vineri, 6 aprilie 2018, 7:03
UPDATE : Doi cititori au avut o idee excelentă.
Și e timpul să adăugăm și o notă ludică întregii povești că altfel o luăm razna.
Dar gluma e serioasă.
Iată ce propun cititorii.
Userul „eu”: „Ne adresam si noi Comisiei Centrale pentru Inspectia Disciplinara din cadrul Partidului Comunist Chinez. E o asimetrie totala Romania- China, in sensul dimensiunilor, puterii. Dar avem si linii comune, ne-am nascut in comunism si stim bine cum functioneaza, ca doar si la noi a fost modelul chinez”.
Userul „ha ha ha”: „Dar ce ar fi sa scriem noi, o multime mare de cetateni romani, la Partidul Comunist Chinez? nu altundeva, ci direct la partid. La partid fratilor, ca ne-am nascut pe vremea cu partidu’ si stim textele clasice, formularile si abordarile ideatice, asa, sa vedeti atunci distractie, sa le explicam cum face acest cetatean al lor partidu’ de ras, inca o data. Ca l-a mai facut. Haideti, ca la asta nu ne intrece nimeni, ha ha ha.. Eu sigur voi scrie, de vor regreta aia ca le-am iesit in drum!”.
Așa e.
Oamenii au dreptate și merită să scrieți pe email Partidului Comunist din China.
Indiferent dacă Mihai, Wang Yan și ceilalți din rețeaua mafiotă sunt reprezentanții intereselor chineze sau doar niște personaje pe cont propriu, ei au lezat drepturile cetățenilor români și siguranța statului român. Asta susține litera de lege potrivit căreia lui Wang i-a fost retrasă cetățenia de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie și de către Tribunalul București!
Să-l lași pe Wang în continuare împuternicit și semnatarul contractului pentru o mare firmă de resurse ca Merlion e o formă a chinezilor de a spune românilor: ”Nu se pasă ce v-a făcut, nu ne pasă ce credeți voi!”.
Ceea ce nu e corect.
Partidul chinez merită să știe de la voi ce a făcut cetățeanul său Wang Yan în România. Tocmai pentru că relația chino-română nu se poate mărgini la niște mafioți și la funcționari corupți din ambele țări.
Noi am găsit câteva adrese de email, dar veți fi mai buni ca noi, așa că, vă rugăm, dați share și împărtășiți între voi căsuțele de email pe care le veți găsi.
Și, mai ales, ceva important: vă rugăm să folosiți un limbaj civilizat în mesajele voastre.
Să lăsăm faptele să vorbească, să fim ironici, amuzanți, fermi, dar democratici în mesaje.
Adresele de email propuse de noi: ccdi@mos.gov.cn și chinaemb_ro@mfa.gov.cn
Vă mulțumim!
Mirela, Răzvan și Cătălin
”Vă solicităm ca în termen de 24 de ore să eliminați din articole toate apelativele jignitoare și denigratoare, toate aspectele neconforme cu realitatea, precum și toate afirmațiile pur subiective emise de cei trei ziariști” Wang Yan, prin casa de avocatură Chiuariu și Asociații
Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Wang Yan ne-a scris.
Prin avocatul Tudorel Popa, de la casa Chiuariu și Asociații, Wang ne somează.
El ne dă un termen de 24 de ore în care să ștergem ceea ce el numește ”speculații jignitoare, fără nici un fel de susținere”.
Dacă nu, urmează măsuri legale, în tribunal, daune importante plus plata cheltuielilor sale cu avocații. Care probabil că sunt scumpi.
Nu ștergem.
Dar argumentul mafiotului este interesant și statul roman merită pe deplin să fie luat peste picior de fostul său cetățean Alexandru Ioan, revenit la numele său Wang Yan.
Practic, chinezul întoarce împotriva noastră complicitatea cu care l-a tratat statul român.
În esență, chinezul spune că el ”nu a avut nici o calitate procesuală, învinuit/suspect/inculpat” în dosarul Shanghai, caz la care, amintește Wang, DIICOT a lucrat vreme de patru ani, între 2005 și 2009.
Altfel zis: dacă justiția penală a României m-a lăsat în pace, ce treabă aveți voi, jurnaliștii, cu mine?!
Întrebarea este firească.
Iar problema e veche cât civilizația.
E vorba despre conflictul dintre ordine și libertate. Nu că Wang a devenit peste noapte vreun gânditor.
În mărturiile martorilor, dar și ale inculpaților din dosarul de trafic de minore, el apare drept un adevărat Naș mafiot.
Trimite poliția ca să-și terorizeze compatrioții veniți cu afaceri în România. Și împarte banii cu ofițerii romani corupți.
10.000-15.000 de dolari împărțeau Wang și Mihai cu poliștii corupți, la fiecare chinez speriat
Așadar, Wang Yan nu s-a transformat într-un ideolog.
Dar statul chinez, da, asta face. Joacă în acest caz, așa cum joacă de fiecare dată.
Prin Ambasada sa din România, China i-a sprijinit complicii mafioți în tribunal și pe Wang însuși când a pus mâna pe contractual de la Cupru Min.
Iar Beijingul știe exact care e miza!
Nu e vorba aici doar de resurse.
Nu discutăm despre 80.000 de tone de cupru și de metale rare.
Merlion procesează 2 milioane de tone pe an în China, conform unui oficial al Cupru Min. Ce înseamnă la această scară contractual cu producția de la Roșia Poeni?!
Nici măcar nu e un caz despre influență, ci și despre ideea că, dacă împăratul s-a pronunțat, nimeni nu mai are voie să conteste versiunea oficială a faptelor.
China își testează forța și ideile și logica ei de soft power, ochi în ochi, bilateral și asimetric, așa cum îi place ei.
Ce dacă Wang a fost reclamat de SRI ca ”pericol la siguranța națională” și deposedat de cetățenie de ANC și de Tribunalul București?
