O zi bună pentru presă! Cumpărând titlul și redacția GSP, Ringier și-a luat o belea pe cap

Ringier, o companie elvețiană cu afaceri globale de un miliard de euro pe an, achiziționează cotidianul de sport fondat în 1924 în România și siteul său, cunoscut și pentru investigațiile jurnalistice

marți, 3 iulie 2018, 4:09

 

E o zi bună pentru meserie, într-o vreme în care jurnalismul primește mai ales vești rele.

Când Ringier, un trust elvețian cu 200 de ani de reputație în spate, cumpără un ziar românesc, Gazeta Sporturilor (GSP), la rându-i cu o tradiție de aproape 100 de ani, anunțul e un angajament pentru ideea că jurnalismul contează.

Redacțiile rămân un membru critic al comunității lor.

Studii recente din SUA (Paul Gao, profesor la University of Notre Dame) arată că în orașele în care ziarele locale au dispărut, costurile municipalității cresc, pentru că scade atenția publică pe cheltuieli!

85 de oameni, ziariști, dar și alte profesii, precum marketing, digital și publicitate, vor trece la Ringier

Presa contează.

Iar o democrație fără jurnalism e ca un Campionat Mondial de fotbal în care bați Argentina și Germania, dar nimeni nu află rezultatul.

Azi e o zi bună, care vine după multă trudă.

GSP, o redacție tenace

Prin redacția GSP, Ringier cumpără pasiune, tenacitate și abilitatea reporterilor de a face lucruri care contează pentru semenii lor, reușite cu mijloacele unui grup relativ mic de oameni.

Curajul colegilor mei a compensat resursele diminuate ale pieței.

Gândirea digitală ne-a oferit ritm.

Iar gospodărirea echilibrată a afacerii, reușită de echipa de management, cu marketing, inserturi, difuzare și publicitate inovativă, a oferit redacției resurse de a produce un jurnalism de calitate.

Nu am fost infailibili, am comis nefăcute, dar am continuat să învățăm.

Un singur exemplu: chiar în perioada în care publicitatea din presa scrisă a scăzut cu 90%, în urma proceselor penale pornite de la știrile investigate de GSP s-au recuperat 10 milioane de euro la bugetul României.

Și sumele întoarse către interesul public continuă să crească.

Vreme de 18 ani, din care un întreg și anevoios deceniu de criză, Intact a deținut Gazeta Sporturilor plătindu-și la zi toate taxele, impozitele și partenerii.

Trustul a respectat pe deplin independența editorială a redacției.

Titlul merge la o companie care poate investi mai mult în el

Acum, când alții pot asigura o dezvoltare mai amplă pentru brandul GSP, Intact vinde Gazeta către Ringier, așa cum în anul 2000 Ringier l-a cedat către Intact.

Din conferința de presă ținută în vara lui 2000, la București, ca ziarist îmi amintesc exact aceste cuvinte ale executivilor Ringier: ”Dăm mai departe Gazeta ca să oferim o șansă mai bună ziarului”.

80 de milioane de afișări are gsp.ro în iunie 2018, conform BRAT

Azi, titlul face drumul invers.

Va exista și al doilea proprietar minoritar, un partener al Ringier, compania bulgară care editează Sportal.bg, cel mai important și bine conectat internațional site de sport din țara vecină.

E o afacere corectă, dar și un gest de fair-play.

Cât despre viitor, Ringier are afaceri de presă de un miliard de euro pe an, în 18 țări de pe trei continente: Europa, Asia și Africa.

Afacerea s-a făcut exclusiv între proprietari.

Noi am avut doar discuții profesionale.

Libertatea editorială rămâne de neatins

După discuțiile de la București, am fost la Zurich, ne-am uitat unii în ochii altora și, în câteva cuvinte simple, ne-am înțeles. În redacțiile Ringier din Dufourstrasse, vechiul cartier al presei elvețiene, n-a fost nimic de negociat, de vreme ce culturile ziaristice ale Ringier și ale Gazetei se suprapun, iar libertatea profesională e nenegociabilă.

Ediția tipărită a Gazetei Sporturilor merge mai departe, filozofia Ringier fiind aceea că ”publicațiile pe print vor exista atât timp cât va exista cerere de la cititori pentru ele”.

