marți, 24 iulie 2018, 6:36
”Medicii trebuie să înțeleagă că pacientul are dreptul să afle adevărul, indiferent care este acela. Numai așa, pacientul poate analiza și lua cea mai bună decizie în ceea ce privește viața lui” Ana Maria Ștefănescu, sora Georgianei
De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
”Putem înțelege că lumea nu e perfectă, că, din o sută de operații, medicul poate greși una sau două. Minciuna însă nu o putem accepta”, spune Ana Maria Ștefănescu, sora mai mare.
Durerea nu a înrăit familia Georgianei, fata de 36 de ani moartă pe 26 ianuarie 2017 în Spitalul Bagdasar-Arseni.
Doar le-a întărit lor hotărârea de a afla faptele și de a stabili responsabilitățile în tribunal, ”singurul care ne poate alina”, își completează fata Viorica Maxim, mama Georgianei.
În timpul operației de hernie de disc, medicul Mircea Gorgan secționează, din eroare, măduva coloanei.
Imediat după, pacienta ia două infecții nosocomiale.
”Decesul a fost consecința șocului septic produs prin infecție cu Clostridium Difficile”, așa cum consemnează raportul medico-legal.
Dar nici fetei operate, nici familiei nu li se spune.
”Dacă am fi știu adevărul din prima zi, dacă doctorii ne-ar fi informat că s-a întâmplat o eroare în timpul operației și că de aceea Georgiana nu-și mai simte picioarele, poate că alta ar fi fost decizia familiei. Poate că Georgiana ar fi dorit să se transfere la alt spital, poate că și tratamentul ar fi fost altul!”, spune Ana Maria.
Miercuri, 18 iulie 2018, are loc la Secția 16 Poliție audierea doctorului Dana Sârbu, expertul care a întocmit expertiza medico-legală.
Avocații Alexandru Ulmeanu și Luminița Vârban fac un gest mai puțin obișnuit.
Se retrag de la audiere.
Deși concluziile raportului sunt dure la adresa spitalului, avocații familiei victimei părăsesc pur și simplu secția de poliție.
În lumea justiției, în care cooperarea dintre părțile care se înfruntă nu e doar obligatorie prin lege, ci și o normă a colegialității, gestul lor surprinde.
Contactați de Libertatea ca să explice de ce au procedat astfel, avocații familiei Maxim susțin că nu au fost lăsați să pună întrebări medicului care a stabilit concluziile decesului!
Apărătorii au răspuns ziarului în scris.
”În mod regretabil, deși procurorul care supraveghează urmărirea penală ne-a încuviințat audierea expertului, ne-am confruntat cu nerespectarea abuzivă a dispozițiilor legale (art. 81 lit. g) C.p.p. care prevede în mod expres dreptul persoanei vătămate de a adresa întrebări inclusiv expertului de către lucrătorul de cercetare penală delegat să aducă la îndeplinire dispoziția procurorului (un agent de la Secția 15 Poliție)”, susțin Alexandru Ulmeanu și Luminița Vârban.
Familia spune chiar mai multe.
Mama și sora susțin că ”poliția întârzie întotdeauna cercetările și a ajuns să spună avocaților: dar ce aveți cu domnii doctori?!”.
”Toată lumea știe că aceste cazuri de malpraxis sunt obstrucționate în România!”, afirmă mama fetei care a murit ucisă de infecția cu germene contractat în spital.
”Sute de dosare se târăsc în România pentru că există această protecție a managerilor de spital și a medicilor în fața polițiștilor și chiar a procurorilor. Singurii care pot face dreptate sunt judecătorii, dar acolo cazurile ajung greu la ei” Viorica Maxim, mama Georgianei
Avocații consideră că nevoile umane ale unui sistem prost organizat, care precumpănesc în fața standardelor, sunt cele care ajung să dea cazurile peste cap și să le îndrepte spre mușamalizare.
Oricine are o boală, el, rudele sau prietenii, știe un medic.
Lanțul slăbiciunilor din sănătatea românească. Vechi de când lumea.