Faptele lui, de aderarea la un grup care suminează statul român și afectează libertățile cetățenilor sunt faptele unui mafiot pur sânge.
Nu contează, căci China îl vrea și-l trimite înapoi!
”Vă dați seama ce impresie proastă are Beijingul despre politicienii români dacă ne sfidează trimițându-l Wang să-i reprezinte interesele?”, explică un om care urmărește de multă vreme traseele financiare ale relațiile bilaterale.
Și nimeni nu are drept să conteste banii și pragmatismul, a decis China.
Dacă Cupru Min zice să tăceam, dacă Wang avertizează să ștergem faptele din articole, dacă justiția a zis că n-a fost corupție la ”Shanghai”, atunci România să ia banii chinezilor și să zică mersi!
Din fericire, România a ales un alt drum.
În cazul ”Shanghai” și în contractul de la Cupru Min se înfruntă două filozofii.
De-o parte e cea în care doar banii contează, poți face afaceri cu traficanții de oameni că nu contează.
Și multă vreme nici n-a contat.
Căci Wang are dreptate când spune că procurorii nu l-au pus sub acuzare și că nu e un infractor.
Nici nu l-am numit așa.
L-am numit mafiot, ceea ce înseamnă cu totul altceva. Și continuăm să credem că vocile minorelor chinuite în dosarul ”Shanghai” au dreptul să se audă.
Iar a doua filozofie e aceea potrivit căreia, într-o democrație, nimeni nu are voie să șteargă probele dintr-un dosar public, doar pentru că justiția nu le-a luat în seamă. Într-o democrație, angajamentul profund al societății pentru libertate protejează dreptul al informare.
Când a venit vorba de Wang și de ofițerii corupți, justiția nici măcar nu a mai căutat probe.
A recunoscut-o procurorul general Augustin Lazăr, când s-a referit, sub presiunea cetățenilor, vădit încurcat, la dosarul disjuns la care se referă Wang.
Mărturiile victimelor și ale inculpaților sunt însă acolo.
Și, într-o țară europeană, oamenii le pot interpreta așa cum doresc, fără ca nimeni să intre în mintea lor sau să le elimine, așa cum cere Wang și filozofia chineză care rezultă din ultimatumul trimis prin avocați.
E foarte bine că Wang vrea să ne dea în judecată.
În China, el n-ar fi reușit asta niciodată.
Nici noi n-am fi putut publica.
Și nici voi n-ați fi aflat nimic.
Dar aici e România. Cu toate problemele ei parcă fără sfârșit, aici e România, țară din UE și din NATO, în anul 2018.
CUPRINS: Toate capitolele din investigația GSP în cazul „Shanghai”
john • 6 aprilie 2018, 13:51
@Gambeta : du-te in China atunci. Asa e , suntem nu doar colonie americana (vezi cazul Teo Peter), suntem si colonie italiana (vezi cazul Glina, Bamboo, etc), suntem si colonie chineza (cazul prezent), si lista continua. Si daca ai vedea ce organizate sunt aceste mafii chiar in SUA ai zice ca si SUA e colonie. Asa e mafia in general, asa opereaza, se infiltreaza in institutiile de stat, profida de slabiciunile oamenilor care ocupa temporar niste functii si apoi ii santajeaza pentru a se folosi de functiile lor. Si oamenii santajati, din secunda in care se complac, fac parte din "familie", pentru ca nu au alte mecanisme psihologice de a trai cu rusinea coruptiei propriilor suflete. Nu confunda statele cu popoarele, si nu mai face comparatii intre democratie si dictatura. Chiar si o dictatura mai soft cum probabil crezi tu ca e China, depinde doar de calitatea liderului. Chiar si intr-o democratie tanara si corupta cum e Romania, inca mai sunt forte care sa lupte cu Partidul Unic, inca le mai este permis sa existe. Sa-mi zici cum a fost in China. Salut.
nicolae boboc • 6 aprilie 2018, 13:52
Felicitari ! Vreau sa iti donez niste bani !
nicolae boboc • 6 aprilie 2018, 13:52
Mie unul imi dai speranta !
Cătălin Tolontan • 6 aprilie 2018, 13:53
@nicolae boboc: multumim, dar redactia angajeaza avocati ca sa apere jurnalistii si face asta. Daca doriti sa incurajati redactia gsp cea mai buna metoda este un abonament la ziar. Multumim!
Bibi • 6 aprilie 2018, 14:09
Multumesc GSP !
Marin • 6 aprilie 2018, 14:26
Catalin Tolontan, in articolul din 29 ianuarie a.c cu referire la dosarul Shanghai, se specifica numele a doi cetateni chinezi, Mihai si Sam,care Au fost si condamnati. De ce nu apare numele lui Wang in dosar, daca e mafiotul numarul 1 si capul retelei?! Pe cine vizati, de fapt?
slim • 6 aprilie 2018, 14:39
Wang pare sustinut de masonerie. De cea mondiala. Asa ca slabe sanse sa raspunda in vreun fel prin Romanica. Mai degraba ar fi trebuit ca toti romanii care l-au ajutat sa fie aspru pedepsiti. Dar cum sa se intample asa?! In 2009 cand trebuia disjuns dosarul, DIICOT se ocupa cu arestarea babelor care vand leustean la 3 lei legatura. Recunosc, destul de scump, dar ce facem cu tradatorii astia care l-au ajutat pe chinez? Macar sa fie felicitati daca Wang chiar e nevinovat, au ajutat un om la ananghie...