GSP.ro se va dezvolta și va îngloba, într-un timp care bate grăbit la ușă, inteligența artificială și tehnologiile care ne fac să împărtășim mai repede rezultatul muncii către voi.

Treaba noastră ca jurnaliști rămâne aceeași: să oferim oamenilor cele mai interesante și relevante informații despre forțele care le modelează viața.

Elefanții care s-au adaptat

Cu echipa de reporteri de la GSP, Ringier și Sportal.bg și-au luat o mare belea pe cap!

Dar le-am spus-o și, oricum, sunt obișnuiți.

În ultimul deceniu, greu găsești în toată Europa inițiative precum cea de azi – mișcări neașteptate prin care un trust internațional de presă să cumpere un important titlu clasic.

Hiperadaptat la digital, GSP provine din ceea ce se numește ”legacy media”, purtând în proteinele sale avantajele și vulnerabilitățile jurnalismului secular prin norme și laic prin impertinență.

4 încercări a făcut Ringier pe piața știrilor de sport din România: Gazeta Sporturilor (2000), ProSport (2003), Sportnews (2014), Gazeta Sporturilor (2018)

Ziua de azi spune ceva și despre Ringier, dar și despre GSP.

Acum 11 ani, într-un interviu pentru revista ”Torneo”, pe vremea când echipele de presă care azi se unesc erau în competiție fierbinte, Michael Ringier își numea grupul ”Un elefant media in Europa de Est”.

Era un alint ludic, care prevestea totodată încăpățânarea și dorința de adaptare.

Nici noi nu ne-am lăsat.

După 11 ani, elefanții presei sunt în picioare și fiecare e mai puternic, mai audiat și mai de încredere decât a fost vreodată.

”Boschetarii de ziariști ai lui Ioanițoaia”

Evident, suntem imperfecți și avem multe lucruri de învățat.

Presa contează și responsabilitatea ei crește.

Vorba lui Yuval Noah Harari în ”Homo Deus”: “În trecut, cenzura funcționa prin blocarea fluxului de informații. În secolul XXI, cenzura funcționează prin bombardarea oamenilor cu informații irelevante”.

Sau, cu expresia unui alt academician, al realului, fostul nostru patron Adrian Sârbu spunea către Mihnea Vasiliu, pe când lucram la ProSport și-l enervam cu câte un articol incomod: ”Nea Mihnea, ce ne facem cu boschetarii ăștia de ziariști ai lui Ioanițoaia?!”.

Astăzi, Mihnea Vasiliu e șeful Ringier Romania și a decis că ce e de făcut cu ”boschetarii de ziariști ai lui Ioanițoaia” e să-i angajeze și să-i lase liberi.

În noua lume a schimbărilor și vitezei, nevoia de conversație informată e mai mare decât oricând.

Jurnalismul contează, iar Ringier are reputația nonpartizanatului politic, atât de necesară azi.

Cine e acționarul principal?

Peste toate, achiziția Ringier – Sportal – GSP vorbește despre optimismul față de cititorii ziarului, ai siteului și ai blogurilor create de oamenii redacției.

”Toți oamenii cititorilor”, acesta e un posibil titlu al zilei.

Explică cel mai bine cumpărarea brandului GSP.

Cu o presă vie, cunoști și toate culisele Campionatului Mondial de fotbal, dar și multe alte fapte incomode, pe care le datorăm celui care rămâne singurul proprietar al conținutului.

Căci, indiferent cine deține titlul Gazeta Sporturilor și cine muncește în redacție, conținutul e, de la fondarea sa din 1924, al unui singur acționar.

Publicul.

 

 

Comentarii (131)Adaugă comentariu

observator_federal  •  3 iulie 2018, 19:03

Dacă componenta de investigație a GSP va rămâne activă iar partea dedicată fotbalului va ieși de sub tutela becalistă vom avea o publicație ce ar putea face o notă distinctă mai accentuată în peisajul monocolor al massmediei sportive. Poate resursele financiare sporite (așa presupun) vor face posibilă extinderea domeniilor de interes ale Gazetei și spre alte ramuri sportive dar și spre alte regiuni geografice (altele decât Ilfov) ale țării. Să fie într-un ceas bun!