Polițistul judiciar care nu i-a lăsat să pună miercuri întrebări s-a tratat la „Bagdasar-Arseni”, după ce a primit cazul și i-a cunoscut pe medicii de aici!
Să te tratezi, la cererea ta, nu pentru o urgență, la spitalul pe care-l anchetezi ”e o situație vădită de incompatibilitate, care obliga la formularea de către agent a unei cereri de abținere”, cred apărătorii familiei.
”Suntem convinși că procurorul de caz va corecta aceste derapaje, cu respectarea efectivă a drepturilor persoanei vătămate”, spun avocații.
Comunicatul integral reprezentanților familiei Maxim la finalul articolului.
Libertatea a contactat Parchetul, care a promis că va da un răspuns cititorilor ziarului cât se poate de repede.
95% din cazurile de malpraxis sunt clasate de procurori, conform estimărilor casei de avocatură Ulmeanu și Vârban
Miza clasărilor din cazurile de malpraxis este încheierea cazului penal.
Dacă familiile își păstrează răbdarea și încrederea și apelează la un proces civil, ele ajung în instanță pentru despăgubiri.
Acestea însă privesc spitalele, care, dacă pierd, achită din fonduri publice, iar medicii sunt absolviți.
”Există multe lucruri neadevărate sau nespuse aflate la dosar și asta pentru că spitalul nu a oferit toate documentele medicale ale fetei mele. Le-am spus avocaților să mă cheme ca martor și să mă confrunte cu medici și asistentele. Să-i văd dacă mai au curaj să ascundă adevărul în fața mea, să nu recunoască cele întâmplate în spital”, explică Viorica Maxim.
Mama continuă.
”Am stat 24 de ore din 24 de ore în spital și știu totul. Să nu uite că sunt de profesie asistentă medicală, o asistentă medicală care a tras practic de ei să-și facă datoria față de pacient. M-au făcut și pe mine și pe fata mea nebune pentru că le spuneam că starea fetei mele se înrăutățește și nu luau nicio măsură. Am fost pe punctul să sun la 112 după ajutor, deși ne aflam într-un spital!”.
Contactat și el de ziar, managerul de la „Bagdasar-Arseni”, altul decât cel din momentul morții Georgianei Maxim, a comunicat că va da un răspuns conform procedurilor de comunicare ale spitalului.
”Eu nu mai am viață și nu o să-mi găsesc liniștea până când nu va fi cunoscut adevărul, să-l știe toată lumea, iar cei care au greșit să plătească”, încheie Viorica Maxim.
Lumea nu e perfectă.
Iar o mamă îndurerată nici măcar atât.
Capitolele anterioare ale investigației:
Belphegor • 24 iulie 2018, 7:21
Incredibil. Să plătească și polițiștii care fac așa ceva și doctorii (sau surorile medicale) incompetenți care nu au ce căuta în acest domeniu al medicinii. Să încerci să mușamalizezi așa ceva este MULT mai grav decât o crimă comisă de un criminal de rînd.... sau decât un caz de "corupție" unde toți de la procurori la polițiști la protestatari la media sunt atât de... vehemenți (vezi Doamne): ASTA este o tragewdie întradevăr , de acest gen de lucruri și de corupție ar trebui să ne ocupăm ÎN PRIMUL RÂND și apoi de banalitățile cărora unii le dau (în mod voit) atâta importanță pentru că prin comparație , corupția și toată vrăjeala asta comunistă (făcută CU UN SCOP ANUME și care afară este considerată CEL MULT o abatere pe linie administrativă) este ZERO.... este NIMIC.... este apă de ploaie (prin comparație!!!).
