Lupescu a pierdut votul, dar îi rămân simpatia oamenilor și respectul

Nu e nimic rușinos să participi la alegeri și să pierzi. Să te implici e important

miercuri, 18 aprilie 2018, 6:13

Victoria de azi îl ridică pe Răzvan Burleanu, fără a-l coborî pe Ionuț Lupescu.

Iar explicația votului este că interesul imediat și concret a bătut orice altceva.

Așa cum Lupescu a făcut lucruri bune la UEFA, și e apreciat acolo, se vede treaba că Burleanu a reușit lucruri utile pentru cei de la cluburi.

A răspuns interesului lor, nevoilor cluburilor și a fost răsplătit.

Păi Burleanu n-a făcut mare lucru, veți zice! Depinde cu ce comparăm.

După 20 de ani în care ”mărunții” din teritoriu s-au simțit neînsemnați, ei au fost serviți și ajutați de echipa lui Burleanu. Ei, sarea pământului, s-au ridicat azi și n-au dat doi bani pe politic.

Lupescu nu are de ce să fie rușinat. Dimpotrivă.

Statura lui rămâne aceeași, un fost mare fotbalist, un om calm și cumpănit, care a pierdut. Toți avem bătălii eșuate. Vorba unui scriitor olandez: ”Dacă n-ai pierdut, înseamnă că n-ai trăit suficient”. 

În plus, Ionuț a făcut un lucru excepțional. Puțini din românii din străinătate se întorc acasă și nu sunt de condamnat că nu se întorc. E opțiunea lor, e viața lor muncită până la sânge. El s-a întors. A încercat.

Realitatea pe care a părăsit-o era una idilică.

A riscat nu doar Elveția, unde până și tomberoanele au lacăte, pentru că mizeria e scumpă. A riscat statutul de la UEFA, adică epicentrul siguranței și al confortului.

Da, fotbalul a vorbit, dar fotbalul nu a vorbit împotriva lui Lupescu, ci în favoarea efortului util care s-a făcut pentru el în ultimii 4 ani.

Nicio luptă nu rămâne fără rost.

Pentru că Răzvan Burleanu are enorm de învățat și de acceptat din eleganța lui Lupescu.

Și din felul în care „neamțul” a primit înfrângerea.

În mod normal, Burleanu ar fi primul care ar trebui să-l ajute pe Lupescu să revină la UEFA. 

Asta dacă președintele vrea să învețe din victorie.

 

 

Citește și: 

Fotbalul i-a administrat prima înfrângere lui Liviu Dragnea din 2014 și până azi! L-a bătut cu 66%!

 

 

 

 

Comentarii (114)Adaugă comentariu

George  •  18 aprilie 2018, 18:28

Tolo, si articolele tale de azi se inscriu in marea debusolare care ne stapaneste dupa atata comunism si atata democratie. A zis cineva, mai pun si eu, suntem in dictatura prostiei si a interesului de doi bani.

Cătălin Tolontan  •  18 aprilie 2018, 18:29

@George: bine, am scris un articol prostesc, dar prefer sa fiu prost apreciind implicarea lui Lupescu, decat sa fiu destept crezind ca nu se poate schimba nimic, niciodata si propovaduind lehamitea ca solutie.

dorin  •  18 aprilie 2018, 18:29

*** , articolul tau nu a fost intamplator .....cum nimic nu e

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Sibian70  •  18 aprilie 2018, 18:31

Deci daca incerci sa vi acasa ,cu idei noi, profesionist si scolit in West nu ai nicio a sansa sa fi de succes in Romania....tot populismul si PCR-ul functioneaza. De aceia pleaca romanii so nu se mai intorc....

nicu  •  18 aprilie 2018, 18:32

după ce a ieșit la iveală *** îi mai crede cineva spusele?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cris  •  18 aprilie 2018, 18:34

Daca chiar crezi, dle Tolontan, ca afirmatia asta este una de luat in seama, cu temei „... se vede treaba că Burleanu a reușit lucruri utile pentru cei de la cluburi. A răspuns interesului lor, nevoilor cluburilor și a fost răsplătit.”, atunci mandatele lui Mircea Sandu au reprezentat adevarate succese pt fotbal si pt oamenii lui. Ca doar Sandu a castigat fara emotii fiecare mandat. Dupa rationamentul asta, Sandu este cel mai bun manager in fotbalul romanesc, fiind ales pentru aceleasi motive (in oglinda cu Burleanu), pt ca „a reușit lucruri utile pentru cei de la cluburi. A răspuns interesului lor, nevoilor cluburilor și a fost răsplătit.”