Florin  •  3 iulie 2018, 19:04

Pentru mine , vechi cititor al " boschetarilor " e o veste proasta . Nu am pic de încredere în această companie , am senzația că vor lichida Gazeta așa cum au făcut-o și cu ProSport. Aveam nevoie de un jurnal de sport ,nu de încă un ziar foarte colorat și plin de poze .Îmi amintesc că , in urma cu vreo patru ani , când ProSport a încetat să mai apară pe hârtie , dl Costi Stucan , atunci mare boss la Pro , promitea că echipa ziarului o să facă tot posibilul pentru a reveni pe tarabe . Acum Gazeta a trecut la acești elvețieni . Costi Stucan scrie aici SI o face deși în multe , prea multe articole , legate in primul rand de Steaua , a dezinformat , ca să nu spun mințit grav . Ar fi păcat să dispăreți și voi . Deși intre " boschetarii " lui Ioanitoaia , de acum 10-15 ani , și cei care sunteți acum in birourile de la Ringier e mare diferență . Lor le pasa de fotbal și n-ar fi lăsat , pentru nimic în lume , să dispară , să fie luată și distrusă , o echipa ca Steaua. Voi , noii slujbași ai elvețienilor , ați preferat să tăceți *** .

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  3 iulie 2018, 19:05

@Florin: haideti sa vedem, ca vorbele nu tin loc de faptele pe care le asteptati de la noi.

Pacientuedevină  •  3 iulie 2018, 19:08

Deci, adio investigatii în statul paralel medical...

Cătălin Tolontan  •  3 iulie 2018, 19:10

@Pacientuedevină: dimpotriva :-) Investigatiile vor continua. Vine o generatie noua de ziaristi, mai buni ca noi, care va vor aduce dezvaluiri importante.

artur  •  3 iulie 2018, 19:14

Ma asteptam ca acest articol sa nu fie scris ca un omagiu slugarnic pentru trustul de presa care a achizionat Gazeta Sporturilor. Suna a text conceput inainte de 1990. Ziarul a mai fost preluat de Ringier in 1999 cu surle si trambite, iar dupa un an a fost vandut aceleiasi familii Voiculescu de unde isi face bagajele acum. Deci, sa terminam cu elogiile de sute de ani, de traditii si de viitor stralucit! Chiar ma apuca rasul. Ma asteptam la altceva de la tine, Cataline! Dar nu realizezi probabil ca scrii exact cum vorbeau consilierii elvetieni, total habarnisti in legatura cu fenomenul sportiv, in 2000, când spuneau ca publicatia functioneaza excelent. La nici doua luni, s-au si spalat pe maini cu ea. Si, sincer, Gazeta de acum e prastie fata de cea din 2000, când toate paginile erau bine organizate, inclusiv cea de rezultate sportive... ultima a ziarului. Mai bine fii cu picioarele pe pamant. Probabil ai negociat la sange aceasta mutare, sunt sigur clauze, insa un lucru e cert: elvetienii nu sunt dispusi sa piarda. Daca nu veti avea audienta, dupa o perioada va vor spune Pa! Norocul vostru e ca sunteti singuri pe piata: Prosport, practic, nu exista!

Andrei F  •  3 iulie 2018, 19:39

,,O zi buna pentru presa!,, De ce ar fi vanzarea GSP o zi buna pentru presa? Ce treaba are redactia cu patronatul daca pana acuma ati clamat independenta jurnalistica? Si vad im GSP... ,,implicarea lui Tolontan pentru a se vinde pe un pret mai mare,,! Ce e asta? Ce ne spuneti de fapt?,,Vanzarea a avut parte de negocieri de mai multe luni,,...? Se suprapune asta pe continutul GSP? O,da!!! Exemple?Burleanu a devenit salvatorul patriei dupa ce ni s- a vorbit numai de nereguli ale mandatului presedintelui FRF! Desigur,investigatiile din ziar au fost si mai orientate spre un pardid...,,O zi buna pentru presa,,??? Eu nu vad binele...Poate o sa recunosc iarasi ca ma insel...

