Spionul Wang a promis în scris că ”Mă angajez să păstrez cu strictețe secretul de serviciu”! Și a intrat la Cupru Min!

Complicitatea și delăsarea statului român au dus la situația în care Wang a avut acces la Cupru Min printr-o declarație pe proprie răspundere!

miercuri, 2 mai 2018, 5:32

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

”Huyou” se spune în chineză.

La noi, ”Huyou” se traduce prin cacealma.

”Huyou” a devenit ”noua vedetă a vocabularului limbii chineze contemporane”.

Importanța noțiunii de cacealma în viața Puterii de la Beijing, dar și în diminețile obișnuite ale oamenilor, este descris de Yu Hua, în cartea ”China în zece cuvinte”, apărută în 2018 la Humanitas.

Când Wang Yan, declarat de statul român ”un pericol pentru siguranța națională”, s-a dus la Cupru Min, a făcut-o la cacealma.

Iar o cacealma nu se joacă de unul singur.

Pentru că și noi, românii, avem o relație statornică cu vechea și iubita noastră cacealma.

După o jumătate de secol de comunism noi, iar ei mai mult, românii și chinezii avem în comun metabolismul cacealmalei.

Cacealmaua, așa cum s-a  infiltrat ea în oasele celor două state, nu e un truc, o strategie măruntă de a-l ameți pe celălalt. Ea este o politică.

”Nimeni nu intră aici fără aprobare de la Ministerul Economiei!”

Pe 25 noiembrie 2016, îmbrăcat într-un costum elegant și comod, Wang Yan intră în curtea exploatării Cupru Min.

”Nimeni nu putea veni aici, la Cupru Min, fără o aprobare din partea structurii de securitate a Ministerului Economiei”, spune directorul din 2016 al Cupru Min, Nicolae Turdean, într-o discuție cu Gazeta.

Nicolae Turdean, directorul Cupru Min, l-a primit în noiembrie 2016 pe chinezul Wang Yan în exploatare fără aprobarea departamentului de securitate al Ministerului Economiei

Dar Wang intră fără această aprobare.

”La cacealma”.

Ca director al Cupru Min declari ceva și poate că presa nu verifică.

Dar dacă jurnaliștii solicită registrul oficial, cacealmaua se deșiră.

”Nicio solicitare de acces pentru Wang în 2016”

Ministerul Economiei îl contrazice pe fostul său director de companie strategică.

”În anul 2016, nu a fost primită nicio solicitare de acces pentru Wang Yan”, răspunde ministerul la întrebarea redacției.

Dar de unde știm că Wang a fost în Cupru Min?

Tot din documente oficiale.

Ziarul e în posesia „Angajamentului de confidențialitate” semnat la 25 noiembrie 2016 de Wang, atunci când chinezul a intrat ”la cacealma” la Cupru Min.

Cine l-a primit pe Wang, cu cine a jucat cacealmaua?

Cu Nicolae Turdean, cel care a rămas la replica: ”Stați liniștiți, nimeni nu intră fără aprobarea structurii de securitate”.

Ba da, intră!

Dacă e parte din cacealma, intră.

Promisiunea unui spion: ”Mă angajez să păstrez cu strictețe secretul de serviciu”

”Subsemnatul Wang Yan, născut în localitatea Heilongjiang la data de 26.03.1965, posesor al autorizației E nr. 30313655 declar că am luat la cunoștință de dispozițiile legale cu privire la protecția informațiilor clasificate și mă angajez să păstrez cu strictețe secretul de serviciu”.

”Voi respecta întocmai normele legale cu privire la evidența, manipularea și păstrarea informațiilor, datelor și documentelor secrete de stat și de serviciu ce mi-au fost încredințate, inclusiv după încetarea activităților care presupun astfel de informații”.

”Sunt conștient că în cazul în care voi încălca prevederile normative privind protecția informațiilor clasificate voi răspunde, potrivit legii, administrativ, disciplinar, material, civil ori penal, în raport cu gravitatea faptei”.

