Lupescu a pierdut votul, dar îi rămân simpatia oamenilor și respectul

Nu e nimic rușinos să participi la alegeri și să pierzi. Să te implici e important

miercuri, 18 aprilie 2018, 6:13

Victoria de azi îl ridică pe Răzvan Burleanu, fără a-l coborî pe Ionuț Lupescu.

Iar explicația votului este că interesul imediat și concret a bătut orice altceva.

Așa cum Lupescu a făcut lucruri bune la UEFA, și e apreciat acolo, se vede treaba că Burleanu a reușit lucruri utile pentru cei de la cluburi.

A răspuns interesului lor, nevoilor cluburilor și a fost răsplătit.

Păi Burleanu n-a făcut mare lucru, veți zice! Depinde cu ce comparăm.

După 20 de ani în care ”mărunții” din teritoriu s-au simțit neînsemnați, ei au fost serviți și ajutați de echipa lui Burleanu. Ei, sarea pământului, s-au ridicat azi și n-au dat doi bani pe politic.

Lupescu nu are de ce să fie rușinat. Dimpotrivă.

Statura lui rămâne aceeași, un fost mare fotbalist, un om calm și cumpănit, care a pierdut. Toți avem bătălii eșuate. Vorba unui scriitor olandez: ”Dacă n-ai pierdut, înseamnă că n-ai trăit suficient”. 

În plus, Ionuț a făcut un lucru excepțional. Puțini din românii din străinătate se întorc acasă și nu sunt de condamnat că nu se întorc. E opțiunea lor, e viața lor muncită până la sânge. El s-a întors. A încercat.

Realitatea pe care a părăsit-o era una idilică.

A riscat nu doar Elveția, unde până și tomberoanele au lacăte, pentru că mizeria e scumpă. A riscat statutul de la UEFA, adică epicentrul siguranței și al confortului.

Da, fotbalul a vorbit, dar fotbalul nu a vorbit împotriva lui Lupescu, ci în favoarea efortului util care s-a făcut pentru el în ultimii 4 ani.

Nicio luptă nu rămâne fără rost.

Pentru că Răzvan Burleanu are enorm de învățat și de acceptat din eleganța lui Lupescu.

Și din felul în care „neamțul” a primit înfrângerea.

În mod normal, Burleanu ar fi primul care ar trebui să-l ajute pe Lupescu să revină la UEFA. 

Asta dacă președintele vrea să învețe din victorie.

 

 

Citește și: 

Fotbalul i-a administrat prima înfrângere lui Liviu Dragnea din 2014 și până azi! L-a bătut cu 66%!

 

 

 

 

Comentarii (114)Adaugă comentariu

Romeo  •  19 aprilie 2018, 8:54

evident, scrieți după anunțarea rezultatului. Nu am citit ce ați scris înainte, dar este încă o mare înfrângere a presei, după cea de acum 8 ani a lui Popescu, pe care l-ați susținut furibund. Acum constatați că există futsal și fotbal feminin, pe care Burleanu le-a menționat că ar fi făcut ceva pentru ele. Poate, noi nu știm de aceste sporturi pentru că dvs, șeful GSP nu ne spuneți decât cum va fi dărâmat stadionul X sau cum se fură din dezinfectanți. Bănuim, părerea noastră nu conteză, dar Lupescu nu a reușit să convingă aceste sectoare de activitate. Este, cum spuneați și la TV, cel care critică după ce pierde mai mereu. Sau nu el, ci cei care i-au scris discursul. Am zărit un pic cuvântările lui Lupescu la început de campanie, goale de miez, dar lumea (vedeți și alegerile parlamenare din Ungaria) nu mai cred în vorbe. De aceea s-au ales primari foști pușcăriași sau cercetați penal, pentru că lumea nu mai crede în condamnarea câtorva, pentru că acțiunile DNA nu aduc nimic pozitiv populației, este doar o răfuială între hoți și proști. Lupescu nu are nicio scuză, atât a putut, a lucrat în FRF, ajutorul nr.1 al lui Sandu, deci știa sau trebuia să știe pe toți care au votat. I-a ignorat și a încercat să ia fața cu colegii lui de echipă. Bun, dar la Aninoasa câți mai sunt din cei care l-au văzut la TV pe el, Chivu sau Lucescu ? Rămân vorbele lui Iordănescu sau Popescu: sperau într-o campanie de idei. S-a făcut încă odată mizerie jurnalistică. Poate retructurați acum și gazetăria, în folosul cititorilor, nu în înrăirea lor. Iată că nu mai funcționează!