ticbis • 6 aprilie 2018, 14:53
Parerea mea este ca acest proces nu va exista niciodata; este o incercare disperata a mafiotului de a-si spala imaginea printr-o manevra de intimidare. Sau poate ca a pus botul la niste avocati care i-au turnat gogosi cum ca ar avea sanse de castig ca sa-l spolieze de bani (astia sunt in stare sa vanda si "cai verzi pe pereti", este natura meseriei lor). Voi argumenta afirmatia anterioara: In primul rand, faptele sunt deja publice si aduse la cunostinta opinei societatii prin dezvaluirile si anchetele jurnalistice ale echipei d-lui Tolontan. Prin urmare, un astfel de proces nu se va putea desfasura "cu usile inchise" si in anonimat; va fi intens mediatizat, disecat, promovat si popularizat in masa societatii romanesti, zilnic, atat in presa din tara si cat si in cea internationala. Ma indoiesc ca empatiile si emotiile romanilor in ansamblul lor, asa cum sunt ei, vor balansa catre acest individ chinez in detrimentul echipei de jurnalisti romani care i-au dezvaluit public actiunile mafiote. Presiunea publica va fi enorma pe magistrati si nu vor avea nici cea mai mica portita de a judeca altfel decat corect si in litera si spiritul legii o astfel de speta; cu alte cuvinte, nici Dragnea si nici mama lui Dragnea nu vor putea influenta procesul, cu SRI-ul lor cu tot! In al doilea rand, chinezul se joaca cu un cartof fierbinte, pentru ca intreaga aparare a echipei Tolontan se va baza pe rechizitoriul unui dosar de retea de prostitutie infantila, trafic transfrontalier de persoane, coruptie la nivel de institutii de stat, crima organizata si atentat la siguranta nationala. Acest dosar, "Shanghai", care a fost intentionat musamalizat si clasat, apoi declarat cu faptele prescrise, risca astfel sa se redeschida de la sine cu acest prilej. Pentru ca apararea va solicita martori implicati in acesta, de la fetele obligate sa se prostitueze si pana la protagonistii acelor acuzatii: politisti, procurori, comisari de garda financiara, magistrati, primari, ofiteri si sefi din serviciile secrete, oficialitati politice si de stat; marea lor majoritate fiind la ora actuala in functii cheie ale sistemului. Practic, s-ar redeschide dosarul "Shanghai", cu toate faptele si personajele sale sub observatia atenta a opiniei publice. O a doua musamalizare nu cred ca va mai fi posibila si, in consecinta, nu cred ca sistemul va risca asa ceva de dragul chinezului asta! In al treilea rand, chinezului i-a fost retrasa cetatenia dar nu a fost expulzat din tara; in urma unui asemenea proces are toate sansele sa nu mai calce vreodata in Romania, nici el si nici urmasii lui pana la a treia generatie! Nu-i doresc d-lui Tolontan (si nimanui altcuiva) un proces in Romania; te stoarce de energie si-ti mananca zilele ani in sir, indiferent daca ai sau nu dreptate, indiferent daca sentinta ti-a fost favorabila sau nu. Cu toate astea, marturisesc sincer ca un astfel de proces public, cu cartile pe masa si cu devoalarea intregii increngaturi mafiote in care se scalda institutiile statului roman si reprezentantii lor platiti din bani publici, ar fi benefic pentru tara noastra, o lectie pentru conducatori si un exemplu pentru intreg poporul roman. Desi, repet, nu cred ca se va ajunge la un proces pe tema asta, ratiuni inalte n-ar lasa sa se intample asa ceva. Parerea mea: e doar un bluf al chinezului incoltit si disperat. Sa nu uitam; are drept de sedere pana in 2019; peste 10-12 luni expira si sunt sigur ca nimeni nu-i va mai prelungi viza; d-aia e disperat! Eu il asigur pe d-l Tolontan de toata sustinerea mea in acesta caz si-mi place sa cred ca nu sunt singurul; il rog sa continue lupta pana la capat pentru ca romanii astia care am mai ramas in tara, asa prosti, dezbinati si diferiti cum suntem, sa mai putem spera la sansa noastra! @Marin: Daca tu stii din surse sigure (ai omis sa ne precizezi sursa) ca mafiotul tau chinez e un bun cetatean si n-are nicio legatura cu dosarul "Shanghai", dar nu stii de ce i-a fost retrasa cetatenia (aici sursele tale sigure nu te-au mai ajutat), inseamna ca nu stii nimic! :))) Canta la alta masa!
Horace • 6 aprilie 2018, 15:01
Dati un leu pt wang-eleu! Campanie de stragere de fonduri in caz ca se piede procesul...
Nedumeritu • 6 aprilie 2018, 15:05
E amuzant cum functioneaza justitia in varianta tolontaniana: cand vine vorba de alte popoare decat cele *** personajele suspecte devin direct mafioti, interlopi, nenorociti care sug sangele poporului. Cand e vorba despre ceilalti, nu vezi nicio ancheta, niciun susur de indignare pe tolo.ro. Fondul Proprietatea, redeventele, interventiile pentru portul Constanta, nimic din astea nu exista. Sunt sute de „yang” in variante occidentale in Romania.Dar cand am gasit un chinez, „un dusman al poporului”, pe el! Nici macar nu beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, e „mafiot” direct. E bine. Tolo ne arata cum sistemul ne apara de „invazia” iliberalilor din alte parti. le arata pisica alora care se gandesc sa faca afaceri cu ei. Si intamplator, toate astea apar cand se prabuseste sandramaua SRI peste capetele lor. Intamplator. Facem pariu ca se va dovedi ca nimic din ce scrie tolontan p-aici e adevarat, si tot ce se va reusi va fi o deteriorare a relatiilor cu China? Dar noua ne trebuie banii „chinejilor”, noi o ducem bine.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Romeo • 6 aprilie 2018, 15:20
Este f important ce face echipa dvs! Aceste anchete ne lumineaza si arata o mica parte din mizeriile pe care le fac cei ce ne conduc! Felicitarile si respectul meu!