Florin  •  18 aprilie 2018, 18:39

Aparand alaturi de Firea si alti pesedisti importanti a pierdut respectul meu. Am crezut ca este curat si are intentii bune, dar m-am inselat.

Florin  •  18 aprilie 2018, 18:39

Si uite asa mai regresam putin. Ne cam meritam soarta. Votul de azi imi intareste ideea ca politicul este mai implicat mai mult ca oricand in fotbal. Toata asocierea asta de imagine dintre Liviu puscariasul si Ionut Lupescu nu a fost altceva decat un plan bine gandit de cineva pentru a i se strica imaginea fostului jucator din generatia de aur. Dar este doar o ipoteza personala si nimic mai mult. God bless Romania! After all tomorow is another day!

Fece5bistul  •  18 aprilie 2018, 18:41

Abia a spus Lupescu ca pe Tolontan nu-l mai citeste nimeni si acum aflam cat de generos e nea Tolo (sugereaza sa il ajute Burleanu pe Lupescu sa revii la UEFA ) . Adica omul isi da demisia dar era de fapt la misto... Inca ceva dl. Tolontan -cine sunt moderatorii de la gsp si cum se face ca lasa majoritatea injuraturilor celor care sunt fecesebisti iar pe restul ii cenzureaza si le inchid conturile la prima greseala? *** ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Rosu Dan  •  18 aprilie 2018, 18:43

Păcat că întreaga redacție (și mi se pare că ai o funcție la gsp) v-ați pus în slujba luiu Lupescu , urmând exemplul întregii media..

Andrei  •  18 aprilie 2018, 18:43

Tolo, Burleanu, Coldea si Dincu iti multumesc pentru articolul de aseara. Felicitari, ai locul la FRF asigurat.

manole  •  18 aprilie 2018, 18:44

Cu mancatorii de mititei si băutorii de bere burtoși, cu futsalul și fotbalul feminin o sa ne alegem decenii de acum inainte!

Tony  •  18 aprilie 2018, 18:44

Domnule Tolontan, Va respect opinia dar cred ca acest articol este altul eronat !!! Cum ar fi spus Caragiale, “opiniile sunt libere dar nu și obligatorii”. Urăsc circul politic din România din tot sufletul și nu, nu sunt un admirator PSD și mai ales urăsc sutele de “Dinu Păturica” care conduc România azi in majoritatea domeniilor. Un lucru este clar... Ca sa reusesti in orice domeniu trebuie sa ai capacitatea de a implica și motiva pe toți cei din jur. Toți care ar ajuta Succesul! Aceasta capacitate se cheamă inteligenta emoțională (EQ) și este mult mai importantă decât orice speech gol și fără nuanță de la televizor sau in public. Atenție, a nu se confunda cu IQ, pentru ca oricarui lider, in orice domeniu, oriunde in lume,inteligenta emoțională ii este vitala si este mult mai importantă decât un IQ oricât de ridicat. Direct la subiect... Ca sa reusesti din fotoliul de președinte al FRF, trebuie sa fii capabil sa implici toată lumea care ar putea dezvolta fotbalul. Și da, Dragnea este unul dintre factorii importanți acum in Romania care ar putea contribui la dezvoltarea fotbalului, ACUM . La fel și Media.La fel și toți acei oameni pe care i-ați văzut la lansarea domnului Lupescu și care in majoritate, au fost ignorați și jigniți. Ori scuzați-mi opinia, actualului președinte FRF, favoritul dumneavoastră, marele manager internațional 😂 ii lipsește exact aceasta capacitate, inteligenta emoțională. Nu a fost in stare sa pună toți acești factori enumerați mai sus la aceiași masa timp de patru ani!!!Vorba multă tipic “dâmbovițeană” fără nuanță,blocat in FRF cu o echipa de “ascultători” fără prea multe in comun cu fotbalul iar eșecurile le-a pus tot timpul pe seama celorlalți... comitet executive, minister, Sandu... patetic! In concluzie, cred ca sunteți intr-o eroare punând in acest articol pe primul loc disprețul dumneavoastră pentru Dragnea și nu ce ar trebui sa livreze președintele FRF. Motivul pentru care am ales sa va scriu e ca va citeam in trecut dar așa cum a nuanțat și Lupescu ,cred ca ușor,usor, nu o sa va mai citească nimeni. Cu respect, TV