Un spion promite că va respecta ”secretul de serviciu” al celor pe care-i spionează. Momentul este antologic.

Cacealmaua nu e o simplă păcăleală, nici în România și nici în China.

Cacealmaua semnifică haos, interese și o țesătură socială care evacuează interesul public pentru a face loc șmecheriei ca mod de viață. 

Spionul care promite că va ține pentru el secretele 😊

Omul care semnează în 2016 acest document, ”pe barba directorului Turdean”, spionul care jură pe roșu că nu va spiona, este același căruia statul român îi ridicase în 2012-2014 cetățenia, la cererea SRI!

SRI îi descoperise lui Wang ”organizația care comitea acte de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale”.

În traducere pe înțelesul oamenilor, Wang făcea spionaj.

Iar spionul, reprimit misterios în România, ajunge, într-o cacealma supremă, să semneze un angajament de confidențialitate pentru ”secrete de serviciu” cu o întreprindere strategică din Apuseni!

În spatele lui Wang sunt mulți politicieni români, pe care i-a cumpărat de-a lungul timpului și care, brusc, l-au uitat.

”Președinte Yan Wang”

Episodul din 2016 nu e singular.

Wang avea o treabă de rezolvat la Roșia Poeni.

Și se mai duce!

În 2017, Ministerul Economiei, jucător conștient în acest seducător ”huyou”, îl primește, de data asta oficial, pe Wang Yan la Cupru Min.

Cacealmaua reiese tot din documentele oficiale pe care Ministerul Economiei le-a trimis ziarului.

Petre Iulian Nicolescu, șeful structurii de securitate, aprobă pe 14 septembrie 2017 vizita la Cupru Min a unei delegații chineze.

Intră Wang Yan și românul Aurelian Răzvan Dumitrescu.

Iar șeful delegației este Li Ping On, în dreptul căruia nu apare compania Merlion, ci ”Președinte Yan Wang”, adică președintele lui Wang Yan!

Care-i cea mai bună recomandare posibilă ca să faci afaceri cu statul român?

Nu să vii din partea unui trader mondial de resurse, ci să fii ”Președinte Yan Wang”, de vreme ce Wang era deja un simbol, era personificarea cacealmalei.

”Hoyou” și Cacealma, frați de cruce

La nici 60 de zile după această de a doua vizită, Wang Yan semnează contractul prin care Merlion cumpără toată producția de cupru a României.

Concentrațiile de aur și de argint din zăcământ încep să scadă, ca în orice ”huyou” bine jucat de două părți care se pricep.

China și România au o istorie meritorie a relației lor ca state.

La baza ei au stat multă muncă, inteligență și loialitate.

Astăzi, trecutul este arbitrat de o realitate mult mai descurcăreață, tradusă cu același cuvânt: cacealma.

Cacealmaua a devenit a doua natură.

”Huyou” și Cacealma, contribuția elitelor politice ale prezentului la o moștenire cu care nu știm ce să facem.

După ce-și pune semnătura pe contractul cu Wang Yan, directorul Nicolae Turdean pleacă de la Cupru Min.

”S-a pensionat”.

Nu, e consultant pentru o firmă.

La noi, și pensionarea este ”huyou”.

 

 

 

Răspunsul oferit Gazetei de către Ministerul Economiei privind permisele de intrare la Cupru Min solicitate pentru Wang Yan: 

 

 

 

CUPRINS: Toate capitolele din investigația GSP în cazul „Shanghai”

Comentarii (22)Adaugă comentariu

Max  •  3 mai 2018, 7:07

PSDragnea a jucat PSD la cacealma in campanie electorală. De ce ne-am mira că și alții fac la fel?

Cătălin Tolontan  •  3 mai 2018, 7:09

@Max: nu transformati, va rugam, o investigatie nonpartizana si o realitate transpartinica intr-o chestiune politica. Wang a avut relatii bune cu multi politicieni. Care evident ca acum l-au uitat. De pilda, cu seful CJ Ilfov, PNL, suspectat de SRI pentru spionaj in favoarea exact a lui Wang!