red77 • 24 iulie 2018, 7:26
hai sa lamurim cateva probleme. avocatii in sediul organului de cercetare penala asista la audieri nu inteorgheaza ei. apoi expertiza se face in baza unei ordonante emise de catre organul de cercetare penala . dupa emiterea acesteia partilor li se aduc la cunostiinta continutul acesteia si daca acestea au unele nelamuriri in baza unei cereri se poate face un supliment de expertiza . acolo expertul raspunde eventualelor intrebari ale avocatilor si partilor nu audieaza avocatul expertul in sediul politiei. se poate contesta expertiza se stabileste un alt expert eventual doar ca pe asta nu-l mai plateste statul ci tu ca parte. deci felul cum ai inceput cu titlul arata rautate si suna bine ca saracu avocat nu a putut el sa interogheze expertul in sediul politiei. dar e o mare minciuna si prostie asta
Cătălin Tolontan • 24 iulie 2018, 7:27
@red77 : Aici aveti continutul Art 81, Codul Penal. https://legeaz.net/noul-cod-procedura-penala-ncpp/art-81 Partea vătămată are dreptul să pună întrebări la audieri. Ceea ce procurorul le aprobase avocaților, ca reprezentanți ai părții vătămate, iar polițistul, susțin ei, le-a îngrădit. Și, dacă îngrădești avocatului, îngrădești, de fapt, clientului său, adică familiei victimei, în acest caz.
mickey13 • 24 iulie 2018, 7:54
@red77. Rosule, eu nu vad nicaieri unde precizeaza ca avocatii NU AU FOST LASATI SA INTEROGHEZE... Ci spune ca nu au fost lasati sa puna intrebari (asa cum ai spus si tu).
Ciprian • 24 iulie 2018, 8:11
Da, după cum credeam și după cum se știe, toți sunt legați între ei, iar corp la corp nu-și scoate ochii. Politicieni, polițiști, funcționari, medici, magistrați, grupuri de interese etc, toți ăștia sunt șmecherii ce-și bat joc de această țară, de viețile noastre, de soarta noastră, dar cu larga noastră complicitate. Ăștia formează acel arhicunoscut și mediatizat stat paralel, paralel nouă, cetățenilor onești, plătitori de taxe către buget. Ce rușine! Deși unii se prevalează de faptul că nu aparțin acestui grup, fac cu brio parte din el, culegând în decursul vremii multe foloase ușor vizibile. Asta-i corupția în starea sa pură, care conduce la toate nenorocirile prezente, trecute și viitoare! Asta se dorește, șubrezirea legislației sancționatoare, astfel încât, perpetuarea privilegiilor, cumetriilor, furturilor din banul public, a propriilor interese să se realizeze nestingherit, fără acel sentiment de teamă că ar putea fi prinși și sancționați. Toate aceste știri nu fac decât să te îngrozească și să te gândești, de ce toate lucrurile acestea se petrec la noi? de ce nu reușim să ne trezim? de ce nu sancționăm toate aceste mizerii? de ce? de ce? Mulți de -de ce_, dar o singură soluție, să ne trezim din letargia celor 30 de ani, aproape, de la revoluție, în care, am stat pasivi asistând cum niște derbedei au devalizat țara noastră și, în loc să ne dezvoltăm am devenit o țară oarecare, plasată în toate statisticile, în top la aspectele negative și printre ultimele, în privința realizărilor. Toate aceste știri negative, nu fac decât să ateste problemele cronice ale tuturor domeniilor importante găsite în subordinea administrării statului. Astăzi, este vorba de sănătate, mâine, de educație etc. Dacă vom sta pasivi, fără a face absolut nimic pentru a ne reabilita, într-o bună zi, consternați, vom afla că nu mai avem țara, cineva a furat-o cu totul, nu-i așa?! Fiecare dintre noi, OBLIGATORIU, trebuie să se simtă vinovat pentru modul în care arată România astăzi, și pentru ce-i România astăzi!
suprem • 24 iulie 2018, 8:19
D-le Tolontan... desi salariile medicilor au crescut mult peste cele ale altor categorii profesionale totuși mintea lor este doar la șpagă. Ce este de facut că, pacient fiind trebuie să la dai altfel nu te baga in seama. Si va dau un exemplu prezent la spitalul jud. Timisoara unde este tatăl meu. (Chirurgie vasculara) Îți oferă tot felul de explicații tehnice ca nu se poate opera ca sunt arterele calcifiate etc. După ce le pui 500 e in buzunar minune... exista totusi o posibilitate. Mulțumesc dar ce este de facut?