Eu • 6 aprilie 2018, 15:31
Oameni buni, atata timp cat ambasada chineza a formulat in scris o caracterizare pentru un cetatean chinez (despre care a spus numai de bine) spre a-i fi de folos in justitia romana, cetatean ulterior condamnat, cred ca putem si noi sa scriem in China. Stiti bine ce insemna partidul comunist la noi, aveti reprezentarea intereselor, realitatilor, dublului limbaj, criticilor si autocriticilor care se formulau, cand, cum si mai ales unde. Nu uitati de cazul Bachus si de cel al scandalului de la Constanta (link http://evz.ro/nicolae-ceausescu-scandalul-sexual.html). In link aveti atitudinea celor de la Securitate si a lui Ceausescu in legatura cu scandalul sexual de la Orion. Nici macar nu era vorba de prostitutie infantila acolo si a iesit ditamai scandaloiul. Va dati seama cam cum au afectat acesti stimati despre care citim pe tolo.ro imaginea Chinei si a Partidului. Cei mai in varsta inteleg mai bine ce zic eu aici. Pana la acest moment, am gasit urmatoarele adrese de email. Cred ca putem scrie si in romana, nu va stresati, ca au traducatori foarte buni. Ideea e sa scrieti in mai multe locuri/toate locurile despre care gasiti referinte, astfel incat informatia sa nu fie distorsionata de vreo traducere eronata involuntar. Poate voi gasiti altele/mai multe, eu o sa continui sa ma documentez. Ce am gasit pana acum arata asa: Consiliul de Stat: [email protected] ( The State Council-The People's Republic of China), [email protected] (International Department- Central Committee of CPC), [email protected] (Party School of the Central Committee of CPC), Zhao Leji-Secretary of the Central Commission for Discipline Inspection, Wang Qishan (despre ultimii doi gasiti detalii suficiente pe Wikipedia), daca doriti aprofundari recomand sa scrieti numele lor pe Google si gasiti articole pe New York Times. Aici aveti schema de organizare a partidului: http://www.chinatoday.com/org/cpc/cpc_organizational_structure.jpg. Mai departe, avem [email protected] (Renmin Ribao, adica People's Daily, ziarul Partidului, cu o circulatie de 2.8milioane de exemplare in 2011). Daca aveti alte opinii, mai complete, sunteti liberi sa le expuneti. Insa nu uitati, ca sa il citez pe fostul nostru Prim Ministru, dl. Tudose: cateodata nu e bine sa le stii pe toate. Nu va stresati si nu va pierdeti in detalii, mai ales cei care ati lucrat/lucrati in domenii mai complexe decat altii. Nu va lasati intimidati de vesnicele sloganuri cu "toti sunt mana-n mana", "e la fel peste tot", etc. Nu va lasati intoxicati de cei care va spun sa taceti. Mai tineti minte reportajul din Gandul cu Inchisoarea Tacerii din anii '50? Eh, asa vor unii acum, aceeasi tacere. Nu va lasati!
Cătălin Tolontan • 6 aprilie 2018, 15:32
@Eu: intr-adevar, averti dreptate, genul acesta de afirmatii, ”peste tot e la fel”, ”toate tarile sunt corupte”, ”nu mai avem nici o sansa” sunt instincte umane naturale spre generalizare, insa folosesc celor pe care-i incurca democratia.
Florin • 6 aprilie 2018, 15:34
Cuprumin+statul roman: dai in mine, dai in fabrici si uzine. Coreea de S: fosta presedinte, Park Cheun-hye, condamnata la 24 de anu pt coruptie. Pe cand la noi ?
ticbis • 6 aprilie 2018, 15:37
@Marin: N-ai inteles mai nimic din povestea asta! Dosarul "Shanghai" a avut in prima faza doar 5 (CINCI) inculpati: aia doi chinezi pe care i-ai mentionat si inca vreo trei plevusti de romanasi prinsi la mijloc; aia care au fost si condamnati. Numai ca, la instrumentarea faptelor si in urma probelor si marturiilor culese de procurorii DIICOT, conform rechizitoriului din dosar, au rezultat si alte infractiuni conexe si alti pasibili faptasi. DIICOT a cerut disjungerea acestui dosar pentru aceste fapte ce se incadrau intr-o alta speta si cercetarea penala a celor suspecti de fapte penale grave; si aici erau pe lista toti politistii, procurorii, comisarii de garda financiara, magistratii, ofiterii din servicii si oficialitatile statului, inclusiv chinezul tau Wang, pe care marturiile si probele culese in dosarul "Shanghai" ii indicau partasi la infractiuni ce atingeau cota de "atentat la siguranta nationala". Acest dosar a fost disjuns, insa a fost clasat fara explicatii si, la ora actuala, faptele au fost prescrise. S-a pus batista pe tambal si d-aia nici Wang si nici ceilalti nu apar nici ca inculpati si nici ca martori in niciun dosar!!! Insa probele, inregistrarile si marturiile despre personajele astea sinistre au ramas consemnate in rechizitoriul dosarului "Shanghai"; sunt publice! Insa cu ocazia asta sper ca toata povestea asta sa iasa la lumina, sa se redeschida procesul si toate personajele astea sa apara in tribunal la bara; fie in boxa martorilor, fie in cea a acuzatilor. Daca sunt nevinovati, n-au decat sa dovedeasca; daca nu, la puscarie cu ei! Capisci???
Dr. Dan Patru Tudosie • 6 aprilie 2018, 15:39
Mi-a luat fix 20 de secunde sa-mi dau seama ca userii "eu" si "ha ha ha" sunt una si aceeasi persoana. ***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Eu • 6 aprilie 2018, 15:48
@Dr. Dan Patru Tudosie: stimate domnule, daca aveti presupuneri, va rog sa le pastrati pentru dumneavoastra. Nu, garantat 1.000.000% nu sunt, nu am fost *** Despre mine, va rog sa nu presupuneti, va solicit sa ma intrebati pe mine! Despre mine vorbesc eu!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
El Cordobez • 6 aprilie 2018, 16:14
Daca nu l-ati legat pe cand era cetatean roman, acuma stati si fluierati. Da' macar acuma gasiti-i pe aia care i-au fluierat intre felinare de la 1 mm si aratati-le Jilava pe dinauntru.