Cătălin Tolontan  •  3 iulie 2018, 19:40

@Andrei F: unde scrie gsp asta: "Implicarea lui Tolontan pentru a se vinde pe un pret mai mare"? Din nou afirmati un neadevar. Dimpotriva, am precizat clar in text ca n-am avut nici un amestec in negocierile comerciale, noi am discutat aspectele profesiei. Stilul dvs poarta, deseori, reflexe murdare, dar nu de troll, ci de om care strecoara, intr-o inlantuire de fapte, o minciuna. E detestabil ceea ce faceti, dar va priveste. Traiti si va otraviti cu asta.

adio tolo  •  3 iulie 2018, 19:50

Tolontane, tu o sa fii primul dintre "boschetarii ăștia de ziariști ai lui Ioanițoaia" care va zbura...

de pe ‘ici ‘sa  •  3 iulie 2018, 19:51

macar o saptamana fara oier si ,,turma'' lui pe primele trei pagini, va insemna ca are loc o schimbare.

Cristina  •  3 iulie 2018, 20:08

Vrem sa va extindeti si catre alte domenii: matrimoniale, flirt, relatii etc. Toate in paginile GSP. Asa cum vrem si ca Magazin istoric sa scrie despre sport, mondenitati sportive etc. O ciulama gazetareasca!

Sam  •  3 iulie 2018, 20:10

În primul rând succes,deși schimbarea "șefilor" este bucuria nebunilor. V-au cumpărat pentru ziar, este singurul ziar de sport din România pe care îl poți cumpăra de la chioșcuri.Site gsp oricum îl văd separat de ziar, un loc unde "se antrenează" viitorii ziariști sportivi profesioniști.Persoanele care v-au jignit în trecut o vor face și în viitor.Referitor la cenzura actuala, ea se manifestă atât prin blocarea fluxului informațional, cât și prin emiterea de informații irelevante(uitați-vă la televiziunile de știri). Cu bune și cu rele, un ziar de sport care a supraviețuit până acum , sper... și mai departe...

Poison  •  3 iulie 2018, 20:49

Eu zic să dezvoltati tolo.ro - dintr.un simplu blog e foarte simplu să faceti un jurnal sportiv de calitate. Șef de redacție aveți :), scuturati gazeta și poate pică și 2 jurnaliști nebecalizati, neFîCîSîBî-izati. Neaparat cooptat și Radu Banciu și faceti (scrieți) istorie! Lăsați elvetienilor GSP.ul... să rămână ei cu Jiji, "știri" despre postarile lui MeMe, calculele *** despre cum va cuceri Fotbal Club FCSB galaxia. Publicul valoros va migra (și va plati și o eventuală subscriptie!) pt gazetaria sportiva de calitate + investigatiile dvs.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Adrian  •  3 iulie 2018, 20:57

Domnule Tolontan, după această tranzacție ar trebui să ne așteptăm la titluri de genul ”rămâi prost dacă citești asta” și la link-uri către pagini de mare interes cum ar fi ”florydinvaslui.ro”? Pentru că dacă investigația și conținutul de calitate (de parcă ar exista așa ceva la Ringier!) vor fi așezate pe site undeva după ”minunății” de felul ăsta, independența dvs. jurnalistică va fi ceva sublim, dar care va lipsi cu desăvârșire...

ioan  •  3 iulie 2018, 20:59

toa"su tolontan, ramane de vazut ce vor spune elvetienii cand vor constata ca de fapt au cumparat o fituica fecesebizata impanata cu asa zisi jurnalisti ***, toa'su tolontan

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

simplu  •  3 iulie 2018, 21:14

Sa inteleg " bucuria" prin faptul ca pana acum nu ati avut " libertate" editoriala? Poate numai cine e nascut ieri crede ca la un ziar poti scrie orice vrei mereu, poate la meteo. Macar asa ca sa corecteze o informatie tendentioasa sau manipulatoare sau una deranjanta asa sa zic pentru fisc si tot se intervine de sus. Asta in cazuri fericite. Oricum eu va urez o adevarata libertate de exprimare ziaristica si norocul sa va fereasca de obisnuita tabloidizare rengieristica. Si daca o sa mai aveti permisa activitate in domeniul coruptojuridicorezistent, incercati sa pomeniti de toate elementele nu numai dintr-o parte, ca aia e " libertate". Succes!

