Moartea vine pe Facebook. Despre accidentul din Ungaria

E ca atunci când traversăm strada cu ochii în telefon

miercuri, 23 mai 2018, 7:26

Când rezidenți își fac selfie pe telefonul mobil cu răniții de la ”Colectiv” îi spunem cruzime.

Când, la Jocurile Olimpice, 80% din sală se uită la ecranele TV panoramice plasate deasupra ringului, și nu la boxerii adevărați din ring, îi spunem spectacol.

Iar acum, când 9 oameni mor pe o șosea din Ungaria după ce șoferul transmitea cu telefonul live, pe Facebook, cursa sa, îi spunem inconștiență.

Imaginile cu accidentul de pe Facebook sunt greu de privit până la capăt, tocmai pentru că e atât de mult nefiresc în ele.

Microbuzul intră, aparent fără grijă, în depășire pe contrasens și rămâne acolo.

Vezi un camion cum apare și nu se întâmplă nimic, nicio reacție, e ca și cum șoferii s-ar fi așteptat ca mașinile să treacă una prin cealaltă, ca în jocurile video.

Ca pe calculator.

Sigur că e o iluzie a timpului, dar senzația asta e: parcă se amestecă ecranul virtual și viața reală, iar concretul își ia revanșa într-un mod incontestabil și tragic.

Căci nu e nici cruzime, nici spectacol, nici inconștiență, este o confuzie antrenată zi de zi, temeinic, potrivit căreia viața noastră ar fi acolo, în lumea virtuală.

Camionul care se apropie din sens opus pe șoseaua din Ungaria e un vehicul real, al durerii și suferinței palpabile, nu o plăsmuire colorată, precum formele de pe ecranul telefonului din mâna șoferului.

14 copii au rămas orfani după accidentul din Ungaria

E ca și cum realitatea, în forma ei brutală, s-a năpustit și a sfâșiat decorul virtual în care omul de la volan credea că se află, când își transpunea prietenilor viața, în format de gigabiți.

Ca atunci când traversăm strada, ca pietoni, cu ochii în telefon. Sau, când conducem, ”doar încet, la stop”,  pipăind compulsiv pe touchscreen.

Ce ne împinge să comitem această confuzie între material și digital și să o practicăm cu o furie de neoprit?

Pentru Zygmunt Bauman, dincolo de efectele ei colosale, globalizarea informației ”favorizează difuziunea stimulilor, comportamentul imitativ și extinde privarea relativă la nivel planetar”.

O privare relativă la nivel planetar înseamnă că noi ajungem să ne comparăm cu tot ceea ce trăiesc, simt sau dețin miliardele de avataruri ale ființelor umane care-și descriu viața în rețelele sociale.

Procesul comparației este etern perdant, dar asta nu ne împiedică să revenim, somnambulici, în ciclul dependenței de a butona.

Telefonul inteligent și Facebook sunt pistolul, însă mâna care a apăsat trăgaciul în tragedia din Ungaria este a noastră.

Poliția română și televiziunea Antena 1 au lansat o inițiativăSTOP live pe Facebook la volan! Dă like vieţii!”.

Oamenii semnează petiția, unde în altă parte, pe Internet. E o alegere impusă căci, cinstit vorbind, în lumea reală inițiativa ar fi fost ignorată.

Cu Internetul, pre Facebook călcând.

Comentarii (66)Adaugă comentariu

Florin  •  24 mai 2018, 11:46

Responsabilitatea nu e doar la soferi, ci si la cei care sunt pasageri. Oare i-a zis vreunul sa se uite la drum si sa lase telefonul ? E la fel cu soferii bauti: cand te urci intr-o masina condusa de unul care a baut, esti mult mai inconstient decat el. Imi amintesc de accidentul din Muntenegru de acum cativa ani: supravietuitorii povesteau despre modul iresponsabil in care a condus soferul...dar nu l-a oprit niciunul, nu a coborat din autocar nimeni.

Flaviu  •  24 mai 2018, 11:54

Mda...si eu cred ca o parte din vina o au cei de la Rutiera...asta pentru ca desi au temei legal, desi la ora actuala cred ca in trafic sunt mai multi soferi care folosesc telefonul in timp ce conduc decat cei care nu o fac, nu am vazut niciodata pe cineva oprit pe acest motiv. Oricum ai lua-o, "smartphone-ul" a devenit o dependenta pentru majoritatea oamenilor. Si eu ma intreb de multa vreme (vad la televizoro gramada de astfel de personaje): ce fel de om trebuie sa fii, sa platesti sute/mii de Euro ca sa vezi o finala de Roland Garros si in loc sa te uiti la Nadal vs Federer tu stai captivat pe facebook ??