CIMPIAN • 6 aprilie 2018, 16:15
toahu' wang..nu cu mult timp in urma pentru mult mai pu***na ' mita " un consilier al unei primarii .a unui oras din tzara dumneavoastra..a fost ***...cu plata ***..anticipata , asa ca sa fi-*** dumneavoastra fericit ..cu ce ave-*** si cu ce ROMANIA va da dreptul sa mai face-***...
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Serban • 6 aprilie 2018, 16:52
Cred că numai Europa de Vest, mai ales Germania, trebuie să atragă investitori chinezi. Noi, după ce că am vrut la un moment dat să dezvoltăm Cernavoda cu firme din China, ne băgăm aiurea-n tramvai să exploatăm cuprul cu firme din China. Bine că exploatarea aurului, recent aprobată, nu se va face tot cu firme din China!
Haralambie • 6 aprilie 2018, 16:55
Cătăline, văd că se-nmoaie condeiul și ceri ajutor altora sa-ți aducă probe!! In scurt timp vom fi toți investigatori și jurnaliști!!!
Costache • 6 aprilie 2018, 16:59
Hopaa!!! Dintr-o data, mafiotul chinez nu mai e chiar așa mafiot, are și el un nume!
Maxentiu • 6 aprilie 2018, 17:04
D-le Tolontan, pareti convins ca acest domn "a lezat drepturile cetatenilor romani si siguranta statului roman". Fara sa aveti vreo dovada sau vreo explicatie, doar pentru ca in baza acestui text de lege a justificat SRI-ul cererea de retragere a cetateniei. E acelasi SRI care inca tace milc pe tema Hexi Pharma (careia ii inchiriase, intimplator, niste spatii chiar in sediul sau), acelasi SRI ale carui imixtiuni in justitie tocmai au fost demonstrate, acelasi SRI care si-a infiltrat agentii in presa. Brusc aveti incredere oarba in ce spune SRI si ne cereti si noua sa le dam credit? Scuze, dar nu e cazul. Legat de campania asta de scris mailuri indignate, sint citeva cazuri in care drepturile cetatenilor romani au fost incalcate mult mai grav si mai evident (Bechtel, Microsoft, OMV, Schweighofer etc.). Le scriem niste mailuri si americanilor si austriecilor sau in cazurile astea e mai bine sa punem batista pe tambal?
Cătălin Tolontan • 6 aprilie 2018, 17:05
@Maxentiu: in articolul despre retragerea cetateniei este explicat, pas cu pas, cum a procedat statul roman. SRI a cerut, dar apoi doua institutii, ANC si Tribunalul Bucuresti, au dat dreptate solicitarii sale impotriva lui Wang. Asa ca nu e vorba daca dam credit SRI, ci ca asa s-au succedat faptele.
Aurica • 6 aprilie 2018, 17:16
....imi poate spune cineva , in detrimentul carei companii / tari a castigat licitatia firma Merlion ?
Pffff… • 6 aprilie 2018, 17:31
@Maxentiu Te-a oprit cineva sa scrii? Romania e o tara libera, fiecare poate sa scrie unde si cui doreste. Citez: "...mult mai grav si mai evident". Daca pentru tine prostitutia infantila nu e suficient de grava, asta e singurul lucru grav. Si de ce simti nevoia de indicatii, sa pui sau sa nu pui batista pe tambal? Oricat de retorica se vroia a fi intrebarea, cred ca poti sa iti raspunzi singur. Pui batista pe tambal, sau chiar faci ceva util si le scrii alora despre care vorbesti?
Marin • 6 aprilie 2018, 17:36
@ticbis Domnul meu, te bagi ca o muiere d aia careia ii place sa vorbeasca! Nu pe dumneata te sesizam! Stai jos! Astept un raspuns domnule Tolontan!!! De ce in articolul din 29 ianuarie anul acesta nu apare numele cetateanului Wang!?Pe atunci Nu era tot “mafiot” ? Sau aveati alte directii?! As aprecia daca ati raspunde!! Multumesc!
ticbis • 6 aprilie 2018, 18:09
@Maxentiu: Gasesti toate probele si dovezile despre individul asta (si nu numai el) in actele, marturiile, inregistrarile si depozitiile martorilor colectate de catre procurorii DIICOT care au instrumentat dosarul "Shanghai" in rechizitoriul acestuia; dosarul este public, il poti consulta. Faptul ca acest dosar nu s-a judecat niciodata, ca a fost clasat si ca nimeni nu i-a inculpat nici pe chinez si nici pe oficialii institutiilor statului implicati pana peste cap in mizeria asta, nu inseamna ca nu sunt vinovati, ci ca au scapat pentru ca au beneficiat de protectia unui stat corupt si mafiot, de la politic la institutii si de la justitie la guvern. Acele dovezi insa exista, sunt scrise negru pe alb si vor ramane acolo la dosar, in arhiva justitiei pentru totdeauna. Un stat liber, demn si democratic n-ar fi tolerat niciodata o asemenea musamalizare; dar nu e cazul Romaniei! Daca mafiotul asta isi va cauta "inocenta" in justitie intr-un proces de calomnie, dupa cum ameninta, s-ar putea rejudeca, implicit, si faptele si personajele implicate atunci; ocazie cu care, sunt convins, vor cadea multe capete importante. Modul de operare al chinezului si felul in care si-a subordonat autoritatile statului la cel mai inalt nivel ca sa-si asigure spatele si protectia operatiunilor este tipic unei organizatii mafiote. Mafia siciliana din Italia anilor 60-80 opera exact dupa aceleasi coordonate: penetrarea structurilor statului in toate straturile sale, de la politicieni si pana la magistrati, coruperea lor fie cu o fetita, fie cu niste bani, fie cu niste comisioane, apoi urmau de la sine santajul si contractele garla cu statul pe bani publici! Ceea ce spun eu nu e o impresie, e o realitate consemnata de istorie in toate paginile sale! In Romania traim acum cam asa ceva, ca-ti convine tie sau nu, asta nu schimba lucrurile! La urma urmei, ai putea intelege: prapaditele alea minore obligate sa se prostitueze au pus degetul pe poza lui Wang asta; altceva mai vrei??? Aaa, ca justitia romana l-a facut scapat, asta e alta discutie...