Cătălin Tolontan • 24 iulie 2018, 8:20
@suprem: stim ca, in fata unui caz concret, asa cum spuneti ca e al dvs, e greu sa vii si sa spui: sa nu generalizam. Insa, adevarul e ca atunci cand generalizam nu facem decat sa dam apa la moara ideii si celor care spun ca lucrurile nu se schimba, nu se pot schimba si ca, prin urmare, trebuie sa ne resemnam. E exact ce nu trebuie sa facem, sa nu renuntam!
c • 24 iulie 2018, 8:32
Stiu ca e minor pentru un asa caz tragic, dar sa respectam totusi limba romana macar pe blogul asta, chiar daca in restul gsp e masacrata constant. In explicatia foto trebuie "Georgiana ... zambeste ultimei zile" (nu "ultimei zi"). In rest, respect autorilor pentru efortul jurnalistic in cazul asta in in toate celelalte.
Cătălin Tolontan • 24 iulie 2018, 8:33
@c: am facut corectura, multumiri si scuze
Costi • 24 iulie 2018, 9:08
Cate mii de euro trebuie sa mai platim taxe exclusiv pentru sistemul sanitar ? Cate mii de euro trebuie sa le dam medicilor drept salarii pentru ca ei sa isi faca treaba ? O suta de mii de euro pe luna le ajunge ? Cat mai trebuie jupuit poporul roman pentru un sistem sanitar ineficient, decrepit, invechit, si imoral ? Cat o sa mai dureze pana poporul roman va invata sa isi asume raspunderea pentru activitatea sa zilnica la serviciu ?
Andrei F • 24 iulie 2018, 11:06
Cand se intampla un astfel de caz nu te poti astepta ca parintii sa uite durerea usor...Dar...o fi pleonasm sa dai articolul din Codul Penal in care se spune ca partea vatamata poate pune intrebari la audiere si in aceeasi fraza sa spui ca procurorul a incuviintat ca avocatii sa puna intrebari?Cumva Codul Penal se negociaza?Asa poate si angajatii din medicina aplica regulamentele sau procedeele medicale din doi in doi...Mama-asistent medical in timpul spitalizarii spune ca a vazut nereguli si tot s-a intamplat grozavia...Noi ,cei fara cunostinte medicale ,fara apropiati cu studii medicale ce sanse om avea?Apoi mama cumva este si un etalon-esantion prospital...Probabil ca pacientii care au fost internati in acea perioada sunt greu de gasit...Mama insa a fost prezenta pe toata perioada spitalizarii...
Virgilius • 24 iulie 2018, 11:15
@ofițeru' de cercetări penale :) Ofițere, justiția se face împreună: procuror, avocat, jude - nu mai e ca atunci când îți povestea profu' tău de la Academie că tăia și spânzura doar organu'. După cum bine știm, art. 66 indice 1 alin. (6) din Legea 304/2004 zice că "Dispozițiile procurorilor sunt obligatorii pentru ofițerii și agenții de poliție. Actele întocmite de aceștia din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia"; așadar, dacă procurorul a admis cererea apărării de audiere a expertului, hai să ne uităm împreună cu opinia publică ( ca să lămurim cititorii ce e cu organul ăsta de face anchetă) la ce spune art. 179 din Codul de procedură penală: Audierea expertului (1) În cursul urmăririi penale sau al judecății, expertul poate fi audiat de organul de urmărire penală sau de instanță, la cererea procurorului, a părților, a subiecților procesuali principali sau din oficiu, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului.(2) Dacă expertiza a fost efectuată de o instituție medico-legală, institut sau laborator de specialitate, instituția va desemna un expert, dintre persoanele care au participat la efectuarea expertizei, ce urmează a fi audiat de către organul de urmărire penală sau de instanță.(3) Audierea expertului se efectuează potrivit dispozițiilor privitoare la audierea martorilor. Bun. Ia să vedem ce spune art. 122 C.p.p. cu privire la audierea martorilor: Articolul 122 Modul de audiere a martorului (1) Fiecare martor este audiat separat și fără prezența altor martori.