O propunere a lumii sportului, împotriva momentelor de haos și violență din Parlamentul României: zona mixtă

De câteva decenii, sportul a inventat un mod civilizat de dialog, util tuturor: oficialilor, ziariștilor și, în primul rând, publicului

joi, 21 iunie 2018, 1:21

Sorina Ionașc, unul dintre reporterii prinși în meleul de ieri de la Parlament, scrie o cronică la cald, dar lucidă, a întâmplărilor.

Îmbrâncelile au fost reciproce, dinspre ziariști spre politicieni și invers. ”Am fost animale, toți la un loc. Pesediști, useriști, jurnaliști, protestatari”. Momentele de haos nu sunt un accident. Sunt aproape o certitudine. Ele sunt dictate nu doar de tensiunea din eterul țării, dar și de spațiul limitat și impropriu dialogului.

Ieșiți la pradă cu creierul de savană, oamenii, că indiferent de meserie rămânem oameni, își dau coate și trag unii de alții, mânați de reflexul atavic al supraviețuirii.

Sportul a trăit mii de astfel de momente de ostilitate între campioni, jurnaliști și fani.

Că nu e mai puțină adrenalină la finalul unui meci de fotbal sau al unei partide de hochei decât în Parlament!

Cam de două decenii, sportul mondial a găsit o soluție: zona mixtă.

În ce constă ea?

La ieșirea dinspre teren, fie că e stadion în aer liber sau sală, sportivii parcurg un culoar obligatoriu, pe care sunt înșirați ziariștii. În ordine, sportivii trec pe la agenții de presă, televiziuni, radiouri, apoi ajung la presa scrisă, unde de regulă zăbovesc mai mult, că s-au liniștit și au chef de vorbă.

Dacă se simt incomodați, cu prea multe microfoane în față, fac ușor o jumătate de pas în spate și distanța devine pe deplin suficientă, că ziariștii nu pot muta gardul ca să avanseze.

Avantajul zonei mixte pentru o conversație civilizată e uriaș.



Intervievații rămân într-un spațiu safe, unde pot controla ce spun și cum spun.

La rându-le,  ziariștii nu pot fi ocoliți că, indiferent de rangul sportivului, treci obligatoriu prin zona mixtă ca să ajungi în vestiar și să pleci acasă.

În cel mai rău caz, sportivii parcurg culoarul grăbiți și supărați, unii în lacrimi, și spun: ”Îmi pare rău, nu pot vorbi acum”. Dar nimeni nu le stă în cale. Mai sunt șanse. Vine conferința de presă sau îl prinzi apoi la telefon, nu e o dramă. Sau, pur și simplu, nu vrea să vorbească, e dreptul lui. Însă majoritatea covârșitoare a oficialilor, că sunt sportivi, antrenori, medic sau președinți de cluburi și de federații, acceptă dialogul în zona mixtă, tocmai pentru că au un cadru civilizat la dispoziție.

Pe când era șef al Ligii, Mitică Dragomir a luat ideea din campionatele mari și a introdus zona mixtă în Liga 1, cât de greu e ca Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu să gândească ceva asemănător?

Zona mixtă e un compromis înțelept și o idee pentru aceste zile în care degeaba trece Liviu Dragnea cu mâna în buzunar, afișându-și aparenta liniște în mijlocul unor oameni disperați, colegi de-ai lui, politicieni, busculând ziariști și invers.

Responsabilitatea unei soluții pentru un dialog urban, pentru construcția de reguli și de condiții corecte pentru ca toți să ne putem face meseria, vine de la cei care organizează.

Pe stadioane, regulile de presă le fac FIFA, UEFA, CIO sau federațiile, după consultări cu jurnaliștii.

În Parlament, regulile le fac parlamentarii.

Priviți imaginile Sorinei Ionașc, cu oameni împotriva oamenilor, ca într-o grămadă nefirească de rugby, cu oameni la costum!

Zona mixtă sau altă variantă, ei decid, dar soluția de la parlamentari trebuie să vină, după discuții cu presa.