Hombre  •  24 mai 2018, 12:39

Ar trebui aplicata legea si interzis vorbit/sms/chat la telefon in masina. Cred ca jumatate din accidentele din Romania sunt din cauza neatentiei pt ca omul butona smartfonul. Nu se poate stii exact cati, pt ca nimeni nu va recunoaste ca a facut accident din cauza telefonului. Dar cu siguranta ca-s multi.

gilos  •  24 mai 2018, 13:20

Este clar si vina Politiei Rutiere, institutie care ar trebui sa vegheze la siguranta pe soselele patriei. Aceasta Politie Rutiera, in mandatul dnei ministru Carmen Dan, a ajuns o rusine nationala. Filmele cu celebrul Garcea, de acum zece ani au ajuns niste glumite simpatice fata de realitatea zilelor noatre. Faptul ca Politia nu mai sanctioneaza deloc vorbitul la telefon, ne-purtatul centurei sau o parcare pe loc interzis creaza un haos general in care fiecare face ce vrea pentru ca oricum nimanui nu-i pasa. Iar moartea acestor oameni, alaturi de miile de victime care isi pierd vietile anual in accidente rutiere, fac din acesti functionari care sunt platiti din bani publici si care-si spun politisti rutieri, niste *** Sa va fie rusine !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Florian  •  24 mai 2018, 15:32

Domnule Tolontan, este ceva putred in sistemul nostru de acordare a carnetelor si de monitorizare! Am citit ca soferul care a provocat accidentul mai facuse ceva similar si avea pe constiinta o fata de 21 de ani. In plus, se pare ca talonul microbuzului fusese suspendat in urma cu 2 luni!!! Daca nu sunt fake news, asta este chiar criminal, cum poate iesi din tara o astfel de masina? Despre ce mai vorbim cand vorbim de legi, de obligatii, de sanctiuni??? Am citit cu putin timp in urma ceva care chiar m-a terminat: cel care a provocat accidentul feroviar din nordul Italiei (in care a murit el si mecanicul de tren si au fost ranite 20 de persoane, ca sa nu mai vorbim de pagubele materiale) era un sofer roman de 64 de ani care manevra capul de tractiune al Tir ului aflat pe calea ferata!!! Iarasi, daca este adevarat, ceva este foarte putred nu numai in sistem dar si in constitutia mentala a multora dintre semenii nostrii!

Cristina  •  24 mai 2018, 16:37

Wow😨Ce nu înțeleg eu de ce nu a încercat nimeni sa facă ceva??Vezi ca vine masină din sens opus si nu faci nimic??Nu franezi..nu încerci sa intri inapoi in bandă. .ce liniștiți stăteau in masină. .este incredibil..si ochelarii ăia de soare la ochi..mai vedea ceva prin ei??Era total pe dinafară de ceea ce se întâmpla in jurul lui..😞😞

Ted  •  24 mai 2018, 16:59

Daca ministrul de interne si ministrul transporturilor vor, pot face ceva extrem de util: pe soselele patriei sunt camerele CNADNR care filmeaza pentru rovinieta si identifica numerele de inmatriculare ale tuturor masinilor. Tot ce trebuie sa faca este sa compare in timp real si cu baza de date a politiei, cu masinile carora le-a fost retinut talonul. Alarma se poate da instant si masina oprita in trafic sau la punctele de trecere a frontierei. Din acest sistem, partea care identifica numerele de inmatriculare este cel mai scumpa veriga si aceasta deja exista la CNADNR. Restul poate fi implementat destul de usor pe echipamentele deja existente. Acelasi lucru poate fi extins: la cei care circula fara asigurare RCA valabila si chiar si la cei care circula fara permis (aparatura nu identifica oameni, dar identifica masina ce apartine unui sofer cu permisul suspendat, care poate fi oprit in trafic pentru verificare); la cei care practica transport de persoane fara autorizatie (masina unei firme de transport fara licenta valabila poate fi identificata si oprita in trafic sau la frontiera pentru control); la masini folosite anterior pentru trafic de lemn taiat ilegal... si lista poate fi largita, doar sa fi politist si sa vrei sa faci treaba. Astea sunt masuri reale de preventie, pe care Politia, cu ajutorul CNADNR, le pune in practica. Aici e treaba celor 2 ministri (interne si transporturi) sa faca colaborarea posibila si vina lor solidara daca nu o fac. Iar daca nu o fac sunt vinovati si primul ministru si mustaciosul, care i-au numit si nu ii demit.