Arsenie  •  18 aprilie 2018, 18:47

Mi se pare ca trebuie sa fii nebun ca sa traiesti in Romania, o tara sfasiata intre PSD (ex PCR) si SRI & DNA (ex Securitate). Dar si mai nebun trebuie sa fii ca Lupescu, sa te intorci in tara, crezand ca poti face bine oamenilor cu forta :)) Basescu a taiat tot ce a putut si n-a protestat nimeni, amaratul asta de PSD le mareste cat de cat salariile unora si ies ca arsi in strada :))) ce sa mai intelegi din nebunia asta?? In Romania, tot fripturistii conduc si vor conduce in vecii vecilor

Glam  •  18 aprilie 2018, 18:47

Tare imi este frica ca acesta este punctul terminus al fotbalului romanesc. Cu actualii angajati ai FRF si in situatia financiara in care este FRF si fara sprijinul celor mai importante figuri din istoria fotbalului romanesc nu vad nici o solutie de redresare pentru fotbalul romanesc. Pai langa cine sa vina un sponsor? Langa Burleanu, Bodescu si Visan sau langa Lupescu, Chivu si Cornel Dinu? Pai daca venea Gica Popescu presedinte mai pleca Adidas ? Despre ce Doamne Iarta-ma vorbim. Vrem nationala de fotbal sa faca performanta ? Pai atunci nu mai lasati sa decida conducerea fotbalului romanesc cei de la fotbal feminin si minifotbal...

Doru  •  18 aprilie 2018, 18:50

Am revenit si eu, la randul meu, acasa.Am incercat.Sistem de neinvins.Am plecat.Definitiv.Mi-a ramas sa va citesc de deparate.Si m-a ramas Stiinta in suflet.

Mircea  •  18 aprilie 2018, 18:52

Interesant...aroganta unei generatii care se crede ca se ridica deasupra tuturor versus realitatea care este mult mai ampla; adica un sport ca fotbalul incepe cu cei mici si multi si nu inseamna numai un lupescu sau prunea sau hagi sau popescu sau, sau, sau...

Chalex  •  18 aprilie 2018, 18:52

Credeti ca Ionut Lupescu va dobandi respectul celor care sunt anti Dragnea si anti Firea? Greu de crezut acest lucru! Pe undeva aceste voturi reflecta cu fidelitatea "lupta subterana" care se da intre doua forte care incearca sa ingenuncheze, in totalitate aceasta tara. Cat despre societate, aceasta este de mult in genunchi, asteptand acei promisi lei necesari ducerii traiului de azi pe maine. Aidoma bastinasilor care se bucurau ca au primit un sirag de margele de sticla, strident colorate, tot asa si cei care au votat au apreciat mai degraba bucatica de cascaval promisa, in detrimentul progresului fotbalului. Si, in plus, cine garanta ca "sub Lupescu" fotbalul nostru ar fi fost mai bun decat "sub Burleanu"? Oricum, "palma" primita de Lupescu este primita deopotriva si de cuplurile Dragnea-Firea & Antena 3 -Realitatea. Si, parca ar trebui aplaudata!

gigelos  •  18 aprilie 2018, 18:54

@Catalin Tolontan - pe de alta parte te inteleg , n-ai avut ce sa faci , daca a fost ordin pe unitate , asta e , n-ai ce sa faci ...

Patru C  •  18 aprilie 2018, 18:57

A fost o sesiune de alegeri intre *** *** *** cu iz de bucatarie elvetiana, un manunchi de ***. Oricine castiga, ideea de baza ramane ca a trebuit sa se aleaga intre patru *** Dimensiunea conteaza mai putin. Si Lupescu a pierdut mai mult decat alegerile. Dragostea subita pentru Dragnea si Firea vor ramane insignele de pus in piept pe care Lupescu nu o sa le mai poata da jos o vreme. A obtinut Meritul Pupinc**istului Clasa I.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Luciann  •  18 aprilie 2018, 18:59

Lupescu s-a facut de cacao cu PSD-ul lui cu tot! Si nu sunt fan Burleanu...