E în avantajul publicului, în serviciul căruia sunt și ei, și jurnaliștii.

 

Comentarii (64)Adaugă comentariu

Obiectiv  •  22 iunie 2018, 13:05

Catalin, ce se intampla in tara noastra genereaza prea multa patima! Merita atata patima politicienii nostri (incepand cu Iliescu si terminand cu actualul Presedinte), justitia si serviciile? Daca discutam la nivel de principii, raspunsul este simplu, insa realitatea de la noi depaseste fictiunea! Asadar, mult prea multa incrancernare (ura, chiar) starnita de persoane care nu vor insemna nimic in istoria noastra post-decembrista! Mult mai multa admiratie merita unii oamenii de cultura (actori, regizori, scriitori, artisti plastici, soprane, baritoni si interpreti de muzica folk) si, desigur, unii sportivi! O.

Andrei F  •  22 iunie 2018, 13:38

@ticbis • 22 iunie 2018, 12:23 Individule,ma confunzi cu Sandy Matei si ai lui...Pe ei ii poti vedea toata ziua unde sunt si ce fac ...Sigur nu ai curajul sa-i intrebi sau sa te intrebi cum isi permit ca toata ziua sa stea in piata...Daca ai fi trait si tu in Romania ai fi stiut ca este perfect legal sa te pensionezi la 45 de ani daca ai lucrat o munca catalogata a fi de grupa 1...O mare parte din siderurgisti,din mineri ,electricieni de la fostul IRE,petrolisti,sudori ...Desiguri nu sunt iventatori ca tine...------E dreptul meu sa nu suport basismul si sa cer ca si astia sa fie intrebati de autoritati.-----Daca am familie sigur nu o sa-mi trimit copiii in afara tarii si poti sa ma crezi sau nu ,asta nu este o inventie mai ales cand te lauzi ca s-a intamplat in anii de glorie a basismului pe care-l regreti...Asta ne spune cat de original esti.Un basist care si-a trimis afara copilul in timpul in care basistii erau la putere.Un basist care spune ca Udrea a fost abuzata tocmai de justitia creata de basism!----Singurii trolli platiti dovediti au fost cei angajati de febletea ta ,nevinovata,abuzata ...Elena Udrea.

vlucian  •  22 iunie 2018, 14:18

Fiecare si-a asumat acolo un rol: L. Dragnea era o "victima" (probabil se ruga sa primeasca un pumn, un ou sau un pantof in cap de la un jurnalist - ca in India sau Pakistan), ceilalti din PSD I se faceau utili ("da sefu', ne facem scut, la propriu"), Tariceanu incerca sa fie un "tovaras de suferinta" (eventual isi dorea si el un pantof in cap), protestatarii, probabil fara sa vrea, le-au facut jocul iar jurnalistii isi faceau meseria parca prea cu zel/patima (ma tot intreb, ce s-ar intampla daca la un momentdat jurnalistii ar institui un fel de greva,macar japoneza, in relatie cu anumite personaje, pur si simplu sa nu le mai dea atata atentie). O scena de harababura demna de O scrisoare pierduta sau Conu Leonida. Nu cred ca o "zona mixta" ar fi incaput in scenariul lor...din contra, i-ar fi incurcat. E clar ca genul acesta de scenete sunt dinainte stabilite si probabil exersate (cu ce sa-si umple si ei timpul pe la partid?) unii joaca mai bine altii mai putin bine (Tariceanu de ex e cabotin...e tot timpul afectat, grav, important de parca si-a facut o operatie estetica prin care sprancenele sa-i ramana tot timpul ridicate a la Vlad Tepes.