(2) Martorul este lăsat să declare tot ceea ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus, apoi i se pot adresa întrebări. Aha! "apoi i se pot adresa întrebări" :) Ia să vedem acum ce zice art. 81 alin. (1) lit. g) C.p.p. intitulat Drepturile persoanei vătămate: g) dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor și experților; Așadar, de unde impresiile astea că avocatul ar interoga el expertul în sediul poliției? Păi de ce ai mai chemat expertul la audieri? Ca să te lămurească doar pe tine, tu, organ? Familia victimei nu are dreptul să fie lămurită? Că uite ce zice Codul de procedură penală - că are toate drepturile, dar tu i le încalci interpretând cum vrei tu Codul. Nulitatea prevăzută de art. 282 C.p.p. este evidentă și ea va fi reparată ori de către procuror, ori de către judecătorul de cameră preliminară Cât despre incompatibilitatea organului de cercetare penală invocată de apărare, dacă apărarea are dovezi că ofițerul de cercetare penală s-a tratat la aceeași medici pe care îi anchetează, atunci dispozițiile art. 65 alin. (1) C.p.p. devin incidente, cu referire la suspiciunea rezonabilă de incompatibilitate a acestuia. Sper că apărarea deține dovezi ( Bagdasarul e mare și se poate că polițistul să fi fost tratat de alți medici - în acest caz este limpede că nu poate fi vorba de incompatibilitate) și a formulat deja o cerere de recuzare la procuror.
Emil • 24 iulie 2018, 11:34
Bună ziua, ați făcut o confuzie în descrierea fotografiei nr. 3, din 31 decembrie 2016: pacienta nu era intubată, ci avea doar o mască aplicată pe față, care-i furniza un surplus de oxigen, dar ea respira autonom. Intubarea presupune introducerea direct în trahee a unui tub flexibil, conectat la un aparat de respirație artificială.
Grad • 24 iulie 2018, 12:16
D-le Tolontan va rog sa faceti o corecturi la detaliile scrise pe ultimele 2 poze, Georgiana NU e intubata, cea ce vedeti D-voastra e doar o masca prin care vine putin oxigen, vorbesc in cunostinta de cauza. A fi intubat inseamna sa fie conectata la un aparat prin care se controleaza respiratia cea ce nu este cazul in fotografiile prezentate. Cu stima si apreciere pt. munca care o faceti pt Dreptate in Romania
Drago • 24 iulie 2018, 12:41
Red77 are perfecta dreptate. Dle. Tolontan, art.81 cpp este foarte clar aparatorii
Adrian • 24 iulie 2018, 13:03
1.Tolo , politistul are un nume si un prenume?Te rog sa le faci publice ca stim si noi cu cinebavem de-a face. 2.In cadrul MAI exista un birou special care ancheteaza politistii corupti .De ce n-a fost sesizat acest caz de catre avocati? 3.Cat despre coruptia din sistemul public de sanatate din Romania este ceva normal.Oare tu iti poti imagina ca vreodata Sanepidul care este condus de catre un om pus acolo de catre un anumit partid politic, sa inspecteze si sa sanctioneze un spital unde manager este tot un om pus acolo de acelasi partid politic.Ai vazut cazul cu puricii din spitalul din Arad, in apararea managerului a sarit seful CJ.Sanepidul ce a facut ? A tacut din gura.Cine au fost gasiti vinovati? Presa ca a relatat adevărul. Asta este Romania sec 21 , Tolo.***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Virgilius • 24 iulie 2018, 13:14
Comentariu adăugat pentru specialiștii în procedură penală care afirmă că avocatul persoanei vătămate nu ar avea dreptul să adreseze întrebări expertului, pentru că doar persoana vătămată ar avea acest drept, nu și avocatul său - din coroborarea tuturor dispozițiilor cu privire la drepturile avocatului ales sau din oficiu (art. 88 - 96 C.p.p.) : nu mai citiți Codul de procedură penală fără art. 96 - Reprezentarea În cursul procesului penal, suspectul, inculpatul, celelalte părți, precum și persoana vătămată pot fi reprezentați, cu excepția cazurilor în care prezența acestora este obligatorie sau este apreciată ca fiind necesară de procuror, judecător sau instanța de judecată, după caz. "Case closed" - după cum ar spune nea' Vasea Șoric - colegul sau fostul vostru coleg :)
Pacientuedevină • 24 iulie 2018, 14:21
În mod PREMEDITAT, în România nu există structuri specializate ale parchetului si politiei pentru infractionalitatea medicală. La aceasta se adaugă si legile, premeditat redactate în mod găunos, ca victimele si familiile lor să nu aibă nicio sansă, să fie obstructionate sistematic si intimidate, ca să renunte.