Anti  •  18 aprilie 2018, 19:02

Votand cei mici este super ok.Avem o singura problema :pe ce criterii se bazeaza votul lor?

Alin  •  18 aprilie 2018, 19:03

Respect dl Tolontan, pt. impartialitate si pentru articolele echidistante diferite fata de cei din redactia gsp, partizani ai lui Lupescu.... o intrebare am , ce mai face nea Ovi, mai poate astepta inca 4 ani bilete de avion+cazare+masa la meciurile nationalei ?

Cătălin Tolontan  •  18 aprilie 2018, 19:04

@Alin: Ovidiu Ioanitoaia si-a facut treaba de jurnalist critic la adresa Puterii din fotbal. Serialul de editoriale impotriva lui Sandu a fost mai lung decit cel la adresa lui Burleanu.

Sextus  •  18 aprilie 2018, 19:10

Un fleac... I-a ciuriut...

Gabriel D.  •  18 aprilie 2018, 19:12

Să mai spună cineva că presa nu are rolul său! Nimic nu este întâmplător! L-ați ajutat pe Burleanu , fără să vă ceară nimic! Prin articolele din ultimele zile, efectiv l-ați făcut pe acest impostor , din nou președinte FRF! Asociind imaginea lui Lupescu cu "comunistul" Dragnea, era clar că va pierde alegerile! Vă mulțumim dragi ziariști, Tolontan, Geambașu & Co!

ManX  •  18 aprilie 2018, 19:13

@Tolo.Nu are de ce sa-i fie rusine, dar are dovada ca nu este un bun manager. A venit doar cu doua luni înainte de alegeri pentru campanie. In doua luni putea cel mult sa bea o cafea cu alegatorii. In tren. Nu cred ca a venit din convingere ci pentru ca au insistat colegii si prietenii sai. Prieteni care sunt milionari si vin sa salveze fotbalul românesc când nu antreneaza prin Cocostan si Al Camilohli. Penibil Mircea Lucescu. Nu a gasit timp sa vina la inaugurarea statui lui Misa Klein, dar vine la caricatura asta de alegeri. Misa Klein, jucator pe care l-a pus în echipa celor mai buni jucatori pe care i-a antrenat. Singurul român. Hunedoara de unde s-a lansat în fotbal ca antrenor, din spusele sale cea mai frumoasa parte a carierei sale ca antrenor. Mândru ca mânca fasole la masa cu muncitorii la cantina restaurant a CSHunedoara. Trecea doar strada din blocul unde locuia într-un apartament de 60 metri patrati. Ei, nu a platit acea fasole. El si toti jucatorii avea cel putin patru mii de lei salariu de la combinat plus din prime înca vreo patru-zece mii de lei, depinde luna si meciurile câstigate. Valabil pentru Andone si Rednic. Când te gândesti ca mai avea în echipa pe Prunea si pe Raducioiu italianul...Acum Lucescu este multi milionar pe spatele muncitorilor din acest oras. Nu te bazezi pe asemenea oameni. Regret ca a fost Cristi Chivu pacalit, venit doar din "obligatie" Nu-mi explic de ce nu a candidat Balas. Sa nu mai spun ca l-au ademenit cu sprijinul politic. Dragnea...cred ca si *** Tudor în ajuta mai mult.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

D  •  18 aprilie 2018, 19:15

Tolo, n-ai dreptate. Dupa parerea ta pilele sunt la mare cautare. Lupescu, daca era atat de bun trebuia sa se gandeasca ce va face daca pierde alegerile cand a parasit UEFA , la fel si echipa care a stat in spatele lui! Oare strategia lor a fost in stil de haita infometata, daca merge, bine, daca nu, vedem noi cum ocupam niste posturi pe undeva? Cu alte cuvinte, de ce eu neica nimeni sa nu fiu sustinut prin pile sa ajung la UEFA????????????

ManX  •  18 aprilie 2018, 19:15

@Tolo. Primul meu mesaj este prea lung si nu prea sunt citite asemenea mesaje, dar te felicit si ai toata stima mea pentru felul în care ai tratat acest subiect în ultimele saptamâni.