Luca  •  3 mai 2018, 8:09

In Tara Romaneasca Huyou este de la revolutie incoace . Inclusiv revolutia . Sper din suflet ca noua generatie sa stopeze aceasta degradare continua a tarii . Dar , cu sistemul de educatie pe care il avem din 1900 toamna incoace , tare ma tem ca sperantele sunt minime . Felicitari echipa gsp .

Urod  •  3 mai 2018, 8:20

Din pacate nu vedem filmul cu Paul Newman si Robert Redford... Vedem filmul,, Ne meritam soarta "..... Nu cred ca inainte de '89 relatiile dintre noi si chinezi se traduceau prin ,, cacealmele", dar acum este sigur ca așa au devenit... Însuși Revolutia a fost o cacealma la noi si asta trăim de 28 de ani....

bg  •  3 mai 2018, 8:28

Felicitari echipei! Statul chinez poate fi mandru de patrunderea lui Wang Yang in structurile de putere ale statului roman si de faptul ca el este un cal troian bine infipt in coasta estica a Uniunii Europene. Si se mai mira politicienii nostri de ce nu suntem primiti in Schengen...Joaca si ei la cacealma, poate, poate... Totusi, prietenii din UE stiu de ce... Statul roman in materie de securitate nationala este CIUR...caci nu nu e de vina cine cere... e prost cine da...

Catalin  •  3 mai 2018, 9:01

Tolo nu te dezminti... asteptam o carte despre istoria presei sportive romanesti care a distrus sportul !

dana  •  3 mai 2018, 9:07

... si nimic nu se clatina, nimeni nu pica, individu nu devine persona non grata nici acum, dupa saptamini intregi de la primele dezvaluiri. Era clar ca Gazeta are documente, si totusi nimeni nu se teme... Ce-o fi mai rau, sa n-ai libertate de exprimare, sau sa ai dar sa nu conteze?! Si ma gindesc si la fetele de la lotul de gimnastica americance, cum nu le-a ascultat nimeni ani in sir cind povesteau orori, si acum se fac toti ca n-au stiut ca era o bestie linga ei, sa si scape pielea de puscarie... Tot pe bani e tacerea si in SUA si in RO, diferenta e ca la aia totusi vine ziua scadentei, la noi....

Ionut  •  3 mai 2018, 9:12

Sa fim seriosi Catalin! Nu e vorba de delasare ci doar complicitate, asa cum ai spus...fiind vorba de niste tradatori de tara care au luat bani si care au avut grija ca nenea Wang sa fie acolo unde trebuie. In era tehnologiei si a informatiei te loveste informatia fara sa vrei, chiar daca esti delasator.

Cătălin Tolontan  •  3 mai 2018, 9:14

@dana, ionut: si la noi uite ca vine ziua in care lucrurile nu mai pot fi acoperite, secreizate, musamalizate. Hai sa avem incredere in institutii, stim ca suna ca un cliseu, dar problemele sociale au raspunsuri sociale. Credem ca institutiile vor actiona, lucrurile nu au cum sa ramina asa si statul care ne reprezinta pe toti si unde muncesc o sumedenie de oameni loiali isi va indeplini datoria fata de cetatean.

Andrei F  •  3 mai 2018, 9:39

Cand cineva va sfatuieste sa cereti opinia unui specialist in domeniu mergeti tot la cacealma afirmand ca ce mai trebuie specialist nu este specialist fostul director!!!Astazi ati castigat in fata propiei cacealmale si va desfiintati specialistul!!!+++Repetati in continuare ca in Romania numai Cupru Min produce concentratul de cupru.Vi s- a spus ca au fost reactivate mine in zona Suceva dat tot nu tineti cont...+++++ Revenind la chinez...Cine este obisnuit cu citirea revistelor economice stie ca datorita inchiderii din ratiuni de poluare excesiva din China multe mine au fost inchise acolo si pretul cuprului creste.De asta mine care erau nerentabile se redeschid.Poate de asta si la Cupru Min se exploateaza perimetre mai sarace care inainte ajungeau la halda de steril...+++ Si logica economica spune ca un chinez poate face o predictie si pe termen indelungat privind cotatia cuprului...Poate la ei se inchid in continuare mine...Nu stim daca si chinezul ,,nostru,,de asta a primit drept de sedere dar sa primesti drept de sedere pentru 5 ani trebuie sa fi folositor ,nu? Spionajul poate fi folosit in dublu sens...Asta poate fi o afirmatie la cacealma sau nu...Sigur ramane zecile de milioane obtinute in plus de Cupru Min - statul roman.Asta nu mai este o cacealma...Si cineva de la Voluntari plange...

