarea si evaluarea informatiilor primite din teritoriu si transmiterea lor catre Unitatea centrala de decizii; b) notificarea interna si internationala a bolii; c) transmiterea catre centrele locale de combatere a bolilor, respectiv catre Centrul de Combatere a Bolilor al Municipiului Bucuresti, a deciziilor si a instructiunilor emise potrivit legii si urmarirea implementarii lor; d) verificarea corectitudinii aplicarii masurilor de control si combatere a bolii de catre centrele locale de combatere a bolilor, respectiv de catre Centrul de Combatere a Bolilor al Municipiului Bucuresti; e) colaborarea cu autoritatile si institutiile publice competente la nivel teritorial cu privire la planificarea masurilor de control si combatere a bolii; f) colaborarea cu institutiile din celelalte state membre ale Uniunii Europene pentru combaterea bolilor; g) evaluarea experientei celorlalte state membre ale Uniunii Europene cu privire la combaterea bolilor; h) organizarea si realizarea de intruniri in vederea perfectionarii, prin schimburi de experienta, a personalului cu atributii in controlul si combaterea bolilor; i) asigurarea sprijinului tehnic de specialitate sanitar-veterinar necesar pentru interventie in focarele de boala, precum si la punctele de frontiera si dispunerea masurilor necesare conform competentelor; j) alte atributii legate de controlul si combaterea bolilor 4.Nu s-au implementat deficientele constatate de catre CE prin raportul DG(SANTE) 2017-6118 si nu s-a implementat corect sau mai deloc Strategia UE pentru pesta porcina africana prevazuta in SANTE/7113/2015-Rev-9. 5.Principala cauza a raspandirii boli a fost mistretul care nu a fost supravegheat corespunzator din toate punctele de vedere, apoi carnea care a provenit de la animalele taiate de catre proprietari si raspandita in toata tara. 6.S-au facut filtre pe drumuri dar principalul obiectiv a fost la inceput dezinfectia rotilor(a se vedea cine furnizeaza dezinfectantul) si nu si controlul daca se distribuie carnea din zonele afectate. 7.O alta cauza a raspandirii boli este reprezentata de faptul ca dupa promovarea OUG 70/2017 de catre presedintele ANSVSA prin art.37 alin.10 proprietarii animalelor se duc si cumpara antibiotice din farmaciile veterinare si le fac singuri la animale fara sa mai anunte medicii veterinari.Cand vad ca animalul nu se mai poate salva taie porcul si consuma, distribuie carnea, arunca marunatiele la caini etc. si raspandeste boala. Anul trecut in vara in loc sa ia masurile preventive ocupatia era punerea in aplicare a principalelor activitati de hobby:cumparatul de cai arabi de la show-ul anual din Polonia.http://www.polskiearaby.com/?page=kronika&lang=en&id=18, dupa cumparatul de porumbei:https://www.pipa.be/en/trips/trip/trip-romania-2009-update-article-about-dr-sorin-stanescu-summary-his-results, si nu ultimul rand vanatoarea de mistreti de pe fondurile de vanatoare din Buzau, Ialomita, Constanta ,Giurgiu, Olt, Teleorman alaturi de prieteni medici veterinari din conducerea ANSVSA, directori de DSVSA, politicieni....si alti oameni importanti....deci cum sa se reduca populatia de mistreti.

Florin  •  4 august 2018, 10:25

Romania se pregateste sa mai dea un miliard de dolari pe rachete americane. Daca rusii vor sa transforme Romania in teren arabil, nu au nevoie de tancuri si avioane. Un Condrea, un Branescu si niste mistreti ajung. Romania seamana atat de mult cu ce-am vazut prin Africa.

rexrapidistul  •  4 august 2018, 10:56

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei F  •  4 august 2018, 11:06

,,Gura pacatosului adevar graieste,,............Doamne,Doamne...Adica cel atacat aici este numit in ianuarie 2017 si Raportul auditului european este din ianuarie -februarie 2017????!!!!! Pai acest audit spune ca cei din ,,Guvernul Lui,, nu au aplicat masurile pentru stoparea pestei porcine!!!!!Fara sa vreti demonstrati ca Guvernul Zero a mai comis-o inca odata!!!!!Si continuati...spuneti ca acest domn a stricat lucrurile bune care erau la ANSVA!!!!Pai care lucruri bune daca tot in articol vorbiti ca in timpul PDL se folosea pusca de vanatoare pentru transportul banilor!!!!Si mai repet ce am spus si ieri dar putin diferit!Ce au facut specialistii aceia buni din ANSVA care acum sunt sursele articolelor daca acum 10 ani ANSVA colcaia de nereguli si acum se spune ca este la fel?Au girat ???