ticbis  •  22 iunie 2018, 14:33

@Andrei F: Tovarasu' Andrei, eu imi scot palaria in fata tuturor celor care au lucrat in grupa I-a de munca: siderurgisti, mineri, electricieni, sudori, petrolisti, constructori, macaragisti, mecanici de locomotiva, aviatori, sondori, la forja sau la furnale... am toata stima pentru munca lor. Te asigur insa ca toate aceste categorii de salariati, perfect indreptatite la a iesi la pensie la 45 de ani, NU au timpul necesar pentru a sta 24/24 de ore sa comenteze pe blogul lui Tolo. Problema ta nu este ce ai fost si unde ai lucrat cu niste ani in urma, ci unde lucrezi ACUM, in momentul de fata; ca sustii ca NU esti inca pensionar, deci, logic, ori lucrezi undeva unde nu faci altceva decat sa stai pe net, ori esti beneficiar al ajutoarelor sociale, ori esti patron de firma; alta varianta, NU EXISTA! Pe de alta parte, te informez ca "basismul" a apus de cativa ani buni; dar se pare ca tu esti ca soldatul ala japonez care a fost descoperit la 29 de ani dupa terminarea razboiului in mijlocul junglei filipineze, pregatit sa lupte pana la sfarsitul vietii contra "dusmanului" Anglia, SUA, Franta... spre "slava" imparatului! :))) Cat priveste alegerea pe care a facut-o fiica mea de a se stabili definitiv intr-o alta tara si de a-si intemeia acolo o familie frumoasa si o cariera de succes, sa aibe copii superbi pe care sa-i protejeze de cloaca infecta din tara si sa-i tina departe de mizeriile cotidinene din Romania, nu pot decat sa ma declar cel mai fericit tata din lume! Acolo unde traieste si munceste ea, NIMENI nu iese la pensie la 45 de ani, nici macar ofiterii superiori NATO, minerii, siderurgistii, politistii sau taximetristii :)) Acolo se iese la pensie la 70 de ani!!! PS: daca nu esti patron, daca nu esti pensionar, daca nu esti angajat in munca, daca nu esti asistat social, daca nu esti nici macar troll platit de partidul-stat... din ce traiesti? Din blogul lui Tolo??? Cat despre familie, sotie, copii... n-ai asa ceva si n-o sa ai niciodata! Ar fi culmea sa-ti zica un copil "tata" cand tu de ani de zile o arzi pe net de la 7 dimineata si pana la 12 noaptea, oricat de miner sau de siderurgist ai fi fost in tinerete! :))) Intelege, problema e la tine, nu la mine!

??????  •  22 iunie 2018, 14:51

Opinați că Popescu Tăriceanu ar trebui să explice public cum vroia să desfășoare o "revoluție portocalie" la București ,în 2004, cu mai mulți indivizi, pentru ca să fie prim-ministru ? Considerați că ar trebui să ofere și detalii publice despre cei implicați și despre modul cum se intenționa să se desfășoare o astfel de acțiune ?