Pacientuedevină • 24 iulie 2018, 14:25
Tot respectul pentru această familie si pentru toti cei care se luptă cu mafia medicală. Dacă majoritatea dintre noi nu ar mai fi lasi, nu am fi în acest dezastru si în acestă sfidare a dreptului suprem la viată. Asa ceva nu se întâmplă nici în Ungaria vecină, suntem chiar cetăteni de rangul 3 al UE, dar din cauza lasitătii noastre fată de statul paralel pe care si l-au făcut medicii
Pacientuedevină • 24 iulie 2018, 14:40
Sunt sute de reclamatii la Ministrul Sănătătii împotriva directorilor DSP judetene (functionari publici), inclusiv pentru că au fost fost prinsi musamalizând infectiile nosocomiale si mintind în actele publice ale DSP (fals intelectual), că sunt în infinite incompatibilităti etc.! Răspunsul Ministerului „Sănătătii Publice”: se va propune ministrului un control atunci când vor exista resurse materiale si umane necesare” (??!). Care chipurile nu au fost găsite de 3 ani...! SOCANT! De ce „resurse” e nevoie să chemi un director DSP la Bucuresti si să îi face ancheta administrativă legală pentru functionarul public ce se află? Deci, când însusi ministrul musamalizează, sefii DSP sunt dumnezei...Iar noi continuăm să ne infectăm în spitale si să murim cu zile, că nici 1% nu reusesc să plece în străinătate... Faceti o anchetă jurnalistică privind modul de pseudorezolvare a petitiilor cetătenilor de către doamna ministru...
Pacientuedevină • 24 iulie 2018, 14:52
Domnule Tolontan, vă rog solicitati punctul de vedere al Corpului de control al ministrului sănătătii în acest revoltător caz al Georgianei. Ca să vedeti o mostră neaosă de musamalizare: 1. La început, ministra numeste o „echipă” de control din medici alesi pe sprânceană (!), care însă nu sunt legisti, ca să verifice ei respectarea regulamentelor (deci a unor acte normative), desi nu au expertiză în domeniu; basca mai sunt buni prieteni cu medicii reclamati, dacă se poate chiar si colaboratori sau doctoranzi ai lor etc. 2. Medicii respectivi scot un raport de toată frumusetea, în care, pseudodoct, sspun că din motive de „oportunitate” medicală nu au putut fi respectate de către medicii controlati legile si regulamentele (deci, legea nu ar fi obligatorie pentru medici). Apoi mai spun si că reclamantii mint, pentru că nu au depus „înregistrări media” (???), fără de care martorii si înscrisurile, inclusiv certificatul constatator de deces în urma necropsiei ar fi „nimic”. 3. Iar în final, reclamantilor li se comunică batjocoritor de către doamna ministru, că nu ar avea dreptul să primească o copie de pe raportul de control, privind decesul din spitalul public , că e „confidențial”- acest abuz le întrece chiar pe toate!!! Asta suntem noi, cetătenii si victime ale spitalelor publice, batjocura unui ministru
ovialex23 • 24 iulie 2018, 15:06
Traim in Romania, tara infractorilor si a criminalilor. Tara in care oamenii cinstiti NU AU nici un drept. Tara in care infractorii si criminalii AU TOATE DREPTURILE. Tara in care suntem blestemati sa traim la cheremul borfasilor, a violatorilor, a plagiatorilor, a infractorilor de drept comun, *** a criminalilor. tara de care ar trebui sa ne mindrim dar din care fuge lumea cu zecile de mii in fiecare an.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Gabi • 24 iulie 2018, 15:51
Romania e o tara ANORMALA pentru ca e condusa de indivizi care pun interesul personal inaintea INTERESULUI TARII ! Nu cunosc multe tari in lumea asta unde sa functioneze acest "principiu" !... Practic si ei, conducatorii, sunt niste ANORMALI ajunsi vremelnic in functii, pentru care respectarea legii nu e OBLIGATIVITATE ci doar o "optiune" !...Cata vreme cei care vor guverna se vor situa deasupra Legii si deasupra cetateanului, NIMIC NU SE VA SCHIMBA IN BINE !...