Dragos  •  4 august 2018, 11:17

Partidul supranumit "Ciuma Rosie" va face din Romania Ciuma UE. Toate bolile uitate de Europa se reintorc prin Ro. Acum isi va face praf toata populatia porcina, iar dupa refacerea ei nu va putea exporta nimic ani de zile. In plus, rujeola, o boala uitata, de prin alte timpuri, infloreste pe aceste meleaguri.

Cătălin Tolontan  •  4 august 2018, 11:18

@Dragos: nu politizati, ca nu e cazul. Institutia a functionat corupt si pe vremea PD-L. Nu detine PSD monopolul coruptiei in Romania.

gogu  •  4 august 2018, 11:43

poate a venit timpul ca in posturi de conducere in orice domeniu ...invatamant ,sanatate ,agentii sa fie numiti oameni competenti ,capabili cu coloana vertebrala SA NU MAI FIE NUMITI POLITIC si sa se ploconeasca in fata celor care i au numit trebuie sa se inceapa de undeva ,presa are o mare putere ca noi votantii oamenii de rand nu avem putere indiferent cu cine votam ,cum poate sa conduca o institutie de o asa importanta un aservit politic care in facultate a ramas repetent -deci repetentii de ieri sefii de azi ,raducu nu era in stare sa memoreze sau sa invete logic NIMIC si culmea acest baiat ,smecheras acum distruge profesia de medic vetrinar ce o dori partidul sa faca cu taranimea nu stim in primul rand geronimo a INTERZIS medicilor veterinari sa inspecteze gospodariile taranesti primavara si toamna de ce???? vrea psd distrugera efectivelor de animale din gospodariile votantilor ,acum pardiul la guvernamant vrea ca medicii veterinari sa nu mai asigure supravegherea sanitar veterinara in comune DOAR IN ORASE ,adica o aberatie maraca geronimo,baiatul incapabil de la viata facut capabil de partid

gica  •  4 august 2018, 12:37

Povestea este din 2012-2013 si este din Capitala unui Jud.central al Romaniei. Eram in piata centrala a orasului impreuna cu partenera mea de viata(angajata a DSVSA).Imi spune sa ma uit pe geam la macelaria din fata mea.O intreb,dar tu de ce nu te uiti?Imi raspunde ca in macelarie se afla directorul adjunct al DSVSA si ar recunoaste-o.Privesc prin vitrina si vad cum directorul comanda de toate pentru toti. Angajatul macelariei incarca de zor in mai multe sacose,cred ca au fost 50 de kg. de produse din carne dupa care-i cere macelarului sa-i duca marfa in masina parcat in spatele macelariei,prin usa din dos. Dupa aceasta,prietena mea m-a intrebat daca marfa a fost platita. Am raspus,NUUUUUU!! Ea mi-a spus ca 80%din DSVSA fac acelasi lucru,ca sunt incompetenti,spagari,angajati pe linie de partid si ca ar trebui dati afara,dar cine sa o faca?

oancea  •  4 august 2018, 12:56

Dragii mei nu vi se pare ca totul seamana cu un sabotaj al economiei nationale produsa de un incompetent numit presedinte de autoritate pe criterii politice ,el impreuna cu directorii de la judete tot politic numiti prin masurile pe care le-au luat au diminuat in teritoriu forta medicului veterinar practician,deci cel care zilnic intra in cocini a fost scos din activitate nu s-au fcut inspectii in exploatatii ca sa se depisteze animalele bolnave,cum fac alte tari din Europa ,au desfiintat prin subfinantare cabinetele veterinare,din cauza ca cei din teren erau incomozi pentru defunctul Geronimo si gasca sa.rugam institutiile statului sa se sesizeze si sa se ia masuri.

mircea  •  4 august 2018, 13:11

Pana la urma face sau nu face puscarie ... intr-un stat de drept?

…..  •  4 august 2018, 13:44

Într-adevăr, este susținut de un animit stanescu mare om mulți bani și dacă s-ar verifica mai amănunțit s-ar descoperii ca aproape toată conducerea ansvsa a fost sau încă este pe statul de plata al Farmavet SA. Cred ca nu ar trebuii săi schimbe sigla de la intrare din ANSVSA in FArmavet SA, tot in SA se termina. Și pe lângă statele de plata mai sunt și legile de comercializare ale medicamentelor care ... tot de la un SA pleacă.

max  •  4 august 2018, 14:35

Angajari in ANSVSA PE CARNETE DE PARTID cu surplus de personal care nu-si justifica eficienta,,dupa baiculescu l-au adus pe geronimo,adica dupa vint a venit potopul,in rest bani aruncati in vint ,revenind la maladie in sine e complicat de stapinit