Catalin • 6 aprilie 2018, 18:47
Ma tem ca riscul de a pierde procesul este prea mare. Cine dispune de fonduri suficiente poate angaja avocatii ultra specializati in gasirea de chitibusuri justificative in procesele de calomnie. In plus ar putea fi multe lucruri imputabile mai degraba unor slabiciuni ale justitiei noastre si care ar fi putut conduce la un dosar mai "spalat" dar care are in prezent puterea lucrului judecat. Sunt sigur ca avocatii dvs va pot oferi sugestii de modificare a unor formulari care pot constitui argumente directe pentru fundamentarea reclamatiei. Totusi procesul ar putea scoate la suprafata noi chestiuni foarte negre care au fost musamalizate in primele procese si la care unii dintre eventualii sponsori (actuali si trecuti) se vor gandi, probabil, de doua ori inainte de a da lumina verde inceperii procesului de calomnie si de a declansa implicit o expansiune considerabila a unui scandal mediatic cu consecinte imprevizibile.
ticbis • 6 aprilie 2018, 19:07
@Marin: Iti raspund eu! Daca n-ai observat, este vorba aici de o investigatie jurnalistica pe un dosar vechi de aproape 15 ani. Dosarul are mii de pagini, il studiezi la arhiva tribunalului, nu-l iei acasa sa-l rasfoiesti stand rastignit in fotoliu cu cafeluta in fata. Din motivul asta articolele au fost publicate in serial (sunt cel putin 6-7episoade pe tema asta intinse pe 3-4 luni). Ca sa pricepi mai usor, astazi scriu ce-am gasit in dosar despre Popescu si Ionescu, maine scriu ce-am descoperit despre Wang, poimaine despre Marin si raspoimaine despre ticbis! :))) Daca te duce mintea sa intelegi, este vorba aici de o ancheta jurnalistica intr-un mini-serial, nu despre altceva, si ziaristul isi dozeaza intregul ansamblu asa cum considera de cuviinta, tinand cont de niste criterii tipice meseriei: captarea interesului, audienta subiectului, adeziunile, sustinerea publicului, impactul si ratingul. E destul de simplu, dar constat ca habar n-ai de notiunile astea. Dar chiar si asa, facand abstractie de toate astea; ce relevanta are pentru tine faptul ca in articolul din 29 ianuarie n-a fost mentionat numele lui Wang si a fost devoalat abia in articolul #4 din 29 februarie (sa zicem)??? Crezi tu in mintea ta ca asta e criteriul pentru care chinezul tau e nevinovat si acuzele la adresa lui gratuite??? Bre, ca sa-ti dai seama cat de varza esti: in primul sau al doilea articol pe tema asta au fost mentionate niste inregistrari cu martori (consemnate de procurori la dosar) in care se afirma ca seful intregii retele este un chinez poreclit "Senatorul". Am comentat atunci pe loc si i-am sugerat d-lui Tolontan sa afle care este identitatea "Senatorului". A durat ceva timp; echipa de la GSP l-a identificat pe numele lui Yan Wang, l-a descoperit nominalizat de procurori si in rechizitoriul dosarului "Shanghai", apoi e mers pe fir si a aflat si ca i-a fost retrasa cetatenia romana pentru "pericol pentru siguranta statului" si ca a reprezentat o firma chinezeasca la contractul cu statul roman de la Cupru Min. Nu inteleg ce te framanta pe tine, investigatia jurnalistica s-a facut ca la carte, dupa toate regulile meseriei; ca ai tu o problema cu asta, n-am cum sa te ajut! Habar n-ai cum se face jurnalismul; stai jos, nota 2!!!
pb80tm • 6 aprilie 2018, 19:22
avocatul nu e de la firma lu chiuariu, ministru de justitie pnlist in guvernul tariceanu, ala care a trecut ilegal un imobil de la posta la privat? ala cu condamnarea pt nus ce trafic de inflenta? nu e chiuariu ala care a absolvit la iasi unde fu rector tudorel toader care da drumu la infractori pe banii natiei? cum se aseamana astia? pun pariu ca nici nu se cunosc.
Marin • 6 aprilie 2018, 19:36
@ticbis Cand acest cetatean va fi castigat procesul, astia care aruncati cu pietre si *** aiurea, veti fi doar niste postaci posaci! Mai jubileaza cat poti inca!!!! Si mai mergeti si voi pe la biserica, tare mici si tristi sunteti, ajuta!!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
ovialex23 • 6 aprilie 2018, 21:37
D-le Tolontan, in urma articolelor dvs, vreunul dintre acei fosti sau actuali ofiteri romini implicati sau sefii lor de serviciu s-au adresat dvs? Vreun sef mare de serviciu sau politic v-a intrebat ceva in legatura cu reteaua de proxenetism si de chinezul asta? Intr-o tara in care legea e respectata, ar fi vuit toti politicienii. La noi, liniste deplina.
Kendo • 6 aprilie 2018, 21:41
Mi se pare incredibil ca in Romania anului 2018 vine o ancheta despre trafic si prostitutie cu minore, iar unii sar sa ia apararea unei *** de chinez (care si-a facut de cap pe aici incat i s-a retras cetatenia), doar pentru ca li se pare lor ca tinta e PSD-ul, aratand cu degetul si spre "ceilalti", de parca asta ar diminua vina coruptilor mizerabili din cazul de fata... Si ei ii fac pe altii "postaci". Trista viata au, bietii de ei...