Dorin  •  3 iulie 2018, 21:33

Draga domnule Tolontan, am sa iti afc o sugestie legata de ce ai scris dvs: Vorba lui Yuval Noah Harari în ”Homo Deus”: “În trecut, cenzura funcționa prin blocarea fluxului de informații. În secolul XXI, cenzura funcționează prin bombardarea oamenilor cu informații irelevante”. Poate ne mai lasati cu silicoanele iubitelor de forbalisti din liga a treia elvetiana si ne spuneti si noua despre ligile din baschetul, rugbyul sau baschetul autohton, despre rezultatele atletilor sau de ce nu? O pagina despre sportueile juvenile. Va e usor sa criticati ca nu avem profesionisti, dar va intoarceti din an in pasti doar catre copiii minune. Daca rugbyul juvenil ar avea un articol pe saptamana, la fel ca handbalul sau atletismul, cred ca am putea mai bine sa fim vazuti de parintii aia care nu-si duc copiii la sport. Va plangeti ca avem 78 de federatii de Karate, fara sa vedeti ca promovati MMA mai mult decat natatia ori schiul... zic si io...

dice  •  3 iulie 2018, 22:08

Mai fratilor, cei mai multi dintre voi, cei care comentati, sunteti dusi. Chiar nu puteti scrie ceva fara sa improscati cu mizerii si elucubratii de minti bolnave? Pierdeti atata timp doar ca sa spuneti tot felul de mizerii? Chiar nu inteleg de ce faceti asta. Ca la Halep, daca v-ar citi cineva ar intelege ca e o fraiera si nu merita nimic. Succes gsp! Nu au ce rau sa va faca cei de la Ringier, pentru ca daca plecati toti gsp va ramane ceva fara continut, e simplu. Cei care va citesc o fac orice nume i-ati dat ziarului/site-ului. Nu exista ziar in Romania in care sa citesti atatea pareri diametral opuse, ceea ce e reconfortant.

addriann  •  3 iulie 2018, 22:23

Sa fie intr-un ceas ( elvetian) bun! Elvetienii au cumparat, in primul rand , singurul ziar de sport care mai poate fi cumparat de la chioscuri. Iar ziarele de sport au disparut si datorita unui fotbal autohton din ce in ce mai scazut ca valoare... Cu siguranta , nu calitatea ziaristilor a dus la tiraje scazute ale ziarului, Sa vedem si primele masuri ale noilor proprietari, este greu sa cresti audienta unor sporturi autohtone aflate pe un ,, trend descrescator"...

Instafit Daddy  •  3 iulie 2018, 22:27

Sa fie cu noroc si cu un tiraj cat mai mare.

Tavi  •  3 iulie 2018, 22:55

@Catalin Tolontan: Multumesc! Ati postat un comentariu pentru a demonstra ce? Ca sunteti curati ca lacrima? De fapt pe cine incerci tu sa minti aici? Cititorii. pe tine insuti? Ca pe mine, cel care stie exact cum a fost "moderat" de nenumarate ori fara motiv, nu prea ma poti minti. Iti sugerez sa faci o simpla cautare "in site" prin google, folosind termenul "moderat" si vezi cati utilizatori se plang de acelasi lucru. Toti suntem nebuni iar voi, cei care controlati accesul la adevar, acest caz, sunteti de fapt curati si transparenti. nu e asa? Daca vrei sa mergem mai departe, cauta in propriul sistem mesajele venite de la [email protected] si emailul care il folosesc aici, si vei vedea cate mesaje au fost moderate. Te invit sa-mi demonstrezi reaua vointa si sa va demonstrati propria transparenta, prezentand doar acele mesaje care contin "deversari de violenta verbala", ca doar de aia m-ati "moderat" atat de des, nu? Inca o data, poti sa minti si sa te minti la infinit, dar nu poti sa NE minti! La revedere si sa fii sanatos cu "transparenta" ta cu tot!

Lucian Octavian  •  3 iulie 2018, 23:58

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

slim  •  4 iulie 2018, 0:02

Chiar e o veste buna. Dar iti dai seama de "viziunea" astora de la Ringier? Nici nu v-au preluat si au vrut sa dea afara o parte din personal. Nu te intrebi ce va urma? Crezi ca noi cititorii suntem fani Ringier dupa ce am vazut ca s-a intamplat in ultimii ani in presa romaneasca? Sunt convins ca exista framantari majore in redactie si nu m-ar mira ca unii jurnalisti sa nu plece la noul trust. E de inteles pana la urma. Nu castiga toti la fel :)

Alin  •  4 iulie 2018, 0:47

Voiam sa zic ca sunt de acord cu comentariile referitoare la prea mult becalism. Dar mi-am dat seama ca asta se vinde acum. Si uneori ai nevoie si sa vinzi. Mai ales când altceva nu prea e. Aștept cu nerăbdare ziua in care becalismele vor fi rare. In rest, ma bucur ca gsp, in special Tolo, a scăpat de umbra Intact. PS: comentez rar aici, dar am ce dreptate am avut cu Simona... :)

Bodorin Romica  •  4 iulie 2018, 0:48

Și palmaresul la cine rămâne?! Ca să lămurim problema din capu' locului!