Andrei F  •  22 iunie 2018, 16:58

@pispis Cauta pe net cuvantarea lui Macovei cand a trecut legile justitiei...Spune clar,clar cum ea ca ministru al justitiei a sa schimbe procurorii pentru ca se afla sub autoritatea ei (!!!!!)si vointa ei conteaza...Si a facut asta!Eu nu am auzit alt ministru al justitiei sa declare sau sa faca asta.Deci...procurorii si legile lui Macovei sunt in vigoare.Acele legi au fost amendate de Curtea Constitutionala si cand basistii erau la putere si ei au trimis majoritatea judecatorilor de la Curtea Constitutionala!Oare de ce crezi ca nici o autoritate nu ancheteaza intrarea in arhiva SIPA a ministrului Macovei si a jurnalistului Tapalaga?Tapalaga s-a lasat singur in ofsaid deoarece a amenintat cu justitia cand a aparut stirea dar a terminat recunoscand intrarea in arhivele SIPA cand un ofiter a facut publica o dovada...Parchetele inca nu au aflat...Asta inseamna basism ...si pot sa-ti dau in scris astfel de anomali o zi intreaga...Daca esti OM spune-mi cum se poate ...daca legile actuale sunt bune,daca procurorii sunt de elita ...cum naiba de mai aveau nevoie si de Protocoale secrete ?Cum de sintem tara cu cei mai multi cetateni interceptati si tara cu cele mai mari probleme la CEDO raportat la numarul populatiei?Voi astia desteptii vorbiti de oamenii fugiti in Costa Rica,Serbia sau Madagascar dar va faceti ca nu stiti de cei care stau bine merci in Ungaria sau Anglia?...Eu nu sunt din elita dar vad anomaliile si de asta prefer pe aia socotiti hoti dar anchetati decat pe cei necercetati...Inca pentru nici un infractor pesedist un procuror nu a fost facut de o parte a presei nebun...Si cat de fatarnic puteti fi?Nu tu contesti justitia facuta in cazul Elena Udrea desi a fost judecata 100% de legile basiste ...?Ma intrebi din ce traiesc?Din speranta ca basistii au sa plateasca si ei...Dar Sandy din ce traieste,din ce bani plateste zecile de amenzi?La mine nu vin blondele cu Mercedesul sa ma scoata din probleme...--------------------------,,Dan Tăpălagă recunoaște că a intrat ilegal în arhiva secretă a SIPA. Evenimentul zilei cere Parchetului General să se autosesizeze, fiind vorba despre cariera și viața personală a mii de magistrați,,...,,Așa cum am arătat în numărul de miercuri, Evenimentul Zilei a intrat în posesia unui document incediar privind arhiva SIPA. Astfel, într-o notă a unui ofițer care a lucrat pentru Serviciul Intern de Pază și Anticorupție, fostul ministru Monica Macovei a intrat, în a treia ei zi lucrătoare, 7 ianuarie 2005, în sediul unde se țineau documentele din arhiva ministerului. Era însoțită de consilierul său de atunci, jurnalistul Dan Tăpălagă. Amintim că Monica Macovei a fost numită de Traian Băsescu ministrul Justiției în 29 decembrie 2004, prin decret prezidențial.,,

Andreea  •  22 iunie 2018, 21:08

Dragnea: “Nu mă sperie nici Iohannis, nici Kovesi, nici Pahonțu, nici Ponta, nici Oprea, nici alți.” Întrebare: dar de Coldea și de Maior se teme?

ticbis  •  23 iunie 2018, 14:25

@Andrei F: To'asu' Andrei, imi cer scuze, dar in capul matale e o varza infioratoare! Eu admit faptul ca in 2005 Monica Macovei a intrat ilegal in arhivele SIPA, insotita de Dan Tapalaga; la fel, e de notorietate faptul ca in 2005-2006 Traian Basescu a investit in functii multi procurori si judecatori tineri, cu scopul declarat de a restructura si de a moderniza justitia romana la standardele europene; si-a asumat public acest demers, pentru care, de altfel, a fost apreciat de toate cancelariile occidentale, inclusiv de catre opinia publica cu simt civic din tara. Insa, de atunci si pana acum, au trecut 12-13 ani, toti magistratii aia au schimbat "tabara" de vreo cinci ori pana in prezent, in functie de cum a batut vantul... :))) Traian Basescu le-a oferit sansa sa-si faca meseria si sa-si croiasca carierele; nu e vina lui ca, in timp, au pus botul la borcanul cu miere al politicului intrand in jocurile oculte ale puterii sau dansand dupa muzica serviciilor, discreditandu-si atat statutul de profesionisti ai dreptului cat si pe cel de cetateni ai societatii. Exemple sunt cu zecile, sunt cunoscute, nu are rost sa le mai amintesc eu acum. Dar, asa cum au evoluat lucrurile, sa arunci vina dezastrului sistemului de justitie din Romania anului 2018 cu deciziile inspirate sau nu luate de Basescu in 2006, cu 12 ani in urma, mi se pare de noaptea mintii!!! Mai mult, sa traiesti cu convingerea ca zecile sau sutele de procurori si de judecatori promovati in 2005-2006 in mandatul lui Traian Basescu actioneaza inca, acum, in 2018, la ordinile acestuia sau ale Monicai Macovei, dovedeste ca n-ai capacitatile elementare de a percepe si intelege corect intamplarile de atunci, cauzele si premisele lor, evolutia acelor decizii in timp si, mai grav, realitatile pe care le traim astazi si artizanii acestora, cei care poarta vinovatia pentru haosul in care au adus tara asta, atat la nivel social, cat si civic, politic, economic sau al nivelului jalnic al actului de justitie. To'asu' Andrei, traiesti intepenit intr-o fixatie hilara; daca dupa 13 ani, in plina dictatura a "ciumei rosii", nu poti sa respiri nici acum si inca nu te-ai eliberat de obsesia "basismului", te asigur eu ca ai o problema! Mare! Sa nu poti trai, in 2018, de groaza de Basescu, e intr-adevar o boala! Dar, exact cum ti-am explicat anterior, mai ai inca vreo 15 ani ca sa bati recordul soldatului ala japonez care dupa 29 de ani se credea inca in razboi cu SUA :)) Analogia e evidenta! PS: Te-am intrebat cum iti castigi existenta; probabil ca ti-e rusine sa raspunzi... Banuiesc cam ce (nu) "lucrezi" si de unde "castigi"; pe undeva, te inteleg... cred ca nu e o "fericire" pentru tine; de aici si ineptiile pe care le debitezi zilnic, 24/24... invariabil, aceleasi aberatii fara cap si fara coada. Ei vezi, de asta am preferat sa-mi stiu fiica plecata definitiv si stabilita in alta tara... ca astia ca tine sunteti multi in Romania si ea n-avea decat un singur salariu... nu va putea face fata!