George  •  4 august 2018, 15:31

Ia întrebați-l voi pe Daniel Constantin cum, împreună cu ambasadorul Franței, când era el ministrul agriculturii, l-a chemat pe șeful DSVSA Bucucurești la el în birou să-l ‘tragă de urechi ’ că de ce amendează inspectorii magazinele *** Știți câți inspectori au dosare penale pe mărturii ne probate date de angajații supermarcheturilor care luaseră amenzi de la acei inspectori? Știți și voi că la conducerea instituției sunt numai oameni susținuți politic și care ascultă AMBASADE,SRI , DNA, PARTIDE, etc. Păi atunci ce mai vreți? Toată lumea SCRÂȘNEȘTE DIN DINȚI ȘI VREA SÂNGE în loc de organizare eficientă, reguli simple și transparență. Ăsta e rezultatul. Acum câteva luni Coldea spunea că și-a făcut datoria. Aș vrea să-l întreb unde a fost el atâția ani în care s-au furat o treime din pădurile României? Că nu le-a teleportat nimeni. Au fost cărate în camioane pe drumurile astea înguste și proaste. Unde a fost el atâția ani în care s-au furat 6000 de km de cale ferată de mocăniță din ardeal? Nici aia n-a fost teleportată, nici furată într-o singură noapte. Acum două-trei luni Luluța perora pe la televiziuni că ei ‘sunt DNA’ ca și cum simpla denumire DNA i-ar face pe ei Sfântul Graal. Să răspundă Luluța procentual câte din cazurile DNA se referă la sume de peste 100.000 de euro? Demonstrate de experți independenți și cu documente. Pot să periez de pe acum, pe nevăzute, că sunt sub 0,5 % adică mai puțin de unul din două sute. E totuși o cifră foooarte generoasă. Nu-i nimic. Merge asa foarte bine pentru că poporul e frustrat de neajunsuri și vrea sânge. Nu contează că cea mai mare parte din victime sunt fraierii care au fost la locul nepotrivit iar peștii mai mari au fost cei rezultați din reglările lor de conturi. Fratele Iohanis preferă să tacă mâlc atunci câd i se cere grațierea unei mame condamnate că a furat mâncare pentru copilul ei și pentru familie. Da! Avea o grămadă de bube în cap. Trăia împreună cu familia pe stradă. N-avea școală. N-a mers la procese pentru că a plecat la muncă în Italia. Nu putea să fure mâncare în fiecare zi. A fost condamnată la 3 ANI ÎNCHISOARE. Ce fel de stat e acela care-și condamnă cetățenii la 3 ANI ÎNCHISOARE pentru că au furat ‘o bucată de pâîne’ ? M-aș fi așteptat ca judecătorul ăla să fi citit și înțeles, nu în facultate principiile dreptului, în timpul liceului “Mizerabilii” a lui Victor Hugo. Nu era nicio rușine dacă o citea. Valoarea ei artistică și morală e confirmată de peste 150 de ani în toate culturile de pe glob. Iohanis n-a grațiat-o nu pentru că ar fi avut ceva de pierdut. Dimpotrivă! Ar fi avut numai de câștigat chiar și-n fața alor săi. N-a făcut-o pentru că trebuia să transmită foarte puternic mulțimii mesajul că trebuie să se teamă și să plece capul. În concluzie avem următoarele rezultate: O mare masă de oameni care sunt nemulțumiți și vor sânge – nu-și dau seama că cea mai mare parte a acestuia e de la d’ alde ăștia d-ai lor și că mâine fiecare din ei poate fi acela al cărui sânge e dat mulțimii. O societate clădită cu două măsuri – Oricum ai face-o, cu două masuri sigur iese strâmbă și nefuncțională. Niște conducători sau pretendenți la a fi conducători lipsiți amorali și total lispsiți de patriotism sau de sentimental apartenenței la un neam sau spațiu geographic sau istoric. Nu cred c-avem vre-o ieșire.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

zadam  •  4 august 2018, 15:46

nea tolo....aici e buba....unde si talica gresesti.....nu exista oameni onesti in romania.....asa suntem toti.....falimentari te-as pune pe talica sef la sanepid.....da,tare ma tem....c-o sa fie la fel....sau mai rau.....avem in adn-ul nostru ,,,falimentul

coruptia ucide  •  4 august 2018, 15:46

Nici eu nu cred ca exista termenul de "om onorabil" in instutiile de stat in Romania, indifferent care. Indiferent de culoarea politica odata ajunsi la "ciolan" ne preocupam sa ne face burta mare noi si ai nostri si dupa aia interesse nationale. In alte state , profesionistii din sistem sunt recunoscuti si lasati pe functii indiferent de cine vine la guvernare, mai ales in institutiile de forta si control, astfel se asigura continuitatea interesului national. Iar notiunea de stat de drept e doar o iluzie in romania, DNA-ul a anchetat numai din interes politic si a fost folosit pe functia de ciocan impotriva adversarilor politici si de grup, depasind linia unui singur partid.