Ecuatii_Diferentiale  •  4 iulie 2018, 0:49

"2 iulie 2003 – echipa de reporteri pleacă de la ziarul ProSport, cumpărat de Ringier, și ajunge la Gazeta Sporturilor, deținut de Intact." 2 iulie 2018 ziua in care FOSTUL ziarist Tolontan a reusit sa bata toate culmile penibilului in incercarea de a vinde *** E o zi trista pentru presa din Romania. Cand un colos ce detine aproape jumatate din presa autohtona, mai cumpara inca un ziar asta miroase de la o posta a monopol. Fostul ziarist Tolontan, e prea inteligent sa nu stie asta, iar povestea cu "Jurnalismul contează, iar Ringier are reputația nonpartizanatului politic, atât de necesară azi. " este de o gretosenie de nici 1000 de lamai nu o spala. Compania sus mentionata are un apetit fantastic catre tabloidizare, adica in traducere libera catre tampirea maselor, iar fostul jurnalist Tolontan explica cum " Vine o generatie noua de ziaristi, mai buni ca noi, care va vor aduce dezvaluiri importante.". Intrebare: vor fi aceeasi colegi care ne explica acum cum Brugge e in Olanda sau cum un antrenor "il debuteaza " pe cutare jucator? Vor fi colegii care masacreaza in mod constant limba romana si logica? "n-a fost nimic de negociat, de vreme ce culturile ziaristice ale Ringier și ale Gazetei se suprapun, iar libertatea profesională e nenegociabilă." ... alta incercare de a prezenta o culoare de tip gri-sobolan drept alb imaculat. Daca totul era asa de minunat de ce a plecat in 2003 intreaga redactie in frunte cu Dl Ioanitoaia si fostul jurnalist Tolontan? Probabil ca nu puteau suporta atata bine si atata libertate de expresie? Intreb si eu... Astept cu nerabdare cum echipe de noi investigatori sub obladuirea Ringier vor merge dupa sistem si vor gasi ramasitele gainii care a nascut pui vii, posibil radioactive. Si uite asa un ziar a mai pierdut un cititor si presa un jurnalist. In schimb o corporatie a mai castigat slujbas fericit care nu a negociat absolut nimic, probabil ca nici macar salariul...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gio  •  4 iulie 2018, 1:01

hmm.. titlul articolului e gresit, Ringier nu a cumparat ziarul fondat in 1924, caci actuala Gazeta nu are nici o legatura cu acela. Ringier a cumparat ziarul fondat in 1945 sub denumirea de Sportul popular si rival pentru aproape 2 ani cu adevarata Gazeta a sporturilor, care a inchis obloanele in 1947. Dar, nu-i asa, suntem tara plagiatelor, a clonelor, a falsului, de ce ati face voi exceptie?

pop ion  •  4 iulie 2018, 1:02

Iata o veste buna... este un pas important spre disparitia gsp.

Roby  •  4 iulie 2018, 1:21

Domnule Tolontan, ati lasat pe dinafara mai multe aspecte aici: 1. Pe cati bani s-a facut afacerea? 2. De ce atata bucurie cand un brand romanesc e cumparat de straini si de acum acestia vor face bani de pe urma noastra, bani care se duc afara ? 3. Cum ramane cu Prosport? 4. Aceasta tranzactie vine si cu o oarecare maturizare a jurnalistilor, adica vom avea titluri normale la articole, sau ramanem la titluri pentru vanat clickuri? 5. Vor disparea nudurile din subsolul siteului? Multumesc.