Billy Windows  •  23 iunie 2018, 18:28

Domne ticbise, mneavoastra basistii sunteti o specie rara monser. De unde va procurati ochelarii de cal? Vi-i trimite Duduia din Costa Rica cu sigla Styled by Codruta? Zici *** Duduii a reformat justitia? De aia e liber inca? De aia sunt inca liberi Blaga, Berceanu, Videanu, Boc @ toata mafia pdl? De aia s-a clasat mega paguba Microsoft dar DNA rupe lantu la gainaria de Teleorman? Esti mai tare ca Petre Ispirescu si Fratii Grimm, parol. Succesuri!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei F  •  24 iunie 2018, 0:54

@ pispis Adica nu poti fi egal nici cu propriile declaratii? Spuneti: Macovei a intrat la SIPA- stiti macar ce inseamna,ce grozavie este asta?-;Macovei si Basescu au schimbat si numit procurorii dupa criterii numai de ei stiute- o fi ajutat si arhiva SIPA!;magistrati despre care afirmati ca au schimbat tabara ar fi mai vinovati- cum sa inteleaga un neom ca tine ca magistrati nu pot avea tabere?-;legile de acum sunt cele date de basisti...nu o spui dar o stii ca ,,oameni de ai mei au legat alti oameni de ai mei,,-probabil datorita competentei!-...si dupa toate astea tu te plangi de justitia actuala dar nu o si atribui celor care a creat- o!? Afirmi ca nu basistii au avut puterea in ultimii 13 ani! Pai si justitia este o putere jupane!Daca sunt hotii,coruptie intreaba-l pe Basescu,Macovei,Bica,Predoiu,Pruna!!! Inca raii de la guvern nu au schimbat nimic,nici lege nici oameni dar desigur ca dropul de sare e mare in mintea voastra!Vreti sa ramana la fel dar si va declarati deranjati de actuala stare din Justitie cand se atinge de unul de al vostru- cum ai facut in cazul Udrea! Daca nici voi nu va intelegeti... cereti- va iertare poporului pentru basism. Basismul o sa fie atat timp cat oamenii si legile nu au sa fie schimbate...Desigur,,oamenii mei,,...,,legile care promiteau tepe in piata publica,,...,,nu stiu eu cine e Bogdan? Nu la mine in birou,,...