mako  •  24 mai 2018, 17:31

FB = FACEBOOK I = INSTAGRAM FB+I=FBI :) cu toate ca e de plans... Urlau manelele in spatele soferului, ala era live pe fb, a fost clar o pierdere a notiunii timpului si a spatiului,o virtualizare mortala,da. Caz intalnit... Autostrada soarelui,banda 2.Sofer care merge cu 60km/h in fata mea, are soseaua libera in fata dar merge incet,f.incet,banda 1 libera...eu ma intreb de ce merge asa incet, ii dau un flash scurt...nimic...ii dau un claxon scurt...nimic...il claxonez tare...tot nimic.Risc si il depasesc pe dreapta si atunci ma luminez...omul merge incet si vorbea la tel sa fie sigur ca nu face accident.Nici nu vazuse si nici nu auzise semnalele mele din spate.Rade si vorbeste la tel privind in fata, trec pe langa el si observ in oglinda ca alt sofer sta in spatele lui si ii da flashs insistent...Omul este intr-o transa fantastica, doar el este la volan, pe autostrada care este a lui...nimeni nu trebuie sa intervina pt a-l deranja din conversatie... Cazurile sunt multiple, barbati,femei,tineri,batrani,etc...tine de civilizatie,de bun simt,de 7ani de acasa.De la un manelist cu talonul suspendat care tot conduce pe sosea la ce sa te astepti? Multumesc.

Johnneil  •  24 mai 2018, 17:42

***! Nu va mai feriti sa-i spuneti pe nume. Asta a fost. ***. Pacat de toti ceilalti din masina. Dar si aia au pana la urma partea lor de vina. Ma bucur ca din fata nu venea tot un mirobuz cu mai multe persoane. Puteau sa fie victime mai multe.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Pana Liviu  •  24 mai 2018, 21:02

Din pacate sunt sute de microbuze conduse de un singur sofer care fac transport international de persoane pe distanțe de peste 1000-1500 km.Dupa 15-20 de ore de condus oboseala se aduna,plictiseala intervine si ea si atunci cauti activitati care te tin ocupat .Din pacate foarte puțini sunt conștienți că acest lucru înseamnă mai putina atentie la trafic.Regimul de atribuire a documentelor necesare efectuării transportului de persoane in Romania se dau foarte usor , de multe ori pe șpagă, știm toti acest lucru.Cu toate astea, mai sunt alte zeci de mașini care fac acest lucru fără a avea absolut nici un document sau autorizare si asta sub nasul autorităților.Oameni buni , aveti grija atunci când călătoriți, cu cine mergeți, cum conduce șoferul, cat pare de odihnit si nu va sfiiti sa luati atitudine cand ceva nu pare in regula! Numai asa puteti evita sa ajungeți în situația oamenilor din acel microbuz.

gica  •  24 mai 2018, 22:16

In Anglia de cateva luni, se difuzeaza un spot la radio de 10-20 de ori pe zi in care spun cat de periculos este sa folosesti telefonul la volan, auzind zi de zi spotul chiar iti intra in cap sa lasi telefonul, nu mai pun mana pe el decat cel mult la semafor

Radu  •  24 mai 2018, 23:32

Sa fim onesti si transparenti pana la capat. Voi pe GSP promovati in reclame peste 50% site-urile de pariuri sportive. Cand asta vezi in jur, asta crezi ca-i realitatea, asta s-a intamplat cu oamenii aia, sau cu soferul. Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi in lumea zicea Gandhi. Promovati voi inainte de toate corectitudine, educatie, simt civic, si apoi astfel de tembelisme / teribilisme n-o sa dispara, dar sigur nu mai sunt incurajatoare.

dan  •  25 mai 2018, 9:01

Educatie si legi. Noi nu avem nici una, nici alta !

sven-tm  •  25 mai 2018, 11:20

Să fi convins că mulți dau like in mers,la volan.

Florin  •  25 mai 2018, 13:54

Din pacate la noi e si prostie maxima... uitati-va in trafic la cate masini de zeci de mii de euro sunt cu soferii care vorbesc la telefon, folosindu-l de parca au reportofon in mana. Orice masina moderna de la un anumit nivel de echipare vine cu handsfree incorporat si chiar este de buna calitate. Minim de efort de facut pairing pe bluetooth o singura data la inceput... Sincer pentru asta trebuie marite amenzile pana la un nivel care sa forteze conducatorii auto sa se gandeasca de doua ori inainte sa foloseasca telefonul. Si da, sunt sofer dar folosesc sistemul hands free inclus pe o masina de clasa medie.

dorel  •  4 iunie 2018, 1:45

mai dar ce cauta camionul pe contra sens ,acolo era autostrada pe celalalt sens

Comentează