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Poli 21 • 6 aprilie 2018, 22:02
Ce nu as da ca si in Romania sa se aplice legea ca in China, asa am scapa de o multime de tilhari care ar sfirsi in fata plutonului de executie.
ticbis • 6 aprilie 2018, 22:13
@Marin: Puteam sa pun pariu ca n-ai inteles nimic, atata poti si asta e. Daca acest cetatean, (chinez, ca cetatenia romana n-o mai are) va castiga acest proces (desi ma indoiesc), nu inseamna nimic altceva decat ca echipa d-lui Tolontan va plati niste bani; nu inseamna nici ca chinezul tau este usa de biserica si nici ca dezvaluirile d-lui Tolontan n-au acoperire in faptele reale intamplate in care a fost implicat si care sunt expuse cat se poate de concret in rechizitoriul procurorilor. Ceva insa se va intampla: vom afla cu siguranta toate scursurile din administratia romana politica si guvernamentala, din servicii si din justitie, implicate in acest caz de coruptie la nivel de stat; cine si cum i-a permis acestui "cetatean" sa mai faca afaceri cu statul roman dupa ce i-a fost retrasa cetatenia romana pentru "pericol la siguranta nationala". In orice stat normal si functional, d-l Tolontan ar avea 100% castig de cauza intr-un astfel de proces; dovezile lui sunt cuprinse in paginile dosarului instrumentat de DIICOT, nu cai verzi pe pereti sau inventii partizane. Insa traim in Romania si orice e posibil in tara asta... desi nu cred ca statul a ajuns atat de idiot incat sa riste o situatie explosiva si sa piarda controlul si asa destul de subred pe care inca il mai detine. Repet, chinezul tau n-are nicio sansa; mai mult, risca sa traga dupa el o multime de alte personaje care in urma cu 15 ani au manevrat parghii serioase ca sa li se claseze dosarul penal intocmit de DIICOT. Situatia e tulbure, agitatia e mare, la cel mai inalt nivel al statului. Ce o sa se intample, vom vedea in curand. PS: Nu sunt un fanatic al d-lui Tolontan (nu am reactii gen fanii frenetici si spalati pe creier ai lui Gadea si Badea la A3), insa aici are dreptate si il sustin fara discutie. Mai mult, am avut mai multe contre cu domnia sa, i-am reprosat de mai multe ori si cu argumente anumite derapaje, am fost exilat pe black-list-ul blogului, insa viata m-a invatat ca oricine poate gresi, cu atat mai mult cu cat si eu am gresit de destule ori. Deci nu am pareri si idei preconcepute, incerc sa judec cat mai limpede lucrurile asa cum sunt ele. Ori aici, in acest caz, ancheta d-lui Tolontan este impecabila si fara cusur, drept care il asigur de sprijinul meu, atat cat pot eu sa i-l ofer. Il felicit si-i doresc succes, il rog sa reziste si mearga pana la capat, doar asa tara asta poate avea o sansa sa se curete de uscaturi si sa se vindece de cancerul care o sufoca. Succes, Tolo; sunt alaturi de tine... si nu sunt singurul! Romanii, asa cum sunt ei, merita macar atat: sa vada ca, macar din cand in cand, se face dreptate. Si, daca asta se va intampla datorita tie, cu atat mai mult ti se cuvine respectul nostru!
Adrian • 6 aprilie 2018, 22:33
Am o intrebare,de ce nu se sesizează "apostolii justitiei", de la Inspecția Judiciară despre acest caz? Poate acest caz nu reprezintă interes ptr ca nu sunt implicați mai marii lor șefi politici corupti precum Dragnea si Tariceanu. Dacă celebrul Portocală lucra la DIICOT la acest caz ,precis nimeni nu s-ar fi luat de el. Draga Tolo, imi pare rau sa-ti spun dar te lupți cu morile de vânt.Golanii care ne conduc o sa-l lase pe Wang sa-si regleze conturile cu tine prin justitie(pierdere de timp si mai ales de bani,ptr ca avocații costă al naibii de mult), iar ei o sa-si vada de alte treburi mult mai importante : cine pune mana pe DNA sau cine controlează CSM-ul, adică " chiftele" mult mai importante ptr ei . PS.In afara de noi cititorii care credem in ceea ce scrieti voi ( tu si echipa) cine te mai susține? N-am auzit niciun parlamentar din celebra comisie SRI sa puna pe ordinea de zi dosarul "Shanghai",cat despre "confratii" din presa mucles.Daca nu e DNA, Kovesi sau Coldea, nu este interesant subiectul.In cazul polițiștilor de la Ploiești imediat MAI-ul condus de secretară din Videle a început ancheta ,dar in cazul Shanghai ,nu.De ce? PS.Tare imi este că intr-o buna zi UE, o sa aplice metoda lui Aurelian,așa cum a retras ala armata din Dacia din cauza navalilor barbare, așa isi va retrage si UE sprijinul ,dar de data asta valurilor de corupti mioritice.O sa se sature si o sa ne lase balta in mocirla noastră. Cat despre China, ok,poate o sa-l retragă pe Wang din Romania ,dar o sa apara un Mihai Yang sau Andrei Ming,în locul lui, care va face la fel,va mitui si corupe alți SRI-isti ,procurori sau polițiști.
Cătălin Tolontan • 6 aprilie 2018, 22:34
@Adrian: va raspundem: am adresat acum ceva vreme intrebarille Inspectiei judiciare si ne-au raspuns ca au clasat cazul pentru ca s-au prescris faptele :-) https://www.tolo.ro/2018/03/23/inspectia-judiciara-s-au-prescris-faptele-procurorilor-care-au-clasat-cazul-shanghai-statul-e-disperat-sa-secretizeze-afacerea-de-sex-si-coruptie-china-romania/
Bârgaoanu Dragoş • 6 aprilie 2018, 23:04
Fix asta e diferența dintre România şi China!În rest, e totul la fel!Omulețul ăsta începe să mă distreze din ce în ce mai mult!Un soi de Ioanițoaia un pic mai erudit.Hai, că-i bine!