ticbis  •  24 iunie 2018, 13:09

@Andrei F: To'asu' Andrei, n-ai inteles nimic din ideile comentariului meu; nu ca m-as fi asteptat... :)) Tu prezinti lucrurile asa cum le-ai ingurgitat pe nemestecate de ani buni si care ti-au fost servite de alde Gadea si Badea pe la A3, eu judec faptele asa cum le-a retinut istoria, cu bunele sau cu relele lor. Traian Basescu a incercat o reforma a justitiei, o modernizare a acesteia; asta a fost motivul pentru care a promovat sute de magistrati tineri, procurori si judecatori. O parte dintre acestia au confirmat si si-au vazut de treaba si de carierele lor, altii au ales alta cale, subordonandu-se constient jocurilor politice. Acestia din urma ies acum la iveala, e plina presa de ei! Scopul lui Traian Basescu, partial atins, a fost sa rupa justitia de ceea ce insemna ea atunci; pe scurt, justitia activa dupa chipul si asemanarea Rodicai Stanoiu (presupun ca recunosti personajul, nu intru in detalii). Nu exista partid politic imaculat, nicaieri in lume, deci nici cel al lui Traian Basescu n-a fost; toate au petele lor, toate au facut si fac inca destule prostii. Totusi, derapajele lor sunt la nivel de individ sau de decizii punctuale proaste, nu la nivel de doctrina politica, nu ca scop in sine, asa cum activeaza "ciuma rosie" de vreo 28 de ani incoace. Traian Basescu a avut puterea pe care a avut-o, conform constitutiei, insa "legea" in tara a facut-o "ciuma rosie", astia au avut painea si cutitul in mana! Din motivul asta, in 10 ani de mandat presedintial Basescu a fost suspendat de 2 ori si a fost nevoit sa lucreze cu majoritati parlamentare si guverne pesediste in cea mai mare parte a perioadei petrecute la Cotroceni. Traian Basescu n-a fost "usa de biserica", a facut greseli, insa puterea a fost permanent pe mana "ciumei rosii"; d-asta arata Romania acum in halul asta! Iti atrag atentia ca sintagmele "martea neagra", "vinerea neagra", "duminica orbului" sau "noaptea ca hotii" sunt legate strict de partidul-stat, aka "ciuma rosie", nu de Traian Basescu!!! In fine, acum ai de "aparat" un presedinte de partid condamnat definitiv la puscarie cu executare... in mintea ta, probabil ca si pe asta tot Traian Basescu l-a executat...:))) Bre, to'asu' Andrei, te cred, grea misie.... Ati pustiit tara asta...

Andrei F  •  24 iunie 2018, 14:13

@pispis Domnule adica pe o parte spuneti ca Basescu a reformat Justitia si pe alta ca Justitia a fost facuta de PSD?Va rog sa ma deranjati doar cand o sa-l ,,jucati,,pe Napoleon!Pe acest personaj ,,ticbis,,l-ati compromis indeajuns!

Billy Windows  •  24 iunie 2018, 18:40

Domne ticbise, vaz ca sunteti intim conectat la mintea Capitanului Basescu. Stiti negresit si cu preciziune ce a gandit la fiecare pas si moment. Sunteti cumva reincarnarea celebrului Caracudi cari de pe o banca in Cismegiu citea toate gandurile Vizirului aflat singur in Palat? Remarcabil monser.

ticbis  •  24 iunie 2018, 19:02

@Billy Windows: Nu tovarase, spre dezamagirea ta, te informez ca nu sunt conectat decat la propria mea minte. Imi cer scuze tuturor celor care (inca) judeca si mesteca cu ajutorul mintilor "luminate" ale lui Badea si Gadea...:))) Ce sa-i faci... o vorba din popor spune ca "cine se aseamana, se aduna". Iti inteleg necazul, insa te poti revansa din plin vizitandu-l la penitenciar pe daddy Dragnea; ii mai duci un pachetel, il mai tii de vorba un pic, il mai consolezi injurandu-l pe Basescu... hai, ca stii tu ce-ai de facut! :)))

Comentează