Liam  •  4 iulie 2018, 1:38

In sfarsit ati scapat de Voiculescu. De maine am sa reincep sa cumpar Prosport

OZ  •  4 iulie 2018, 2:56

In 2003 ati demisionat in bloc de la ProSport pentru ca nu erati de acord cu intentia Ringier de a tabloidiza ziarul. Sigur ca intre timp si Gazeta a trebuit sa se tabloidizeze relativ ca sa supravietuiasca. Dar dincolo de asta, sunt curios sa stiu in ce masura credeti ca peste ani colaborarea cu acelasi patronat va fi posibila. Nu a fost atunci distrus un pod? E vorba de speranta sau optimism?

Cătălin Tolontan  •  4 iulie 2018, 2:57

@OZ: e corecta intrebarea, iar optimismul nu inseamna ca orice ai face va fi bine. Ci ca, dintre versiunile de viitor, avem capacitatea de a munci in sensul de a se implini cea pe care ne-o dorim. Atunci cind repetam ca suntem optimisti cu privire la Romania, la acelasi lucru ne gindim. Cit despre taloidizare, Libertatea nu mai e un tabloid, ci un ziar popular, din ce in ce mai aplecat spre problemele oamenilor. https://www.libertatea.ro/

Catalynn  •  4 iulie 2018, 4:24

Felicitari! Sa speram ca lăsați becalismul in urma, la Intact!

Bogdan  •  4 iulie 2018, 7:11

Sper ca această schimbare sa aducă o creștere a calității Gazetei Sporturilor, care în prezent seamănă mai degrabă a foaie de scandal decât a publicație sportivă. Investigațiile jurnalistice sunt de lăudat, deși cele politice nu mi se par pertinente într-un spațiu în care vii sa te informezi despre performanță și reușite, nu despre furt și alte mizerii. Articolele de sport (analize de meci, interviuri, povești despre sportivi, etc) sunt destul de puține și în general de slabă calitate. Sunt și câteva excepții (Radu Cosașu, evident, dar și Maria Andrieș care scrie frumos și cu umor). Situl gsp.ro însă e departe de a fi unul profesionist. Plin de pseudo-articole fără conținut dar cu greșeli de ortografie, știri de scandal, fotografii obscene - gsp.ro nu are nimic de a face cu siturile moderne de sport (sofoot, de exemplu, dar sunt atâtea altele). Domnule Tolontan, va apreciez și va admir munca și scrisul și va înțeleg optimismul prilejuit de noul patronat. Dar trebuie sa știți ca dinspre public Gsp nu arată bine și că așteptările noastre sunt mai mari decât ceea ce ne oferiți astăzi. Va doresc succes!

Alex One  •  4 iulie 2018, 7:23

Tolontan,stai linistit nu crede nimeni in independenta de care faci atata caz. Mai bine zis, aveti intr-adevar o "anumita " independenta, cea care vi se permite, selectiva si in directia dorita. Asta e impresia pe care o lasati indiferent de ce mimati voi.

Liviu  •  4 iulie 2018, 7:59

Daca faci presa, trebuie sa respecti realitatea. Sa prezinti lucrurile asa cum sunt. Jurnalismul se face cu demnitate, avand coloana vertebrala si nu la comanda. Daca se respecta asta vom avea un ziar adevarat.

JE  •  4 iulie 2018, 8:15

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mrnb  •  4 iulie 2018, 8:16

Succes! Foarte puțin spus, dar corect despre importanța trustului Intact în salvarea GSP. Am auzit de curând despre implicarea de atunci va lui Lucescu! Asta despre nume. Dacă vorbim despre voi, sunt convins că indiferent de situatie o sa fie bine, nu o sa muriti profesional nu ati fi dispărut nici în trecut dacă nu cumpara nimeni GSP. De cele mai multe ori nu sînt de acord cu analizele voastre actuale (stilul jurnalistic), sportive sau nonsportive dar va citesc zi de zi si până la urmă despre asta este vorba. ....si totusi se mai poate in jurnalismul sportiv avtual mai mult constructivism , mai mult pozitivist, mai multe povești despre frumusetea sportului decât can can îndoielnic sau activism politic? Doar o intrebare a unui cititor clasic de sport care pe vremuri stătea la coadă să prindă un exemplar.

Obiectiv  •  4 iulie 2018, 8:19

Domnule Tolontan, as vrea sa stiu daca acum exista mai multe sanse sa editati un ghid adevarat al Ligii I, asa cum a facut recent (dar pentru putin timp, pana a plecat la UEFA) Ionut Lupescu, cu al sau Kicker! Prin comparatie cu ghidul pe care l-ati dedicat CM 2018, cel realizat de catre AutoExpert este ... luxuriant! Daca nu dvs., sper ca tot ei vor produce, in parteneriat cu Fortuna, un adevarat ghid al ligilor profesioniste pentru sezonul urmator! O.