Cătălin Tolontan  •  4 august 2018, 15:47

@zadam: nu exista gena a hotiei, exista educatie, reguli, norme si exemple in jur. Peste tot in lume se progreseaza prin standarde. Si, oricit de dezamagiti suntem acum, veti vedea ca daca ne mobilizam si nu renuntam, vor veni timpuri mai bune.

coruptia ucide  •  4 august 2018, 15:59

Sa nu fiu inteles gresit, DNA a avut marele merit de a fi perceput ani de zile ca fiind o "sperietoare a coruptilor" facandu-se pasi mari in acest sens in coparatie cu ce se intaplase pana atunci in justitie. Dar Kovesi a facut marea greseala de a se antrena si in in jocuri politice , folosind institutia si pentru rafuieli personale si de grup impotriva unor oameni din sistem sau din afara lui. Cat despre stat de drept , legi si DNA de acum incolo, la revedere , luati-va gandul.

coruptia ucide  •  4 august 2018, 16:32

@Catalin - partidele politice in Romania functioaneaza gresit si aici e problema, functioneaza ca veritabile centre de crima organizata, trebuie reformat sistemul politic si model de a face politica din temelii si reorganizat transparent ca in alte state. De acolo trebuie inceput, reorganizarea partidelor politice, in doi poli de stanga si de dreapta, si inlaturarea celor cu probleme penale din a mai face politica. Stai linistit ca si scoala e comandata politic , nimic nu se va schimba peste noapte, trebuie timp.

Andrei F  •  4 august 2018, 17:45

@coruptia ucide • 4 august 2018, 15:59 Doar bagati ,,materiale,, sau nu intelegeti tot din articol?DNA acela bun a prins cate din masinile acelea pline de bunatati si aparate de arme de vanatoare-ce se spune in articol?DNA a primit para malaiata cu astfel de masini implicate in accidente rutiere...Una a fost prin Gorj,alta prin Ardeal...Presa vorbea -e adevarat s-a si uitat-de mormane de bani lasate prin cofetarii...Asta nu a fost de ajuns pentru DNA...

Toader  •  4 august 2018, 19:25

Ca ziarist nepărtinitor le-ați fi întors pe toate fețele; cum vă împăcați cu faptul că microscopul electronic, singurul ce poate vedea un virus, face doar poze alb negru, 2D, însă media și literatura de specialiate ne arată forme frumos colorate, uneori în 3D? Dar cu faptul că se vorbea de viruși înainte de inventarea microscopului electronic? Nu știu cum v-ați descurcat cu gripa porcină, fără africană, de acum cîțiva ani, cînd în același timp, OMS spunea că încă nu au identificat și caracterizat virusul (înveliș proteic și ADN) dar au pregătit vaccinul?...ce puneau în el? Unde a dispărut virusul? Dar cel aviar? Dar ciuma? La cel aviar știm urmările; în unele țări, avansate, nu mai ai voie să ți găini afară, liber, numai în cușcă la întuneric. Dar dacă toată treaba are de-a face cu controlul turmei? Nu de porci desigur.

Geronimo?  •  4 august 2018, 19:55

So say Geronimo! Say Geronimo! Say Geronimo! Say Geronimo! Say Geronimo! Say Geronimo! Say Geronimo!

de pe ‘ici ‘sa  •  4 august 2018, 22:23

multi dintre cei cu ferme mari de porci sunt membrii psd sau ,,sustinatori''

betina  •  5 august 2018, 0:33

am si eu o nelamurire ...Cum s-a extins aceasta pesta porcina ???(nu am citit chiar toate articolele despre ea )....Si mai am o intrebare porcii mistreti sunt imuni la asa ceva? nu da boala si peste ei sa le dispara rasa ..(cica-s proprietate privata ...zic cei de la Agentia AJVPS-alti pierde vara si adunatori de spagi ).

Lari  •  5 august 2018, 2:38

E vaporul cu mușcheți de USA tras în port la Anvers? Că trebuie să intrăm în criză de șorici!

