miercuri, 18 aprilie 2018, 5:01
Echipa lui Răzvan Burleanu a câștigat alegerile FRF.
Din primul tur: 168-78!
În 2005, când s-a bătut cu Mircea Sandu, Gică Popescu a luat 102 voturi, mai multe decât Lupescu, susținut azi de politic.
Pentru Liviu Dragnea și Gabi Firea, care s-au amestecat frontal și explicit în susținerea lui Ionuț Lupescu, aceasta este o înfrângere fără precedent.
Ani de zile, au făcut ce-au vrut în România.
Au câștigat alegeri politice, au pus guverne, ba s-au băgat și în sport.
De două ori le-a mers politicienilor PSD la Ligă, în 2013 și 2017, când l-au susținut pe Iorgulescu.
Nu înseamnă că Burleanu e pur, ci doar că fotbalul și-a văzut interesul, așa cum îl înțeleg electorii, fie ei președinți de cluburi sau șefi de AJF-uri.
Pentru liderul PSD e un semn că nu poate stăpâni toate palierele societății, că nu-și poate construi propriul stat paralel, așa cum scria Cristi Pantazi.
Dragnea a câștigat alegeri politice, guvernări și a sfeclit-o în fotbal.
Istoria nu minte.
Marți, 22 noiembrie 2005, după ce Mircea Sandu câștiga în fața lui Gică Popescu, Gazeta Sporturilor titra: ”Nașu’, viitorul te salută!”, cu imaginea unui puști din tribună care arată degetul mijlociu.
Am fost exagerați, fără discuție, la limita publicațiilor tabloide, dar acela era sentimentul de atunci.
Astăzi, viitorul îi salută atât pe Mircea Sandu, cât și pe Liviu Dragnea, cei cu care Ionuț Lupescu a greșit atunci când a deschis și a închis campania electorală.
În ceea ce ne privește, așa cum am scris și acum patru ani, după ce Răzvan Burleanu a câștigat prima oară, rămânem în opoziție.
”Vom avea o atitudine de distanță critică față de Puterea noului președinte”, am tipărit pe prima pagină atunci.
E valabil și de acum înainte.
marius • 18 aprilie 2018, 17:07
Esti tot mai penibil!
mashca23 • 18 aprilie 2018, 17:08
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
nefertem • 18 aprilie 2018, 17:08
Recunosc, nu ma asteptam. Hai ca poate mai are tara asta sanse. Si da, cu sentimentul asta am ramas si eu. Bine c-a castigat acum, dar jos Burleanu!
R • 18 aprilie 2018, 17:09
Aberatii! Tolo apuca-te explicit de politica și du-te in PNL!
un roman • 18 aprilie 2018, 17:10
Asta este doar inceputul , caderea lui Dragnea o sa continuie de acum , ACCENTUAT !!!!!!!! Era si cazul !!!!
Che Guevara • 18 aprilie 2018, 17:10
Dragnea are 0% incredere la nivel de populatie. El sta in fruntea PSD prin forta si la adapostul unor santaje si/sau razbunari viitoare. In acest moment s-a demonstrat ce doresc romanii: in primul rand neamestescul politicului in fotbal, in al doilea rand romanii s-au saturat de intoxicatia media de tip Antena 3, si nu in ultimul rand romanii nu mai vor sa auda de PSD. Oamenii sunt scarbiti pana la ura de promovarea incompetentilor gen Viorica, oamenii nu mai vor sa vada politicieni platiti regeste din impozitele noastre cum defileaza cu masini scumpe si amante platite de la buget. Oamenii nu mai vor sa vada infractori care se ascund sub lozinca patriotismului fals. Ceea ce vedeti azi in fotbal veti vedea in curand la alegerile parlamentare. Fiecare zi in care Dragnea sta in fruntea PSD nu face altceva decat sa piarda procente ale partidului unic in viitoarele alegeri.
show-ul rosu • 18 aprilie 2018, 17:10
Prima infrangere i-au administrat-o ardelenii . Vot de incredere ZERO. Drept pedeapsa le-a sistat constructia autostrazilor si tergiverseaza darea in folosinta a celor terminate. Sa vedem fotbalul ce va pati....in special cluburile care n-au votat cu crenwurst-ul sau parizerul sau cum i-o zice...
Daniel • 18 aprilie 2018, 17:10
Da că au fost și PNL iști la întâlnire, nu vedeți, domnule Tolotan? Aveți o problema grava, cred că-l visați pe Dragnea!
ortega • 18 aprilie 2018, 17:11
Tolo , ți-am luat-o cu 20 de minute înainte pe fb ... Te-aș putea acuza de plagiat ...