Gsoros  •  18 aprilie 2018, 19:16

Este trist sa vezi că Burileanu rămâne la șefia FRF dar asta nu schimba un lucru. Când a fost la ciolan Lupescu a furat cat a putut și fără jenă, doar formau un întreg sistem. Da, știu, nu are o condamnare definitivă. Asta pot sa spun și despre multi din clasa politica, multi din partidul la care Lupescu s-au dus pentru a-și asigura "susținerea". Daca dosarul o sa fie dus la capăt, elegantul și calmul Lupescu o să ajungă unde merita.

Cristian  •  18 aprilie 2018, 19:17

Orice le ar fi promis acum Burleanu celor care l au ales, nu ar fi funcționat dacă in cei 4 ani nu s ar fi ținut de promisiuni.E clar ca i ajută. Ma deranjează f rău ca Hagi & co nu se simt acasă in România. Ar trebui sa fie in prim plan de departe...E trist dar e ca la noi.Aberant, ilogic, fără viitor..

George  •  18 aprilie 2018, 19:17

Draga Tolo, nu e monopol prostia, servesc si eu la greu. E vorba de o masa de manevra care ajunge sa cantareasca mai greu decat orice pricepere, inteligenta, evidenta, necesitate. A fost prezenta si aici. O gasim la fiecare scrutin electoral. A naibii inventie, sa te ascunzi dupa ei si sa dobori tot in cale. Aveam ceva de lucru azi, dar sunt infestat, am Dumitrache, Dobrin, Balaci si Hagi in sange, de la patru ani. Ce-am lucrat s-a facut compot de cangur. Trupul a fost la birou. Mintea, conectata la eveniment. Nu ca am vrut, de la ea, de la sinele obsedatilor de minge, siret si vinclu. Am aspirat orice stire dinspre FRF. Dar nu am putut sa ma bucur in niciun fel, doar sa ma doara. Am pus pareri, nu sentinte. Cred in ele. De propovaduit, nu ma pricep. Daca eram destept, eram in alta parte. Daca lehamite se numeste atunci cand faci clabuci la gura cand vine vorba de fotbal, cand esti rupt de somn dupa o zi de alergatura si ti se fac ochii cat cepele pentru urmatoarele doua ore cand apare blestematul de Ronaldo, atunci insemna ca sunt sunt plin.

pavel  •  18 aprilie 2018, 19:18

"Serialul de editoriale impotriva lui Sandu a fost mai lung decit cel la adresa lui Burleanu." buna gluma, si in ce era? epoca bronzului, neolitic sau paleolitic? aha, si de aia a fost invitat sandu luni la tribuna zero, nu? si marmota invelea ciocolata in staniol. P.S. si basescu a invins presa in 2009, cand si realitatea tv era impotriva lui.

Portocala  •  18 aprilie 2018, 19:21

"Ei, sarea pământului, s-au ridicat azi și n-au dat doi bani pe politic"...!?!?! Adica un om serios ca Lupescu, fotbalist cu experienta internationala si membru respectat la UEFA, sustinut de toate simbolurile fotbalului romanesc (Hagi, G Popescu, Lucescu, Chivu, Sabau, Raducioiu, D Munteanu, Prunea, etc) inseamna "politicul"? Stiu ca traim in vremuri in care cineva vrea sa ne convinga ca noaptea e zi, albul e negru si agresorul e victima, dar sa il acuzati pe Lupescu ca a avut sprijin politic, asta intrece orice masura si limita a bunului simt...Tocmai, ca daca avea sprijinul "politicului"(care in Romania de azi inseamna sri, dna si "aliati"), Lupescu ar fi cistigat lejer...Dar nu l-a avut, dovada fiind impostorul care, nefacind absolut nimic pina acum, a cistigat un nou mandat...Pozitia dvs, dle Tolontan, confirma public implicarea, din nou, in fotbal a "serviciilor"(dupa cum a recunoscut si Coldea) si efectul destructiv si anti-national pe care il au acestea in sportul romanesc si in societatea romaneasca, in general...Pai ce dovada mai buna a implicarii "politicului" este decit aceasta "victorie" a unui smecheras cu rezultate zero(Burleanu), impotriva normalitatii si a valorii demonstrate pe teren si la UEFA? Este victoria cocalarilor impotriva bunului simt! "Felicitari" si dvs, dle Tolontan, pt umarul pus la ingroparea fotbalului romanesc!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mai bine nu candida  •  18 aprilie 2018, 19:22