Ionut Alionescu  •  3 mai 2018, 10:16

... Romania si secretele! Hai sa fim seriosi... De americani sau altii, care au vazut(si luat aproape moca) si stiu totul despre tarisoara asta, nu stii nimic?...

Perken  •  3 mai 2018, 10:56

Pe timpul lui Ceaușescu serviciile secrete străine au reușit să-l cumpere pe Pacepa, așa că în opinia mea în zilele noastre este chiar piece of cake pentru ei să corupă pe mai marii din SRI. Și cum prin USA s-a schimbat de curând puterea, dar și structura la vârf a serviciilor lor secrete, devine destul de clar că și structurile noastre se rotesc la nivel de conducere! qed :) Și cum mai există și interese europene sau chiar rusești, a fost ușor pentru chinez să-și îndeplinească misiunea, iar adversarii celor ce au acceptat această cacealma să divulge ce s-a petrecut. Noroc cu toate aceste lupte de interese că mai aflăm și noi câte ceva!! :))

addriann  •  3 mai 2018, 11:03

Felicitari in primul rand pentru optimismul debordant, ,, institutiile vor actiona " si ,, statul... isi va indeplini datoria fata de cetatean " ! Institutiile au raspuns foarte prompt, cand a fost vorba de fapte prescrise, pentru a arata ca nimeni nu poate fi sanctionat... Cand au aparut dosare si fapte noi, semnalul , deocamdata, este acela pe care l-a facut Paul Newman in ,,Cacealmaua ", cu degetul aratator peste nas... Si se pare ca functioneaza semnalul, nici macar Elena Udrea nu a mai patit nimic , dupa folosirea ,, strategiei "...

Tulceanul  •  3 mai 2018, 11:27

Lacomie , coruptie , interese . Romania zilelor noastre .

alex  •  3 mai 2018, 11:31

ar fi interesant de vazut la ce firma e consultant domnu ex director.

Winterz  •  3 mai 2018, 12:00

De cateva luni incoace domnul Tolontan se screme cu articolele astea, vezi Doamne ingrijorat de securitatea nationala, "resursele strategice nationale" si amenintarea chineza. Pana sa ne ameninte China securitatea ne distrug statul bastinasii nostri. Mafiotul Voiculescu e o amenintare de 10 ori mai mare si mai directa pentru cetatenii, resursele nationale si statul roman decat "Mafiotul Wang" dar dl. Tolontan n-are nici o apasare in aceasta privinta; Voiculescu e roman de-al nostru pe cand Wang e "spion chinez"....

dice  •  3 mai 2018, 12:48

Pai in angajamentul din 2016 este trecuta o serie de autorizatie, oare ce-o fi? Si posibil sa nu fi avut acces la informatii clasificate. In 2017 chiar scrie ca nu are acces, deci care ar fi problema? Putem presupune, in buna noastra traditie in coruptie, ca diferenta la concentratii este exact valoarea spagii. Dar asta trebuie s-o demonstreze cineva. Dupa cum ne-ai obisnuit, cred ca punctul culminant este personajul roman care a incasat "diferenta de concentratii".