Lop  •  19 aprilie 2018, 9:00

Ce efort util visezi? Te-ai trădat rău cu articolul ăsta. Ne crezi prea proști.

adrian  •  19 aprilie 2018, 9:13

Tolo, e prima oara cand dezamagesti...cel putin pe mine! Ai iesit acum cateva zile cu un editorial scris aiurea, prin care voiai sa scoti in evidenta ca Lupescu este ajutat de PSD. Nicidecum! PDS-ul s-a lipit de imaginea lui Lupescu(imaginea generatiei de aur) si asta cred ca nu l-a ajutat! Dar din editorialul tau se intelegea ca ai o disperare ciudata pentru a nu castiga Lupescu, asa ai dat de inteles! Stiu ca nu asta a fost intentia dar ciudata atitudine! Azi ai scris un alt editorial prin care vrei sa arati ca Lupescu e om bun si ca respectul nostru pentru el ramane! PENIBIL!!! Bine ca a castigat Burleanu, ca sa ai ce scrie inca 4 ani de acum incolo(numai de bine, clar)!

Matei  •  19 aprilie 2018, 9:24

Fals! S-a făcut de rușine prin cârdășia cu PSD. Daca revine la uefa, recunoașteți ca a mințit?

gigelos  •  19 aprilie 2018, 9:29

Foarte ciudat (decât dacă aveți un interes , ordin pe unitate , încep sa cred ca da ) sa nu înțelegeți ca perdanți aici sunteți voi , presa sportiva , televiziuni , tot . Foarte ciudat . Interesul o sa meargă spre zero , cum s-ar spune de la Adidas la Joma e diferența mare .Norocul lui Burleanu a fost Hagi , el a mai dinamiza putin treaba , cu copiii etc.Daca și Gica lasă puțin lucrurile mai ușor, Bivolaru părea dezumflat Total, va apucați de altele ,tu de medicina și Geambașu de muzica .O tot dați cu politica .Ionuț s-a întâlnit cu ei , a greșit, dacă se intalnea azi spuneați ca e un președinte interesat ,puternic ,ca s-a întâlnit ieri ca e o marioneta .De ras .Când plec câteva zile din tara și nu mai vad mizeria de pe aici , TV și altele , ma întorc relaxat , mi se par niște prostii toate mizeriile din media, politica , ma tine o zi.Dacă as fi stat 7 ani în Elveția, pe 30.000 lunar , după Boniek și Savicevici,Fergusson,cred ca ma uitam la Bodescu,Geambasu,Burleanu ca la niște ***, ce aveți mai nervosilor ...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Lucian  •  19 aprilie 2018, 9:46

Fii mulțumit Tolontane! A ieșit cine ai vrut tu! Un ***, frustrat, înfumurat și prost ! Sa te lauzi. A ești preș la FRF cu voturi de la cluburi de mini, fus și fuste, e ceva ce numai PSD, mai poate, adică dacă romanul nu iese la vot ma legitimez și cu 19 % din toți votanții! Ăștia,la FRF au fost toți, și toți vai mama lor! Fără liga 1 și echipa naționala, sa vezi tu 18 mil euro buget! Poate ii dați voi ăștia de i-ați votat! Sa vezi boicot la echipa naționala! Aia care aduce bani, nu indivizii aia 5 care câștiga ! Sa vezi arena naționala numai cu voi in tribune! Cum sa slujești un impostor? Decât dacă ești cumpărat, sau dator!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Marcel  •  19 aprilie 2018, 10:24

Burleanu A CISTIGAT !!!... ***.. Hai, larevedere, NULITATILOR si nu mai plingeti ca face rau la ochi...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

corneliu  •  19 aprilie 2018, 10:31

Acest articol a fost scris pentru că a câștigat omul serviciilor. Să trăiți!