Imaginea de mai sus demonstreaza urmatoarele lucruri. In momentul in care te inchini lui neica-nimeni inseamna ca esti sub el. Inseamna ca te multumesti cu acest rezultat, ba chiar confirmi fotbalul romanesc este pe maini bune. Inseamna si ca tot ce a emanat el si echipa lui despre Burleanu si marea schimbare a fotbalului romanesc a fost un fals. Inseamna ca Burleanu este un om valoros si ca are girul lui Ionut Lupescu. In momentul in care te caciulesti la modul asta inseamna ca nu meritai sa castigi. Inseamna ca ai *** In momentul in care te inchini si ranjesti dupa ce tocmai *** 1. *** iti meriti soarta. Daca Lupescu de la inaltimea realizarilor sale se injoseste sa stranga mana astuia inseamna ca merita tot ce i se intampla. Eu nu vreau ca federatia sa fie condusa de un om josnic. Iar Lupescu prin acest gest este un om josnic! Daca tot i s-a aplecat la prohab supus poate ii face diplomatic si niste placeri castigatorului pe merite si realizari extraordinare. Ah! Stati! Nu are nici merite si nici realizari extraordinare... Inseamna ca Lupescu nu e doar sclav - inseamna ca e supersclav! Daca sunt de acord cu un singur lucru este cu urmatoarea afirmatie care spune mult adevar: "Burleanu a făcut puțin *** pe toți foștii marii fotbaliști". ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Bodrin  •  18 aprilie 2018, 19:24

Domnule Tolontan, aflați de la mine, o persoană cu destulă experiență în domenii nu tocmai simple, ca nu prea exista explicații simple la multe dintre fenomene, din diverse domenii. Asa ca explicația votului, dată de dumneavoastră scurt-pe-doi, este puerilă. In rest, tot respectul...

Petro Burgener  •  18 aprilie 2018, 19:25

De ce sa-l ajute Buleanu pe Lupescu sa revina la UEFA? Daca Lupescu a revenit trebuie sa ramana si faca ceva util pentru fotbalul romanesc! Nu cred ca aparitia lui alaturi de Dragnea si Firea a decis infrangerea lui, cei care au votat stiau de mult ce voteaza! Pe noi ne-a afectat acest lucru dar, sincer, eu nu cred in vreo "asociere" a lui Lupescu cu cei din politica!

Andrei  •  18 aprilie 2018, 19:26

Apreciezi "implicarea" lui Lupescu... Normal ca s-a implicat fiindca erau mult mai multi bani de facut prin tot felul de contracte dubioase decat facea la UEFA. Burleanu ar trebui sa-l ajute sa mearga la puscarie in loc sa-l ajute sa mearga la UEFA. Atata vreme cat in tara sunt oameni care se cred deasupra legii nu vom iesi din perioada asta de tranzitie, fiindca asta este ce ne tine in loc.

sundance kid  •  18 aprilie 2018, 19:26

Pina isi termina mandatul are $ 1 milion in cont .Bravo lui .

Obiectiv  •  18 aprilie 2018, 19:27

Cataline, cuvinte de genul celor rostite/scrise de tine nu sunt decat un paleativ; cum sa nu se simta rusinat un ... profesor universitar intr-ale fotbalului atunci cand pierde in fata unui ... elev de gimnaziu (tot intr-ale fotbalului)?! Relativ la precedentul articol, te contrazic net: nu Dragnea a pierdut, ci Lupescu, fotbalul si corectitudinea (burleanu a procedat precum unele partide pe durata campaniilor din mediul rural!) au avut de suferit in urma rezultatului votului!! O.

pavel  •  18 aprilie 2018, 19:32

iar dormim. edi grosu a reusit o victorie importanta in etapa a doua a turului crroatiei. dar, gsp-ul nici nu stia de el. cica sunteti gazeta sporturilor.

Obiectiv  •  18 aprilie 2018, 19:33

Inca ceva: cum sa ai tupeul sa adaugi in finalul unei declaratii ca i-ai ciuruit pe ceilalti candidati, desi n-a fost un fleac? Trimitere directa la cele spuse de precedentul presedinte la finalul alegerilor (prezidentiale) din 2009; asa maestru, asa discipol! O.