Donald Dac  •  5 august 2018, 10:50

Deci vine catastrofa si pe noi ne apara Geronimo????? Romania parca a devenit un serial prost de benzi desenate - numai ca suntem atat de prosti incat la noi asta este realitate.

vitrina  •  5 august 2018, 11:07

@Catalin Tolontan Sigur ca niciun functionar public nu are averea necesara pentru a acoperi pagubele produse de inconstienta lor. Dar nu e doar unul singur, sunt cu zecile, multi dintre ei mai bogati decat mine sau dvs. Ar fi un bun inceput pe de o parte, dar stiu, e imposibil in UE asa ceva. Pe de alta parte, haideti sa facem un exercitiu de imaginatie, sa presupunem ca povestea aceasta (fix asa cum ati relatat-o dvs.) se intampla pe vremea lui Ceausescu. Ce credeti dvs. ca se intampla la ANSVSA daca iesea in presa una ca asta. Doar ganditi-va, pentru ca ati prins acele vremuri. Raspunsul pentru cei care nu inteleg despre ce vorbesc este ca responsabilitatea unei functii de conducere pe vremea lui Ceausescu era IMENSA. Avantajele nu erau ca in ziua de azi atat de semnificative, insa raspunderea chiar era. Si ajungeau pe acele functii doar cei care erau capabili sa poarte acea cruce a functiei de conducere. Chiar daca Ceausescu era cizmar, ***!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bg  •  5 august 2018, 11:27

Statul roman NU a fost si nici nu este interesat in formarea, dezv. si recompensarea unor EXPERTI (pers. competenta care poseda cunostinte temeinice si experienta intr-un domeniu) care sa fie apolitici, independenti, asa cum au toate tarile din lume. O categorie de specialisti, neafiliati politic, ramasi prin institute si botezati de ministere ca "experti" sunt folositi pentru emite rapoarte, puncte de vedere pe care consilierii sau secretarii de stat (care habar nu au) le prezinta in afara, la intalnirile organizate la nivel de experti. O alta categorie de specialisti sunt cei afiliati politic, din ministere, care sunt folositi pentru a da bine in exterior si a comunica ce este convenabil in interior, uneori ignorand sau distorsionand cele mai elementare cunostinte in domeniul respectiv. Toate acestea le-am vazut ori de cate ori a izbucnit o criza in interior sau la reprezentarile externe. Expresia celebra:" Intariti-va statul" nu se referea la nr. de angajati la stat ci la nr. de specialisti recunoscuti de stat. Toata aceasta vanturare de personal, cu pensionari premature, angajari masive cu accent pe cantitate si nu pe calitate, cu scaderea standardelor minimale de calificare pentru a ocupa un post, nu fac decat sa creasca vulnerabilitatea unui stat. Sunt specialitati care au disparut sau sunt pe cale de disparitie in statul roman, desi ele exista in toata lumea. Cand in politica, tot ce conteaza la noi este prezentul, cine are puterea si produsul banilor prin orice mijloace, cine ar mai avea nevoie de experti?

Dan  •  5 august 2018, 21:29

..Catalin, indeamna medicii veterinari sa spuna tot ce stiu despre aceste aspecte. Marea majoritate dintre ei ,sunt bine pregatiti si onesti. La toate sedintele de informare privind pesta porcina africana, inca de acum 2,3 ani au dat solutii corecte de prevenire a bolii. Ceea ce s-a intimplat , cu intrarea bolii in tara si difuzabilitatea ei rapida , e elementul cel mai clar al unei uriase incompetente .Sistemul veterinar, care ar trebui sa ne apere pe toti de nenumarate pericole , este la pamint. Politica pumnului in gura functioneza mai tare ca pe timpul lui Ceauseascu. Intra mai adinc in problema si o sa ai subiecte grase.

Nasu  •  5 august 2018, 22:13

Dl tolontan cu respect va spun ca si in salaj unde e director Martin este pesta din plin si chiar *** *** ca sa nu aiba de lucru In reteaia vet de stat e un dezastru.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihai  •  6 august 2018, 20:09

Un alt personaj merita analizat,are un rol important în difuzarea acestei boli:directorul DSVSA Tulcea,un afacerist de vaza .Toate afacerile lui,trecute pe numele altei persoane când a venit director,sunt supuse controlului veterinar,farmacii veterinare,fabrica pentru furaje pentru animale,ferma de păsări. Faptic sunt conduse de soția acestuia,angajata la DSV Tulcea ,unde nu face prezenta .Taie și spânzură la Tulcea.Multe greseli au fost făcute în aceasta perioada,angajații dsv ului ay intrat în curti fără echipament,sunt detașați medici veterinari din tara și soția se ocupa de afacerile familiei SC Univet SRL?După bunul plac ,anulează buletine de analiza,pana la apariția pestei porcine,erau zile în care nu venea la serviciu,uneori stătea 2 ore,face naveta zilnicMacin-Tulcea ,cu masina de serviciu Sotia este medic responsabil al fermei dnului Bărbieru,de la Dab Zootehica ,scriptic,faptic -absenta.Toate acestea sunt cunoscute de toți angajații DSV ULUI, dacă vorbește cineva,se răzbuna imediat.