Carol K • 18 aprilie 2018, 17:11
E cu dus si intors. Eu cred ca pe Dragnea l-a deranjat ceva f. rau in ultima zi de campanie a Kaizerului si din spatele usilor inchise a dat la loc comanda in ultimul moment. Dragnea vrea sa aiba controlul total, sa nu imparta cu altcineva imaginea invingatorului mai ales ca acel(acea) cineva il cam racaie rau pe nervi. Eu spun ca in fata publicului Dragnea a pierdut, asta e perceptia dar in realitate el isi va pastra controlul prin victoria lui Burleanu.
Flo • 18 aprilie 2018, 17:11
Domnule Tolontan, fotbalul ne-a demonstrat încă o data, dacă mai era nevoie ca ne alegem cei mai incompetenți conducători. Ne mai întrebam de ce nu avem niciun fel de rezultate....fără oameni capabili nu ai cum sa ai rezultate.
Raoul • 18 aprilie 2018, 17:11
De fapt soarta fotbalului românesc au hotărât-o nistre *** de la AJF-URI, aia *** sala si impostorii din fotbalul feminin. Felicitări, Tolontane, prietenii tai *** au câștigat! Puah!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Plano10 • 18 aprilie 2018, 17:12
Tolo, Nu mai nicio credibilitate după ce te-ai afirmat in echipa de zgomote a Lulutei!
Bo • 18 aprilie 2018, 17:12
Nu sunt asa sigur ca Dragnea nu a jucat la doua capete. Poate de fapt el l-a sustinut pe Burleanu, ci sustinerea pt Lupescu a fost de fatada. Bani multi sunt la mijloc ;)
Ludwigvan • 18 aprilie 2018, 17:12
Eu as ascunde editia aia de ziar din 2005. E un elogiu adus golaniei si neroziei
ciuche • 18 aprilie 2018, 17:12
Nu, nu esti penibil.Esti un ziarist adevarat.Tine-o tot asa Tolo!
adrian • 18 aprilie 2018, 17:12
Sunt dezamagit. Suntem un popor de masochisti, de frustrati care stiu sa aleaga mereu varianta proasta (ca si in politica). Nu spun ca Lupescu ar fi fost SALVATORUL dar sa-l alegi din nou pe acest Neica-nimeni ....Ne meritam soarta si nu avem dreptul sa ne plangem. Rusinica ar zice unii.
ducu • 18 aprilie 2018, 17:13
Singura mea consolare ar fi ca Dragnea si acolitii sa aiba aceasi soarta la viitoarele alegeri generale...Si mai e o lovitura si pt.***...
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
cristi • 18 aprilie 2018, 17:13
Domnule Tolontan, Lupescu a gresit ca s-a afisat cu Dragnea si Firea, dar sa nu uitam ca e un profesionist care si-a facut datoria cu brio la UEFA. Fotbalul nostru are nevoie de un om din fenomen care sa inteleaga nevoile din fenomen. Atat timp cat castigi voturi cu mingi si echipamente impartite pe la liga 3 si 4 ... ce sa mai zicem. In schimb, securistul Ciurliburli dimpreuna cu Visina Visan si Bodega Bodescu nu stie decat sa tina discursuri emancipate si sa atace peste tot.
Arsenie • 18 aprilie 2018, 17:13
Este o victorie a securistilor, a statului paralel si a celor care il sustin. Pe bune daca nu imi este uneori sila de ce se intampla in tara asta
rammstein • 18 aprilie 2018, 17:14
uite asa vor pati toti CEI care se altura ciumei rosii !!!...bravo celor din ardeal si moldova CARE AU DAT UN VOT NEGATIV POLITICULUI!!!...acesta infangere a statului paralel teleorman va fi o lectie pe viitor ..SE POATE DECI !!..Wind of Change !!!...
Andrei • 18 aprilie 2018, 17:14
De ce crezi ca oamenii au votat doar in functie de interes? Nu crezi ca pot exista si in Romania oameni cu constiinta, daca se pare ca asa ceva e rar in redactie la voi? Lupescu insemna doar intoarcerea la mafia de dinainte de 2014. Daca voua nu va pasa de asta, poate altora le-a pasat. Iar Ioanitoaia ar trebui sa se pensioneze.