Man on the Silver Mountain • 24 iulie 2018, 16:06
Ce mi se pare de semnalat este usurinta cu care politistul incepe sa se trateze la acelasi spital. Doar atrag atentia ca cineva in pozitia lui poate face acest lucru fie din indiferenta fata de consecinte, fie din lipsa de pregatire profesionala.
Gargaritza Vasili • 24 iulie 2018, 17:21
Draga TOLO.RO te rog fa-ti timp si citeste acest articol: ai sa vezi asemenari, dar si posibili vinovati... as zice eu comuni! De ce s-a ajuns aici! ? Iata de ce. https://otaradepoveste.blogspot.com/?zx=ae2eb8b836a1dfcc
Scufitza Rosie • 24 iulie 2018, 17:33
De ce te mira domnule draga? In Romania, ca o data vorbeai de spitalul Malaxa, inainte de MASEUZA numita Secureanu... ei bine au fost inainte pe vremea lui Slavescu & comp o negociere cu un mare concern de servicii medicale din Turcia! Si ce sa vezi tranzactia a cazut... Motivul? Pai erau mai mari comisioanele, decat afacerea insasi!... Asta e situatia, sistemului sanitar, la ora asta! De ce te mai mira, atata timp cat un doctor vrea sa devina brancardier?!Sfatul meu: incearca a-l contacta pe ziaristul Bogdan Luca, stie mult mai multe! Nu pîrîti din presa asta, in mare parte ”vanduta”!Una din exceptiile(inca) pozitive sunteti si dvs1
Hipocrat • 24 iulie 2018, 18:25
Toate spitalele pot fi dezinfectate total cu sume derizorii cu hipoclorit de sodiu la fel cum se precedeaza in SUA in numai 1-2 ore clipul de mai jos trebuie vazut de toti medicii si managerii de spitale din romania https://www.youtube.com/watch?v=skmNIyRAAlY
Hipocrat • 24 iulie 2018, 18:46
urmariti in clipul urmator dezinfectrea spitalelor, a ranilor si arsurilor sau preperaea de apa potabila cu hipoclorit de sodiu. FDA din SUA sfaturi pentru apa potabila. https://www.youtube.com/watch?v=tMJohxSmyIs
constantin • 24 iulie 2018, 21:46
Eroarea din timpul operaţiei este de netolerat. Câţi ani avea medicul?
Luca • 25 iulie 2018, 7:51
Sistemul medical nu poate fi diferit de felul in care este toata societatea romaneasca , din pacate ... Iar politistul , face si el ce stie , ce a invatat in scoala , ce a invatat de la superiori .