ovy  •  6 august 2018, 22:47

EXCLUSIV/Farmavet_ANSVSA_SRI un trinom de smecherii Publicat acum 4 luni pe martie 6, 2018 Despre Farmavet s-a mai scris dar nicio institutie de forta a statului, in special DNA, nu a investigat sau cercetat toate afacerile subterane ale acesteia in domeniul produselor si medicamentelor veterniare si implicarea in promovarea unor persoane la nivel de decizie in ANSVSA si Directiile Teritoriale ale acestei autoritati. Farmavet SA a luat fiinta in anul 1991 prin HG nr. 1243/1990 privind infiintarea Societatii comerciale pe actiuni Farmavet, prin preluarea patrimoniului bazei de aprovizionare specializate cu produse de uz zooveterinar, care se desfiinteaza. Prin hotararea in cauza semnata de fostul premier Petre Roman, firma avea ca obiect de activitate “aprovizionarea cu produse farmaceutice, biologice, dezinfectante, instrumentar de uz veterinar, aparatura de laborator si alte produse specifice acestei activitati, necesare tuturor crescatorilor de animale si unitatilor de cercetare, invatamint cu profil veterinar. Societatea isi constituie prin activitati de comercializare fondul de produse farmaceutice, biologice si altele, din tara si import, intr-o structura cantitativa si sortimentala care sa acopere nevoile pietei si a unui stoc de siguranta pentru combaterea epizootiilor.” Actualmente, intrucat Otilia Ana Ciocarlan sotia adjunctului directorului SRI, gral.bg. Adrian Ciocarlan lucreaza in cadru firmei Farmavet SA, deducem faptul ca aceasta firma are si un sprijin din partea intelligence-ului intern al Romaniei, sens in care unii din conducerea ANSVSA au fost numiti, se pare, si cu sprijinul tacit al SRI. Astfel, dl. dr. Geronimo Raducu Branescu – Presedinte – Secretar de Stat al ANSVSA a fost impus, spun unele guri rele, de catre Liviu Dragnea la propunerea lui Sorin Paul Stanescu, patronul Farmavet prin societatea A&S INTERNATIONAL 2000 SRL, dar si a afaceristului Felix Stroe, baron PSD cu mari interese in zona Portului Constanta. Un alt personaj este vicepresedintele ANSVSA, dr. Traian Petcu care, printre alte activitati trecute se numara si cea de fost director al sucursalei Vaslui a S.C. Farmavet S.A. Bucuresti (mai 2005 – ianuarie 2009). Culmea ironiei este faptul ca dl. Gheorghe Stratulat numit director de cabinet al presedintelui ANSVSA a fost, cu totul intamplator, evident, director al departamentului de epidemiologie si laborator veterinar din cadrul Institutului Pasteur Bucuresti SA (2014 – martie 2017) si in perioada 2004 – martie 2017 director general al SC Farmavet SA, conform declaratiei sale din cv-ul existent public pe site-ul ANSVSA. Oare nimeni din Ministerul Agriculturii, Guvern si alte institutii ale statului nu au verificat faptul ca prin numirea acestor persoane la conducerea ANSVSA se poate genera o posibila activitate de control si dirijare de interese masive ale Farmavet SA la nivelul conducerii centrale si teritoriale ale autoritatii sanitar veterinare din Romania, cu toate consecintele negative in plan economico-financiar si de securitate alimentara a populatiei nationale. In fapt aceasta situatie generata la nivelul conducerii ANSVSA prin numirea acestor persoane ce provin direct sau mijlocit din interesele Farmavet poate intra sub incidenta obiectivelor nationale de securitate evidentiate in GHIDUL STRATEGIEI NATIONALE DE APARARE A TARII PENTRU PERIOADA 2015-2019, document programatic al Administratiei Prezidentiale, aprobat prin Hotararea CSAT nr. 128 din 10 decembrie 2015 si, care prevede la ONS 16: “Consolidarea securitatii si protectiei infrastructurilor critice – energetice, de transport, cibernetice, precum si a securitatii alimentare si mediului” si unde sunt enumerate principalele institutii cu atributii in realizarea ONS 16: MECRMA, MCSI, MENCS, MS, MMAP, STS, SIE, SRI, MADR, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, MAI, MApN, Ministerul Transporturilor, Agentia Spatiala Romana, MDRAP si alte institutii desemnate ca APR.” Mai mult, Autoritatea Sanitar-Veterinara prin aceasta “capusare” prin persoane obediente si cu interese induse atat de Farmavet SA cat si prin alte persoane angajate in structura organizational-functionala a ANSVSA care mai fac parte si din pseudorganisme de tip “nonguvernamentale” precum Colegiul Medicilor Veterinari din Romania – CMVR, care are un statut special prevazut prin act normativ, dar care prin imixtionare in activitatile institutiei, in ultimii 10 ani, a determinat o situatie grava prin faptul ca institutii ca ANI si ANFP au constatat ca exista “incompatibilitate si conflict de interese” intre calitatea de functionari publici angajati la ANSVSA si membru in CMVR, intrucat unele dintre programele strategice ale ANSVSA se realizeaza cu finantare de la bugetul de stat prin