ticbis  •  3 mai 2018, 12:50

O tara in care serviciile de siguranta nationala se implica pana la gat si cu toate resursele strict in jocurile politice interne si in care actul de justitie pana la cel mai inalt nivel serveste cu obedienta puterii, exclusiv pentru vendete si rafuieli politice, este raiul pe pamant al mafiei interne si externe si al tuturor agenturilor de spionaj din lume. Din pacate, Romania actuala asa este perceputa; o tara vulnerabila in interior si penetrabila din exterior, o tara corupta si vanduta oricui si pe oricat de niste iresponsabili ce nu-si merita numele de "romani". Tolo, imi cer scuze; te contrazic categoric! In Romania institutiile NU functioneaza, nici macar la cota de avarie. D-asta se intampla tot ceea ce-ai publicat pe blog referitor la acest caz. Problema e ca NU e singurul; sunt sute si chiar mii de astfel de cazuri, despre care, probabil, nu vom afla niciodata. Romania e un sat fara caini; violata dupa bunul plac de oricine isi pune mintea si are interesul; atat din interiorul cat si din afara ei. Doar cetatenii simplii si onesti sunt constransi, amenintati, controlati si tinuti aprig in lesa... ca totusi, cineva trebuie sa plateasca si taxe :))) In fine! Tolo, din articolul tau n-am priceput o chestie: in "Angajamentul de Confidentialitate" completat si semnat de Wang pe proprie raspundere, apare inscrisa la rubrica "posesor al certificatului/autorizatiei" inscriptia: "Seria E, nr. 30313655". Despre ce certificat/autorizatie este vorba si la ce serveste acesta? Ce autoritate romana sau chineza i-a eliberat-o, in urma carei cereri, in ce scop, la ce data si cine e persoana (numele, functia, institutia) care i-a aprobat eliberarea acestui certificat/autorizatie??? Cred ca e o pista care merita investigata; daca vom afla chestia asta ne vom lamuri multe dintre semnele de intrebare! @Andrei F: Tovarase, ca de obicei, bati campii! Citez: "Sigur ramane zecile de milioane" :)))))))))) Pfff... Pentru Limba Romana, apasati tasta UNU!!! :)))

Adrian  •  3 mai 2018, 14:30

Am o intrebare,ce a păzit SRI-ul ?Wang trebuia sa fie expulzat iar toti acesti directori , directorasi șefi cu securitatea etc ., sa fie deja la închisoare cu minim 15 ani de executat ptr înaltă trădare.Sincer ptr ce mai există acest SRI? Pai nu-i mai bine sa-l desființam? Angajăm prin licitație publică o instituție privată (America e plină de așa ceva) care sa aibe grija de securitatea țării.Cred ca iesim mult mai ieftin ,facem economie la buget . Lăsând gluma, oare in ce tara trăim?Ăștia se cearta ca fraierii pe la TV cine a intrat sau cine n-a intrat în arhiva SIPA,iar Wang intra la CupruMin ca-n carciuma. PS. Care a fost reacția celor de la SRI ? Romania a ajuns sat fara câini?Poate ne trezim maine ca Wang asta a dat o fuga pana la Cernavoda sa faca niste shopping cu uraniu sau apa grea.

Andrei F  •  3 mai 2018, 14:50

@Adrian • 3 mai 2018, 14:30 O regiune intreaga din Romania ar multumi chinezului daca ar putea sa vanda apa grea produsa in Romania.Desi se spune ca este de o calitate foarte buna nu s-a putut vinde la export...Uraniul ?Care uraniu ca folosim de la canadieni si asa minele noastre se inchid...Nu sunt specialist dar Cupru Min nu poate avea ca secret de stat decat harti...Rezerva de minereu este altceva...

Bulă  •  5 mai 2018, 11:05

Sa intelegem domnule Tolontan ,ca doriti ca Guvernul condus de PSDragnea sa il prinda pe spionul chinez si sa pedepseasca fostii directori CupruMin care au semnat aprobarea de acces ?! Sunteti naiv sau chiar credeti in buna intentie a celor de la putere?

gogu  •  11 mai 2018, 22:40

Turdea a trecut acum in privat, dar il sprijina pe chinez sa pună mana si pe Moldomin!

Comentează