Eugen • 18 aprilie 2018, 17:14
Esti un penibil...de azi nu mai citesc nimic din ceea ce scrii. De sila...
Marius • 18 aprilie 2018, 17:15
Te bucuri *** ce esti! O sa ti ina si tie vremea cataline, nu te crede Dumnezeu!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
George • 18 aprilie 2018, 17:17
Tolo, cu toata aprecierea pentru persoana ta, ce s-a intamplat azi la FRF are foarte putina legatura cu fotbalul. E ceva nasol de tot, metastaza anilor pe care-i traim. Mafii concurente. N-avem de ce sa facem parada, sa ne bucuram ca politicul a luat-o ***. Fotbalul a luat-o ***, cum o luam noi in fiecare binecuvantata zi.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Alegz • 18 aprilie 2018, 17:17
Poate afla si Lupescu ca inca va citeste multa lume!
Traian • 18 aprilie 2018, 17:17
V-a batut pe toti! Politicul, hotii si Ioanitoia. Pe el!
gigelos • 18 aprilie 2018, 17:17
Cătăline, succes , adio fotbal !
Cătălin Tolontan • 18 aprilie 2018, 17:18
@Alegz: nu e asa, Ionut Lupescu merita toata aprecierea ca a venit si a luptat. Ca pasiune si miza au fost cele mai dure alegeri FRF, din care fotbalul are de cistigat.
Mircea • 18 aprilie 2018, 17:18
@Tolo: Nu inteleg chestia asta cu "ramanem in opozitie" . Pai voi vorbiti de politizarea sportului si sunteti primii care o faceti ...cel putin prin limbaj. Parca Geambasu scria acum cateva zile ca GSP are o atitudine neutrala...hmmm... Ce ar fi daca in loc de opozitie sa incepeti ceva constructiv pt ca de distrus si aruncat cu gunoaie s-a cam saturat lumea. Ce ar fi daca in loc de opozitie ati incerca sa ramaneti obiectivi si nu sa puneti accentul numai pe insuccese dar sa redati si partile bune, in aceeasi masura.
Unu’ • 18 aprilie 2018, 17:18
Pare rău pentru Lupescu, dar a fost înfiorătoare imaginea creata in ultimele zile și prin ce anturaj s-a învârtit. Prefer oricând pe unul că Burleanu decât PSD.
Artosit A • 18 aprilie 2018, 17:18
Nu citesc in general articole de genu pentru ca cele mai mult dintre ele sunt absurde dar trebuie sa zic ca acesta este inca un articol corect. Bravo.
Florin C. • 18 aprilie 2018, 17:19
Ne meritam soarta.
daserste • 18 aprilie 2018, 17:20
Seruriștii au învins in nou! Nicio surpriză, România e stat securist nu de acum, ci de vreo 70 de ani.
Remus • 18 aprilie 2018, 17:21
Corect. Lupescu a facut o mare gafa cand s-a afisat cu Dragnea. Daca nu o facea, avea sanse mai mari cu siguranta.
Catalin • 18 aprilie 2018, 17:21
Dragnea si-a declarat sustinerea pt Lupescu acum 3-4 zile, mai mult din oportunism . Cu Burleanu nu se putea asocia pt ca vine din zona Basescu + servicii. Dar hai sa nu il reducem pe Lupescu la o proptea politica, ca nu e Burleanu ! Lupescu a avut o cariera f buna si ca fotbalist si a activat ani de zile si la UEFA, unde nu l-au numit nici Dragnea, nici Firea, nici macar Coldea sau Basescu. A candidat, lumea fotbalului romanesc nu l-a vrut din diverse motive si asta e. In ochii publicului sustinerea lui M Sandu si Dragnea sigur nu au dat bine, dar nu cred ca a influentat mult votul de azi.
Cătălin Tolontan • 18 aprilie 2018, 17:22
@Catalin: de acord, Lupescu nu poate fi redus la coalitia cu politicul, el ramine un mare perfomer. O infringere nu erodeaza din merite.