intermediul medicilor veterinari multi “membri ai CMVR”, dar si angajati ai ANSVSA, generandu-se astfel posibile acte de natura a intra sub sanctiune administrativ sau chiar penala conform legiilor nationale aplicabile. O situatie in acest sens este cea a fostului presedinte ANSVSA, dr.Dumitru Baiculescu care a fost trimis in judecata pentru ca in perioada cand se afla la conducerea DSVSA Buzau avea dubla calitate de ordonator de credite – director executiv si prestator de servicii pentru institutia pe care o conducea in calitate de “medic concesionar-servicii externalizate de stat catre medici privati de libera practica”, precum si faptul ca detinea si o functie de conducere in CMVR la nivel local. Interesant este faptul ca, actualmente, acelasi dr. Dumitru Baiculescu ocupa functia de director executiv adjunct al Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Bucuresti, sub conducerea lui dr. Ovidiu Zvoristeanu, director executiv, o alta persoana controversata si cunoscuta opiniei publice. De remarcat este ca aceasta stare de fapt este generalizata in intreaga tara si este constata de mai multi ani atat la nivelul institutiei in cauza cat si la cel guvernamental, neluandu-se nicio masura clara pentru prevenirea situatiilor de conflict de interese sau incompatibilitati ale persoanelor angajate in cadrul ANSVSA. Mai mult, actuala echipa de conducere a ANSVSA incearca modificarea si completarea OG nr.42/2004[1] si OG nr.83/2003[2] pentru a transfera Posturile de Inspectie la Frontiera (PIF) de la nivel central la nivelul directiilor judetene – DSVSA, situatie ce ar conduce la slabirea puterii administrative si de decizie de la nivelul autoritii competente centrale, putandu-se astfel genera posibile fapte de coruptiei si fraude in domeniul subsecvent si nu numai, afectandu-se si interesele generale ale strategiei actuale a Uniunii Europene de intarire a controlului la frontiera in domeniu la granitele Comunitatii Europene. Actuala conducere ANSVSA promoveaza si intentioneaza sa realizeze o reorganizare “personala” care va declansa un mega scandal datorita riscului major de infrigement, inclusiv de destabilizare a exporturilor romanesti si risc asupra sigurantei verificarii importurilor/exporturilor, prin transferarea Punctelor de Inspectie Frontiera (PIF) de control sanitar-veterinar de la structura centrala (ANSVSA) la Directiile Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Judetene (DSVSA), fapt deosebit de grav, mai ales pe frontiera de est a Romaniei, frontiera non-Schengen, acolo unde vorbim deja, prin angajamentele TFUE de “frontiera Uniunii Europene”. Tinand cont de situatia geopolitica a Romaniei, aceasta intentie a actualei conduceri va destabiliza sistemul sanitar-veterinar si mai mult in privinta garantarii partenerilor comunitari ai U.E. precum si partenerilor din tari terte asupra masurilor reale de control sanitar-veterinar impuse de legislatia europeana si internationala si de garantie a respectarii de catre Romania a legislatiei in domeniu (un exemplu elocvent deja consumat este scandalul exportului de animale in Israel si Turcia, datorita activitatilor nelegale intreprinse de angajati ai ANSVSA prin neglijenta in serviciu, generandu-se pierderea temporara a pietei israeliene si turce, cu o cota de export animale in viu de peste 60.000.000 euro/anual. Situatia “problemei Israel si Turcia” este similara si cu alte state potentiale ca interes pentru exporturile romanesti). Ciudat este faptul ca pentru sustinerea celor doua proiecte de acte legislative prin care se doreste modificare/competarea OG nr.42/2004 si OG nr.83/2003, in notele de fundamentare se sustine o situatie faptica ce poate determina reactii diverse la nivelul populatiei si a autoritatilor nationale si comunitare si care nu credem ca este sustinuta de realitatea factuala intrucat nu au fost facute public demersuri institutionale in consecinta atat in tarile vecine cat si in Romania. Astfel, in cele doua note de fundamentare ale actelor normative propuse de ANSVSA, la capitolul Secţiunea a 2-a Motivul emiterii actului normativ, punctul 2. Schimbări preconizate se stipuleaza : “Având în vedere necesitatea eliminării riscurilor la adresa securității și siguranței alimentare a populației, în considerarea măsurilor care trebuie luate în scopul prevenirii apariției focarelor de pestă porcină africană care se manifestării în statele vecine cu România, se impune, în regim de urgență, organizarea posturilor de inspecție la frontieră în cadrul direcțiilor sanitar – veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, pentru gestionarea eficientă a actualului context epidemiologic.” Solicitam celor in drept sa analizeze situatiile existente la nivelul ANSVSA si oportunitatea adoptarii actelor normative propuse