Daniel • 26 iulie 2018, 14:50
Ar fi indicat sa se verifice daca firma care trebuie sa ucida tantarii in capitala, respecta reteta solutiei impotriva tantarilor.
stelian • 26 iulie 2018, 15:20
pacat ca a murit un om.....greseala medicului, lipsa curajului de a-si recunoaste greseala sunt deja discutii....cert este ca acest medic nu e unic in gestul lui...nu stiu cati medici recunosc ca au gresit in decizie sau in executie...oricum aproape toate cadrele medicale sau dezumanizat, se cred supraoameni, pretind spagi grosolane, duc o lupta teribila pentru paturile din hotel iar noi ceilalti trebuie sa le suportam ifosele, sa ne rugam ca nu sunt obositi dupa orele lucrate si la stat si la privat, ca lacomia e mare, sa facem imprumuturi la banci sa le platim spagile....ca doctorul trebuie sa fie multumit si anestezistul si asistenta sefa si asistenta si infirmiera si brancardierul si mana a doua....iar in final se constata decesul....ar trebui toti bagati la inchisoare pentru ca toti stiau de existenta infectiilor nosocomiale si ca agentii patogeni nu sunt exterminati de dezinfectantii uzuali utilizati.
Hipocrat • 26 iulie 2018, 15:44
cea mai mare problema in aceste cazuri este ca ascunzind o gresala sau o complicatie, medicii nu se mai pot concentra pentru reparaea greselii. saca nu mentioneaza diagnosticul (complicatia), medicii nu pot sa faca testele necesare si tratamentele care sint imperative pentru ca nu au documentat de ce acestea trebuie facute. cind chirurgul greseste sau are o complicatie, ceilalti medici care trateaza pacientul(ATI, carediologi si alti specialisti) pot sa faca tratamente daunatoare pacientului. in acest caz, complicatiile care au dus la hematomul epidural puteau fi amplificate de folosirea de medicamente care ar fi crescut sansa de singerare (aspirina, antiinflamatoare folosite pentru dureri s.a) acest pacient trebuia trata cu heparina subcutanata sa se previna cheagurile de singe la picioare( era paralizata si imobilizata la pat) si in acest fel sa se evite un fatal embolism pulmonar. autopsia a fost redactata in asa fel in care sa apere impotriva infectiilor nosocomiale. concluzia este ca in romania multi medici mint familiile si falsifica fisele medicale. aceste doua lucruri sint criminale si penale. din pacate multi pacienti mor de la comlicatii. multi medici stiu sa trateze pacientii care nu au complicatii, dar nu stiu sa evaluate si sa trateze complicatiile pe care de multe ori le neaga. unele complicati sint normale la orice opertie sau tratament medicamentor. toti medicii trebuie sa cunoasc aceste complicatii, cum sa le diagnostcheze si sa le trateze. inainte de orice operatie medcii trebuie sa informeze pacientul si familia de posibile complicatii si riscuri si de beneficiile tratmentelor. de multe ori complicatiile por fi mai riscante decit tratamentul in sine si in aceste cazuri pacientul daca are informatiile de la medici poate sa decida impotriva operatiilor si tratamentelor. in acest caz, fata dupa operatie a simtit piciorul sting amortit, simtom care arata ca maduva spinarii a fost afectata, posibil prin sectionare sau compresie de catre un hematom sau edem de cord. medicul trebuia sa recunoasc imediat complicatia, sa faca imediat RMN/CT la cimpul operator si sa foloseasca imediat dexametazona intravenoasa sa scada edemul cervical. trebuiau adminisrate antibiotice profilactice imediat sa previna infectii pina ce un diagnostic corect era gasit. si tratat. nu am timp sa comentez despre clostridium, dar snd pacientul are ileus adinamic tratamentul trebia sa se faca cu metronidazol intravenos si cu clisme cu vancomicina. daca exista megacolon, colonul trebuia extirpat imediat chirurgical. stafilococul aureu di plamini trebuia tratat simplu dupa protocoale. pacat ca aceasta tinara a murit si sper ca medicii sa invete din fiecare caz de acest gen.
Hipocrat • 26 iulie 2018, 16:04
corectie. in mod normal pacienta trebuia trataa cu heparina pentru evitarea cheagurilor de singe, dar acets tratament crestea sansa de singerare la git unde a fost facuta operatia. medicii trebuiau sa evire heparina daca era un hematom epidural de care trebuiau sa stie. in acest caz la picioare trebuia puse STD's ( pompe de compresie) sa se evite formarea chagurilor de singe. erau multe de facut si nu pot coment in amnunt pentru ca nu cunosc cazul.