Bârgaoanu Dragoş • 6 aprilie 2018, 23:07
Dacă şi în România se aplica pedeapsa cu moartea pt corupție, acum domnul Tolontan era un jurnalist echidistant şi vertical!Nu trebuia să stea în poziția ghiocelului în fața lui Dănuț Voiculescu.
ticbis • 6 aprilie 2018, 23:39
@Bârgaoanu Dragoş: Daca in Romania ar fi existat pedeapsa cu moartea pentru condamnari de mare coruptie, de crime impotriva poporului si de atentat la siguranta nationala, te asigur ca astazi n-ar mai fi trait nici Iliescu, nici Ponta, nici Tariceanu si nici Dragnea! Si pot sa insir inca multi altii care ar fi deja pe patul de moarte! :))) Cat depre Wang ala al tau, astazi i se facea pomenirea de 7 ani!!!
sundance kid • 7 aprilie 2018, 0:20
Majoritatea populatiei traieste in mediul rural asa ca ce democratie !! Aia voteaza cum vrea primarul . Nu prindem noi o Romanie cu democratie occidentala cum spun ai mei ." democracy and the rule of law" !
geo • 7 aprilie 2018, 0:33
Interesant cine il reprezinta pe chinez...casa de avocatura a unui fost ministru liberal al Justiţiei în Guvernul Tăriceanu despre care presa vremii a scris multe povestiri picante. Fara comentarii...
Florin B. • 7 aprilie 2018, 0:37
D-l Tolontan daca astia tot continua cu chinezismele eu zic sa facem si noi o "sezatoare" pe partea de Herastrau unde au ei ambasada! Sunt convins ca ne strangem cateva mii linistit!iesiti pe toate postirile de stiri si sunt sigur ca primiti ajutor de la noi cei care nu dorim sa fim o enclava a nimanui! Daca dupa STEAUA-napoli 3-3 am putut merge la ambasada lesilor acum putem face la fel. Citandu-l pe Octavian Belu la intrarea VIP de la National Arena inaintea meciului cu Franta cand nu era lasat de stewart sa intre fara invitatie sa si a fost salvat de Ilie Nastase : " Dom'le dar bodyguardul asta e din Azerbaidjan(fara sa se supere cineva din tara respectiva) de nu ma cunoaste?" pun si eu o intrebare: Avocatul cu notificarea este din Azerbaidjan?
ionita • 7 aprilie 2018, 0:45
Nedumeritule;nu vezi bai *** ca esti degeaba rau ?Wang asta nu a auzit de Tepes si nici tu bai ***.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Ion Cozmanca • 7 aprilie 2018, 1:19
O idee extraordinara! Sa scriem e-mailuri guvernului chinez! Sa vezi ce o sa se sesizeze partidul când o sa vadă câteva sute de e-mailuri de la *** din Ro
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
roman • 7 aprilie 2018, 1:49
Problema este cine a semnat acest contract! Sa raspunda cu capul, in solidat cu acest mafiot.
Virgil Serban • 7 aprilie 2018, 4:13
Jenant de patetic... că tot vine Paștele! Nenea Tolo, s-a sucit direcția anchetei? Acum nu mai e producția de cupru a României pe mâna lui Wang? Deci, după ce ați observat voi că oficial, chinezul e în legalitate în România, ați dat-o acum pe coarda emoțională și continuați să vă înșelați cititorii, spunând că Wang încă reprezintă Merlion. Serios? De unde rezultă asta? Vă mai bateți și joc de bunul simț al oamenilor, cică voi nu l-ați numit infractor, „l-am numit mafiot, ceea ce înseamnă cu totul altceva”. Păi, dragi ziariști telectuali, mafiotul este membru al unui grup de indivizi cu preocupări ilegale, deci care comit infracțiuni. Pe cine prostiți voi? Sau cine e prostul, de fapt? Cred că jurnalismul ieftin tocmai și-a găsit unitatea de măsură: tolontanul. Să vedem la câți tolontani de low quality veți ajunge.
Ion Gheorghe • 7 aprilie 2018, 11:01
Dupa lovitura de stat din decembrie 1998 Romania cunoste cea mai neagra perioda din istoria ei ! Nici pe timpul turcilor si a fanariotilor greci poporul roman nu a fost asa de batjocorit si furat !
Mu Shu • 7 aprilie 2018, 11:44
1). http://www.romaniapozitiva.ro/featured/bucurestii-vechi-si-noi-un-alt-episod/ "Astăzi, 19 iulie 2011 s-a inaugurat în localitatea ilfoveană Afumaţi, situată la 16 km de Bucureşti cel mai mare oraş de tip chinezesc – \”China Town\” – din Europa. Orăşelul chinezesc din România este o investiţie 100% chinezească şi se întinde nici pe mai mult, nici pe mai puţin de 40 de hectare de teren. Proiectul a fost realizat de către 19 oameni de afaceri chinezi, conducerea fiind alcătuită din: afaceristul român de naţionalitate chineză Alexandru Ioan – Wang Yan, Pan Jidong şi Sheng Fei Weng" 2). https://www.cancan.ro/pan-jidong-a-comandat-la-botosani-o-haina-de-25000-de-euro.. 3). http://www.bucharestherald.ro/residential/35-real-estate/24075-europes-largest-chinatown-opens-in-romania "Conducerea China Town este formată din Pan Jidong, om de afaceri chinez prezent în România încă din 1992, deţinător al distincţiei „Patriot remarcabil peste hotare” a statului chinez, Alexandru Ioan - Wang Yan, om de afaceri român de naţionalitate chineză şi Shengfei Weng." 4). ...apropo de justitia romana si partidul comunist chinez!