??????  •  4 iulie 2018, 8:21

Este o tranzacție aprobată și de Consiliul Concureței, Ringier parcă ar mai deține și alte publicații din presa românească, chiar și sportive; sau nu ?

??????  •  4 iulie 2018, 8:30

Ați fost incluși în "pachetul promoțional Kim Clijsters" ?

Felician  •  4 iulie 2018, 9:10

Vor dispărea click-bait-ul și titlurile idioate, ne(o)profesioniste de pe site? Singura mea durere :)

??????  •  4 iulie 2018, 9:20

Opinați că bulgarul, care probabil va urmări evoluția afacerii fiind de prin zonă, va fi mai înțelegător sau mai puțin înțelegător ,decât Hristo Stoicikov, de exemplu ?

Hispaniola  •  4 iulie 2018, 9:21

0. Ma bucur ca este o zi buna pentru lucratorii din presa, sa speram ca vreodata or veni zile bune si pentru cititorii de presa. 1. Repetati de prea multe ori treaba cu independenta; 2. Daca independenta editoriala a fost intotdeauna si va continua, inseamna ca vor continua si titlurile capcana, care nu au legatura cu articolul, exact ca la tabloidele cele mai de jos? Sau Ringier va opri aceasta practica urata? 3. Cred ca pe vremea ProSport echipa dvs a avut cea mai buna perioada dpdv al continutului. Imi placeau aproape toate editorialele, turneele finale erau acoperite foarte bine, articolele de sinteza erau mai multe decat cele de tabloid cu neveste, sexy aia sexy ailalta, ce mai spune lumea prin puscarii, cum se bucura Talpan si alte mizerii. Astazi este greu sa mai cerni articolele cu adevarat despre sport intr-o masa de maculatura degradanta. Ironia este ca la Gazeta trecerea la formatul tiparit mic a coincis cu o cadere abrupta in calitate, desi teoretic aceste doua aspecte ar fi putut fi tinute independente. Va mai citesc doar digital si foarte selectiv, dar indepartarea de mirosul foii si al cernelii este o urmare trista a deconectarii dintre cititor si ziaristi, nu mai exista pasiunea si anticiparea din vremea cand ma sculam devreme ca sa prind ziarul la chiosc, si sa stiti ca nu internetul a ucis-o, ci atat de mult clamata "politica editoriala" cu care va laudati, simt ca suntem sistematic batjocoriti cu foarte multe articole proaste, de umplutura, senzationaliste si care urmaresc sa bage vrajba intre oameni, ca sa genereze click-uri.

Cătălin Tolontan  •  4 iulie 2018, 9:22

@Hispaniola: poate faceti o incercare de a cumpara ziarul tiparit. Nu veti fi dezamagit. Multumim.

??????  •  4 iulie 2018, 9:30

@"Mamaliciki" ?

??????  •  4 iulie 2018, 9:42

Comenterii lui Stoicikov despre români le considerați în prezent nepublicabile, deși le popularizați în vremea în care le făcea , cum ar fi celebra afirmație "mămăliciki"?

cip  •  4 iulie 2018, 10:26

Poate ii invata elvetienii pe sfertodoctii zis ziaristi de sport la gsp cum se pun virgulele, i-urile, cum se face acordul genitival samd. N-am intalnit la niciun alt ziar atata incompetenta gramaticala. Poate ilinvata si pe Ioanitoaia (pe care Tolontan nu rateaza nicio ocazie sa-l laude) cum se scrie cu substanta, sau pe Marioara cum se scrie altfel decat bashcalios.

Andrei F  •  4 iulie 2018, 11:01

Ca sa vezi corectitudine...Greselile tale nu le accepti nici cand sunt clare dar nu postezi critica altora pentru ca ar avea greseli(....,,voite,, pe tiparul celor facute de tine...)...Desigur greseli in comentariile care nu va privesc abunda...Asta este permis,face audienta...

??????  •  4 iulie 2018, 11:11

@Opinați că ar fi putut interveni careva să modifice "comentariile" cu "comenterii"

Comentează