anterior mentionate, acte ce se pot descoperi postate pe site-ul oficial al autoritatii sanitar-veterninare in zona transparentei decizionale. (Sava N.). [1] privind organizarea activităţii sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor [2] privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi condiţiile de aprobare a posturilor de inspecţie la frontieră responsabile pentru controalele sanitare veterinare ale animalelor vii provenite din ţări terţe şi pentru controalele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor ale produselor alimentare şi hranei pentru animale provenite din ţări terţe. Mai mult, actuala echipa de conducere a ANSVSA incearca modificarea si completarea OG nr.42/2004[1] si OG nr.83/2003[2] pentru a transfera Posturile de Inspectie la Frontiera (PIF) de la nivel central la nivelul directiilor judetene – DSVSA, situatie ce ar conduce la slabirea puterii administrative si de decizie de la nivelul autoritii competente centrale, putandu-se astfel genera posibile fapte de coruptiei si fraude in domeniul subsecvent si nu numai, afectandu-se si interesele generale ale strategiei actuale a Uniunii Europene de intarire a controlului la frontiera in domeniu la granitele Comunitatii Europene. Actuala conducere ANSVSA promoveaza si intentioneaza sa realizeze o reorganizare “personala” care va declansa un mega scandal datorita riscului major de infrigement, inclusiv de destabilizare a exporturilor romanesti si risc asupra sigurantei verificarii importurilor/exporturilor, prin transferarea Punctelor de Inspectie Frontiera (PIF) de control sanitar-veterinar de la structura centrala (ANSVSA) la Directiile Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Judetene (DSVSA), fapt deosebit de grav, mai ales pe frontiera de est a Romaniei, frontiera non-Schengen, acolo unde vorbim deja, prin angajamentele TFUE de “frontiera Uniunii Europene”. Tinand cont de situatia geopolitica a Romaniei, aceasta intentie a actualei conduceri va destabiliza sistemul sanitar-veterinar si mai mult in privinta garantarii partenerilor comunitari ai U.E. precum si partenerilor din tari terte asupra masurilor reale de control sanitar-veterinar impuse de legislatia europeana si internationala si de garantie a respectarii de catre Romania a legislatiei in domeniu (un exemplu elocvent deja consumat este scandalul exportului de animale in Israel si Turcia, datorita activitatilor nelegale intreprinse de angajati ai ANSVSA prin neglijenta in serviciu, generandu-se pierderea temporara a pietei israeliene si turce, cu o cota de export animale in viu de peste 60.000.000 euro/anual. Situatia “problemei Israel si Turcia” este similara si cu alte state potentiale ca interes pentru exporturile romanesti). Ciudat este faptul ca pentru sustinerea celor doua proiecte de acte legislative prin care se doreste modificare/competarea OG nr.42/2004 si OG nr.83/2003, in notele de fundamentare se sustine o situatie faptica ce poate determina reactii diverse la nivelul populatiei si a autoritatilor nationale si comunitare si care nu credem ca este sustinuta de realitatea actuala intrucat nu au fost facute public demersuri institutionale in consecinta atat in tarile vecine cat si in Romania. Astfel, in cele doua note de fundamentare ale actelor normative propuse de ANSVSA, la capitolul Secţiunea a 2-a Motivul emiterii actului normativ, punctul 2. Schimbări preconizate se stipuleaza : “Având în vedere necesitatea eliminării riscurilor la adresa securității și siguranței alimentare a populației, în considerarea măsurilor care trebuie luate în scopul prevenirii apariției focarelor de pestă porcină africană care se manifestării în statele vecine cu România, se impune, în regim de urgență, organizarea posturilor de inspecție la frontieră în cadrul direcțiilor sanitar – veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, pentru gestionarea eficientă a actualului context epidemiologic.” Solicitam celor in drept sa analizeze situatiile existente la nivelul ANSVSA si oportunitatea adoptarii actelor normative propuse anterior mentionate, acte ce se pot descoperi postate pe site-ul oficial al autoritatii sanitar-veterninare in zona transparentei decizionale. (Sava N.). [1] privind organizarea activităţii sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor [2] privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi condiţiile de aprobare a posturilor de inspecţie la frontieră responsabile pentru controalele sanitare veterinare ale animalelor vii provenite din ţări terţe şi pentru controalele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor ale produselor alimentare şi hranei pentru animale provenite din ţări terţe.

devito  •  3 septembrie 2018, 10:10

rostopasca salveaza pesta porcina ?! :))))

Comentează