NI  •  19 aprilie 2018, 10:33

iata ca nu au mai pacalit poporul cu televizorul! Bravo invingatorilor! Iar despre articol, parca l-ai scris la comanda, nu te reprezinta, draga Tolo!

anonima  •  19 aprilie 2018, 10:40

contextul actual face din victoria lui burleanu o mare infrangere pt sistem si o mare victorie pt dragnea. si cand ma refer la context ma refer la strania coincidenta a nerevocarii lui kovesi in paralel cu realegerea lui burleanu. doi oameni care raman in functie in ciuda evidentelor. A3 a punctat perfect prin gadea aseara, fapt intarit si de gigi becali. senzatia care ramane e clara: in ciuda evidentelor, oamenii sistemului sunt de neinlocuit daca nu vrea sistemul si indiferent de opozanti. din povestea asta, dragnea iese victorios. el si a legat ipocrit numele de o coalitie de colosi precum hagi sau lucescu. daca castiga lupescu s ar fi spus ca liderul partidului e in tot in toate. altfel, dragnea demonstreaza inca o data ca nu e nici pe departe dictatorul fioros desenat de propaganda. victoria lui burleanu va radicaliza si mai tare societatea civila impotriva serviciilor, aceasta victorie fiind perceputa ca inca un amestec al acestora in societate alaturi de implicarea in justitie si nerevocarea lui kovesi. romania a luat o la vale si singura intrebare este daca s a trecut de punctul fara de intoarcere in care nu mai exista decat optinuea care pe care.

eugen iustin  •  19 aprilie 2018, 11:03

Lupescu a pierdut orice urma de respect cand s-a afisat cu madam firea si dragnea. Apropo, este somer acum, ca se batea cu pumnul in piept ca si-a dat demisia de la uefa?!

mal.  •  19 aprilie 2018, 11:07

Domnule Tolontan, mă uit la reacțiile diferitelor personalități, ne-personalități și non-personalități vis-a-vis de alegerea lui Burleanu. Sincer, nu mă mai mir de loc de rezultatul alegerilor, ci de reacțiile celor care au pierdut; aceștia ne explică ce proști au fost delegații că nu l-au ales pe Lupescu. Dacă îl alegeau pe Lupescu, erau deștepți! Bravos națiune! Vă reamintesc motivul pentru care toți, în toate domeniile, suntem în noroi la 30 de ani de la „revoluție”: în 1990, la alegeri libere, cu Ion Rațiu au votat doar 4,29% din aproape 15 milioane de români! Mai departe, ce a urmat și ce trăim, este doar consecința... Dar noi, cei 4,29% de atunci, ce vină avem să trăim în cloaca asta?

skywriter  •  19 aprilie 2018, 12:00

Mi-ar placea si un articol care sa demonteze manipularea (care apre in trei sferturi de articole si opinii) cum ca seful federatiei s-a decis prin votul celor din fotbalul feminin si cel de sala. Pentru cei naivi (care nu obisnuiesc sa verifice informatiile) sa prezentam putine cifre si matematica: Voturile se imparteau in felul urmator: Liga 1 - 14 voturi (5,5%) Liga 2 - 18 voturi (7%) Liga 3 - 66 voturi (25,9%) Copii şi juniori - 61 voturi (23,9%) Asociaţii Judeţene de Fotbal - 42 voturi (16,5%) Fotbal Feminin - 29 voturi (11,4%) Futsal - 25 voturi (9,8%) Si acum ne uitam pe rezultate: 1. Burleanu - 168 voturi 2. Lupescu - 78 voturi 3. Puscas - 8 voturi Hai sa presupunem ca absolut toti cei 54 reprezentanti ai fotbalului feminin si de sala ar fi votat cu Burleanu. Asa ca de amorul artei (ca sa nu mai planga Mircea Lucescu si altii cum ca viitorul fotbalului romanesc e decis de acestia) le anulam voturile. Ce rezulta? 168 - 54 = 114 care tot este mai mult decat 78. Asa ca dragi jurnalisti, foste mari glorii sau simpli comentatori. Hai sa ne linistim o leaca, sa privim stramb dar sa judecam drept. Victoria lui Burleanu nu prea poate fi contestata. Si nu, fotbalul nu o sa moara, nu o sa se puna nici lacat pe el si nici alt scenariu apocaliptic. Altfel, felicitari putinilor (printre care si tu tolo, pe care te citesc cu drag) care mai reusesc sa faca articole obiective si argumentate. Indiferent ca uneori ne convine sau nu ce scrieti.

Valentin  •  19 aprilie 2018, 14:21

Sa te intorci de la UEFA, unde ai muncit cinstit, in Romania, unde iti incepi munca alaturi de Dragnea si Firea, nu este oare ca si cand te-ai intoarce din Spania sau Italia ca sa traiesti iar din dat țepe in Romania?!

Comentează