Cornel • 18 aprilie 2018, 17:22
Din pacate Tolo, a castigat Dancu si restul gastii de baieti ,,noi''. In anii ce au trecut vreo 900 de mii de euro, in anii ce vin probabil multe alte milioane. *** dintre securisti vopsiti si prieteni de-ai politicului. Oricum, se dovedeste inca o data exact ca si in alegerile politice, avem o tara de oameni coruptibili, influentabili si care actioneaza *** Scorul asta arata cat de corupta e intreaga organizatie si ce masinatiuni s-au facut. Clar. Secu 100 %. #numaiscapam
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Tihi • 18 aprilie 2018, 17:23
Soarta si iubitorii de fotbal au decis corect !! Lupescu ar fi instaurat hegemonia asa zisei echipe de aur si ar fi permis amestecul politicului in sport !!! Inainte de alegeri,a jucat la fault dur,participand la faimoasa emisiune platita, nu stim de unde,la ANTENA 3, unde ne avand adversari au facut o autoreclama necinstita !!!Deci merita cartonasul rosu !!!!!
Vladone • 18 aprilie 2018, 17:24
Tara asta mai are o sansa!!!! Ma bucur ca s-a votat asa!!!
Dori • 18 aprilie 2018, 17:25
Domnul Tolontan , candva va aprecia articolele.
Planetfun • 18 aprilie 2018, 17:25
"Fotbalul"sau securitatea ?
ludasmatyi • 18 aprilie 2018, 17:25
Soarta si iubitorii de fotbal au decis corect !! Lupescu ar fi instaurat hegemonia asa zisei echipe de aur si ar fi permis amestecul politicului in sport !!! Inainte de alegeri,a jucat la fault dur,participand la faimoasa emisiune platita, nu stim de unde,la ANTENA 3, unde ne avand adversari au facut o autoreclama necinstita !!!Deci merita cartonasul rosu !!!!!
Petro Burgener • 18 aprilie 2018, 17:26
D-le Tolontan, Burleanu l-a invins pe Lupescu, nu pe Dragnea, ceea ce inseamna ca politicul nu s-a amestecat in alegerie FRF!
Johnny • 18 aprilie 2018, 17:26
Daca Burleanu ar fi avut teama de Lupescu il termina mai demult. L-a dorit candidat! Dragnea... e prea destept sa se bage la inaintare fara comanda sau interes. Poate a preferat sa piarda un pic de imagine dar sunt convins ca a castigat pe alta parte. La informatiile si mecanismele lui, nu crezi, Tolo, ca seful PSD nu stia rezultatul? Stia. Blaturi sunt multe, dar speranta ca ele sunt facute pentru bine nu e mare. Dilema: e Antena 3 pe blat? E clar ca prin politica facuta i-a ajutat, cel putin pentru imagine, pe Basescu, Iohannis si Burleanu. Constient sau inconstient?
Andrei F • 18 aprilie 2018, 17:26
Ce inseamna sa ai memoria scurta!!!!Domnule Tolontan pai nu dumneata ne-ai ,,informat,,de aranjamentele facute de Dragnea cu Dragoi pentru castigarea alegerilor la LPF?A castigat Dragoi si nu stiu eu?Nu dumneavoastra domnule Tolontan ai dat,,informatii,,la alegerile pentru COSR contra lui Szabo?A castigat Szabo ?-----Si cum sa infiinteze Dragnea un stat paralel?Nu este de ajuns cel iubit de dumneavoastra?----Va declarati in opozitie fata de Burleanu?Pai cum poti fi in opozitie cand despre Burleanu nu poti scrie decat,,legaturi cu Palatul Cotroceni,,?
Fps • 18 aprilie 2018, 17:26
Te bucuri pentru cateva ore degeaba tolontane.Cand vad ura asta veninoasa si plina de "ce spun eu are valoare suprema, restul sunteti niste amarati" nu o sa ne faca decat sa VOTAM FOREVER PSD. Obisnuiti-va cu ideea ca nu o sa vedeti altceva la guvernare, cu atitudinile astea de superiori.Peace !
Cris • 18 aprilie 2018, 17:26
Acum ca Burleanu a castigat, sper ca tataita Ioanitoaia sa se retraga. Este un personaj penibil, care a "contribuit" din plin la distrugerea fotbalului romanesc impreuna cu ceilalti bosorogi comunisti.
de pe ‘ici ‘sa • 18 aprilie 2018, 17:26
ce memorie de veverita au unii, pai dragnea nu putea sustine ambii candidati dupa ce el cu ponta i-au sustinut pe burleanu si iorgulescu in urma cu patru ani. si da burleanu are dreptate, i-au ciuruit, dar in continuare vor ciurui si mai mult ce a mai ramas de ciuruit din fotbalul romanesc.
adyescu • 18 aprilie 2018, 17:27
Limba de lemn a invins ... Din pacate habarnistii raman la putere . Ca si in politica nu stim sa ne alegem conducatorii. Ne meritam soarta....