Cornel  •  18 aprilie 2018, 19:38

Lehamitea nu e o solutie, de acord cu tine. Dar constatam cu totii ca expertiza, competentele, recunoasterea sunt mai putin importante decat abilitatea altuia de a-si pregati votantii si alegerile. Prin atacarea adversarului cu dezvaluiri despre care stia demult dar nu le-a publicat, cu pomeni pe la futsal si liga 3. Asta e de bine. Asemanator a fost si la cele politice si probabil va fi si la urmatoarele alegeri : cine administreaza , face pomeni, controleaza jocul si castiga. E similar unui tiki taka sau filosofiei lui Guardiola : daca ei au mingea si o plimba, ailalti nu prea au ce face. :) Si ailalti trebuie sa invete sa piarda, demn, cu respect, ca oricum n-au ce face, sistemul cu imparteala de la liga 1 catre liga 3 , e tot ce le trebuie votantilor. Come on... Chiar m-ar interesa in urmatorii ani poate ii intrebati pe votanti de ce si pe ce considerente l-au votat pe actualul. Ca au primit 10 lei in plus si promisiunea ca in 2022 or sa aiba 12 lei ?

Petro Burgener  •  18 aprilie 2018, 19:38

@Mai bine nu candida, Lupescu nu se inchina in fata lui Burleanu, nu are de ce. Dupa cum arata poza, cred ca Burleanu a venit la el si i-a intins mana! Cred ca poza e facuta in timp ce Lupescu se ridica de pe scaun si da mana cu Burleanu! E un gest firesc si de bun simt sa-l felicite pe Burleanu, chiar daca s-au contrat inainte de alegeri!

FlorinT  •  18 aprilie 2018, 19:42

Ai gresit enorm cand l-ai comparat pe Lupescu cu romanul care munceste in strainatate si se intoarce acasa. Lupescu are bani, casa, masina noua odata la 3-4 ani, prieteni care sa-i dea un job de 2000 euro in sus, deci vine cand vrea acasa. In schimb romanul care acum munceste pe 2000 de euro si vine in tara pe 2000 de lei, chiar nu se poate compara cu Il Lupescu...

sundance kid  •  18 aprilie 2018, 19:43

Handbal la feminin avem . Tenis la feminin avem. Acum o sa avem si fotbal de calitate tot la feminin .

Maxentiu  •  18 aprilie 2018, 19:44

A zis bine Dragomir, "v-a dat-o la temelie" Burleanu. Privind cit de cit obiectiv, consider ca si Lupescu si Burleanu sint animati de intentii bune, dar nu au forta necesara sa schimbe un sistem inert in care interesele tuturor actorilor implicati sint perfect armonizate. Amindoi s-au adaptat iar Burleanu, aducind cu el garantia decisiva a stabilitatii si continuitatii, esentiala unui astfel de sistem, a cistigat. O regula esentiala de business spune ca daca vrei sa schimbi un proces, trebuie mai intii sa-l intelegi. Va sfatuiesc sa faceti acest efort. Cind veti intelege cum functioneaza sistemul, ce-i motiveaza pe actorii sai (de la presedintii din liga 1 pina la arbitrii din liga a 4-a), ce asteptari au acestia, va veti da seama de ce, de exemplu, atacurile obsesive ale d-lui Ioanitoaia la adresa lui Burleanu din ultimii ani nu au avut nici un efect.

Bogdan  •  18 aprilie 2018, 19:44

Ba da Tolo ! Sa-i fie rusine ca s-a afisat cu toti "ciorditorii" si cu partidul stat. Nu avea ce sa caute la Dragnea, nu avea ce sa caute la Firea, nu avea ce sa caute la *** Lupescu a fost FOLOSIT de toti penalii (Sandu, Prunea, Popescu....)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dorixro  •  18 aprilie 2018, 19:46

Respect a avut pana s-a aliat cu psd-istii. A dat mana cu mafiotii. Sa-i fie rusine, si-a batut joc de toti cei care l-au sustinut.

sundance kid  •  18 aprilie 2018, 19:56

George Bre aia era cu " Draga Stolo " . Ai gresit adresantul .

Comentează